BIOMECANICA SI KINETOLOGIE

BIOMECANICA SI KINETOLOGIE

Biomecanica - studiaza functiile motorii; este mai aproape de fiziologie decat de anatomie.

Prin cunoasterea biomecanicii putem aprecia calitatea executiei exercitiilor fizice pentru a obtine rezultatul terapeutic dorit. Putem inlatura anumite greseli si vom sti sa corelam gimnastica cu particularitatile individuale.

De-a lungul istoriei, biomecanica a constituit un domeniu de interes pentru numerosi oameni de stiinta (in antichitate - Galen; Leonardo da Vinci - a folosit fotografia in studiul legilor biomecanicii etc.); la noi: prof. Iliescu de la IEFS.

Parghiile biologice:

In cazul parghiilor mecanice, parghia este reprezentata de o bara rigida ce se poate roti in jurul unui ax fix (punct de sprijin) si care la extremitati se afla sub actiunea unei forte pasive si a uneia de rezistenta.

Rolul parghiei este de a permite efectuarea unui lucru mecanic util cu economie de forta. Parghiile sunt de trei categorii, clasificate dupa numarul de grade, de la I pana la III.

La parghia biologica, bara este reprezentata de os, forta activa de muschi iar forta de rezistenta de greutati sau de forta gravitationala.

In aparatul locomotor al omului oasele se pot roti in jurul unei articulatii care reprezinta punctul de sprijin. Asupra oaselor privite ca parghii actioneaza forta tractiunii musculare. La o extremitate este forta activa care realizeaza miscarea, iar la cealalta este forta de rezistenta care se opune.

Parghia permite efectuarea unui lucru mecanic util cu economie de forta si deplasare; avem trei elemente: punctul de sprijin, forta activa F si forta de rezistenta R.

Asupra oaselor actioneaza forta tractiunii musculare. La o extremitate este foarte activa (contractia musculara) iar la celalalt capat este forta de rezistenta.

Parghia de gradul I

Punctul de sprijin se afla la mijloc, iar F si R se afla la capete, avand acelasi sens; ex: articulatia din coloana vertebrala a primei vertebre (C1: atlas) cu capul (osul occipital) este o parghie de gradul I. Greutatea capului in fata reprezinta momentul fortei F. Forta rezistenta R este data de muschii paravertebrali ai coloanei (extensori) care se insereaza pe occipital si pe apofizele transversale ale coloanei. La contractarea muschilor paravertebrali, capul este dus pe spate.

Parghia de gradul II

Punctul de sprijin si F sunt la extremitati, forta de rezistenta R la mijloc intre punctul fix si forta activa iar fortele au sens diferit. Mentinerea unei greutati in mana cu bratul indoit din articulatia cotului este o parghie biologica de gradul 2 in care cotul este punctul fix, forta activa F este muschiul biceps iar greutatea este forta rezistenta R.

Parghia de gradul III

Forta activa F este la mijloc intre punctul de sprijin si forta rezistenta R. Pozitia in picioare (omul in pozitie ortostatica), in echilibru sau in mers este o parghie biologica de gradul III la care punctul de sprijin este suprafata talpilor, forta activa F este data de muschii spatelui si de cei posteriori ai membrelor inferioare. Forta de rezistenta R este data de muschii anteriori ai abdomenului si ai membrelor inferioare. Cand variem aceste forte: variaza pozitia corpului si se declanseaza mersul.

Biomecanica mersului si a coloanei vertebrale

Rolul static al coloanei vertebrale consta in mentinerea atitudinii verticale a capului in mod special si a corpului in general. Coloana vertebrala este suport al greutatii corpului cap-gat-trunchi de care sunt legate prin centuri membrele inferioare si superioare.

Functionalitatea dinamica a coloanei vertebrale este in raport cu mobilitatea sa. Mobilitatea articulatiilor intervertebrale este mica, in general redusa dar atunci cand se insumeaza mobilitatea (portiunea cervicala + toracala), determina o amplitudine mai mare. Coloana cervicala: cea mai mobila, apoi coloana lombara si ultima este cea dorsala.

Fortele care actioneaza asupra coloanei vertebrale sunt pe de o parte gravitatia iar pe de alta parte, muschii, ligamentele si discurile intervertebrale.

Articulatii

- intrinsece (intervertebrale)

- extrinsece (capul, coastele, bazinul)

Miscarile coloanei vertebrale se orienteaza dupa cele trei planuri principale: sagital, frontal si transversal.

flexia - extensia in plan sagital

O amplitudine mai mare a flexiei o executa coloana cervicala si cea lombara. Coloana toracala (dorsala) este cea mai putin mobila. Insumata, flexia ajunge la 180 de grade. Extensia este mult mai redusa: 50-55 de grade. In extensie, se exagereaza curbura cervicala si cea lombara iar cea dorsala se redreseaza.

2) flexia-extensia laterala (in plan frontal); in cea mai mare masura, se executa din zona lombara si cervicala - 55 de grade;

3). rasucirea - zona cervicala si cea lombara - 120 de grade; combinat cu rotirea soldurilor/membrelor inferioare, putem ajunge la o rasucire completa de 180 de grade.

Mobilitatea coloanei vertebrale variaza dupa varsta si sex; la copii si femei, mobilitatea este mai mare. Cu varsta, discurile intervertebrale se turtesc si isi pierd din elasticitate. In plus, exista si diferentieri individuale destul de mari. Mobilitatea coloanei vertebrale poate fi mult marita prin exercitii speciale de suplete, permanente, inca de la varste fragede si se mentine numai prin practica continua.

Tulburari ale mecanicii coloanei vertebrale: scoliozele si cifozele

Biomecanica articulatiei umarului

La articulatia umarului participa doua oase:

omoplatul (scapula) prin cavitate glenoida;

humerus-ul prin capul humeral.

