SOCIETATEA INFORMATIEI SI CONSTRUIREA SIMBOLICA A EVENIMENTELOR

Viata sociala se informatizeaza intr-un ritm extrem de rapid. Informatizarea isi face simtita prezenta in toate domeniile sociale si se implica in procesul de cunoastere. Prin urmare, teoria comunicarii isi extinde domeniul. Extensia priveste, in primul rand, canalele de informatie s isuportul informational. Cu catva timp in urma, obiectul de studiu al stiintei comunicarii se limita la carte, ziare, radio sau televiziune; dezvoltarea tehnologica a introdus in campul cercetarii alte modalitati de comunicare (transmisiunile prin satelit, bancile de date, ISDN) si alte suporturi informationale (banda sau discul video, discheta, CD, CD-ROM etc.). Extensia studiului este dictata si de largirea considerabila a publicului, de inmultirea categoriilor de consumatori ai informatiei. Stiinta comunicarii se ocupa de "marele public" si de procesele de manipulare la care era supusa masa consumatorilor de informatie. Mai nou, domeniul comunicarii cuprinde nu numai cititorii de ziare, ascultatorii sau telespectatorii, ci si consumatorii altor categorii de informatie (informatia practica, cea profesionala, informatia organizationala sau bancile de date).

Abordarea moderna a proceselor de comunicare reprezinta un studiu detaliat al ofertei informationale pentru diversele categorii de public ("marele public" sau publicul restrans de specialisti sau profesionisti). Schimbarea au produs-o mai ales informatica si tehnologia calculatoarelor, sub influenta carora apar alte discipline si subdiscipline, nu numai in stiinta comunicarii, cum sunt informatica medicala, informatica manageriala, cea juridica etc.

Teoria informatiei poate avea un rol important in pregatirea si modelarea deciziilor, institutionale si individuale. Deciziile se bazeaza pe informatiile disponibile si pe modul lor de prelucrare. Informaticienii nu se intereseaza de orice tip de decizie, atentia lor se indreapta spre deciziile dificile sau unice in felul lor. Deciziile sunt luate pe baza informatiilor disponibile. Disponibilul informational poate fi abordat din diverse puncte de vedere, domina insa perspective care se axeaza pe valoarea informatiei disponibile pentru cristalizarea deciziei. Evaluarea informatiei din unghiul deciziilor tine seama de influenta modalitatilor de interpretare, arhivare

sau prezentare a datelor. Preocuparile principale sunt: cum trebuie acumulata informatia, sortata, pastrata si prezentata pentru a fi de maxima utilitate in luarea deciziei? Aici se realizeaza o complementaritate intre teoria informatiei si tehnologia calculatoarelor: teoria informatiei poate indica care sunt informatiile necesare unui proces de decizie, tehnologia calculatoarelor stabileste care sunt posibilitatile de inregistrare coerenta a datelor despre realitatea bruta.

Sociologia actionista refuza interpretarea mecanicista a influentei mijloacelor de comunicare asupra societatii sau asupra membrilor sai si aplica comunicarea la o relatie sociala, aceea a unui actor raportat la alt actor, fiecare trebuind sa interpreteze comportamentele celuilalt si sa actioneze pe baza acestei interpretari. Se face diferentierea intre activitatile de comunicare prin luarea in considerare a:

obiectivelor pe care si le propun;

mijloacelor pe care le folosesc;

formelor pe care le imbraca.

Societatea se analizeaza, astazi, in termeni de schimburi de mesaje. Mesajele sunt considerate ca miza pertractarilor si ajustarilor reciproce ale emitatorilor si receptorilor, ale "comunicarii" lor considerate deopotriva activitate - comunicatio, schimb - comunicare si rezultat posibil al acestei activitati - comunitas.

Psihologia sociala intelege comunicarea ca un effort de co-impartasire a reprezentarilor sociale, ca fenomen de co-constructie sociala. A comunica inseamna actiune in comun, fie ca se manifesta in plan interpersonal, fie in cel grupal sau public.

R. Ghiglione, cu modelul numit "contractul comunicativ", are in vedere urmatoarele aspecte:

subiectii care comunica;

strategiile discursive potentiale si in act;

gestiunea schimburilor interlocutorii;

efectul mesajelor asupra comportamentelor si reprezentarilor interlocutorii.

Noua paradigma a comunicarii se inscrie in urmatorii parametrii:

a comunica inseamna a construi impreuna, intr-un sistem care are propriile structuri formale si actionale;

omul care comunica este un constructor al realitatii, nu doar o oglinda care reflecta realitatea;

spatiul co-interlocutoriu nu este neutru si omogen, este un joc de permanente ajustari si glisari semantice;

procesul discursiv este ceva construit si nu ceva dat, pentru ca el vehiculeaza mai degraba aspectele activitatilor cognitive de moment ale interlocutorilor decit elemente prefixate intr-o schema enuntiativa;

ca subiecti comunicatori suntem determinati de structura semnelor pe care le folosim;

sistemele de semne verbale, paraverbale si non-verbale de care omul dispune sunt selectate si orientate de miza pe care o impune interlocutiunea;

ca locutor, subiectul uman este un actor capabil sa actioneze asupra si nu doar sa fie in;

orice comunicare este, de fapt, co-constructia unui univers de semnificatii, permanent negociabile.

