Comportamentul social

Comportamentul social

Comportamentul social consta din manifestarile interpersonale particulare (e.g. dependenta, adaptarea si acceptarea de catre conspecifici, dominanta, agresiunea) care rezulta din interactiunea psihosociala a agentilor. Comportamentul social ar putea fi considerat cadrul plasticitatii comportamentale, dispunand in acelasi timp de o fundamentare neurofiziologica ce permite considerarea componentei sale prespecificate (instinctuale).

Mediul social este sursa cardinala de informatie prin care sistemul neurocognitiv isi reprezinta caracteristicile conspecificilor si relatiile cu acestia, precum si evenimentele din mediul social si prin care isi elaboreaza comportamentul social. Mediul social circumscrie si o serie de norme si valori a caror asimilare este necesara pentru adaptarea individului la convietuire si comunicare.

Interactiunea sociala presupune comunicarea lingvistica si este conditionata de integritatea anatomica si functionala a creierului. O dovada semnificativa in acest sens o constituie pacientii cu autism, care se caracterizeaza in principal prin dificultati majore in interactiunea sociala (i.e. evitarea contactului vizual, discordanta expresiei faciale si gesticii cu comportamentul, izolare fata de partenerii de varsta si fata de familie) si prin disfunctii ale comunicarii (i.e. neutilizarea sau folosirea neadecvata a limbajului verbal, dificultati in initierea si sustinerea conversatiei), asociate cu comportamente stereotipe, repetitive si restrictive.

Stone et al (1998) au investigat structurile neurocognitive implicate in abilitatea indivizilor de a face inferente asupra starilor mintale ale conspecificilor, capacitate etichetata ca teorie a mintalului (theory of mind). Rezultatele au indicat implicarea cortexului orbito-frontal drept si a amigdalei, fapt sustinut si de constatarea ca pacientii cu leziuni la nivelul cortexului frontal ventro-medial  (ce include cortexul orbital si cortexul frontal medial) prezinta deficite severe ale comportamentului social, in conditiile integritatii cognitive (invatare, limbaj, memorie). Studiile neuroimagistice au aratat ca activarea cortexului orbito-frontal drept, a ariei 8 si 9 din cortexul frontal medial stang si a cortexului cingulat anterior coreleaza cu executarea sarcinilor in care subiectii sunt solicitati sa descrie starea mintala a personajului dintr-o poza (Baron-Cohen et al, 1994).

Lezarea cortexului orbito-frontal la maimute duce la comportamente de tip izolare si evitare. Densitatea receptorilor serotoninergici (5HT_2C) din cortexul orbito-frontal coreleaza cu statutul social al animalului, manipularea farmacologica a neurotransmisiei serotoninergice modificand comportamentul de afiliere si statutul social al individului.