TEHNICI DE COMUNICARE

1. Realizati o enumerare cat mai cuprinzatoare a intelesurilor termenului "a comunica", folosind verbe sau propozitii simple.

A face cunoscut;

A transmite un mesaj;

A transmite un semnal;

A face cunoscut ceva;

A da de stire cuiva;

A informa pe cineva;

A instiinta despre ceva, cuiva;

A spune ceva;

A informa pe cineva;

A incunostinta de ceva;

A instiinta pe cineva;

A vesti pe cineva;

A semnaliza ceva;

A declara ceva;

2. Analizati din perspectiva sistemului de reprezentare, schita "C.F.R. " de I.L. Caragiale.

Sistemul de reprezentare este, pentru cei doi, un exemplu de reconstructie a sistemului propriu de informatie, care este rezultatul unor transformari interne.

Domnul Popescu nu isi da seama ca informatia transmisa este incompleta si ca impiegatul nu poate sti cum il cheama, sau care ii este adresa. Atunci cand functionarul spune ca nu are scrisoare, pentru el, aceasta informatie este exacta.

Impiegatul reconstruieste informatia primita si considera ca scrisoarea trebuia sa vina de la cineva, ori el constata ca nu are o scrisoare de la cineva, si sa caute scrisoarea dupa nume, intreband cum il cheama pe domnul.

Este interesant ca cei doi chiar si actioneaza pe baza informatiei reconstruite. Astfel de reprezentari fac posibile actiuni bizare ale oamenilor care pot reprezenta o metafora drept o informatie exacta dupa care trebuie sa se ghideze.

3. Actualizati cunostintele despre status si rol din cursul de Psihologie sociala si dati exemple de conflict de rol si rigiditatea rolului cu influente asupra comunicarii.

Termenul de conflict poate fi folosit in doua sensuri diferite:

- ca proces intersubiectiv manifestat la nivel interactional, conflictul apare intre doua sau mai multe persoane ale caror obligatii de rol sunt incompatibile, deci conflictele se manifesta intre doua roluri diferite sustinute de persoane diferite;

- ca fenomen intrasubiectiv care apare sub forma conflictelor intre rol si sine, conflictul situandu-se intre nivelul exterior, normativ si un nivel profund, reprezentat de sine.

Rigiditatea rolului este imobilitatea comportamentului in situatii sociale noi. Acest mod de comportament este intalnit de catre noi, zilnic, in birocratie. Te afli in fata unui ghiseu si ceri o lamurire, peste ochelari, un functionar te priveste si raspunde rastit, ca el doar primeste acele hartii, nu da explicatii si gata . Intrebi daca verifica modul de completare a documentului, sigur ca da, raspunde. Apoi completezi hartia si ai mari sanse sa mai completezi cateva datorita viciilor de comunicare si de reprezentare al formularului. Culmea este, ca tot functionarul iti spune unde ai gresit, dar indicatii prealabile nu da. Situatiile sociale noi impun schimbarea informatiilor comunicate, daca cel in cauza nu are informatii actualizate va deveni rigid si in comunicare.

4. Concepeti un experiment asemanator celui de mai sus, (exclus modelul cu fotografiile) care sa puna in evidenta prejudecati si stereotipii

Am sa prezint un experiment care subliniaza prejudecata legata de faptul ca barbatii , nu au ce cauta in activitati considerate feminine.La o sedinta cu parintii am discutat problema "cine se ocupa cel mai mult de treburi in familia dvs.?"Dupa discutii aprinse am realizat ca barbatii nu se implica deloc in a ajuta femeia in realizarea sarcinilor familiale.Am aplicat metoda chestionarelor astfel ca la fiecare erau scrise sarcinile preferate de fiecare in familie. Activitatile erau amestecate dar, in final, cursantii parinti trebuiau sa precizeze care era sotia si care era sotul. Majoritatea cursantelor au ales pentru sot fisa in care erau: citeste ziarul, ii place sa conduca, nu-i place sa spele rufe dar ii place sa gateasca, vorbeste putin cu copilul, etc. Iar la sotie au ales pe baza indicilor de baza: ii place curatenia, se ocupa de educatia copilului, nu lasa lucrurile la intamplare, nu ii place fotbalul, etc.Daca este vorba de propriul sot, atunci sotia devine foarte critica cu acesta pentru ca nu se implica in treburile casnice, dar daca este vorba de un alt sot, al alteia, atunci ideile preconcepute se schimba. Este frecvent cazul in care se spune despre o alta femeie ca este lenesa, daca sotul spala rufe sau gateste. De aceasta data, critica de la femeie la femeie inabusa prejudecata despre impartirea sarcinilor casnice intre soti.

