Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


ComunicareMarketingProtectia munciiResurse umane


COMUNICAREA SPORTIVA CA FACTOR DE SOCIALIZARE

Cominicare

+ Font mai mare | - Font mai mic



COMUNICAREA SPORTIVA CA FACTOR DE SOCIALIZARE

Argument




Comunicarea nu mai este astazi privita ca un simplu schimb de informatii in care sunt implicati perechea emitator-receptor. Putem spune ca astazi comunicarea sta practic la baza oricarei activitati umane si inseamna, in special, gestul de a-l intelege pe celalalt. In spiritul acestei abordari, lucrarea de fata incearca o apropiere de ceea ce inseamna comunicarea sportiva, comunicare in si prin sport. Este foarte dificila elaborarea unei definitii exacte pentru cuvantul sport deoarece este o notiune care se modifica in continuu. Totusi se poate spune ca, in general, un sport reprezinta o activitate de natura fizica si motrica ce poate implica competitii.

Este lesne de inteles ca, inca de la inceputurile sale, sportul s-a situat ca o activitate de divertisment pe de-o parte – pentru privitori – si ca o activitate competitionala ce implica performanta si fairplay-ul pe de alta parte – pentru competitori. Vom incerca de-a lungul acestor pagini sa scoatem in evidenta rolul pe care activitatea sportiva l-a avut in integrarea unor categorii defavorizate din punct de vedere al rasei, etniei sau calitatilor motrice.

Lucrarea de fata nu se doreste a fi decat un indemn la a reconsidera performanta sportiva si influenta majora pe care aceasta a avut-o in procesul de integrare rasiala, etnica sau de gen de-a lungul timpului. Suntem convinsi ca desfasurarea concomitenta a Jocurilor Olimpice si a Jocurilor Paralimpice de la Beijing reprezinta un pas inainte in comunicarea sportiva, un manifest asupra laturii cumunicationale a competitiei, performantei si fairplay-ului.

1.Comunicarea factor de socializare

Niciodata in istoria omenirii nu s-a vorbit atat despre comunicare ca si astazi. Comunicarea invadeaza toate domeniile, in inteprinderi, in mediile politice, in presa insasi, unde rubricele „comunicare” prospera, in audio-vizual,in publiciate, telefoanele, internetul, si multe altele, toate acestea creeaza si intretin o atmosfera foarte densa a comunicarii.

Traim si vom trai vremuri ale comunicari. Peste tot si cu mijloace tot mai perfectionate comunicam. Pare sa nu mai existe loc pentru izolare, indiferenta, detasare sau tacere.

Comunicarea este definita de Dictionarul de psihologie sociala ca „un mod fundamental de interactiune psiho-sociala a persoanelor, realizat prin intermediul simbolurilor si al semnificatiilor social-generalizate ale realitatii, in vederea obtinerii stabilitatii ori a unor modificari de comportament individual sau la nivel de grup”.

Activitatea de comunicare consta in transmiterea de mesaje intre persoane, in circulatia de impresii si comenzi, in impartasirea unor stari afective, de decizii rationale si judecati de valoare, cu finalitatea expresa de a obtine efecte in reprezentarile si opiniile indivizilor, in practicile sociale pe care le efectueaza.

Oricare ar fi modalitatea si limbajul in care indivizii comunica, esential este sa se asigure schimbul unor semnificatii generalizate cu elementele cognitive comune si generalizatoare pe care le percep si inteleg toti indivizii care comunica intre ei. Forta de generalizare cea mai mare in comunicare o au cuvintele.     1.

Procesele de comunicare umana sunt indispensabile in constituirea oricarui grup social dar si in influentarea educativa a persoanelor. Comunicarea intre persoane are un important rol de reglare si de sincronizare a eforturilor individuale.

Comunicarea poate fi reprezentata ca un sistem de actiuni succesive, de momente emisie-receptie a informatiilor, de codificare si decodificare al lor.. mesajele pot fi corect

codificate si interpretate numai daca interlocutorii impartasesc acelasi cod, daca stapanesc acelasi sistem de semnale, iar in cadrul comunicarii verbale aceeasi limba.

