CATEGORII DOCUMENTE |
Alimentatie nutritie | Asistenta sociala | Cosmetica frumusete | Logopedie | Retete culinare | Sport |
Termenul de cancer se refera la un grup de afectiuni caracterizate prin cresterea anormala si necontrolata a unor celule, care invadeaza tesuturile inconjuratoare si se pot imprastia (metastaza) la distanta de tesutul sau organul din care s-au format, pe cale sangvina, limfatica sau pe alte cai. Diferitele forme de cancer pot fi clasificate in functie de tipul celular implicat, de tesutul sau organul afectat.
Un alt sinonim pentru cancer este acela de tumora maligna (deci tumorile canceroase sunt maligne). Dar nu toate tumorile inseamna cancer. O tumora necanceroasa este benigna, ea nu creste si nu se intinde, asa cum face cancerul. In general, tumorile benigne nu sunt un pericol pentru viata. Putine cancere, cum ar fi cancerul sangelui (leucemia sau hemopatiile maligne), nu formeaza tumori.
Ce este cancerul mamar?
Majoritatea cancerelor sunt numite dupa partea corpului pe care o afecteaza cand se declanseaza. Cancerul mamar se dezvolta in tesutul sanului. El apare atat la femei, cat si la barbati in tesutul mamar, dar cancerul sanului la barbati este mai rar.
In interiorul sanului se gasesc glandele care, dupa ce o femeie a nascut, produc si elibereaza laptele. Glandele ce produc laptele se numesc lobuli, iar tuburile care le leaga de mamelon se numesc ducte. Sanul insusi este format din lobuli, ducte si tesut gras, limfatic si conjunctiv (de legatura).
Limfa este un fluid clar care contine celule ale sistemului imunitar. Transportul limfei catre ganglionii limfatici, care au marimea unui bob de mazare, se realizeaza prin vasele limfatice. Majoritatea ganglionilor limfatici ai sanului sunt localizati in axila. Acestia sunt numiti ganglioni axilari.
Cand celulele canceroase ajung in ganglionii limfatici, ele continua sa creasca si cauzeaza marirea acestor ganglioni. Daca celulele canceroase au atins acesti ganglioni, este foarte probabila imprastierea lor si in alte parti ale corpului.
Fig. 1. Structura normala a sanului. Puncte de plecare ale cancerului mamar
Exista mai multe tipuri de tumori ale sanului. Marea majoritate sunt benigne, ceea ce inseamna ca nu sunt canceroase. Aceste tumori (umflaturi) sunt deseori cauzate de modificari fibrochistice. Chisturile sunt pungi pline cu fluid. Termenul de 'fibros' se refera la faptul ca acesta formeaza tesutul de legatura sau tesutul cicatrizat. Modificarile fibrochistice determina aparitia tumorilor si a durerii. Acestea sunt tumori benigne, deci tumori care apar in interiorul sanului, dar nu metastazeaza. Ele trebuie insa tratate chirurgical. Vor fi discutate in capitolul urmator.
Pe de alta parte, cancerul mamar implica tumorile maligne. Sunt descrise mai multe tipuri histologice (in functie de tipul celular) de cancere.
Vizualizari: 2982
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved