ASOCIEREA HANDICAPURILOR MINTALE CU HANDICAPURILE PSIHICE

ASOCIEREA HANDICAPURILOR MINTALE CU HANDICAPURILE PSIHICE

Handicapul mintal este asociat adesea cu simptomele unor boli psihice grave ce determina manifestari specifice, capatand aspectul de polihandicap.

Bolile psihice se refera la o serie de tulburari cu aspecte clinice caracteristice din sfera gandirii, comportamentului, afectivitatii, determinand in final destructurarea personalitatii individului, in urma afectarii functiilor si proceselor psihice de baza ale acesteia.

Cerecetarile au demonstrat frecventa crescuta a maladiilor psihice asociate handicapurilor mintale.

Rutter a aratat ca:

• debilii mintali prezinta in proportie de 30-42% tulburari afective (emotionale);
• handicapatii mintal sever prezinta aceste tulburari in raport de 50%.

Bolile psihice se definesc sub forma unor simptome organizate in sindroame caracteristice care duc in final (atunci cand nu sunt pasagere) la instaurarea starii de handicap psihic. Deci vom avea urmatoarea relatie dinre handicapul mintal si cel psihiatric.

Handicap mintal + handicap psihiatric → polihandicap

Indivizii cu handicap mintal sunt mai vulnerabili decat cei normali la aparitia bolilor psihice. Aceasta asociere este favorizata de mai multi factori:

1. disfunctiile creierului frecvente la un CI sub 50 (imbecili si idioti);
2. experientele negative de existenta;
3. stresul permanent provenit din cerintele de adaptare ce le depasesc posibilitatile;
4. educarea necorespunzatoare;
5. mediul familial inadecvat;
6. dificultatile de comunicare cu familia si anturajul.

Cauzele sunt inca insuficient procesate deoarece nici cauzele bolilor psihice nu sunt suficient conturate. Ele contin elemente ce tin de vulnerabilitate genetica, nedezvoltarea creierului, experientele traumatizante, stressante, influentele mediului etc.

Dezvoltarea tulburarilor psihiatrice la handicapatii mintal este determinata in principal de:

1. crizele de dezvoltare;
2. esecurile frecvente;
3. reactiile de respingere din societate;
4. permanenta inadecvare a comportamentului la cerintele sociale;
5. stressul familiar si institutional;
6. traumele cerebrale (epilepsia);
7. ereditatea.

Tipurile de tulburari psihiatrice asociate handicapului mintal:

A.     tulburarile bipolare, maniaco-depresive;

B.     tulburari specifice psihozelor, schizofrenia;

C.     tulburari psihice de natura organica, dementa;

D.     tulburari de comportament;

E.      deficite de atentie si hiperactivitate.

A. Tulburarile bipolare sunt asociate adeseori handicapului mental. Acestea se refera la prezenta unor stari de tipul maniei sau depresiei care determina un tonus psihic si comportamental alterat.

Depresia se caracterizeaza prin interes diminuat pentru activitate, insomnie, abulie (lipsa de apetit), slaba concentarre, sentimente de inutilitate, culpabilitate, suicid.

Clasificare:

1. depresii majore determinate de factori genetici;
2. depresii minore, usoare (distimii) care tin de o periada limitata de timp pana la un an, determinata preponderent de factori psihologici.

Apar o serie de schimbari in comportament, determinand o slaba concentrare, schimbari in performantele scolare, energie scazuta, lipsa de somn si apetit etc.

Datorita experientelor de viat negative care diminueaza increderea in sine, handicapatii mintali prezinta o frecventa mare a distimiilor, ce se intalnesc si la handicapatii senzoriali. Distimia de adaptare, integrare ca stare depresiva este specifica acestor handicapati. Distimia este o depresie limitata in timp, care succede unui evenimebt stresant si reprezinta un raspuns dezadaptat la acel eveniment (ex: mutarea unui elev handicapat mintal in alta clasa). Raspunsurile la stres apar in general sub forma unor comportamente dezadaptate, caracterizate prin negativism, anxietate, agitatie motorie, capacitate scazuta pentru activitate si invatare.

Depresia profunda (majora) poate sa apara independent sau in cadrul tulburarilor bipolare, si se pot asocia cu psihozele ducand la suicid.

In general la copiii cu handicap, aceasta tulburare, apare independent de nivelul dezvoltarii inteligentei, depinzand in special de predispozitiile ereditare. Frecventa la copii a acestei tulburari este minora, ea aparand in special la varsta adolescentei sau la varsta adulta.

Maniile asociate handicapului mintal capata si ele forme specifice. Acestea se obiectiveaza in conduitele expansive, instabile, tendinta de a vorbii mult, scurtarea somnului si orientarea spre activitati tipice ce produc o placere imediata; uneori aceasta este insotita de stari de grandomanie.

Cel mai adesea cele doua simptome se combina sub forma unor episoade maniaco-depresive. Subiectii handicapati mintal trecand cu usurinta si inexplicabil de la o stare la alta.

