RESURSELE INTREPRINDERII CU MEDIUL

RESURSELE INTREPRINDERII CU MEDIUL

Ca si in cazul altor intreprinderi, resursele intreprinderii de servicii sunt premisele insasi fiintarii sale, mijloacele susceptibile de a fi valorificate la un moment dat pentru sustinerea unei activitati. In viziunea teoriei actuale, resursele intreprinderii de servicii pot fi grupate astfel: materiale, resursele financiare, umane, turistice, cultura firmei, sistemul informatic si premisele comerciale specifice.

1. Resursele materiale

Totalitatea echipamentelor, materiilor prime si materialelor, a terenurilor, cladirilor etc. constituie resursele materiale sau capitalul real al intreprinderii de servicii.

Fie ca este vorba de o intreprindere de turism sau de una comerciala, cladirile de exemplu, sunt componente esentiale ale ofertei, intrand nemijlocit in "produsul oferit" (hoteluri, unitati de alimentatie publica, magazine, depozite, baze de agrement etc.).

Tehnologiile, componenta importanta a resurselor materiale, stau la baza combinarii factorilor de productie, pentru realizarea produselor, serviciilor specifice (tehnologia realizarii unor preparate culinare, tehnologiile de conducere, tehnologiile comerciale etc.).

Echipamentele, ca ansamblu de utilaje, instrumente si mobilier asigura desfasurarea prestatiilor si serviciilor in timp si spatiu. Din aceasta categorie fac parte mijloacele de comunicare si informatica, echiparea spatiilor de cazare, agrement si tratament balnear, containerizarea si paletizarea in depozitare si transporturi.

Materiile prime si materialele necesare desfasurarii activitatii intreprinderilor de servicii sunt, in aceeasi masura, indispensabile prestatiilor pentru populatie, pentru asigurarea carora sunt necesare contracte ferme de aprovizionare, surse suficiente pentru anumite cicluri de activitate, conditii de depozitare si gestionare etc.

Atat materiile, tehnlogiile cat si echipamentele pot face obiectul aportului actionarilor, asociatilor si proprietarilor in momentul infiintarii unei intreprinderi sau pe parcursul existentei ei, in conditiile maririi capitalului social.

2. Resursele financiare

Banii, considerati capital numai in legatura cu productia, constituie resursele financiare ale intreprinderii sau capitalul lichid.

Pentru o intreprindere in functiune, resursele financiare sunt obtinute prin vanzarea produselor sau serviciilor sau prin imprumuturi; in cazul infiintarii unei activitati, a unei intreprinderi, resursele financiare se constituie prin aportul actionarilor, asociatilor, proprietarilor, prin donatii, mosteniri sau prin atragerea unor resurse bancare.

Resursele financiare sustin investitiile, procesul de productie sau prestatia de servicii, asigura salariile, sursele energetice, materiile prime si materialele astfel incat, incasarile obtinute din vanzarea rezultatului activitatii (produse sau servicii) sa inlocuiasca suma investita si sa asigure un profit, ambele capabile sa conditioneze reluarea procesului ciclic de productie - prestatie, cel putin pe aceeasi scara si, treptat sa constituie un fond de rezerva pentru dezvoltare si modernizare.

Ca forma de apelare la resursele bancare, sunt utilizate: creditul cu garantare diferita (stat, garanti, insasi obiectivul construit), leasingul (prin achitarea unei chirii periodice si cumpararea la valoarea reziduala la finalul perioadei convenite), cresterea capitalului subscris de catre noii actionari si/sau asocierea cu noii coproprietari.

In procurarea resurselor financiare, destinate investitiilor, aproape intotdeauna, statul ofera facilitati sub forma unor subventii, stimulente fiscale, exonerari fiscale etc.

Resursele umane

In procesul de combinare a factorilor, in vederea realizarii unui produs sau a unei prestatii, rolul principal il are omul; acesta confera activitatii posibilitatea de a crea efecte utile care sa satisfaca cerintele populatiei.

Personalul din comert si turism trebuie sa corespunda numeric si sub raportul pregatirii profesionale, dar are de indeplinit si alte cerinte de comportament in relatiile directe cu clientela.

