COMUNICAREA VERBALA SI SCRISA IN PERIOADA SCOLARA MICA

COMUNICAREA VERBALA SI SCRISA IN PERIOADA SCOLARA MICA

Comunicarea semnifica incercarea de a transmite informatii, idei, apeluri, atitudini, de a le asocia, raporta sau de a stabili legaturi intre ele. Ea sta la baza organizarii sociale, coaguland si controland raporturile dintre oameni, dar angajeaza totodata si aspiratiile lor catre planurile superioare ale realitatii.

Elementele componente ale comunicarii sunt: sursa care emite mesajul, aparatul de transmisie, mesajul transmis, aparatul de receptie si receptorul care primeste mesajul.

In procesul comunicarii, rolul de emitator si receptor se inverseaza adeseori, emitatorul devenind receptor si invers.

Comunicarea verbala poate fi insotita de cea nonverbala. Gesturile, mimica, in general expresia prin miscarile trupului, cu finalitate comunicativa nu joaca numai rolul important de completare sau de modificare a sensului vorbirii; ele pot aparea uneori si singure asumandu-si functia de comunicare sau cel putin functia de comunicare contribuind la ea in mod preponderent.

Comunicarea nonverbala are functia de a "relaxa" intelegerea contextului, dar pot exista si situatii cand comunicarea verbala este bruiata de cea nonverbala ("una spunem si alta gesticulam").

Comunicarea verbala are ca instrument limbajul, totalitatea functiilor si laturilor sale. Acesta este purtator de idei, determina raspunsuri din partea interlocutorilor, produce actiuni, provoaca o anumita concentrare a actiunii.

Ca manifestare individula, limbajul, atat din punct de vedere psihologic, cat si neurofiziologic se realizeza ca proces al comunicarii cu ajutorul limbii, fiind, cum exprima Rubinstein, ''limba in actiune''. Astfel, prin folosirea limbajului, fiecare persoana isi proiecteaza in exterior propria imagine deoarece fiecare individ are propriul sau mod de a se exprima in planul vorbirii.

Odata cu intrarea in scoala se produc anumite schimbari in felul de a comunica al copilului. Pana la intrarea in scoala, el comunica intr-un anumit fel, mai mult spontan, dar in momentul intrarii in scoala, conduita verbala a copiilor capata o serie de caracteristici noi, datorita procesului de instruire, experientei verbale insusite in scoala, unde are loc formarea si dezvoltarea adevaratei vorbiri literare, culte.

Comparand felul de a vorbi al unui elev de clasa I cu cel al unuia de clasa a IV-a, se constata o diferenta surprinzatoare. Elevul din clasa I este mai retinut, are un vocabular mai sarac, gesticuleaza mai mult.

Stilul de a vorbii difera si in functie de personalitatea (temperamentul) fiecaruia. Un timid va vorbi mai putin, rar, cu voce tremuranda, pe cand "un indraznet" va spune totul fara nici o retinere.

Exista diferente, relativ importante, in ceea ce priveste gradul de dezvoltare a limbajului copiilor la intrarea in scoala. Aceste diferente privesc nivelul exprimarii, latura fonetica a vorbirii orale (dialecte, joargoane din mediul lingvistic de provenienta a copilului), structura lexicului, nivelul exprimarii gramaticale si literare.

La acestea se adauga neintelegeri partiale sau totale ale sensului cuvintelor (expresiilor), nesesizarea sensului figurat al cuvintelor, necunoasterea termenilor tehnici si stiintifici, confundarea paronimelor, confuzii privind sinonimele si omonimele, tendinte de a creea cuvinte noi pentru notiuni ale caror denumiri nu se cunosc ori nu au fost retinute.

In vorbire se manifesta adeseori omisiuni de litere, inlocuiri ("r" cu "l"-lata/rata, plimavala/primavara, jucalii/jucarii sau a sunetului "d" cu "t"-pature, trum), dezacorduri, omiterea articolului hotarat.

Progresul in limbaj, care determina o mai buna comunicare, are la baza achizitii succesive, care se completeaza si se imbina unele cu altele. In asimularea limbajului, M. Cahen a descris patru etape: prezenta elemetelor prime in comunicare; multiplicarea acestor elemente de comunicare care sunt intrebuintate separat; prezenta sintezelor; prezenta formelor gramaticale specifice limbajului adult.

