ASCULTAREA ACTIVA SI ASCULTAREA EMPATICA

ASCULTAREA ACTIVA SI ASCULTAREA EMPATICA

Ascultarea eficace nu este o simpla ascultare pasiva, in maniera unui inregistrator, ci, o ascultare dinamica, in timpul careia se analizeaza imediat ce a spus interlocutorul, se fac conexiunile necesare pentru a se desprinde concluziile de rigoare. Concomitent se racordeaza cele spuse interlocutorului si la viziunea acestuia asupra problematicii supuse discutiei.

O ascultare necorespunzatoare constituie baza neintelegerilor, conflictelor.

Ascultarea reala si totala il face pe interlocutor sa simta ca este acceptat neconditionat si aceasta ii confera o stare de confort.

"Empatia este acel fenomen psihic de retraire a starilor, gandurilor si actiunilor celuilalt, dobandit prin transpunerea psihologica a eului intr-un model obiectiv de comportament uman, permitand intelegerea modului in care celalalt interpreteaza lumea".

Prin empatie, fiinta umana isi dezvolta abilitatea de a intelege starea de simtire a unei alte persoane in mod implicit: "Eu vad ce simti". Este un "mod de cunoastere intuitiva a celuilalt, care se bazeaza pe capacitatea de a impartasi si chiar de a incerca sentimentele celuilalt". "Reactia emotionala suscitata de starea sau conduita celuilalt si care antreneaza o atitudine de acceptare si intelegere".

Este important ca oamenii sa asculte empatic. "Cand ascultati empatic, ascultati cu urechile dumneavoastra, dar de fapt, ascultati cu ochii si inima. Ascultati percepand sentimente, semnificatii". "Ascultati pentru ca vreti sa intelegeti. Doriti sa primiti mesaje din insasi intimitatea unui suflet omenesc. Ascultati care sunt nevoile ei profunde".

Specialistii francezi subliniaza valoarea ascultarii de tip rogerian. Aceasta ascultare e centrata pe dialog si contact, este echilibrata. Se desfasoara asemenea unei balante bine stabilite intre atentia fata de celalalt si atentia fata de sine, intre exprimarea celuilalt si propria exprimare. Dialogul favorizeaza o percepere de ordin muzical, contrapunctic, a diverselor schimburi - a raportarii limbajului propriu la limbajul celuilalt.

Dialogul consta intr-o structurare orizontala a rolurilor, un ajutor venit de pe acelasi nivel, fratern si nu patern. Aceasta ascultare presupune o atitudine de intampinare sustinuta.

Din toate ideile enuntate mai sus, rezulta ca eficienta comunicarii depinde de profunzimea ei si ca adevarata comunicare este cea de la suflet la suflet.

Pentru a o realiza este nevoie intai ca sa se atinga o corecta cunoastere de sine. Aceasta cunoastere este dincolo de constientizarea celor trei ego - stari ale lui Berne, este o cunoastere a spiritului divin, care este natura lui ultima. Atunci cand omul se increde deplin in sinele sau, care il ghideaza si se manifesta prin el, este gata de a comunica profund, pentru ca recunoaste acest fapt si in semenii sai si realizeaza ca suntem una in spirit.

Tocmai aici este, dupa parerea mea, frumusetea si valoarea comunicarii - ea coaguleza si controleaza raporturile "orizontale" dintre oameni (relatiile interpersonale), dar angajeaza si aspiratiile lor "verticale" - intr-o miscare ascensionala catre planurile superioare ale realitatii.

Mihai Dinu sustine ca este posibila si o comunicare cu Dumnezeu, deci si o comunicare cu ceea ce este superior in noi.

Pe un bun om (functionar) il caracterizeaza empatia - capacitatea de a simti ceea ce traiesc ceilalti. El isi intelege clientii, intelege ce nevoi si ce probleme au acestia, interpreteaza just formele lor de comportare ca reactie la ceea ce se intampla.

A fi functionar inseamna, inainte de toate, a sti sa explici, sa etalezi clar un anumit continut, sa clarifici si sa rezolvi metodic sarcini, prin stapanirea acelei arte de a te relationa.

Pentru a se exprima, individul recurge la principiul diferential, enuntat de Decrosse astfel: tacerea, ca fapt al sensului face prezenta non - iminenta ne - spusului pe care-l putem permanent formula Este vorba aici de un principiu al polisemiei: cu cat spunem mai mult, cu atat tacerea se instaleaza si cu atat mai mult sensurile sunt posibile.

Tacerea, ca nerostire sau suspendare, in doze bine masurate si in contexte pragmatice nimerite, poate purta variate subintelesuri, necesare pentru un dialog autentic si poate intretine acel optim de mirare.

Pentru Louis Legrand uimirea naste in spirit o viata intelectuala autentica. Ea ne trezeste dintr-un ,,somn dogmatic" prelungit si diminueaza comoditatea presupusa de structurile antereflexive ale datelor si atitudinilor obisnuite. In comunicare odata cu mirarea, se naste nevoia unei recuperari si comuniuni a gandirii.

Ar fi normal ca tacerea sa fie privita nu ca o lipsa de semnificatie, ci ca o lipsa a unor parti ale semnificantului.

