Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
ComunicareMarketingProtectia munciiResurse umane


DEPASIREA BLOCAJELOR DE COMUNICARE - DEZIDERAT AL COMUNICARII EFICIENTE

Cominicare



+ Font mai mare | - Font mai mic



DEPASIREA BLOCAJELOR DE COMUNICARE -DEZIDERAT



AL COMUNICARII EFICIENTE

,,Cuvantul este sunet si culoare , e mesagerul gandului uman

(Tudor Vianu )

I . Comunicare si informare didactica

Comunicarea pedagogica reprezinta un transfer complex de informatii intre doua entitati ce-si asuma simultan sau succesiv rolurile de emitatori si receptori , semnificand continuturi dezirabile in contextul procesului instructiv- educativ .Comunicarea pedagogica presupune o interactiune de tip feedback , privind atat explicatiile explicite , cat si cele adiacente , intentionate sau formate chiar in cursul comunicarii .

Notiunea de comunicare implica o anumita reciprocitate , fiind mai generala si mai completa decat informarea , aceasta fiind o ipostaza a comunicarii .Comunicarea presupune o procesualitate circulara care se inscrie intr-o anumita temporalitate de care tine cont si care , la randul ei , o modeleaza .

Comunicarea didactica se refera la transmisia si schimbul de informatii intre educator - elev , si invers , la circulatia de impresii , trairi afective , judecati de valoare , comenzi cu scopul de a imbogati sfera cunostintelor pentru a determina modificari comportamentale .Ea vizeaza in principal intelegerea , pentru asigurarea careia educatorul are un rol activ , in sensul ca el actioneaza ca un filtru ce selecteaza , organizeaza si personalizeaza informatia .

Astazi , actul comunicarii este abordat ca o unitate a informatiei cu dimensiunea relationala , aceasta fiind purtatoare de semnificatii , in functie de situatie si de relatia dintre actorii comunicarii (ex. o informatie verbala imperativa :citeste ! /spune ! / vino ! - poate fi porunca , provocare , indemn , sugestie , ordin , sfat , etc.

Perspectiva telegrafica a comunicarii este inlocuita in prezent de modelul interactiv care analizeaza actul comunicarii ca o relatie de schimb intre parteneri care au fiecare simultan un statut dublu , de emitator si receptor in acelasi timp . Din acest punct de vedere , atribuirea rolului de emitator profesorului si a celui de receptor elevului practicat in scoala traditionala , devine in prezent discutabila , in sensul ca informatia vine nu numai de la profesor spre elev , ci si de la elev spre profesor .

Analiza exclusiva a informatiilor codificate prin cuvant , si implicit , concentrarea pe mesajul verbal , pierde tot mai mult teren in fata abordarii si cercetarii diversitatii codurilor utilizate (cuvant , gest , imagine ,etc. ) si a acceptarii multicanalitatii comunicarii

(vizual , auditiv , tactil , etc.).In aceasta viziune , comportamentul interlocutorului are valoare comunicativa .

Ca forma de interactiune , comunicarea presupune activarea competentei comunicative ce cuprinde o componenta aptitudinala si una dobandita .Absenta sau prezenta defectuoasa a acesteia explica esecul sau dificultatile pe care le pot intalni unii profesori , chiar foarte bine pregatiti stiintific , pentru ca a fi profesor inseamna nu numai a detine un volum de cunostinte de specialitate ci si capacitatea de a le transpune didactic , adica a sti ce , cat , cum , cand , in ce fel , cu ce , cui ,etc. oferi .

