SCOALA POSTLICEALA DE TEHNICA SANITARA SUCEAVA

LUCRARE DE DIPLOMA

"INGRIJIREA BOLNAVULUI

CU FRACTURA DIAFIZARA DE FEMUR"

MOTO:

"Ceea ce-l face pe om mai mare decat

simpla lui viata, este dragostea

pentru viata celorlalti"

(L.F. Celine)

CUPRINS

1. Partea teoretica

1.1. Notiuni de anatomie

1.2. Fractura, generalitati. Definitie. Clasificare.

Simptomatologie

Fracturile diafizare ale femurului. Definitie.

Etiopatogenie. Simptomatologie. Diagnostic.

Evolutie. Complicatii.

1.3.1. Tratament ortopedic. Tratament

chirurgical. Tratament de recuperare.

2. Procesul de ingrijire - Notiuni teoretice.

3. Tehnici de nursing

3.1. Primul ajutor

3.2. Analize recoltate

3.3. Pregatire preoperatorie

3.4. Ingrijirea postoperatorie

4. Supravegherea a unui numar de trei bolnavi cu diagnostic de

fractura diafizara de femur

4.1. Cazul nr. I

4.2. Cazul nr. 2

4.3. Cazul nr. 3

5. Bibliografie

1.Partea teoretica

1.1. Notiuni de anatomie

Anatomia coapsei.

Scheletul coapsei este format din femur. Femurul este format din epifiza proximala, ce reprezinta capul femurului, colul si doua tuberozitati (marele si micul trohanter). Capul are forma a 2/3 de sfera si se articuleaza cu cavitatea acetabulara a coxalului mare si micul trohanter, sunt uniti anterior prin linia intertrohanterica iar posterior prin creasta intertrohanterica.

Diafiza este prismatica prezentand o fata anterioara, una mediala si alta laterala. La unirea fetelor mediala si laterala, se observa linia aspra care in sus se trifurca iar in jos se bifurca.

Epifiza distala prezinta doua suprafete articulare numite condilii femurale. Anterior intre cei doi condili, se afla suprafata paletata, iar posterior fosa intercodiliara. Deasupra condilului medial se afla epicondilul medial, iar deasupra condilului lateral se afla epicondiliul lateral.

Structural, la nivelul corpului (diafiza), se remarca in centru, canalul medular ce contine maduva osoasa In jurul canalului medular, se afla o zona de tesut osos compact care are in structura sa sisteme hawersiene (osteoane) - unitati morfostructurale ale tesutului osos. In centrul osteonului se afla canalul Hawers, tesut conjuctiv si vase de sange. In jurul canalului Hawers sunt dispuse 10 - lamele osoase concentrice, in care se afla cavitati numite osteoplaste, in interiorul carora sunt adapostite osteocitele. In afara tesutului osos compact, se dispune periostul, o membrana conjuctiva vasculara, cu rol in cresterea osului in grosime si in refacerea tesutului osos la nivelul fracturilor. Periostul este alcatuit din fibre conjuctive si este bogat vascularizat si inervat. La exterior, prezinta o patura fibroasa iar la interior o patura osteogenetica cu rol in formarea tesutului osos. La locul de unire a diafizelor cu epifizele osoase apare cartilagiul de crestere, responsabil de cresterea in lungime a oaselor.

Epifizele sunt in structura lor, tesut spongios, in interior si tesut compact la periferie. Tesutul spongios din interiorul epifizelor, privit la microscop, este format din lamele osoase care se intretaie si delimiteaza spatii numite areole, pline cu maduva rosie. Areolele sunt echivalentul canalului medular din diafiza oaselor lungi.

Musculatura coapsei se imparte in trei grupe functionale: extensori, flexori si aductori.

Muschii extensori:

a)           muschiul croitor este flexor si slab aductor al articulatiei coxofemurale in locomotie, flexor al gambei pe coapsa si rotator intern al genunchiului (cand gamba este partial flexata).

b)          muschiul cvadriceps femural, este extensor al articulatiei genunchiului.

Muschii flexori

a)     muschiul semitendinos situat pe partea mediala a fetei posterioara a coapsei, este flexor al genunchiului, efectueaza o rotatie interioara daca genunchiul se afla in flexie.

b)     muschiul semimembranos situat sub muschiul precedent si are aceasi actiune ca si muschiul semitendios.

c)     muschiul bicept femural actioneaza ca flexor al genunchiului, efectueaza si o rotatie laterala, daca genunchiul se afla in flexie.

Muschii aductori sunt situati in partea mediala a coapsei:

a)          muschiul pectineu are o slaba actiune de aductie, este mai mult un flexor si un rotor exterior al coapsei.

b)          muschiul aductor lung are actiune de aductie, flexie si rotatie a coapsei.

c)          muschiul aductor scurt similar cu muschiul aductor lung.

d)          muschiul gracilis, situat pe partea mediana a coapsei. Ca actiune are o componenta de aductie si de rotatie interna a gambei, daca genunchiul se afla in flexie.

e)          muschiul aductor mare, muschi profund, situat in partea mediala a coapsei, este cel mai puternic aductor al coapsei, avand insa o actiune de rotatie interna. Un mic fascicol cu origine pe puleib, face flexia coapsei.

1.2. Fractura generalitati. Definitie. Clasificare. Simptomatologie

Definitie

Clasic, fractura se defineste ca o discontinuitate a osului, produsa in urma unui traumatism de mica importanta, care actioneaza asupra unui os fragilizat printr-o suferinta anterioara (osteoporoza, tumoare osoasa, osteotita, etc.). De aceea aste foarte important sa se studieze terenul pe care se produce fractura, in aparenta banala, introducand astfel numeroase erori in pronosticul si tratarea leziunii.

Dupa cum arata Radulescu, putem vorbi de fracturi a oaselor sanatoase si fracturi ale oaselor bolnave, impropriu denumite fracturi patologice.

Fractura nu este numai un simplu accident traumatic cu repercusiuni locale, ci un proces de patologie complex care antreneaza intreg organismul. Fractura este deci o boala generalizata (dereglari post-traumatice generale) declansate mai ales prin intermediul S.N.

Clasificare:

Fractura directa se produce la nivelul la care actioneaza forta reprezentata prin zdrobire, compresiune sau soc violent. Acestea sunt fracturi aparute la marile accidente, care se asociaza cu leziuni mai mult sau mai putin grave a partilor moi.

Fractura indirecta se produce in alt loc decat acolo unde a actionat agentul traumatic. Aceste fracturi sunt cele mai numeroase si dupa modul de aplicare a traumatismului, se pot produce diferite tipuri anatomo-patologice de fracturi.

