PERCEPTIA INTERPERSONALA

PERCEPTIA INTERPERSONALA

Omul se misca intr-o lume complexa, de obiecte si persoane, o lume care este in acelasi timp fizica, sociala si culturala. Zilnic interactionam, intr-un fel sau altul, cu persoane de diferite varste, conditii sociale, cu feluri de a fi diferite, cu reactii mai mult sau mai putin previzibile: ii privim in trecere pe strada sau in alte locuri publice, ii salutam pe cei cunoscuti, purtam discutii. In fiecare moment, mintea noastra receptioneaza si prelucreaza o multitudine de informatii despre 'celalalt', pe baza carora incercam sa cunoastem persona, sa ii intelegem felul de a fi, motivele, intentiile si, astfel, sa putem anticipa reactiile sale.

1.1. Specificul perceptiei interpersonale

Spre deosebire de perceptia unui obiect fizic, perceperea 'altuia' este mult mai complexa, nu numai pentru ca individul uman are o multime variata de insusiri, ci si pentru ca 'obiectul' perceptiei este, la randul lui, 'subiect cunoscator', constient de sine si de actul perceptiei, care ne influenteaza in mod activ si, de multe ori, intentionat, perceptia. In acest fel, perceptia interpersonala se include in mecanismul interactiunii cu celalalt.

Ca orice alt obiect al cunoasterii, persoana celuilalt nu poate fi cunoscuta 'in sine', ci 'pentru sine'; imaginea noastra despre celalalt corespunde doar partial realitatii, o serie de factori de natura subiectiva si obiectiva intervenind in procesul de 'subiectivizare' a perceptiei. Acesti factori pot apartine subiectului percepator ('setul perceptiv', experienta anterioara, abilitatile sale sociale, gradul de inteligenta, trairile afective declansate de perceptie), obiectului perceput (masura in care el este 'transparent' pentru subiect, elementele comunicarii sale nonverbale, atitudinea sa in interactiune) sau situatiei (natura relatiilor anterioare dintre cei doi, statutus-urile si rolurile pe baza carora cei doi interactioneaza in momentul actual). Pe langa acesti factori, intervin o serie de fenomene care tin de ordinea de prezentare a informatiilor si care sunt prezente in orice act perceptiv:

Efectul de primacitate - in care informatia initiala are un impact mai puternic decat cea ulterioara, chiar daca aceasta din urma este mai consistenta si o contrazice pe prima;

Efectul de recenta - in care informatia ulterioara este mai credibila decat cea initiala; are loc cand este prezenta una din urmatoarele conditii favorizante:
- daca se cere in mod special o noua evaluare dupa prezentarea unui al doilea set de informatii;
- daca intre prezentarea initiala si cea recenta s-a scurs o perioada mai lunga de timp;
- daca percepatorul considera ca exercitiul imbunatateste performanta.

Prima impresie pe care ne-o facem despre o persoana este legata de o serie de aspecte ale infatisarii si comportamentului sau:

Fizionomia Fiecare dintre noi avem tipuri de fizionomie care 'ne plac / nu ne plac' si care constituie repere in evaluarea fizionomiei celuilalt: asemanarea cu 'tipul pozitiv' duce la o impresie favorabila, in timp ce asemanarea cu 'tipul negativ' duce la o impresie defavorabila; 'judecarea' persoanei celuilalt dupa fizionomie este influentata si de o serie de prejudecati, transmise prin traditie sau 'teoretizate' de lucrarile de frenologie si de cele de fiziognomonie , despre legatura dintre trasaturile somatice si fizionomice, pe de-o parte si cele aptitudinale si de caracter pe de alta parte.

Expresia fetei este data nu numai de exprimarea afectelor si emotiilor momentului (vezi mai jos comunicarea nonverbala), ci si de 'sedimentarea', in timp, a celor mai frecvente expresii emotionale in ridurile de expresie: persoanele cu riduri la colturile externe ale ochilor sunt percepute ca mai simpatice, deoarece aceste riduri sunt asociate expresiei zambitoare a fetei; persoanele cu cute verticale pe frunte sunt percepute ca dominatoare si autoritate (expresie asociata atitudinilor imperative); cele cu cute orizontale - ca naive si nu prea inteligente (expresia asociata mirarii, nedumeririi); cele cu cute in forma literei W (omega) intre sprancene - ca melancolice; cele cu cute in jurul gurii - ca pretentioase si vesnic nemultumite (gura 'punga') s.a.m.d.