Sub aspectul interactiunii persoanelor, comunicarea cuprinde:

persoana care initiaza si formuleaza mesajul, declansand actul;



sistemul de emisie, in care se codifica mesajele devenind semnale verbale, grafice, vibratorii sau impulsuri;

calea de comunicatie sau canalul prin care patrund si se transmit semnalele;

aparatul de receptie;

destinatarul care decodifica si interpreteaza mesajul.

Indivizii implicati in comunicare devin reciproc emitatori si receptori asigurand astfel functionarea completa a sistemului.

In comunicarea specific umana este implicata intreaga viata psihica. Comunicarea vehiculeaza imagini, notiuni, idei, faciliteaza manifestarea conduitelor afective, produce disonanta sau consonanta psihica, efecte de acceptare sau refuz, concordanta sau neconcordanta. Prin comunicare se transmit, de asemenea, trebuinte, aspiratii, imbolduri spre actiune, se initiaza, se declanseaza sau se stopeaza activitatile, se manifesta rezistenta la eforturi.

Socializarea se considera a fi un proces obiectiv deosebit de complex prin care individul, insusindu-si limba colectivitatii si interiorizand norme si modele sociale de comportament, devine membru al acelei societati. Procesul de socializare coincide cu dezvoltarea si transformarea indivizilor umani de-a lungul copilariei pana la stadiul lor de adulti. Acest proces se realizeaza sub influenta hotaratoare a unor factori sociali – familie, gradinita, scoala, institutii sociale, economice, politice, culturale, sistemul de practici si valori sociale din colectivitatea data.

Adesea socializarea este privita si ca mecanism prin care colectivitatea transmite membrilor sai normele sociale, valorile, credintele. Se poate spune ca mecanismele socializarii apreciate din acest punct de vedere, sunt comune tuturor indivizilor apartinand aceluiasi grup si, totodata, difera de la o colectivitate la alta, in functie de gradul de dezvoltare a societatii respective, de particularitatile ei economico-sociale, culturale etc. aceste mecanisme incep si se structureaza odata cu primele „experiente sociale” ale sugarului, date de modul in care acesta este alaptat s ingrijit de adult, de regimul etapelor sale de veghe si somn, de felul de hrana si adapost primit, de stimularea dirijata a interactiunii sale psihice cu mediul uman, toate aceste experiente fiind social reglementate de foarte timpuriu in viata copiilor.

Psihologia sociala contemporana priveste realizarea socializarii la nivelul intregii personalitati a individului, cu deosebire la nivelul relatiilor sale interpersonale si a comportamentelor de grup, ca pe o dezvoltare sociala a fiintei umane, expresa si latenta, constienta si neconstientizata, cognitiva, afectiva, atitudinala, volitiva si creatoare, prin invatare institutionalizata, dar si extrascolara, prin invatare sociala efectiva si cu consecinte adaptative sociale remarcabile.

Astfel, invatarea de roluri sociale este specifica socializarii. In genere se considera ca datele biologice ale speciei umane, invatarea sociala si istoria personala a subiectului fac din fiecare individ uman un exemplar de tip social. Invatarea sociala asigura elaborarea experientei prin participare la actiunile celorlalt i, iar istoria individuala este in functie de caracteristicile psihice ale subiectului, de ritmul dezvoltarii sale, de conditiile social-concrete educationale pe care le-a parcurs si le parcurge.

2. Sportul mijloc de manifestare a capacitatii de comunicare



Inceputul secolului trecut, da nastere ideii care avea sa revolutioneze intreg edificiul sportiv mondial si anume Jocurile Olimpice. Pierre de Coubertin spunea: „fara sport, tineretul s-ar atrofia intr-o formatie pur intelectuala.'

Renee Matheu sustine ca radacinile sportului si culturii sunt identice, considerand sportul si educatia fizica drept discipline umane cu functie sociala si rol in formarea si desavarsirea personalitatii. Prin efectele sale cantitative si calitative, exercitiul fizic sistematizat stimuleaza, echilibreaza, compenseaza si innobileaza fiinta umana, iar activitatea sportiva poate pretinde dreptul de integrare in patrimoniul cultural al societatii, aparand astfel notiunea de cultura fizica.

Participarea sportivilor in competitie intr-un mediu organizat, individual sau in grup, pentru unii oameni devine o parte majora a stilui de viata. Pentru unele persoane, sportul este un joc, o forma de eliberare de stres, de ralaxare si de distractie, de imbunatatire a conditiei fizice, de promovare a integrarii sociale.