Tacerea se opune cuvantului precum implicitul explicitului, indeterminatul determinatului, posibilul evidentei, etc. Linistea sau tacerea constituie un moment de disponibilizare a sensului si de cvasi - ratacire a lui in labirintul semnificatiei. Dar asta nu inseamna ca anumite ,,linisti" nu pot fi codificate. Decriptarea e presupusa de tacere, se face prin mobilizarea elementelor contextuale care, retrospectiv, capata valoare de indici (Remigy, 1991, pag. 107). De multe ori linistea este aceeasi, schimbandu-se doar circumstantele in care aceasta apare. Iouri Lotman si Boris Gasparov, incercand sa puna bazele unei retorici a nonverbalului din arta, considera ca orice constructie spirituala trebuie descifrata nu numai prin algoritmii dati sau cei impliciti, dar si in conformitate cu exigente semiotice suplimentare, circumscrise de reguli generale ce trec dincolo de perimetrul limbajului.

Pentru functionarea diferitelor paliere ale fluxului comunicational se centreaza in jurul unui singur canal, celelalte paliere ,,acompaniind" fluxul central.

In activitatea de relationare cu publicul este de dorit sa se realizeze o convergenta functionala a acestor canale si sa se evite dezacordurile informationale.

Retorica este nu numai o ,,arta de a vorbi", dar poate fi admisa si in calitate de arta "de a tacea", care ar trebui sa fie o preocupare pe orice palier al comunicarii eficiente.

Pentru Jean - Francois Garcia, tacerea s-ar supune unei duble constrangeri: datoria de a tacea si datoria de a nu tacea. Prima constrangere, identificata de cele mai multe ori cu disciplina, se refera la conditiile minimale de comunicare, iar a doua constrangere este manipulata prin somatiile avansate in ritualul chestionarii.

Tacerea se intalneste in mai multe cazuri: cerere de asteptare ce se opune zgomotului camerei, tacerea de nemultumire la o conduita indezirabila, tacerea de entuziasm, tacerea care prefateaza sau cea concluziva pentru discursul sau, etc.

Nicolas Grimaldi remarca faptul ca limbajul gesturilor ar imprumuta note atat ale "realismului" lingvistic, cat si ale ,,nominalismului". Printre variabilele care diferentiaza limbajul gestual de cel verbal sunt urmatoarele: continuitatea (comunicarea verbala este discontinua, iar cea nonverbala este inconstienta), canalul (prima se realizeaza prin cuvinte, cealalta prin mai multe canale), structura, achizitionarea, etc. (Hybels, Weaver, 1986, pag. 110 - 111).

Functiile comunicarii nonverbale pot fi complementare mesajului verbal, regulatoare ale codului verbal, substitutive ale partilor sau ale intregului mesaj verbal si intaritoare pentru ceea ce se spune.

Confucius spunea ca ,,cel care stie nu vorbeste, jar cel care vorbeste nu stie si de aceea inteleptul practica un invatamant fara vorbire" insa daca i s-ar da intru - totul crezare s-ar anula rolul comunicarii verbale si s-ar face o apologie a tacerii sau suspendarii exprimarii in societate.

Modalitati de stimulare a comunicarii

Mijloacele de comunicare in masa

Comunicarea in cadrul invatamantului este stimulata prin intermediul mai multor mijloace de comunicare. Aceste mijloace de comunicare sunt constituite de: presa, carti si reviste de mare tiraj, radio-televiziune, film H. Culea (cf. lui Usinski, K.,D., 1975) prezinta o definitie a mijloacelor de comunicare in masa ca un complex de norme, simboluri, mituri, imagini, obiecte si practici, care structurate intr-un anume fel, functioneaza ca factor producator al tipului cultural uman de masa, numit sa rezolve problemele puse de totalitatea mediului contemporan inconjurator, intr-o maniera specifica.

Mijloacele de comunicare in masa mai sunt denumite cu termenul generic, provenit din limba engleza, de mass-media.

Mass-media indeplineste diferite functii in viata sociala.

Dupa Virginia Cretu (1983) aceste functii sunt:

functia informativa de transmitere operativa a stirilor, transmitere care uneori in cazul radioului si televiziunii capata caracter de simultaneitate cu producerea evenimentelor;

functia distractiv - delectativa, mass-media contribuie la valorificarea cultural - estetica a timpului liber;

(3) functia instructiv - educativa, mass-media atat prin continutul si modul de concepere a tuturor programelor sale cat si prin programele sociale contribuie la insusirea si aprofundarea cunostintelor din diferite domenii, la educatia intelectuala, morala, estetica si prin munca maselor.

Sub aspectul psihologiei sociale in cadrul unor grupe mici si mijlocii, analizandu-se modalitatile de interactiune intre membrii constituienti ai grupului si canalele de comunicatie - caile prin care are loc transmiterea mesajului de la emitator la receptor si reteaua de comunicatie care se stabileste prin analiza interactiunilor si a canalelor de comunicatie s-au stabilit urmatoarele scheme figurative de retele de comunicare:

A A A

B C B C B C

D E D E D E

Reteaua primara Reteaua de Reteaua de comunicare in

comunicare in lant

cerc

A B A B

C C

D D E

E

Dintre aceste retele cea mai eficienta este reteaua primara, fiind cel mai optim mod de comunicare in grup datorita faptului ca se realizeaza interactiuni intre toti membrii grupului.