COMUNICAREA CA PROCES DE INFLUENTA

Am acceptat ca scopul fundamental al comunicarii, esenta acesteia, este schimbarea, intrucat, ori de cate ori are loc comunicarea se produce o modificare de stare, in sensul ca lucrurile nu mai sunt aceleasi pentru participanti si nici relatiile unul fata de celalalt sau fata de lumea exterioara nu mai raman aceleasi.

Aceste schimbari nu pot fi echivalate insa cu influenta, intrucat 'exista grade diferite ale prezentei sau absentei intentionalitatii si un continuum al tipurilor de efecte, variind de la cele deliberate si neambiguie pana la cele mai imprevizibile si aleatorii' (de la ordin la imitatie, de exemplu)

Daca avem intentia sa analizam comunicarea ca proces de influenta atunci trebuie sa ne intereseze doar acele procese comunicationale 'care fie intentioneaza sa obtina un anumit efect, fie se poate astepta sau observa ca produce un efect' indiferent daca este planificat sau nu, care poate fi explicat in termenii actiunii comunicatorului.

Denis McQuail are in vedere mai multe posibilitati pentru intelegerea comunicarii ca proces de influenta:

♦o prima explicatie porneste de la premisa ca, de regula, procesul comunicarii implica o relatie sociala bazata pe conceptul de putere si ca, in consecinta, comunicatorul isi poate exercita puterea de influenta in vederea obtinerea conformarii de la celalalt, prin utilizarea comunicarii ca instrument principal, canal sau mijloc de exercitare a resurselor puterii;

♦o a doua explicatie substituie notiunea de 'putere de influentare a comunicatorului' cu cea de disponibilitate pentru influenta a receptorului, adoptand pozitia receptorului in cadrul relatiei comunicationale;

♦o a treia explicatie care are ca premisa o variabila sociologica si anume acceptarea influentei prin intermediul unor persoane cunoscute de subiect si considerate demne de incredere, precum si prin normele si definitiile care functioneaza in grupul de referinta sau in cadrul institutional.

1. Comunicarea ca proces de influenta prin exercitarea resurselor puterii comunicatorului

Nu ne propunem analiza conceptelor de putere si influenta, ci doar relevarea urmatoarelor aspecte mai importante:

♦diversitatea de evenimente comunicationale determina ca si formele pe care le ia procesul influentarii exercitate prin intermediul comunicarii sa fie de o mare diversitate;

♦desi nu exista un singur tip de proces de influenta, <<exista totusi un numar limitat de 'mecanisme' fundamentale pe care influenta le implica, in sensul ca efectele comunicationale au la baza relatia sociala dintre transmitatori si receptori si, desi fiecare relatie este intr-un anumit sens unica, astfel de relatii sociale pot fi clasificate>> , folosindu-se in acest sens o baza corecta pentru stabilirea unei tipologii care sa tina seama: de particularitatile transmitatorului care probabil va produce efectele; de motivatia sau orientarea receptorului, care-l fac sensibil la influenta transmitatorului; de contextul comunicational si de situatia in care se comunica.

♦pentru clasificarea tipurilor de influenta exercitata prin intermediul comunicarii Denis McQuail considera ca se pot folosi cele cinci tipuri de relatii de putere intre un agent comunicativ si un receptor propuse de French si Raven, accentul fiind pus pe relatia interpersonala, fie ca relatia se stabileste intre indivizi, fie ca numai receptorul este un individ, in timp ce agentul poate fi un rol, o norma, un grup sau o parte a unui grup;

♦desi termenii si principalele teze ale teoriei sunt foarte potriviti/potrivite pentru studierea influentei exercitate prin intermediul comunicarii, ea nu nu este o teorie a comunicarii, clasificarea tipurilor de putere sociala nefiind echivalenta cu clasificarea situatiilor de influenta comunicativa.