Formulati o situatie problematica din domeniul consilierii, in care sa justificati utilitatea interpretarii.

Cazul prezentat in continuare se refera la un elev de gimnaziu care avea o serie de absente nemotivate (absenteism) de care nici parintii nici scoala nu stiau care le sunt cauzele. Observand periodicitatea absentelor, dar si numarul mic de note, am dedus puncte comune si anume, elevul lipsea atunci cand se anunta o lucrare de control, stia ca va fi ascultat, ca este singurul fara nota si chiar de la teze (multe teze le dadea separat de clasa deoarece lipsea de la acestea). Lipsa de la ore, se facea numai de la naumite ore si nu toata ziua. Am inceput consilierea cu aceasta constatare si i-am comunicat ca este intr-o situatie deosebita, dar cunosc de ce are absentele si chiar il inteleg. I-am povestit de frica mea de orele de educatie fizica, de la scoala (elevul meu era foarte bun la Educatie Fizica si aici nu avea nici o absenta), despre tentatia mea de a ma scuti, de frica crosului, a sariturii peste capra, etc.. Ca tatal meu mi-a interzis scutirile, obligandu-ma sa ma antrenez (situatie reala). Elevul a devenit cooperant, explicandu-mi cat de usor este sa iei o nota buna la sport. Am discutat si de faptul ca poate sa invete la toate materiile, fara sa mai absenteze. Rezultatul interpretarii a fost excelent.

6. Formulati si experimentati un caz de inductie in chestionare.

Inductia in chestionare este o problema des intalnita, indeosebi in chestionarele de opinie, in care se urmareste un anume sens al chestionarului. Daca ar fi un chestionar neimportant atunci si interesul ar fi scazut pentru inducere. Dar atunci cand el este unul foarte important, deja lucrurile pot fi interpretate intr-un mod mai grav. Nu demult, am avut referendumul pentru suspendarea presedintelui, in care acel DA sau NU devenisera subiecte de cea mai inalta logica: formula celor care au dorit suspendarea a fost DA, contand pe inductia ca multi or sa considere ca acest DA valoreaza ca mentinere a presedintelui (Eroarea, Presedinte dorit DA. Suspendare NU).

7. Imaginati un grup de diagnostic si explicati comportamentul monitorului in desfasurarea activitatii acestuia.

Grupul diagnostic astfel constituit are un monitor care urmareste:

- constientizarea pericolului lipsei lor de comunicare;

- cunoasterea de sine;

- cunoasterea celorlalti;

- necesitatea comunicarii si apropierii de cei din jur.

- invatarea unor tehnici de comunicare.

Monitorul va consilia prezentand adunarea grupului ca ceva neimportant dar distractiv. Este bine sa aiba mult material ajutator si sa experimenteze diverse atitudini fata de grup. De exemplu, sa arate importanta comunicarii, iar apoi sa refuze o perioada scurta de a mai comunica. Din discutii, elevi sa observe care este efectul imediat dar si de perspectiva al lipsei de comunicare.

Avand probleme de comunicare, este foarte probabil, ca tocmai acest fapt, sa fie dificultatea cea mi mare a monitorului.

8. Imaginati un grup centrat pe sarcina si explicati comportamentul animatorului pe timpul activitatii acestuia

Sa presupunem ca consilierul este animatorul grupului centrat pe sarcina si ca activitatea grupului se centreaza pe discutarea unor fapte recente de indisciplina comise de un numar de x elevi ai grupului.