Scapula (omoplatul) este un os lat cu forma triunghiulara situat in treimea superioara a spatelui, pe grilajul costal, intre coastele 2 si 7, cu baza in sus; are doua fete: anterioara (cea dinspre coaste; este concava) si posterioara. Pe fata anterioara se insereaza muschiul subscapular. Fata posterioara (sau dorsala) este convexa si prezinta o creasta inalta care se mareste spre umar, denumita spina omoplatului. Lateral-exterior se ingroasa si formeaza o apofiza numita acromion(aici se prinde clavicula). Pe marginea superioara a spinei se insera muschiul trapez si muschiul deltoid. Deasupra spinei se formeaza fosa supraspinoasa unde se insera muschiul supraspinos; sub spina se formeaza fosa subspinoasa, unde se insera muschiul subspinos, micul si marele rotund.

Omoplatul are trei margini:

de sus (superioara): cea mai subtire; nu se insera muschi pe ea;

interna/vertebrala: se insera muschiul marele dintat si romboidul;

externa (spre umar) - se mai numeste si fateta subglenoidiana; pe ea se insera lunga portiune a   tricepsului.

In unghiul inferior al omoplatului se insera muschiul subscapular, marele rotund si fascicule din marele dintat; in unghiul supero-extern al omoplatului se gaseste cavitatea glenoida; are forma ovala, priveste in afara si putin in sus. Este inconjurata de un burelet fibrocartilaginos si impreuna formeaza cavitatea articulara a omoplatului. Cavitatea glenoida se uneste cu corpul omoplatului printr-un gat iar pe marginea superioara a omoplatului se ridica apofiza coracoida (de care se fixeaza muschiul coracoid); pe varful acestei apofize se insera scurta portiune a bicepsului si muschiul coraco-brahial.

Pe fata superioara a acestei apofize se insera ligamentele coraco-claviculare si muschiul micul pectoral.

Humerus: este un os lung si reprezinta scheletul bratului; extremitatea superioara a humerus-ului prezinta un cap cu care se prinde de restul osului, o tuberozitate mare numita trohiter si una mica numita trohin. Capul humeral reprezinta a doua suprafata articulara a articulatiei umarului ; este neted, rotunjit, orientat in sus si putin in fata.

Articulatia scapulo-humerala este cea mai mobila articulatie din corpul omenesc; cavitatea glenoida este acoperita de un cartilaj hialin nevascularizat la interior, iar de jur imprejur se afla un burelet bogat in vase d sange si nervi.

Cele doua suprafete articulare (capul humeral si cavitatea glenoida) sunt mentinute in contact de o capsula intarita superior de un ligament coraco-humeral si anterior de trei ligamente gleno-humerale. Capsula articulara se insera pe omoplat pe marginea externa a bureletului glenoidian.

Ligamentul coraco-humeral: se intinde de la spina coracoida a omoplatului la marea tuberozitate a humerus-ului. Acest ligament este intarit de tendonul lungii portiuni a bicepsului. Ligamentul coraco-brahial este cel mai important ligament al articulatiei; el sustine capul humeral si de aceea se mai numeste si ligamentul suspensor (al capului humeral).

Cele trei ligamente dintre omoplat si humerus (gleno-humerale0 sunt:

- ligamentul supragleno-suprahumeral;

- ligamentul supragleno-prehumeral;

- ligamentul pregleno-subhumeral.

Ele se insera pe humerus in puncte diferite. Aceste ligamente sunt foarte laxe in mentinerea contactului intre cele doua suprafete articulare, pentru a permite miscari ample. Un rol important in mentinerea articulatiei revine musculaturii umarului, in special deltoidului. Paralizia deltoidului are drept consecinta departarea suprafetei articulare si aparitia frecventa a subluxatiei de umar.

O a doua articulatie a umarului este considerata spatiul dintre deltoid si acromion. Este o articulatie interscapulotoracica. Rolul ei este foarte important: participa la dinamica articulatiei scapulohumerale; iar procesele inflamatorii sau traumatice de la acest nivel reduc miscarea prin durere (sindromul PSH)..

Muschiul deltoid

Este cel mai mare muschi al umarului; este superficial si are forma triunghiulara.

Se insera proximal pe marginea anterioara a claviculei, in treimea exterioara, - fascicul clavicular. A doua insertie este pe marginea exterioara a acromionului - fascicolele acromiale. A treia insertie este pe buza inferioara a spinei omoplatului - fascicolul spinal. Toate aceste fascicule converg intr-un tendon distal, care se insera pe fata externa a humerusului.

Actiunea deltoidului este complexa. Cand ia punct fix pe torace si pe centura scapulara, el va fi abductor al bratului. Contractia izolata a fasciculelor claviculare proiecteaza bratul inainte, iar fasciculele spinale proiecteaza bratul inapoi.

Ridicarea bratului in lateral pana la 90 de grade este realizata de deltoid. Mai sus de aceasta pozitie, bratul este ridicat de trapez.

Muschiul coraco-brahial

Este un muschi fusiform care se insera proximal pe omoplat, pe apofiza coracoida, impreuna cu scurta portiune a bicepsului, iar distal se insera pe fata interna a humerusului. Cand ia punct fix pe apofiza coracoida este proiector al bratului inainte, iar cand are punct fix pe humerus apropie omoplatul de humerus.

KINETOLOGIE

< kinein (- a merge, a se misca; miscare) + logos (cuvant, discurs, stiinta).

- esthesis: senzatie.

Kinetologie = stiinta care se ocupa cu studiul miscarii.

Kinestezie = ansamblul de senzatii pe care-l are corpul uman in miscare.

Kinetoterapie = terapia prin miscare; pentru perfectioanare miscarii, stimularea organismului si imbunatatirea starii de sanatate.

Scurta incursiune in istoria kinetoterapiei

in China antica: marele chirurg Hua To - introduce gimnastica medicala ca parte obligatorie intr-un tratament;

Europa: Hipocrat -parintele gimnasticii medicale; etc.

Asia: celebrul medic Avicena (Abu-Ali-Ibi-Sina) introduce in tratament baile de soare si aer, regimul alimentar si exercitiii de gimnastica medicala; este cel dintai care scrie un tratat de gimnastica;

etc. etc.

