Boli cu transmitere sexuala

Boli cu transmitere sexuala

In cativa ani, 1% dintre romani ar putea fi purtatori ai virusului SIDA, se arata intr-un Raport al Bancii Mondiale. Studiul de caz realizat de specialistii Bancii compara politicile sociale si rezultatele lor in combaterea flagelului din trei tari: Romania, Bulgaria si Croatia. Rata medie de contaminare cu HIV a adultilor (15-49 de ani) in regiune de 0,7%. Calea principala de raspandire a epidemiei o constituie relatiile sexuale normale, neprotejate. Homosexualii reprezinta in Romania doar 5 procente din numarul seropozitivilor, in vreme ce heterosexualii dau 57% din cazuri. Banca Mondiala avertizeaza ca in zona epidemia este abia la inceput si ca urmeaza sa ne confruntam cu ce e mai rau in urmatorii 5-10 ani. Toate cele trei tari sufera din cauza saraciei, lipsei educatiei sexuale in scoli, a mentalitatii adultilor, care refuza folosirea prezervativului sau a unor atitudini publice ostile seropozitivilor, care ii face pe oameni sa amane testarea. Romania se afla intr-o situatie mai dificila din cauza unor probleme specifice. Dintre copiii infectati in timpul regimului Ceausescu, 7,500 au supravietuit, ajungand la varsta activitatii sexuale. Muncitorii romani care au plecat in strainatate, ca si prostituatele care lucreaza afara, vor furniza noi cazuri.

Incidenta sifilisului a crescut de sapte ori in ultimii cinci ani, in timp ce in tarile din jur bolile cu transmitere sexuala au scazut. Acest lucru demonstreaza lipsa de igiena si autoprotectie, un comportament sexual de risc pentru infectarea cu HIV.

Cei 12.559 de romani depistati seropozitivi sunt doar varful unui aisberg, de 8-10 ori mai mare. Majoritatea deceselor se produc la cinci luni dupa depistare, ceea ce arata esecul sistemului de supraveghere, bolnavii ajungand prima data la medic in stadiile terminale ale bolii. Pe langa dramele personale traite de cei afectati de maladie, Banca Mondiala atrage atentia si asupra implicatiilor economice. Numarul in crestere al seropozitivilor va crea probleme sistemului public de sanatate, sporind nevoia unor terapii pentru bolile asociate SIDA (infectii, cancere etc.). Comunitatile de tigani, refractare la informatii, si cei 5.000 de copii ai strazii vor fi de asemenea puternic afectati de epidemia de SIDA, oferind la randul lor ocazia diseminarii virusului. Publicul are si el o mare raspundere, se arata in raportul bancii. Discriminarile si stigmatizarea seropozitivilor ii fac pe oameni sa se teama de testare sau tratament si sa continue raspandirea bolii.

Ca urmare, la 1 noiembrie 2003, Ministerul Sanatatii a lansat Strategia nationala pentru prevenirea si controlul infectiilor cu transmitere sexuala. Avand in vedere tendinta de crestere continua a incidentei infectiilor cu transmitere sexuala in Romania, aceasta reprezinta o prioritate de sanatate publica, strategia Ministerului Sanatatii fiind aceea de a asigura imbunatatirea starii de sanatate a populatiei prin prevenirea, combaterea, controlul infectiilor cu transmitere sexuala, precum si accesul echitabil la ingrijiri de sanatate integrate in domeniu.

Prin decizia Uniunii Europene se prevede obligativitatea raportarii sifilisului (si sifilisul congenital), infectiei gonococice, infectiei Chlamydia Trachomatis si infectiei HIV/SIDA. Dintre acestea incidenta sifilisului poate fi considerata drept un indicator al infectiilor cu transmitere sexuala. In tara noastra, sifilisul este una din problemele de sanatate publica cu care ne confruntam, pe de o parte datorita consecintelor economice si sociale pe care le induce si de pe alta parte pentru ca in ultimul deceniu s-a inregistrat o crestere alarmanta de la 19,8 in 1998 (aproximativ 4,500 de cazuri) la o raportare de trei ori mai mare in anul 2002 de 56,7 (respectiv 12.500 de cazuri).

