RADIOGRAFIEREA INTERRELATIILOR UMANE

RADIOGRAFIEREA INTERRELATIILOR UMANE

Incercand sa dam o definitie a comunicarii, a fost nevoie sa prezentam concepte, teorii, ipoteze, alternative psihoneurofiziologice si nu avem pretentia unei abordari exhaustive. Daca dorim sa patrundem in adancime, in interrelatiile umane pentru a intelege scopul, mijloacele, felurile comunicarii umane ne simtim datori sa prezentam, macar succint, aceasta radiografie a relatiilor, cu regulile lor, cu exemplificari pentru o posibila adecvare a conduitelor umane.

Regulile pe care le-am prezentat generic in paginile anterioare ca modusuri de raspuns guverneaza actiunile, optiunile, atitudinile noastre si chiar se insera in viata noastra intima.

Dificultatea de patrundere a interrelatiilor umane in complexitatea si dinamicitatea lor ne obliga la o sistematizare a domeniilor in care se resimte efectul regulilor formale sau informale, traversand varste, culturi, medii sociale diferite, capatand nuante deosebire la femei si barbati. Ca atare, noi incercam sa facem o secventiere a fenomenului complex care este COMUNICAREA si care este prezenta atat in relatiile de munca, in relatiile intime dintre prieteni, in relatiile dintre soti, relatii de familie etc.

Aceste secvente se refera la:

Comunicarea si relatiile intre prieteni

Comunicarea si relatiile cuplului

Comunicarea si relatiile de convietuire

Comunicarea si relatiile dintre soti

Comunicarea si relatiile intrafamiliale (parinti-adolescenti)

Comunicarea si relatiile profesionale (sef-subordonat)

Comunicarea si relatiile profesor-elev

Comunicarea si relatiile medic-pacient

Comunicarea si relatiile cu vecinii.

1. COMUNICAREA SI RELATIILE INTRE PRIETENI

Dictionarele definesc prietenul drept "persoana care sustine o alta persoana, ori o ajuta direct, incurajand-o, avand intre ele relatii de bunavointa reciproca'.

Prietenia nu se stabileste si nu se dizolva in cele mai multe culturi de pe glob printr-un ceremonial deosebit, asa cum ar fi casatoria.

Prietenia ca interrelatie umana nu depinde de legaturile profesionale, nu se raporteaza la sisteme de obligativitate si nici nu este impusa ca in cazul relatiilor de comunicare pe care le avem cu rudele. Prietenii sunt persoane care se simpatizeaza unul pe altul si se bucura sa fie impreuna in anumite ocazii sa rezolve anumite actiuni. Prietenia este totalmente voluntara ca atitudine a unei persoane fata de alta si de aceea nici regulile nu sunt foarte stricte privind cine sunt prieteni si ce realizeaza impreuna.

Ca sa putem enunta unii itemi de esenta privind o posibila comunicare interumana, modalitatile prin care se distinge prietenia si ce anume o sustine dorim sa accentuam unele aspecte psihosociale.

Prietenia capata aspecte variate care difera in functie de varsta, sex si statut socio-profesional. Oamenii par sa stie ce inseamna prietenia, ea este perceputa ca un fapt obisnuit, veche de cand lumea, iar studiile efectuate au ajutat la diferentieri si apropieri conceptuale si practice.

Raspunsurile la chestionare privind intelesul conceptului prietenie - ca mod de interrelationare umana variata de la o cultura la alta. Astfel, prietenii sunt oameni care se plac, sunt cei a caror companie le ofera satisfactii, sunt cei care isi impartasesc activitatile si interesele, sunt cei care se ajuta si se inteleg, sunt cei in care ai incredere, sunt cei pe care te poti baza oferindu-ti un suport emotional, sunt cei in compania carora te simti relaxat, confortabil. Prietenia are grade diferite de intimitate: de la simple "cunostinte' pana la prietenul cel mai bun "intim'. De obicei avem multe "cunostinte', mai putini "prieteni apropiati', iar "prieteni intimi' si mai putini, clasificare in care ramane discutabil nivelul de apropiere intre parteneri.

Diferentele de apreciere a prieteniei sunt in functie de sex, de zona in care ne formam prietenii (activitate profesionala, rude, familie).

Barbatii sunt prieteni cu cei care intreprind ceva impreuna: actiuni, afaceri, placerea jocurilor sportive etc.

Femeile apreciaza prietenia dupa modul in care sunt ajutate emotional si sunt asigurate ca se pastreaza secretele, confidentele.

Incercand sa patrundem in acest domeniu delicat al comunicarii afective, prietenia este influentata si depinde de o serie de itemi individuali ai partenerilor aflati in aceasta ecuatie benefica dar si de alti itemi extraindividuali. Putem mentiona ca studiul prieteniei poate fi adancit de psihologi cand ea este abordata drept un concept socio-uman care are la baza o retea invizibila care se tese intre parteneri. Rolurile, importanta si efectele retelei nevazute in "ochiurile' careia se gasesc prietenii sunt foarte variate. Legaturile sunt planificate in cadrul retelei, iar comportamentul trebuie sa fie macar tolerant pentru ca relatiile sa se consolideze.

Efectele retelelor

Exista mult mai multe "ciocniri' in retelele care stau la baza prieteniei cand sunt mai dense;

Exista o mai mare presiune in ideea de a se conforma prieteniei, de a arata mai multa conformitate la grup;

Perechile de prieteni, cuplurile de indragostiti, soti si sotii rezista impreuna daca ambele persoane se distribuie in aceeasi retea;

Subiectii pot ajuta propria retea daca include amabilitati, ajutor specializat in plan medical, rezolvarea unor probleme concrete;

Sanatatea mentala a subiectilor intr-o retea densa este mai buna decat a altora, partial pentru ca ei au optat pentru prietenie, care este in acelasi timp sursa de ajutorare psiho-sociala;

Ideile care se difuzeaza pot fi foarte diferite: filme, noutati, moda, politica, medicamente, planuri profesionale etc.

Dupa Duck, S.W. si Lea, M. (1982), intalnirile regulate ale prietenilor au la baza dorinte, intentii, ganduri similare, cadouri reciproce: unii vor sa fie utili, altii pot sa arate ca pot fi amabili, la baza fiind o atractie individuala si nu doar aparenta fizica mai ales abilitate si competenta sociala. Aceasta abilitate sociala este parte componenta a atractiei personale care a fost in multe cercetari abordata, dar accen-tuandu-se doar perspectiva atractiei fizice a fot trecuta cu vederea.

Intalnirile obisnuite ale prietenilor si interdependenta constituie un alt pas important in dezvoltarea prieteniei ca si activitatile care se realizeaza cu ajutorul persoanelor pe care le consideram prietene. Activitatile considerate caracteristice pentru prieteni include participari la petreceri, conversatii intime, dansul, plimbari, invitatii la restaurant sau cafenea, jocul de carti si tenisul.