Scoala Romaneasca: prof. Hateganu la Cluj; prof. Adrian Ionescu la Bucuresti.

Elementele de orientare ale corpului omenesc

Pentru a preciza pozitia unei parti din corp fata de celelalte ne folosim de anumite elemente de orientare care sunt axe sau planuri.

Axa longitudinala a corpului: este o dreapta imaginara care uneste crestetul capului (=vertex) cu centrul poligonului de sustinere.

Planurile de orientare:

frontale;

sagitale;

transversale.

Intersectia celor trei planuri (planul transversal median cu cel sagital median si cu cel frontal median) - reprezinta axa de simetrie a corpului.

Planurile frontale: sunt planuri verticale paralele cu planul fruntii; planul frontal principal trece prin axa longitudinala a corpului si imparte corpul in doua parti: anterioara si posterioara. Planul frontal anterior este tangent la frunte. Planul frontal posterior este tangent la ceafa si spate.

Planurile sagitale: sunt planuri verticale perpendiculare pe planul frontal; planul sagital principal (cel median, pe mijloc) imparte corpul in doua jumatati simetrice, dreapta si stanga.

Planurile transversale: sunt planuri perpendiculare pe planurile frontale si sagitale. Planul transversal principal trece prin ombilic si imparte corpul in superior si inferior; planul transversal superior este tangent la cap, iar cel inferior este tangent la talpi.

Termeni uzuali:

"anterior" desemneaza tot ce se apropie de planul frontal anterior (ventral);

"posterior" desemneaza tot ce se apropie de planul frontal posterior (dorsal);

"medial": spre interior, spre planul sagital median;

"lateral": spre exterior fata de planul median;

la nivelul membrelor: folosim "proximal" pentru apropiat si "distal" pentru departat (apropiat sau departat fata de o articulatie de ex.);

la antebrat: "radial" = lateral-extern; "cubital" = latero-intern;

la gamba: "tibial" = median;

flexia: realizeaza apropierea segmentelor;

extensia: realizeaza departarea segmentelor;

abductia: este miscarea prin care membrul se departeaza de planul sagital median;

adductia: este miscarea prin care membrul se apropie de planul sagital median (si adunarea degetelor= tot abductie); pozitia anatomica a membrului superior este cu palma in sus sau in fata si cu degetul mare spre lateral;

rotatia poate fi: interna; externa; cu mina intinsa, cu cotul indoit la 90 de grade

supinatia: este miscarea de rotatie prin care mana ajunge cu palma in fata atunci cand cotul este extins sau cu palma in sus cand cotul este indoit la 90 de grade;

circumductia este insumarea tuturor celorlalte miscari;

genvalg (genunchi in X);

genvar (picioare in O).

Cercetarea mobilitatii articulare (bilantul articular)

Articulatia umarului

Mobilitatea articulara se cerceteaza in primul rand prin miscari active dirijate si apoi prin miscari pasive. Miscarile pasive arata intotdeauna o mobilitate mai mare decat cele active.

Miscari in articulatia umarului:

- Flexia sau proiectia bratului inainte: pacientul sta in picioare (sau sezand pe un scaun sau chiar culcat cu fata in sus), cu membrele superioare intinse pe langa corp, cu palmele spre corp, cu degetul mare spre inainte; pozitia de plecare: 0 grade.

Priza: prindem cu o mana antebratul pacientului si cu cealalta bratul deasupra cotului; la copii putem fixa umarul; se ridica mainile prin inainte pe rand sau impreuna; cand bratul ajunge la 90 grade facem o mica oprire dupa care continuam pana la verticala. La sfarsitul miscarii se poate face o usoara presiune. Mobilitatea normala este de 180 de grade; putem intalni persoane cu mobilitate rigida dar si persoane care pot ridica mainile si peste 180 de grade; persoanele rigide vor incerca sa incurbeze coloana pentru a ajunge cu membrul superior deasupra umerilor (vom nota cu - rigid, cu + prea lax).

- Extensia sau proiectia bratului inapoi: priza este aceeasi ca si la flexie; se duce membrul bine intins din cot inapoi, pana la limita maxima a miscarii (activ: 30-35 grade; pasiv cu tensiune puternica: 50 grade chiar 90 grade la copii); pentru a anihila tendinta de a se apleca putem fixa cu o mana umarul.

- Abductia: ducem membrele superioare in lateral si in sus in plan frontal; la nevoie miscarea se poate face si cu cotul indoit; pana la 90 de grade palmele vor sta cu fata in jos; la 90 de grade facem o mica oprire si intoarcem palmele cu fata in sus si continuam pana la 180 de grade. Daca in timpul abductiei pozitia ramane neschimbata, cu greu se ajunge la 140 de grade; din cauza elementelor anatomice ale articulatiei(bureletul glenoidian, ligamentele si capsula) care in aceasta pozitie impiedica continuarea miscarii.

- Adductia: se executa revenind din abductie la pozitia de plecare; se poate depasi chiar trunchiul, fie prin fata cu coatele intinse(usoara extensie si rotatie interna), fie prin spate, indoind coatele (atunci miscarea se continua si cu o mica flexie si rotatie interna).

- Rotatia interna si externa a umarului: rotatia umarului se cerceteaza intotdeauna cu cotul idoit la 90 de grade; cu cotul intins-se adauga si miscarile de pronatie si supinatie a antebratului. Putem cerceta rotatia din doua pozitii:

1). Cu bratul in adductie (pe langa corp), cu coatele indoite la 90 de grade si cu aplmele privind inauntru (- aceasta este pozitia 0-zero); cu o mana sprijinim cotul si cu cealalta prindem de antebrat si-l ducem inauntru si in afara si vedem gradele de rotatie; in aceasta pozitie trunchiul impiedica o rotatie interna maxima;

2). Cu bratul in abductie la 90 de grade, cu cotul indoit tot la 90 de grade pe orizontala (antebratul se mentine in plan orizontal); deplasam antebratul in sus si in jos, cotul ramanand fix; in sus avem rotatia externa si in jos avem rotatia interna, fiecare atingand circa 90 de grade. Pe langa miscarea capului humeral se produce si o basculare a omoplatului; la rotatia externa cu bratul orizontal avem o mobilitate mai mare. Daca rotam umarul cu bratul intins atingem 180 de grade.