In fracturile indirecte traumatismele pot actiona prin unul din urmatoarele 4 mecanisme:

flexiune, cand forta se exercita asupra unei curburi osoase care depasind elasticitatea normala rupe osul la maximum de curbura;

tractiunea, in urma tractiilor musculare violente care duc la smulgerea unor fragmente osoase, ce prezinta zone de insertie tendinoase sau fracturi parcelare ale epifizelor prin tractiune ligamentoasa;

compresiune, in lungul axului osului, ducand la fractura epifizei, ca in fracturile de astragal sau pilon tibial in urma caderii de la inaltime;

torsiunea, cand forta vulneranta produce o rasucire a membrului determinand totdeauna o fractura spinoida sau helicoidala.

3. Fracturi incomplete se observa mai ales la copii si se prezinta sub urmatoarele forme:

deformarea osului in grosime, care are loc printr-un mecanism de presiune in lungul osului. In aceste conditii se produce mai mult o dislocare trabeculara in regiunea metadiafizara, care se traduce radiografic printr-o usoara ingrosare fusiforma sau in inel;

ruperea incompleta sau in flexiune, care se observa la copii cand datorita elasticitatii si grosimii periostului se produce un traiect de fractura care, intereseaza numai corticala dinspre conconvexitatea osului. Este clasica fractura "en bois vert" (in lemn verde);

infundarea , se observa mai ales la oasele late ale craniului;

fisurile, se intalnesc mai ales la adulti si mai rar la copii, integritatea formala a osului este pastrata si numai radiografii din incidente diferite, pot sa arate traectul de fractura.

4. Fracturi complete cu situatiile:

a)       traiectul de fractura poate sa aiba sediul variabil, in caz de fractura directa si dimpotriva, sa se situeze la nivelul punctelor slabe ale osului daca fractura este indirecta. Traiectul poate fi transversal, oblic, spiroid, longitudinal, in varf de clarinet si in farina de fluture.

b)      fragmentele sunt in general in numar de doua, uneori un traiect de fractura accesoriu separa un al treilea fragment. Cand exista mai multe traiecte fractura este cominutiva, fragmentele osoase purtand numele de eschile;

c)       deplasarea fragmentelor este variabila uneori minora, alteori este camplexa. Aceasta deplasare se poate face:

prin translatie cand unul din fragmente este deplasat inainte, inapoi, intern sau extern, fata de celelalte fragmente, producand incalecarea lor;

prin rotatie, cand un fragment se roteste in jurul axului sau longitudinal, in vreme ce celalalt ramane imobil sau ambele fragmente se rotesc unele fata de celalalt, in aceste cazuri exista decalajul fragmentelor;

prin unghiularea unui fragment fata de celalalt. De obicei, fragmentele sufera deplasari complexe, cand se asociaza unghiularea cu incalecarea sau deplasarea laterala cu decalaj.

5. Leziunile partilor moi.

In timpul sau dupa fracturarea unor oase, se produc leziuni ale partilor moi, fie prin agentul cauzal, fie prin fragmentele ascutite ale oaselor fracturate. Pot fi lezati muschii tendoanelor, vasele, nervii, pielea. Lezarea muschilor si a tendoanelor duce la tulburari de miscare. Lezarea oaselor poate determina tulburari extrem de rare, intrucat daca sunt lezate oase mari, se pot produce hematoame locale, uneori pot lua nastere chiar necroze si cangrene, prin neirigarea tendonului asigurata de vasul respectiv. Leziunile nervoase pot provoca aparitia unor paralizii sau tulburari senzoriale in zona respectiva. Lezarea pielii creaza a fractura deschisa.

6. Fracturi inchise cand segmentele osoase sunt acoperite cel putin de piele.

7. Fracturi deschise in care pielea a fost lezata si osul ajunge in contact cu exteriorul. In acest caz se poate infecta, poate apare un proces septic de osteita sau chiar osteomielita care intarzie vindecarea sau poate da nastere unor complicatii, distrugeri osoase, calus vicios, pseudoartroze.

Simptomatologie

Fractura, impreuna cu leziunile ce se produc in partile moi, inclusiv hematomul local sau difuz - la distanta - constituie focarul de fractura. Acest focar de fractura este centrul de unde pleaca toate tulburarile care dau tabloul clinic al fracturii. Deosebim in acest tablou semne generale si locale:

a) Semne generale. Bolnavul traumatizat cu fractura, are stare generala mult mai putin alterata, de obicei indispozitie generala, frisoane si temperatura ce poate ajunge chiar la valori ridicate (39sC). Uneori poate fi subfebril de tip aseptic. Aceste fenomene dispar in scurt timp fara sa fie necesar un tratament special. Tulburarea starii generale este urmarea resorbtiei din focarul de fractura;

b)        Semne locale. Pot fi de probabilitate si de certitudine. Cele de probabilitate sunt importante si trebuie cercetate atent.

Durerea este un semn constant si valoros. Ea poate sa apara si dupa un traumatism care nu a produs fractura, se datoreaza excitarii proprietatilor existenti in focarul de fractura. La examinarea bolnavului durerea poate localiza destul de exact sediul fracturii. Durerea pate fi un element socogen important care sa declanseze prin ea insasi socul traumatic.

Echimoza, apare la scurt timp dupa ce s-a produs fractura in cazul fracturii oaselor superficiale si mai tarziu atunci cand fractura se gaseste intr-un segment de os acoperit de mase musculare puternice (difuzarea sangelui spre suprafata se face mai greu).

Hematomul, este redus daca nu s-a produs ruperea unui vas mare. Poate fi insa extrem de voluminos declansand un soc hemoragic.

Astfel:

deformarea regiunii este un semn extrem de important care arata lipsa de continuitate normala a celor doua fragmente. Deformarile iau uneori aspecte tipice pe baza carora se pune cu usurinta diagnostic de fractura. Prezenta unei fracturi determinata de traumatism sau de luxatie articulara, poate provoca de asemenea o deformare locala astfel incat este indicat sa se efectueze un examen atent pentru a face distinctie intre aceste afectiuni si fractura.

scurtarea regiunii este de cele mai mule ori insesizabila. Pentru unele oase lungi unice, cum ar fi femurul, daca se produce o fractura oblica, scurtarea poate fi evidenta. Trebuie sa stim ca exista scurtare si in cazul unei luxatii, ceea ce impune un examen atent pentru evidentierea sigura a acestui simptom.

