PROGRAME DE PREGATIRE A RESURSELOR UMANE

Programe de pregAtire a resurselor umane

1 Formarea initiala. Pregatirea profesionala

In sens larg, pregatirea resurselor umane consta in scolarizarea institutionalizata, in pregatirea profesionala propriu-zisa, in perfectionarea profesionala si, dupa caz, in specializare. In termeni juridici, pregatirea profesionala este activitatea desfasurata de o persoana inainte de incadrarea sa in munca, in scopul dobandirii cunostintele de cultura generala si de specialitate necesare pentru exercitarea unei profesii sau meserii. Avand in vedere importanta sa, pregatirea profesionala este privita ca un proces continuu, care este determinat de dezvoltarea stiintei si tehnicii, de evolutia societatii in general.

Pregatirea profesionala este un proces de instruire, pe parcursul caruia participantii dobandesc cunostinte teoretice si practice necesare desfasurarii activitatii lor prezente si viitoare.

Pregatirea profesionala, inclusiv perfectionarea si specializarea se realizeaza, in primul rand, in cadrul sistemului national de invatamant, in conformitate cu dreptul la invatatura ca prevedere constitutionala.

Conform Legii invatamantului nr. 84/1995 republicata, "in Romania invatamantul constituie prioritate nationala". "Invatamantul are ca finalitate formarea personalitatii umane prin:

a)      insusirea cunostintelor stiintifice, a valorilor culturii nationale si universale;

b)      formarea capacitatilor intelectuale, a disponibilitatilor afective si a abilitatilor practice prin asimilarea de cunostinte umaniste, stiintifice, tehnice si estetice;

c)      asimilarea tehnicilor de munca intelectuala, necesare instruirii si autoinstruirii pe durata intregii vieti;

d)      educarea in spiritul respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, al demnitatii si al tolerantei, al schimbului liber de opinii;

e)      cultivarea sensibilitatii fata de problematica umana, fata de valorile moral-civice, a respectului pentru natura si mediul inconjurator;

f)        dezvoltarea armonioasa a individului, prin educatie fizica, educatie igienico-sanitara si practicarea sportului;

g)      profesionalizarea tinerei generatii pentru desfasurarea unor activitati utile, producatoare de bunuri materiale si spirituale".

"Cetatenii Romaniei au drepturi egale de acces la toate nivelurile si formele de invatamant, indiferent de conditia sociala si materiala, de sex, rasa, nationalitate, apartenenta politica sau religioasa".

Sistemul national de invatamant este constituit din ansamblul unitatilor si institutiilor de invatamant de stat si particulare. Pentru a fi asigurata coerenta si continuitatea instruirii si educatiei, in concordanta cu particularitatile de varsta si individuale, invatamantul este organizat pe niveluri.

Ca urmare, sistemul national de invatamant cuprinde:

invatamantul prescolar;

invatamantul primar: clasele I -IV;

invatamantul secundar: invatamantul gimnazial, secundar inferior, clasele V - IX; invatamantul liceal, secundar superior, clasele X - XII/XIII(XIV); invatamantul profesional: anii I - II/III;

invatamantul postliceal;

invatamantul superior: invatamantul universitar si invatamantul postuniversitar;

educatia permanenta.

Formele de organizare a invatamantului sunt: invatamant de zi, seral, cu frecventa redusa si invatamant la distanta.

Invatamantul obligatoriu, care cuprinde invatamantul primar si gimnazial, este invatamant de zi. In mod exceptional, invatamantul gimnazial se poate organiza si ca invatamant seral, cu frecventa redusa sau la distanta, pentru persoanele care au depasit cu mai mult de 2 ani varsta corespunzatoare clasei.

Pentru a permite continuarea pregatirii institutionalizate, sistemul national de invatamant are caracter deschis. Astfel, in invatamantul preuniversitar trecerea elevilor de la o unitate scolara la alta, de la un profil la altul si de la o filiera la alta este posibila in conditiile stabilite prin regulamente de Ministerul Educatiei si Cercetarii. In invatamantul superior, caracterul deschis este asigurat prin prevederile Cartei Universitare.

Invatamantul superior se realizeaza prin institutii de invatamant si de cercetare: universitati, institute, academii de studii si scoli de studii postuniversitare. Invatamantul superior are caracter deschis si se organizeaza sub forma de:

a)      invatamant de scurta durata;

b)      invatamant de lunga durata.