Cele cinci baze ale puterii sau influentei, adica proprietatile agentului sau comunicatorului care ii dau posibilitatea sa-si exercite influenta sunt:

a) Puterea recompensatoare definita ca 'puterea a carei baza este abilitatea de a rasplati', transferata la influenta comunicationala poate fi conceputa in termenii satisfacerii unor dorinte ale receptorului si are ca efect tendinta de a creste atractia dintre transmitatorul si receptorul influentei.

b) Puterea coercitiva consta in puterea unui agent (comunicator) de a pedepsi pe cel ce nu se conformeaza incercarii lui de a influenta. In acest caz rasplata este negativa si ca urmare are efectul invers decat la in cazul puterii de a recompensa.

c) Puterea referentiala se bazeaza pe identificarea receptorului cu agentul, identificarea fiind definita ca 'sentiment al identitatii' sau 'dorinta de unificare'. In acest caz o mare importanta au conceptele de grup de referinta si 'sugestie de prestigiu', care pot constitui modele de referinta pentru cei ce incearca sa se asocieze sau identifice, sa le adopte atitudinile sau convingerile. Asemenea procese se intalnesc in numeroase situatii de comunicare: adoptarea modului de a vorbi si a celui de a se imbraca al eroilor din mass-media; paralelisme puse sub semnul influentei intre prieteni, persoane cu acelasi statut, profesori si elevi, lideri si sustinatori etc.

d) Puterea legitima se bazeaza pe intelegerea de ambele parti a faptului ca cineva are dreptul sa pretinda ascultare de la ceilalti. Aceasta acceptare a influentei poate fi reprezentataca o relatie intre roluri, dar si ca o angajare reciproca. Comunicarea devine influenta datorita acestui aspect al exercitarii puterii in diverse situatii: mesajul politic adresat simpatizantilor; predica morala adresata de Biserica credinciosilor; rolul de orientare sociala jucat de familie, sfeturile date elevilor de profesor etc.

e) Puterea expertului este influenta care se bazeaza pe atribuirea unor cunostiinte superioare agentului, care au efect asupra structurilor cognitive ale receptorului. Strainul care accepta recomandarile unui localnic, persoanele care afla informatii din ziare, studentul care invata dupa un manual etc. sunt contexte in care comunicarea influenteaza.

Denis McQuail apreciaza ca influenta prin intermediul comunicarii apare ca rezultat al uneia sau mai multora dintre aceste forme de baza ale relatiei de putere.

Idei interesante cu privire la putere si influenta in grup relevante pentru procesul de comunicare sunt oferite si de Cartwright si Zander:

♦o persoana are putere asupra alteia daca poate indeplini o actiune care va produce o schimbare in cealalta persoana;

♦abilitatea de al influenta pe altul depinde de anumite proprietati ale agentului (resurse de putere) si anumite nevoi sau valori ale persoanei influentate (baze motivationale ale puterii;

♦un act de influenta stabileste o relatie intre resursele unui agent si baza motivationala a persoanei influentate.

Disponibilitatea pentru influenta a receptorului

a) O prima explicatie ne ofera doua versiuni nespecifice si contradictorii privind modul in care indivizii sunt influentati, care nu dau seama nici de dovezile existente despre efecte nici de absenta efectelor:

♦una are la baza 'modelul irational', conform caruia indivizii sunt victime facile ale oricarei forme de sugestie puternica ;

♦a doua sustine un model rational, considerand ca omul isi utilizeaza ratiunea si spiritul critic pentru a-si construi opiniile si credintele.

Katz (unul dintre adeptii acestui punct de vedere) sugereaza insa drept criteriu baza motivationala a atitudinilor, care sunt considerate a avea utilitati diferite pentru indivizi diferiti. In acest caz efectele comunicarii pot fi interpretate in termenii nevoilor diferite ale celor care recepteaza mesajele. Principalele functii pe care atitudinile le indeplinesc in raport cu personalitatea, in termenii bazei lor motivationale, sunt grupate de Katz in:

♦instrumentale, adaptative sau utilitare (maximizarea recompensei si minimizarea pedepsei);

♦ego - defensive, de aparare (tendinta indivizilor de a incerca sa mentina o imagine de sine acceptabila si, ca urmare, o receptare extrem de selectiva a mesajelor si raspunsuri diferentiate);

♦expresive valoric (determina o    atentie si un raspuns selective la mesaje);

♦cognitive (nevoia de a intelege evenimentele care ne afecteaza in mod direct viata si pentru a avea un cadru de referinta coerent).

Din cele relevate se poate desprinde concluzia ca in cazul acestei explicatii accentul cade in exclusivitate pe motivatiile psihologice, pe nevoile personalitatii individuale. Totoadata, mai rezulta ca desi aceasta clasificare are o focalizare diferita fata de cea a lui French si Raven (influenta nu este rezultat al relatiei dintre transmitator si receptor, ci al celei dintre mesaj si receptor) totusi o extinde.

b) O a doua explicatie sugerata de Denis McQuail are in vedere comunicarea de masa. Aceasta este sustinuta de teoria 'utilizarilor si gratificatiilor' potrivit careia nevoile izvorate din contextul social si dispozitiile psihologice individuale determina in mare sau modeleaza atat utilizarile mass-media cat si raspunsul la continutul mediatic.Principalele repere pe care le ofera aceasta explicatie sunt:

♦orientarea unui membru al publicului catre un anumit mesaj sau sursa este ghidata de astepterea sa de a primi sprijin in rezolvarea propriilor probleme si, ca urmare, este posibil ca efectele mass-media sa fie determinate de aceste asteptari;

♦motivatiile si nevoile auditoriului (de identificare de securitate,de liniste etc.) reprezinta conditiile in care au loc anumite tipuri de influenta;

♦motivatia utilizarii continutului mediatic pentru a genera si mentine interactiunea cu ceilalti, fie ca subiect de conversatie, fie pentru a sustine rolul informal de informator, consultant, participant la discutii, sau lider de opinie.

Si in cazul acestei explicatii diferitele functii atribuite de audienta utilizarilor mass-media sunt raportabile la principalele tipuri de putere ceea ce o face comparabila cu tipologia lui French si Raven. Totusi unele dintre ele nu au un corespondent in aceasta tipologie, pentru ca nu presupun o relatie intre transmitator si receptor.

Influenta prin intermediul unor persoane cunoscute de subiect, prin norme si definitii functionale in social

Aceasta explicatie a comunicarii ca proces de influenta are ca premise principale:

♦influenta este mai usor acceptata atunci cand vine din partea cuiva cunoscut, iar sursele 'externe' de comunicare nu sunt eficiente fara autorizare institutionala si confirmare interpersonala (relatiile interpersonale ca important canal de influentare);

♦influenta este mai usor acceptata prin intermediul normelor si definitiilor care functioneaza in grupul de referinta sau in cadrul institutional.

4. Efectele comunicarii si procesul de influenta

Sunt cateva idei dominante pe care Denis McQuail le desprinde din numeroasele studii si cercetari cu privire la efectele comunicarii in contextul proceselor de influenta:

♦schimbarea in directia incurajata de sursa va fi cu atat mai mare cu cat monopolul respectivei surse de comunicare asupra receptorului e mai complet;

♦efectele comunicarii sunt mai mari atunci cand mesajul este in acord cu opiniile si credintele existente ca si cu dispozitia receptorului;

♦tipurile de continut sau subiectele asupra carora exista o probabilitate mai mare de influenta prin comunicare:

- in comunicarea de masa probolemele nefamiliare, periferice in care individul nu este angajat sau care nu se raporteaza la predispozitiile sale;

- loialitatea si convingerile politice, opiniile despre rasa si grupuri rasiale, loialitatea religioasa sau nationala sunt stabile in timp si rezistente la influente;

♦privind caracterul sursei: in situatii de comunicare diverse probabilitatea reusitei influentei este mai mare cu cat receptorul acorda un prestigiu si o credibilitate mai mare sursei mesajului;

♦in medierea influentei si determinarea acceptarii sau respingerii acesteia au o importanta foarte mare contextul social, grupul sau grupul de referinta.

5. Consecinte negative ale folosirii comunicarii ca proces de influenta

5.1. Manipularea

In esenta, manipularea consta in "antrenarea unui grup uman, a unei comunitati sau mase de oameni la actiuni al caror scop apartine unei vointe straine de interesele lor, accesibile prin cunoastere sau experienta, iar motivatia participarii lor la astfel de actiuni se formeaza pe baza unor mituri, prejudecati sau convingeri produse pe cai irationale" . Datele problemei nu se schimba nici atunci cand scopul urmarit este abtinerea, pasivitatea, deci inhibarea actiunii.

Manipularea poate avea la baza:

♦paradigma "supunerii liber consimtite" centrata pe raportul dintre comportament si atitudine in care este virusat procesul angajarii in actiune al oamenilor: actiunea este situata inaintea fondului, ea este cea care influenteaza opiniile si atitudinile si, in cele din urma, modul de a fi si a reactiona;

♦"tehnici de schimbare fortata" (de "spalare a creierului", de informare tendentioasa, de propaganda dusa pana la "intoxicare psihica") care isi propun crearea, in mod artificial, a unei realitati fictive si acceptarea ei de catre cei vizati;

♦perceptia subliminala , calificata ca "viol al constiintelor" sau "manipulare oculta prin invizibil", in care stimulii se situeaza sub pragul senzorial inferior, iar tinta este reprezentata de oameni indecisi.