Impotenta functionala se datoreaza lipsei de continuitate a parghiei osoase. Uneori impotenta functionala este determinata numai de durere, dupa cum in cazul fracturilor cu fragmente bine angrenate, este mai putin evidenta. Trebuie cunoscut bine aspectul, pentru ca un accidentat cu fractura angrenata, (fractura care are sansele sa se evidentieze repede si corect), sa nu mai fie lasat sa faca miscari care pot dezangrena fragmentele osoase, in cansecinta sa inrautateasca starea fracturii punand sub semnul intrebarii sansele de insanatosire.

Semnele de certitudine (siguranta) au valoare mai mare pentru diagnostic insa ele trebuie cautate cu grija pentru a nu agrava leziunea.

Mobilitatea anormala se manifesta atunci cand executand manevre asupra oaselor pe care le banuim fracturate, constatam mobilitatea anormala a acestora si avem certitudinea de fractura a acestora. Manevrele pentru depistarea fracturilor pe aceasta cale trebuie sa fie extrem de blande deoarece mobilizarea segmentelor fracturate este extrem de dureroasa. Semnul acestora este uneori greu de pus in evidenta (in cazul fragmentelor angrenate sau al oaselor invelite de mase mari musculare), si de cele mai multe ori neindicat.

Crepitatia osoasa se percepe o data cu abilitatea normala. Ea nu trebuie confundata cu crepitatia fina a cheagurilor hematomului.

Intreruperea continuitatii osoase apreciata prin palpare, constituie un semn pretios.

Netransmiterea miscarii de-a lungul unui os este un semn de fractura complexa. Examenul radiologic este mijlocul cel mai sigur pentru a pune in evidenta o fractura, cu conditia unei bune executii tehnice. El trebuie facut sistematic, mai inainte de orice tentativa de reducere, si pentru a putea fi completa in aprecierea impotentei deplasarilor, el trebuie sa fie efectuat de cel putin doua incidente.

Alte semne:

Flictemele provin prin decalarea epidermei de catre plasma sau sange care provine din focarul de fractura. Constituie un semn aproape constant dar tardiv.

Temperatura ridicata locala. Tegumentele din jurul focarului de fractura locala au temperatura mai ridicata semn al responsabilitatii crescute.

Edemul local se explica tot printr-o vasodilatatie locala ca si prin tulburari locale care apar fie reflex, fie determinata de modificari patologice locale, compresiune pe vasele de intoarcere.

1.3. Fracturile difizare ale femurului.

Definitie. Etiopatogenie. Simptomatologie. Diagnostic. Evolutie. Complicatii.

Definitie

Fracturile diafizare ale femurului cuprinse intr-o linie superioara care trece la 3 centimetri sub micul trohanter si alta infenioara la 10 - 12 cm deasupra marginii superioare a condiilor (Vidal), cunosc in ultima vreme o frecventa din ce in ce mai mare datorita accidentelor rutiere cat si datorita accidentelor de munca. Ele survin dupa traumatisme importante si sunt adesea insotite de o stare de soc grava, mai ales cand se produc in cadrul unui politraumatism sau a unei polifracturi.

Etiopatogenie

Fracturile diafizare ale femurului se intalnesc cu predilectie la adultii tineri, dar si la copii, iar batranii nu sunt nici ei exclusi. Se stie ca diafaza femurala, constituie a localizare frecventa a fracturilor spontane pe os patologic (metastazele osoase ale tumorilor viscerale), cat si sediul unor fracturi obstetricale mai ales in prezentarile pelviene.

Mecanismul de producere poate sa fie direct, trecerea unei roti peste coapsa, dar mai frecvent este indirect, prin flexie, cu accentuarea curburii femurale, ca in caderile de la inaltime sau accidentele de bord, iar alteori prin torsiune ca in acidentele de schi.

Anatomia patologica

Traectul de fractura poate fi: simplu, transversal, oblic, spinoid sau complex cu traiecte secundare care confera fracturii un aspect cominutiv. Fragmentele osoase, de regula, se deplaseaza sub actiunea factorului traumatic si a musculaturii puternice a coapsei. Astfel fragmentul proximal sub actiunea muschilor pelvistrahonterieni, se deplaseaza in abductie si rotatie externa, iar prin actiunea psoas-iliacului, in flexie.

Fragmentul distal actionat de muschii aductori si ischiogambieri este deplasat proximal si in abductie, incat formeaza cu fragmentul proximal un unghi cu varful orientat anteroextern. Sub actiunea greutatii membrului, fragmentul distal este si rotat extern. In fractura diafizara inalta, delasarea fragmentelor osoase realizeaza imaginea de maner de pistol, in vreme ce in fractura joasa, fragmentul distal, sub actiunea muschilor gemeni (a gastrocremianului) este deplasat si basculat exterior.

Deplasarea fragmentelor fracturate duce la zdrobirea cu dilacerare a musculaturii coapsei si produce un hematom important care provoaca stare de soc.

Simptomatologie

Durerea nu constituie semnul subiectiv constant si pregnant, si se accentueaza la mobilizarea fragmentelor. Impotenta functianala este totala, accidentatul neputand ridica piciorul de pe planul patului.

Obiectiv se constata la inspectie o tumefiere a coapsei si deformare in crosa cu convexitate avansata anteroextern. Membrul respectiv este tinut in rotatie externa si este mai scurt decat cel sanatos, distanta de la spina iliaca anteroposterioara la varful rotulei fiind cu 3-8 cm mai mica.

La palpare se constata a durere locala vie, care corespunde focarului de fractura. Mobilitatea anormala si crepitatiile osoase se pun in evidenta introducand o mana sub focarul de fractura si cu cealata plasata sub regiunea poplitee, se ridica usor genunchiul. Uneori, prin palpare, mai ales in fracturile inalte, se poate simti varful ascutit al fragmentului superior. Deoarece deformarea coapsei, tumefactia si celelalte semne sunt suficiente pentru diagnosticul clinic, cercetarea mabilitatii anormale si a crepitatiei osoase este mai bine sa nu se faca cu insistenta.

In fracturile diafizare joase, se poate intalni si o hidrartroza a genunchiului, care poate sa aiba lec, fie ca urmane a actiunii traumatismului si asupra genunchiului, fie coexistenta unei entorse, fie datorita unei tulburari circulatorii reflexe legate de vasodilatatie din focarul de fractura.

Examenul clinic va consemna starea vascularo-nervoasa a membrului respectiv, sub aspectul tegumentar, a caldurii, a cercetarii

pulsului la tibia posterioara si la pedicoasa, a sensibilitatii si mobilitatii degetelor si piciorului.

Diagnosticul

Este usor de facut pe baza semnelor clinice. Radiografia este insa obligatorie pentru evidentierea unei fracturi fara deplasare (mai frecventa la copii), precum si precizarea directiei si formei traiectului de fractura (simpla sau cominutiva), si a deplasarii fragmentelor. Radiografia executata din doua pozitii (fata si profil), cuprinde obligatoriu soldul si genunchiul.