B. Psihozele se intalnesc asociate cu handicapul mintal la varsta tineretii si la varsta adulta. Ele se caracterizeaza prin halucinatii (perceptii fara obiect), incoerenta in gandire, delir, emotii paroxistice, stare de agitatie, pozitii specifice (catotonica), rigiditate musculara. Aceste simptome sunt precedate de obicei de o periada de izolare sociala, comportament schimbat cu deprinderi afectate, vorbire si gandire tulbure, lipsa de initiativa, neglijanta fata de propria persoana, idei bizare.

Diagnosticul este sigur atunci cand schizofrenia s-a instalat de cel putin 6 luni.

Schizofrenia asociata handicapului mintal usor se diagnosticheaza mai usor.

La handicapatii mintal sever si profund, schizofrenia se diagnosticheaza dificil datorita dificultatilor cu care acestia isi descriu starile psihice. Diagnosticul se face in acest mod mai ales prin analiza destructuralizarilor de personalitate si comportament si prin analiza biografiei familiei de provenienta.

Este important sa se diagnosticheze elementele specifice delirului (generate de cauze organice, encefalita, diabet, intoxicatii) pentru ca simptomele sale caracteristice sa nu fie puse pe seama retardului mintal.

C. Tulburarile psihice de natura organica, dementa se asociaza handicapului mental de obicei la varsta adulta. Odata cu inaintarea in varsta aceasta categorie de handicapati este mai vulnerabila la boala degenerativa Alzhemer.

Simptomele specifice dementei includ pierderea memoriei, deficiente grave de gandire (gandire abstracta), schimbari de personalitate determinate de tulburarile aparute in functionarea contextului.

Adesea indivizii suferinzi de dementa sunt agresivi si iritabili.

Asocierea handicapului mintal cu dementa este mai frecventa la persoanele cu sindrom Down.

D. Simptomul de anxietate este o tulburare psihica care insoteste adesea handicapul mintal. Aceste tulburari includ aspecte legate de: panica inexplicabila, fobii, obsesii, stari prelungite de stress.

O parte dintre elementele carecteristice ale acestui simptom au cauze genetice, altele apar in conditii de stress prelungit → starile de anxietate insotesc majoritatea maladiilor psihice fiind un simptom caracteristic.

Anxietate = frica fara un obiect clar precizat

F.Tulburari profunde de comportament.

Este des intalnita asocierea handicapului mintal sever sau profund cu tulburari de natura psihica de comportament. Dintre acestea mai periculoase sunt:

1. automaltratarea;
2. pica (inghitirea de diverse obiecte).

Automaltratarea

La handcapatii mintal sever sau profund se intalneste adesea comportamentul de automaltratare, care este adesea asociat cu stereotipia si repetitia. Aceste comportamente determina adeseori ranirea individului in cauza. Ele se caracterizeaza prin agresivitate si autoagresivitate.

Automaltratarea handicapatilor mintal este mai degraba generata de manifestarile bolilor psihice: psihoze, epilepsie, autism. Aceste situatii duc in final la izolarea de comunitate.

In aceste cazuri peste handicapul mintal se suprapun simptome specifice bolilor psihice de tipul psihozelor (schizofrenie, PMD), epilepsia, autismul etc.

Persoanele care se automutileaza isi lovesc corpul de obiecte, se lovesc cu pumnii, isi ciupesc pielea, se zgarie in diverse parti ale corpului, in urma carora rezulta raniri serioase ale organismului, distrugerea tesuturilor, pierderea vederii, ajungandu-se chiar la deces.

Cauzele acestor tulburari psihice ce insotesc acest tip de handicap sunt de doua categorii:

1. cauze biologice, ereditare;
2. cauze ambientale, stressul.

Aceste manifestari pot constitui deasemenea non-verbala a unor dureri organice. La handicapatii mintal sever aceste manifestari pot persista chiar si in conditiile in care boala psihica se afla intr-o perioada de emisiune.

Pico consta in ingerarea de obiecte nealimentare, diverse, avand drept cauza existenta unor tulburari psihiatrice. Aceste simptome sunt specifice in general copiilor cu retard mintal profund, ele putand aparea si la varsta adulta. Uneori aceste comportamente pot fi provocate de carentele nutritive.

Interventia in astfel de situatii se realizeaza prin metode chirurgicale pentru a se inlatura obiectele din tubul digestiv sau alte parti ale corpului. In a doua faza se intervine cu ajutorul unor tehnici psihopedagogice care urmaresc schimbarea comportamentului inadecvat.

E.Tulburari cerebrale minime

In cazul copiilor cu handicap de auz, vaz si  mintal, pot aparea deseori simptome legate de disfunctii ale atentiei si hiperactivitate. Acestea sunt adeseori generate si de afectarea unor arii din cortex, leziuni ale lobilor frontali si sitemului reticular activator, ambele implicate in controlul atentiei.

Deficitele de atentie ilustrate prin imposibilitatea mentinerii atentiei concentrate pe o prioada mai lunga de timp si fluctuatiile acesteia, asociata deseori cu comportamentul copilului aflat in permanenta miscare, determina aparenta unor tulburari de invatare ce se suprapun peste cele generate de handicapul de baza.