In elaborarea structurilor de semnificatii, reprezentarea este principalul element al schimbului informational. Teoria reprezentarilor sociale si teoria comunicarii au in comun maniera de a construi: prin interactiune co-constructie. Reprezentarile sociale constituie o modalitate particulara de cunoastere, proprie simtului comun, si rezida in caracterul social al proceselor care o produc. Ele se refera la ansamblul cunostintelor, credintelor, opiniilor, impartasite de un grup fata de un obiect social dat. Reprezentarile sociale intretin cu obiectul social:

raporturi de simbolizare - adica tin locul acestuia;

raporturi de interpretare - ii confera semnificatii.

Constructia mentala a obiectului este rezultatul unui proces mental care presupune simbolizari si semnificari. Subiectul re-construieste realul cu care este confruntat procedand ca o adevarata "modelare mentala" a obiectului. Informatiile oferite de obiect sunt categorizate, transformate, amendate pentru ca, in final, sa dea o semnificatie concreta realitatii. Re-construirea realitatii este socialmente marcata din urmatoarele motive:

subiectul nu se manifesta independent de campul social in care se insereaza;

o reprezentare este rezultatul unui ansamblu de interactiuni sociale specifice, in centrul carora se afla obiectul;

comunicarea interna a grupului - antrenand modele, credinte, valori - canalizeaza, modofica si orienteaza activitatea de producere de sensuri a indivizilor;

o reprezentare este, cel mai adesea, generata colectiv, este impartasita de indivizii din grup si constituie marca specifica a grupului.

Functia de constituire a realitatii este posibila prin intermediul a doua procese cognitive complementare:

A)    Obiectivarea

B)     Ancorarea

A)     Este un proces care simplifica informatiile relative la obiect, concretizeaza notiunile realizand corespondenta dintre lucruri si cuvinte, le rezuma dupa o logica interna specifica grupului. Informatia este selectionata din context si schematizata pentru a forma un nucleu figurativ. Acesta contine elemente ce formeaza un ansamblu coerent si imaginat, transformand abstractul in concret. Din acest moment elementul concret devine evident si este integrat intr-o realitate a simtului comun. Procesul este important deoarece numai in masura in care informatia este simplificata si remodelata pentru a se inscrie in logica si coerenta interna a grupului ea devine consensuala in grup si deci comunicabila (sau utila).

B)      Se refera la implementarea sociala a reprezentarii - constructia reprezentarii unui obiect va face apel la credinte, valori si cunostinte care preexista si care sunt dominante in interiorul grupului. In felul acesta ceva ce a fost strain devine familiar grupului; obiectul respectiv este integrat intr-o retea de semnificatii constituite prin ierarhizarea valorilor proprii grupului sau, generalizand, ale societatii.

Prin urmare, ancorarea permite atasarea a ceva care este nou la ceva care este vechi si care, deci, este impartasit de catre indivizii aceluiasi grup.

Cateva elemente caracteristice ale reprezentarii sociale se desprind din urmatoarele definitii:

reprezentarea sociala este un sistem de valori, de notiuni si practici relative la obiecte, aspecte sau dimensiuni ale mediului social care permit stabilirea cadrului de viata al indivizilor si grupurilor si constituie un instrument de orientare a perceptiei situatiei si de elaborare a raspunsurilor;

reprezentarile sociale sunt modalitati de a gandi practic, orientate catre comunicarea, intelegerea si stapanirea mediului social, material si ideal;

reprezentarile sociale au doua aspecte: aceea a imaginii si aceea a semnificatiei ce-i corespunde; fiecarei imagini i se poate atasa un sens si fiecarui sens o imagine; reprezentarile sunt o forma particulara de gandire simbolica;

reprezentarea sociala este un proces de elaborare perceptiva si mentala a realitatii ce transforma obiectele sociale (persoane, contexte, situatii) in categorii simbolice (valori, credinte, ideologii) si le confera un statut cognitiv, permitand intelegerea aspectelor vietii obisnuite printr-o racordare a propriei noastre conduite la interiorul interactiunilor sociale;

reprezentarile sociale sunt luari de pozitie legate de insertiile specifice intr-un ansamblu de raporturi sociale; luarile de pozitie se realizeaza prin raporturi de comunicare si privesc orice obiect al cunoasterii ca avand o importanta in raporturile stabilite cu agentii sociali.