Evolutie

Fracturile diafizare ale femurului avand fragmentele bine vascularizate si fiind inconjurate de un manson muscular important, au de obicei a evolutie favorabila, ele consolidandu-se la adulti in 3-4 luni, daca sunt bine reduse si imabilizate corect si sunt urmate de un tratament recuperator instituit precoce.

Vindecarea unei fracturi se obtine prin formarea calusului, proces ce se desfasoara in doua etape; la inceput calusul moale, fibros si apoi calusul osos.

Constituirea calusului osos si consolidarea definitiva depinde de:

varsta bolnavului, cu cat este mai tanar procesul de vindecare este mai rapid;

dimensiunea osului, durata de consolidare a oaselor late fiind mai lunga decat cea a oaselor lungi;

modul de asezare a fragmentelor osoase, contactul intim al fragmentelor osoase favorizand calusul osos;

numarul total al fracturilor concomitente;

starea biologica generala, accidentatii cu o stare generala buna, in perfecte conditii biologice, se vindeca mai usor decat cel cu boli cronice, in covalescenta, diabetici si cei care au tulburari hormonale;

calitatea tratamentului care se efectueaza.

Dinamica consolidarii focarului de fractura se poate aprecia si pe baza aspectelor clinice prin:

perceperea calusului la palpare;

disparitia durerii in focar;

disparitia impotentei functionale.

Complicatii

Complicatii generale immediate

Ele sunt consecinte ale traumatismului si sunt dependente de violenta acestuia si de teren.

* Socul traumatic, care se intalneste in toate cazurile si sunt dependente de violenta acestuia si de teren.

* Congestia pulmonara, se instaleaza la batrani repede dupa traumatism ducand la bronhopneumonii grave.

* Tulburari urinare, la batrani cu adenom de prostata care pana la accident urinau multumitor.

* Diabetul care era lent inainte de traumatism poate sa ia un aspect clinic sever, ducand la acidoza.

* Embolia grazoasa.

Complicatii locale imediate

* Deschiderea focarului de fractura, se intalneste mai rar decat la gamba, datorita mansonului muscular protector. Cel mai des, plaga are un aspect punctiform sau liniar, fiind produsa prin inteparea tegumentelor dinauntru spre afara, de un fragment osos. Alteori, plaga este mare, anfractuoasa, prin actiunea din afara a agentului traumatic, cum se intampla in accidentele de circulatie sau in timp de razboi. Din cauza distrugerilor intense, aceste plagi comporta niscul infectiei, cu germeni generali si aerobi care, la acesti accidentati socati, pot sa aiba evolutie foarte grava.

Complicatii embolice, sunt frecvente la balnavii imobilizati multa vreme la pat, mai ales cu tratamente ortopedice. Administrarea anticoagulantelor reduce simtitor riscul trombo-embolic.

Leziuni vascularo-nervoase, sunt mai rar intalnite, interesand artera sau vena femurala si nervul sciatic.

Complicatii tardive

Mai frecvent intalnita, este redoarea de genunchi, mai ales dupa tratamentul ortopedic al fracturii. Imobilizarea indelungata in aparat gipsat, duce la instalarea aderentelor intre cvadriceps si focarul de fractura, daca nu s-a instituit de indata tratamentul functional.

* Calus vicios, se intalneste mai ales, dupa tratament ortopedic incorect, fie o redresare insuficienta, fie o imobilizare defectuasa, care favorizeaza deplasarea secundara a fragmentelor. Dupa tratament chirurgical, calusul vicios este mult mai rar (calus vicios cu rotatie externa dupa osteosinteza intromedulara).

* Pseudoartroza, poate sa fie intalnita ca urmare a unui tratament ortopedic incorect, fie o recuperare incompleta cu interpozitie de parti moi (musculane), fie o imobilizare insuficienta care permite miscari ale fragmentelor fracturate. Producerea unei diastaze interfragmentare, printr-o tractiune excesiva, ca si manevrele repetate de reducere reluate la anumite intervale, sunt daunatoare, impiedicand formarea calusului osos, fragmentele osoase clasificandu-se independent.

Deseori, pseudoartroza se instaleaza dupa tratamentele chirurgicale neadecvate. Deperiastarile intinse, metode de osteosinteza nepotrivite cu tipul de fractura ca si infectia postoperatorie, sunt principalele cauze care due la neconsolidarea fracturii.

Tratament

Evolutia ulterioara a traumatizatului, depinde in mare masura de acordarea primului ajutor. Imobilizarea provizorie si transportul, prezinta o importanta deasebita, pentru ca mobilizarea fragmentelor mareste durerile si accentueaza distrugerile tisulare, agravand starea de soc.

Imobilizarea provizorie se poate asigura cel mai bine cu atela Thomas, care realizeaza extensia membrului fracturat.

Alte mijloce folosite pentru imobilizarea provizorie sunt:

atele lungi ce pot fi mulate pe membrul ranit;

aparat gipsat circular, atela gipsata;

atele Cramer, facute din sarma, care au avantajul ca sunt atele din material plastic, simplu sau gonflabil;

mijloace improvizate, care pot falosi orice obiect rigid (scanduri de lemn, rigle, placaj, bete, bastonase, umbrele, coada de matura, schiuri, scoarta de copac).

Fixarea segmentului care urmeaza sa fie imobilizat cu atela, se face cu fesi sau alte mijloace improvizate (fesi de panza, curele, cordoane etc.).

Manevrele ce trebuie executate inainte de imabilizarea provizorie sunt:

resuscitarea candiorespiratorie, daca este nevoie, aplicarea garoului;

indepartarea imbracamintii, este necesara numai cand exista suspiciunea prezentei unei rani care trebuie curatate si pansate, sau cand transportul accidentatului va dura a perioada de cateva ore. Se va dezbraca mai intai membrul sanatos si se imbraca mai intai membrul bolnav. Cand dezbracarea este dificila, se prefera sacrificarea imbracamintii prin descoasere sau taiere.

axarea membrului, se mentine genunchiul victimei intins si se trage in ax. O persoana apuca de picior cu mainile sprijinite de glezna si de calcai. A doua trage in sens contrar radacinii coapsei, cu mainile impreunate in chinga sau cu un cerceaf introdus intre coapse. Axul membrului inferior este dreapta ce uneste spina iliaca anteroposterior mijlocului rotulii si marginea interna a piciorului (primul metatarsian).