Pe langa diferentierile si posibilitatile variate de abordare teoretico-metodologica a conceptului prieteniei in cadrul actiunii de comunicare interumana mai putem adauga "teoria echitatii' ca rezultat al cercetarilor in univers, cu balante si schimbari relative, ori cu schimbari calculate si anticipate. Interrelatia umana bazata pe prietenie presupune, conform studiilor lui Argyle & Furnham, Amy Campbell (1986), C.Gilligan (1982), Walster E.H. & G.W.Walster (1988), urmatoarele:

Subiectii din ecuatia prietenie se simt mult mai bine daca ei constata ca sentimentele lor sunt utile in relatia respectiva, sunt meritate;

Cei care descopera ca sunt intr-o relatie inechitabila si comunicarea lor devine disfunctionala incearca refacerea echilibrului prin:

intarirea echitatii reale

reinstalarea echitatii psihice

ruperea relatiei.

Walster & Walster (1978, 1982, 1988) ne sugereaza ca macar tacit partenerii aflati in comunicare prin intermediul prieteniei evalueaza costurile si beneficiile acestei relatii si in functie de potentialul satisfacerii afective relatia se stinge, este continuata, se cimenteaza.

Prietenia nu reprezinta doar modalitati de petrecere a timpului liber in companie, in grup ori mers la plimbare, mers la cumparaturi, mers la biserica, vizite etc. Ea presupune cel putin de doua ori in viata in doua etape o influenta benefica asupra sanatatii, starii de bine, detectarea agentilor stresori si reducerea lor.

a) Prima perioada a vietii cand prietenia este benefica este adolescenta. In acest interval de timp prietenii adevarati ajuta efectiv fetele ori baietii in varsta de 18-20 de ani sa capete experienta pe multiple planuri, inclusiv in alegerea partenerului in viitoarea casatorie. Autorii accepta ca prietenia in aceasta perioada este un factor al fericirii si al starii de bine, de confort psiho-social.

Subiectul uman nu are posibilitatea permanenta, sigura de a traversa doar evenimente pozitive in timpul vietii. Din aceasta cauza, prietenia este fermentul de neinlocuit al vietii adulte.

b) A doua perioada in care prietenia poate interveni efectiv este varsta maturitatii, accentul este pus mai ales pentru femei. Cele care nu au rude au nevoie in aceasta perioada de prieteni care sa ocupe golurile afective si sociale. Acum, cand prietenia nu poate suplini casatoria, femeile doresc, de obicei, ca prietenii sa fie cei care fac orice pentru ele, care au calitati superioare rudelor, care le asculta si au solutii in orice domeniu.

Opusa acestei relatii privita ca stare de bine este singuratatea, care este considerata cea mai obisnuita si stresanta conditie a vietii umane.

Oamenii se simt singuri, unii percep singuratatea in conditii si ocazii speciale, dar o recepteaza diferit daca ne raportam la sex, varsta, nivel cultural si material.

Femeile se simt singure in proportie mai mare decat barbatii, ele au o nevoie mai stringenta de a vorbi, de a comunica, de a avea prieteni. Persoanele care au depasit 50-60 de ani si destul de multi tineri intre 15-24 de ani se simt singuri, La fel, intr-o proportie semnificativa un studiu din Marea Britanie gaseste ca persoanele vaduve si divortate se simt singure, orbii si persoanele handicapate, nu pot comunica. Singuratatea este resimtita cand oamenii se imbolnavesc, atunci cand sunt intr-o societate cu strainii, dupa moartea unei rude sau a unui prieten apropiat, de sarbatorile Craciunului sau de revelion.

Pentru "a depasi' singuratatea dorind sa reia comunicarea, studiile arata ca cei mai multi oameni singuri se duc sa stea de vorba cu un prieten ori un vecin (mai ales cei tineri); se duc la plimbare, cei mai in varsta prefera sa se uite la televizor ori sa citeasca, femeile incep sa se ocupe de hobby-urile lor, barbatii prefera sa mearga la restaurant sau la cafenea.

Tinerii care se simt singuri sunt tristi, depresivi, anxiosi, suparaciosi, emotivi, cu cenzura interna severa, cu autoaprecieri scazute, devin ostili fata de grup.

Spre deosebire de tineri, oamenii in varsta "au invatat' sa fie singuri, mai ales daca au un nivel cultural ridicat, ei se angajeaza in diverse activitati: isi gasesc ocupatii, se uita la televizor, citesc ori se implica in activitati artistice.

Studii numeroase au aratat ca anumite deprinderi sociale imperfecte conduc la singuratate, dintre care cea mai importanta este absenta unei capacitati de a stabili relatii de prietenie intr-o maniera agreabila. Cei singuratici, de regula, nu au un tipar de autodezvaluire, comunica putin, sunt izolati si tind sa devina eficienti prin redusa transmitere verbala ori prin semne non-verbale (fata si vocea); le scade capacitatea cognitiva, sunt mai pasivi si mai putin insistenti; au un coeficient redus de incredere in altii si, global, atitudine negativa fata de oameni corelata cu un concept inadecvat privind prietenia, nerealizand ca starea de bine la care aspira individul presupune obligatii si loialitate

Accentuand ideea ca prietenia nu se conduce dupa legi si reguli formale ca in cazul mariajului, subiectii intervievati sunt constienti ca exista un "cod' nescris de reguli, care respectate, determina respectarea ei.

Reguli pentru prieteni

1. Oferiti-va voluntar, din timpul liber, cand este nevoie de ajutor;

2. Respectati conditiile particulare de viata ale prietenului:

3. Pastrati confidentele;

Aveti incredere unul in celalalt;

5. Sprijiniti-va prietenul (prietena) in lipsa acestuia;

6. Nu va criticati unul pe altul in public;

7. Aratati-va sprijinul afectiv;

8. Uitati-va in ochii celuilalt in timpul conversatiei;

9. Straduiti-va sa-l faceti fericit in timp ce sunteti unul in compania celuilalt;

10. Nu fiti gelos (geloasa) si nu ii criticati alte relatii, alte persoane cunoscute;

11. Fiti toleranti unul fata de celalalt;

12. Impartasiti vestile (noutatile) privind succesul;

13. Solicitati sfaturi personale;

1 Nu fiti pisalog (pisaloaga);

15. Angajati-va in glume sau ironii decente fata de prieten(a);

16. Cautati sa rasplatiti datoriile, favorurile si complimentele;

17. Dezvaluiti-va sentimentele ori problemele personale in compania prietenului.

Aceste reguli, care se doresc doar o intentie in consolidarea prieteniei si adancirea comunicarii interumane, tintesc doua arii speciale:

a) un set din acestea se refera la rasplata, recompensa "morala si materiala' - criteriu omniprezent( ex., ajutorul intre prieteni);

b) un alt set de reguli se refera la cauza obisnuita a pierderii prieteniei (ex., gelozia, lipsa confidentialitatii).

2. COMUNICAREA SI RELATIILE DE CUPLU, DE CONVIETUIRE

Relativ acceptata ideea conform careia subiectul uman transmite, receptioneaza prin diferite moduri verbale si non-verbale este raportata de doua-trei decenii la fenomene extrem de frecvente in existenta umana, perene si oricand specifice. Unul din aceste fenomene este dragostea care nu este studiata doar de psihologi si sociologi, ci si de multi alti specialisti.

Punct de interes si de atractie din perspectiva practica, ea devine teoretico-metodologic un "generator' de idei, acceptii, confruntari, solutii pentru convietuire si comunicare umana.