La admiterea in invatamantul superior pot participa absolventii de liceu cu diploma de bacalaureat. "Absolventii de liceu cu diploma de bacalaureat care au obtinut, in cel putin unul din ultimii doi ani de studii, premii la olimpiade scolare, concursuri artistice sau sportive, de nivel national sau pe grupe de tari, pot fi admisi in invatamantul universitar, conform criteriilor generale stabilite de catre Ministerul Educatiei Nationale si criteriilor specifice elaborate de senatele universitare".

Referitor la invatamantul superior, activitatea didactica se poate organiza in urmatoarele forme: de zi, seral, cu frecventa redusa si la distanta. Durata studiilor in invatmantul universitar la distanta este reglementata prin hotarare a Guvernului.

Pentru a putea generaliza pregatirea in cadrul invatamantului superior, prevederile legale mentioneaza ca "diplomle si certificatele de studii eliberate de institutiile de invatamant superior, in conditiile legii, pentru aceeasi specializare, sunt echivalente, indiferent de forma de invatamant absolvita".

Pentru a oferi sanse reale de dezvoltare profesionala, Legea nr. 84/1995 prevede ca: "nomenclatorul specializarilor si al grupelor de specializari se stabileste de catre Ministerul Educatiei Nationale impreuna cu Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, cu consultarea Consiliului National de Evaluare Academica si Acreditare, a institutiilor de invatamant superior si a altor factori interesati".

Exista posibilitati reale de continuare a studiilor sau de obtinerea unei noi specializari. Astfel, "absolventii cu diploma de licenta pot urma o a doua specializare, in conditiile stabilite de Carta universitara".

Referitor la absolventii colegiilor universitare, acestia pot urma, de asemenea, o a doua specializare in cadrul invatamantului de scurta durata. Exista posibilitatea legala ca absolventii colegiilor universitare sa poata continua studiile in cadrul invatamantului de lunga durata, in cadrul profilului studiat intial sau intr-unul apropiat.

Durata studiilor la cursurile de zi in invatamantul universitar de lunga durata este de 4 - 6 ani, in functie de natura specializarii universitare. Reglementarea privind pregatirea universitara prevede durata de 3 ani pentru invatamantul de scurta durata, cu exceptia studentilor absolventi ai liceelor pedagogice pentru care scolarizarea in colegiile universitare pedagogice este de 2 ani.

Titulatura specialistilor pregatiti in invatamantul de lunga durata si de scurta durata este reglementata prin Hotararea Guvernului nr. 301/1998.

Absolventii formei de invatamant de lunga durata finalizeaza studiile prin examen de licenta, respectiv de diploma pentru specializarile ingineresti si primesc diploma de licenta, respectiv diploma de absolvire. Absolventii care au promovat aceste examene primesc titlul de diplomat in specializarea urmata, in conformitate cu standardele internationale.

Absolventii formei de invatamant de scurta durata finalizeaza studiile prin examen de absolvire si primesc diplome care atesta specializarea dobandita.

Absolventii formei de invatamant de lunga durata pot urma o a doua facultate, in conditiile stabilite de Carta universitara.

Invatamantul postuniversitar asigura specializarea in domeniu sau extinderea si perfectionarea pregatirii atestate prin diploma obtinuta la finalizarea studiilor universitare.

Formele invatamantul postuniversitar sunt multiple:

studii aprofundate;

studii de masterat;

studii academice postuniversitare;

studii de specializare;

cursuri de perfectionare;

doctorat;

studii postdoctorale.

Studiile aprofundate au durata de doua sau trei semestre si se fac in domeniul de specializare a diplomei de finalizare a studiilor universitare de lunga durata. Admiterea la studii aprofundate se face prin concurs. Studiile aprofundate se incheie cu o disertatie; absolventii primesc diploma de studii aprofundate.

Studiile de masterat au durata de 2 - 4 semestre si integreaza mai multe domenii de specialitate, avand rolul de a extinde competentele in aceste domenii. Studiile de masterat pot fi urmate de absolventii cu diploma obtinuta la finalizarea studiilor universitare de lunga durata, indiferent de profil sau de specializare. Admiterea la studii de masterat se face prin concurs. Masteratul se incheie cu sustinerea unei disertatii; absolventii care au promovat disertatia primesc diploma de master.

Studiile academice postuniversitare sunt organizate in scoli organizate ca institutii independente si ofera programe de pregatire cu durata de 2 - 4 semestre, la forma de invatamant de zi sau cu frecventa redusa, in vederea extinderii si perfectionarii pregatirii atestate prin diploma de studii universitare de lunga durata. Studiile se finalizeaza prin sustinerea unei disertatii; ca urmare, absolventii primesc diploma de studii academice postuniversitare.