Campul predilect al manipularii este format din:

♦cei care dispun de o experienta de viata redusa, de informatii limitate referitoare la evenimentele sau la consecintele acestora;

♦credulii cu un spirit critic insuficient format si exersat;

♦reuniunile multimilor de oameni in care preponderent, prin forta imprejurarilor, comunicarea (contagiunea mentala) este dominant afectiva.

Manipularea induce stari de nesiguranta, de ostilitate, de neangajare, de violenta si agresivitate care adancesc sugestibilitatea spre actiune si determina:

♦pierderea abilitatii de a gandi rational;

♦slabirea capacitatii de a lucra cu idei abstracte despre ceea ce este bine sau rau, adevarat sau fals;

♦diminuarea posibilitatilor de a percepe exact ceea ce se intampla in jur.

Principalele procedee de manipulare sunt: informationale, psihologice, tehnice, semantice, retorice si comportamentale.

Procedeele informationale se refera la schimbarea intentionata a continutului si stucturii mesajelor transmise, incat acestea sa conduca receptorul spre o anumita concluzie, favorabila celui care organizeaza dezinformarea. Tehnicile folosite sunt: inserarea de minciuni; distorsiunea informatiilor; ruperea din context si fragmentarea informatiilor; supra incarcarea cu informatii; tainuirea de informatie; crearea aparentei de obiectivitate etc.

Procedeele psihologice urmaresc sa foloseasca slabiciunile personalitatii receptorului in avantaj propriu sau sa provoace individul sa-si piarda controlul si sa faca greseli in beneficiul manipulatorului. Pentru atingerea scopurilor tehnicile care se utilizeaza includ: referiri la autoritati ale caror opinii privind subiectul nu pot fi probate; prezentari de angajamente si promisiuni anticipate la care nu se poate rezista; crearea unei atmosfere de incredere desi manipulatorul abia il cunoaste pe receptor; pretinderea faptului ca exista o unitate de gandire si de apropiere in privinta valorilor spirituale si intereselor concomitent cu discreditarea altor influente opuse asupra receptorului care se interfereaza cu scopurile manipulatorului; acordarea simpatiei si sprijinului fata de receptor in circumstante care, eventual, pot fi folosite in avantajul manipulatorului etc.

Procedeele tehnice sunt concentrate, indeosebi, pe computer - baza epocii informationale -, dar si cu folosirea unor elemente ale mass-media (televiziunea, radioul, video etc.). Concluziile multor specialisti induc ideea ca tehnologia moderna poate inmulti manipularea in proportii nemaiintalnite pana in prezent. Telefoanele celulare, televiziunea prin satelit, Internetul si faxurile sunt cateva din mijloacele care au activizat amenintarea manipularii. Un pericol mare in domeniul manipularii tehnice il reprezinta combinarea unor mijloace tehnice si psihologice care afecteaza procesele fizice. Astfel, se studiaza modul in care afisarea informatiilor pe calculator poate afecta procesele fizice ale operatorului; se cauta cai de manipulare a operatorului pentru a-l face sa apese anumite butoane sau sa distruga anumite informatii sub hipnoza.

Procedeele semantice, pornind de la recunoasterea importantei cuvantului si de la faptul ca orice limbaj are dificultati specifice de natura sintactica si lexicala, utilizeaza ambiguitatea vocabularului pentru a disimula scopurile si manevrele manipulatoare, prin care se urmareste, de regula, impunerea unui comportament prestabilit, contrar intereselor si vointei victimei. In acest sens, se opereaza cu

diferitele sensuri ale cuvintelor intrebuintate, fie in limbajul comun, fie in argoul ideologic, astfel incat sa fie dificila situarea discursului intr-un context care s-ar dovedi revelator. Manipularea vocabularului prin procedee lingvistice are in vedere[10]:

