BOALA LUI PARKINSON

BOALA LUI PARKINSON

Etiologie

Majoritatea autorilor mentioneaza preponderenta masculina. In cea mai mare parte a cazurilor debutul are loc dupa varsta de 40 de ani, incidenta maxima fiind intre 45-60 de ani. Cauza bolii este necunoscuta. Se considera in general ca este vorba de o boala degenerativa a sistemului nervos.

Anatomia patologica

Leziunile de la nivelul lui locus niger sunt constante si caracteristice. Degenerescenta este vizibila adesea macroscopic. Examenul histologic arata disparitia unui mare numar de neuroni pigmentati cu atrofia neuronilor ramasi. Pigmentul melanic eliberat se gaseste raspandit in tesutul invecinat, fie extracelular, fie fagocitat de celulele gliale.

Tabloul clinic

Debutul bolii este insidios. Primele semne sunt adesea putin evocatoare:

dureri nesistematizate

oboseali rapida

reducerea activitatii

Nu rareori aceste manifestari initiale conduc la un diagnostic eronat (reumatism, stare depresiva). Adesea, aparitia tremuraturii este aceea care atrage atentia bolnavului si anturajului sau conducand la diagnostic. Chiar inaintea aparitiei acestui semn, care poate fi tardiv sau chiar sa lipseasca, exista un ansamblu de semne ce permit recunoasterea sindromului parkinsonian.

Hipochinezia, caracterizata prin saracia si lentoarea miscarilor, este un semn fundamental si precoce al tabloului clinic.

Parkinsonianul este un bolnav putin mobil, a carui expresie gestuala este remarcabil redusa. La nivelul extremitatii cefalice, raritatea clipitului fixitatea privirii si saracia mimicii confera faciesului un aspect de masca rigida, inexpresiva, impasibila, pe care nu se reflecta emotiile.

In aceasta boala exista o tulburare importanta a initiativei motorii, bolnavul pare ca isi economiseste miscarile care sunt rare, lente, uneori doar schitate. Timpul necesar imbracarii, alimentatiei dureaza foarte mult.

Tonusul postural este notabil modificat la parkinsonieni in sensul unei etitudini generale in flexie. Aceasta tendinta la flexie apare precoce la nivelul cotului. Bolnavul este intepenit, fixat in aceasta atitudine anormala pe care o pastreaza in toate activitatile, mai ales in mers care se face fara suplete, cu pasi mici, ce uneori se accelereaza pana la fuga si nu se poate opri decat atunci cand se loveste de o rezistenta.

Tremuratura, fara a fi constanta, se observa intr-o buna parte din cazuri. Este o tremuratura de repaus ce apare la un anumit grad de relaxare musculara, disparand in timpul miscarilor voluntare si adeseori la mentinerea unei atitudini. Este exagerata de emotii, oboseala si dispare in somn.

1 Forme clinice

Daca diferitele simptome ale sindromului parkinsonian - tremuratura, hipochinezia, rigiditatea - sunt reunite in mod obisnuit, este posibil insa si disocierea lor, dand loc la forme in care predomina fie tremuratura, fie sindromul hiperton - hipochinetic; acestea din urma sunt cele mai grave sub raport functional.

Sindroame parkinsoniene de alta etiologie

Sindroame parkinsoniene post-encefalice

Tabloul clinic

Tabloul parkinsonismului postencefalic prezinta cateva particularitati. Aparitia sa la o varsta tanara nu este rara, debutul situandu-se in general in jurul varstei de 40 ani.

Sindroame parkinsoniene vasculare

Etiologia vasculara a unui sindrom parkinsonian este discutabila. La bolnavii ateromatosi si hipertensivi, simptomatologia parkinsoniana este frecvent atipica si asimetrica, putandu-se asocia cu semne neobisnuite, cum ar fi un semn al lui Babiski sau un sindrom pseudo-bulbar.