Scopul imobilizarii este

de a impedica miscarile active si pasive, pentru a pune in repaos organele si tesuturile traumatizate;

de a mentine axarea corecta a membrului, atunci cand fragmentele nu sunt deplasate sau cand au putut fi reduse corect cu ocazia acordarii primului ajutor;

de a diminua durerile, care in cazul fracturilor sunt deosebit de chinuitoare;

de a evita complicatiile pe care le poate provoca miscarea in focar a unui fragment osos rupt si devenit taios;

reactionari ale unor vase si nervi;

sfasierea musculaturii din jurul osului;

perforarea tegumentului si transformarea fracturii inchise intr-una deschisa;

suprimarea sau atenuarea reflexelor optice si ameliorarea unor tulburari functionale.

Principiul unei imobilizari corecte:

asigurarea functiilor vitale, are prioritate fata de alte manevre;

se va cauta obtinerea unei axari relative a segmentului de imobilizat, prin tractiune traumatica si prograsiva in ax, in momentul aplicarii imobilizarii;

pentru a avea siguranta ca fractura nu se deplaseaza nici lateral nici in jurul axului logitudinal, imobilizarea trebuie sa prinda, in mod obligatoriu, articulatiile situate deasupra si dedesuptul focarului de fractura.

sa fie adaptata reliefului anatomic al regiunii accidentate;

sa fie simpla, pentru a putea fi utilizate si de persoane mai putin instruite;

aparatul gipsat sau atela de imobilizare, nu trebuie sa fie compresiv, pentru a nu ingreuna circulatia, sangvina intr-un segment in care exista deja tulburari circulatorii secundare traumatismului.

Imobilizarea provizorie:

a) Cu o singura atela

se pregateste o atela lunga, care sa ajunga din axila pana in picior;

se aplica atele pe fata laterala (externa) a membrului inferior, dupa ce s-a introdus vata cu talc (protejarea partilor moi), in axila (la capatul atelei);

atela se fixeaza prin legaturi circulare la torace, bazin, coapsa, genunchi si gamba;

suplimentar este bine sa se completeze fixarea atelei cu circulare de fasa lata petrecute in jurul membrului inferior si in jurul trunchiului;

pentru a evita rotirea anormala a membrului inferior in afara, se leaga ambele picioare unul de altul cu cateva legaturi de fasa.

In lipsa atelei corespunzatoare ca lungime, se poate prelungi o atela (prin suprapunerea capetelor pe o lungime de 30 cm). Cele 2 atele se fixeaza una de alta, prin ture circulare de fasa (atelele se captusesc cu vata). Cand nu se afla la indemana un obiect convenabil pentru imobilizarea fracturii, va fi folosit ca atela membrul sanatos de care se leaga membrul bolnav.

b) cu doua atele

o atela lunga, externa si una scurta ce se aplica pe partea interna a membrului inferior bolnav care se intinde de la regiunea inghinala pana la calcai;

peste ambele atele se aplica legaturi dispuse in jurul toracelui, in jurul bazinului, in jurul coapsei, genunchiului si coapsei de aceeasi parte;

se reface bandajarea circulara cu fasa a membrului inferior si a toracelui, precum si fixarea picioarelor.

Tratamentul definitiv este ortopedic si mai ales chirurgical.

1. Tratamentul ortopedic

In fracturile cu deplasarea fragmentelor, cand tratamentul chirurgical este contra indicat, se recurge la tratamentul conservator.

In acest scop, pentru reducerea deplasarilor, se instaleaza o tractiune continua (extensie continua).

Extensia se aplica, fie cu benzi de leucoplast, fie cu o brosa Kirschier (andrea subtire metalica), trans-osos supracondilian si este prins apoi intr-o potcoava. De aceasta potcoava se leaga o sarma moale, care se trece peste un scripete si de care se agata greutati in functie de forta musculara care trebuie invinsa, nu mai mult de 1/6 din greutatea corpului. Membrul inferior este asezat de cele mai multe ori pe o atela Braun-Brohler. Contra extensia este realizata de greutatea corpului.

In momentul cand cu ajutarul controlului radiologic s-a constatat reducerea si asezarea in axul normal al fracturii, ceea ce are loc intre 10-15 si 30 zile, se aplica un aparat gipsat pelvipedios, pana la consolidarea focarului.

In fracturile diafizare inalte, extensia se face cu membrul in aductie accentuata si usoara flexie, punand astfel fragmentul distal in continuarea celui proximal. Genunchiul se va tine in rotatie externa de 25 - 30s. Dupa 3-4 saptamani, cand extensia se suprima, se imobilizeaza in aparat gipsat pelvi-pedios, cu membrul in aductie.

Tratamentul ortopedic prezinta unele neajunsuri:

necesita o imobilizare prelungita, greu de acceptat, mai ales pentru persoanele in varsta, care duce la atrofiere musculara si la redoarea genunchiului;

impiedica aplicarea unui tratament functional precoce si progresiv;

favorizeaza complicatiile tromboembolice;

impune spitalizare prelungita si ingrijiri speciale ale bolnavului, mai ales in primele saptamani, cand sunt necesare controale radiagrafice repetate si manevre de corectie a unghiurilor;

interpozitia musculara impiedica consalidarea, ducand la pseudoartroza.

Date fiind aceste inconveniente ale tratamentului ortopedic, tratamentul de electie al acestei fracturi este chirurgical.

2. Tratamentul chirurgical

Folaseste reducerea deplasarilor prin manipulare directa a fragmentelor si fixarea lor cu un mijloc metalic (placa insurubata, tija centromedulara).

Dintre metalele chirurgicale de asteosinteza se foboseste in special osteasinteza cu placa insurubata.

Osteosinteza cu tija Kuntscher isi gaseste indicatia absoluta in fracturile diafizare simple cu traumatism transversal sau oblic scurt, situat in treimea (1/3) medie a diafizei sau in fracturile cu dublu focar. Tija Kuntscher clasica poate sa fie folosita si in fracturile diafizare inalte. La cel putin 5 cm sub micul trohanter, ca si in fracturile joase pana la 15 cm deasupra interliniei genunchiului. Falosirea tijei Kuntscher necesita a adaptare exacta a acesteia la dimensiunile canalului medular. In scopul adaptarii se foloseste calibrarea canalului pe o distanta cat mai mare, cu ajutorul alezoarelor, care trebuiesc sa depaseasca diametrul tijei cu 0,5 cm. Lungimea tijei Kuntscher se calculeaza de la 1,5-2 cm deasupra marelui trahanter pana la marginea superioara a condililului extern.

Introducerea tijei Kuntscher se face fie prin deschiderea focarului de fractura, cu focar deschis, sau mai bine cand se dispune de instalatie Roentgen TV cu amplificator de imagine (cu focar inchis).

Introducerea cu focar inchis este mai fizialogica, intrucat, nu lezeaza vascularizatia periostala si prin pastrarea hematomului fractutrat, permite o consalidare mai rapida si de mai buna calitate.

Metoda in focar inchis, imbina avantajele tratamentului ortopedic (consolidarea rapida cu calus periostal) cu precizia si rigurozitatea tratamentului chirurgical.

Daca montajul este solid, imobilizarea gipsata devine postoperator inutila, iar tratamentul recuperator poate sa inceapa a doua zi, cu contractii musculare izometrice si cu mobilizare activa a articulatiilor supra si subiacente focarului de fractura. Reluarea mersului cu sprijin partial pe picior, poate sa inceapa dupa 10-12 zile si apoi cu sprijin total la 3-4 saptamani.

Fata de avantajele osteosintezei anteromedulare cu tija Kuntscher, autori ca Kempf, Grass, Leffanque (1978), au cautat extinderea falosirii si in fracturile diafizare inalte ca si in cele joase, precum si in fracturile diafizare cominutive. In acest scop se folosesc tije anteromedulare blocate, fie inferior, fie superior, sau la ambele capete.

In aceleasi cazuri enumerate mai sus, se poate folosi la bolnavii politraumatizati sau polifracturati sau la batrani cu eventual succes. asteosinteza mai putin rigida, cu tije elastice Ender, trecute supracondilian extern si intern in "turn Eiffel". Fireste ca in cazul utilizarii tijelor elastice "Ender" tratamentul functional va fi condus cu mai mult menajament, iar reluarea sprijinului pe picior ceva mai tarziu la cansolidarea structurii.

Osteasinteza cu placa isi gaseste indicatiile in fracturile diafizare joase sau inalte, cand osteasinteza anteromedulara nu poate fi folasita, in unele fracturi cominutive sau in fracturi oblice lungi. In fracturile diafizare superioare se poate folosi osteosinteza cu placa monobloc, cu compresiune interfragmentara A.O.

Se realizeaza astfel fixarea facarului dupa principiul haleonului, transformand fortele de tensiune din focar, in forte de presiune, care imobilizeaza mai rigid focarul de fractura, favorizand astfel consalidarea.

De asemenea, in fracturile diafizare joase, unde canalul medular se largeste si utilizarea tijei Kuntscher este restransa, placa modelata sau cuiul-placa A.O., sau Blaunt si gaseste indicatia de electie. In osteosintezele ferme cu placa compresiva, cand montajul este robust, se poate renunta la imobilizarea in aparat gipsat. Comparand cele doua metode, osteosinteza anteromedulara si placa cu presiune, exceptand indicatiile speciale ale placii, se remarca superioritatea osteosintezei anteromedulare fata de placa campresiva. Remodelarea ulterioara a calusului fracturar, nu este cu nimic stanjenita de prezenta tijei centromedulare. In vreme ce placa compresiva, in timp, se poate substitui corticalei-subdiacente, care nemaifiind solicitate mecanic, (solicitarile fiind preluate de placa metalica) se subtiaza si isi pierde rezistenta mecanica, se spongiaza.

3. Tratamentul de recuperare

Tot atat de important, ca si reducerea si imobilizarea fracturii este tratamentul chinezitologic in scopul recuperarii functiei prin actiunea asupra muschilor si articulatiilor. Rezultatul acestui tratament va fi cu atat mai bun; cu cat va fi instituit mai curand si urmat fara intrerupere. In aproape toate cazurile, exercitiile de contractie musculara pot sa fie incepute la cateva zile de la reducerea fracturii si ele se vor adresa in special grupelor musculare esentiale la nivelul segmentului fracturat, ele nu vor fi niciodata prea violente ca sa franeze procesul de cansolidare. De asemenea, bolnavul va fi incurajat sa-si contracte musculatura membrelor libere printr-un program de gimnastica condus de medic sau cadre specializate ale serviciului de recuperare, mobilizandu-i si articulatiile care nu au fost cuprinse in aparatul gipsat.

Dupa scoaterea aparatului gipsat, exercitiile musculare si articulatiile vor fi intensificate, facute fara intrerupere pe toata durata zilei. La chineziterapie se asociaza in acelasi scop recuperari functianale, masajul fizioterapeutic si balneoterapia.

2. PROCESUL DE INGRLJIRE. NOTIUNI TEORETICE

Componentele planului de ingrijire

1. Culegerea datelor, se face prin discutii directe cu bolnavul sau cu apartinatorii acestuia. Se urmareste identificarea si stabilirea antecedentelor personale si a antecedentelor hetero-calaterale, motivele internarii si istoricul bolii.

2. Planificarea ingrijirilor functie de necesitati, de o reala importanta este cunoasterea celor 14 necesitati ale omului, stabilite de Virginia Henderson, cadrul mediu sanitar fiind independent in a satisface nevoile bolnavului.

3. Stabilirea obiectivelor in functie de prioritati, aceasta etapa este dirijata in doua subetape: examinarea datelor culese cu interpretarea lor (tinand cont si de datele stiintifice) si stabilirea problemelor reale ce afecteaza sanatatea pacientului si a sursei de dificultate.

4. Realizarea ingrijirilor, o data abiectivele formulate se poate trece la realizarea ingrijirilor, care reprezinta baza procesului de ingrijire. De felul cum se va actiona acum, de calitatea interventiei cadrului mediu sanitar, depinde mersul evolutiv, al bolii, spre vindecare sau cronicizare.

5. Evaluarea - analizarea si evaluarea obiectivelor propuse, permite evaluarea procesului de ingrijire si aducerea de modificari pe intreaga evolutie a starii de sanatate a pacientului. Dupa indepartarea placii (nu trebuie scoasa decat dupa 18 luni) fracturile internative sunt posibile.

3. TEHNICI DE NURSING

PRIMUL AIJUTOR

Fracturi inchise

Primul ajutor are ca prim obiectiv salvarea vietii accidentatului, atunci cand aceasta este amenintata. Vorbind despre traumatismele membrelor, pericolul vital in traumatismele extremitatilor sunt hemoragia masiva si infectiile grave. Primele gesturi de prim ajutor vor trebui deci sa urmaresca executarea imediata a hemoragiei si pansarea plagilor.

Imobilizarea pravizorie a fracturilor are scopul diminuarii durerilor (importanta pentru prevenirea instalarii socului) si evitarea complicatiilor leziunilor initiale.

