LEZIUNILE SI MOARTEA PRODUSE PRIN TEMPERATURI SCAZUTE

LEZIUNILE SI MOARTEA PRODUSE PRIN temperaturi scazute

Temperaturile scazute pot avea asupra organismului o actiune generala - hipotermia si o actiune locala - degeraturile.

HIPOTERMIA

Hipotermia (refrigeratia) - reprezinta toate modificarile patologice survenite datorita expunerii intregului organism la temperaturi scazute.

Fata de actiunea frigului, organismul se apara reducand pierderile de caldura prin vasoconstrictie cutanata si intensificand producerea de caldura prin frisoane si prin stimularea proceselor metabolice.

Depasirea acestor mecanisme adaptative duce la scaderea progresiva a temperaturii corpului, care sub anumite limite este incompatibila cu viata.

Hipotermia este favorizata de asocierea frigului cu vantul si umiditatea, imbracamintea defectuoasa, starea de ebrietate, inanitie, starea de oboseala, stari patologice preexistente (anemii, boli cardio-vasculare, endocrine), varste extreme.

Clinic exista mai multe faze:

faza reactiva - de aparare (temperatura corpului 35-33C) cu frisoane, tahicardie, tahipnee, cresterea moderata a tensiunii arteriale

faza letargica (temperatura corpului 32-30C) cu bradicardie, aritmie cardiaca, bradipnee, astenie, adinamie, somnolenta, uneori euforie;

temperatura corpului 31-26C - stare de coma;

temperatura corpului sub 25C - deces prin fibrilatie ventriculara, stop cardiac.

Anatomopatologie:

examenul extern al cadavrului

- lividitati cadaverice rosii-vii;

- rigiditate pronuntata - cadavru dur, lemnos;

- dupa dezghetare rigiditatea dispare rapid si putrefactia este rapida.

examenul intern al cadavrului

- staza viscerala generalizata

- sange are o tenta rosie-vie datorita hemolizei rapide dupa dezghetare si cantitatii crescute de oxihemoglobina (prin blocarea sistemului oxidoreducator in timpul refrigeratiei); endocardul, intima vaselor mari, mucoasa cailor respiratorii au o culoare visiniu-murdar;

- modificari caracteristice - petesii hemoragice pe mucoasa gastrica de culoare cafenie, cu diametru de cativa mm. (petele Visinevski - semn patognomonic insa nu constant).

Microscopic apar:

- modificari degenerative neuronale in:

- sistemul nervos central si ganglionii simpatici;

- sistemul excitoconductor al inimii;

- fragmentari de fibre miocardice (tahicardie foarte marcata);

- disparitia glicogenului hepatic;

- uneori postmortem se produce disjunctia suturilor craniene prin cresterea in volum a creierului prin congelare.

Serologic apare cresterea raportului adrenalina/noradrenalina (peste 24), numit index de hipotermie.

Forme judiciare:

accident - alpinisti, copii;

sinucidere - foarte rara - psihopati, alcoolici;

omor - foarte rar - persoane in imposibilitatea de a se apara.

Degeraturi

Definitie: sunt leziuni determinate de actiunea locala a temperaturii scazute si au gravitate variabila interesand mai ales extremitatile: degete, nas, pavilionul urechii.

Clasificare dupa gravitate si morfologie:

grad I - eritem cu tenta violacee initial dureros apoi insensibil prin paralizia fibrelor nervoase senzitive, dispare pe cadavru;

grad II - flictene cu lichid clar sau usor hemoragic; spargerea flictenelor expune tesutul mortificat de culoare cenusie;

grad III - leziuni necrotice ale pielii ce evolueaza asemanator unor ulceratii atone;

grad IV - gangrena uscata, apoi gangrena umeda.

Microscopic:

- tromboze vasculare in special pe vene;

- modificari de endarterita obliteranta pe arterele mici si mijlocii;

- degenerescenta tecii de mielina a filetelor nervoase;

- modificari distrofice in fibrele musculare scheletice (distrofie hialina);

- in timp apar focare necrotice.

Complicatiile pot fi precoce de tipul socului si infectiei si tardive: leziuni cutanate(atrofia, ulceratii atone, hiperkeratoza), leziuni musculare atrofice, osteoporoza, leziuni vasculare (endarterita obliteranta, tromboflebite, leziuni nervoase - tulburari de sensibilitate si trofice).

ENERGIA ELECTRICA

Sub influenta energiei electrice, leziunile si moartea sunt produse de curentul electric industrial (electrocutare) sau natural (fulgeratie).