Din totalul bolnavilor de sifilis, raportat in 2002, aproximativ 60% sunt barbati cu varsta cuprinsa intre 20-34 ani. Spre deosebire de acestia, la sexul feminin cazurile apar la varste ceva mai mici (15-29 ani), ponderea cazurilor fiind in mediul urban.

Conform datelor statistice, reiese ca sursa de infectie a fost identificata doar in proportie de 43,5% din cazurile noi de imbolnavire. Interesant este ca sursa a fost descoperita mai frecvent la femei decat la barbati.

Populatia la risc de a face boala este reprezentata de saraci, someri, cei care practica prostitutia, persoanele dependente de droguri, cei care nu au asigurare de sanatate, cei care au un comportament sexual riscant (neprotejati sau cu parteneri multipli). Conform unor studii recente din SUA, infectia cu Treponema Pallidum (agentul care transmite sifilisul) faciliteaza transmiterea HIV. Sifilisul este o boala care se poate preveni si trata, infectia putand fi diagnosticata cu teste serologice simple si ieftine, iar tratamentul cu antibiotice este simplu si eficient. Dintre masurile de prevenire face parte si supravegherea epidemiologica a populatiei prin unitatile sanitare care efectueaza urmatoarele examene si controale profilactice:

examen medical la angajare;

examen medical prenuptial;

examen periodic al gravidelor;

control medical periodic al persoanelor care constituie surse potentiale polivalente de infectie cu transmitere sexuala;

control serologic pentru sifilis al tuturor bolnavilor internati in unitatile sanitare, care efectueaza obligatoriu, indiferent de varsta, stare sociala si afectiunea de care sufera bolnavul.

Cu toate acestea, se considera ca datele oficiale existente reflecta o subraportare, in special datorita tendintei evidente a populatiei de a nu se adresa cabinetelor medicale specializate in momentul in care constata aparitia unei leziuni in zona genitala. In plus, cea mai mare parte a cazurilor de sifilis sunt diagnosticare in stadiile II sau III si nu in stadiul primar de infectie.

Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, media incidentei sifilisului in 2000 era in Uniunea Europeana de 1,07 si de 13,2 in tarile Europei Centrale si de Est, comparativ cu cea inregistrata in Romania care era de 45,1. Incidente mai mari decat ale Romaniei erau raportate doar in Kazahstan (161,3), Belarus (104,9), Ucraina (91,6) si Kurghistan (7,3).

Incepand cu 1 iulie 2002 a fost instituit la nivel national un sistem de supraveghere a sifilisului congenital la nou-nascutul viu. In cele 6 luni de supraveghere a fost raportat un numar de 59 de cazuri conformate de sifilis congenital al nou-nascutului viu dintr-un numar de 20 de judete.

In privinta infectiei HIV/SIDA, numarul de cazuri noi se mentine relativ constant, insa caracterul epidemiei HIV s-a modificat. Daca la inceputul anilor 90 majoritatea cazurilor de infectiei apareau la copii, datorandu-se preponderent transmiterii nosocomiale, in momentul de fata cazurile noi la copii sunt reprezentate de copii nascuti de mame seropozitive pentru HIV. Numarul cazurilor de SIDA diagnosticate la copii sub 14 ani este in scadere de la 400-500 cazuri noi intre anii 1991-1998, la 65 de cazuri noi in 2002; cazurile la adulti sunt in relativa crestere.

La data de 31 decembrie 2002 erau inregistrate 13.675 de cazuri cumulate de HIV/SIDA (5.676 de cazuri HIV si 7.999 de cazuri SIDA) dintre care 7.279 (71,89%) dintre acestia fiind copii.