In articulatia umarului miscarile se realizeaza in toate cele trei planuri:

in plan sagital: flexia 180 de grade, extensia sau retropulsia 45-50 de grade; muschii care realizeaza flexia sunt: marele pectoral, micul pectoral si marele dintat; muschii care realizeaza extensia sunt: romboidul, trapezul prin fascicolul transvers si muschiul marele dorsal;

in plan frontal: abductia si adductia; miscarea de rotatie. In cazul abductiei: primele 10 grade starterul e supraspinosul; pana la 90 de grade intra in actiune si deltoidul; 90-150 de grade: muschiul trapez si marele dintat; 150-180 de grade: toti muschii abductori, dar in special trapezul. In cazul adductiei: cand coborarea este controlata, participa marele pectoral, dorsalul mare, marele rotund, subscapularul si coraco-brahialul.

Tot in plan frontal se realizeaza miscarea de rotatie: externa 90 de grade; interna: 95 de grade.

in plan transversal (orizontal): antepulsia si retropulsia. Antepulsia sau adductia anterioara: 140 de grade; este realizata de muschiul deltoid, prin fascicolul clavicular, marele si micul pectoral, marele dintat, muschiul subscapulr (care se intinde). Retropulsia sau adductia posterioara: 30 de grade; este realizata de deltoid cu fascicolul spinos, de supraspinos, marele si micul rotund, romboid, trapez si marele dorsal.

Miscarea de circumductie combina toate miscarile, in jurul celor trei axe: brtaul descrie in spatiu un trunchi de con neregulat, cu varful in articulatia umarului, numit conul de circumductie.

Datele de mai sus reprezinta bilantul functional (articular), permitand o descriere concreta si completa a mobilitatii articulare, dand posibilitatea urmaririi eficientei tratamentului si compararea gradelor de miscare in timpul tratamentului.

In gimnastica medicala pe care o vom face dupa traumatisme ale umarului vom urmari obtinerea gesturilor fiziologice (miscarile de zi cu zi: ducerea mainii la gura, la centura, la ceafa, pe cap, la spate etc.).

Gradele de libertate ale unei articulatii

Putem avea trei grade de libertate.

Daca un os (sau orice corp) este fixat intr-un punct, ii raman trei grade de mobilitate; el se poate invarti in jurul acestui punct in cele trei planuri fundamentale: frontal, sagital si transversal. Articulatia umarului este o astfel de articulatie.

Daca este fixat in doua puncte: isi mentine un singur grad de libertate; acesta este cazul articulatiei cotului (osul radius: doar rotatie) sau intre radius si cubitus (la fel, pot executa doar rotatie).

Daca este fixat in trei puncte necoliniare, va fi imobil; acesta este cazul oaselor carpiene.

Miscarea in general se poate realiza intr-un lant cinematic deschis (ca in cazul articulatiei umarului) ori poate fi un alt gen de miscare intr-un lant cinematic inchis (ca la articulatia dintre coaste si stern ori dintre coaste si coloana).

Amplitudinea miscarii intr-o articulatie

Limitarea miscarilor depinde de particularitatile structurii articulatiei si a tesuturilor moi care inconjoara articulatia, in raport cu suprafata articulatiei, forma oaselor si a cartilajelor, lungimea si elasticitatea ligamentelor si rezistenta tractiunii muschilor.

In cazul articulatiei scapulohumerale, osul este sferic, cartilagiul periarticular favorizeaza miscarea insa din punct de vedere biomecanic, insemnatatea hotaratoare pentru amplitudinea miscarii o au tesuturile moi: capsula articulara, ligamentele, muschii, care limiteaza miscarile.

In articulatiile cu amplitudine mare a miscarii, capsula are fibre mai lungi, nu este fixata pe articulatie ci se cuteaza, cum este cazul articulatiilor umarului, cotului si genunchiului.

In articulatiile stranse, cu amplitudine mica a miscarii, capsulele au fibre scurte si mai solide, uneori sunt dispuse sub forma de evantai, micsorand astfel amplitudinea miscarii, cum este cazul articulatiilor costovertebrale si intercarpiene.

La articulatiile cu amplitudine mare, limitarea miscarii este facuta de ligamente si tuberozitati. Mai multe ligamente mentin aceasta articulatie in cazul in care sunt structurate din tesuturi puternice cum este cazul articulatiei coxofemurale (ligamentul iliofemural, ischiocapsular si pubocapsular).

In alte cazuri, ca de pilda la articulatia genunchiului, ligamentele sunt foarte puternice dar scurte, oprind astfel miscarile de lateralitate si de rotatie - ligamentele colaterale (incrucisate) ale genunchiului.

Elementele care franeaza de fapt miscarea sunt muschii ce fixeaza articulatiile. Muschii nu au doar efect limitativ asupra miscarilor ci, impreuna cu capsula articulara, ligamente si tendoane intaresc articulatia.

De aceea, la omul viu, miscarea activa este de amplitudine mai mica decat cea pasiva.

Asuplizare = mobilitate.

La miscarea pasiva, muschii nu sunt contractati si de aceea, va avea o amplitudine mai mare. De pilda, la miscarea de flexie a antebratului pe brat, muschii flexori ai antebratului si bratului in contractie se ingroasa si nu permit antebratului sa se apropie de brat.

Particularitatile in miscarile articulare - ca directia si amplitudinea - nu depind doar de forma articulatiei, ci sunt influentate de tesuturile moi ce inconjoara articulatia si de fortele ce actioneaza asupra partilor articulate. Exista variatii in forta si amplitudinea miscarii in raport cu tonusul muscular, ce depind si de gradul de pregatire fizica si de antrenament.