Dupa ce a organizat intalnirea , lasa grupul sa discute, iar el observa fara sa intervina. Nu intervine decat atunci cand cineva ii adreseaza o intrebare sau il antreneaza in discutie.

Intervine la sfarsit sa faca aprecieri negative/pozitive la atitudinea educationala a grupului fata de cei trei care au savarsit abateri. Cu toate ca rolul animatorului pare formal el este foarte important, cel putin in faza de initiere a discutiei (animarea ei).

Oricum el trebuie sa se situeze ca pozitie in interiorul grupului si nu peste el sau in afara lui.

9. Imaginati o situatie de comunicare in care se manifesta macrobarierele de comunicare

Una dintre cele mai importante macrobariere de comunicare este si cea a macrobarierelor culturale, care se manifesta in mod deosebit pentru distorsionarea mesajului si eludarea totala a scopului sau. Urmaream stirile imediat dupa atacul terorist de la 11 septembrie, din SUA. Mesajul era absurditatea si anacronismul acestui tip de razboi perfid, iar din zone culturale diferite se primeau reactii care erau:

- de stupoare si neliniste, pentru tarile dezvoltate (Europa, Nordul american, etc.);

- de bucurie ca si cei bogati pot fi loviti de soarta (lumea a 3-a culturala);

- de satisfactie pentru tarile arabe, care considerau atacul ca un succes in lupta lor cu Israelul si SUA;

- de indiferenta pentru zonele culturale izolate (Insulele din pacific, zona arctica, etc.);

Si interpretarea informatiilor a fsot distorsionata prin reconstructia realitatii. Sunt zone culturale unde se adopta ideea ca:

- teroristii au fost ajutati de CIA;

- compania care detinea turnurile gemene le-a distrus pentru a incasa asigurarea fabuloasa a acestor doua cladiri;

- ca serviciile americane stiau dar au lasat teroristii pentru a avea motiv de razboi, etc.

Se poate observa ca dincolo de bariera culturala exista si specularea culturala a informatiei. Sa explic aceasta afirmatie: nu in orice cultura speculatia conspiratiei autoritatilor poate prinde. De exemplu, in China aceste speculatii nu pot merge, deoarece chinezul are un cult deosebit al autoritatilor, el crede, prin cultura, in sinceritatea celor care il conduc.

10. Imaginati o situatie de comunicare in care se manifesta una dintre microbarierele de comunicare

Una dintre cele mai intalnite microbariere de comunicare este cea a erorilor logice la nivelul emitatorului. Noi primim, la ora actuala, aproape toate informatiile prin TV si Internet. Erorile logice pot aparea pur si simplu, dar pot fi si strecurate intentionat pentru a comenta in anume fel o anume informatie. Aceste erori sunt de fapt silogisme false in care predomina: generalizarea unui singur exemplu si in al doilea rand particularizarea unui caz general (se porneste de la o situatie general valabila care se aplica, fara cercetare, unui anume caz). Spre exemplu: la ora actuala guvernul italian, speriat de faptul ca trebuie sa sustina financiar toti emigrantii, a gasit un caz de roman (de fapt rrom, dar nu poate face discriminarea pe post) si il aplica drept comportament general. De fapt, italienii vor sa scape de rromi, nu de romani care aduc profituri fabuloase firmelor de constructii din Italia. Italianul de rand afla de la TV ca toti romanii sunt criminali si violatori, dar nu aplica acest fapt romanului, care este de treaba si ii ingrijeste gradina. Acest italian se considera norocos ca are cel mai cuminte roman. Interesant este ca informatia italienilor nu este impartasita de tarile vecine, unde si acolo sunt romani la munca. Spania nu accepta acest tip de eroare mediatica, Germania, Elvetia, etc. Eroarea este uneori voita, dar de cele mai multe ori presa speculeaza introducand intentionat aceasta eroare pentru a deveni atractiva. Impunerea de a nu preciza ca romanul este de etnie rroma si ca el are o stare sociala pentru care Italia a votat in UE sa fie integrat, este o alta eroare de abordare a comunicarii.