Evolutia morbiditatii prin infectie gonococica a cunoscut o scadere importanta (injumatatire) in 2002 de 17 fata de 35,7 in 1989, tendinta contrara celei de sifilis. Insa s-ar putea sa fie o subraportare din partea sistemului medical sau o lipsa de adresabilitate catre cabinetele medicale din partea populatiei. Principalele motive pentru cea de-a doua situatie pot fi urmatoarele: caracterul considerat rusinos al acestui tip de afectiune, lipsa de informare privind semnele clinice ale ITS sau autoadministrarea de antibiotice.

In ceea ce priveste infectia cu Chlamydia in cursul anului 2002, intr-un numar de 8 judete din tara (Olt, Hunedoara, Calarasi, Constanta, Cluj, Iasi, Suceava, Alba) a fost efectuat un studiu de seroprevalenta si seroincidenta care s-a adresat persoanelor de sex feminin apartinand grupei de varsta 15-45 ani, prin efectuarea de teste serologice. Din 6.067 de probe luate, un numar de 3.147 (52%) au fost pozitive. Acest studiu arata ca infectia genitala cu Chlamydia este o problema de sanatate publica care necesita in continuare efort de investigare si de tratament.

Rolul sistemului de supraveghere este de a detecta cu rapiditate bolile transmisibile si izbucnirile epidemice, de a monitoriza tendinta de evolutie a bolilor transmisibile, precum si de a elabora strategii de sanatate publica si masuri de control in vederea diminuarii incidentei acestor boli.

In prezent, sistemul de supraveghere a infectiilor cu transmitere sexuala este un sistem vertical, rigid, orientat aproape exclusiv catre controlul eficient al cazului. Un sistem de supraveghere eficace a infectiilor cu transmitere sexuala trebuie sa includa activitati complexe, partial sau deloc realizate in Romania in prezent, cum ar fi:

supravegherea de tip santinela (inexistenta in momentul de fata in ceea ce priveste infectiile cu transmitere sexuala);

culegerea datelor de prevalenta (activitati efectuate partial in cadrul sistemului de raportare);

desfasurarea unor activitati de screening (in Romania efectuate partial, doar in cazul gravidelor);

supravegherea comportamentelor (inexistent in acest moment in domeniul infectiilor cu transmitere sexuala).

In conformitate cu deciziile Uniunii Europene este necesar ca in cadrul sistemului de supraveghere a infectiilor cu transmitere sexuala sa fie inclus si sistemul de supraveghere a infectiei cu Chlamydia Trachomatis, acest lucru va necesita elaborarea unui sistem de raportare a cazurilor confirmate, a unei definiti de caz, precum si a metodologiei de supraveghere in sistem santinela.

In trecut, controlul autoritatilor statului era total si se realiza prin depistare activa a cazului si efectuarea obligatorie a tratamentului in spital, fara a lua in considerare pacientul si dreptul lui la confidentialitate. In prezent, controlul autoritatilor in supravegherea si controlul infectiilor cu transmitere sexuala e diminuat pana la disparitie. Acest fapt se datoreaza transformarilor structurale ale sistemului de sanatate, in care descentralizarea nu a fost urmata de reglementari coerente in acest domeniu sau de masuri si programe pentru prevenirea si combaterea infectiilor cu transmitere sexuala.

Etapele urmaririi bolilor cu transmitere sexuala sunt:

Depistarea precoce

Depistarea cazurilor este semnalata mai frecvent in stadii tardive, iar agentii angajatori nu se implica in asigurarea testarii personalului la angajare. Mentiunea care precizeaza faptul ca bolnavii cu sifilis recent nu pot fi angajati decat cu avizul medicului dermato-venerolog este impracticabila si nu exista mijloace de a se urmari punerea ei in practica.

Practicarea obligatorie a seroreactiei de triaj VDRL (Venereal Disease Research Laboratory) la toate persoanele internate, asa cum este specificat in actualul Ordin nu este respectata.

Examinarea medicala periodica a gravidelor (necesar a fi efectuata lunara), precum si examenul serologic (din luna a III-a si a VIII-a) nu mai reprezinta o masura eficienta de prevenire a sifilisului congenital, existand un numar relativ mare de gravide care nu se adreseaza medicului de familie sau la care acesta nu recomanda testarea serologica.

