KINETOTERAPIE

MASAJ SI TEHNICI COMPLEMENTARE IN PRINCIPALII NERVI: FACIAL, TRIGEMEN, SCIATIC, SPINALI, PERONIER.

Traumatismul este o leziune rezultata dintr-o forta externa aplicata direct sau indirect asupra organismului. Leziunile rezulta prin diferite mecanisme: lovituri, impact, temperatura, radiatii etc. Severitatea evenimentului traumatic depinde de consistenta obiectelor (marimea, greutatea, structura suprafetei, viteza)si de rezistenta regiunii corpului sau tesutului. Tratarea trumatismului impune tratament acut si reabilitarea pacientului traumatizat. Tintele traumatologiei sunt de a intelege cauzele si consecintele traumatismelor si de a evalua rezultatele interventiei terapeutice.

Traumatismele multiple sunt definite ca leziuni simultane multiple in regiuni diferite ale corpului. Trebuie diferentiate de fracturile diferite la acelasi os sau la fracturile multiple la diferite oase. Traumatismul multiplu (cca 20% din pacientii internati ) are un prognostic foarte serios. Cel mai frecvent craniul si pieptul sunt lezate simultan. Leziunile toracice si abdominale sunt mai serioase, dar se produc mai rar.

Initial functiile vitale trebuie stabilizate. Aceasta necesita evaluarea diagnosticului aparatelor respirator si circulator, si sistemului nervos central. Dupa procedurile initiale-intubatie si respiratie artificiala, cateter intravenos si inlocuire rapida- urmatoarea evaluare clinica si tratament pot fi alese in functie de gravitatea situatiei:

tratament de urgenta pentru salvarea vietii, de exemplu, in cazul unei rupturi de splina, ficat sau efuzie pericardica

tratament selectiv imediat, de exemplu, stabilizarea unei fracturi compuse

tratamente ce pot fi amanate zile sau saptamani, de exemplu, suturarea unor nervi periferici sau tendoane

Stabilizarea unei fracturi faciliteaza intensiva. Fracturile deschise au prioritate tratarii fata de fracturile inchise. Dupa stabilizarea fracturii este indicata kinetoterapia chiar daca pacientul este inconstient.

Kinetoterapia este de obicei bazata pe diagnostic care e dictat de importanta leziunii si de rezultatele anticipate ale chirugiei si ale tratamentului medical. De cele mai multe ori o echipa profesionista se formeaza pentru a oferi ingrijirea unui pacient. In astfel de cazuri kinetoterapeutul are un rol important in cooperarea cu doctorii, asistentele si terapeutul ocupational. Tratamentul medical, fizic si psihic este indreptat spre o recuperare functionala maxima. La pacientii cu incapacitate permanenta kinetoterapia cauta sa minimalizeze evolutia limitarii si sa obtina, in functie de capacitatile ramase, o independenta maxima.

Ingrijirea medicala initiala trebuie sa cuprinda necesitatile imediata si viitoare ale pacientului. Ingrijirea initiala pune baza pentru interventia terapeutica eficienta. Aceasta este o particularitate cruciala la pacientii cu politraumatisme. Intr-adevar, primele proceduri la locul accidentului sunt factori decisivi in continuarea tratamentului si in rezultatele lui. Pe scurt, interventia precoce pune baza tratamentului functional si a reabilitarii satisfacatoare.

Succesul interventiilor chirurgicale depind de multe ori de rezultatele metodelor asociate si kinetoterapiei in sine. Aceste interventii terapeutice impun instructiuni si planificari speciale. Alte metode, de exemplu ergoterapia, ar trebui incluse in programul de interventie. Sporturile si jocurile pot fi tehnici valoroase in timpul recuperarii.

Kinetoterapia, in domeniul traumatologiei, impune cunostinte anatomice de baza si fiziologice, si o intelegere a tipurilor si mecanismelor traumatismului si implementarea tratamentului medical si scopurilor in combinatie cu tehniciile terapeutice. Partile cu mai putina importanta al kinetoterapiei (socuri, prim ajutor, leziuni interne, paralizii) sunt notate pe scurt, iar cititorul este trimis la alte publicatii pentru informatii suplimentare despre aceste subiecte. Pe scurt ne vom ocupa de leziunile acute ale sistemului locomotor, complicatiile rezultate din leziuni, tratamentul acestor leziuni si complicatiile lor. Tipurile leziunilor in care kinetoterapia este cea mai necesara au parte de o atentie particulara.

Este posibil oricand ca metodele tratamentului functional pentru pacientii traumatizati sa fie accentuate. In unele cazuri, totusi, ca in cazul unor fracturi de calcaneu sau cap humeral terapia pentru refacerea functionalitatii poate fi aplicata numai dupa o fixare chirurgicala a fracturii. De indata ce stabilitatea osteomusculara este realizata, kinetoterapia e indreptata spre revenirea abilitatii functionale.

Leziunile inchise ale nervilor

Leziunile inchise ale nervilor cauzate de presiune sau distorsiune sunt evidentiate initial prin dificultati in miscare. In aceste cazuri, exercitiile si electroterapia au avut succes. Electroterapia nu accelereaza regenerarea nervului, ci ea incetineste atrofia fibrelor musculare degenerate si mentine un organ functional pentru nervul regenerat.

Daca in urma examenului clinic nu se descopera semne de regenerare nervul poate beneficia de pe urma unei operatii chirurgicale. Aceasta este particularitatea relevanta in cazurile deficitelor neurologice existente datorate unui traumatism local, cauzat de o fractura sau subluxatie a unei articulatii. In  interventiile chirurgicale nervul este intins, o procedura foarte importanta in cazul presiunii pe nervul peronier, radial si ulnar.

O atrofie in urma lipsei de miscare a muschilor coapsei in timpul si dupa leziunile articulatiei genunchiului pot duce la un diagnostic eronat de pareza a cvadricepsului datorata unui nerv femural lezat. Atrofia rezultata in urma inactivitatii implica nu numai muschii extensori ai genunchiului, inervati de nervul femural, cat si muschii flexori si adductorui. Oricum nu este o pierdere a sensibilitatii cum este in cazul leziunii nervului periferic. Daca este necesar, diagnosticul corect poate fi obtinut in urma electromiografiei. In diagnosticarea si tratamentul leziunilor nervoase trebuie sa luam in considerare inervarea insuficienta a muschilor si a ariilor dermice.

Leziunile nervoase netratate pot duce la contractura articulara. Simptomele tipice ale acestor leziuni sunt in relatie directa cu efectul muschilor antagonisti inervati si a agonistilor neinervati. Ca exemple sunt "mana in gheara" in urma pierderii nervului ulnar, "mana cazuta" in urma pierderii nervului radial, "mana de maimuta" in urma pierderii nervilor medial si ulnar, picior in equin in urma pierderii nervilor sciatic si peronier. In timpul primului dupa leziunea nervului, atrofia musculara se desfasoara in timpul primelor saptamani si apoi progreseaza in derenescenta fibrelor, daca regenerarea nervului periferic nu se produce.

Tulburarile trofice vasamotorii consecutive leziunilor nervilor consta, in primul rand, in cresterea irigarii cu sange zonelor afectate in primele cateva saptamani, apoi o diminuare a circulatiei sangelui si apoi atrofie. Alte simptome trofice includ cheratina in exces, ulceratii ale pielii, tulburarea cresterii unghiilor si parului, reducerea pigmentatiei si a transpiratiei.

Etiologia nevralgiei de trigemen de tip esential

Nevralgia trigeminala esentiala este cunoscuta sub diverse denumiri (sinonime): nevralgia trigeminala idiopatica, ticul dureros al felei, nevralgia epileptiforma, prosopalgia, nevralgia trigeminala primara etc.

Ea reprezinta o stare clinica dramatica, in care simptomul de debut si dominant este durerea, de o violenta si de o intensitate iesite din comun.

Statisticile ,,Clinicii de chirurgie orala si maxilo-faciala'' din  Cluj-Napoca, precum si ale altor servicii de profil sunt unanime in a recunoaste faptul ca nevralgia trigeminala idiopatica este o boala a varstei inaintate, peste 40-50 de ani, cel mai frecvent intre 50 si 65 de ani. Sub varsta de 30-40 de ani este intalnita cu totul exceptional.

Sexul feminin este mai des afectat decat cel masculin, in literatura de specialitate dandu-se un raport de 2:1 sau 3:2 femei fata de barbati.

Un fapt curios, inca neexplicat, este predispozitia pentru ramura a II-a nervului trigemen si pentru partea dreapta a fetei. Urmeaza, in ordinea frecventei, ramura a III-a, apoi ramura I si, in fine, combinatia dintre aceste ramuri. H. H. Horch (1990), citand statistici din literatura de specialitate, prezinta urmatoarea distributie procentuala (aproximativa): ramura I = 4%, ramura II = 23%, ramura III = 15%, ramurile I si II = 16,5%, ramurile II si III = 32%, ramurile I si III = 2-3%, ramurile I, II si III = 5%, bilateral = 2-3%, nervii V si IX = 1,5%. Statistici asemanatoare prezinta si alti autori (Piette si Reychler, 1991).

Etiologie si etiopatogenie. De regula criza dureroasa este declansata prin excitarea de catre un stimul slab a unei zone restranse - cutanata, gingivala sau rnucoasa (jugala) - mereu aceeasi si care se numeste 'zona dolorigena' sau 'trigger zone'. Stimulul poate fi reprezentat de o usoara atingere, de o vibratie sau de o distorsiune a tesuturilor mentionate. Cauzele si mecanismele nevralgiei trigeminale esentiale sunt necunoscute si mult discutate tocmai prin faptul ca pana in prezent nu s-au adunat date certe in aceasta privinta, evidentiabile la toti pacientii. La o mare parte dintre pacienti s-a observat prezenta unor factori iritabili situati la nivelul fibrelor postganglionare, la nivelul ganglionului Gasser sau chiar la nivelul unghiului pontocerebelos, intre acesti factori ar fi: compresiuni ale vaselor, care si-au modificat cu varsta calibrul, forma si structura si care vin in contact direct cu formatiunile nervoase; s-au gasit si unele tumori: angioame, meningioame, neurinoame acustice etc.

Raspunsul pozitiv la tratamentul neurochirurgical de indepartare a factorilor iritativi (in general compresivi), cu degajarea ramurilor nervoase trigeminale sau a ganglionului Gasser, a stat la baza interpretarii de mai sus. Dar astfel de factori iritativi permanenti nu explica singuri caracterul paroxistic al durerii. In aceasta privinta ipoteza lui Gardner, pare sa aduca o oarecare lamurire. Astfel, se considera ca descarcarile fulgeratoare paroxistice s-ar datora unui scrutcircuit transaxonal al curentului de actiune prin lungul fibrelor nervoase. Fenomenul ar fi favorizat de atrofii ale tecilor de mielina consecutive unor compresiuni usoare si de lunga durata. Aceste atrofii ale teciior de mielina ar permite trecerea curentului de actiune dintr-o fibra nervoasa in cea vecina prin false sinapse sau prin excitatia fibrelor de calibru mic, nemielinizate, care, dupa cum se stie, sunt implicate in conducerea stimulilor durerosi. In cazul concret al nevralgiei trigeminale, paroxismul ar putea avea originea in stimulul tactil al carui arc eferent parasimpatic ar excita, prin scuitcircuit, fibra nervoasa vecina a sensibilitatii dureroase. Cu alte cuvinte, un stimul tactil provocat prin atingerea zonei cutanate sau mucoase trigger ar trece prin scurtcircuitare de la fibrele nervoase tactile mielinizate la fibrele senzitive nemielinizate ale radacinilor trigeminale sau ale ganglionului Gasser.

Aceasta ipoteza pare sa fie sprijinita si de observatiile lui Kerr si Miller (1966), care, intr-un studiu electronomicroscopic, au constatat la bolnavii cu nevralgii trigeminale o hipermielinizare degenerativa si o demielinizare segmentara la nivelul axonilor, cu formarea de microneuroni.

Fenomenul de scurtcircuitare amintit mai sus este denumit de catre Kautzky (1959) 'parabioza' si se considera ca el sta la baza curiosului reflex nervos prin care o atingere minima sau excitatie tactila periferica pot provoca o criza dureroasa intensa, mecanismul circuitului trecand prin trunchiul cerebral.

Dar teoria periferica a lui Gardner, Kerr si Kautzky nu poate explica unele fenomene, in particular faptul ca zona trigger se situeaza uneori intr-un teritoriu de inervatie diferit de acela in care se descarca durerea si ca, in mod preferential, aceste zone trigger sunt situate perioral, adica in teritorii hiper-sensibile, si nu hiposensibile la stimulii tactili.

Ipoteza originii centrale a durerii trigeminale este tot mai mult discutata si relationata cu caracterul epileptiform al ei sau cu raspunsul pozitiv la tratamentul cu medicatia antiepileptica. Ea este sustinuta si de teoria 'portii de control a durerii', descrisa de Melzack si Wall (1965), conform careia leziunea fibrelor nervoase de calibru mare ar diminua rolul lor inhibitor, antrenand o excitabiliate anormala a unor nuclei din trunchiul cerebral, avand drept ultima consecinta traducerea sau transformarea informatiilor tactile in senzatii dureroase.

Interactiunile internucleare, moduland transferul de informatii de la un nucleu la altul, au fost de asemenea luate ipotetic in considerare ca mecanisme ale durerii trigeminale.

Un element important al lantului fiziopatologic in conceptia lui Filipescu (1981) este constituit de centrii superiori talamici si parietali ascendenti, care, fiind bombardati de impulsurile dureroase periferice, devin sediul unor reactivitati functionale anormale, stabilindu-se astfel intre periferie si acesti centri un lant de influente nociceptive reciproce. Aceasta conceptie reuneste rolul celor doua etaje ale sistemului nervos in fenomenul dureros. Vazuta astfel problema, ea prezinta o importanta practica, deoarece terapia durerii va trebui sa aiba in vedere pe de o parte inhibarea hiperreactivitatii periferice, iar pe de alta parte, inhibarea centrilor nervosi superior!. De altfel, conceptia autorului pare a fi confirmata si de rezultatele procedeului personal de tratament al nevralgiei trigeminale.

Fromm si colab., citati de Piette si Reychler (1991), au reunit si ei teoriile periferice cu cele centrale intr-una singura, al carei continut poate fi exprimat astfel: 'nevralgia trigeminala are o cauza periferica si o fiziologie centrala'.In aceeasi idee consideram util sa mentionam cercetarile lui I.T.Munteanu din Chisinau, care a obtinut rezultate semnificative cu ajutorul terapiei tisulare in nevralgia esentiala de trigemen. Autorul intrebuinteaza homogrefa de nerv sciatic, pe care o plaseaza subcutanat in regiunea subcapsulara. Rezultatele obtinute prin disparitia crizelor sunt puse pe seama declansarii de catre grefa a secretiilor de endorfine, al caror rol in ridicarea pragului dureros este binecunosccut. Aceasta interpretare sustine ipoteza originii centrale a durerii. In plus, autorul emite supozitia conform careia terapia tisulara actioneaza favorabil si asupra remielinizarii fibrelor trigeminale. Prin aceasta subliniaza totodata si componenta periferica a etiopatogenezei.

Neuropatii periferice. Generalitati

In continuarea acestui referat nu vom trata intreaga problematica a patologiei nervilor periferici. Aici ne vom limita doar la cateva mononeuropatii ale principalilor nervi motori periferici, de cele mai multe ori de etiologie dramatica sau compresiva. Asadar nu vom discuta aici nici neuropatiile de alta etiologie, nici polineuropatiile axonale sau demielinizante.

De altfel, privind din punctul de vedere al kinetologiei, aspectele etiologice au mai putina importanta. Programul kinetic de recuperare se alcatuieste pe baza realitatii clinico-functionale, a deficitului motor si senzitiv testat. Un astfel de program va putea fi adaptat oricarui bolnav cu un acelasi sindrom clinico-functional indiferent de etiopatogenia acestuia.

In afara sindromului clinico-functional, este important de cunoscut tipul de leziune a nervului (neurotmesis, axonotmesis, neurapraxia), pentru orientarea asupra momentului inceperii, a intensitatii si duratei programului de recuperare.

Dupa cum se stie, lezarea nervilor periferici determina trei sindroame clinice de baza: sindromul motor, sindromul senzitiv si cel vasculotrofic. Kinetoterapia ocupa primul loc in rezolvarea primelor doua si ajuta tratamentul celui de-al treilea.

Recuperarea in sindromul motor.

Principalele obiective ale acestui cadru patologic sunt urmatoarele:

Evitarea aparitiei deformarilor si atitudinilor vicioase, deoarece paralizia unor grupuri musculare determina dezechilibrul fortelor aplicate asupra unui segment. Musculatura intacta (antagonista) duce la deviatii, retracturi musculotendinoase, ele insele cauze ale unor disfunctionalitati. Reaparitia inervarii agonistilor va gasi segmentul cu deficit anatomofunctional si pe antagonisti, ceea ce va intarzia sau chiar compromite o recuperare functionala eficienta.

Posturarile sunt tehnicile de electie pentru realizarea acestui obiectiv, dar nu cu mijloace improvizate, ci prin atele simple sau mulate din material plastic, prin orteze simple sau dinamice, prin benzi adezive corectoare etc.

Posturile corectoare se mentin permanent, in afara perioadelor de activitate recuperatorie. Ele se adapteaza fiecarui caz in parte.

Evitarea atrofierii muschilor paralizati, in asteptarea aparitiei reinervatiei spontane. Atrofierea muschilor denervati este un proces sigur, dar de lunga durata, ceea ce ne permite aplicarea unui program ce vizeaza profilaxia acestei atrofii.

Activarea muschilor paralizati se face prin stimulari electrice, fie prin manevre kinetoterapeutice.

Cresterea fortei fibrei musculare restante sanatoase, deoarece in majoritatea cazurilor lezarea nervului nu afecteaza toate fasciculele sau fibrele din structura muschiului, inervatia conservandu-se la unele dintre ele.

Refacerea imaginii kinestezice este un obiectiv cu atat mai important, cu cat segmentul paralizat a fost supus si unei imobilizari gipsate mai prelungite.

Cresterea in continuare a fortei si rezistentei musculare pe masura ce reinervarea se produce, pentru ca pacientul sa se apropie cat mai mult posibil de performantele motorii de dinaintea accidentului.

Recastigarea coordonarii si abilitatilor, ca etapa finala a refacerii complete, utilizeaza atat exercitiile descrise pentru realizarea acestor obiective, cat si terapia ocupationala, care va asigura - mai ales pentru membrul superior - intreaga capacitate de autoservire, ca si pe cea profesionala.

Recuperarea in sindromul senzitiv

Ideea cea mai importanta care deriva de aici este aceea ca sensibilitatea pierduta trebuie refacuta cat mai devreme posibil, pentru ca de multe ori poate crea un handicap mai important chiar decat paralizia.

Prima care se reface este sensibilitatea dureroasa (intepatura cu acul), apoi cea tactila (atingerea cu tamponul de vata), iar sensibilitatea termica reapare in final mai intai pentru rece, apoi si pentru cald. Dupa refacerea sensibilitatii protopatice, se redobandeste stereognozia.

Aspecte clinice si tratament

In cadrul tratarii traumatismului, scopul terapeutic este cel al reabilitarii optime, care este acela al recuperarii cat mai mult posibil a fortei si functionalitatii cu minim de suferinta pentru pacient, care da posibilitatea pacientului de a-si relua aproape de normal activitatile zilnice pe cat de bine posibil. Kinetoterapeutul aplica o expertiza pertinenta in vederea atingerii acestui scop fara complicatii inutile si intarzieri.

Un program de tratament bazat pe o evaluare corecta si atenta este obligatoriu pentru o recuperare de succes. Cu cat diagnosticul pacientului descrie mai precis problemele pacientului, cu atat mai bine va fi kinetoterapeutul in pregatirea planurilor de terapie individuala. Dupa diagnosticul initial sunt necesare controale auxiliare si modificari terapeutice in functie de situatia si solicitarile care se modifica in timpul perioadei de reabilitare.

In urmatoarele capitole sunt prezentate informatii detaliate privind proceduriile terapeutice. Prin urmare, diagnosticurile specifice si terapiile sunt discutate pentru fiecare tip de traumatism si pentru sechelele sale. In aceasta discutie, desi nu este mentionat in mod specific fiecare caz, toate diagnosticurile indicate trebuie sa inceapa cu colectarea informatiilor de baza si a datelor personale.

Urmatoarea schema de evaluare consta in mai multe faze consecutive, fiecare din ele implica opservatii specifice si proceduri de apreciere. In practica actuala, foarte rar un caz implica o singura componenta a elementelor evaluarii generale; in mod obisnuit diferite metote sunt combinate, si elementul original este modificat (prin abandonarea sau adaugarea altor elemente) in timpul evaluarii. Pentru a se concluziona, fiecare evaluare trebuie sa fie confirmata intr-un raport final detaliat.

Evaluarea terapiei fizice

Urmatoarele elemente din cadrul evaluarii clinice pentru terapia fizica pot fi extinse daca e necesar.

Date personale

nume

varsta

ocupatia

data accidentului

diagnostic

Informatii principale

istoric medical

chirurgia (tip, imobilizare, data)

examen radiologic

precautii

Observarea

pozitita

cicatrice/rani/taieturi

tulburari trofice: edeme, decolarea pielii

devieri comune, pozitia intra-articulara a oaselor

mobilizare, tinuta, mersul

Palpare

senzatia

temperatura, transpiratia

tonusul muscular si deplasare normala

atrofierea musculara, edem

puls

Masurari/masuratori

circuferinta, compararea laterala, compararea primelor si urmatoarelor masuratori

lungimea piciorului din decubit dorsal si in ortostatism, masurat cu o banda/panglica de masurare

cursul miscarii

capacitatea vitala

tensiunea arteriala

Controlul muscular

forta musculara, rezistenta si coordonarea

disfunctionalitati in tiparul de miscare si mers

semne de reflexe modificate, spasmofilie

reactii de echilibru

Informatii de la pacient

gradul si consistenta durerii

efectul invalidatatii in viata de zi cu zi si profesionala

Observatii suplimentare

comportament: cooperare, intelegere, disponibilitate

comportament social

Programul terapeutic

Urmatorul program terapeutic poate fi pregatit de o singura persoana. Succesiunea aplicatiei nu trebuie sa urmeze etapele evaluarii clinice.

Profilaxia presiunii ranilor

pozitionare

activitate musculara pasiva si activa

exercitii in variate pozitii

Profilaxia pneumoniei

pozitionare

exercitii de respiratie

Profilaxia trombozelor/ imbunatatirea circulatiei

presare venoasa cu bandaje elastice si/sau crioterapie

ridicarea membrelor

ordinea mersului

exercitii izometrice si active

Profilaxia edemului

presare venoasa cu bandaje elastice si/sau crioterapie

ridicarea membrelor

masaj

exercitii izometrice si active

crioterapie

Mentinerea circulatiei

schimbarea pozitiei

masaj muscular si corectiv pentru tesut

hidroterapie (curenti, bai alternative)

crioterapie

electroterapie (curenti galvanici la tensiune inalta si curenti deductibili)

exercitii pasive si active

Mobilizare

prevenirea contracturilor prin: -pozitionare

-exercitii active si pasive

eliminarea contracturilor prin: -terapie manuala

-tehnici de relaxare

-aplicari de gheata (daca nu sunt tolerate, e posibil si calde)

-stretching

-masaj conectiv de tesut

-hidroterapie

-tractiuni sustinute

Reeducarea musculara

electroterapie

FNP

Biofeedback

Tonifiere

electroterapie (stimulare electrica functional- FES)

exercitii active cu rezistenta cu/fara echipamente(FNP)

program de inot

pozitie de invatat

Pregatire functionala si prin miscare

membrul superior: exercitii cu/fara echipament, activitati din viata de zi cu zi

membrul inferior: antrenarea mersului

Masajul-generalitati

Istoria ne-a aratat ca masajul s-a practicat in toate timpurile si sa dezvoltat la toate popoarele cunoscute.In limba romana cuvantul masaj a fost introdus prin intermediul literaturii medicale franceze.Masajul a fost unul dintre primele si simplele mijloace descoperite de oameni pentru alinarea suferintelor.

Nu sunt date sigure despre primii oameni care au aplicat masajul (chinezi, indieni, egipteni si alte popoare vechi - care ajunsesera la forme inalte de cultura si civilizatie). Medicina traditionala chineza are o mare vechime. Dupa unele documente se constata ca masajul este practicat de chinezi de peste 3000 de ani.

Se atribuie masajului o origine magica ,pentru ca la unele popoare mai vechi manevrele erau insotite de cuvinte si gesturi rituale de descantece.

In India antica a fost cunoscut si practicat de catre 'popor'. Vechii indieni isi ungeau corpul cu uleiuri aromate (aromoterapia). Se imbaiau in apele fluviilor socotite sacre. Masajul indian consta din neteziri ,presiuni si framantari ale partilor moi ale corpului incepand cu fata ,apoi trunchiul si terminand cu membrele superioare si inferioare .Pe membre manevrele se executau in ritm rapid de la radacina lor spre extremitati ca si cum s-ar fi dorit sa se scoata raul din ele.

Primele aplicatii ale masajului in legatura cu activitatea sportiva au aparut la greci si romani, constituind o metoda importanta de ingrijire a atletilor. Masajul era indicat atat inainte cat si dupa intrecerile sportive, cu scopul de a preveni si combate oboseala.

Masajul spunea Hipocrat poate intari o articulatie slabita sau poate mobiliza o articulatie intepenita.

Masajul executat cu putere le tonifica executat cu moderatie le inmoaie.

Alte popoare vechi ale orientului (asirieni, babilonieni) au folosit masajul ca tratament al razboinicilor raniti in lupta (masajul de recuperare).

Poporul roman a cunoscut si practicat masajul din trecutul sau cel mai indepartat in scopul intaririi sanatatii, al cresterii rezistentei organismului, pentru combaterea oboselii, in diferite afectiuni, accidente sau deficiente fizice.

Masajul medical a inceput sa se dezvolte la noi din cea de-a doua jumatate a secolului trecut. Primii medici care au introdus masajul medical au fost specialisti in ortopedie, chirurgie si reumatologie.

Efectele Masajului

Aduce un aflux sporit de sange in tesuturi, imbunatatind astfel hranirea acestora,

Indeparteaza stratul de celule moarte de la suprafata pielii si excesul de sebum din glandele sebacee avand efect de curatire.

Stimuleaza activitatea glandelor sebacee contribuind la refacerea mantalei acide a peilii.

Invioreaza tonusul muscular pielea mentinandu-si elasticitatea si totodata impiedica formarea depozitelor de grasime din tesuturile pielii (hipoderm).

Combate celulita.

Influenteaza favorabil sistemul nervos relaxand si calmand intregul organism.

Stimuleaza circulatia sangvina si limfatica.

Asigura schimburile nutritive intre tesuturi cu eliminare de deseuri metabolice.

Cromoterapia si influenta pe care care o poate avea aceasta in influentarea psihicului uman.

Cromoterapia este o alta 'componenta' importanta in cadrul masajului. Studiul culorilor, al influentei si actiunii lor a devenit in ultimul timp o stiinta moderna. Putem considera ca toate culorile naturale, cele care compun spectrul solar au o influenta stabilita stiintific asupra organismului uman. Pentru maseur culoarea reprezinta metoda cea mai simpla si eficace de a crea o stare de bine, de relaxare, ducand la obtinerea rezultatelor dorite. 

Afectiuni ce pot fi tratate prin masaj

Studiile moderne au demonstrat ca masajul poate fi folosit in tratarea cu succes a unor afectiuni, ca de exemplu: anxietatea, artrita, durerile de spate, durerile cronice, constipatia, depresiile, durerile de cap, hipertensiunea, insomnia.

Relaxarea deplina - Unul dintre beneficiile imediate ale masajului

Unul dintre beneficiile imediate ale masajului este sentimentul de relaxare deplina si calm. Aceasta se intimpla datorita faptului ca masajul stimuleaza producerea de endorfine, substanta chimica din creier care produce sentimentul de fericire. De asemenea se reduc nivelurile hormonilor de stres ca adrenalina, cortisolul si norepinefrina. Cercetarile indica faptul ca nivelul crescut de hormoni de stres dezechilibreaza sistemul imunitar. Unele dintre beneficiile masajului sint si reducerea tensiunii musculare, o circulatie imbunatatita, stimularea sistemului limfatic, reducerea nivelului de hormoni de stres, marirea mobilitatii si flexibilitatii incheieturilor, tonus al pielii mai bun, vindecarea mai rapida a leziunilor la nivelul tesutului moale, acuitate mentala, reducerea anxietatii si depresiei.

Contraindicatiile masajului

Multe din rezutatele nesatisfacatoare ale masajului se atribuie unor defecte de tehnica si metoda ,dar ele pot fi explicate mai corect prin greseli de indicatie sau prin aplicarea masajului fara a se tine seama de contraindicatii.

Contraindicatiile se impart in generale si partiale sau definitive si temporale .

Contradictie generala interzicerea aplicarii oricarui procedeu de masaj pe oricare parte a corpului.

Contradictie partiala restrangerea manevrelor de masaj la cele mai bine tolerate ,excluderea celorlalte manevre , admiterea masajului numai pe partile sanatoase si interzicerea pe cele bolnave.

Contradictie definititva se hotareste numai in cazul unor boli cronice grave incurabile care s-ar putea inrautati prin acest tratament.

Contradictie temporara foarte frecventa impusa de boli ,tulburari , leziuni usoare si trecatoare care dupa vindecare vor permite aplicarea tuturor manevrelor.

Masajul nu se poate aplica decat pe pielea perfect sanatoasa , fiind obligati sa renuntam la masaj chiar si atunci cand ar fi de folos pentru tesuturile si organele profunde.

Nu vom aplica masajul pe regiunile pielii care acopera un proces inflamator profund.

- furuncule ,abcese ,flegmoane si alte colectii purulente (artrite supurate)

- furuncul (inflamatie purulenta locala a pielii)

- abces (acumulare de puroi)

- flegmon (inflamatie purulenta localizata in tesutul conjunctiv subcutanat datorita unei infectii)

- artrita (este o boala ce se manifesta prin inflamarea articulatiilor)

De asemeni masajul este contraindicat in osteita si osteomielita. Osteita este inflamarea tesutului osos a periostului iar osteomielita este o forma de osteita de natura infectioasa care se localizeaza mai ales ma maduva oaselor. Masajul este contraindicat in toate starile patologice cu caracter general insotita de febra ,agitatie ,oboseala acuta si debilitate intensa, in inflamatiilor centrilor nervosi, in hemoragiile cerebrale recente si in accidente vasculare.

De retinut este ca masajul nu este recomandat in timpul sarcinii, mai ales in primul trimestru, daca exista eruptii cutanate, taieturi sau infectii sau daca exista suspiciuni de fracturi sau oase rupte.

Exista mai multe tipuri de masaj

aromoterapia (anumite uleiuri produse din flori sau alte plante sint adaugate la uleiul pentru masaj datorita proprietatilor terapeutice ale acestora; de exemplu aroma de lemn de santal reduce tensiunea nervoasa), masajul copilului (poate trata constipatia, colicii si problemele de somn, iar masajul regulat ajuta copiii nascuti prematur sa ia in greutate mult mai repede), reflexiologia (masajul talpilor pentru a incuraja vindecarea altor parti ale corpului),

masajul terapeutic (numit si masajul suedez, este foarte popular in Australia, aceasta tehnica avind ca scop relaxarea si imbunatatirea circulatiei sangvine),

masajul curativ (incurajeaza vindecarea leziunilor tesutului moale, ca ale muschilor, tendoanelor si ligamentelor),

shiatsu (tehnica orientala de masaj care are ca scop imbunatatirea circularii energiei, concentrindu-se asupra anumitor puncte ale corpului avind aceleasi efecte ca si acupunctura),

masajul sportiv (un amestec de tehnici care maresc performantele atletului si ajuta la recuperarea muschilor suprasolicitati).

Beneficiile terapiei prin masaj

Ceea ce se produce in timpul unui masaj sub mainile terapeutului are o importanta profunda pentru cei interesati de sanatate, de armonia propriului corp. Masajul poate ajuta in orice sport sau forma de exercitiu. Ajutand reducerea oboselii fiziologice si recuperarea dupa extenuarea antrenamentului sau jocului, masajul faciliteaza un antrenament calitativ superior, favorizind astfel o mai buna performanta si inlaturand pericolele de accidente.

Pentru cei mai multi oameni care pornesc un program de antrenament, adeseori spiritul vrea, dar trupul nu. Cind ei incep exercitiile fizice regulate aproape fiecare parte a corpului se schimba. Foarte interesant pentru maseuri este modul in care vasele de sange devin mai complexe pentru a face fata cerintelor marite de oxigen ale corpului, pentru a furniza mai multi nutrienti, pentru a permite o eliminare mai buna. Aceasta cere timp. In timp ce muschii se formeaza, ei nu reusesc sa obtina suficient oxigen si nutrienti.

Masajul actioneaza pentru a dispersa efectele secundare ale actiunii muschilor, efecte ce irita muschii si terminatiile nervoase. Acizii lactic si carbonic se acumuleaza in muschi la scurt timp dupa inceperea unui program de exercitii. Acesti acizi sint deseuri ce determina durerea si crampele ocazionale. Ei se formeaza cind glicogenul din ficat si muschi este ars pentru a produce energia din timpul exercitiului. In cele din urma, acizii trebuie sa fie reconvertiti in glicogen si restocati sau eliminati prin limfa si sistemul circulator. Durerile si oboseala persista pina ce procesul acesta de reconvertire sau excretie este incheiat. Masajul poate ajuta eliminarea iritatiei cauzate de aceste deseuri, marind astfel rata refacerii musculare.

Incheieturile au un rol extrem de important in exercitii, pentru ca ele sint activate de muschi pentru a genera miscare. Toate incheieturile au o structura complexa si, nefiind folosite, intepenesc. O senzatie de amorteala, de lentoare in incheieturi descurajeaza exercitiile. Un maseur contracareaza aceasta prin folosirea loviturilor de masaj si miscarilor pasive, pentru a elibera tensiunea musculara si tesutul conector din jurul incheiturilor.

De asemenea, masajul ajuta refacerea in cazurile de ranire a tesuturilor moi, precum intinderile si sucirile. Acest lucru este posibil intrucit cresterea si repararea tesutului sint accelerate printr-o circulatie eficienta in zonele afectate si stimularea adecvata a tesuturilor in curs de vindecare. Multe raniri ale tesuturilor moi nu sint intr-atit de serioase incit sa determine o vizita la medic, dar totusi pot cauza disconfort si disabilitate. Masajul terapeutic poate ajuta la grabirea si imbunatatirea refacerii si reducerea disconfortului. In acest mod, masajul ajuta, fiind asemenea unei punti intre neglijenta obisnuita ce rezulta in raniri usoare si o interventie medicala majora.

Relatia dintre stres si boala este un punct de interes pentru toti cei preocupati de mentinerea sanatatii. Stresul determina eliberarea de hormoni ce creeaza vasoconstrictie si diminuarea circulatiei. Afectata de stres, inima lucreaza mai din greu, respiratia devine mai rapida si superficiala, iar digestia se incetineste. Aproape toate procesele corporale degenereaza. Studiile prihosomatice arata modul in care factorii de stres pot cauza migrene, hipertensiune, depresie, unele ulcere peptice etc. Cercetatorii au estimat ca 80 la suta din boli sint legate de stres. Teparia calmanta si relaxanta prin masaj poate ajuta contracarind toate aceste efecte.

Masajul are un efect psihologic clar. Intrucit masajul trezeste simtul tactil, simtul primar al corpului, el aduce oamenii aici si acum si ii indeparteaza de tensiunea generata de preocuparea constanta a mintii cu probleme. De asemenea, detensionarea musculara poate conduce la eliberarea de emotii reprimate. Durerile de cap, insomnia, tulburarile digetive inclusiv constipatia, artrita, astmul, sinuzita, precum si dureri minore sint citeva din problemele care se amelioreaza in urma terapiei prin masaj.

Terapia prin masaj este o forma de terapie fara medicamente.

BIBLIOGRAFIE

Ø     Viorel Carligelu, Ed. Napoca Star, Cluj 2003 - Masajul general, special, reflexoterapic si pe meridiane chinizesti,

Ø     Baciu Clement, Ed. Stadion, Bucuresti 1972 - Anatomia functionala a aparatului locomotor,

Ø     Ion Dragan, Ed. Stadion, Bucuresti 1983 - Cultura, fizica medicala,

Ø     Ionescu Adrian, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1966 - Automasajul,

Ø     Ionescu Adrian, ED. Stadion, Bucuresti 1970 - Masajul,

Ø     Nicolae Sturza si Balacean Gheorghe, Ed. Bucuresti 1957 - Fizioterapia

Ø     Sbenghe T. - Recuperare medicala a sechelelor postraumatice ale membrelor, Ed. Medicala, Bucuresti, 1981

Ø     Surse de informare Internet