Comunicarea apare ca un circuit care se autoregleaza permanent .In cazul unui proces de comunicare , interlocutorii nu numai ca aleg sau creeaza continuturi , ei inventeaza si procedee si modalitati ale schimbului lor .Comunicarea inseamna mai mult decat informare . In timp ce informarea face apel mai mult la o inteligenta logica , comunicarea presupune mai multa strategie .Ea se prezinta ca un proces dinamic in cursul caruia unele strategii se inlocuiesc cu altele , conducandu-i pe interlocutori la ,,deplasarea"unuia catre celalalt . Actul informativ poate fi unilateral , dar comunicarea unilaterala ar fi un nonsens .Profesorul nu trebuie doar sa informeze , el trebuie sa comunice cu elevii sai .Informatiile sale variaza ca amplitudine si profunzime in functie de informatiile primite de la elevi .Acestea fac dovada a ceea ce ei asteapta de la profesorul lor , ceea ce sunt dornici sa afle .Astfel , profesorul este un rezonator , ca si elevul .Daca profesorul nu decripteaza la timp reactiile elevilor sai si nu-si regleaza la timp conduita comunicationala , intreaga activitate educationala poate fi compromisa .

II.Bariere in comunicarea eficienta

Cauzele unei comunicari ineficiente sunt determinate de aparitia unor blocaje de comunicare intre interlocutori .Dintre acestea se pot mentiona urmatoarele

Critica sau tendinta de a judeca - convingerea unor persoane ca cei din jurul lor nu isi vor imbunatati comportamentul decat daca sunt criticati este o bariera in calea unei comunicari eficiente .Evaluarea negativa a celeilalte persoane , a atitudinilor si actiunilor acesteia (ex.,,Tu e;ti de vina - esti singurul vinovat pentru dezastrul in care te afli "), transforma tonul conversatiei intr-unul negativ , avand drept urmare blocarea comunicarii .

Folosirea etichetelor in caracterizarea unei persoane - determina inhibarea interlocutorului si stanjeneste comunicarea(ex. ,,Ce prostie ! Vorbesti ca o fata!; ,,Esti un naiv ca ai facut ..";etc.)

Oferirea de solutii - este o alta modalitate de a bloca procesul comunicarii fie direct prin oferirea de sfaturi , solutii la problemele celeilalte persoane , sau indirect prin folosirea unor intrebari intr-un mod agresiv , autoritar sau cu o nota evaluativa (ex. ,, Intotdeauna ai fost o fata buna ! Nu-i asa ca ma vei ajuta la examen

Recurgerea la ordine - este un mesaj care are ca efecte reactii defensive , rezistenta , reactii pasive sau agresive . Aceasta tendinta de a da ordine duce la scaderea stimei de sine (ex. ,, Fa-ti tema imediat ! De ce ? /Pentru ca am spus eu ! )

Folosirea amenintarilor - este o modalitate prin care se transmite mesajul ca daca solutiile propuse nu sunt puse in practica persoana va suporta consecintele negative .(ex.,,Daca nu faci ce spun eu , atunci .." ,,Termina imediat , daca nu .";etc.)

Moralizarea - este o alta maniera neadecvata in comunicare ce include formulari de genul ,,ar trebui "/prin care se obisnuieste a se tine ,,predici " unei alte persoane (ex. ,,Trebuie sa -ti ceri scuze , daca nu .")

Abaterea sau evitarea abordarii unor probleme - cea mai frecventa metoda de acest fel este aceea de a schimba cursul conversatiei de la preocuparile celeilalte persoane la propriile procupari- devierea de la subiect (ex.,, Nu te mai gandi la ce s-a intamplat . Hai sa vorbim despre ceva mai placut

Argumentarea logica impusa - reprezinta incercarea de a rezolva problema comunicarii prin impunerea unor argumente logice proprii. Situatiile prin care o persoana incearca in mod repetat sa gaseasca solutii logice la problemele unei alte persoane conduce la frustrare prin ignorarea sentimentelor si opiniilor celeilalte persoane .(ex. ,,Uite cum stau lucrurile ;daca nu ai fi cumparat ..., ai fi putut sa ....")

III.       Modalitati de ameliorare a comunicarii

Limbajul responsabilitatii - este o forma de comunicare prin care se exprima propriile opinii si emotii fara sa se atace interlocutorul . Este o modalitate de deschidere a comunicarii chiar si pentru subiectele conflictuale , fiind o varianta de evitare a criticii ,etichetarii , moralizarii interlocutorului , focalizand conversatia asupra comportamentului si nu asupra persoanei .