"Boala delicioasa', necesara si familiara, dragostea este un fenomen extraordinar, complex presupunand existenta a doua persoane (cuplu) care vin in aceasta ecuatie cu structura lor intima, cu aspiratiile si expectatiile lor, cu dorinta de a fi impreuna cu un alt semen.

Multi dintre noi am suferit, nu am gasit explicatii, am rupt relatii, am necajit colegi, parinti, am intrerupt comunicarea sau am comunicat afectiv prin descarcari puternice, nejustificate considerand ca suntem indragostiti.

A fi indragostit, a fi iubit, a iubi pe cineva, a nu fi impartasita dragostea, sunt tot atatea posibilitati si ipostaze ale comportamentului uman, sunt perspective din care noi incercam sa influentam atitudinile noastre, chiar sistemul de autoevaluare.

Interrelatiile umane bazate pe prietenie pe care le-am prezentat succint anterior sunt influentate si nu pot fi separate de dragoste, de mariaj, de convietuirea in familie.

In relatia, atitudinea sau sentimentul de prietenie trebuie inserata simpatia, preferinta pentru o persoana, dragostea ca atractie heterosexuala si relationarea intre parteneri (comunicare afectiva).

Dragostea face obiectul tot mai multor studii in ultimele decenii ale secolului XX, intrucat ea nu mai este apanajul literatilor, al poetilor si nu doar al indragostitilor, este studiata intre evenimentele pozitive ale vietii, dar nu singurul - care pot determina pentru om stari de fericire, de mare bucurie, o stare de bine.

Investigand 100.000 americani - femei si barbati -Freedman J.L. (1978) incearca sa gaseasca ierarhizarea conceptului "a fi indragostit' si constata ca este plasat pe locul II ca importanta pentru femeile singure, dupa "prieteni si impliniri sociale' locul I; iar pentru barbatii singuri acelasi concept este ierarhizat pe locul III dupa "prieteni si impliniri sociale' si 'activitate profesionala'.

M.Argyle & M.Henderson (1985) incearca un studiu in Marea Britanie si gasesc ca "dragostea' sau "a fi indragostit' este evenimentul hotarator al fericirii atat pentru femeile cat si pentru barbatii de toate varstele din esantion.

Factorii care ar contribui la fenomenul "a te indragosti' sunt similari cu dorinta de a impune altora o buna impresie:

a) sa arati simpatie si iubire celeilalte persoane;

b) sa ai sentimente si concepte de referinta similare cu cealalta persoana;

c) sa fie o atractie fizica reciproca.

In timp ce Z. Rubin (1976) identifica factorii atasamentului romantic incercand sa masoare "dragostea romantica', Pope, Walster & Walster (1986) sunt diferentieri psiho-sociale intre' dragostea patimasa' si legaturile de dragoste, de prietenie care rezista de-a lungul vietii, "camaraderia'.

Rubin apud I.Mitrofan & N. Mitrofan (1994) indica drept factori importanti ai comportamentului romantic (dragostea romantica): atasamentul, sustinerea emotionala, intimitatea.

Autorii sus-mentionati considera "dragostea patimasa' ca o dorinta vie puternic resimtita fata de o persoana, de a fi iubita de acea persoana, este sentimentul ca fara el sau ea nu putem trai, separarea (despartirea) ar putea provoca trairea unor sentimente de chin, de reale necazuri dar cu anticiparea dorintei de reunire imperioasa, reunire care este perceputa ca un sentiment de extaz, de euforie, pace si multumire sufleteasca.

Pe de alta parte, camaraderia reprezinta afectiune prieteneasca si atasament puternic fata de cineva. Este limitativ si periculos metodologic sa abordam indragostitii ca fiind doar adolescentii si tinerii casatoriti; fenomenul exista si la persoane casatorite dar si la cuplul de varstnici.

Spre deosebire de "Dragostea patimasa' care este o floare rara si fragila, afectiunea camaradereasca este mult mai rezistenta si poate rezista intreaga viata.

E.Walster & G.Walster (1978) au concluzii mult mai optimiste dupa studierea unor fenomene privind dragostea, patima, romantismul si camaraderia la trei tipuri de cupluri:

a) cuplul care rezista in timp pe baza de prietenie

b) cuplul de logodnici

c) femei intre 60-80 de ani.

Autorii au gasit ca raporturile intre dragoste si prietenie se pastreaza la un nivel relativ de sinceritate fata de un nivel mediu care exista in ambele tipuri de trairi, intr-o perspectiva de timp mai mare.

Argyle & Henderson (1985) trec in revista extrem de multe cercetari privind dragostea si incearca sugestii pentru reguli bine motivate si sustinute de deprinderi (abilitati) de tip interrelationare.

Fara sa dorim incorsetarea partenerilor, enumeram regulile pentru diferite tipuri de cupluri ca moment de meditatie pentru subiecti indiferent de varsta si sex, dar si ca model de posibila abordare a unei problematici pentru care inca nu fiinteaza modele viabile, psihoterapii acceptate de persoane cu probleme intime in acest delicat sector al vietii psihice.

Reguli pentru cuplurile care rezista in timp

1. Adresati-va unul altuia pe numele de botez;

2. Respectati unul altuia viata particulara (intima);

3. Manifestati incredere reciproca;

Fiti punctuali;

5. Uitati-va in ochii interlocutorului in timpul conversatiei;

6. Nu va criticati unul pe altul in public;

7. Sprijiniti-va partenerul mai ales in absenta acestuia;

8. Pastrati secretele;

9. Aratati-va interesul fata de activitatea psihica a celuilalt;

10. Fiti corecti si credinciosi unul fata de celalalt;

11. Transmiteti vestile bune;

12. Oferiti-va unul altuia cadouri cu ocazia aniversarilor;

13. Tolerati-va unul altuia prietenii;

1 Oferiti cadouri, recompense si favoruri;

15. Imaginati surprize placute celuilalt.

Uneori persoanele care alcatuiesc astfel de cupluri si care rezista in timp au expectatii mai mici, alteori mai mari in cuplurile de logodnici ori in cuplurile de casatoriti.

Cei care convietuiesc fara sa fie casatoriti se apropie ca expectatii si comportament de cuplurile de tip camaraderie, iar relatiile din astfel de cupluri pot fi similare, uneori cu alte conduite de tip agresiv, conflictual.

Tiparele de conduita in cupluri sunt de asemenea foarte dinamice, observandu-se o evolutie spre nou, deschidere si initiativa personala in detrimentul altor conduite, dupa anii 1950.

Barbatii care atrag datorita aspectului fizic sunt mai insistenti si cu abilitati sociale. Femeile care atrag datorita aspectului fizic sunt, in genere, mai putin competente si mai putin pricepute social; ele nu au nevoie de abilitati speciale pentru ca se accepta de obicei ca initiativele fata de ele le au barbatii.

S-a constatat ca tinerii, ori persoanele din cuplurile desfacute prin divort, sunt in situatia de a accepta compromisuri. Pe de o parte ei au nevoie de autonomie si independenta omului singur, pe de alta parte doresc intimitate sexuala si companie afectiva ca in cadrul casatoriei. Convietuirea, care are la baza obisnuinta pare sa fie singura forma care ofera o combinatie a calitatilor individuale diferite ale celor doi parteneri.

In perioada 1930-1945, intr-o serie de tari nordice si vest-europene, se practica asa-numita 'casatorie de proba' ("trial marriage') intalnita mai ales in randul femeilor singure, mai mari de 25 de ani sau dintre cele divortate. In Anglia, femeile cu situatie materiala modesta spunea despre ele ca sunt casatorite, ele fiind doar intr-un cuplu de convietuire. Oricum, dupa Newcomb, M.D. (1981), Rosenblatt P.C. si Bud L.G. (1975), se considera ca exista o crestere evidenta, statistic, in ultimii 20 de ani a procentajului de cupluri care au convietuit inaintea casatoriei in Marea Britanie.

Pe populatie studenteasca americana, Hill,Rubin & Peplau (1976) gasesc 45% dintre cuplurile premaritale dupa doi ani de convietuire desfiintate, gasesc ruperea relatiilor. Exista in astfel de cupluri lipsa unor angajamente privind mariajul, dar si investitii de timp, de bani, frica de a pierde relatia ca si constientizarea nerespectarii unor reguli traditionale (chiar incalcarea lor). Statistic, se rezista 15-26 de ani intr-o astfel de convietuire cu reguli putine, dar cu altele cerute de non-conformismul partenerilor.

Reguli pentru convietuire

1. Aratati-va unul altuia incredere;

2. Respectati-va intimitatea;

3. Oferiti-va ajutor afectiv (emotional);

Adresati-va unul altuia pe numele de botez;

5. Fiti corecti si credinciosi unul altuia;

6. Contribuiti la cheltuielile casei (apartamentului);

7. Ajutati alte persoane cand sunt bolnave;

8. Manifestati-va interesul pentru activitatea zilnica a celuilalt;

9. Nu va criticati unul pe altul cand sunteti impreuna in public;

10. Priviti-va in ochi, unul pe altul, in timpul conversatiei;

11. Aparati cealalta persoana in absenta ei (lui);

12. Fiti tolerant unul cu prietenii celuilalt;

13. Cereti sfaturi personale;

1 Pastrati secretele;

15. Comunicati partenerului sentimentele si problemele personale;

16. Scrieti felicitari si oferiti cadouri partenerului in ziua de nastere;

17. Nu fiti pisalogi;

18. Impartasiti partenerului parerile personale despre religie, politica, conceptia de viata;

19. Informati-va partenerul despre intentiile de perspectiva;

20. Comunicati-va zilnic programul de activitati personale.

Cu sau fara existenta regulilor, oamenii se vor indragosti, vor suferi, vor fi fericiti, se vor casatori, vor avea copii si ciclurile afective si biologice ale vietii nu vor deveni fixe. In toate etapele pe care le traverseaza subiectul uman este prezenta o participare afectiva, sociala, biologica si, oricum, are loc o comunicare psihologica. Diferentele mari in explicarea dragostei, a camaraderiei, a implicatiilor casatoriei si a responsabilitatilor de rol si statut in familie fac din aceasta "boala' ceva necesar. Atasamentul intrafamilial, nevoia de prietenie, nevoia de a comunica intre sexe si varste diferite nu elimina aspectul istoric al dragostei si casatoriei.

Indisolubil legat de aspectul psihosocial al dragostei, mariajului si intemeierii familiei este cel biologic, dar nu crucial. Se spune ca abilitatea (capacitatea, deprinderea) pentru dragostea sexuala poate fi invatata inca din copilarie. De aceea, atasamentul intim, prietenia, cooperarea intre parinti si copii este un model bazal pentru compor-tamentul sexual ulterior al tinerei generatii. Casatoria inseamna un tip social de relatii, inseamna o interrelationare foarte intensa, este o interrelatie sexuala, care imbraca mai multe aspecte ale vietii tinzand sa devina permanenta. Desi mariajul a decazut ca popularitate, in Marea Britanie 92% din persoane sunt casatorite!

Nu ne propunem o prezentare a rolurilor femeii si barbatului intr-un mariaj, nici a etapelor acestui 'contract'. Dorim sa subliniem ca diferentieri exista atat din perspectiva psiho-sociala (rol si statut), din perspectiva istorica si biologica (acceptia egalitatii intre sexe, drepturi si implicatii pentru familie si copii). Mai sunt semnalate diferentieri in conduita cuplului cand sunt diferente foarte mari de educatie, de instruire (mai ales cand nivelul instructiei femeii il depaseste pe cel al barbatului). In toata aceasta etapa a vietii care este casatoria au fost studiate cupluri casatorite - fericite, cupluri casatorite - nefericite, probleme care determina acestea, cauzalitatea conflictelor maritale, deficientele in comunicarea intrafamiliala de multe ori generata de violenta, infantilism, lipsa unor modele solide de conduita parientala.

Generic putem afirma ca sotii si relatiile dintre ei in cadrul casatoriei sunt abordate prin prisma familiei in timp ce relatiile de cuplu intre tineri, intre persoane divortate, intre persoane varstnice, intre persoane necasatorite sunt abordate din perspectiva balantei:

expectatii - dorinte - posibilitati.

Reguli pentru ambii soti

1. Aratati-va suportul afectiv;

2. Comportati-va corect, fiti credinciosi;

3. Creati o atmosfera armonioasa de familie;

Respectati intimitatea partenerului;

5. Pastrati cu strictete secretele;

6. Nu intrerupeti legaturile sexuale cu sotul (sotia);

7. Oferiti cadouri, complimente, favoruri;

8. Sprijiniti-va sotul (sotia) chiar cand este absent (a);

9. Vorbiti cu partenerul (a) despre problemele sexuale;

10. Comunicati partenerului (ei) sentimentele intime;

11. Informati partenerul despre programul zilnic;

12. Aratati toleranta fata de prietenii sotului (sotiei);

13. Nu va criticati partenerul (a) in public;

1 Cereti sfaturi personale pentru a va flata partenerul;

15. Vorbiti cu partenerul despre viata, moarte, religie, politica;

16. Priviti partenerul in ochi in timpul convorbirii;

17. Dezvaluiti sotului (sotiei) problemele financiare;

18. Comunicati cu partenerul prin mijloace verbale si non-verbale;

19. Aratati-va afectiunea pentru partener in public;

20. Ajutati-va material sotul(sotia).

Rascanu R., 'Singuratatea este o boala?', 1987.

Cumming,E. & D.M.Schneider, 1982, MORI - Anglia.

W.Jones, R.Hausson & C.Cutrona, 198

3. COMUNICAREA SI RELATIILE PARINTI -COPII

In toate societatile au existat si vor exista legaturi intre parinti si copii, mamele se ocupa in special de copii la varste mici, in toate societatile copiii vor considera parintii responsabili de necesitati, reusite si insuccesele lor. Relatiile intre parinti si copii presupun un mecanism deosebit, filtrat social, ele au la baza statuarea comunicarii in care se realizeaza un model, un pattern de conduita. In cadrul acestor relatii parintii incearca si de multe ori multi dintre ei reusesc sa socializeze copiii, contribuie la modificarea si perfectionarea stilului de interrelationare din copilarie; ambele parti ale ecuatiei au nevoie de deprinderi, abilitati sociale pentru facilitatea intercomunicarii.

Exista desigur studii privind forma si marimea familiilor, exista studii privind familiile dezorganizate, influenta divortului asupra atmosferei si formarii trasaturilor psihosociale ale minorilor, sunt numeroase cercetari privind copiii adoptati, privind copiii aflati in plasament familial, privind cupluri cu sau fara copii - pentru a enumera doar cateva din cele mai frecvente preocupari in domeniu.

Studii mai de finete s-au axat pe investigarea unor aspecte, speciale in interrelatia parinti-copii, incluzand raportul satisfactie-conflict, relatiile frate-sora, relatiile cu mama, relatiile cu tata, adolescenta ca perioada a schimbarilor relationare; variatii culturale in statuarea relatiilor parinti-copii.

Binecunoscuta realitate psihologica potrivit careia interrelatia are obligatoriu la baza comunicarea este abordata si in acest tronson de studiere a relatiilor parinti-copii.

Daca in timpul copilariei parintii sunt cei care initiaza efectiv copilul in stabilirea relatiilor in familie, extinse apoi la grupul de joaca, in timpul adolescentei parintii nu mai reusesc sa supravegheze minorii decat cu mare dificultate. In copilarie procurarea de jucarii, alimentatia, curatenia, conversatia reprezinta apanajul exclusiv al adultului. In adolescenta, tinerii aspirand la un alt statut decat cel de "copil' se impotrivesc dorintei parintilor de a nu intarzia, de a avea grija deosebita pentru studiu, de a nu intra in relatii cu persoane rau intentionate, periculoase, de a nu-si crea si adopta modele "facile'. Parintii vorbesc si transmit enorm copilului in perioada micii copilarii, ei invata efectiv sa vorbeasca, sa participe la dialog. Copiii pun intrebari la care parintii incearca sa raspunda, ei ar trebui sa ofere raspunsuri cat mai adecvate dezvoltarii psihice a copilului. In adolescenta, centrul de greutate al comunicarii se deplaseaza de la nivelul exclusiv al familiei la nivelul grupului de colegi si prieteni. In perioada furtunoasa, frumoasa si tumultuoasa, plina de mari inegalitati psihosociale, tanarul devine un veritabil participant la dialog, de multe ori fara sa comunice nimic adultului si cel mai adesea parintilor.

De exemplu, daca parintii intreaba un adolescent despre compania lui, ei dorind sa-si arate de fapt afectiunea, conversatia ar putea arata cam asa:

Parintele (mama ori tata): "Unde ai fost?', "De unde sosesti acum?'

Adolescentul: "Afara', "De afara'

Parintele: "Ce mai faceti voi cand va intalniti?'

Adolescentul: "Nimic'

Parintele: "Ai facut bine ca ai iesit cu prietenii la discoteca?'

Adolescentul: "Nu' .

Astfel putem afirma ca adolescentii devin 'experti' in a nu transmite nimic, in a nu comunica.

Unii parinti incearca sa invete copiii de la varste mici sa munceasca, sa faca o activitate si nu doar sa primeasca totul drept "cadou'; sa faca unele actiuni pentru a se deprinde cu respectul pentru munca.

Psihologii studiind aceste activitati pe care unii parinti incearca sa le includa in structura conduitei copiilor si mai ales a adolescentilor atat ca un mod de comunicare mai profunda intre cele doua generatii - apreciindu-le schimb de idei in cadrul relatiei parinti-copii.

De fapt, adolescentii ajutati astfel din copilarie ori pubertate isi dezvolta radacinile relationarii de mai tarziu: mama si fiica pot avea relatii mai intime, de prietenie adevarata, tata si fiul pot discuta mai deschis perspective viitoare, interese comune - sunt "in micro' tiparul prieteniei parinti/copii.

Regulile cele mai simple se invata si se respecta in familie, se reflecta in comportamentul din grup (scoala, prieteni, strada) si reintra in circuitul de comunicare intrafamiliala care sta la baza relatiilor intime (inclusiv sexuale) si de munca - daca au fost initiate prin conversatie si supravegheate de adult.

Rapaport R., Rappaport M. (1977), Strelitz, Z. & Kews, Pilling,D. & Pringle(1978), Argyle M. & Henderson M. (1985) finiseaza cativa itemi pentru o posibila comunicare in perioada adolescentei, din ambele sensuri: de la parinti catre adolescenti, si de la adolescenti spre parinti, itemi cuprinsi in cateva reguli generale.

O serie de studii audizeaza abilitatile parentale de conduita, regulile ca si drepturile parintilor in speranta decelarii efectelor asupra educatiei, asupra cresterii si statuarii unor stiluri, moduri de comportament. In fond, multi autori scriu despre binomul "acceptare - respingere' ca fiind cel mai important in interrelatia parinti-copii (inclusic adolescenti).

Aceste drepturi parentale circumscriu institutiei "conduitei parintesti', comunicarii intre 2 segmente diferite ca varsta, statut si rol social, nivel de informare si cultura se refera generic la:

1. Dreptul de a decide unde si cu cine sa locuiasca minorul;

2. Dreptul de a hotari in legatura cu educatia si obligatia, indatorirea de a se ocupa de educatia minorului;

3. Dreptul de a pedepsi in limite rezonabile;

Dreptul si obligatia de a proteja si apara minorul;

5. Dreptul de a administra proprietatea minorului;

6. Dreptul de a consimti sau refuza consimtamantul pentru tratamente medicale ale minorului;

7. Dreptul de a consimti sau refuza in legatura cu adoptia;

8. Dreptul de a consimti sau refuza consimtamantul la casatoria unui minor intre 16 si 18 ani;

9. Dreptul de a se comporta intr-un litigiu ca aparator al intereselor copilului;

10. Dreptul de mostenire a proprietatii dupa deces. (apud M.Argyle & M.Henderson, 1985).

Fluctuatiile inerente sociale, economice induc modificari si diferentieri culturale in "aparatul' psiho-moral de conduita, de comunicare intre parinti si copii, care contine abilitati, capacitati de interrelationare dar si nevoia permanenta de a cunoaste evolutia sociala si individuala a copilului, puberului, adolescentului. Acesta cu atat mai mult cu cat se accepta ca "profesia' de parinte este extrem de dificila, de solicitanta si dinamica.

In secolul 19 se considera ca pentru viata subiectului uman, copilaria reprezinta un segment deosebit de important, fapt reflectat in multitudinea abordarilor, studiilor, scrierilor, domeniilor; in secolul 20 aprecierea importantei a trecut pe palierul adolescenta (intre copilarie si viata adulta) -fenomen complex care, de multe ori s-a asociat, limitativ, cu "rebeliune', "criza de identitate' etc. In culturi diferite studiile unor autori ca: Jodelet,D. (1989); Gergen, K.J. & Davis, K.E. (1985) au aratat drept cea mai importanta achizitie in dezvoltarea copilului: structurarea motivatiei pentru independenta si comunicarea ulterioara a adolescentului. Totodata, cercetari pertinente ocupandu-se de implicatiile acceptare - respingere conchid in legatura cu deficitul de interactiune, intercomunicare - ca una din situatiile posibile. Sintetic, abordarea afectiunii (dragoste parinteasca), petrecerea unui volum de timp considerabil impreuna cu minorul, tratarea acestuia cu delicatete, aplicarea flexibila a balantei recompenselor mai degraba decat a critica si a fi ostil determina o buna imagine a parintilor in acceptia copiilor.