Studiile postuniversitare de specializare pot fi urmate de absolventii cu diploma obtinuta la finalizarea studiilor de lunga durata. Admiterea la cursurile postuniversitare de perfectionare se face la cererea cursantilor. Durata studiilor, curriculumul si modalitatea de finalizare se aproba de senatele universitare. Absolventilor li se elibereaza diploma de studii postuniversitare de specializare.

Cursurile postuniversitare de perfectionare pot fi urmate de absolventii cu diploma obtinuta la finalizarea studiilor de lunga sau de scurta durata. Durata cursurilor, programul de pregatire si modalitatea de finalizare a studiilor se aproba de senatul universitar. Absolventii cursurilor postuniversitare de perfectionare primesc certificat de absolvire.

Doctoratul este o forma superioara de invatamant si cercetare. Au dreptul sa participe la concursul de admitere la doctorat absolventii cu diploma ai invatamantului universitar de lunga durata. Doctoratul este organizat in formele cu si fara frecventa in instutiile de invatamant superior aprobate de Ministerul Educatiei si Cercetarii, la propunerea Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare.

Doctoratul se incheie cu o teza sustinuta public si evaluata de catre o comisie de specialisti. Titlul stiintific de doctor se acorda de catre institutia organizatoare de doctorat, pe baza ordinului ministrului educatiei.

Studiile postdoctorale sunt organizate de universitati (inclusiv in cotutela), centre de excelenta si institute de cercetare, avand ca scop realizarea anumitor studii si cercetari stiintifice fundamentale sau aplicative.

Perfectionarea si specializarea Educatia permanenta

Dezvoltarea profesionala este un proces complex, avand drept obiectiv insusirea cunostintelor utile, atat in raport cu situatia momentului cat si cu cea viitoare. Formarea profesionala si perfectionarea se intrepatrund; formarea initiala nu poate fi considerata suficienta pentru activitatea de-a lungul intregii vieti. Conform datelor din Tabelul 9.1, formarea si perfectionarea sunt complementare.

Tabelul 9.1

Perfectionarea pregatirii profesionale este considerata de lege ca un drept si o indatorire a salariatilor in raport cu care acestia urmeaza sa fie incadrati sau promovati in functii corespunzatoare. Educatia permanenta, forma moderna de pregatire profesionala este prevazuta de Legea nr. 84/1995. Prevederile legii fac referire la ministerele, regiile autonome, societatile comerciale, persoanele juridice sau fizice, care, impreuna cu unitatile si institutiile de invatamant superior, au obligatia de a organiza toate formele de invatamant (liceale, profesionale, postliceale, universitare si postuniversitare) adecvate perfectionarii si/sau specializarii salariatilor, in raport cu necesitatile impuse de mediul economic si social.

Perfectionarea pregatirii profesionale (reciclarea) are drept scop improspatarea si imbogatirea sistematica a cunostintelor profesionale, aprofundarea unui anumit domeniu al specialitatii de baza, insusirea noilor realizari ale stiintei, tehnicii si culturii din specialitatea respectiva sau din cele inrudite (Legea nr. 2/1971).

Policalificarea reprezinta obtinerea unor calificari suplimentare profesiei de baza (Legea nr. 2/1971).   

Recalificarea reprezinta schimbarea calificarii, in cazul in care profesia de baza nu mai raspunde cerintelor tehnicii moderne si structurii economiei sau nu mai poate fi exercitata din cauza modificarii unor conditii de munca (Legea nr. 2/1971).

In conformitate cu art. 3 din Legea nr. 2/1971 si cu art. 133 - 136 din Legea nr. 84/1995, formele de realizare a perfectionarii pregatirii profesionale sunt:

instruirea la locul de munca;

cursuri organizate de unitatea de origine, in alta unitate sau in centre de perfectionare a pregatirii cadrelor;

programe personale de perfectionare, cu verificarea periodica a cunostintelor;

stagii de practica si specializare in unitatea proprie sau in alte unitati din tara sau din strainatate;

studii postuniversitare de specializare;

cursuri postuniversitare de perfectionare;

studii aprofundate (postuniversitare);

studii de masterat (postuniversitare);

studii doctorale.