Pentru aparitia unei reprezentari sociale sunt necesare trei conditii:

1. Dispersia informatiei privind obiectul reprezentarii - datorita complexitatii obiectului social, a barierelor sociale si culturale, indivizii nu pot accede la informatiile utile necesare cunoasterii obiectului, ceea ce va genera transmiterea indirecta a cunostintelor si deci aparitia a numeroase distorsiuni;

2. Pozitia grupului social fata de obiectul reprezentarii - aceasta va conduce la manifestarea interesului pentru anumite aspecte ale obiectului, fenomen numit focalizare si care impiedica indivizii sa aiba o viziune globala asupra obiectului;

3. Necesitatea resimtita de oameni de a produce conduite si discursuri coerente in legatura cu un obiect pe care il cunosc foarte putin.

In timpul actiunii sau al conversatiei individul poate sa-si stabilizeze universul de cunostinte referitor la obiect. Intre productiile sociale si constructiile individuale exista relatii complexe, relatii ce pot fi surprinse in conceptul de imaginar social.

Denise Jodelet considera reprezentarile sociale un produs si proces al unei elaborari psihologice si sociale a realului, iar Levy incearca sa explice articularea dimensiunii ideologice cu cea psihica.

Termenul ideologie desemneaza sistemele de idei, ansamblurile de credinte, de doctrine proprii unei epoci, unei clase date, iar termenul ideologic presupune o dimensiune de analiza a functionarii sociale. Ideologicul este numele sistemului de raporturi intre un discurs si conditiile sociale de producere. El functioneaza ca un sistem de control al grupului si ca autoritate morala, da coerenta grupului si permite institutionalizarea puterilor.

Reprezentarea sociala se articuleaza pe o componenta psihica individuala. Acceptarea unor legi si norme de functionare sociala stabileste legaturi intre toti cei care practica interiorizarea acestor norme. Aceste legaturi formeaza retelele unor identitati colective.

Activitatea psihica presupune trei moduri de functionare si trei procese de metabolizare:

procesul originar;

procesul primar;

procesul secundar.

In urma acestor procese rezulta urmatoarele reprezentari:

reprezentarea pictografica;

reprezentarea fantasmatica;

reprezentarea ideatica.

Individul se identifica cu idealurile si proiectele colective, ceea ce ii confera autonomie fata de propriile pulsiuni si fantasme. El se socializeaza intr-o identitate colectiva, in care identitatea lui individuala ramane distincta. Ideologia permite subiectului sa-si insuseasca discursul colectiv si sa se angajeze afectiv in jocul introiectiilor si al proiectiilor colective, ceea ce ii confera acestuia certitudine, fundament. Reprezentarea este spatiul unui raport, in parte idealizant, in parte conflictual, intre o realitate si un subiect.

Ansamblul social este un sistem in care societatea primeste si produce legitimitate; el presupune o dimensiune ideologica si o dimensiune imaginara.

Imaginarul social marcheaza reuniunea dintre componenta ideologica si uzajele imaginare ale individului.

Reprezentarile trebuie abordate ca forme de expresie culturala, care fac apel la coduri sociale pentru a interpreta experientele individului in societate, la valori si modele pentru a defini un anumit statut social, la simboluri utilizate in gandirea entitatilor colective. Comunicarea nu este numai vector de transmitere a limbajului, el insusi purtator de reprezentari, dar si factor de influenta asupra aspectelor structurale si formale ale gandirii sociale, deoarece angajeaza procese de interactiune sociala, influenta, consens, disensiune si polemica. Ea contribuie la formarea de reprezentari pertinente pentru viata practica, alaturi de puterea performativa a cuvintelor si a discursurilor punand forta cu care reprezentarile instaureaza versiuni ale realitatii, comune sau impartasite. Formele pe care acestea le imbraca circumscriu informatii ce raspund interesului public, intretin atentia pentru un subiect, o tema, un mod de gandire, propaga viziuni bine organizate asupra lumii, credinte ce structureaza anumite raspunsuri la intrebarile publicului, instituie relatii antagonice fata de conceptii alternative.

Mass-media vehiculeaza reprezentari, mituri si stereotipuri contribuind continuu la reconstituirea simtului comun sau a formei de intelegere care creeaza substratul de imagini si de sensuri, fara de care nici o colectivitate nu poate coopera. Sistemele de comunicare mediatice actioneaza asupra conduitei prin difuzare, propagare si propaganda. Difuzarea este raportata la formarea opiniilor prin transmiterea de informatii, propagarea la aceea a atitudinilor prin propagarea unor credinte, valori si propaganda la stereotipuri - miza sa fiind opozitia dintre adevar si fals.

Semnificatia reprezentarilor sociale este determinata de doua tipuri de context:

a)      contextul discursiv se refera la natura conditiilor de producere a disursului, ca punct de plecare pentru formularea sau descoperirea unei reprezentari;

b)      contextul social include contextul ideologic si locul ocupat de individ sau grup in sistemul social.