Daca, dimpotriva, copiii sunt respinsi de parinti (reactiile sunt diferite tata/fiu, mama/fiica) ei au mai multe sanse sa evolueze la pubertate si adolescenta spre: delincventa, agresivitate, conduite nevrotice, conduite atipice (schizofreniforme).

In consecinta, sansele lor sunt mai reduse de "a vira' spre conduite civilizate, de a fi prietenosi, de a avea capacitati de comportament civilizat, de a fi cooperanti, de a purta de grija altora.

Incepute din perspectiva sociometrica, studiile privind reactiile copilului, adolescentului in procesul de intercomunicare cu adultul, cu parintii, cu familia s-au diversificat. Cercetarile lui Glueck si E.T.Glueck (1950), H.G.Elder (1962), T.Smith (1983), Riskin J. & E.Faunce (1976), F.F.Schachter (1983),Blok J. & Morrison A. (1981), Freedman, J. (1978) etc., capata contur in zone diferite de pe glob, in culturi si grupuri socio-economice variat structurate.

Se degaja cateva idei principale pentru stilul in comunicare parinti/copii, pentru intelegerea profunda a perioadei adolescentei:

Pentru adolescent este apreciata ca benefica "supravegherea democratica'. Este de preferat o abordare permisiva, egalitara a adolescentului fata de una autoritara, de respingere; in alte conditii minorii nu ezita sa spuna ca "parintii uita ca au fost si ei tineri' si "nu isi cunosc limitele'.

Comportamentul parintilor caracterizat prin caldura afectiva, rasplata acordata pentru merite. Aceasta are consecinte favorabile in achizitionarea de catre adolescent a unor itemi structurali ai personalitatii lui, a independentei de a avea o identitate, auto-evaluarii etc.

In familiile cu dezvoltare normala adolescentii sunt mult mai cooperanti, sunt veseli, invata sa spuna glume, sa rada ti sa se bucure . S-a constatat ca acesti adolescenti invata cu mai multa uturinta sa stocheze ti sa distribuie informatia, fata de adolescentii cu tulburari de comportament la al caror viraj parintii si grupul asista de multe ori fara sa stie cum si de ce sa intervina.

COMUNICAREA SI RELATIILE PROFESIONALE

Se stie ca satisfactia muncii este strans legata de satisfactia vietii, una fiind afectata de cealalta

Daca in dragoste si prietenie partenerul si relatia este mai importanta decat tu insuti (insati), in relatia de munca banii si bunurile (marfurile) sunt mai importante decat itemul afectiune

De exemplu: relatia sef-subaltern este o relatie de inegalitate, cu sarcini orientate, directionate si formale; este mai mult de tip concurential si ostilitate decat de cooperare si prietenie, totusi lucratorii fac eforturi sa se comporte si sa comunice in mod cooperant si prietenos.

Alte relatii de munca, intre care mentionam pe aceea intre profesor si elev (student) este inegala, dar de cooperare si chiar foarte intensa.

Beneficiile si conflictele acestora difera in functie de tipul relatiei de munca, de tip profesional.

Relatiile in grupurile de lucru sunt diferite de cele de acasa (din familie) sau cu prietenii. Ele se bazeaza pe cooperare in grupuri organizate si ierarhie, care difera de contactele sociale care nu contin doar contactele din pauzele de cafea sau dejun - cunoscute uzaul ca partea infor-mationala a muncii.

Oamenii vin la lucru pentru a presta munca si a fi platiti pentru ea; ei coopereaza cu alti oameni, descopera ca sunt asemanatori cu unii din ei si incep sa se angajeze in activitati extraprofesionale. Ierarhia are un mare efect in relatiile dintre oameni si in felul in care ei comunica unii cu alti. Sugeram cateva coordonate:

1. Statut egal in interiorul grupului de lucru.

Oamenii pot coopera si ajuta reciproc, dar pot de asemenea sa devina rivali la promovare, avansare. In asemenea grupuri relatiile colaterale, comunicarea cu grupuri cu acelasi statut este mai mare si mai usor de stabilit.

2. Oameni cu statut diferit - relatiile sunt mult mai dificile, in special daca unul este sef direct si celalalt subaltern. Daca nu muncesc in acelasi domeniu sau institut lucrurile pot fi simple, insa in relatiile in care unul din parteneri are putere asupra celuilalt, se creeaza in mod obisnuit o anumita distanta intre ei.

Diferentierile se pot referi la urmatorii itemi:

SEXUL:

a) Barbatii sunt mult mai implicati in grupuri, femeile in relatiile intime asa cum am mai subliniat anterior. Femeile sunt mai interesate de partea sociala a relatiei de munca mai mult decat barbatii si aceasta este una din principalele surse ale satisfactiei in munca pentru ele, in parte datorata poate naturii muncii femeii (profesori, asistente medicale, secretare etc.). Probabil de aceea satisfactia in munca a femeii este, de obicei, mai mare decat a barbatilor.

VARSTA:

a) Pentru tineri, importanta este socializarea pentru munca, care incepe din scoala si important este ca ei sa invete de la cineva, sa fie directionati cum sa munceasca in calitate de membri ai unui colectiv si sub indrumarea unui sef.

Pentru cei in varsta, mai ales fata de cei care nu au avut succes sau cei ale caror principale cuceriri (impliniri) au ramas la un nivel inferior, la acestia contactele sociale sunt mult mai importante decat munca insasi.

Oamenii petrec o mare parte din timpul lor la serviciu cu persoane diferite sau cu acelasi tip de statut. De aceea, studii si observatii pertinente disting mai multe niveluri de intimitate

colegi de serviciu (de munca) - aceasta colaborare relativ superficiala si orientata din punct de vedere al sarcinilor de munca poate fi, totusi, placuta si deseori chiar asa este; e vorba de o serioasa colaborare in munca deasupra cerintelor formale ale muncii.

membri ai unui grup strans, foarte apropiati - au ocazia sa faca glume, sa participe la unele jocuri in pauze, sa ia parte la dineuri si la un 'pahar' in cluburi sau cantine - sunt pretexte de a manifesta euforie si placere. Aceste interactiuni sunt obisnuite (uzuale) intre membri ai grupurilor de lucru apropiate.

'prieteni de munca' (de serviciu) - diferiti de prieteni in sens uzual. Acestia nu se invita acasa, nu sunt antrenati in activitati in timpul liber, dar se inteleg bine in rezolvarea unor probleme de serviciu, in desfasurarea unor activitati pur sociale sau in munca, sau in ambele situatii.

'prieteni sociali' - prieteni in adevaratul sens al cuvantului dobanditi in cadrul relatiilor de serviciu. Ei sunt diferiti de prietenii cunoscuti prin intermediul vecinatatii sau a petrecerii timpului liber.