Trebuie remarcat ca, in contractul colectiv de munca la nivel national, se prevede ca toate "cheltuielile pentru activitatea de formare profesionala a salariatilor se suporta de unitati".

Evaluarea aplicarii cunostintelor dobandite prin perfectionare, policalificare sau conversie profesionala se concretizeaza in calitatea si cantitatea produselor si serviciilor pe care salariatii le realizeaza; acestia vor avea un nou comportament fata de companie si o mentalitate de performer pe care o pot insufla si colegilor lor.

Educatia permanenta reprezinta o forma fireasca de pregatire profesionala continua. Pentru asigurarea educatiei permanente. Persoanele juridice sau fizice pot organiza, in cadrul sistemului de formare continua, impreuna cu unitati de invatamant sau separat, cursuri de calificare, perfectionare si conversie profesionala a adultilor, care ofera certificate de competenta profesionala recunoscute pe piata muncii. Persoanele juridice sau fizice mentionate pot organiza cursurile de calificare, perfectionare si conversie profesionala daca au prevazut in statut aceste activitati si daca sunt autorizate de catre Ministerul Educatiei si Cecetarii si, dupa caz, de Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale sau de alte autoritati publice, in baza criteriilor de evaluare stabilite prin regulament aprobat de cele doua ministere, cu respectarea standardelor ocupationale, conform legii. Modul de certificare a competentelor profesionale in cadrul sistemului de formare continua se stabileste de catre Ministerul Educatiei si Cecetarii impreuna cu Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale, in concordanta cu standardele ocupationale, potrivit legii.

Pe perioada in care urmeaza cursuri de perfectionare a pregatirii profesionale, personalul institutiilor publice are dreptul la salariu de baza si la sporuri aferente. In cazul in care cursurile sunt organizate in alta localitate decat cea de domiciliu, personalul institutiilor publice participant la acestea beneficiaza si de drepturile cuvenite salariatilor insitutiilor publice aflati in delegare.

Cursurile de calificare sunt reglementate prin Hotararea Guvernului nr. 360/1990, privind calificarea muncitorilor in unitatile de stat. Cursurile de calificare si recalificare sunt organizate si pentru someri in baza Legii nr. 1/1991 (republicata in 1994), de catre directiile de munca si protectie sociala teritoriale.

Potrivit art. 1 din Hotararea Guvernului nr. 360/1990, pentru asigurarea necesarului de muncitori calificati in structura meseriilor specifice activitatii, unitatile de stat pot organiza cursuri de calificare, recalificare si policalificare, cu aprobarea organelor centrale sau locale ierarhic superioare si cu avizul directiilor de munca si protectiei sociale.

Cursurile se organizeaza pe meserii, cu sau fara pregatire teoretica, de regula fara scoaterea din productie a cursantilor; durata lor este de 3 - 12 luni, diferentiate in raport cu complexitatea meseriilor. La cursurile de calificare sunt admise persoane care au absolvit invatamantul general obligatoriu si care au starea sanatatii corespunzatoare, persoanele care sunt incadrate cu contract de munca pe durata nedeterminata care nu au calificare, care nu pot exercita meseria avuta sau nu pot fi utilizate eficient pe toata durata timpului de lucru si alte categorii de personal, care accepta sa se pregateasca in vederea reintegrarii in munca.

Pe de alta parte, Hotararea Guvernului nr. 288/1991, republicata in 1996, a instituit modalitatea de calificare si recalificare si perfectionare a pregatirii profesionale a somerilor.

Calificarea, recalificarea si perfectionarea pregatirii profesionale a somerilor se organizeaza de catre directiile de munca si protectie sociala, dupa cum urmeaza:

prin centre proprii de calificare, recalificare si perfectionare;

prin unitati de invatamant organizate conform legii, pe baza de conventie;

prin alte unitati - regii autonome, societati comerciale, alti agenti economici, de stat sau particulari, autorizati, pe baza de conventie.

Pregatirea profesionala a somerilor poate avea o durata de pana la 9 luni si se stabileste in mod diferentiat, in raport cu complexitatea meseriei sau activitatii respective. In cazuri deosebite, ministrul muncii poate aproba ca durata pregatirii sa fie mai mare, fara a depasi 24 de luni. Pentru recalificarea unor persoane in meserii, profesii sau activitati pentru care acestea au deja cunostinte si deprinderi practice, durata programelor de pregatire poate fi redusa pana la jumatate din durata unui curs de acelasi profil. Pregatirea profesionala a somerilor se poate face atat in perioada primirii ajutorului de somaj sau ajutorului de integrare profesionala cat si in perioada primirii alocatiei de sprijin.