Procesul de formare si perfectionare a personalului din domeniul serviciilor treebuie sa fie continuu, in pas cu evolutia domeniului de activitate si a cererii specifice, corespunzator nevoii de mentinere a intreprinderii la o cota de piata ridicata.

Activitatea turistica si, partial, cea comerciala se desfasoara diferit de alte activitati, avand si un caracter sezonier.

In cazul turismului de litoral si a celui deltaic, utilizarea personalului sezonier afecteaza atat eficienta economica a intreprinderii cat si pe cea sociala.

In comert, sezonul cald necesita (intr-o masura mai mica, insa) personal sezonier, pentru desfacerea unor marfuri specifice, pentru targurile periodice, pentru vanzarea stradala sau in punctele volante din parcuri si zone de agrement etc.

Din experienta internatinala, amintim, ca modalitati de permanentizare a angajatilor, programele obligatorii de perfectionare a personalului in extrasezon, schimburile de formatii cu intreprinderi de profil din alte tari (ca schimburi de experienta) etc.

Policalificarea, ca solutie eficienta in ultima vreme, ar putea spori mobilitatea personalului si eficienta activitatilor din sfera serviciilor; reorientarea profesionala ar putea, de asemenea, adapta partial oferta de personal la o piata fluctuanta, concurentiala si in continua schimbare a fortei de munca.

Amploarea actuala a somajului si cresterea numarului celor ce se pensioneaza inainte de implinirea varstei limita, creeaza, insa alte conditii de rezolvare a sezonalitatii in turism si cu alte efecte sociale, cel putin ca premise.

In unele dintre economiile planificate, personalul din sfera serviciilor, ca de altfel si din alte sectoare economice este grupat astfel (vezi experienta japoneza):

Þ    personal de baza, angajat permanent; 

Þ    personal angajat temporar din randurile caruia sunt selectionati specialisti necesari extinderii sau completarii unor formatii, cu activitate permanenta;

Þ    personal sezonier, cu contract de munca pentru o durata determinata.

In toate situatiile, insa, trebuie avuta in vedere motivatia personalului, cunoasterea necesitatilor acestuia, ordinea in care se cer satisfacute, necesitatile, mijloacele necesare si efectele obtinute.

4. Resursele turistice

Pentru intreprinderile de turism, una dintre principalele componente ale "resurselor" de infiintare, de fiintare si de activitate, o constituie, binenteles, asa numita grupare a "resurselor turistice". Ca parte componenta a ofertei turistice, alaturi de echipamentele de productie, masa de bunuri destinate consumului turistic, forta de munca, infrastructura turistica, structurile de primire si conditiile de comercializare, "resursele turistice" cuprind atractiile naturale si antropice dintr-o zona, tara sau regiune.

Cuprindea "resurselor turistice" in categoria "resurselor intreprinderii de servicii", semnifica specificitatea alcatuirii produsului turistic si din componente care atrag, retin, "sunt gustate", dar nu se consuma odata cu preparatele culinare si cu uzura unor mijloace de transport, sunt nestocabile desi de o longevitate apreciabila in existenta terrei, produc emotii estetice si trairi afective de neuitat.

In cadrul resurselor turistice naturale, amintim:

formele de relief (munti, dealuri, podisuri, campuri, zone colinare etc.);

lacurile de munte (naturale sau create de om) si lacurile de campie (formate natural sau cu ajutorul omului) cu apa dulce, lacurile cu apa sarata);

conditiile de clima (elementele climatogeografice);

flora si fauna (monumente ale naturii, rezervatiile, fondul cinegetic si piscicol etc.);

factorii naturali de cura (ape termominerale, namoluri sapropelice, mofete etc.);

cursurile de apa (fluviile, raurile, Delta Dunarii) etc.