Competitiile se considera ca au o moralitate proprie, ca agresiviatea face parte din joc, iar violenta este o forma de autoaparare, existand intre jucatori un fel de intelegere privind limitele luptei corecte, fiind in interesul fiecaruia sa se mentina in cadrul normelor.

Motto-ul Codului Eticii Sportive este „ Cine joaca cinstit este intotdeauna castigator”, de unde putem extrage o prima dimensiune social-valorizatoare a sportului.

Competitia sportiva mai este asociata cu o serie de valori si de calitati, precum: spiritul de competitie, realizarea, curajul, autocontrolul, disciplina, devotamentul, loialitatea, reusita, munca in echipa si responsabilitatea individuala. Aceste elemente caracterizeaza ideologia competitiei sportive.

Jocul sportiv de astazi rezida in intentia de a stabili si desemna un castigator, de a sarbatorii persoana care dovedeste a fi cea mai capabila sau performanta. Toti au drepturi egale si oportunitati egale iar cursa este castigata de cel care alearga mai repede, indiferent de culoare, credinta sau afiliere politica.

Competitia sportiva reprezinta o activitate cu continut si scop educativ, fiind o activitate socio-culturala ce are menirea de a imbogatii societatea, si este asociata cu virtutile etice si morale.

Teoria invatarii sociale, a demonstrat ca socializarea se face cel mai bine prin si in mediul sportului. Practicarea sportului a creat premisele dezvoltarii acestui mediu, recunoscut ca favorabil socializarii. Socializarea prin sport vizeaza, in egala masura, individul si grupul. O socializare individuala se realizeaza atunci cand individul asimileaza atitudini, valori conceptii sau modele de comportament specifice grupului sau comunitatii sporive in vederea adaptarii si integrarii lui. Socializarea grupului, prin extinderea numarului de indivizi practicanti de sport, contribuie la dezvoltarea ramurilor de sport si implicit a sistemului.

Socializarea prin sport semnifica masura in care atitudinile, valorile, deprinderile si regulile invatate in sport se transfera si se manifesta in alte sfere sociale.

Educatia fizica si sportul sunt considerate a fi mijloace de influentare si formare a caracterului uman privind corectitudinea, modestia, curajul si lucrul in echipa. Individul dobandeste abilitatea de a-si adapta atitudinile, deprinderile si regulile asimilate in activitatea sportiva la specificul altor activitati din domenii diferite. Efectul socializator, de comunicare al activitatilor fizice si sportului, genereaza o multitudine de efecte pozitive asupra mai multor caregorii de beneficiari.

Cultura fizica reprezinta in conceptia lui Georgescu Forin (1998) o componenta a organismului social, „un fenomen fara de care societatea nu poate fi conceputa Cultura fizica este o componenta , poate chiar domeniu, de mare complexitate a culturii universale care sintetizeaza categoriile, institutiile, legitatile si bunurile materiale create pentru valorificarea exercitiului fizic.

In acest context, competenta de comunicare este o rezultanta a cunostiintelor, deprinderilor, priceperilor, aptitudinilor si trasaturilor temperamental- caracteriale cu care individul este inzestrat in vederea indeplinirii functiei sale sociale. Competenta in comunicare se poate dobandi prin asimilarea informatiilor si formarea abilitatilor de comunicare.

Diferentierea intre competenta de comunicare si capacitatea de comunicare este evidenta , diferentierea rezulta din faptul ca , in cazul capacitatii de comunicare vorbim de o potentialitate, de ceva care exista sau poate fi cultivat si dezvoltat. In cazul competentei de comunicare trebuie formate abilitati si priceperi care pe un suport cognitiv sa valorifice, predispozitiile narative.

Studiul miscarii fizice a reprezentat din totdeauna un domeniu de investigare pentru stiintele educatiei, dar ea constituie un domeniu prea putin investigat de stiintele sociale si aici ne referim la domeniul comunicarii prin sport. Continuand sa se exploreze acest domeniu s-ar ajunge , poate , la concluzii care sa determine importanta sportului , in rezolvarea conflictelor si bruiajelor legate de comunicare.