Obligatia de a urma o forma de pregatire profesionala o au persoanele beneficiare de ajutor de somaj sau de integrare profesionala stabilite de catre directia de munca si protectie sociala, in vederea reintegrarii lor in munca sau prestarii unei activitati autorizate.

La formele de pregatire profesionala prevazute sunt admise persoane apte de munca pentru meseria, profesia sau activitatea respectiva, care au studiile corespunzatoare si au fost selectate si orientate profesional. Pentru meseriile sau activitatile mai simple, care nu necesita pregatire teoretica pot fi admise la cursuri si persoane care nu au absolvit invatamantul obligatoriu.

Legea nr. 1/1991 prevede obligativitatea incheierii unui angajament intre persoana ce urmeaza cursul de calificare (recalificare) si directia de munca si protectie sociala prin care cel in cauza se obliga sa restituie ajutorul primit pe durata cursurilor, precum si cheltuielile de scolarizare, daca va refuza fara motive temeinice sa se incadreze in unitatea reapartizata.

Actul aditional de munca privind pregatirea profesionala

In cazul persoanelor trimise la o scoala sau la un curs de calificare sau perfectionare cu scoatere din productie se incheie un act aditional la contractul individual de munca. Acest act este reglementat de art. 71 din Codul muncii, art. 21 din Legea nr. 1/1970, art. 33 din Legea nr. 2/1971 si este prevazut prin contractul colectiv de munca unic la nivel national

Astfel, muncitorii care se pregatesc prin cursuri cu scoatere din productie vor semna inainte de inceperea cursurilor un act aditional la contractul individual de munca si daca parasesc unitatea fara acordul conducerii unitatii in urmatorii 3 ani de la absolvirea cursului sunt obligati sa suporte cheltuielile de scolarizare proportional cu timpul lucrat ori perioada celor 3 ani.

Actul aditional este un act de drept al muncii, tinand seama de subiectele raportului juridic, de drepturile si obligatiile acestora. Ca urmare, eventualele litigii ivite in legatura cu executarea actului aditional sunt de competenta organelor de jurisdictie a muncii. Acest document are caracter bilateral, implicand in egala masura unitatea si angajatul, stabilind drepturile si obligatiile partilor.

Ca si contractul individual de munca, actul aditional prevede:

a)      obligatia unitatii de a suporta cheltuielile pentru instruirea persoanei respective;

b)      obligatia salariatului de a lucra in unitatea respectiva, la terminarea formei de instruire, o anumita perioada de timp inscrisa in contract;

c)      obligatia salariatului, ca in cazul nerespectarii angajamentului de a lucra in unitate in perioada stabilita precum si in cazul eliminarii sale din scoala, sa plateasca o despagubire egala cu cheltuielile suportate de unitate sau de alt organ pentru pregatirea sa in cadrul formei de instruire respective.

Fireste, cuantumul despagubirilor trebuie sa fie stabilit tinand seama de principiul echivalentei acestora cu prejudiciul real.

4 Planuri privind pregatirea profesionala a salariatilor

Responsabilitatile privind pregatirea profesionala a resurselor umane revin departamantului de specialitate, la propunerea sefilor compartimentelor organizatiei (Tabelul 9.2, adaptare dupa

Tabelul 9.2

Pregatirea profesionala a salariatilor reprezinta una dintre cele mai profitabile investitii pe care organizatia (unitatea) le poate face; aplicarea aceastei politici conduce la efecte pozitive imediate pentru unitate dar si la obtinerea satisfactiilor morale si materiale pentru salariati care vor deveni, de regula, mai implicati in problemele acesteia.

Pregatirea profesionala a salariatilor poate fi abordata diferit, cu efecte, evident, diferite (Fig. 9.1).

Figura 9.1

Identificarea cerintelor de pregatire profesionala presupune o analiza complexa care consta in definirea corecta a obiectivelor si programelor de instruire, avand in vedere ca salariatii au varste diferite, pregatire diferita si experienta diferita. Pentru identificarea cerintelor de pregatire profesionala este necesara evaluarea periodica a cunostintelor de specialitate, a deprinderilor si aptitudinilor profesionale ale salariatilor; acestora trebuie sa li se explice ca evaluarea (atestarea pe post) nu este un mijloc de restructurare a personalului ci o activitate de rutina, necesara dezvoltarii companiei.