♦utilizarea argoului specializat intr-un alt context decat cel specific (folosirea vocabularului militar pentru a descrie confruntarile social-politice, de ex.);

substantivarea adjectivelor (de ex., despre doua fenomene ale caror evolutii nu au efecte reciproce se va spune ca sunt independente; dupa care se va vorbi despre independenta, devenita subiect in sine, abordandu-se in acest context subiectul dorit. In unele situatii se pot apoi "personifica" abstractizarile pentru a le face terenul unor confruntari dialectice.);

♦modificarea profunda a sensului cuvintelor prin tonul care insoteste folosirea lor (batjocorirea/vulgarizarea unor termeni le poate schimba sensul, oferind astfel posibilitatea ca, fara sa fie exprimat in mod explicit, sensul acestora sa se transforme, devenind peiorativ);

♦a face sa fie acceptate identitati false (de ex., se repeta pana la saturatie anumite echivalente, cum ar fi: a avea = a fura, sau anumite calificative adaugate, in mod sistematic, unui substantiv pana la crearea unei referinte automatizate in constiinte);

♦impunerea unor stereotipuri verbale, cu rol de a "ehipa" gandirile, fiind insotit, in general, de o nuanta peiorativa (Piata "Golania", de ex.);

♦utilizarea abuzurilor de semnificatie (este preluat unul din conceptele de baza ale societatii ce se doreste a fi manipulata si, dupa ce a fost adus pana la un fel de sens absolut, fara nici o legatura cu realitatea se foloseste in scopul de a distruge societatea tinta in numele propriilor ei principii: libertatea devine dreptul de a face tot ce te taie capul, de ex.)

♦deturnarea unei atitudini fundamentale intr-un sens unic ("am dreptul sa fac in numele principiilor voastre ceea ce va interzic in numele principiilor mele": tortionarii denunta tortura, teroristii denunta violenta etc.)

♦referirea la un autor considerat o autoritate in materie sau la un "text sacru", pe care,adesea, nici unul dintre cei ce-l folosesc drept argument nici macar nu l-au citit in prealabil.

Procedeele retorice sunt strans legate de cele semantice si constau in diverse aranjamente in fraza, precum si a frazelor in text. Printre tehnicile folosite pot fi amintite: stabilirea locului cuvintelor semnificative si al argumentelor in text; alegerea tonurilor si a contextelor potrivite modificarii sensului real; realizarea unor operatiuni succesive, aparent fara nici o legatura intre ele, a caror convergenta nu este cunoscuta de cat de manipulator etc.

Manipularea comportamentala[11] se bazeaza pe conformare (modificarea pozitiei unei persoane in directia pozitiei grupului) si pe supunere (modificarea comportamentului unei persoane, ca urmare a ordinului dat de o autoritate legitima). In acest sens, studiile unor specialisti au condus la elaborarea paradigmei "supunerii liber consimtite" si la experimentarea unor tehnici psihosociologice de "supunere fara presiune" sau de manipulare comportamentala. Acestea sunt: introducerea piciorului in usa intredeschisa si momeala. Prima dintre tehnicile amintite are la baza urmatorul principiu: a cere putin la inceput, pentru a obtine mult mai apoi. Cea de-adoua tehnica se bazeaza pe principiul: obtinerea deciziei pentru actiune din partea unei persoane fara ca aceasta sa cunoasca costul real al actiunii sau luand in calcul un avantaj fictiv.

5.2. Dezinformarea

Este dezinformare orice interventie asupra elementelor de baza ale unui proces comunicational care modifica deliberat mesajele vehiculate cu scopul de a deturna la receptori (tinte) anumite atitudini, reactii, actiuni dorite de un anumit agent social

Pentru a fi dezinformare trebuie sa existe alegerea deliberata, intentia de a dezinforma sau de exercitare a influentarii si mesajul falsificat, unealta cu care un anumit subiect (grup, comunitate) este determinat sa actioneze in sensul dorit.

Dezinformarea este un aspect esential al razboiului subversiv care cauta sa treaca neobservata, prin care se vizeaza destabilizarea statului sau armatei acestuia, subminarea capacitatii sale de rezistenta, fara a fi necesara punerea in actiune a fortelor armate.

Domeniile de preferinta ale dezinformarii:

♦exploatarea intregii game sentimentale a oamenilor, de la placere la spaima si de la dragoste la ura, tot ceea ce este vulnerabil si usor de atacat;

♦obturarea intelegerii rationale a proceselor si evenimentelor care au loc, prin amplificarea crizei de incredere si falsificarea constiintelor.

