Comunicarea - proces de influentare sociala

Comunicarea - proces de influentare sociala

Orice act de comunicare implica anumite grade de influentare, comunicarea fiind

chiar cea care innoieste radical formele dominarii sociale. Modurile de exercitare a dominatiei sociale prin comunicare se dezvolta la initiativa diverselor institutii sociale si este un catalizator al schimbarii sociale, neimplicand doar acceptarea pasiva a anumitor opinii sau aderarea la anumite modele de comportament.

Caracteristicile comunicarii in campul social sunt:

asimetria, rezultat al importantei crescande a dispozitivelor comunicationale folosite astazi de cea mai mare parte a institutiilor sociale care ii pun pe subiectii - cetateni in situatie de "interactiune partiala";

diversificarea modalitatilor de exercitare (discurs argumentativ, discurs persuasiv, interactiv);

faramitarea in spatii care se juxtapun sau chiar se suprapun (comunicarea politica se suprapune uneori cu cea publica, comunicarea publicitara de asemenea);

o participare diferita in functie de clasa si grup social (acces la media in functie de modalitatile de exercitare a controlului social);

tendinta spre o anumita intrepatrundere cu viata profesionala precum si cu spatiul privat; in acest sens, dispozitivele comunicationale vor ajuta la compatibilizarea miscarii de individualizare a practicilor sociale cu participarea la spatiul public).

In ceea ce priveste conceptul de influenta, acesta poate insemna fie a-l determina pe altul sa ti se conformeze, fie, pur si simplu, o mare similitudine de gandire si comportament intre transmitator si receptor. Influenta, chiar si in forma extrema a persuasiunii, nu poate fi eficienta decat daca este acceptata de receptor.

Cea mai buna caracterizare a influentei ca un concept distinct fata de cel de putere a fost facuta de T. Parsons. Acesta considera influenta un "mecanism generalizat prin intermediul caruia sunt determinate atitudinile si opiniile"[1], in special in cadrul unui proces de interactiune sociala intentionata. Mai mult, influenta este un mijloc simbolic de persuasiune.

T. Parsons sugereaza ca un actor social poate incerca sa obtina conformarea altuia fie influentandu-i intentiile, fie manipuland in beneficiul sau situatia in care acesta se afla. Astfel, comunicarea poate fi folosita pozitiv, in cadrul argumentatiei rationale, si negativ, activand anumite obligatii ale celui supus procesului de influentare.

Abilitatea de a-l influenta pe celalalt depinde de doua componente: anumite proprietati ale agentului, pe care autorii le numesc resurse de putere si anumite nevoi sau valori ale persoanei influentate, numite baze motivationale ale puterii[2].

1. Definirea spatiului public

Definirea spatiului public este legata de conceptia lui Jrgen Habermas. Notiunea de spatiu public constituie elementul conceptual de baza al analizei pe care J. Habermas o realizeaza asupra relatiei dintre comunicarea de masa si democratie. Aceasta analiza integreaza urmatoarele concepte: opinia publica, mass-media si actorii politici. Dupa J. Habermas[3] spatiul public s-a constituit ca loc de mediere intre societatea civila si stat, loc in care se formeaza si se exprima opinia publica.

Prin spatiu public el intelege acea sfera in care "reuniti ca public, cetatenii trateaza neconstransi sub garantia de a putea sa se intruneasca si sa se uneasca liberi, sa-si exprime si sa-si publice liber opinia lor asupra problemelor de interes general. In cadrul acestei sfere publice se dezvolta o constiinta politica, care cere puterii reglementari legale ale functionarii relatiilor economice si sociale prin elaborarea unor legi cu valabilitate generala si care actioneaza totodata ca opinie publica, ca unica sursa de legitimare a acestor legi"[4].

Manifestare a intereselor indivizilor in spatiul public, opinia publica va avea o dubla functie: de legitimare a normelor publice, a legilor si cea de instanta publica rationala de judecare si critica a puterii.

2. Comunicarea in spatiul public

Din punctul de vedere al comunicarii, interesant este demersul lui Paul Beaud[5], care considera faptul ca autonomizarea socialului il someaza pe fiecare individ sa se considere un individ social si sa gaseasca in social noi norme ale apartenentei si ale integrarii sale. Mai mult, gratie mai ales stiintelor umane, spatiul public ar intra in fosta sfera privata, inlocuind structurile traditionale de socializare cu propriile instrumente de comunicare. De aceea se impune a se avea in atentie distinctia dintre societatea civila si spatiul public. Astfel, daca societatea civila este istoric anterioara nasterii spatiului public si ii conditioneaza cel putin teoretic aparitia, spatiul public traduce fenomenul de politizare a celei mai mari parti a problemelor cu care se confrunta societatea, in sensul ca democratia face din aproape toate problemele propriul obiect de confruntare si negociere.

Complexitatea spatiului public de astazi este o invitatie la a-i intelege mai bine marile articulari. Abundenta de critici a noului spatiu public se concentreaza pe doua acuze: statul este hipertrofiat si impregnat de o rationalitate tehnicista, iar miscarile sociale care i se opun intretin putine legaturi unele cu altele. Ni se pare eronat ca, plecand de la constatarea pregnantei tehnicilor de comunicare si a patrunderii lor in toate campurile sociale, sa se ajunga la o asemenea concluzie, caci aceste tehnici nu tin doar de ordinul simbolicului si cu atat mai putin pot fi analizate ca "punere in practica" a unui simplu artefact. In ciuda fortei lor, (care nu se dezvaluie ca atare, caci ele iau de obicei aparenta interactiunii sau chiar a convivialitatii), dispozitivele comunicationale se confrunta cu strategiile sociale si sunt obligate sa se adapteze raporturilor sociale, participand insa in acelasi timp la "recladirea" lor.

3. Influenta si manipulare in spatiul public contemporan

Ideea spatiului public reliefeaza accente critice si provocari de ordin etic pe care sistemul socio-economic si politic actual le arunca specialistilor in comunicare. Astfel, pericolul se naste din descoperirea posibilitatii de manipulare si de control a campului social prin utilizarea potentialului simbolic al comunicarii.

Totusi, manipularea nu este un efect automat al functionarii sistemului de comunicare, ci o posibila utilizare a acestui sistem de catre persoane interesate in acest sens. Cu alte cuvinte, daca procesul de comunicare, prin caracteristicile sale (indeosebi prin relatia de influenta si putere ce se stabileste intre sursa si destinatar) face posibila manipularea, numai intentia celui care initiaza procesul face ca acesta sa fie manipulativ. Putem distinge astfel intre o "manipulare" ca efect de sistem la nivelul destinatarului, datorata pozitiei de putere si influenta de care se bucura sursa si o "manipulare voita", cu rea intentie din partea sursei.

Daca in primul caz, efectele manipularii sunt limitate de insasi functionarea normala a sistemului, in cazul celei de-a doua, singurul remediu este responsabilitatea etica pe care ar trebui sa si-o asume emitatorul mesajului.

Spre deosebire de influenta de tipul convingerii rationale, prin manipulare nu se urmareste intelegerea mai corecta si mai profunda a situatiei, ci inocularea unei intelegeri convenabile, recurgandu-se atat la inducerea in eroare cu argumente falsificate, cat si la apelul la palierele non-rationale. Intentiile reale ale celui care transmite mesajul raman insesizabile primitorului acestuia.

Unii analisti considera manipularea drept o metoda de substituire a violentei fizice printr-o violenta simbolica (P. Bourdieu[6]), care contribuie la reprimarea eficienta a unor aspiratii care nu pot fi satisfacute altfel la nivelul receptorului.

Teoria comunicarii dezvoltata pe linia sociologiei actionale a lui R. Boudon[7] refuza insa abordarea pur mecanicista a acestei probleme si considera ca in locul unei manipulari in sens unic ar trebui luate in considerare ajustarile reciproce dintre emitatorii si receptorii mesajului. R. Boudon considera ca receptorul are nu numai capacitatea de a selectiona mesajele care ii parvin, ci si capacitata de a le interpreta si a le judeca in functie de situatia sa personala si sociala, de credintele, opiniile, ideile, asteptarile sale.

In situatiile de comunicare prin influentare (si este cazul intregului proces de comunicare realizat in spatiul public) influenta, chiar si in forma extrema a persuasiunii, nu poate fi eficienta decat daca este acceptata de receptor.

Functionarea sistemului comunicational limiteaza efectele exercitarii influentei. Astfel:

1) schimbarea in directia incurajata de sursa va fi cu atat mai mare cu cat monopolul respectivei surse de comunicare asupra receptorului este mai complet;

2) efectele comunicarii sunt mai mari atunci cand mesajul este in acord cu opiniile si credintele existente, precum si cu dispozitia receptorului;

3) comunicarea de masa poate fi eficienta si poate produce o schimbare de atitudine in probleme nefamiliare, periferice, in care individul nu este angajat sau care nu se raporteaza la predispozitiile sale;

4) probabilitatea reusitei influentei este cu atat mai mare cu cat receptorul acorda un prestigiu si o credibilitate mai mare sursei mesajului.