PROFILAREA SI SPECIALIZAREA PRODUCTIEI AGRICOLE

PROFILAREA SI SPECIALIZAREA PRODUCTIEI AGRICOLE

13)3.1. Ramurile si structura de productie a exploatatiilor agricole

Activitatile de productie din cadrul exploatatiilor agricole se circumscriu in cadrul unor ramuri care reunesc activitati omogene efectuate cu mijloace de productie si forta de munca comune prin tehnologii asemanatoare si avand ca rezultat obtinerea unor produse asemanatoare.

Sfera de cuprindere a unei ramuri se afla intr-o evolutie continua si este diferita functie de sistemul de referinta considerat. Astfel, la nivelul agriculturii in ansamblul sau ramurile de productie agricola se clasifica in ramuri de productie vegetala (legate de cultivarea pamantului) si ramuri de productie animala (cresterea diferitelor specii de animale, a pasarilor si albinelor). La nivelul exploatatiei agricole criteriile de diferentiere a ramurilor agricole se refera la produsele agricole si tehnologiile de obtinere, ramura cuprinzand una sau mai multe culturi cu tehnologii asemanatoare.

Ansamblul ramurilor dintr-o exploatatie agricola, concretizate prin activitatile desfasurate cat si prin resursele angrenate in aceste activitati, definesc structura de productie a exploatatiei. Aceasta este caracteristica fiecarei exploatatii agricole si se afla intr-un proces de evolutie sub influenta unor factori, dintre care unii actioneaza in sensul complexarii iar altii in sensul simplificarii structurii de productie. Factori cum ar fi: satisfacerea din productie proprie a cat mai multe din necesitatile de consum, respectarea unei rotatii rationale a culturilor in cadrul unor asolamente, reducerea caracterului sezonier al lucrarilor agricole si utilizarea cat mai uniforma a fortei de munca, reducerea riscului datorat variatiilor dinamice, etc. - tind sa actioneze in sensul unei structuri de productie cu un numar mai mare de ramuri. Pe de alta parte factori ca: favorabilitatea unui anumit numar de culturi intr-o zona agropedoclimatica, aplicarea unor tehnologii perfectionate, ce recurg la masini si utilaje moderne, necesitatea de a obtine productii in partizi mari si omogene - actioneaza in directia restrangerii numarului de ramuri de productie.

Structura de productie a unei exploatatii agricole este caracteristica unei perioade din evolutia acesteia, fiind rezultanta interactiunii dintre factorii mai sus mentionati, in contextul mai larg al amplasarii productiei agricole din tara noastra in cadrul unor zone de productie. Aceste zone de productie agricola cuprind teritorii compacte ce prezinta caracteristici natural-economice omogene si o structura de productie zonala specifica, ce reflecta conditiile de favorabilitate pentru diferite culturi sau specii de animale. Zonele de productie au agrosisteme specifice, in tara noastra distingandu-se 23 de agrosisteme mari, fiecare fiind divizat in mai multe teritorii, pe baza unor criterii natural-economice (diferentieri pedologice, de clima, relief sau hidrologie, asolamente, tehnologii etc.).

Pe baza multiplelor studii privind zonalitatea productiei agricole din tara noastra s-au stabilit structuri de productie orientative pe agrosisteme care pot sa duca la sporirea productiilor agricole, in conditiile imbinarii judicioase a productiei vegetale cu cea animala, a folosirii cat mai complete a resurselor naturale si a mentinerii fertilitatii solurilor.

La baza delimitarii zonelor agricole si a amplasarii productiei agricole (culturi, specii si rase de animale) sta principiul avantajului comparativ, care consta in tendinta de concentrare intr-o zona a acelor produse care au avantajul relativ cel mai mare si dezavantajul cel mai mic. Criteriul economic folosit in stabilirea structurilor de productie orientative pe zone este costul de oportunitate, care permite cea mai buna alegere a resurselor si a ramurilor de productie. Prin determinarea pierderii de profit datorita substituirii unor resurse cu altele sau a optarii pentru o combinatie intre produse, putem sa ne orientam mai bine in stabilirea structurii de productie si in utilizarea cat mai eficienta a resurselor de productie.