Repetarea dupa 60 de zile a examenului serologic pentru sifilis al pacientilor cu gonoree sau cu alte infectii cu transmitere sexuala nu poate fi respectata decat intr-un numar redus de cazuri, multi dintre pacienti nerevenind la control.

Controlul medical periodic al unor categorii de persoane (personalul de servire din unitati de alimentatie publica si colectiva, personalul de serviciu din unitatile de gazduire publica si de cazare colectiva, personalul de ingrijire din crese etc.) este greu de monitorizat, iar practica a aratat ca aceste examene (atat clinice cat si serologice) nu sunt cost-eficace. Pe de alta parte nu exista argumente stiintifice solide ca pentru multe din categoriile la care face referire ordinul sa fie efectuate aceste examinari.

Controlul medical periodic antivenerian al persoanelor care constituie surse potentiale polivalente de boli venerice (existent in Ordinul nr.544/1995) contine prevederi in ceea ce priveste comunicarea de catre organele de politie cabinetelor de dermatovenerologie a numelor unor persoane care sunt considerate surse de boli venerice. In momentul de fata aceste mentiuni sunt lipsite de consistenta si deci imposibil de aplicat.

Este necesara includerea in contractul-cadru a unor mentiuni privind punctarea serviciilor acordate de catre medicul de familie pentru tratamentul chimioprofilactic al contactilor, efectuarea investigatiei epidemiologice, dispensarizarea fostului bolnav de infectii cu transmitere sexuala.

Raportarea

Circuitul raportarii obligatorii a sifilisului si gonoreei este complicat si greoi si, ca atare, lipsit de eficacitate. Teoretic, medicul specialist in boli dermato-venerice (care stabileste diagnosticul si conduita terapeutica) raporteaza lunar cazurile la Directia de Sanatate Publica (DSP) si la medicul coordonator dermatovenerolog judetean. Semestrial, DSP si medicul coordonator dermatovenerolog judetean raporteaza cazurile confirmate la Centrul de Calcul, Statistica Sanitara si Documentare Medicala si la Spitalul Scarlat Longhin, care raporteaza la randul lor Ministerului Sanatatii. Pe de alta parte, medicii de familie ar trebui sa raporteze cazurile de infectii cu transmitere sexuala suspecte si care se confirma catre DSP-uri. Raportarea dubla conduce nu numai la o risipa de resurse, dar si la date diferite, in functie de sursa. Veriga principala este medicul dermatovenerolog care, din pacate, nu poate asigura coerenta informatiei si nici rapiditatea transmiterii acesteia. Lipsa unui suport informatic unitar si logic completeaza acest cadru, iar Directiile de Sanatate Publica sunt, in momentul de fata, doar o stafie de tranzit al informatiei, fara un rol important in controlul acestei situatii, iar inexistenta unui management al sistemelor de informatii conduce la diferente importante de la un judet la altul, creand probleme in interpretarea datelor la nivel central.

Nu exista o modalitate unitara de raportare a cazurilor la diferitele niveluri ale asistentei medicale si este evidenta precaritatea si lipsa de informatizare a mijloacelor de transmitere a acestor informatii intre diferite niveluri de autoritate implicate in controlul infectiilor cu transmitere sexuala.

Sistemul de asigurari de sanatate nu stimuleaza furnizorii de servicii de sanatate sa contribuie la supravegherea si combaterea infectiilor cu transmitere sexuala. Raportarea obligatorie a cazurilor de infectie cu transmitere sexuala nu este respectata nici de medicii de familie independenti, nici de catre furnizorii privati de servicii medicale.

Existenta, in anumite cazuri, a unor taxe pentru consultatii reprezinta o bariera pentru posibilii pacienti sau contactii lor. In multe judete, ambulatoriul de specialitate din dispensarul policlinic a fost desfiintat. Personalul sanitar cu pregatire medie din cabinetul dermatovenerologic din spital sau ambulatoriul implicat in colectarea informatiilor necesare investigatiei epidemiologice a fost redus drastic; in momentul de fata investigatia epidemiologica este efectuata de catre personalul de specialitate dermatovenerologic, medicul, in 40% din cazuri, si asistentul medical, in 60% din cazuri.