Statura si conformatia corpului Exista o intreaga tipologie psiho-somatica naiva care a rezistat de-a lungul timpului si care a fost un punct de plecare pentru cercetarile de psihofiziologie, de psihologia personalitatii, de neuro-psiho-endocrinologie; se considera ca oamenii inalti si slabi sunt 'moi', lipsiti de vlaga si stangaci, cei mici si slabi sunt dinamici si ambitiosi, cei grasi - veseli si buni, cei slabi - posaci si rautaciosi etc.

Postura face parte din mijloacele de comunicare nonverbala si, la fel ca si in cazul expresiilor emotionale, in timp, se consolideaza posturi specifice care sunt interpretate ca trasaturi de personalitate: capul tinut plecat si spatele garbovit sunt interpretate ca depresie si umilinta, capul dat pe spate si spatele drept ca aroganta, mandrie, autoritate s.a.m.d.

Gesturile fiind elemente ale conduitei expresive (vezi comunicarea nonverbala) 'vorbesc' de la sine despre trairile afective si despre temperamentul unei persoane, la fel ca expresia si postura: o persoana care gesticuleaza amplu, intrand in spatiul nostru personal sau chiar intim este perceputa ca impulsiva, autoritara / agresiva; gesturile putine indica stapanire de sine sau temperament flegmatic; mersul apasat este semn de hotarare, fermitate, furie; mersul pe varfuri - fire flexibila, dinamica sau chiar intriganta; pasii 'tarsiti' indica lene sau depresie etc.

Imbracamintea este un insemn al diferentierii sociale, dar totodata constituie un mod de exprimare al persoanei: putem deduce statutul socio-economic si chiar ocupatia unei persoane dupa tipul de imbracaminte pe care il poarta - persoanele cu un statut economic ridicat isi 'afirma' constant acest statut purtand haine scumpe, elegante si de buna calitate, persoanele cochete au un mod special de a fi elegante si de a atrage atentia persoanelor de sex opus, prin croiala imbracamintei, culorile pe care le poarta, accesorii etc; prin imbracaminte comunicam celorlalti asteptarile noastre asupra modului in care dorim sa fim tratati: un costum clasic comunica dorinta noastra de a ne relationa la nivelul oficial, o imbracaminte mai putin 'formala' poate fi interpretata ca intentie de a da o nota mai calda, mai personala relatiei.

Vocea comunica prin inaltime, timbru si intonatie, informatii despre starea afectiva de moment, dar pe baza acestor informatii facem inferente si despre felul de a fi al unei persoane in general: o voce ascutita, rastita, va fi interpretata ca apartinand unei persoane labile emotional si revendicative; o voce joasa ca expresie a unei firi calme si cumpatate, intonatia vioaie ca dinamism s.a.m.d.

Toate acest informatii pe care 'obiectul perceptiei' le ofera subiectului percepator ii influenteaza, in primele momente ale perceptiei, imaginea pe care si-o formeaza si pe baza careia va decurge interactiunea ulterioara. Alti factori care concura la structurarea perceptiei tin de:

Accesibilitatea celuilalt - exista persoane 'deschise' si persoane 'impenetrabile', enigmatice; de la caz la caz, fiecare persoana dezvaluie mai mult sau mai putin din personalitatea sa:    
- daca situatia este oficiala sau amenintatoare in vreun fel, ea va avea tendinta de a se ascunde cat mai mult;
- intr-o situatie favorabila isi va dezvalui mai mult trairile, intentiile, caracteristicile;
- autodezvaluirea este un factor important in cunoasterea celuilalt, 'obiectul perceptiei' venind in intampinarea subiectului, structurandu-i in mod activ perceptia;
- persoanele extraverte si dominatoare, indivizii tipici pentru cultura lor sunt mai facil de perceput decat introvertii si tipii submisivi;
- femeile, al caror rol 'expresiv' in societate este mai marcat, se dezvaluie mai usor (ele sunt educate in sensul unei mai mari expresivitati emotionale = li se permite sa-si arate in mod deschis trairile afective), in timp ce barbatii, care au mai degraba un rol 'instrumental', sunt mai 'opaci' (prin educatie ei sunt invatati sa-si stapaneasca exprimarea emotiilor).