Biomecanica articulatiei cotului

Cotul este o articulatie formata din trei oase lungi:

humerus (osul bratului);

radius (latero-extern) la antebrat;

cubitus sau ulna (latero-extern la antebrat).

Articulatia cotului este o trohleoartroza deoarece humerusul prezinta o trohlee   mare (structura anatomica de tip scripete, balama: doar flexie si extensie) pe care sunt articulate radius (extern) si cubitus (intern).

Articulatia este mentinuta intr-o capsula articulara puternica intarita de doua ligamente: ligamentul lateral intern (cubital) si cel lateral extern (radial). Ea functioneaza pe o axa transversala si are un anumit grad de libertate, realizand miscari de flexie-extensie. Pozitia zero este cu cotul intins (in extensie totala), bratul pe langa corp si palma spre inainte, cu degetul mare in afara. In repaus, la copii si la femei poate aparea o extensie pana la 15-20 de grade (este o hiperlaxitate normala sau anormala, in functie de persoana).

Flexia activa poate fi la un unghi ceva mai mic (145 de grade) in cazul unei mase musculare mai mari, in timp ce in flexia pasiva se poate ajunge si la 160 de grade la o mobilitate buna a cotului (adica atunci cand nu mai apare opozitia muschiului contractat).

Muschii flexori: muschiul brahial anterior, lungul supinator si bicepsul brahial (care este principalul muschi flexor).

Extensia cotului este realizata de un singur muschi: tricepsul brahial.

Biomecanica articulatiei radio-cubitale

Miscari: pronatia si supinatia - singurele realizabile.

Pozitia zero: cotul indoit la 90 de grade, palm ape verticala, degetul mare in sus. Amplitudinea: supinatie - 90 de grade si pronatia - 85 de grade.

Pronatia si supinatia: se cerceteaza cu cotul flexat la 90 de grade; daca tinem bratul intins se adauga rotatia umarului care creste unghiul in mod fals si ne poate induce in eroare. Pozitia de pronatie: cu palma in jos, iar policele se roteste inauntru; poate atinge 85 de grade. Pozitia de supinatie: cu palma in sus, policele priveste in afara; poate atinge maxim 90 de grade

Muschii supinatori: scurtul supinator (in jurul radiusului) si bicepsul (inserat pe tuberozitatea bicipitala).

Muschii pronatori: patratul pronator (infasurat in jurul extremitatii superioare a cubitusului, actionand prin desfasurarea cubitusului in raport cu radiusul - muschiul se desfasoara si osul se roteste) si rotundul pronator inserat pe varful radiusului.

Biomecanica articulatiei pumnului

Flexia palmara a pumnului trebuie sa fie de 85 de grade.

Extensia se realizeaza mai usor si poate depasi 85 de grade.

Miscarile de abductie si adductie se masoara de la axul mainii (- al treilea metacarpian sau degetul medius).

Abductia - miscarea mainii in afara; poate fi mai mica sau egala cu 15 grade; palma este in sus.

Adductia - miscarea mainii inauntru; poate ajunge pana la 45 de grade; aceste limite pot varia in functie de pozitionarea mainii.

Combinand cele patru miscari realizam circumductia.

Muschii:

flexori: marele palmar, micul palmar si cubitalul anterior;

abductori: abductorul policelui si scurtul extensor al policelui (sunt muschi radiali);

extensori: cubitalul posterior si cei doi muschi radiali;

adductori: doi muschi cubitali care incadreaza apofiza stiloida a cubitusului..

KINETOLOGIE

Gimnastica in general urmareste intarirea sanatatii omului.

Putem avea:

gimnastica sportiva (se urmareste dezvoltarea performantei intr-o anumita ramura sportiva);

gimnastica artistica: in care esteticul este predominant;

gimnastica medicala: pe primul plan este sanatatea.

Prin exercitiu fizic aplicat sistematic se urmareste dezvoltarea fortei, a vitezei, a rezistentei, precum si coordonarea.

Pentru fiecare gen de eficienta/gimnastica se pot aplica diverse tipuri de exercitii.

Scopul kinetoterapiei

Urmarim sa amelioram capacitatile generale de miscare si marile functiuni (circulatia, respiratia, metabolismul).

Urmarim sa amelioram functiile segmentului/segmentelor interesate si prevenirea instalarii deprinderilor compensatorii vicioase (defectuoase).

Foarte important: urmarim sa stimulam starea psihica. Prin gimnastica se stimuleaza circulatia, creste frecventa cardiaca si se regleaza ritmul prin reglarea constienta a respiratiei. Se echilibreaza procesele neurovegetative (sistemul nervos vag si simpatic), creste troficitatea tesuturilor, se produce adaptarea functionala a tuturor sistemelor din organism si in final se ajunge la stimularea refacerii organelor bolnave.

La copii se echilibreaza procesele de crestere.

Mijloace de recuperare

Recuperarea sanatatii o facem dupa sechelele diverselor afectiuni, pentru refacerea capacitatii functionale (dupa accidente, traumatisme, interventii chirurgicale etc.).

Exista si o terapie ocupationala care poate crea noi deprinderi printr-o reantrenare a organismului a organismului la diverse miscari profesionale (ergoterapie).

In gimnastica la copii folosim jocurile si imitatia miscarilor; gimnastica generala se va face in raport cu varsta, aptitudinile si afectiunile persoanei respective.

Gimnastica generala se va combina cu gimnastica respiratorie.

Revine intotdeauna in sarcina terapeutului si psihoterapia.

Legile compensarii

Orice persoana care a suferit o pierdere somatica sau functionala este capabila sa se compenseze functional. Pentru ca procesul compensarii sa fie posibil sistemul nervos central trebuie sa functioneze normal. Pentru a se favoriza dezvoltarea compensarii pierderea functionala trebuie semnalata precoce. Compensarea este un proces continuu, care trebuie antrenat.

Etapele procesului de compensare vor fi progresive.

Principiile de baza ale kinetoterapiei

Primum non nocere (in primul rand sa nu faci - mai - rau).