Se poate constata ca, cel putin la nivelul sporturilor individuale, sportivul se poate exprima pe sine insusi. Dincolo de dependenta sa de a executa anumite miscari la un anumit nivel, in functie de dezvoltarea sa motrica, se diferentiaza posibilitatea executarii acestor miscari sub anumiti parametrii calitativi, care vizeaza expresivitatea sau relevanta trasaturilor psiho-fiziologice ale individului.

Din cele prezentate mai sus rezulta ca orice miscare fizica poate constitui o expresie a capacitatii de comunicare, de altfel, literatura de specialitate pune accent pe „limbajul trupului”, pe expresivitatea si relevanta limbajului non-verbal in relatiile interumane, inclusiv a celor implicate in competitiile sportive.

Literatura de specialitate ilustreaza o diversitate de semnificatii a diferitelor manifestari corporale. Aceasta capacitate de comunicare este diferita de la un sport la altul, de exemplu, miscari din gimnastica ritmica sau patinaj artistic fata de alte sporturi, cum ar fi box, lupte sau ski.

Teoria comunicarii afirma ca individul poate comunica cu sine sau in cadrul diferitelor grupuri sociale. In acest context putem afirma miscarea fizica si sportul ca mijlocitoare, in moduri specifice, a relationarii individului cu sine si cu membrii colectivitatii in care se desfasoara activitatea competitionala. Astfel putem invoca aspectul interactiunii indivizilor din perspectiva activitatilor sportive ca pe un produs al fenomenului cultural. Mai mult decat atat, cultura corpului si sportul au pus in evidenta de-a lungul timpului faptul ca valorile sportive sunt in acelasi timp valori estetice si valori morale.

Ce se poate comunica prin intermediul miscarilor fizice la nivel de componenta? Intreaga gama de sentimente umane, totalitatea trasaturilor specifice omului si a manifestarilor sale spirituale. Nu de putine ori cate un sportiv sau o executie artistica este comparata cu o manifestare artistica sau un concept. Totodata sunt sporturi prin intermediul carora sunt puse in valoare unele trasaturi cum ar fi: forta, viteza, rezistenta si ridicate la rangul de valori. Indiferent de natura lor, manifestarile sportive prilejuiesc si mediaza transmiterea unor semnificatii pentru sine si pentru semeni. Este ceea ce in teorie se intelege prin procesul de comunicare.

Miscarile corpului, pozitia mainilor, felul de a privi toate acestea ne transmit mai multe despre un competitor in sport si face parte din performanta sa. Sportivul trebuie sa se adapteze unei existente corporale diferite pe care nu intotdeauna o stapaneste usor. Propria imagine sau schema corporala, se focalizeaza progresiv, reprezentand un nucleu al constiintei de sine, in reluarea actiunilor motrice. Educarea expresivitatii corporale, utilizarea limbajului non-verbal, au reguli la fel de stricte ca cele ale comunicarii si se gasesc in prelungirea acestora din urma.

Adesea in sport indicatorii miscarii sunt folositi intentionat pentru a insela adeversarul, astfel incat activitatea corporala si cea sportiva, bine dirijate, constituie un limbaj cu semnificatii deosebit de importante.

Pe de ata parte, Sportul privit ca si dimensiune importanta a educatiei, sustine educatia interculturala, morala, profesionala si estetica, trezind sentimentul de mandrie patriotica, indus de victoria sportivilor de mare performanta, in special la concursurile sportive internationale.

Sportul contribuie la socializarea oamenilor , se spune ca socializarea in sport nu poate fi promovata decat atunci cand sunt puse in evidenta calitati morale. Atitudinile, deprinderile si regulile asimilate in activitatea sportiva pot fi transferate in orice alta sfera sociala si pot fi adaptate la specificul oricarei alte dimensiuni ale institutii sociale.

BIBLIOGRAFIE

Batlan, I, Olimpismul ca act de cultura si valentele sale formative, A.N.E.F.S., Bucuresti, 1995

DRAGNEA, A., MATE-TEODORESCU, Silvia, Teoria sportului. Bucuresti, Edit. FEST,2002

GEORGESCU, Fl., Cultura fizica-fenomen social. Bucuresti, Edit.Tritonic, 1998

Morgan, W. J., Meier, K. V. (ed.), Philosophic Inquiry in Sport, Human Kinetics, USA, 1995






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 4003
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site