Sindroame parkinsoniene tumorale

Etiologia tumorala este rara. Meningeoamele parasagitale, tumorile frontale, septale si de ventricol III pot produce un asemenea sindrom.

Sindroame parkinsoniene traumatice

Etiologia traumatica a unui sindrom parkinsonian va fi admisa cu prudenta. In majoritatea cazurilor, traumatismul joaca doar un rol revelator.

Sindroame parkinsoniene toxice

Sindromul parkinsonian ce poate surveni in urma unei intoxicatii cu oxid de carbon imbraca un aspect hipertonico-hiperkinetic. Examenul histopatologic evidentiaza leziuni necronice bilaterale ale palidului.

2 Tratamentul sindroamelor parkinsoniene

Tratamentul medicamentos s-a bazat pana in ultimii ani pe anti pakinsonienele de sinteza, care au inlocuit aproape total alcaloizii de solanacee (atropina, hioscina, scopolamina). Cele mai utilizate sunt romparkinul (3-20 mg) , artanul (4-10 mg/zi) , kemadrinul (10-20 mg/zi), parsidolul (15-50 g/zi). Administrarea se face progresiv urmarindu-se eventuala aparitie a semnelor de intoleranta (uscaciunea gurii, tulburari de acomodare vizuala, greturi, acufene, stari convulsive).

Eficacitatea lor este limitata, ameliorand tremuratura si rigiditatea, ara a influenta hipochinezia.

Tratamentul chirurgical consta in producerea printr-o interventie stereotaxica a unei leziuni, fie in partea interna a palidului, fie in nucleul latero-ventral al talamusului. Rezultatul consta in suprimarea tremuraturii si diminuarea rigiditatii, hipokinezia, nefiind influentata uneori chiar agravata.

Tratamentul fizic are o importanta considerabila. Se va cauta ca bolnavii sa-si conserve cit mai mult timp posibil, toate activitatile profesionale si extraprofesionale, si pentru aceasta o psihoterapie de sustinere este adesea utila. Tulburatorilor de mers, hipokineziei si tendintei dedistonie in flexie, trebuie sa li se opuna metode de reeducare activa si gimnastica functionala.

Aplicate chiar intr-un stadiu foarte avansat al bolii, aceste metode au dat rezultate remarcabile, permitand bolnavului o anumita autonomie.

3 INGRIJIREA PACIENTILOR CU BOALA PARKINSON

(PARALIZIA AGITATA)

Afectiune neurologica care atinge centrii cerebrali responsabili de controlul si coordonarea miscarilor. Se caracterizeaza printr-o bradikinezie (miscari lente), printr-un tremur de repaus, o hipertonie musculara fata cu aspect de masca (incremenita) si un mers incet cu pasi mici.

Cauza bolii nu este cunoscuta. Unii cercetatori considera arteroscleroza ca pe un factor care poate cauza boala. De asemenea: socul emotional, traumatismele, unele intoxicatii (oxid de carbon), infectiile virale, unele medicamente neuroleptice, antidepresive) sunt adesea mentionate ca fiind cauze ale aparitiei parkinsonismelor secundare.

Manifestari de dependenta

(semne si simptome)

Tremurul

este un semn clar al bolii; incepe cu un tremur incet si progreseaza asa de incet, incat persoana nu-si aduce aminte cand a inceput

tremuratura parkinsoniana este o tremuratura de repaus, care dispare in timpul miscarilor voluntare

tremuratura degetelor mainii seamana cu miscarea de numarare a banilor; la nivelul picioarelor, tremuratura imita miscarea de pedalare 

Hipertonie musculara

intepenirea muschilor

miscarile devin mai incete (bradikinezie), mai putin indemanatice

rigiditate a fetei (fata capata aspectul unei masti), vorbirea devine monotona si apare dizartria

rigiditatea musculara cuprinde treptat musculatura limbii, a masticatei, apare dificultatea de a inghiti cu hipertialism (saliva in exces)

Postura si mersul

in ortostatism, pacientul are trunchiul si capul aplecat inainte (exagerarea reflexelor posturale)

mersul este caracteristic, pacientul tinde sa mearga pe degetele picioarelor, cu pasi mici, tarsaiti, trunchiul este aplecat in fata, membrele superioare cad rigid lateral si nu se balanseaza in timpul mersului.