In functie de actiunea complexa si interdependenta a factorilor amplasarii productiei agricole si de zonalitate, producatorii agricoli stabilesc structuri de productie diverse care reflecta capacitatea lor de folosire a avantajului comparativ, precum si cunoasterea costului de oportunitate, pentru mai buna adaptare la cerintele pietii sau la nevoile interne de consum.

Structura de productie reprezinta suportul material al structurii economice a unei exploatatii agricole, care exprima relatiile dintre cheltuielile de productie efectuate in conditiile unor ramuri de productie aflate intr-o imbinare specifica si veniturile obtinute in exploatatie corespunzator cu ramurile de productie respective.

14)3.2. Profilarea productiei agricole

Prin continuarea si concretizarea actiunii de zonare a productiei agricole la nivelul exploatatiei agricole se realizeaza procesul de profilare a productiei, care se reflecta in stabilirea si ierarhizarea ramurilor din exploatatia agricola, potrivit conditiilor naturale si economice in care aceasta isi desfasoara activitatea.

Profilul unei exploatatii agricole nu este insa o simpla imitare a profilului zonei, ci o adaptare a sa la conditiile concrete locale fiind considerat o secventa a procesului de profilare, corespunzatoare unei anumite etape, reflectand o solutie de orientare a productiei in conditii specifice de timp si de loc, concretizata printr-o anumita proportie si ierarhie a ramurilor de productie.

Ierarhizarea ramurilor de productie ce vor fi dezvoltate intr-o exploatatie agricola presupune o diferentiere a lor dupa importanta (economica de cele mai multe ori) pe care le-o da seful exploatatiei in raport cu obiectivele  pe care si le-a stabilit (obtinerea unui profit sau satisfacerea nevoilor interne de productie si consum).

In raport cu rolul pe care il au in economia exploatatiei agricole ramurile de productie pot fi principale, complementare si ajutatoare (auxiliare).

Ramurile principale (de baza) sunt cele care ocupa o pozitie predominanta in structura de productie a exploatatiei agricole, folosesc de regula cele mai importante resurse tehnico-materiale si umane de care dispune aceasta si isi pun amprenta asupra intregii activitati desfasurata in cadrul exploatatiei agricole. Pentru exploatatia agricola cu caracter comercial ramura de productie principala este cea care contribuie in cea mai mare masura la obtinerea productiei marfa si a incasarilor din vanzari.

Ramurile complementare intregesc activitatea de baza si au scopul de a valorifica mai deplin resursele din exploatatie care nu pot fi valorificate economic de catre ramura principala, participand la sporirea veniturilor.

Pentru desfasurarea in cat mai bune conditii a procesului de productie in ramurile principale, exploatatia agricola dezvolta in cadrul sau si ramuri auxiliare, pe care le alege si dimensioneaza in functie de cerintele ramurilor principale si complementare (cultura furajelor reprezinta un exemplu "clasic" de ramura ajutatoare pentru o exploatatie agricola in care cresterea animalelor constituie ramura principala).

Pornind de la ideea ca profilul de productie al unei exploatatii agricole trebuie sa constituie un tot unitar, judicios dimensionat si echilibrat, care sa permita o functionalitate cat mai perfecta a exploatatiei agricole vazuta ca un microsistem economic, apare necesitatea de a lua in considerare la stabilirea arhitecturii sale si a relatiilor ce se stabilesc intre ramuri in procesul de productie si care au caracter fie de conditionare (uni sau biunivoca) fie de competitivitate.

3.3. Specializarea exploatatiei agricole

Pe masura ce - in cadrul unei exploatatii agricole - dezvoltarea mai accentuata a uneia sau mai multor ramuri principale face ca aceasta (acestea) sa ocupe o pozitie precumpanitoare in structura sa de productie, exploatatia agricola ajunge sa se specializeze in producerea unui anumit sortiment de produse agricole, catre care isi directioneaza eforturile, pentru a valorifica cu maxima eficienta conditiile naturale si economice in care isi desfasoara activitatea. Exploatatiile agricole specializate sunt caracterizate de structuri de productie mai simple, cu un numar mai mic de ramuri, ceea ce are efecte favorabile asupra organizarii si conducerii proceselor de productie, introducerii unor tehnologii perfectionate, imbunatatirii calitatii productiei si a nivelului de calificare a fortei de munca.