Reguli pentru colegii de munca (serviciu)

1. Acceptati amabil sa impartiti cu celalalt sarcinile cu care a fost coplesit.

2. Respectati singuratatea si secretele celorlalti.

3. Fiti cooperant cu privire la impartirea mijloacelor fizice de munca (lumina, temperatura, zgomot).

Aratati-va sa ajutati atunci cand vi se cere.

5. Pastrati secretele (confidentele) ce vi se incredinteaza.

6. Lucrati, fiti cooperanti chiar daca simtiti ceva neplacut.

7. Nu va denigrati superiorii.

8. Adresati-va colegilor de munca pe numele de botez.

9. Cereti sfatul si ajutorul atunci cand este nevoie.

10. Priviti-va colegii de munca in ochi in timpul conversatiei.

11. Nu fiti exagerat de preocupati sa aflati date despre viata particulara a celorlalti.

12. Rasplatiti datoriile, favorurile si complimentele oricat de mici ar fi.

13. Nu va angajati in raporturi sexuale (intime) cu colegii de munca.

1 Fiti gata sa va inlocuiti colegul cand lipseste.

15. Nu va criticati colegul in public.

Relatia sef-subaltern

Aceasta este una dintre cele mai importante si de baza dintre relatiile sociale.

Seful poate fi desemnat din afara grupului de lucru sau din interiorul sau, de regula cel care are mai multa experienta sau care stie mai mult despre organizare si conducere, despre sarcinile de munca din domeniul respectiv.

Formal, seful are oarecare putere in a recompensa (rasplati) sau a pedepsi. Totusi si subalternii au putere, se pot asocia, uni in sindicate sau mici grupuri care le confera o putere colectiva fata de care seful ramane dependent neputand sa-i concedieze pe toti, obligat fiind sa le satisfaca cererile.

Exista in aceasta relatie un schimb de ajutor sau alte recompense intre superiori (sefi) si subordonati.

Seful se afla in pozitia de a ajuta subalternii sa castige bani, sa ii promoveze si intr-un fel sa le ridice nivelul de trai. Ii poate ajuta si in munca promovandu-le si intelegandu-le interesele, directionandu-le recompensele in vederea obtinerii unor performante in activitate. Subalternii isi ajuta seful facand o treaba buna la locul de munca.

Conducatorul unui grup de lucru activeaza de obicei in acelasi spatiu, uneori in aceeasi incapere cu subalternii pastrand contactul cu acestia sub forma unor sedinte saptamanale dar mai ales la locul de munca, exemplu dupa pauzele de cafea.

Cele mai multe interactiuni intre superior si subordonat sunt initiate de sef: interactiuni cu privire la munca, comentarii asupra rezultatelor subordonatilor, recomandari, sugestii pentru rezolvarea unor probleme. Dar subordonatul poate lua si el aceasta initiativa: fie are nevoie de sfaturi sau lamuriri, fie raporteaza progresele inregistrate, face sugestii si 'plangeri' daca problemele sunt des ignorate de sef.

Atributiile sefilor:

indatoriri oficiale, de ceremonial.

initiaza, procedeaza la concedieri, angajari.

reprezinta legatura cu alte organizatii, grupuri pe plan intern si in exterior.

verifica si afla ce se intampla in interiorul grupului pe care-l conduce si in afara lui, citeste rapoarte.

informeaza cu anumite probleme pe subalterni.

transmite, reprezinta grupul fata de terti.

actioneaza pentru imbunatatirea anumitor situatii, supervizeaza actiuni, decizii, activitati.

rezolva urgentele si situatiile limita.

autorizeaza expedieri, diferite proiecte, propuneri.

negociaza cu sindicatele, salarii sau alte probleme.

Spre deosebire de relatia de prietenie, aceasta dintre superior si subordonat ne apare ca superficiala, foarte inegala, si uneori ostila si de concurenta. In ea sunt prezente 2 'tabere' nevoite sa comunice intre ele.

Superiorul ne apare ca o foarte slaba sursa de satisfactie, dar ca o sursa majora de conflict .

Care este sursa de conflict dintre sef si subaltern?

1. Teama si ostilitatea unor angajati fata de superiori - datorate unui tratament necinstit, teama de a nu fi pedepsiti. Probabil ca problema fundamentala este ca superiorii au puterea de decizie: de a pedepsi sau de a dispune de recompense.

2. Pe de alta parte, satisfactia in munca, absenteismul si revenirea la munca sunt profund afectate de relatia cu superiorul, de masura in care acesta din urma il poate 'tine in sah'.

3. Superiorii influenteaza starea sanatatii subordonatilor in functie de atitudinea pe care o au fata de acestia, cat de preocupati sunt de problemele lor. Pe scurt, cele mai importante surse de satisfactie in munca sunt:

o       Structura de initiere - planificarea muncii, instruirea, antrenarea, controlul si corectarea ca si motivarea, stimularea subordonatilor.

o       Consideratia - preocuparea fata de problemele si nevoile subordonatilor, stabilirea unui climat de lucru cald si de sustinere si sprijinire, de rezolvare a tuturor problemelor in si cu ajutorul grupului.

Ambele surse trebuie sa existe, dar sa nu depaseasca un anumit echilibru pentru a nu scadea eficienta.

Cum trebuie superiorii sa dea ordine fara sa reduca satisfactia muncii?

Raspuns: Intr-un stil democratic - convingator, in sensul de a motiva oamenii prin explicarea si argumentarea necesitatii rezolvarii problemei sa le permita subordonatilor sa participe la decizii si sa foloseasca tehnica discutiilor in grup si deciziile de grup

Reguli pentru superiori (sefi):

1.Planificati si repartizati eficient munca.

2.tineti la curent subalternii cu deciziile care ii afecteaza, ii intereseaza direct.

3. Respectati singuratatea si secretele celorlalti.

Pastrati confidentele.

5. Consultati subordonatii in problemele care ii afecteaza.

6. Incurajati avansarea subordonatilor.

7. Oferiti sfaturi subalternilor.

8. Luptati pentru interesele subalternilor daca este necesar.

9. Nu fiti gelos, invidios pe abilitatile subalternilor.

10.Nu dati ordine fara explicatii.

11.Aratati consideratie fata de problemele subalternilor.

12.Priviti subordonatul in ochi cand ii vorbiti.

13.Nu va criticati subalternii in public.

1Nu va vizitati subalternii neanuntati.

15.Nu va supravegheati prea indeaproape subordonatii.

16.Nu va angajati in raporturi intime cu subordonatii.

17.Rasplatiti datorii, favoruri si complimente.

18.Nu discutati problemele financiare personale cu subordonatii

* Reguli pentru subordonati

1.Nu ezitati sa puneti intrebari cand ordinele (dispozitiile) sunt neclare.

2.Utilizati-va initiativa daca este posibil.

3.Expuneti-va si aparati-va ideile proprii.

Reclamati intai la seful ierarhic si apoi duceti-va la altii.

5.Respectati singuratatea si secretele altora.

6.Fiti indatoritor si amabil.

7.Nu fiti prea supus.

8.Acceptati critica.

9.Pastrati secretele si confidentele care vi se incredinteaza.

10.Fiti gata sa acceptati ordinele.

11.Nu spuneti lucruri dezaprobatoare la adresa sefului.