Puterea de patrundere a subiectului percepator depinde de caracteristicile sale de personalitate, dar si de natura si durata relatiei: il interpretam mai corect pe celalalt daca relatia este pozitiva si de lunga durata, decat daca il cunoastem de putin timp sau relatia este negativa.

Cu cat perceptia initiala este mai bogata in informatii, cu atat judecata va fi mai flexibila, iar daca ea este saraca in informatii, judecatile vor fi stereotipe, in pofida unor plusuri ulterioare de informatie.

1.2. Caracteristicile unui bun percepator

Exista doua tipuri fundamentale de sensibilitate in cunoasterea sociala: sensibilitatea fata de un 'celalalt generalizat' (cum sunt si cum se comporta oamenii in general) si sensibilitatea interpersonala concreta. Se pare ca cei care sunt buni judecatori ai publicului in general nu sunt neaparat si buni judecatori ai persoanei. Abilitatea de a-i intelege pe ceilalti este general-umana, ea fiind exersata inca din copilarie, prin invatarea unor 'etaloane' de percepere a semenilor, care ne directioneaza si ne structureaza perceptia. In anumite culturi traditionaliste, in care expresiile emotionale si comportamentele sunt inalt ritualizate, aceste etaloane sunt foarte rigide. Societatea moderna a produs, la randul ei, etaloane care simplifica perceptia interpersonala si o fac mai adaptabila la diversitatea culturala.

Experienta de relationare cu personalitati diverse este indispensabila: intelegerea celuilalt implica un sir de deductii, deci sunt necesare judecati anterioare de referinta, realizate in situatii anterioare similare sau diferite.

Asemanarea cu 'celalalt Cu cat persoana perceputa este mai apropiata de subiect ca varsta, gen, religie, etnie, clasa socio-ocupationala, cu atat judecatile anterioare in situatii similare sunt mai bogate si permit o mai buna interpretare a informatiilor actuale. Exista insa si fenomenul de similaritate presupusa, prin care atribuim celuilalt, pe baza unor asemanari intamplatoare, si alte insusiri, pe care el nu le are.

Inteligenta ca aptitudine de a prelucra, rapid si adecvat situatiei, informatii diverse, de a face deductii si inductii pornind de la indici aparenti disparati, de a intelege si interpreta relatii cauzale sau de contingenta, este importanta atat in judecarea propriei persoane, cat si in judecarea celuilalt. Unii autori sunt de parere chiar ca este vorba de o forma specializata a inteligentei - inteligenta sociala.

Complexitatea si stilul cognitiv Cand subiectul are un stil cognitiv mai complex decat obiectul, el va interpreta corect indicii perceptivi; daca insa complexitatea percepatorului este mai redusa, este foarte posibil ca acesta sa faca erori in judecarea celuilalt. Persoanele cu un stil cognitiv rigid si nivelator nu pot fi buni judecatori pentru cei care sunt flexibili si reliefatori. Cunoasterea propriei complexitati, autointuitia, favorizeaza judecarea corecta a celuilalt, nu numai in privinta trasaturilor comune, ci si a celor diferite.

Stabilitatea emotionala este direct asociata cu abilitatea sociala: persoanele echilibrate, fara tulburari nevrotice, sunt de regula expansive, le place sa supravegheze, sa influenteze si sa aiba grija de ceilalti. Persoanele dependente, stangace, nevrotice, au tendinta de a fi ilogice in interpretarea indicilor perceptivi si nu isi judeca adecvat semenii. De fapt aici este vorba de un cerc vicios: structura lor de personalitate ii impiedica sa perceapa si sa judece corect, relationarea se bazeaza pe aceste perceptii distorsionate si este, la randul sau, defectuoasa si generatoare de distorsiuni ulterioare.

Detasarea de ceilalti favorizeaza o mai buna perspectiva, un bun judecator fiind adesea introvertit si enigmatic. S-a constatat ca judecatorii slabi sunt excesiv de sociabili, expansivi, afiliativi si dependenti de ceilalti.

Atitudinea estetica poate fi un factor de compensare a limitelor experientei, a inteligentei si complexitatii cognitive mai reduse, a similaritatii. Sensibilitatea la armonia intrinseca a oricarui obiect, nu numai a persoanei umane, poate ajuta la intelegerea intuitiva, empatica, a celuilalt, la sesizarea discordantelor comportamentale. Persoanele care sunt preocupate de intelegerea semnificatiei starilor subiective proprii vor judeca cu destula acuratete starile celuilalt.

Persoanele neautoritare percep mai sensibil si mai corect nuantele starilor celorlalti pentru ca se proiecteaza mai putin, pe cand persoanele autoritare sunt mai centrate pe ele insele si au o tendinta mai marcata de a se proiecta.

Persoanele egocentrice si imature emotional sunt prea preocupate de conflictele intrapsihice pentru a mai avea disponibilitate sa-i observe pe ceilalti, de a ceea ele vor fi mai inclinate sa faca erori de atribuire.

Genul persoanei Femeile sunt mai bune judecatoare ale celuilalt decat barbatii, datorita rolului important pe care il joaca in viata lor relatiile sociale: ele au tendinta de a percepe preponderent aspecte legate de structura interna a persoanei decat de statutul social, ale carui insemne exterioare (imbracaminte, limbaj) eclipseaza uneori trasaturile de profunzime ale personalitatii.

Cunoasterea celuilalt se face printr-o categorizare initiala, prin care il includem in schema unul 'alter' generalizat (raportare la genul proxim), urmata de analizarea aspectelor secundare care il individualizeaza (diferenta specifica). De obicei includerea in genul proxim se face pornind de la statutul social, cu tot ce detinem ca informatie anterioara despre trasaturile categoriei (tanar, inginer etc.) si individualizarea se face dupa relevanta pe care o au diferite criterii pentru noi insine, astfel incat 'imaginea' pe care o avem despre celalalt sa fie cuprinzatoare si congruenta. Deductiile pe care le facem apoi, pornind de la aceasta categorizare, in interpretarea celorlalti indici, depinde de stilul nostru asociativ, rezultat al experientei anterioare.

Avem tendinta de a judeca cu mai multa acuratete persoanele care apartin propriei noastre subculturi (sat /oras, zona geografica), similare noua ca varsta, gen, statut socio-profesional, decat pe cale care provin din subculturi diferite sau fata de care distanta sociala este mai mare. Pe masura ce experienta creste, se produce astfel o specializare intr-un anumit domeniu al relatiilor interpersonale (de exemplu relatiile cu un anumit tip de public), dar nu intotdeauna rationamentele transductive sunt valide in alt context: politistul, obisnuit cu mentalitatea infractorilor, are tendinta de a fi suspicios in relatiile sale cu oamenii obisnuiti, medicul vede in jurul sau numai oameni bolnavi etc.

1.3. Distorsiuni in perceperea celuilalt

Categorizarea si generalizarea simplifica procesele de prelucrare a informatiei, ajutand la o mai buna intelegere a celuilalt, dar sunt totodata si surse de eroare. Cunoasterea celuilalt se supune acelorasi greseli ca si gandirea in general: interpretarea datelor unei observatii superficiale, rememorarea infidela, premisele eronate, deductiile gresite, prejudecatile, proiectia.

Iata cateva din cele mai frecvente erori in cunoasterea interpersonala datorate subiectului percepator:

Schematizarea consta in simplificarea exagerata a celor percepute.

Proiectia este atribuirea de catre subiect a unor trasaturi, intentii, trairi care sunt de fapt ale lui, fie prin similaritate (persoanele agresive cred ca ceilalti sunt agresivi, pedantii exagereaza importanta pedanteriei la altii), fie prin complementaritate (persoanele tacute supraapreciaza comunicativitatea).

Similaritatea presupusa se bazeaza pe egocentrismul percepatorului si consta in perceptia preferentiala a calitatilor si defectelor proprii la celalalt (a vedea paiul din ochii altuia si barna din ochii tai, nu).

Efectul de halou Interpretarea indicilor se face in functie de informatii / experiente anterioare: persoanele cu functii mai inalte sunt percepute ca fiind mai inteligente decat cele fara functii; persoanele frumoase /atractive fizic sunt percepute ca mai inteligente si mai bune decat cele antipatice.

Inertia perceptiva consta din interpretarea comportamentului actual prin prisma celor anterioare (efect de primacitate), existand o disociere intre evolutia reala a comportamentului celuilalt si perceperea si interpretarea corecta a acestor schimbari.