ROLUL COMUNICARII NONVERBALE IN CONSILIERE 

- REFERAT-

Comunicarea nonverbala este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin cuvinte si care pot fi decodificate, creand intelesuri. Aceste semnale pot repeta, contrazice, inlocui, completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte.[1]

A. Mehrabian si M. Weiner au fost primii care au studiat limbajele neverbale si au constatat ca proportia in care folosim limbajul verbal si limbajele neverbale este, in comunicarea orala, urmatoarea 7% cuvinte, 38% paralimbaj (in principal intonatia si inflexiunile vocii), 55% alte elemente de limbaj neverbal (in principal expresia fetei, gesturile si postura corpului). Doar 7% din comunicare are loc prin intermediul cuvintelor, restul fiind neverbal.[2]

De cite ori comunicam, noi trimitem in exterior mesaje si prin intermediul altor mijloace. Chiar atunci cand nu scriem sau vorbim, noi totusi comunicam ceva, uneori neintentionat. Evident, noi putem utiliza imagini pentru a ne comunica mesajul, fie pentru a inlocui cuvintele sau, mai important, pentru a intari mesajul verbal. Dar, voluntar, sau involuntar, cand vorbim, comunicam de asemenea prin

expresia fetei- un zambet, o incruntare;

gesturi- miscarea miinilor si a corpului pentru a explica sau accentua mesajul verbal;

pozitia corpului- modul in care stam, in picioare sau asezati;

orientarea- daca stam cu fata sau cu spatele catre interlocutor;

proximitatea- distanta la care stam fata de interlocutor, in picioare sau asezati;

contactul vizual- daca privim interlocutorul sau nu, cat si intervalul de timp in care il privim;

contactul corporal- o bataie usoara pe spate, prinderea umerilor;

miscari ale corpului- pentru a indica aprobarea/dezaprobarea sau pentru a incuraja interlocutorul sa continue;

aspectul exterior- infatisarea fizica sau alegerea vestimentatiei;

aspectele nonverbale ale vorbirii- variatii ale inaltimii sunetelor, taria lor si rapiditatea vorbirii, calitatea si tonul vocii (denumite uneori "paralimbaj");

aspectele non-verbale ale scrisului- scrisul de mana, asezare, organizare, acuratete si aspectul vizual general;

Ansamblul elementelor non-verbale ale comunicarii este uneori denumit "metacomunicare" (cuvantul grecesc "meta" inseamna "dincolo" sau "in plus"). "Metacomunicarea" este deci ceva in plus fata de comunicare si trebuie sa fim totdeauna constienti de existenta sa. Trebuie sa subliniem ca metacomunicarea, care insoteste orice mesaj, este foarte importanta.[3]

Alti autori (R. Birdwhistell, A.A. Pease, M. Dinu) vorbesc despre limbajul tacerii, limbajul spatiului si limbajul corpului (ultimul inglobind majoritatea indicilor amintiti inainte).

Limbajul tacerii

Tacerea, departe de a fi lipsa de comunicare, este incarcata cu profunde semnificatii comunicative.

Cand suntem stingheriti nestiind raspunsul la o intrebare, noi comunicam implicit ceva. Aceasta tacere e deosebita de tacerea omului plictisit sau de tacerea meditativului, de tacerea impusa prin "reducerea la tacere" sau de tacerea prevezatoare.

Tacerea se leaga de ascultare si de receptionarea corecta a mesajelor. Folosind-o cu pricepere, putem stimula comunicarea creand interlocutorului posibilittea de a-si exprima ideile sau sentimentele care, altfel, ar fi ramas ascunse. Incurajand raspunsurile, tacerea se dovede a fi un puternic instrument de comunicare, prin care putem obtine un profit intelectual si social maxim din fiecare interactiune comunicationala, tinand seama si de ponderea pe care o are tacerea in acest tip de interactiuni.