Precocitatea tratamentului

Tratamentul se va incepe imediat dupa cedarea complicatiilor, in raport cu starea generala a pacientului. Trebuie sa prevenim de la bun inceput fixarea unor compensari gresite.

Gradarea efortului

Se va incepe cu miscari de incalzire si vom castiga progresiv calitatea miscarii pana la limitele normale. Depasirea nivelului functional de miscare este cea mai mare greseala in kinetoterapie (nu trebuie sa fortam). Efortul trebuie sa aiba o curba permanent ascendenta si sa urmareasca nivelul calitatii miscarii, atat in cadrul unei sedinte cat si de-a lungul intregii perioade de tratament. Se urmareste cresterea calitativa de viteza, forta, rezistenta si coordonare. In general nu trebuie depasit elementul durere; bineinteles ca exista si exceptii.

4. Principiul individualizarii tratamentului - in functie de natura afectiunii, de localizarea motorii, daca a fost interventie chirurgicala, de personalitatea, psihicul si activitatea pacientului; trebuie castigata increderea pacientului in tratamentul aplicat. Un pacient neobisnuit cu gimnastica trebuie abordat cu rabdare si constientizat de rolul acestui exercitiu fizic. Durata tratamentului este conditionata de: sexul pacientului (femeile recapata mai usor mobilitatea iar barbatii, forta), varsta (la copii si la tineri rezultatele sunt mai rapide decat la adulti), gradul de deficienta fizica si eventual de natura interventiei chirurgicale care a avut loc anterior asupra pacientului.

Trebuie actionat in spiritul eticii corecte fata de pacient.

5. Principiul continuarii tratamentului pana la recuperarea integrala. Tratamentul prin kinetoterapie este de obicei de durata. Intreruperile de tratament inainte de recuperarea totala pot avea ca urmare intreruperea proceselor de vindecare iar in situatii mai grave, chiar un regres.

Metode in kinetoterapie

Metodele reprezinta un grup restrans de exercitii fizice care au un anumit scop.

Bobath - se bazeaza pe o reactie de redresare a capului sau corpului, urmarind tonifierea muschilor; se foloseste in nevrite, cand se fac exercitii fie de relaxare fie de tonifiere;

Watkins (Oxford) - urmareste cresterea fortei musculare prin exercitii cu rezistenta progresiva;

Jacobson - se fac preponderent exercitii de relaxare, care sunt esentiale;

Kabat - se bazeaza pe tehnici de facilitare neuromusculare proprioceptive.

Receptorii sunt clasificati in trei categorii importante:

externi - receptioneaza stimulii din mediul extern (termic, durere, tactil, olfactiv, vizual, auditiv, gustativ);

interni (viscerali) - culeg stimuli de la organele interne;

proprii - culeg stimuli de la nivelul tendoanelor, muschilor, articulatiilor, ligamentelor si periostului.

Metoda Kabat - se urmareste stimularea proprioceptorilor, grabind raspunsul mecanismului neuromuscular. Kabat a observat ca majoritatea miscarilor cotidiene sunt facute in diagonala sau in spirala si ca pentru fiecare segment al corpului exista doua diagonale de miscare. A conceput o schema de gimnastica reprezentata prin cate doua flexii, respectiv doua extensii pe diagonala dreapta-stanga, combinate cu abductii-adductii, rotatii interne sau externe. De exemplu, se executa rotatia capului spre stanga in hiperextensie lateral stanga si apoi la fel spre dreapta; o data cu rotatia capului, trunchiul si umerii se rotesc si se flecteaza spre dreapta (respectiv stanga) cu tendinta de a cobori spre sold.; barbia, dupa ce a depasit linia mediana, vine de sus in jos, cu privirea indreptata in jos. Acelasi lucru se poate face si cu trunchiul.

Bazele fiziopatologice ale kinetoterapiei

Kinetoterapia poate fi atat profilactica cit si terapeutica.

La cea terapeutica trebuie determinat deficitul dupa caracterul afectiunii la nivelul articulatiei, al muschiului sau al complexului nerv-muschi. Acest deficit poate insemna o pierdere a stabilitatii sau a gradului de mobilitate a corpului.

Categorii de afectiuni tratate prin kinetoterapie:

A) REDORI - limitari patologice ale miscarii/mobilitatii intr-o articulatie

Redorile congenitale grave se trateaza prin interventie chirurgicala. Redorile usoare se pot trata prin kinetoterapie.

Redorile dobandite sunt de mai multe categorii:

1). leziuni ale tegumentelor si ale tesuturilor celulare subcutanate, infiltratii hematoase sau sangvine (vanatai), cicatrici ce limiteaza miscarea (scleroza reumatismala cronica);

2). leziuni aponevrotice (retractii ale aponevrozelor ce limiteaza sau blocheaza mobilizarea unui segment (ca de ex. boala Dupuytren = retractia aponevrozei palmare), arsuri de gradul 2 sau 3, leziuni posttraumatice;

3). leziuni musculo-tendinoase cu diverse cauze: ruptura, hematom, calcifiere, scleroza, inflamatii; miscarea se limiteaza datorita contracturii musculare si retractiei aponevrotice;

4). leziuni capsulo-ligamentare posttraumatice cu inflamatii, calcifieri, ostificari, osteofite (ciocuri), ce tin de varsta, tulburari endocrine sau vasculare, reflexe locale patologice; in astfel de situatii se face kineto pasiva foarte blanda si numai dupa aceea miscari active;

5). leziuni sinoviale de natura inflamatorie cu reactie lichidiana (apa la genunchi);

6). leziuni cartilaginoase si osoase in caz de traumatisme majore;

7). procese de retractie si adaptare dupa traumatisme cu imobilizare prelungita.

B). ANCHILOZE - fibroase sau osoase, fie posttraumatice fie postreumatismale cronice.

C). LAXITATE ARTICULARA - mobilitate exagerata a articulatiei - poate proveni din copilarie; articulatiile se dau peste cap (unghiul este mai mare decat cel fiziologic); ligamentele sunt prea laxe - genvalg (picioarele in X), genvar (cracanat), rupturi ligamentare, elongatii tendinoase (entorse), afectiuni cartilaginoase, reumatism cronic, hipotomie musculara si cartilaginoasa; de multe ori au cauze genetice.