Populatia are o intelegere neuniforma a responsabilitatii individuale. Se constata, de asemenea, lipsa participarii comunitatii in solutionarea acestor cazuri.

Laboratorul

Activitatea laboratoarelor implicate in diagnosticul infectiilor cu transmitere sexuala nu este coordonata si nu exista masuri de control al calitatii ingrijirii medicale acordate la diferite niveluri ale asistentei medicale.

Cabinetul medicului de familie

Medicii de familie pot stabili o relatie cu pacientii de pe listele proprii si ar putea oferi servicii de consiliere deoarece vin in contact cu bolnavii/suspectii de infectii cu transmitere sexuala sau sunt in pozitia de a identifica infectii cu transmitere sexuala prin recomandarea unor investigatii de screening.

Prin contractul-cadru, medicii de familie sunt cointeresati sa se implice in depistarea infectiilor cu transmitere sexuala, primind 20 de puncte pentru fiecare caz confirmat depistat activ. Nu este punctata depistarea contactilor care nu sunt bolnavi, deci nu este incurajata depistarea precoce a contactilor. In plus, conform aceluiasi contract-cadru, medicii de familie pot recomanda ca investigatii pentru clarificarea diagnosticului de infectie cu transmitere sexuala decat VDRL/RPR si nu sunt autorizati sa recomande investigatii precum: examen secretie uretrala/vaginala; investigatii pentru depistarea infectiei cu Chlamydia.

In plus, medicii de familie au deja numeroase sarcini si trebuie sa faca fata unor numeroase solicitari medicale si birocratice, ceea ce le limiteaza considerabil timpul pe care l-ar putea aloca ingrijirilor medicale acordate cazurilor de infectii cu transmitere sexuala.

Ambulatoriul de specialitate

Modificarea asistentei medicale ambulatorii in Romania, prin infiintarea cabinetelor de medicina de familie si a cabinetelor medicale individuale care acorda asistenta medicala de specialitate in regim ambulatoriu. In locul policlinicilor au aparut ambulatoriile dermatovenerologice organizate conform Ordonantei de Guvern nr.124/1998. aceste ambulatorii nu au preluat insa in totalitate atributiile policlinicilor. Rolul specialistului din ambulatoriu s-a deplasat dinspre prevenire, consiliere si depistare/tratament al infectiilor cu transmitere sexuala, spre confirmarea diagnosticului de infectie cu transmitere sexuala si tratarea acestora, ceea ce a dus la scaderea numarului de imbolnaviri depistate activ si la diminuarea foarte importanta a serviciilor medicale de preventie si consiliere. Conform reglementarilor actuale, consultatia medicala de specialitate nu poate fi acordata decat pe baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie sau de la un alt medic de specialitate, ceea ce intarzie accesul pacientilor cu infectie cu transmitere sexuala la specialist.

Spitalul

Principalele infectii cu transmitere sexuala care sunt diagnosticate/tratate in spitale sunt: sifilisul, gonoreea, infectia cu Chlamydia spp., herpesul genital. Dintre pacientii cu aceste afectiuni, cel mai adesea sunt internati cei cu sifilis.

Chiar in conditiile existentei Ghidului de diagnostic si tratament al infectiilor cu transmitere sexuala, sunt spitale in care pentru tratamentul sifilisului se utilizeaza inca scheme de tratament cu doze mari de penicilina pentru perioade relativ lungi. Acest lucru este legat de faptul ca, in mod traditional, ingrijirea pacientilor cu sifilis era efectuata exclusiv prin internare in spital, ceea ce determina o crestere nejustificata a costurilor.