Pregatirea bolnavului pentru transport

Fracturi deschise

O fractura deschisa este o urgenta care trebuie rezolvata integral in primele 6 ore de la accident prin:

indepartarea complicatiilor generale si locale care ameninta viata traumatizatului (stop cardiorespirator, embolii, hemoragii externe) daca este cazul;

imbracamintea sau incaltamintea din segmentul ranit vor fi tiiate cu un cutit, lama sau foarfeca pentru a nu provoca suferinte inutile bolnavului, plaga va fi inspectata (aspectul plagii) pentru a constata daca exista impuritati (pamant, lemn, tesaturi etc.);

exploatarea instrumentala a plagii cutanate (la locul accidentului), in scopul prezicerii acesteia cu focarul de fractura este interzisa

toaleta fizica si chimica a tegumentului din jurul plagii (cu apa si sapun, degresarea cu eter sau benzina si dezinfectarea cu alcool, tinctura de iod);

toaleta fizica si chimica a plagii, se indeparteaza impuritatile libere cu instrumente sterile, se curata plaga prin stergere cu solutie de eter iodat sau neofalina 0,5%. Aceste solutii nu altereaza vitalitatea tesuturilor sanatoase. In caz de impregnari cu impuritati, plaga poate fi curatata si cu ser fiziologic, cloramina 0,2%, permanganat de K 1/1400 de culoare roz pal. Nu trebuie pudrate plagile cu antibiotice;

se mai sterilizeaza a data tegumentul din jurul plagii (alcool, tinctura de iod);

se aplica comprese sterile (pansament). In caz de hemoragii, care intereseaza vasele mici, hemostaza se face cu un pansament compresiv. Infasarea se aplica in mod diferit, in functie de regiunea anatomica in care exista rana;

imobilizare provizorie;

se face profilaxia antitetanica (este o masura de urgenta dar ea poate fi facuta si la esalonul urmator, dispensar spital);

cand functiile vitale nu sunt afectate si cand nu exista si un traunatism abdominal, vor fi administrate antalgice (agocalmin, mialgin in injectii I.M.

transportul la spital in cele mai bune conditii intr-un serviciu de traumatologie.

Toate manevrele se vor face cu maximum de menajare a traumatizatului, cu multa blandete si atentie spre a nu genera complicatii (ruptura unor oase sau nervi din vecinatate). De asemenea, toate aceste manevre nu trebuiesc executate in camplexitatea lor, nici la locul accidentului, nici in camera de garda, decat in cazul in care se stie ca, dintr-un motiv sau altul, leal, nu va putea fi operat in primele 4-5 ore de la accident. In mod normal acesti bolnavi trebuie operati imediat, toaleta riguroasa a plagii fiind facuta de chirurg in sala de operatii ca un timp operator esential premergator fixarii osului fracturat.

In aceste situatii, care sunt curente, primul ajutor la bocul accidentului si in camera de garda, trebuie sa se limiteze la spalarea rapida, prin jet, a plagii cu solutii antiseptice si acaperirea ei cu un pansament compresiv cu dublu rol, hemostatic si de izolare a plagii de mediu exterior contaminat.

ANALIZE RECOLTATE

GLICEMIE - se recolteza sange prin punctie venoasa, respectand reguli de asepsie, 2-3 ml sange pe NaF, iar in urgenta 5 ml sange.

H.L.G. - se recolteza sange capilar prin intepare sau se recolteaza 2 ml sange prin punctie venoasa pe Na2 EDTA sau complexan.

UREE - se recolteaza prin punctie venoasa strict cu seringa de 2 ml, perfect sterilizata si uscata, fara staza venoasa.

V.S.H. - se recolteaza sange prin punctie venoasa, strict cu seringa de 2 ml, perfect sterilizata si uscata, fara staza venoasa.

in seringa se aplica 0,4 ml citrat de Na 3,8% + 1,6 ml sange,

se scurge amestecul citrat-sange in eprubeta si se agita lent,

se cronometreaza timpul de sangerare si timpul de coagulare.

T.S. - prin inteparea lobului urechii

T.C. - prin inteparea pulpei degetului

Se cronometreaza timpul de sangerare si respectiv timpul de coagulare.

PREGATIREA PREOPERATORIE SI INGRIJIREA POSTOPERATORIE

1.Pregatirea generala preoperatorie.

Pregatirea generala preoperatorie, consta in examenul clinic si paraclinic, pregatirea psihica, ingrijiri igienice, urmarirea functionala, vitala si vegetativa, precum si observarea schimbarii in starea bolnavului si regimul dietetic preoperator.

A.   Examenul clinic

Acesta este efectuat de catre medicul chirurg, ajutat de cadrul mediu sanitar si pune in evidenta starea fiziologica a bolnavului dand totodata posibilitatea depistarii unor deficiente ale organismului si ale unor boli insotitoare. El este completat de examinari paraclinice.

B.   Pregatirea psihica

Bolnavul este informat despre necesitatea interventiei chirurgicale, riscul, eventualele mutilari si i se cere consimtamantul.

Se fixeaza data aproximativa a interventiei.

Bolnavul este incanjurat cu solicitudine si atentie.

Se suprima tot ceea ce ar putea produce bolnavului starea de neliniste.

Balnavului i se creaza a stare de canfort psihic, oferindu-i-se un mediu ambiant placut.

I se asigura legatura cu apartinatorii.

C.   Ingrijiri igienice

Daca starea bolnavului o permite zilnic, bolnavul va fi indrumat, ajutat sa faca baie sau dus, urmat de igiena cavitatii bucale, ingrijirea parului, taierea unghiilor.

Asanarea focarului de infectie. Se efectueaza controlul stomatalogic la invitatia medicului si daca este cazul, se efectueaza control stomatabogic.

D.   Urmarirea functiilor vitale

masurarea si notarea temperaturii;

masurarea si notarea pulsului;

observarea si notarea respiratiei (la indicatia medicului);

masurarea si notarea T.A.;

observarea diurezei;

observarea scaunului.

2.Pregatirea din preziua operatiei

A. Pregatirea generala

asigurarea repaosului fizic, psihic si intelectual;

la prescriptia medicului, seara, se administreaza un calmant;

asigurarea alimentatiei necesare normale, alimente usor digerabile;

evacuarea intestinului, clisma (daca nu sunt contra indicatii);

asigurarea igienei carporale. Se va efectua baie sau dus pe regiuni la pat.

B. Pregatirea locala

se curata pielea pe regiuni. Pielea paroasa se rade cu grija, evitandu-se sa se produca mici taieturi (poarta de intrare pentru infectie, dureroasa la efectuarea dezinfectiei);

se degreseaza pielea cu comprese sterile imbibate cu eter (cu grija sa nu se scurga eter pe regiunea perianala);

se dezinfecteaza pielea cu un antiseptic (alcool, tinctura de iod);

se acopera campul operator la indicatia medicului.