Starile patologice ale muschiului

Atrofie musculara - apare dupa imobilizari in aparat gipsat; fibrele se subtiaza si chiar se imputineaza prin procese metabolice deficitare (scade sinteza de ADN si ARN si consumul de O2). Are caracter reversibil, putand fi remediata prin kinetoterapie

Distrofia musculara - "topirea" musculaturii; are caracter ireversibil; apare datorita unor boli degenerative, adeseori genetice; singurul mijloc de recuperare sunt exercitiile active cu un program incarcat progresiv, pana la exercitii cu rezistenta. Se poate doar stopa, nu inlatura complet.

La atrofie, functionalitatea muschiului este normala, scazand doar forta sa in timp ce la distrofie atat functionalitatea cat si inervatia sunt anormale iar coordonarea este afectata. Distrofia mai este definita in termeni populari si ca "topirea muschiului".

Hipertrofia nu este o stare patologica a muschiului. Ea apare ca urmare a cultivarii voluntare a muschiului prin exercitiu fizic sau efort fizic sistematic.

Febra musculara este o stare de oboseala musculara in urma unui efort fizic intens si continuu depus de muschi neantrenati. Ea apare prin acumulare de acid piruvic (o fractiune a acidului lactic) in muschi si se combate prin repaus, masaj, consum de miere, calciu, glucide, magneziu.

Mersul si deficientele de mers

Postura corecta a corpului se realizeaza prin echilibru static si dinamic in jurul axei principale a corpului, axa care trece prin C7 si prin centrul poligonului de sprijin dintre talpi.

Factorii care influenteaza postura coloanei vertebrale sunt: ereditatea; zona geografica; starile patologice: rahitismul duce la cifoscolioze, reumatismul la necroza, tuberculoza osoasa la cifoza (morbul lui Pott).

In cazul unor muschi ai spatelui cu forta redusa pot aparea diverse deviatii ale coloanei vertebrale.

In dezvoltarea fizica se apreciaza statura(inaltimea), greutatea si armonia corpului. Armonia cu privire la proportiile dintre diferitele parti ale corpului si pozitia acestora trebuie sa fie in raport cu varsta si sexul. O postura corecta in perioada de crestere a organismului este foarte importanta pentru dezvoltarea sa ulterioara, de aceea trebuie sa fim foarte atenti la atitudinea corecta a copiilor/tinerilor. Omul creste staturala in primele trei luni dupa nastere, intre 6-7 ani si la inceputul pubertatii; perioada de pubertate reprezinta ultimul puseu de crestere si defineste practic in linii mari statura individului (la fete: mai devreme decat la baieti). In timpul pubertatii, cresterea in inaltime este de 1-15 cm/an. Este si perioada optima de remediere a deficientelor staturale; dupa incheierea perioadei de crestere aceste deficiente nu mai pot fi remediate total.

Perturbatii ale mersului

- asimetrii nesemnificative in lungimile membrelor inferioare ceea ce duce indeobste la o inclinare a bazinului;

- coloana vertebrala perpendiculara pe bazinul inclinat determina o scolioza lombara pe partea piciorului afectat pentru a determina o corectie pe bazin; in aceasta situatie este obligatorie verificarea existentei unei rotatii vertebrale - pacientul este pus sa se aplece mult in fata din pozitia in picioare; daca exista vreo rotatie de vertebre, in zona respectiva va apare o gibozitate.

Scoliozele trebuie depistate cat mai devreme iar gimnastica inceputa cit mai devreme, de la 7 ani. In caz contrar, curbura scoliotica se accentueaza si se ajunge la o incetinire a cresterii.

In cifoza dorsala se executa exercitii de extensie pe spate insa acestea pot accentua lordoza si atunci trebuie intarita foarte bine musculatura abdomenului prin flexia trunchiului in fata din asezat sau din picioare iar din culcat ridicarea membrelor inferioare sau a trunchiului pana la 90 de grade.

Statura si cauzele deficientelor de inaltime

Exista trei tipuri de statura: longilina (peste 185 cm la barbati si 160 la femei); mediolina (170, 150), brevilina (150, 140).

Bineinteles ca exista intotdeauna si exceptii: extremele - statura foarte mica si statura foarte inalta.

Cauzele deficientelor de inaltime pot fi de natura endocrina: dereglarea glandei hipofize, principala responsabila pentru inaltimea omului. Cresterea exagerata in inaltime este denumita gigantism la copii. La adulti, se manifesta prin cresterea anumitor extremitati ale corpului (nas, urechi, etc.) peste limitele normale si se numeste acromegalie. Cresterea insuficienta in inaltime se numeste nanism.

Greutatea

Organismul uman este compus din: 65-70% apa, 205 proteine si 10% minerale. In alimentatie trebuie pastrata o proportie echilibrata intre glucide (zaharuri si fainoase) - 50-55%, lipide - 25-30% (sunt recomandate lipidele de natura vegetala, mono- si polisaturate) si proteine -15-25% (aminoacizi esentiali pe care organismul nostru nu-i poate produce-sintetiza).

In cazul ideal teoretic, procentul de masa musculara activa trebuie sa fie de 85-90% iar cel de tesut adipos de 10-15%. Mai mult de 15% tesut adipos reprezinta exces de grasime. In realitate, in general 30 % sau chiar mai mult reprezinta stratul adipos/grasimea.

Greutatea corpului depinde de o serie intreaga de factori (ereditari, geografici, climatici etc). Greutatea ideala a corpului se determina astfel:

la barbati: inaltimea exprimata in cm -(minus) 100;

la femei: inaltimea exprimata in cm - (minus) 105.

Din punct de vedere al obezitatii ce depaseste cu 5 kg greutatea ideala - tendinte de ingrasare; + 10 kg - obezitate de gradul I; + 15 kg - obezitate de gradul II etc.