Ecuatia personala Unele persoane au tendinta de a fi constant binevoitoare si indulgente in judecarea celorlalti, pe cand altele sunt constant prudente si exigente.

Normele de grup la care se raporteaza subiectul constituie cadre sociale de evaluare a comportamentului celuilalt: un oltean cu un comportament vioi si expansiv poate fi perceput ca impertinent sau agresiv intr-un grup de ardeleni (exista o discrepanta intre normele de grup conform carora se comporta olteanul si cele dupa care este interpretat comportamentul sau).

La aceste surse de eroare datorate subiectului, se adauga factori de distorsiune obiectivi, care apartin situatiei:

In absenta unor informatii despre contextul situatiei si despre istoricul relatiei, indicii perceptivi sunt greu de interpretat (un gest sau o privire au cu totul alta semnificatie atunci cand stim 'despre ce a fost vorba' pana in prezent in relatia respectiva.

Statutul social Cunoasterea pozitiei socio-profesionale a unei persoane influenteaza judecarea ei nu numai din cauza credintelor noastre sau a informatiilor despre categoria respectiva (vezi mai sus efectul de halou); informatiile despre statutul social al persoanei pot provoca chiar distorsiunea perceptiei staturii: persoanele de rang inalt (profesori, demnitari) sunt percepute ca fiind de statura mai inalta decat in realitate. Schimbarea contextului in care are loc perceptia poate aduce surprinzatoare modificari de imagine: vazut pe strada sau in autobuz, acelasi profesor pare mai scund decat in sala de curs.

Efecte de distorsiune datorate obiectului perceptiei

Trasaturile de personalitate manifestate in comportament pot induce modificari ale perceptiei: persoanele arogante par mai inalte, persoanele umile par mai scunde, persoanele vesele par mai frumoase!

Intentia de disimulare sau suprasimulare a exprimarii emotionale poate 'pacali' percepatorul neavizat. Exista persoane care au un grad ridicat de autocontrol asupra propriului comportament (se pot preface foarte usor) si persoane care nu sunt atat de autocontrolate sau care considera ca este mult mai important sa se arate asa cum sunt in realitate.

1.4. Aplicatii

Atelierul nr. 1.4.1 Portretul unui necunoscut

Atelierul nr. 1.4.2 Fereastra JOHARI

Scopul general al acestui exercitiu este de a spori obiectivitatea perceptiei de sine si a perceptiei celuilalt prin constientizarea tendintelor de distorsiune in formarea impresiei. In perceptia interpersonala, fiecare 'actor' al procesului este centrat pe receptarea / expunerea unor caracteristici si ignorarea altora.

Fig. 1.1. Schema ferestrei JOHARI

Aria deschisa cuprinde insusirile evidente atat pentru subiect cat si pentru ceilalti; atunci cand ea are o suprafata redusa (numar mic de insusiri pe care le prezentam celorlalti in mod explicit), fie ca percepem situatia ca 'nesigura', 'amenintatoare' si avem tendinta de a ne 'expune' cat mai putin pentru a ne proteja, fie ca nu avem abilitati sociale care sa favorizeze o buna comunicare (stangacie in relationare). Marirea suprafetei se poate realiza prin dezvaluire (oferirea de informatii despre noi insine si reducerea ariei ascunse) si prin feedback-ul celorlalti (acceptarea / receptivitatea fata de informatia furnizata de ceilalti si reducerea ariei oarbe).

Aria oarba cuprinde insusiri de care nu suntem constienti, dar care sunt evidente pentru ceilalti. Existenta acestora este explicabila prin faptul ca avem tendinta de a ignora acele informatii care ne ameninta imaginea de sine, ceea ce afecteaza obiectivitatea perceptiei pe care o avem despre noi insine. In conditii speciale suntem dispusi sa admitem astfel de informatii, dar numai de la persoane pe care le cunoastem bine si carora nu le atribuim reavointa. Un numar mare de insusiri cuprinse in aceasta arie indica necunoasterea de sine si subiectivitatea.

Aria ascunsa. Fiecare dintre noi are aspecte ale personalitatii pe care nu le dezvaluie cu usurinta pentru ca le considera ca tinand de intimitatea sa.

Aria necunoscuta. exista insusiri pe care nu ni le cunoastem si pe care nici ceilalti nu le vad, dar care pot 'iesi la suprafata' in situatii limita.