Electrocutarea (electrocutiune, electrocutie)

Definitia: - complex morfofunctional datorat trecerii curentului electric industrial (tehnic, casnic) prin organism avand ca urmare moartea (imediata sau tardiva) sau leziunile specifice evidentiate la persoanele supravietuitoare.

Modul de producere:

- contact direct - sursa de curent vine in contact nemijlocit cu o zona a corpului omenesc; poate fi unipolar (cu o singura parte a corpului) sau bi- respectiv multipolar (cu doua sau mai multe zone corporale);

- contact indirect - corpul vine in contact cu o sursa de curent prin interpunerea unui alt element (aer, apa, alte substante bune conducatoare de electricitate). Arcul voltaic este un contact unipolar indirect prin intermediul stratului de aer ce separa sursa de curent de corp realizandu-se o descarcare electrica sub forma de scanteie; sursa este foarte puternica si distanta ce o separa de corp este foarte mica.

Factorii care influenteaza electrocutarea:

1. factori ce tin de proprietatile curentului electric:

tensiunea

- joasa < 500V - produce efecte generale foarte importante;

- mijlocie (medie) - 500-5000V - efectele generale mai reduse, efecte locale importante;

- inalta > 5000V - efecte locale foarte importante ce merg pana la deces);

Cei mai periculosi sunt curentii de joasa tensiune 200-250V care produc majoritatea electrocutarilor.

Pe masura cresterii tensiunii (mijlocie, inalta) creste procentul de supravietuire dar apar leziuni foarte grave la zona de contact.

intensitatea este principala responsabila de efectele letale

- 20-150 mA produce cele mai grave leziuni (majoritatea electrocutarilor letale);

- peste 5-6A nu duc imediat la moarte dar produc leziuni foarte grave la zona de contact.

tipul curentului (alternativ/continuu) curentul alternativ este mai periculos (de 3-4 ori mai periculos decat curentul continuu cu aceleasi caracteristici).

2. factori biologici - rezistenta electrica a organismului. Corpul uman este un conductor neomogen alcatuit din numeroase tesuturi, cu conductibilitate si rezistenta electrica variata. Unele tesuturi (oase, pielea uscata, tendoanele, par, unghii) au rezistenta crescuta iar altele (muschi, viscere, sange, umori) au rezistenta scazuta.

Rezistenta globala a corpului in conditii normale este de peste 100.000 ohmi fiind data in principal de rezistenta pielii (daca este uscata este de aproximativ 50.000 ohmi iar umeda de aproximativ 1.000 ohmi ceea ce arata periculozitatea curentului in mediul umed).

3. circumstantede producere:

a. suprafata de contact (cu cat este mai mica, cu atat leziunile sunt mai grave);

b. numarul de contacte (la contacte multe apar trasee multiple in organism cu frecventa crescuta a interesarii organelor vitale);

c. timpul de contact (timp crescut duce la leziuni mai grave);

d. localizare a contactului (gravitate crescuta la contactele localizate la cap, torace);

e. traiectoria curentului (la intrarea in organism, curentul electric se raspandeste asemanator unui evantai pe traiectul vaselor sanguine in interiorul corpului).

Efectele curentului electric asupra organismului:

- termic: arsuri si marca electrica (leziune specifica curentului electric);

- mecanic: rupturi tegumentare (plagi), musculare, de organe, fracturi osoase;

- biochimic: fenomene de electroliza cu migrari ionice si tulburari de permeabilitate; edemul electrogen; metalizarea zonei de contact.

Asupra sistemul nervos central curentii electrici puternici au efect inhibitor iar cei slabi efect excitant. La nivelul musculaturii produce convulsii (prin indepartarea de sursa de curent electric, este posibila salvarea) si tetanizari (prin fixarea de sursa de curent elecric duce la moarte). Asupra musculaturii respiratorii produce frecvent paralizia acesteia, ducand la deces.

Tanatogeneza:

a. la curentii slabi mecanismele sunt asfixia prin tetanizarea paralitica a musculaturii respiratorii si fibrilatia ventriculara;

b. la curentii de intensitate mijlocie: paralizia sistemului nervos central, asfixia prin tetanizarea musculaturii respiratorii si fibrilatia ventriculara;

c. la curentii puternici: paralizia sistemului nervos central.