Incepand cu clasa I, modalitatea de a comunica se schimba: copilul isi imbogateste limbajul verbal si il invata pe cel scris.

In procesul de invatare al scris-cititului este antrenata o activitate psihica foarte complexa, ce se exprima in cresterea intensitatii atentiei ce corecteaza in permanenta procesul de citire sau scriere aflat in desfasurare. Astfel, vom intalni patru situatii:

- copii care citesc cu mari dificultati si greseli retin putin din ceea ce citesc;

- copii care citesc greoi, dar retin bine sensul celor citite;

- copii care citesc usor dar nu retin ceea ce au citit;

- copii care citesc usor si retin integral ceea ce au citit.

Acestia din urma au capacitatile de lectura foarte bine formate.

De asemenea, se observa o dualitate in scriere, comparand caietul din clasa cu cel de teme, sau cel de scriere cu cel de matematica. In clasa sau la matematica, scolarii scriu mai urat, cu mai multe stersaturi, folosind chiar "scrisul de uz personal", pe cand in caietul de teme, literele sunt mai ingrijite. Scrisul ordonat, regulat, citet trebuie sa servreasca drept mijloc de autodisciplinare si educatie estetica.

In procesul scrierii exista un permanent control prin limbajul interior. Daca se da copilului ceva sa tina in gura in timp ce scrie, randamentul scade brusc. Chiar si in clasele urmatoare ale scolii primare exista o permanenta "dialogare interioara" a copilului in timp ce scrie.

Cunoasterea capacitatii de comunicare a fiecarui elev este necesara pentru a putea interveni eficient in ameliorarea, corectarea sau dezvoltarea limbajului.

Observatiile asupra capacitatii de comunicare ale elevilor pot fi facute in contextul metodic al urmatoarelor activitati si metode de invatare:

Jocul didactic acceptat de activitatea didactica si ca metoda didactica, poate fi folosit in observarea urmatoarelor aspecte ale comunicarii:

-jocuri pentru observarea aspectelor fonetice;

-joc de pronuntare a sunetelor: s, z, s, c, g, t, r, l, h;

-joc de exemplificari de cuvinte care incep cu sunetul.;

-joc de pronuntare silabica.

Jocuri pentru observarea aspectului lexical:

-joc cu cuvinte care se grupeaza in sfere semantice largi: rude, fructe, obiectele scolarului;

-joc de asociere a insusirilor la un substantiv;

-joc de asociere a actiunilor la un substantiv;

-joc cu antonime;

Jocuri pentru observarea corectitudinii gramaticale:

-joc de formare a singularului si a pluralului la substantive si adjective;

-joc de formare a perechilor de gen natural(baiat-fata);

-joc de flexiune in cazul dativ(Al cui este? sau Cui ii povestesc?);

-joc pentru formarea propozitiilor simple si dezvoltate(Cine?, Ce faci?).

Convorbirea ca activitate si metoda este adecvata pentru observarea capacitatii de comunicare sub forma de dialog.

Povestirea, expunerea, repovestirea - citirea imaginilor sunt adecvate observarii capacitatii de comunicare in expunere si descriere.

Recitarile sunt un prilej de observare a pronuntarii, a intonatiei, a ritmului de rostire.

Sistematizarea si consemnarea observatiilor vor fi facute in distribuirea ordonata, in rubricile unei fise de observatii pentru fiecare elev, care poate fi de tipul redat pe pagina urmatoare.

Intreaga conduita verbala caracteristica varstei scolare va oglindi dinamica proceselor psihice si a factorilor de instruire si educatie. Perioada scolara mica este apreciata ca o perioada de dezvlotare a comunicarii (in special a limbajului) foarte importanta, complexa si cu implicatii profunde in comportamentul general al copilului.

Pentru asemenea considerente, va prezint, in continuare, un instrument de lucru foarte util in munca de zi cu zi a invatatorului, respectiv o fisa de apreciere a diferitelor niveluri de competenta comunicativa a scolarului mic.