Intocmirea unui program de gimnastica

Un program de gimnastica trebuie sa cuprinda trei parti: o parte introductiva (incalzire), o parte fundamentala si o parte de incheiere.

1). partea introductiva: se incalzesc treptat muschii si articulatiile si se adapteaza progresiv organismul la efort; un rol important il vor juca in prima parte exercitiile de respiratie. Terapeutul va evalua pacientul si va urmari amplitudinea miscarilor, starea generala si evolutia pacientului.

2). partea fundamentala: se introduc exercitii cu grad de complexitate maxim, necesare pentru recuperarea afectiunii respective, in general doar miscari active, mai rar si pasive, prin care sa fie mobilizate si solicitate toate articulatiile si toate grupele de muschi.

3). partea finala: exercitiile revin la un ritm mai lent, insistandu-se pe exercitii de respiratie astfel incat organismul sa revina usor la normal.

Programul se va incheia cand pulsul si respiratia au revenit la normal.

La prima intalnire cu pacientul, terapeutul trebuie sa-i afle motivatia si sa intocmeasca o schema de tratament.

Gimnastica pentru afectiunile coloanei vertebrale

Putem avea scolioze (in C sau in S), cifoze sau lordoze patologice (accentuarea curburilor anatomice) sau cifoscolioze; la fete sunt mai frecvente lordozele.

Scolioza poate fi complicata prin aparitia unei rotatii de vertebre (de obicei in zona dorsala ori lombara); in acest caz se va pune accentul pe exercitii de elongatie, iar la exercitiile cu rotirea coloanei vertebrale se va lucra cu foarte mare grija.

Programul de gimnastica va cuprinde exercitii cu actiune asimetrica.

Exemple de exercitii pentru scolioza in C (spre stanga) -   (umarul stang este mai coborat; convex: dreapta; concav: stanga):

bratul stang, mai coborat, il ridicam in sus, cu palma drept in sus, iar bratul drept il ridicam lateral cu palma in fata; din aceasta pozitie - hiperextensie pe spate; cu picioarele usor departate facem tensiuni pe spate;

miscari de rotatie cu tensiuni pe punctul maxim de rotatie;

cu mainile la ceafa, cu cotul stang cat mai sus si cotul drept pe spate si coborat: se vor face cate doua tensiuni puternice, dupa care relaxam musculatura; capul il tinem in usoara extensie; vom face apoi rotatii pe spate cu mainile fie in aceeasi pozitie fie in forma de U; se pot folosi si gantere usoare;

gimnastica la inele inegale;

exercitii in patru labe: ex.- ridicam mana cu umarul lasat si piciorul opus; ne deplasam spre dreapta (aducem umarul lasat in fata);

exercitii din pozitie ventrala (pe burta): ridicam mana stanga - piciorul drept; + gimnastica abdominala;

cu un baston la ceafa: rasuciri cu umarul drept in fata.

Schema de gimnastica in cazul fracturilor de humerus

Un element important de interes in astfel de cazuri este existenta durerii. In general, fractura de humerus in treimea medie nu doare. Daca insa pacientul acuza dureri, acesta este un semnal ca exista probleme. Daca degetele sunt cianotice, inseamna ca circulatia de intoarcere este deficitara. De aceea, la fracturi, membrul gipsat se tine mai sus decat restul corpului pentru a favoriza circulatia de intoarcere. Se executa exercitii generale, fara deplasarea membrului gipsat.

Schema de gimnastica in cazul aparatului gipsat pe torace

Programul incepe cu exercitii de respiratii lente in pozitiile cele mai comode pentru pacient.

Inspiratia va fi profunda, cu abdomenul supt puternic iar expiratia va fi urmata de relaxarea abdomenului. Se executa apoi miscari de flexie-extensie a genunchiului, concomitent cu miscarile de respiratie. Se continua cu miscari de crawl cu labele picioarelor, in ritm din ce in ce mai rapid, pentru ameliorarea circulatiei periferice.

Contractia muschilor stimuleaza circulatia sangelui si a limfei. Daca pacientul reactioneaza bine, se poate executa flexia genunchiului pe abdomen, miscarea de rotatie rapida a labei piciorului, miscari de abductie a membrelor inferioare cu genunchii indoiti (miscari lente) contractii pasive ale musculaturii antebratului si mainii, ale musculaturii feselor si membrelor inferioare, unde prin stimularea circulatiei in membrele inferioare se stimuleaza circulatia in intregul organism.

Miscarea izometrica - miscarea sau contractia fara deplasare; creste forta muschiului si o mentine la un nivel optim. Miscarea izotonica - miscarea cu deplasare.

Un alt set de miscari ce pot fi executate sunt miscari alternative ale membrelor inferioare cu miscari de flexie-extensie ample, cu genunchiul apasand pe abdomen. Pot urma apoi miscari de tip foarfeca pe orizontala a membrelor inferioare, la inceput ample si lente apoi marunte si rapide.

Se incheie printr-un set de exercitii de respiratie profunda si foarte lenta.

Fiecare set de exercitii se repeta de cca. 10 ori. Pe masura cresterii numarului de sedinte, frecventa exercitiilor va creste progresiv.

Elemente de gimnastica pentru abdomen

- mersul pe jos, progresiv ca distanta si ritm;

- alergari pe loc 1-5 minute sub diverse forme;

- controlul respiratiei: inspiratie in doi timpi si expiratie in patru timpi - in raport cu conditia fizica;

- scurt program pentru tot corpul: miscari ale capului, bratelor, trunchiului (inclinari laterale, extensii si flexii), ridicarea alternativa a membrelor inferioare;

- din pozitia culcat lateral se ridica concomitent piciorul si bratul opus;

- exercitii din toate cele patru membre;

- se intercaleaza un minut de alergare cu respiratii profunde;

- exercitii de echilibru: cumpana;

- din pozitia culcat pe spate: aducerea genunchilor la piept urmata de intinderea lor, lumanarea, bicicleta, crawl, cercuri, foarfeca;