COMUNICAREA PARAVERBALA

COMUNICAREA PARAVERBALA

In cazul acestui tip de comunicare informatia este codificata si transmisa prin elemente prozodice si vocale ce insotesc cuvantul si vorbirea in general si care au semnificatii comunicative aparte. Aceste elemente sunt: caracteristicile vocii (care comunica date primare despre locutori: barbat - femeie, alintat - hotarat, etc.) particularitatile de pronuntare (care ofera date despre mediul de provenienta: urban - rural, zona geografica, etc.) intensitatea rostirii, ritmul si debitul vorbirii, intonatia, pauza, etc.

In mod logic, comunicarea paraverbala nu poate fiinta ca forma, decat concomitent cu comunicarea verbala. Dar din perspectiva continutului ele se pot separa. De exemplu un "da" rostit ca "nu". Deci acelasi mesaj, identic codificat verbal isi poate modifica sensul in functie de interventia paraverbalului si sa devina altceva. Acest fenomen se numeste supracodificare.

Paraverbalul foloseste canalul auditiv si de aceea un mesaj paraverbal si nonverbal transcris isi pierde foarte mult din continut. Un astfel de exemplu il constituie diferenta dintre forma rostita si cea scrisa a discursurilor parlamentare ale lui Titu Maiorescu.

Cucos C., face studii care urmaresc valoarea comunicationala a tacerii in cadrul comunicarii paraverbale. Exista taceri - nedumeriri, taceri - vinovatii, taceri - proteste, taceri - aprobari, taceri laborioase, taceri provocatoare, taceri - indiferente, taceri - obositoare, taceri stimulative, taceri - condamnari, taceri - zgomotoase, taceri - exprimate atat de copii cat si de adulti (op.cit., 1996).

Comunicarea verbala este de regula purtatoarea dimensiunii referentiale a actului comunicarii in timp ce comunicarea paraverbala si nonverbala sunt implicate in realizarea dimensiunilor operational - metodologica si atitudinala.

Ceea ce transpare dincolo de cuvinte, in spatele lor, in subtext si in toate manifestarile vocale, posturale si gestuale legate intim de pronuntarea sau scrierea cuvintelor reprezinta limbajul paraverbal.

Vocea, tonul, ritmul vorbirii, stilul scrierii, pauzele dintre cuvinte, balbaielile, zambetul, clipitul genelor, atingerea sunt stimuli incorporati mesajului verbal, care dincolo de continut, de sensul cuvintelor provoaca diverse reactii afective. Interventia acestora peste mesajul verbal poate provoca slabirea, distorsionarea sau intensificarea semnificatiei cuvintelor continute de mesaj.

Tacerea are si ea valoare comunicativa. Tacerile pot avea diferite nuante, pentru ca exprima diferite sentimente. Exista astfel taceri - nedumeriri, taceri - vinovatii, taceri - proteste, taceri - aprobari, taceri - provocatoare, taceri - indiferente, taceri - condamnari, taceri - pedeapsa exprimate atat de copii cat si de profesori la clasa.

Ansamblul elementelor paraverbale (si nonverbale) ale comunicarii este numit metacomunicare (gr. meta = dincolo) in plus puterea limbajului paraverbal este dependenta de calitatile vocale si de stapanirea mecanismelor vorbirii.

"Artifacts" Autorii americani sustin ca si folosirea bijuteriilor, a ornamentelor, utilizarea fardurilor, creeaza o imagine de sine, comunica un mesaj, o informatie despre persoana in cauza.

Ambianta pe care o creeaza o persoana in jurul ei, amenajarea camerei, etc. este tot o categorie de comunicare nonverbala.

Chiar si timpul poate sa fie o categorie de comunicare nonverbala. Persoana care este punctuala comunica un anumit mesaj despre sine.

Mesaje nonverbale scrise sunt: calitatea hartiei (pe care s-a intocmit de exemplu o cerere sau un C.V.), respectarea regulilor de incadrare in pagina, caligrafia literelor.