Dintre resursele turistice antropice, care sporesc gradul de atractivitate al unor destinatii si zone turistice, vom mentiona:

unicate mondiale: cetatile dacice din Muntii Orastiei, cetatile taranesti din Transilvania, bisericile din lemn din Maramures, Manastirile din Nordul Moldovei, Bucovina si nordul Olteniei, monumentele stilului brancovenesc din Muntenia si Oltenia, ca si creatiile lui Eminescu, Brancusi, Enescu, Grigorescu etc.;

vestigii ale antichitatii: ruinele cetatii intemeiate de colonistii greci in sec. VII - VI i.e.n. la Histria (Istria), Tomis (Constanta), Callatis (Mangalia); cetatile si vestigiile daco-romane, construite pe vechi asezari dacice (de regula) cum sunt: Podul lui Traian, Tibiscum (Jupa - Caransebes), Potaisa (Turda), Porolissum (Moigrad); ruinele centrelor urbane de la Drobeta, Apullum (Alba), Napoca, Potaisa, Romula (langa Caracal), Sarmisegetusa - Hateg; monumentul Tropaeum Traiani, de langa Adamclisi (108 - 109);

cetatile medievale la Dabaca (XI - XIII - Jud. Cluj), Biharia (XI - XVII - Bistrita), Piatra Craiului (Jud. Alba), Severinului (XIII - XVI - Mehedinti), Curtea de Arges (XIII), Suceava, Neamt, Sibiu, Sighisoara, Alba Iulia;

monumente istorice si de arta medievala: manastirile din Bucovina (Voronet, Humor, Sucevita, Arbore si Moldovita) construite in sec. XV - XVI etc.; 

monumente de arta si arhitectura medievala: catedrala romano-catolica din Alba Iulia, cladiri din Sebes, Cluj-Napoca, Timisoara, Oradea, Iasi (Trei Ierahi);

bisericile fortificate din centrul Transilvaniei: de la Biertan, Richis, Medias, Seica Mare, Bazna etc.; 

castelele de la Bran, Hunedoara, Sinaia etc.;

palatele de la Mogosoaia, Iasi, Ruginoasa,Tg. Mures etc.;

obiceiurile, datinile, folclorul, portul popular,

mestesugurile, limba romana si ospitalitatea poporului

marile constructii: Portile de Fier, Canalul Dunare-Marea Neagra, Transfagarasanul, Palatul Parlamentului, Acumularea de la Mihailesti pe Arges etc.

5. Cultura firmei

Ratiunea existentei culturii organizatiei, a intreprinderii, este de a satisface numeroase necesitati umane ca:

nevoie de semnificatie;

mod de control; nevoie de feed-back pozitiv;

nevoie de a crede in ceva care stabileste directie, scop si sens vietii organizatiei;

nevoie de stabilitate si siguranta.

Numeroase sunt caracteristicile comune ale modului de manifestare ale acestor nevoi, generand culturi sau subculturi ale intreprinderilor existente pe doua niveluri :

- valorile impartasite de membrii organizatiei, care tind sa modeleze comportamentul colectiv (invizibile);

- normele de comportament ce se transmit noilor membrii, corelate cu un sistem de recompense si sanctiuni.

Cultura firmei ca organizatie poate fi considerata ca un cod logic de comportament, care a trecut cu succes testul timpului si serveste normelor organizatiei ca ghid pentru adptare si supravietuire.

Includerea culturii firmei in cadrul resurselor acesteia semnifica specificitatea alcatuirii ei din componentele

materiale: tehnologii, creatii materiale, proceduri, echipamente, cladiri, manifestari fizice in general, inclusiv cele comportamentale, sisteme de comunicare etc.

materiale: prezumtii fundamentale, reguli si norme, valori, credinte, care se constituie intr-un ansamblu sinergic central pentru functionarea eficace si eficienta a firmei.

Cultura organizatiei semnifica ceea ce are specific organizatia, ceea ce aceasta este prin insasi trecutul sau, valorile impartasite de proprii sai angajati, notorietatea de care deja se bucura.

Sistemul informational al intreprinderii

Manifestarea informatiilor, ca resursa, se reflecta si la nivelul firmei , procesele informationale tinzand sa conditioneze intr-o proportie crescanda continutul si eficienta intreprinderii.