Astfel, studiile privind activitatile pe care le desfasoara de-a lungul unei zile membrii "gulerelor albe" (mediile intelectuale) americane arata ca sapte minute din zece acestia sunt angajati intr-o forma de comunicare (N. Stanton, 1995). Activitatile cu profil de comunicare sunt distribuite astfel:

9% scris

39% transmit

30% vorbit

16% citit }

61% receptioneaza

45% asculta

Acesta proportie poate fi diferita la alte segmente de populatie a caror ocupatie implica intr-o masura mai mica scrisul sau cititul. Dar ponderea ascultarii se mentine prioritara si in aceste cazuri, ascultarea, cel putin sub aspect cantitativ, aflandu-se in fruntea manifestarilor noastre comunicationale. Ea reprezinta o veriga extrem de importanta a lantului comunicational, fiind o conditie esentiala a receptarii corecte a mesajului. Daca mesajul nu este receptionat corect, el nu reprezinta decat un simplu zgomot de fond.

Exista pericolul ca, fie individul sa se gandesca la altceva in timpul ascultarii, fie sa se gandeasca la propriul sau raspuns, neglijand ascultarea eficienta.

Ascultarea nu e un proces pasiv, ci presupune intelegerea, interpretarea si integrarea informatiei primite in modele de cunoastere proprii.

Limbajul spatiului

Acesta face obiectul de studiu al proxemicii, disciplina noua, fundata de Eduard Hall in anii '60 ai secolului nostru. Ea studiaza proprietatile educationale ale spatiului, precum si modalitatile de folosire optima a acestor proprietati.

Ideea de la care se porneste este ca orice individ are tendinta de a-si revendica un spatiu al sau, spatiul din jurul trupului sau, pe care-l marcheaza imaginar, il considera drept spatiul sau personal, ca o prelungire a propriului sau trup. Incalcarea acestui spatiu lezeaza profund individul, creand disconfort, stanjeneala si chiar stari conflictuale. Fiecare individ tinde sa mentina o distanta intre el si celelalte persoane sau lucruri. Isi creaza un "spatiu-tampon" de o anumita marime, forma sau grad de permeabilitate, care are importante functii psihosociale: de protectie, intimitate, siguranta, odihna, reverie.

In limbaj curent se spune: "il tine la distanta" sau "prieten apropiat", ilustrand faptul ca relatiile interumane se pot exprima spatial. Pentru persoanele straine sau neagreate pastram un spatiu mai mare in jurul nostru, pentru persoanele apropiate sau iubite reducem acest spatiu pana la anulare. Fiecare tip de relatie presupune o distanta caracteristica intre indivizi, orice incalcare generand stress si blocaje de comunicare.

In plan mai general, modul in care folosim spatiul de comunicare are determinatii culturale si sociale specifice. In lumea afacerilor, de exemplu, spatiul este in relatie directa cu rangul individului: pe masura ce avanseaza in functie, cresc dimensiunile biroului sau.

In privinta spatiului familial (al casei de locuit), accesul persoanelor straine este extrem de selectiv, in functie de tipul de relatii pe care acestea le au cu propriatarul. Unele persoane sunt primite doar in vestibul, altele in bucatarie, altele in sufragerie sau altele in dormitor.

Spatiul personal, "bula de aer" ce-l inconjoara pe om, s-a bucurat de cea mai mare atentie din partea cercetatorilor.

Acest spatiu poate fi inpartit in patru zone distincte, fiecare zona fiind impartita la randul ei in doua subzone: un apropiata si alta indepartata. Deosebim astfel:

Zona intima, ce se intinde de la suprafata corpului pana la o distanta de 46 cm. Este zona cea mai importanta pentru om si cea mai aparata. Doar celor apropiati emotional (indragostiti, parinti, copii, sotul, sotia) le este permis accesul in ea.