Stabilirea cerintelor de pregatire profesionala presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

precizarea obiectivelor pe intreaga organizatie, pe componentele ei structurale si pe angajat;

stabilirea noilor cunostinte si noilor standarde pe care salariatii trebuie sa si le insuseasca;

stabilirea tehnologiilor pe care salariatii trebuie sa le cunoasca;

stabilirea metodelor de pregatire cele mai adecvate contextului;

stabilirea unitatilor in care se va face pregatirea salariatilor;

stabilirea graficului dupa care se va face pregatirea salariatilor;

stabilirea costurilor necesare pregatirii salariatilor si asigurarea resurselor financiare corespunzatoare.

Stimularea pregatirii profesionale a salariatilor poate fi realizata prin urmatoarele metode

motivarea intrinseca (determinata de interesul persoanei de a-si completa cunostintele);

motivarea extrinseca (recompense sau, dupa caz, reduceri de salariu);

recompensa exterioara (determinata de obtinerea unei calificari atestate de ministerul de resort);

recompensa interna (determinata de aprecierea colegilor si a sefilor);

motivarea pozitiva a comportamentului angajatului (dupa finalizarea studiilor, rezultatele muncii sunt net superioare si, dupa caz, sunt recompensate material);

motivarea negativa a comportamentului angajatului (solicitand frecventarea unor cursuri de perfectionare, acesta reuseste sa evite sanctionarea);

autostimularea salariatilor care realizeaza ca nu mai pot face fata problemelor profesionale ale momentului sau noilor tehnologii.

La planificarea pregatirii profesionale a salariatilor, departamentul de resurse umane trebuie sa aiba in vedere urmatoarele aspecte:

elementele teoretice si aplicative transmise cursantilor trebuie sa poata fi aplicate imediat;

elementele teoretice si aplicative insusite de catre cursanti trebuie sa permita obtinerea unor performante profesionale semnificative;

cursantilor care au deja o buna pregatire de specialitate, au nevoie doar de completarea cunostintelor;

comunicarea cu adultii este mai dificila decat cu tinerii, astfel incat managerii de curs trebuie sa fie profesionisti;

ritmul predarii si evaluarii trebuie sa tina seama de varsta si de experienta de viata si profesionala a cursantilor.

Desfasurarea procedurilor privind pregatirea profesionala va avea loc dupa ce organizatorii se vor asigura ca sunt indeplinite toate conditiile pentru acest proces:

planul de pregatire va fi alcatuit de catre manageri, cu sprijinul specialistilor din afara unitatii si al sefilor de compartimente din cadrul acesteia;

se va acorda o atentie sporita alegerii locului si mijloacelor de predare;

vor fi atenti la stabilirea duratei cursurilor;

vor fi atenti la stabilirea ritmul de predare a cunostintelor (de la lent la accelerat, in raport cu gradul de asimilare);

va fi aleasa cu atentie metoda de evaluare a rezultatelor pregatirii: exemene scrise (neagreate de cursanti), examene orale (dificile si irelevante in conditii de stres), probe practice (concludente) s.a.

Evaluarea finala este ulterioara pregatirii si consta in cuantificarea rezultatelor obtinute de angajati si de colectivele lor de munca. In acest proces de pregatire, feedback - ul trebuie utilizat complet si corect pentru a putea planifica judicios si cu cheltuieli minime noile segmente de personal care urmeaza sa se perfectioneze.

Evaluarea pregatirii profesionale poate fi realizata prin analiza balantei beneficii - costuri. In categoria beneficiilor pot fi inregistrate: cresterea competitivitatii firmei, cresterea productivitatii, scaderea costurilor de productie, scaderea absenteismului prin motivarea pozitiva a personalului scolarizat, scaderea ratei rebuturilor si imbunatatirea climatului organizational. La acest ultim punct trebuie remarcat faptul ca perfectionarea profesionala trebuie sa cuprinda, treptat, pe toti salariatii, pentru a se evita aparitia discriminarilor, a unor tensiuni interne etc.; de altfel, perfectionarea profesionala generalizata si sistematica este in beneficiul intregii organizatii. In categoria costurilor intra: salariile managerilor de curs, salariile operatorilor care au realizat suportul de curs/aplicatii, cheltuielile materialelor didactice, cheltuielile cerute de utilizarea echipamentelor demonstrative si a materialelor consumabile aferente, salariile lucratorilor scosi din productie, cheltuielile legate de productia neefectuata etc.