Specializarea se poate infaptui fie pe calea reducerii numarului  de ramuri din exploatatia agricola, cu deplasarea centrului de greutate a efortului catre ramurile ramase in structura (specializate pe cale extensiva) fie prin dezvoltarea cu precadere a unei sau unor anumite ramuri, fara ca structura de productie sa sufere modificari (specializare pe cale intensiva).

Schimbarile produse in conceptia politica si economica a tarii noastre in perioada postrevolutionara sunt caracterizate de trecerea de la o economie centralizata, planificata la o economie libera de piata, functionand in virtutea legii cererii si ofertei.

In consecinta centrul decizional referitor la activitatile de productie a fost transferat de la nivel central la cel al unitatilor producatoare, care isi desfasoara activitatile conform cu propria politica si strategie, in vederea unor rezultate economice cat mai bune. In agricultura, deciziile referitoare la activitatile si ramurile de productie dezvoltate apartin astazi exploatatiilor agricole, care isi orienteaza intreaga activitate dupa cum considera de cuviinta, in scopul atingerii unor obiective stabilite. Acest lucru face ca modul in care sunt dezvoltate si imbinate ramurile de productie in cadrul unei exploatatii agricole sa se reflecte in structura de productie a exploatatiei respective, reprezentand in acelasi timp un element din multitudinea celor care dau profilul de productie al unei unitati organizatorice mai cuprinzatoare, cum ar fi o comuna, o microregiune, o anumita zona geografica. Specificul de productie agricola a unei regiuni este rezultanta de ansamblu a structurilor de productie caracteristice exploatatiilor amplasate in acel areal, care sunt astazi libere sa decida asupra activitatilor si ramurilor dezvoltate, asupra ponderii si importantei fiecareia, functie de maniera in care percep propriile nevoi, aspiratii, obiective.

Avand in vedere cele mentionate anterior consideram ca analiza structurii productiei agricole in cadrul unei regiuni determinate, trebuie facuta prin prisma structurii de productie a exploatatiilor agricole din zona, fiind singurele centre veritabile de adoptare a unor decizii referitoare la activitatile desfasurate, decizii care au insa si corespondent la nivel regional. Structura activitatilor de productie a exploatatiilor agricole constituie deci elementele de baza care prin efectul de suma, de cumul, confera specificul de productie al unei regiuni determinate. Pentru fiecare exploatatie agricola structura de productie adoptata reflecta maniera in care sunt percepute si valorificate atat conditiile concrete locale de clima, sol, de favorabilitate a unor grupe de culturi cat si cunostintele, priceperea si experienta factorului uman in desfasurarea si conducerea activitatilor intreprinse. Desigur ca fiecarei exploatatii agricole ii este caracteristica o structura de productie proprie, functie de solutia de combinare si dimensionare a activitatilor din cadrul ramurilor de productie dezvoltate, ceea ce face ca si rezultatele economice ale exploatatiilor sa fie diferite, chiar in conditiile in care ele au aceeasi dimensiune funciara si o dotare tehnico-materiala similara.

Pe plan mondial, procesul de specializare, de simplificare a structurii de productie s-a accentuat, in unele tari pana la mentinerea unei singure culturi (ramuri), adica monocultura. Tendinta de ingustare a structurii de productie are loc sub influenta unor factori obiectivi, dintre care rolul hotarator il are progresul tehnic. Modul de conditionare, in forma cea mai generala, poate fi ilustrata ca in figura 4.5.

(F) (F) (F)   (F) (F) (F)

Fig. 3.1. Influenta diferitilor factori asupra procesului de concentrare, specializare

Exista, insa, si factori obiectivi care actioneaza in sensul franarii procesului de specializare. Acestia deriva din particularitatile productiei agricole, printre care pot fi amintiti:

- interdependenta tehnologica dintre ramurile de productie, care este consecinta faptului ca in procesul de productie unele ramuri folosesc ca materie prima produsele altor ramuri;

- accelerarea vitezei de rotatie a mijloacelor circulante si recuperarea treptata a cheltuielilor avansate;

- valorificarea deplina a variatelor conditii de sol existente pe teritoriul unei unitati agricole.