Pregatirea din dimineata interventiei:

se intrerupe alimentatia. Bolnavul nu mananca cel putin 12 ore inaintea interventiei chirurgicale;

imbracarea se face cu camasa de noapte (pentru femei) sau pijama (pentru barbati) si sosete in picioare.

protezele dentare mobile vor fi scoase, invelite intr-o bucata de tifon si puse in noptiera bolnavului;

bijuteriile vor fi predate familiei sau administratiei spitalului;

indepartarea lacului de pe unghii ca si a rujului de pe buze (prezenta lor face dificila depistarea semnelor de anaxie manifestate prin cianoza la nivelul extremitatilor);

golirea vezicei urinare. Bolnavul va avea o mictiune voluntara sau se efectueaza sondaj vezical;

se va administra hipnotic opiaceu (morfina, mialgin) sau un barbituric (fenabarbital). Se administreaza un vagolitic (atropina). Dozele si ora injectarii sunt indicate de medicul anestezist.

3. Pregatirea speciala a bolnavilor cu risc operator (tarati)

Ingrijirile acordate acestora, urmaresc sa corecteze deficientele organismului si sa restabileasca echilibrul fiziologic pentru a suporta actul operator si pentru a evita complicatiile ce se pot produce, atat in timpul interventiei cat si dupa aceasta.

Ingrijirile postoperatorii sunt:

Incep imediat dupa interventia chirurgicala si dureaza pana la vindecarea completa a bolnavului. Ingrijirile postoperatorii se accorda pentru restabilirea functiilor organismului, asigurarea cicatrizarii normale a plagii si prevenirea complicatiilor. Balnavul operat sub anestezie generala, trebuie supravegheat cu toata atentia pana la aparitia reflexelor (de deglutitie, tuse, faringian si cornean), pana la revenirea campleta a starii de constienta cat si in orele care urmeaza, de altfel transportul din sala de aperatie se executa dupa revenirea acestor reflexe.

4. SUPRAVEGHEREA A TREI BOLNAVI CU DIAGNOSTICUL DE FRACTURA DIAFIZARA DE FEMUR

4.1. CAZUL NR. 1

Bolnavul C.V. de 69 de ani din Suceava, pensionar, este internat pe data de 18.06.2002, cu diagnosticul de fractura diafizara femurala dreapta 1/3 medie.

Motivele internarii: durere vie in 1/3 coapsa dreapta, mobilitate anormala, impotenta functionala, tumefactie.

A.H.C.

congestie pulmonara cu 6 ani in urma;

neaga alte afectiuni.

A.P.:

Conditii de viata si munca: bune.

Comportare fata de mediu: bune.

Istoricul bolii: In cursul zilei, cade din mers pe trotuar, acuza dureri vii la 1/3 coapsa dreapta, mobilitate anormala, impotenta functianala, motive pentru care se prezinta in sectia de ortopedie, unde se decide internarea sa si tratamentul chirurgical care consta in reducere, osteosinteza cu tija Kuntscher, tehnica operatorie in focar inchis. In serviciul de urgenta se efectueaza mobilizare cu atela Kramer.

Examenul local: - deformarea coapsei, valvus 1/3 medie cu mobilitate anormala, impotenta functionala, puls prezent la artera pedicoasa.

Epicriza

este externat in stare ameliorata, cu recomandarile:

mobilitate activa la marginea patului;

reluarea mersului cu sprijin in carje, fara sa calce pe piciorul drept 2 luni;

scoaterea firelor la 16 zile de la operatie.

4.2. CAZUL NR. 2

Bolnava R.V. de 62 de ani din mediul urban, pensionara, este internata pe data de 20.05.2002, cu diagnosticul de fractura trahanterodiafizara femur stang (veche de o zi).

Motivele internarii: dureri, deformare si atitudine vicioasa la nivelut coapsei stangi.

A.H.C.

fara semne clinice.

A.P.

menapauza la 50 ani.

H.T.A. 21/14 cmHg pentru care se administreaza Hipazim 2 tablete si Propanolol 40 mg (1/2 tablete/zi).

Conditii de viata si munca: bune.

Comportare fata de mediu: alergica la penicilina.

Istoricul bolii: bolnava declara ca in urma cu o zi a suferit un traumatism prin cadere de la acelasi nivel cu impact pe soldul stang, dupa care a prezentat simptomele mentionate mai sus, pentru care este transportata de urgenta la spital, unde pe baza examenului clinic si radiologic s-a stabilit diagnosticul de fractura trohanterodiafizara femur stang si a fost indrumata spre sectia de ortopedie, pentru tratament. I s-a efectuat reducerea sangeranda si osteosinteza cu sarma plata.

Examenul local - atitudine vicioasa, cu rotatie externa a membrului pelvin stang, deformare si scurtare.

Epicriza

mobilitate activa la marginea patului;

reluarea mersului cu sprijin in carje, fara sa calce pe piciorul stang 1 luni;

scoaterea firelor la 16 zile de la operatie.

4.3. CAZUL NR. 3

Bolnavul C.V. de 46 de ani din Suceava, este internat pe data de 01.06.1999. cu diagnosticul de fractura de femur drept (operata). La externare diagnosticul este de pseudoartroza vasculara 1/3 inferioara femur drept.

Motivele internarii: extragerea materialului de osteosinteza.

A.H.C.:

A.P.

Conditii de viata si munca: bune.

Comportare fata de mediu: bune.

Istoricul bolii

Examenul local

Epicriza: Pacientul este internat in serviciul de ortopedie, cu diagnasticul de pseudoartroza vasculara 1/3 inferioara femur drept, pe data de 02.06.2002, pentru extragerea tijei Kuntsaher, axarea fragmentelor osoase, fixarea in tija Kuntscher, recalibrata si dimensionata.

Recomandari

va merge calcand pe membrul pelvin operat la inceput, posterior, folosind bastonul pe partea dreapta;

dupa 14 zile va reveni la control;

scoaterea firelor la 16 zile dupa operatie.

5. BIBLIOGRAFIE

Prof. dr. A. Denischi - Tratat de patologie chirurgicala, vol III,

Ed. Medicala, 1988

G.A. Balta - Tehnica ingrijirii bolnavului

M. Mihailescu - Chirurgia pentru cadre medii

L. Titirca - Urgente medico-chirurgicale

L. Titirca - Tehnici de evaluare si ingrijire acordate de asistentii

mendicali

L. Titirca - Manual de ingrijiri speciale acordate pacientilor de asistentii

medicali

*** - Chirurgie, manual

*** - Fise de observatie pentru cazuri practice