Ca urmare, dezinformarea se dovedeste a fi o puternica parghie de actionare psihologica, de conducere a indivizilor, de dirijare a opiniilor si ideilor, a starilor sufletesti si comportamentelor umane.

Dezinformarea inseala^* nu numai pentru a convinge opinia publica, ci si pentru a face rau; ea influenteaza, mai ales, mediile de conducere si criteriile de decizie, prin vehicularea unor informatii mai mult sau mai putin adevarate sau totalmente inexacte. Din acest punct de vedere, ca si in cazul propagandei, se vorbeste de dezinformarea alba pentru desemnarea unui ansamblu de fapte reale care nu sunt revelate un anumit timp, dar care apoi sunt aduse la cunostinta opiniei publice. Decalajul de timp permite sa se modifice creditul sau raza de actiune a unui eveniment. Dezinformarea gri corespunde unui amestec subtil de adevaruri si minciuni. Intr-un ansamblu de fapte credibile sau verificabile in mod global sunt introduse informatii false care completeaza o entitate intr-un scop determinat. Rezultatul acestei abile combinatii este destinat sa produca impresia de autenticitate. Dezinformarea neagra se bazeaza pe evenimente totalmente inventate, care nu sunt credibile decat o perioada scurta, dar suficienta pentru a tulbura spiritele.

Dezinformarea face parte din inconstientul colectiv. Ea incearca sa creeze o dezbatere pasionanta si irationala, insa, de cele mai multe ori, are ca obiectiv provocarea unui soc emotional la anumite subiecte de interes. Astfel, pentru a fi eficace, ea vizeaza mai intai conditionarea unui grup care va crea apoi un climat de psihoza colectiva in jurul unui subiect sensibil.

Procedeele intrebuintate de catre dezinformator apartin celor prin care se realizeaza pervertirea informatiei: manipularea semantica si falsurile. In legatura cu manipularea semantica, in plus fata de cele relevate mai sus, adaugam cateva probleme referitoare la informarea dezechilibrata. Aceasta consta in faptul ca aceiasi informatie va fi interpretata diferit, dupa modul cum este difuzata in tarile libere sau in cele totalitare, aspect care devine evident atunci cand este vorba de difuzarea rezolutiilor adoptate de organisme internationale. Dezechilibrul se manifesta astfel:

♦lumea libera este deschisa tuturor formelor de informare, inclusiv celor ale adversarului, pe cand in tarile cu regimuri totalitare informarea este un privilegiu absolut al statului si este supusa unor consemne stricte;

♦acelasi cuvant isi schimba sensul odata cu trecerea frontierelor, in functie de cine il intrebuinteaza: un liberal, un crestin-democrat, un marxist etc.

Mecanismul dezinformarii consta in aceea ca, plecand de la concepte sau valori utilizate in rezolutiile organismelor internationale, se opereaza asupra lor in mod progresiv, conducand in final la aparitia unor concepte ambivalente. Ilustrativ, in acest sens, pot fi considerate toate interpretarile care se dau precizarilor referitoare la drepturile omului.

Privitor la falsurile dezinformarii principalele procedee care se folosesc sunt: documentele false, zvonurile, insinuarile calomnioase, repertoriul minciunii, limitele secretului.

Documentele false sunt folosite pentru a masca minciuna. Credibilitatea si eficacitatea lor reala depind de respectarea unor cerinte de precautie privind fabricarea (hartie adecvata, stampile, cerneluri etc.), redactarea si prezentarea (forma, stil limbaj si formule de politete specifice adversarului etc.), precum si privind difuzarea (foarte rar direct adversarului, de regula prin intermediari - nevinovati sau complici). Avantajul folosirii documentelor false este ca, pentru a dovedi inselaciunea,este necesar, pe de o parte, accesul direct la documentul respectiv, iar pe de alta parte, timp pentru a-l analiza.

Raspandirea zvonurilor si insinuarilor calomnioase se bazeaza pe doua proverbe simple insa perfect operante: "Nu iese fum fara foc" si "Gura lumii doar pamantul o acopera". Arta consta in a te feri sa faci afirmatii transante: se pun intrebari, pastrand toate aparentele de impartialitate si determinand, astfel, aparitia indoielii; se sugereaza ipoteze, incredintand adversarului grija de a trage concluzii; se enunti o enormitate, adaugandu-se imediat ca tu insuti nu o crezi decat pe jumatate. Pentru a avea succes se manifesta grija in alegerea mesajelor, nu se forteaza fluxul, se urmareste evolutia si se intervine in momentele confuze pentru a o accentua (este foarte important flerul celui care organizeaza dezinformarea).