Sub influenta factorilor de progres stiintific si tehnologic, in productia agricola s-a conturat un proces semnificativ de specializare, de simplificare a structurilor de productie si de concentrare a productiei pe ramuri. Specializarea si concentrarea induc efecte economice pozitive prin fructificarea mai avantajoasa a elementelor de progres, atat in sfera productiei cat si in cea a desfacerii;

Specializarea ca expresie concreta a adancirii diviziunii sociale a muncii, se manifesta prin dezvoltarea cu precadere a unei ramuri sau a unui produs pana la dimensiunea care asigura avantajul economic cel mai substantial.

Caracteristicile esentiale ale unitatilor specializate sunt: omogenitatea procesului tehnologic, specializarea fortei de munca, realizarea unei anumite productii in partizi mari cu posibilitati substantiale de aliniere la exigentele pietei.

Pentru aprecierea gradului de specializare a unei exploatatii agricole este necesar sa se utilizeze anumite criterii de referinta, anumiti indicatori, care sa exprime, pe cat posibil, cat mai exact fenomenul de ingustare a profilului de productie. In acest sens, nivelul de specializare a productiei unei exploatatii agricole poate fi exprimat prin indicatori directi si indirecti. Indicatorul direct principal al specializarii il reprezinta structura productiei marfa, iar indicatorii indirecti sunt reprezentati de structura productiei globale, structura suprafetelor, cultivate, structura efectivului de animale etc.

Gradul de specializare a productiei intr-o unitate agricola poate fi cuantificat prin folosirea unor indicatori specifici. Cel mai general este coeficientul de specializare (K) a carui valoare se determina prin aportarea productiei marfa apartinand celei mai dezvoltate ramuri sau culturi la valoarea totala a productiei marfa a intreprinderii dupa relatia:

, in care

q = valoarea productiei marfa a ramurii de baza;

Q = valoarea productiei marfa pe total exploatatie.

Valoarea acestui coeficient poate fi calculata succesiv pentru toate ramurile existente in unitate, suma coeficientilor fiind egala cu 1 sau cu 100 (in procente).

Acceptiunile asupra atributului de unitate agricola specializata pot suferi modificari in timp. Actualmente se apreciaza ca o intreprindere agricola este specializata daca valoarea productiei marfa, realizate in cadrul ramurii de baza, reprezinta cel putin 60% din productia marfa totala.

Procesul de elaborare a structurilor de productie, in tara noastra, se realizeaza diferentiat pe firme si tipuri de unitati agricole. Influenta hotaratoare, in acest sens, pot avea: obiectul productiei, dimensiunea, zona geografica etc. Predominanta gospodariilor mici, ca forma de derulare a productiei agricole, va raspunde necesitatilor curente de autoconsum, imprimand agriculturii un pronuntat caracter de subzistenta, iar din punct de vedere al numarului de ramuri, o structura difuza.

In contextul functionarii mecanismelor pietei, al extinderii sistemului de arendare si al deschiderii pietei funciare, al consolidarii formelor asociative, dimensiunea exploatatiei agricole, ca forma de exploatare, va tinde spre o stare de optim. Asemenea unitati isi vor putea alinia strategiile de dezvoltare la exigentele pietei. In asemenea unitati, procesul de structurare va dobandi atributul specializarii, iar obiectul productiei il va reprezenta realizarea productiei marfa, a produselor destinate circuitului pietei.

3.4. Diversificareaproductiei agricole

Trebuie mentionat insa ca, specializarea ingusta comporta si riscuri, provocand instabilitatea si nesiguranta veniturilor. In acest sens, diversificarea poate constitui o optiune pentru stabilizarea si echilibrarea veniturilor.

Diversificarea poate asigura stabilizarea veniturilor, respectiv eliminarea unor riscuri majore provocate de dezechilibrele ce pot sa apara adesea in raportul cerere-oferta, respectiv caderea severa a preturilor la anumite produse. In acelasi timp, diversificarea atenueaza fluctuatiile care pot sa apara in realizarea productiei, ca urmare a fluctuatiilor factorilor de mediu.

In esenta, se poate afirma ca diversificarea il fereste pe producatorul agricol de risc si incertitudine. Diversificarea este impusa adesea ca solutie tehnologica obligatorie in optimizarea asolamentelor.

Diversificarea poate fi orizontala sau verticala. Diversificarea orizontala inseamna o structura cu mai multe culturi sau categorii, specii de animale. Diversificarea verticala vizeaza intregirea proceselor de productie agricola, cu activitati de procesare, industrializare, valorificare etc.