12.Priviti-va superiorul in ochi in timpul conversatiei.

13.Ascultati instructiunile superiorului.

1Nu va vizitati seful neanuntat.

15.Nu va criticati superiorul in public.

C o n c l u z i i :

Relatia superior-subordonat in munca este vazuta de majoritatea oamenilor ca plina de conflicte si ca oferind putina satisfactie.

Superiorul poate avea o considerabila influenta asupra sanatatii si satisfactiei daca sunt intrebuintate corect abilitatile si talentul sau de manager.

Superiorul are puterea de a recompensa si a pedepsi ceea ce face din aceasta interrelatie ca ea sa nu fie foarte apropiata, sa nu se formeze legaturi permanente.

Barierele create de diferentele de putere si de statut pot fi reduse prin utilizarea unor capacitati ale superiorului dar mai ales printr-o atitudine de preocupare, de interes pentru ceilalti.

Un om se comporta in raport cu imaginea pe care o are despre sine. Atitudinea lui reprezinta exteriorizarea unei conceptii, care nu este altceva decat o reflectare a propriei lui persoane. Este transpunerea in plan obiectiv a imaginii despre lumea sa interioara, despre propriile trairi si sentimente. Intre aceste doua lumi, cea obiectiva si subiectiva si forul interior al subiectului nu se poate stabili decat o legatura de interconditionare; ambele se influenteaza reciproc.

Lumea materiala, prin transformarile si fenomenele ei impregneaza puternic lumea interioara a subiectului.

In acelasi timp, forul uman intern schimba realitatea, insesi imaginile pe care si le formeaza despre anumite procese si fenomene.

Intercomunicarea, stabilirea de relatii sociale, de legaturi puternice este o arta, este - daca putem afirma - 'arta de a reusi in viata!'.

5. COMUNICAREA SI RELAtIILE MEDIC-PACIENT

Alta relatie importanta, in plan profesional, este acea interactiune care se stabileste intre medic si pacient. Cele mai multe vizite la medic se fac pentru diagnostic, tratament si remedii farmacologice, dar, de multe ori oamenii merg la cabinetul medical pentru probleme afective si sociale.

Cercetarile mai vechi au aratat ca oamenii s-au indreptat spre un 'medic al familiei' caruia ii aduceau la cunostinta probleme emotionale, sociale, personale, dar si medicale; 'medicul de familie' trebuind sa se ocupe ca un terapeut si de 'suflet' si de dureri fizice.

S-a constatat ca in special merg la medic pentru sfaturi si indrumare medico-psiholsociala, persoane divortate, persoane singure sau separate de putin timp. Medicul devine adesea confident chiar in mai mare proportie decat psihologul, pentru bolnavii cardiaci

Astfel ca interrelatia medic-pacient, in care se realizeaza comunicarea pe coordonate deosebit de sensibile, fiind legata de durere, boala, moarte etc. este mult mai mult decat actiunea de stabilire a diagnosticului si tratamentului pentru bolnavii somatici.

Subiectii au tentatia sa clasifice obisnuit medicii si consultatiile, dihotonic in 'buni/rai', 'buna/slaba'. Dar chiar in acest caz se realizeaza un comportament complex, consultatia medicala fiind un act complex in care apar oamenii cu structura lor, cu atitudini, cunostinte, expectatii dintre cele mai diferite. In toate secventele actului medical sunt prezente trasaturile intime, emotionale ale fiecarui participant in ecuatia 'medic-pacient'.

Daca profesorului ii sunt necesare cunostinte de psihologie si pedagogie pe care sa le individualizeze si sa le adapteze la structura psihica a elevului (studentului) de o anumita varsta (cat si a grupei,    
clasei la care preda), medicului ii sunt necesare solide cunostinte de psihologie medicala si clinica pentru adecvarea conduitei lui la tipologia pacientului. Diferentele sunt foarte mari: oamenii difera in atitudinile lor cand se prezinta la medic, dupa varsta, sex, nivel cultural, nivel socio-material etc.

In interactiunea medic-pacient se stabileste o 'retea' dinamica pentru ca ambii participa la diagnoza si tratament, in anamneza si in convorbire ambele presupunand grade diferite de intimitate.

Cu atat mai mult ne asteptam sa existe un 'cod' al regulilor de respectat atat de catre medic, dar si de pacient. Cele mai importante si selectate au fost sinteze de 'comportament asteptat'.

Reguli pentru medici

1. Ascultati cu rabdare pacientul.

2. Gasiti explicatii, totdeauna, foarte clare.

3. Acordati sfaturi de medicina preventiva;

Comportati-va franc si onest.

5. Pastrati informatiile pacientului in stricta confidentialitate.

6. Respectati dorintele pacientului.

7. Nu va criticati pacientii in public.

8. Aratati-va sprijinul afectiv (emotional).

9. Priviti pacientul in ochi in timpul convorbirii.

10.Respectati intimitatea pacientului.

11.Nu va angajati in raporturi intime (sexuale) cu pacientii.

12.Nu folositi juraminte si promisiuni in compania pacientului.

13.Nu va aratati supararea, stresul ori anxietatea in fata pacientului.

1Nu pretindeti pacientilor ajutor material.

15.Incercati sa alcatuiti diagnostice limpezi, clare.

16.Prezentati-va in fata pacientului in lumina cea mai favorabila.

Desi regulile de conduita ale medicului pentru intercomunicare (intre medic si pacient) inclus orientari generale privind desfasurarea anamnezei, ele incurajeaza atat intimitatea (ex.: 'fii franc!', 'fii onest!' si 'corect', 'stabileste contact vizual' etc.), dar si protejarea ei prin pastrarea confidentei, respectarea problemelor personale.

Reguli pentru pacient

1. Intreaba medicul daca este ceva neclar.

2. Ofera medicului informatiile necesare.

3. Respecta cu grija instructiunile medicului.

Fii foarte onest in aceasta relatie.

5. Asigura-ti igiena si curatenia corporala in vederea examinarii medicale.

6. Nu consuma in mod inutil timpul medicului.

7. Nu pretinde lucruri nerezonabile in bugetul de timp limitat al medicului.

8. Fii apropiat si 'deschis' fata de medic.

9. Respecta intimitatea medicului.

10.Expuneti problemele o singura data.

11.Priveste medicul in ochi, in timpul convorbirii.

Aceste reguli, general orientative pentru pacient au, de asemenea, scopul de a ajuta in centrarea pe problematica specifica solicitand interventia medicului pentru promovarea si protejarea, in acelasi timp, a intimitatii in acest sistem de comunicare: medic - pacient.

Rascanu Ruxandra, 'Psihologia comportamentului deviant', Editura Universitatii Bucuresti, 1994, p.23-28.

T.Keon & B.McDonald, 1982.

Sabini, J. & Silver, M., 1982; Fiske, S.T. & Taylor, S.E., 198

J.Turner & H.Giles, 1981; L.Mann, 1980.

Ermaine, F. - 'Les visages du chef', Paris.

J.M.F. Jaspars & D.Pendleton, 1983; M.Henderson & M.Argyle, 1986.

Apud Campbell, 1978; Cohen, 1978; Piliavin, 1978; Walster & Gallagan J., 198

J.M.F. Jaspars, 1983.