Simplificarea schemelor de tratament pentru sifilis si alinierea lor la standardele internationale, pe de o parte, si renuntarea la obligativitatea internarii, pe de alta parte, au determinat o reducere a proportiei cazurilor internate, dar exista inca situatii in care se insista pe internarea unor cazuri care ar putea fi tratate in regim ambulatoriu. In putine sectii de dermatovenerologie exista personal cu pregatire medie, angajat pentru a efectua consilierea, depistarea si informarea contactilor. In prezent, aceasta categorie de personal este deficitara.

Sectorul privat

Deficientele sistemului public determina un numar important de pacienti cu infectii cu transmitere sexuala sa se adreseze sectorului privat din motive legate de:

a)      garantii mai bune de confidentialitate (date de scurtarea unui circuit care, in cazul asistentei medicale de stat, presupune contactul cu numeroase persoane medici si alte categorii de personal medical sau auxiliar);

b)      accesul rapid la servicii;

c)      oferirea unui tratament in regim ambulatoriu;

d)      speranta evitarii declararii contactilor impusa in prezent prin sistemul de notificare obligatorie a partenerilor.

Desi cresterea adresabilitatii la servicii, indiferent de tipul lor publice sau private este benefica, accesul populatiei cu resurse financiare limitate (saraci, unele grupuri populationale vulnerabile, tinerii) la serviciile de diagnostic si tratament din sectorul privat este limitat, iar aceste grupuri sunt printre cele mai expuse la infectiile cu transmitere sexuala.

Laboratorul

Activitatea laboratoarelor implicate in diagnosticul infectiilor cu transmitere sexuala nu este coordonata si nu exista masuri de control al calitatii. Aceste realitati conduc la aparitia unor probleme medicale si etice (de exemplu, pacienti care au teste pozitive pentru o infectie cu transmitere sexuala la un laborator, infirmate la un alt laborator sau invers) si la cresterea costurilor diagnosticului (testari multiple cu rezultate incerte, in locul unei testari unice cu rezultat valid). Laboratoarele nu sunt egal distribuite teritorial si in majoritatea cazurilor, investigatiile de laborator presupun deplasarea pacientului in alte localitati decat cea in care se suspcioneaza diagnosticul de infectie cu transmitere sexuala; in anumite regiuni, accesul la unele investigatii este foarte limitat.

Consultul/diagnosticarea pacientilor cu infectie cu transmitere sexuala

In prezent, circuitul pacientilor cu infectie cu transmitere sexuala se desfasoara lent, cu repercusiuni negative atat asupra evolutiei bolii la pacientii respectivi, cat si asupra colectivitatii (riscul transmiterii infectiei altor persoane). Acest circuit lent se datoreaza in mare parte prevederilor legislatiei actuale, iar durata sa (mai multe zile) este adesea descurajanta pentru cei care ar dori sa solicite ingrijiri medicale pentru infectii cu transmitere sexuala. Pacientii cu infectie cu transmitere sexuala (sau cei care doresc un consult pentru a exclude o posibila infectie cu transmitere sexuala) trebuie sa se adreseze medicului de familie (de obicei cu programare pe o lista de asteptare). Medicul de familie, dupa o consultatie, poate infirma/confirma suspiciunea de infectie cu transmitere sexuala. Pentru anumite infectii cu transmitere sexuala (ex. scabie, pediculoza, candidoza), medicul de familie poate prescrie tratamentul necesar, in timp ce pentru sifilis, gonoree si infectie cu Chlamydia este necesara consultarea unui medic dermatovenerolog din ambulatoriu, adica inscrierea pe o noua lista de asteptare. Daca acesta considera ca este necesara internarea (dupa alte cateva zile) sau la un laborator specializat pentru efectuarea de investigatii suplimentare.

Anumite disfunctionalitati pot fi legate de temerea unor medici de alte specialitati de a ingriji pacienti cu infectii cu transmitere sexuala.

Strategia nationala pentru prevenirea si controlul infectiilor cu transmitere sexuala

PRINCIPII

ITS prioritate de sanatate publica

Importanta promovarii sanatatii, a preventiei primare

Grupuri populationale speciale: gravide, grupa de varsta 15-29 ani, grupuri vulnerabile

Accesul universal si echitabil, servicii de sanatate accesibile, acceptabile si eficace

Importanta rolului medicului de familie

Complementaritatea cu alte strategii ale MSF sau programe in acord cu reglementarile UE privind supravegherea bolilor transmisibile

DOMENII PRIORITARE

Domeniul promovarii unor comportamente sexuale sanatoase in randul populatiei sexual active, in general si a populatiei tinere in special

Domeniul grupurilor populationale vulnerabile

Domeniul supravegherii epidemiologice, important atat pentru controlul ITS, cat si pentru utilizarea informatiilor obtinute in luarea deciziilor de politica de sanatate in acest domeniu

Domeniul serviciilor de sanatate

Domeniul politicilor de sanatate

GRUPURI POPULATIONALE VULNERABILE

Persoanele neimplicate intr-o relatie stabila, in special tineri si peroane divortate

Detinuti si soldati in termen

Persoanele implicate in sexul comercial si clientii lor

Persoanele de orientare homosexuala

Utilizatorii de droguri

Grupurile populationale defavorizate: romi, persoane sarace, adolescenti institutionalizati etc.

OBIECTIVE GENERALE

OG1. Reducerea incidentei infectiilor cu transmitere sexuala in populatia sexual activa, in special a populatiei tinere, printr-o promovare sustinuta a unui comportament sexual cu risc scazut si cresterea adresabilitatii si accesibilitatii la servicii specifice

1.1. Scaderea cu minimum 10% a incidentei infectiilor luetice si gonococice in populatia de varsta fertila pana in anul 2006, comparativ cu anul 2002

1.2. Scaderea cu minimum 10% a incidentei infectiilor luetice si gonococice in randul adolescentilor si tinerilor pana in anul 2006, comparativ cu anul 2002

1.3. Cresterea cu cel putin 20% a accesibilitatii si folosirii prezervativelor pana in anul 2006 in randul tinerilor comparativ cu anul 2002

1.4. Introducerea in scoli si licee a programelor de educatie in domeniul sanatatii reproducerii si sexualitatii pana in anul 2006

OG2. Reducerea ineficientei infectiilor cu transmitere sexuala in grupurile populationale vulnerabile, printr-o promovare sustinuta a unui comportament sexual cu risc crescut si cresterea adresabilitatii si accesibilitatii la servicii specifice

2.1. Dezvoltarea pana in anul 2006 a cel putin unui program anual privind reducerea riscurilor ITS la consumatorii de droguri

2.2. Dezvoltarea pana in anul 2006 a cel putin unui program anual privind reducerea riscurilor ITS in sistemul penitenciar si in unitatile militare si de jandarmi

2.3. Dezvoltarea pana in anul 2006 a cel putin unui program anual privind reducerea riscurilor ITS in randul persoanelor de orientare homosexuala

2.4. Dezvoltarea pana in anul 2006 a cel putin unui program anual privind reducerea riscurilor ITS in randul comunitatii rrome

Bibliografie

Marcu, G.M., Sanatate publica si management sanitar, Editura Carol Davila, Bucuresti, 2002

Strategia in domeniul sanatatii reproducerii si sexualitatii, USAID, 2003

Raportul Bancii Mondiale HIV/AIDS in Southern Europe, 2003

Conferinta INCDS, Sinaia, 2003

Ordinul MSF nr. 285 din 3 mai 2002

Ordinul nr. 20/12/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate in asistenta medicala primara

Decizia nr. 730/2003 privind aprobarea Standardelor pentru acreditarea ambulatoriilor de specialitate

Ordinul ministrului sanatatii nr. 861/2002 pentru aprobarea Normelor privind organizarea si functionarea inspectiei sanitare de stat

Ordinul ministrului sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de asigurari de sanatate nr. 22/14/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale spitalicesti, ingrijirilor la domiciliu, serviciilor medicale de urgenta si transport sanitar, a serviciilor de recuperare a sanatati