Remedierea acestei situatii necesita interventia speciala prin intermediul unor tehnici de management comportamental.

Diagnosticarea polihandicapului generat de asocierea bolilor psihice peste handicapul de baza

Diagnosticul polihandicapului asociat intre handicapul psihiatric si handicapul mintal se cuprinde in general in urmatoarele aspecte:

1. interviul cu familia (parintii) si celelalte persoane care vin in contact cu copilul - educatori, profesori care sa cuprinda istoricul dezvoltarii copilului din punct de vedere medical, educational si psihologic (care sa cuprinda descrierea problemelor de comportament si impresiile persoanelor apropiate, fata de situatia respectiva;
2. interviu cu copilul;
3. evaluarea interventiilor anterioare de tip medical si psihologic;
4. examinarea dezvoltarii generale si neuromotorii a copilului;
5. observarea copilului in situatii concrete de viata.

Recuperare si interventie

Recuperarea si interventia polihandicapatilor cu tulburari psihice si handicap mintal este un proces complex comprehensiv, care urmareste sa satisfaca nevoile copilului atat in plan emotional cat si comportamental. Tratamentul psihiatric trebuie combinat cu suportul (sprijinul) familiei si scolii.

Este necesara o abordare cuprinzatoare deoarece vulnerabilitatea la tulburari psihiatrice poate provenii pe langa caracteristicile handicapului mintal din esec scolar prelungit, lipsa unui mediu stimulativ, asteptari exagerate din partea parintilor sau trasaturi de personalitate negative. Acesti factori, cu exceptia ultimului, reprezinta factori de stress, care trebuie luati in consideratie in activitatile terapeutice.

Actiunea de recuperare se realizeaza pe mai multe planuri:

• psihiatric;
• educational;
• psihologic.

In plan psihiatric interventia urmareste tratarea maladiei psihice respective cu metode specifice - tratament medicamentos.

In plan educational se urmareste in primul rand tratarea individualizata a copilului prin masuri pedagogice. De exemplu:

1. masuri organizatorice ce urmaresc supravegherea permanenta a copilului, inregistrarea comportamentelor sale si adaptarea reactiilor profesorului fata de copil, pentru a-i oferi un sprijin afectiv. Intoroducrea copilului in grupe si in clase mai mici pentru a putea fi ajutat si supravegheat mai usor.
2. masuri pedagogice - modificarea curriculumului de studiu al copilului pentru a reduce esecul scolar la anumite discipline generatoare de stres, in vederea construirii de experiente pozitive pentru copil. Inrtoducerea copilului in cadrul unor activitati terapeutice de sprijin in cadrul cabinetelor psihologice specializate.

In plan psihologic se fac urmatoarele demersuri:

1. terapia limbajului si comunicarii;
2. kinetoterapia;
3. terapia educationala;
4. terapia comportamentului si personalitatii;
5. psihoterapia.

1.Terapia limbajului contribuie la ameliorarea unor tulburari psihice determinate de imposibilitatea sau dificultatea exprimarii unor nevoi sau trebuinte in mod

coerent (ex: logonevroza care acompaniaza balbaiala). Terapia logopedica contribuie la ameliorarea comportamentului.

In cazul in care handicapul mental este insotit si de tulburari mari de motricitate, se ajunge la instalarea unor tulburari de comportament determinate de contracturi si paralizii care duc la instalarea unei stari de agitatie, anxietate si iritare in urma imbosibilitatii manipularii obiectelor din jur. In aceste situatii se recomanda interventia cu ajutorul metodelor din domeniul kinetoterapiei si terapiei ocupationale (TO) in vederea ameliorarii functionale a subiectului.

4.Terapia comportamentului cuprinde elemente ce tin de:

• persoana - personalitate;
• mediu inconjurator - social.

Se incepe cu analiza functionala a comportamentului prin care se urmareste depistarea variabilelor care intervin in stabilizarea comportamentului.

Variabilele se impart in doua categorii:

1. stimuli si evenimente care declanseaza si mentin comportamentul;
2. raspunsuri care intaresc comportamentul.

Comportamentele se educa pe urmatoarele cai:

1. stimularea (intarirea pozitiva) - recompensarea;
2. intarirea negativa - pedeapsa. Pedeapsa este eficienta numai atunci cand se aplica in mod organizat.

Tipuri de pedepse:

• supracorectarea - prin care copilul este obligat sa execute in mod repetat comportamentul corect ca replica la cel gresit;
• utilizarea pauzei - oprirea brusca a copilului din realizarea unui comportament defectuos;
• penalizarea raspunsurilor gresite - prin confiscarea pe perioade nedefinite de timp a obiectelor ce apartin copilului;
• pedepse ferme de tipul stropitului cu apa, etc.

In genereal se recomanda pentru stimularea comportamentului combinarea intaririlor pozitive cu cele negative.

5. Psihoterapiile de diferite categorii nu contribuie in mod esential la recuperarea handicapatilor mentali cu tulburari psihice asociate. Se pot incerca anumite forme de psihoterapii individuale, de grup sau familiale in functie de subiect. Adeseori terapia familiei duce la rezultate semnificative comparativ cu cele axate pe subiect.