Limbajul responsabilitatii cuprinde trei componente de baza : descrierea comportamentului (ex.,,cand vorbesti urat cu mine " , ,,cand nu-ti faci tema ")exprimarea propriilor emotii si sentimente ca si consecinta a comportamentului interlocutorului (ex.,,ma supara " ; ,, ma deranjeaza ")si formularea consecintelor comportamentului asupra propriei persoane (ex. ,,pentru ca nu -mi place sa nu respectam regulile ").Mesajul la persoana I(limbajul responsabilitatii) previne declansarea reactiilor defensive si favorizeaza o comunicare mai completa , permitand imbunatatirea relatiei si modificarea comportamentelor inadecvate .

Prevenirea reactiilor defensive in comunicare - se refera la inlaturarea , evitarea mesajelor care ataca persoana . Dintre modalitatile de prevenire a reactiilor defensive se pot aminti urmatoarele

1. Evaluare vs. descriere - in locul comunicarii evaluative (mesaje la persoana aIIa) care blocheaza comunicarea se recomanda ca modalitate eficienta comunicarea descriptiva-ex. In loc de ,,Vorbesti prea mult ! - poti spune ,,Cand nu imi dai posibilitatea sa spun ce cred (descrierea comportamentului ) devin nervos si frustrat !"(emotia si consecinta ).

2.Control vs. orientare spre problema- mesajele prin care avem tendinta de a controla interlocutorul trebuie inlocuite cu orientarea spre problema ajutand interlocutorul sa identifice alternativele problemei sale fara a-i impune solutia .

3.Manipulare vs. spontaneitate - manipularea transmite mesajul de non - acceptare si neincredere in deciziile celorlalti . alternativa acestei ineficiente comunicari este exprimarea spontana a opiniilor personale fara a -ti impune punctul de vedere .

4.Neutralitate vs. empatie - neutralitatea sau indiferenta in comunicare transmite mesajul ca persoana cu care comunici nu este importanta pentru tine . Copilul care nu este ascultat cu atentie de parinte sau de educator sau este tratat cu indiferenta ajunge sa creada despre sine ca nu este valoros si nu merita sa i se acorde atentie . Comunicarea empatica previne reactiile negative despre sine si ceilalti .

5. Superioritate vs. egalitate - atitudinea de superioritate determina formarea unei relatii defectuoase de comunicare si incurajeaza dezvoltarea conflictelor .Aceasta atitudine vine in contradictie cu acceptarea neconditionata si respectul fiecarei persoane indiferent de abilitatile sau nivelul sau educational . Studiile demonstreaza ca persoanele cu competente intelectuale si sociale dezvoltate comunica mai eficient intr-o forma de egalitate si acceptare si nu de superioritate care este considerata ca fiind o forma de nedezvoltare a abilitatilor de relationare .

Explorarea alternativelor - nu trebuie confundata cu oferirea de solutii , care are ca si consecinta negativa scaderea capacitatii de rezolvare de probleme si luare de decizii.Ca variante de explorare a alternativelor se pot utiliza :ascultarea reflectiva , folosirea brainstormingului , asistarea copilului in alegerea solutiei , discutarea posibilelor rezultate ale alegerii uneia dintre alternative , obtinerea unui angajament din partea copilului , planificarea pentru evaluare , identificarea avantajelor si dezavantajelor optiunilor .

Exprimarea emotionala - ajuta unei bune comunicari. Nu de putine ori dificultatile de comunicare au fost determinate de inabilitatea de recunoastere si exprimare a emotiilor , de teama de autodezvaluire .Exprimarea emotionala poate fi imbunatatita prin:discutarea ,provocarea ,si cotracararea miturilor despre emotii , identificarea si recunoasterea diferitelor tipuri de emotii , identificarea evenimentelor sau situatiilor care declanseaza emotia , identificarea modalitatilor de exprimare comportamentala a emotiei , exprimarea emotiei printr-un limbaj adecvat , invatarea exprimarii clare a ceea ce simti , acceptarea responsabilitatii pentru ceea ce simti- ca forma de validare personala .

Alte cai de imbunatatire a comunicarii copil- adult- pot fi

Clarificarea diferentelor dintre nevoile copilului si nevoile adultului ;identificarea carei nevoi corespunde modul in care se realizeaza comunicarea

In comunicarea emotiilor este mai eficient sa se aplice limbajul responsabilitatii.Formularea mesajelor la persoana I comunica elevilor modul in care comportamentul lor a interferat cu cel al adultilor si ceea ce simte adultul despre aceasta situatie .

Limbajul responsabilitatii se foloseste atat pentru comunicarea sentimentelor pozitive cat si pentru comunicarea lucrurilor sau situatiilor care deranjeaza .

Mesajele responsabilitatii comunicate pe un ton nervos devin mesaje negative , ce invinovatesc copilul , il critica si omit mesajul care ar trebui sa indice care este responsabilitatea lui pentru a schimba ceea ce a facut .Tonul mesajelor negative da dovada de lipsa respectului pentru cel caruia ii este adresata afirmatia

Sarcasmul, ridiculizarea si presiunile sunt o forma de nerespectare a drepturilor personale .

Etichetarile arata lipsa increderii in copilul caruia ii este adresat mesajul .

Increderea se comunica prin cuvinte ,gesturi , tonul vocii .

Concluzii

O comunicare eficienta presupune identificarea si depasirea blocajelor ce pot interveni in cadrul acesteia la un anumit moment dat ,prin asigurarea alternativelor de eficientizare .Realizarea acestui deziderat , presupune la randul sau dezvoltarea unor deprinderi si abilitati comunicative interlocutorilor .Lipsa deprinderilor sociale sau insuficienta lor dezvoltare sunt asociate cu probleme emotionale si comportamentale , cu dificultati de adaptare sociala .Dificultatile de stabilire si mentinere a relatiilor interpersonale reduc calitatea si frecventa experientelor de invatare , ceea ce atrage o scadere a performantelor scolare .Rolul comunicarii este acela de a favoriza experientele de invatare , de a dezvolta deprinderile de comunicare si relationare . Prin intermediul lor se asigura o protectie fata de comportamentele de risc si fata de situatiile de criza(consum de alcool , droguri , fumat , etc.)Dezvoltand abilitatile de comunicare si relationare se pot preveni starile de afectivitate negativa (timiditate , stima de sine scazuta , singuratate ,etc)

Importanta si rolul comunicarii sunt esentializate in urmatorul ,,Decalog al comunicarii" :

Nu poti sa nu comunici

A comunica presupune cunoastere de sine si stima de sine

A comunica presupune constientizarea nevoilor celuilalt

A comunica presupune a sti sa asculti

A comunica presupune a intelege mesajele

A comunica presupune a da feed-back-uri

A comunica presupune a intelege procesualitatea unei relatii

A comunica presupune a sti sa iti exprimi sentimentele

A comunica presupune a accepta conflictele

A comunica presupune asumarea rezolvarii conflictelor

Comunicarea ,,presupune asocierea elementelor cognitive si afective cu scopul de a transmite informatii , a inspira credinte , a induce emotii sau a evidentia comportamente printr -un proces alternant de relatii intre scris , vizual , nonverbal, vocal auditiv , simbolic si comportamental"(Level si Galle)

Bibliografie

Baban , Adriana -coordonator , Consiliere educationala , Cluj -Napoca , Copyright,2003

Cucos, Constantin-Pedagogie, editia a II a ,Iasi , Polirom, 2002 ;

Vernon , Ann - Consilierea in scoala . Dezvoltarea inteligentei emotionale prin educa-

tie rational - emotiva si comportamentala , Cluj -Napoca , Ed.ASCR,

2004 ;

-Invatamantul primar - Revista dedicata cadrelor didactice ,Bucuresti , Ed.Miniped , nr. 1-3 , 2006 ;



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 3440
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved