BOALA PARKINSON

GENERALITATI

Boala Parkinson poate afecta capacitatea unei persoane de a-si controla miscarile corpului.

Anumite celule nervoase de la nivelul creierului produc, in mod normal, o substanta chimica numita dopamina. Dopamina este un mediator chimic sau un neurotransmitator, prin intermediul caruia celulele nervoase controleaza miscarile corpului.

In boala Parkinson, aceste celule nervoase, ce produc dopamina, se distrug ducand la nivele scazute ale acesteia. Cand se intampla acest lucru pot aparea probleme in miscarile corpului.

CAUZE

Legatura dintre boala Parkinson si factorii de risc este inca in cercetare.

Acesti factori de risc pot fi: factori genetici, varsta, toxine din mediul inconjurator sau radicalii liberi. Desi aceste cercetari sunt pe cale sa dezvaluie anumite raspunsuri, expertii nu stiu cu siguranta cauza acestei boli.

Sunt studii in desfasurare ce urmaresc sa determine daca exista o cauza genetica a bolii Parkinson.

Doar un mic procent dintre cei ce au boala Parkinson au un parinte, un frate sau o sora cu aceasta boala. Totusi, transmiterea unor gene (unitatea de baza a ereditatii, alcatuita din acid dezoxiribonucleic) anormale pare sa fie cauza bolii Parkinson cu debut precoce in cadrul unor familii la care se descopera aceasta afectiune la varste mult mai tinere.

Nivelurile scazute de dopamina (mediatorul chimic) implicate in controlul miscarilor dau simptomatologia acestei afectiuni. Lipsa acestui neurotransmitator apare atunci cand celulele nervoase dintr-o anumita parte a creierului (substanta neagra - substanta nigra), ce produc dopamine, se deterioreaza sau se distrug. Cauza exacta a acestei afectari a celulelor nervoase nu se cunoaste.

SIMPTOME

Tipul si severitatea simptomelor bolii variaza de la un bolnav la altul si in functie de stadiul bolii.

Simptomele, care pot aparea la un pacient in primele faze, pot sa nu se dezvolte decat in fazele tardive ale afectiunii la alti pacienti sau pot sa nu apara deloc.

Cele mai frecvente simptome sunt:

- tremorul (oscilatii lente si regulate), de cele mai multe ori a mainii, a bratului sau a piciorului. Tremorul din boala Parkinson apare atunci cand persoana afectata de aceasta boala este treaza, este in pozitie sezanda sau in picioare (tremorul de repaus) si cedeaza atunci cand persoana misca partea afectata a corpului

- rigiditatea musculara si durerea continua. Unul dintre cele mai comune semne aparute la debutul bolii este reducerea balansarii bratului afectat in timpul mersului datorita rigiditatii musculare. Rigiditatea poate afecta musculatura membrelor inferioare, a fetei, gatului sau a altei parti a corpului si poate duce la oboseala musculara si la anchilozare

- miscari incetinite si limitate (bradikinezie), mai ales atunci cand persoana incearca sa se miste dintr-o pozitie de repaus. De exemplu, miscarea de ridicare dintr-un scaun sau schimbarea pozitiei in pat pot fi dificile

- slabirea muschilor fetei si a gatului. Vorbirea si inghitirea pot deveni mai dificile si persoanele respective se pot ineca, tusi sau pot pierde saliva pe la colturile gurii. Vorbirea este una monotona si soptita. Pierderea capacitatii de contractie a muschilor fetei poate duce la o expresie faciala fixa, asa numita 'masca Parkinsoniana'

- dificultati in deplasare (probleme ale mersului) si in mentinerea echilibrului (instabilitate posturala). Persoanele cu boala Parkinson pot face pasi marunti si tarandu-si picioarele, acestea fiind foarte apropiate si se pot inclina putin in fata din talie (pozitia garbovita), de asemenea exista probleme cu intoarcerile din timpul mersului.

Balansul si problemele de echilibru pot duce si la cazaturi.

Totusi, aceste probleme de obicei apar mai tarziu in evolutia bolii. Tremorul este unul din primele semne pe care pacientii sau cei din familia lor il observa.

Initial tremorul poate afecta doar un brat sau doar un picior sau poate fi observat pe o intreaga parte a corpului. Tremorul mai poate afecta, de asemenea, limba si buzele.