Nota :

Toate semnele si simptomele se accentueaza in prezenta oboselii,  tensiunii nervoase, excitarii. Pe masura ce boala progreseaza, severitatea simptomelor se accentueaza si, in cele din urma pacientul nu mai poate merge.

Problemele pacientului

diminuarea mobilitatii fizice - din cauza rigiditatii

necoordonarea miscarilor - legat de leziunile sistemului nervos

postura inadecvata - legat de rigiditate

deficit in autoingrijire (hranit, spalat, imbracat) - din cauza tremuraturilor accentuate in miscarea intentionata

perturbarea imaginii de sine

alterarea comunicarii verbale (dizartrie).

Probleme potentiale

risc de accident (cadere)

risc de depresie

Obiective pentru pacient

sa se straduiasca sa-si amelioreze mobilitatea fizica

sa-si controleze partial coordonarea miscarilor

sa stie sa preintampine accentuarea posturii inadecvate

sa-si castige si sa-si pastreze, pe cat posibil, autonomia in autoingrijire

sa exprime sentimente pozitive

sa-si pastreze capacitatea de vorbire

sa nu raneasca

sa nu prezinte depresie, sa-si exprime interesul pentru activitati zilnice

Interventiile asistentei

Planifica :

program zilnic de exercitii fizice, care cresc forta musculara, atenueaza rigitatea musculara si mentin functionalitatea articulatiilor

mersul, inotul, gradinaritul, bicicleta ergonomica

exercitii de extensie si flexie a membrelor; de rotatie a trunchiului, asociate cu miscarea bratelor (exercitii active si pasive)

exercitii de relaxare generala, asociate cu exercitii de respiratie

exercitii posturale.

Asistenta sfatuieste pacientul:

sa mearga tinandu-se drept, asigurandu-si o baza de sustinere mai mare (mersul cu picioarele indepartate la 25 cm)

sa faca exercitii de mers in ritm de muzica

sa forteze balansarea membrelor superioare si sa-si ridice picioarele in timpul mersului

sa faca pasi mari, sa calce mai intai cu calcaiul pe sol si apoi cu degetele

sa-si tina mainile la spate, cand se plimba (il ajuta sa-si mentina pozitia verticala a coloanei si previne caderea rigida a bratelor lateral).

in perioadele de odihna, sa se culce pe un pat tare, fara perna, sau in pozitie de decubit ventral (aceste pozitii pot ajuta la preintampinarea aplecarii coloanei in fata)

cand este asezat in fotoliu, sa-si sprijine bratele pefotoliu, putandu-si, astfel, controla tremurul mainilor si al bratelor.

Pentru castigarea si pastrarea autonomiei in autoingrijire :

sa foloseasca imbracaminte fara nasturi, incaltaminte fara sireturi, lingura mai adanca pentru supa, carne taiata marunt, cana cu cioc.

Pentru a evita caderile

in locuinta se recomanda parchet nelustruit, fara carpete, linoleum antiderapant, W.C.-uri mai inalte, balustrade de sprijin

inainte de a se ridica din pat, sa stea asezat cateva momente pe marginea patului .

Pentru a-si pastra capacitatea de a vorbi, sa faca exercitii de vorbire.

Pentru prevenirea depresiei si ameliorarea starii afective, se planifica:

program de activitati zilnice (sa lucreze cat mai mult posibil)

obiective realiste

discutii cu membrii familiei pentru a gasi metodele care sa-i asigure pacientului o viata normala si sprijin psihologic.