Ca legatura intre sistemul conducator si cel condus, precum si intre acesta si mediul in care isi desfasoara activitatea, sistemul informational cuprinde ansamblul de date, informatii, circuite si fluxuri informationale, proceduri si mijloace de tratare a informatiilor existente in cadrul firmei.

In acelasi timp, sunt cuprinse informatii vitale cu privire la piata (dinamica, dimensiune, structura), la competitie (segmente de cumparatori, preturi practicate, structura ofertei, cota de piata), la sursele de aprovizionare (localizare, conditii de livrare, preturi) si cu privire la consumatori (segmente vizate, comportamente specifice, putere de cumparare etc.).

Sistemul informational (captare, prelucrare si stocare) transforma datele in resurse disponibile si refolosibile in sustinerea deciziilor curente si privitoare la perspectiva.

Principalele functii ale sistemului informational vizeaza:

cunoasterea fenomenelor si proceselor interne si din afara intreprinderii;

sustinerea deciziilor de conducere;

facilitarea previziunii si reglarii capacitatii de adaptare la mediu etc.

7. Premise comerciale specifice

7.1. Marimea si functiunile localitatilor

7.2. Capacitatea structurala a retelei comerciale si nivelul facilitatilor de

acces si transport

Desi premisele comerciale specifice pot fi considerate ca fiind cuprinse in mediul intreprinderii, autorii simt nevoia sa le aseze in randul resurselor, considerandu-le determinante, cauzale si care asigura insasi existenta intreprinderii, motivandu-i chiar aparitia.

Vom grupa aceste premise in doua categorii si anume:

marimea si functiunile localitatilor;

capacitatea structurala a retelei comerciale si nivelul facilitatilor de acces si transport.

7.1. Marimea si functiunile localitatilor

Infiintarea unei intreprinderi de servicii sau/si continuarea activitatii acesteia se justifica prin insasi existenta cererii manifeste sau potentiale ale locuitorilor unor zone, localitati, cartiere.

In acest sens, sunt avute in vedere pe de o parte marimea localitatilor si mediul de locuire (urban sau rural), iar pe de alta parte specificul dat de functiile socio-economice ale localitatilor.

Marimea localitatilor si mediul de locuire (urban sau rural), faciliteaza comensurarea nevoilor de consum pentru bunuri si servicii, structura si specificitatea acestora. Astfel, deosebim, atat in mediul urban cat si in cel rural, localitati mari, mijlocii si mici, caracterizate prin numarul locuitorilor si prin dezvoltarea diferentiata a industriei serviciilor.

Functiunile socio-economice ale localitatilor permit clasificarea mediului urban dupa cum urmeaza: orase agrare; orase industrial-agrare; orase industriale; orase balneo-climaterice; orase-statiuni turistice; orase-resedinta de judet; municipiul Bucuresti;

Nivelul dezvoltarii serviciilor si nevoia pentru unele servicii specifice a locuitorilor acestor centre urbane, poate determina intr-o masura deosebita infiintarea sau dezvoltarea unei intreprinderi de servicii, modernizarea sau reprofilarea acesteia.

7.2. Capacitatea structurala a retelei comerciale si nivelul facilitatilor de acces si transport

In legatura cu primul aspect, legat de capacitatea structurala a retelei comerciale existente, vom avea in vedere:

numarul, structura, capacitatea si dispersarea retelei comerciale (permanente si/sau sezoniere) din zona sau localitatea de referinta;

volumul si structura desfacerilor potentiale de marfuri si servicii in timpul unui an calendaristic etc.

Cel de al doilea aspect vizand nivelul facilitatilor de acces si transport se refera la:

numarul, nivelul de functionare si densitatea sistemului cailor de acces, amenajate sau potentiale (rutiere, feroviare, navigabile sau aeriene);

numarul si starea mijloacelor de transport existente;

numarul si nivelul de dotare a autogarilor, porturilor, garilor si aerogarilor din zona avuta in vedere;

premisele de asigurare economica a aprovizionarii intreprinderii de servicii, desfacerea (marfurilor) si derularea unor servicii specifice (transport turistic, transport pe cablu etc.).