In legatura cu repertoriul minciunii specialistii ne avertizeaza sa nu confundam minciuna cu eroarea pe care o invoca dezinformatorul prins in flagrant delict de minciuna. Minciuna se opune adevarului si este utilizata pentru a se deforma mai mult realitatea (de altfel telul principal al dezinformatorului). Pentru a prezenta fatetele minciunii, Henri- Pierre Cathala enumera mai multe retete folosite la compunerea informatiilor tendentioase:

♦dozajul savant de adevar - minciuna, primuldeterminand acceptarea celui de-al doilea;

♦minciuna absoluta, adesea eficace datorita enormitatii sale ce poate seduce spiritele paradoxale;

♦contraadevarul neverificabil datorita lipsei de martori;

♦minciuna prin omisiune, in special aceea care neglijeaza de a prezenta informatia in intreg contextul ei;

♦valorificarea accesoriilor continutului in detrimentul esentialului in mod savant estompat;

♦amestecarea faptelor, a opiniilor sau a persoanelor cu pseudoechivalente, care, intr-o anumita varianta, vor putea fi condamnate cu usurinta folosind o ilustrare adecvata, chiar daca este abuziva;

♦reminiscente false sau comparatii nejustificate;

♦minciuna inecata intr-un noian de informatii, existand posibilitatea ulterioara de a regasita pentru a servi drept punct de referinta;

♦citate aproximative sau trunchiate;

♦afirmatii facute pe un ton angelic, dezinvolt sau indignat;

♦exagerarea apocaliptica a unui fapt accesoriu si fara importanta in numele unor principii morale;

♦exprimarea adevarului printr-oprezentare sarcastica sau persiflatoare;

♦etichetarea interlocutorului atribuindu-i o pretinsa apartenenta la un anumit sistem de idei, ceea ce va permite o respingere mai usoara a discutarii in detaliu a argumentelor prezentate;

♦forma perfecta a minciunii este spunerea adevarului lasandu-se sa se creada ca este minciuna sau negarea unei afirmatii in asa fel incat interlocutorul sa creada ca, de fapt, ea este aprobata.

Este greu sa se raspunda unei minciuni. Dezmintirea, desi este necesara, nu este suficienta, intrucat, in majoritatea cazurilor, nu poate fi verificata si, ca urmare, descalificarea adversarului este foarte grea.

Limitele secretului reprezinta o exprimare peiorativa a faptului ca secretul este negativul dezinformarii, dar si o conditie necesara a acesteia. Aspectele principale cu care ne confruntam sunt:

♦pastrarea secretului actiunilor de dezinformare, de regula, prin luarea unor masuri active in domeniile vizate sau prin noninformare;

♦disimularea.

O importanta mare are discernamantul de care trebuie sa se dea dovada atunci cand se practica secretul si disimularea; ascunderea absolut obligatorie a sursei unei operatiuni de dezinformare poate avea,in anumite conditii, serioase inconveniente, mai ales din perspectiva eficientei.

Concluzionand, dezinformarea este otrava care se raspandeste in circuitele noastre de cunoastere. Aceasta reprezinta un adevarat atentat la integritatea psihica a victimilor sale intrucat produce deteriorarea nevazuta a constiintei; dezinformarea seamana confuzie pentru a face cunostintele inutilizabile. Folosirea ei permanenta slabeste in mod insidios posibilitatea individului de a gandi corect, face lumea, realitatea, incoerenta, confuza, nemaleabila si poate duce la: pirderea increderii; obisnuinta de a trai in eroare; abdicarea in fata dezordinii pe care nu reuseste sa o depaseasca; sa se abandoneze irationalului si impulsivitatii; deposedarea de autonomie de gandire si de libertate de apreciere. Asa se explica de ce specialistii apreciaza ca intentia de a dezinforma sau manipula, atunci cand este durabila si vizeaza ansamblul unei populatii, imbraca aspectul unei crime, deoarece, in afara dorintei de a insela sau de a manipula, reprezinta o agresiune impotriva unei functii fundamentale a sistemului social.