Zona personala e cuprinsa intre 46 cm si 1,22 m. Distanta personala ne protejeaza fata de atingerea celorlalti si asigura comunicarea verbala optima. Interlocutorii isi pot strange mana, act care se face de regula pe un "teren neutru" incheietura mainii aflandu-se la limita zonei intime a interlocutorilor.

Zona sociala desemneaza spatiul personal pe care-l mentinem atunci cind intram in relatii oficiale, impersonale cu cineva. De exemplu, in relatiile de serviciu, relatii fata de necunoscuti (fata de vanzator, fata de factorul postal, de noul angajat), relatii din care elemenrul de intimitate este inlaturat total. Distanta prin care evitam contactul corporal este mentinuta prin amplasarea unor bariere, a unor obiecte-tampon intre interlocutori, cum ar fi de exemplu, biroul, catedra, ghiseul, scaunul amplasat la cativa metri distanta.

Zona publica, peste 3,60 m, e distanta corespunzatoare atunci cand ne adresam unui grup mare de oameni, in care comunicarea si-a pierdut aproape in totalitate caracterul interpersonal. Este totodata distanta care se mentine (in salile de tribunal) intre politicieni si ziaristi la conferintele de presa, intre comandant si trupa.

Situatiile de aglomeratie din autobuz, lift, la cinema, cand zonele intime ne sunt invadate de necunoscuti, ne creaza iritate si stanjeneala. Oamenii adopta in astfel de situatii un comportament impersonal, vorbind sau miscandu-se cat mai putin cu putinta. Allan Pease (1993) aminteste citeva reguli pe care oamenii le aplica in astfel de situatii, reguli care prevad:

Nu ai voie sa vorbesti cu nimeni, nici chiar cu cei pe care ii cunosti.

Trebuie sa eviti ca privirea ta sa se intalneasca cu privirile altora.

Sa pastrezi o expesie de "jucator de pocher", fara sa afisezi vreo emotie.

Daca ai o carte sau un ziar, sa creezi impresia ca esti cufundat in citirea lor.

Cu cat aglomeratia e mai mare, cu atat iti poti permite mai putine miscari ale trupului.

In lift sa urmaresti cifrele care indica etajele.[4]

Modalitatea non-verbala a comunicarii este frecvent intrebuintata in procesele de

instruire, invatamant, arta dramatica, si in medicina.

Exista corelatii intre mesajul verbal si cel non-verbal transmis de individ. Cand intre cele doua mesaje exista dicordanta, oamenii au tendinta sa se bizuie pe mesajul non-verbal intrucat este, de regula, mai sincer, mai putin supus controlului constient.

Cecetarile efectuate in domeniul comunicarii au evidentiat existenta unei legaturi directe intre nivelul de pregatire, statusul social si disponibilitatile de vorbire ale unei persoane si numarul de gesturi utilizate de ea pentru a transmite un mesaj. Cu cat o persoana este mai instruita si se afla mai sus pe scara ierarhiei sociale, cu atat reuseste mai bine sa comunuce mai bine prin cuvinte si fraze. Astfel de pesoana utilizeza in principal limbajul verbal (bogat si diversificat), in timp ce persoanele mai putin instruite se bazeaza intr-o mai mare masura pe gesturi si cuvinte. p.126

BIBLIOGRAFIE

- Abric Jean-Claude, Psihologia comunicarii, Editura Polirom, Iasi, 2002;

- Aiftinca Marin, Babilonul informatiei, Editura Politica, Bucuresti, 1987;

- Anghel Petre, Stiluri si metode de comunicare, Editura Aramis, Bucursti, 2003.

- Boncu Stefan, Psihologia influentei sociale, Editura Polirom, 2002.

- Ionescu Serban, Jaquet Marie Madeleine, Lhoie Claude, Mecanismele de aparare, teorie si aspecte clinice, Editura Polirom, 2002.

- Lazar Cornel, Tehnici de comunicare, curs, Brasov, 2008;

- Marga Andrei, Rationalitate, comunicare, argumentare, Editura Dacia, Cluj, 1991.