Pe masura ce boala avanseaza, acest tremor se poate extinde pe ambele parti ale corpului, desi in unele cazuri acesta ramane doar pe o singura parte.

Stresul emotional si solicitarea fizica fac ca tremorul sa fie mult mai evident.

Somnul, relaxarea completa sau intentia de a face o miscare sau chiar miscarea in sine reduc sau chiar opresc tremorul.

Desi tremorul este unul dintre cele mai comune semne din boala Parkinson, aproape jumatate din cei care au un tremor nu au Parkinson.

In contrast cu tremorul din boala Parkinson, tremorul de alte cauze se amelioreaza in repaus, nu se imbunatateste o data cu miscarea membrului respectiv si se inrautateste atunci cand persoana incearca sa indeplineasca o anumita sarcina.

Cauza cea mai frecventa a tremorului ne-Parkinsonian este tremorul esential, o stare tratabila, de cele mai multe ori prost diagnosticata ca boala Parkinson.

MECANISM FIZIOPATOGENETIC

Simptomele si evolutia acestei afectiuni pot varia foarte mult de la o persoana la alta.

Nu se cunoaste un tratament pentru vindecarea acestei boli. Totusi, medicamentele, tratamentul chirurgical, exercitiile si schimbarile modului de viata pot reduce unele dintre simptomele bolii.

Starea emotionala poate afecta simptomatologia bolii. Anxietatea, tensiunea nervoasa si tristetea pot inrautati evolutia bolii si simptomatologia.

Relaxarea, de obicei, reduce simptomele. Intr-o perioada stresanta o persoana cu boala Parkinson poate avea o 'izbucnire paradoxala'. Aceasta are ca si rezultat o perioada in care persoana afectata de Parkinson nu mai are simptome si se poate deplasa si misca in mod normal.

Tratamentul poate controla simptomele in primele faze evolutive ale bolii si este inceput imediat ce simptomele afecteaza activitatea zilnica si abilitatea de a munci a persoanei bolnave. De exemplu, o persoana dreptace la care tremorul se instaleaza pe partea stanga poate sa nu se simta stanjenita de aparitia acestui simptom si poate sa nu simta nevoia unui tratament pana cand simptomatologia se inrautateste.

O persoana ce nu poate sa-si indeplineasca sarcinile de serviciu datorita simptomelor bolii va dori sa inceapa tratamentul mult mai repede dacat o persoana care nu munceste sau care nu este afectata in activitatea zilnica de vreunul dintre simptome.

Simptomele acestei afectiuni apar de obicei la persoane cu varste intre 50 si 60 de ani.

Afectiunea evolueaza lent si uneori poate trece neobservata de familie, de prieteni si chiar de persoana in cauza.Un numar mic de persoane dezvolta simptomele doar pe o singura parte a corpului, acestea neprogresand si pe cealalta parte.

Medicamentele pot controla simptomele intr-o oarecare masura, dar o data cu evolutia bolii, acestea devin din ce in ce mai ineficiente.

Boala Parkinson poate cauza o varietate de complicatii pe masura ce evolueaza.

FACTORI DE RISC

Factorii de risc in aceasta afectiune sunt dificil de identificat deoarece cauza bolii nu este cunoscuta. Varsta avansata este singurul factor de risc cunoscut pentru boala Parkinson (nu este inclusa boala Parkinson cu debut precoce).

Majoritatea debuteaza dupa 50 de ani, desi boala poate aparea si la persoane intre 30 si 50 de ani si chiar, in cazuri rare, la tineri.

Un numar foarte mic de persoane ce au fost diagnosticati cu aceasta afectiune au o ruda apropiata ce sufera de boala Parkinson.

Se pare ca un istoric familial de boala Parkinson nu creste semnificativ riscul aparitiei afectiunii la un membru al familiei.

Avand cazuri in familie de boala Parkinson cu debut precoce acestea pot reprezenta un factor de risc important in aparitia bolii si la ceilalti membrii ai familiei, dar aceasta forma este una rara.

CONSULTUL DE SPECIALITATE

O persoana ce a fost diagnosticata cu boala Parkinson trebuie sa consulte doctorul imediat daca:

- exista modificari notabile ale simptomelor, cum ar fi episoade severe de rigiditate

- pierderea brusca a mobilitatii

- ce poate afecta mersul

- simptomele nu mai sunt ameliorate de medicamente

- apar alte complicatii

- apare depresia.

Persoanele ce sufera de Parkinson trebuie sa mearga la medicul specialist in mod regulat (o data la 3-6 luni sau in functie de cum decide acesta) pentru modificarea tratamentului, pe masura ce boala evolueaza.

INVESTIGATII

Diagnosticul de boala Parkinson se bazeaza pe istoricul medical si pe un examen neurologic amanuntit.

Nu exista teste de laborator care sa diagnosticheze boala Parkinson.

Daca simptomele pacientului si rezultatele obtinute de doctor in timpul consultului nu sunt in intregime tipice bolii Parkinson se pot face anumite teste pentru a putea diagnostica alte afectiuni cu simptome asemanatoare.

De exemplu, testele de sange pot fi facute pentru a verifica daca nu este cumva vorba de o afectiune tiroidiana sau hepatica. O examinare RMN poate fi facuta pentru a exclude un infarct miocardic sau o tumora a sistemului nervos central.

Un alt test imagistic numit PET (tomografie cu emisie de pozitroni) poate detecta nivele scazute de dopamina la nivelul creierului, putandu-se astfel pune diagnosticul de boala Parkinson.

Totusi, aceasta investigatie nu este una uzuala deoarece este foarte scumpa si nu este disponibila in foarte multe spitale, fiind inca in faza experimentala.

TRATAMENT - GENERALITATI

Nu exista nici un tratament care sa opreasca distrugerea celulelor nervoase ce duce la aparitia acestei afectiuni. Totusi, unele medicamente pot ameliora simptomele bolii.

Tratamentul chirurgical poate fi, de asemenea, folositor in tratarea simptomelor, dar in cazul unui numar mic de persoane.

Tratamentul este diferit pentru fiecare persoana in parte si se poate schimba pe masura ce boala evolueaza. Varsta, ocupatia, familia si conditiile de viata pot influenta deciziile privind inceperea tratamentului, tipul acestuia si cand sa se modifice medicatia.

Daca starea de sanatate se modifica tratamentul trebuie si el ajustat pentru a obtine un echilibru intre calitatea vietii, efectele secundare ale bolii si costurile tratamentului.

Boala Parkinson da o gama larga de simptome si complicatii.

Acest articol acopera doar tratamentul general al bolii si nu simptomele particulare.

TRATAMENT IN CAZUL AGRAVARII BOLII

O persoana aflata intr-o faza avansata a bolii este limitata in ceea ce priveste libertatea de miscare si efectuarea activitatilor zilnice. Simptomele se pot modifica de la o zi la alta si efectele adverse ale medicamentelor folosite in cadrul tratamentului pot limita eficienta acestuia.

Medicul curant va trebui sa modifice tratamentul in functie de modificarile ce apar in simptomatologia bolii.

Un logoped poate recomanda exercitii de respiratie si de vorbire ce pot sa ajute pacientii, care au vorbirea monotona, imprecisa, soptita, specifica celor afectati de Parkinson, mai ales in stadiile finale.

Trebuie sa existe o modificare si in ceea ce priveste alimentatia, referitor la ce si cum mananca. De exemplu, acestia se pot hrani stand in picioare si mancand cate putin, iar alimentele sa fie cat mai usor de mestecat.

Toate acestea pot sa scuteasca pacientul de eventualele probleme legate de alimentatie.

Tinand barbia ridicata, inghitind des si evitand dulciurile se poate reduce salivatia.

Blocarea musculara poate fi rezolvata prin efectuarea unor miscari intentionate.

Deplasarea catre un punct fix pe pamant, facand un prim pas precis, lung, in stil de mars poate ajuta la depasirea episoadelor de rigiditate musculara.

Alte simptome ce pot aparea in aceasta afectiune pot include depresia si disfunctiile sexuale.

Trebuie ca aceste probleme sa fie discutate cu medicul curant.

O anumita procedura chirurgicala, numita electrostimulare cerebrala profunda sau mai putin folosita, chirurgia de ablatie pot fi folosite in aceasta etapa a bolii.