COMUNICAREA NONVERBALA

Comunicarea nonverbala

Gesturile si semnalele sociale ale modelului competentelor sociale sunt in parte nonverbale; perceptia si feed-back-ul depind de comunicarea nonverbala a celuilalt. In cadrul comunicarii nonverbale informatia este codificata si transmisa direct de postura, miscarea, gesturile, nivelul vocii, fetei si atitudinii. Exista un factor general de expresivitate non - verbala: diferite expresii ale fetei, in special surasul, privirea intensa, apropierea mai mare, vocea mai puternica, mai ascutita, mai expresiva, mai multe gesturi indreptate spre ceilalti, mai putine gesturi indreptate spre sine.

Diferite categorii de indivizi competenti din punct de vedere social sunt pregatiti si mai bine in functie de acest factor: medici, profesori, functionari etc. sunt mai competenti cand sunt pregatiti si din acest punct de vedere. Indivizii neadaptati social sunt foarte rai.

Friedman (1980) a elaborat o grila de autoapreciere a expresivitatii; indivizii cu meserii care necesita competentele sociale au cele mai bune rezultate. Totusi acesti indivizi trebuie sa-si controleze expresia non - verbala. De exemplu functionarii sau stewardesele fac acest lucru adoptandu-si expresia fetei potrivita si avand pareri pozitive despre cetateni / pasageri.

Dimensiunea nonverbala este puternic implicata in construirea conditiilor in structura interactiunii si influentarea continutului acesteia. Pentru stabilirea unei interactiuni este foarte importanta cunoasterea partenerului si stabilirea mutualitatii intre cei doi.

Exprimarea verbala este inlesnita, facilitata de prezenta mimicii, gestualitatii si miscarii. Incercarea de a elimina acesti factori ar duce la ingreunarea comunicarii verbale sau chiar la stoparea acesteia.

Factorii care inlesnesc exprimarea verbala, care constituie universul gestualitatii cotidiene sunt expresorii, regulatorii, ilustratorii, emblemele si adaptorii.

Expresorii sunt gesturi mimice sau corporale care insotesc o traire organica sau cu halo afectiv (a rosi, a te crispa de durere, a tresarii, etc.). Ei au valoare comunicativa fiind puternic implicati in exprimare. Datorita acestora receptorii isi pot da seama de starea generala sau de moment a emitatorilor (este in forma, ii este rau, este plictisit, ii este jena, este uimit, etc.).

Au o puternica determinare biologica si o maniera de exprimare standard. Ei au o semnificatie interculturala extrem de larga. Tristetea, dezgustul, amenintarea, groaza, triumful, etc. sunt exprimate aproximativ la fel in diferite zone geografice si culturale. Expresorii sunt prezente primare in otnogeneza gestualitatii, unii chiar de la nastere (surasul, incruntarea, dezgustul) ceea ce faciliteaza constructia relatiei comunicative copil - adult (Izard, C., 1982)

Regulatorii sunt miscarile care in general insotesc exprimarea verbala si faciliteaza schimbul verbal dintre interlocutori. O mica parte din factorii nonverbali care sustin relatia comunicativa o reprezinta regulatorii. Acestia sunt: apropierea de partener, contactul vizual reciproc, postura de ascultare, de solicitare a cuvantului sau semnale de notificare a ritmului si intensitatii "ofertelor" verbale, etc. Regulatorii apar doar in prezenta partenerului de dialog. Absenta acestuia duce la monolog sau convorbire telefonica si in aceste cazuri frecventa regulatorilor scade.

Ilustratorii sunt miscarile care faciliteaza, sustin si completeaza exprimarea verbala. Aceste miscari se insusesc prin invatare, in mare parte fiind determinate de experienta sociala. Sub aspectul continutului, ilustratorii indica directia, dimensiunea, forma, persoana, modalitatea de actiune, etc. Ilustratorii au rolul de a accentua, amplifica, explica si intari cuvantul.

Emblemele sunt gesturi care au o anumita semnificatie. Ele sunt constructii, conventii sociale cu valoare de semn si au echivalent lingvistic cert. De aici rezulta valoarea lor de substitut total al cuvantului. Astfel de exemple de embleme care inlocuiesc cuvintele sunt urmatoarele: miscarile capului pentru "da" si ,,nu", clipitul complice din ochi, semnul victoriei, gesturi care indica linistea, nebunia, etc.

Emblemele sunt insusite in actul de comunicare exclusiv prin intermediul invatarii sociale si au o diversitate de forme in functie de traditia locului.

Adaptorii reprezinta categoria activitatilor manipulatorii stereotipe si au rolul de descatusare si de echilibrare psihica. Se disting doua mari categorii: manipularile de obiecte (pixul, foile de scris, haina, etc.) si automanipularile (rasucirea suvitei de par, miscatul ritmic al piciorului, rosul unghiilor, etc.). Aceste activitati sunt automatizate si frecventa lor creste in functie de conditiile de concentrare sau de tensiunea psihica. Prin intermediul acestora se consuma surplusul de tensiune generat de acomodarea la o anumita situatie.

Astfel de activitati sunt prezente si in lumea animalelor (ciugulitul penajului, scarpinatul, linsul blanii, etc.) dar ca si in comportamentul uman ele fiind lipsite de valoare functionala, fiind actiuni in gol.

Adaptorii apar de timpuriu in comportamentul copiilor Drall, C., a observat si analizat aspecte ale gesticii infantile, adaptorii evoluand de la forme de automanipulare (la 4 ani) catre manipulari de obiecte (la 6 ani); automanipularile prezinta, cel mai des, o forma simetrica, cu participarea ambelor maini, iar spre 6 ani adaptorii devin lateralizati (spre dreapta sau spre stanga); dupa 8 ani ponderea adaptorilor descreste usor in favoarea ilustratorilor si regulatorilor.

Fiecare din cele cinci categorii gestuale analizate de Luminita Iacob (op. cit., 1998) indeplineste preponderent, o functie specifica. Astfel gestualitatea umana este complementara: expresorii axati pe subiectul care comunica il dezvaluie, regulatorii structureaza relatia comunicationala, ilustratorii sunt determinanti pentru continutul transmis, la fel ca si emblemele, in timp ce adaptorii faciliteaza racordarea si adaptarea locutorilor la situatii.