Anatomie patologica: se descriu marca electrica, metalizarea, edemul electrogen, arsurile electrice, leziunile distructive.

a. marca electrica este cea mai caracteristica leziune cu valoare de amprenta in electrocutare; se datoreaza efectului termic al curentului electric; poate apare la locul de intrare (mai des la mana), la locul de iesire si uneori pe traiectorie (pe capsula organelor sau tecile musculare); are urmatoarele aspecte:

- macroscopic: forma rotunda sau ovala; dimensiuni, in general, pana la 1,5 cm; consistenta crescuta, pergamentoasa; margini reliefate de la care pot porni striuri radiare; centrul deprimat, culoare galbui cenusiu-bruna; la sectionare nu se scurgere de sange, rezista la putrefactie;

- microscopic: - la nivelul epidermului:

- celule bazale usor alungite, dispuse in palisada;

- celule spinoase palide,printre care apar celule vacuolizate;

- strat cornos turtit, omogenizat, cu zone de clivare;

- lame de cheratina intens colorate, desprinse de pe epiderm;

la nivelul dermului:

- spatii goale, optic vide, cu aspect uneori cavernos dand aspect caracteristic de fagure de miere;

- modificari caracteristice: omogenizarea si hialinizarea dermului profund.

b. metalizarea: reprezinta incrustarea pe suprafata pielii de particule mici metalice (din conductorul electric in contact cu pielea); aspectul este de piele uscata, rugoasa, rigida si cu o coloratie in functie de natura conductorului: brun-galbuie sau negricioasa.

c. edemul electrogen: este o tumefiere palida, dura, de marime variabila a tesuturilor la locul de contact.

d. arsuri electrice:

- produse prin contact direct cu conductorul electric sau cu scanteia arcului voltaic;

- aspectul arsurilor: dure, uscate, nesangerande, cenusiu-brune, margini bine delimitate, rezistente le putrefactie;

- se intalnesc mai frecvent la nivelul membrelor superioare, al capului si mai rar la nivelul membrelor inferioare;

- curentii electrici puternici determina carbonizare si calcinarea oaselor.

e. leziuni distructive - sunt consecinta efectului mecanic al curentului electric si sunt determinate de curenti electrici foarte puternici, manifestandu-se sub forma de:

- plagi neregulate, anfractuoase, profunde, penetrante;

- rupturi musculare, viscerale;

- fracturi osoase, leziuni articulare;

- perforatia craniului cu hernierea substantei cerebrale.

f. serologic - in electrocutarea cu caracter vital apare cresterea mioglobinei in ser.

"Socul" electric: actiunea curentului electric se manifesta pe doua linii: local (la punctul de contact) rezultand leziuni locale si asupra intregului organism, rezultand socul electric. Timpul de instalare al acestuia este de la cateva secunde la cateva ore, pana in primele doua zile.

Manifestarile socului electric sunt:

- spasm muscular (la locul de contact cat si in musculatura intregului corp);

- spasm vascular (cu cresterea tensiunii arteriale, tahicardie si tulburari de ritm);

- oprirea respiratiei (cu staza pulmonara, instalarea unei hipoxii cerebrale si generale);

- pierderea constientei, cu tulburari la nivelul sistemului nervos central, existand senzatii de frica, moarte iminenta, senzatii luminoase, senzatie de constrictie toracica puternica.

Socul este reversibil (la inceput existand o moarte aparenta).

Expertiza medico-legala are ca obiective:

a. expertiza corpului (cadavrului) electrocutatului: pozitie, distanta de sursa de curent electric, aspectul hainelor;

b. expertiza mediului inconjurator sursei de curent electric;

c. expertiza corpurilor delicte, urmelor biologice (eventual).

Din punct de vedere juridic, exista moarte accidentala (accidente casnice, profesionale si de tip particular: autoerotice), moarte prin sinucidere (rar) si omor (foarte rar).

Fulgeratia (trasnirea)

Definitie: este actiunea curentului electric atmosferic asupra organismului, producand leziuni sau moartea. Tensiunea este foarte mare (milioane de volti), temperatura ajungand pana la 20. 000 ^oC.

Efectele asupra organismului sunt:

a. mecanice:

- plagi profunde, penetrante asemanatoare celor produse prin arme de foc, arme despicatoare;

- rupturi musculare grave,rupturi viscerale, fracturi, dezarticulatii.

- proiectarea victimei la distante mari cu leziuni de cadere/proiectie

b. termice:

- arsuri pana la carbonizare;

- aprinderea hainelor;

- topirea obiectelor de metal.

c. biochimice:

- edem electrogen.

d."figura de trasnet": este un desen tegumentar cu aspect caracteristic asemanator unei ramuri de brad care dispare insa la cateva ore dupa moarte.

e. efect electromagnetic: magnetizarea obiectelor metalice.

Din punct de vedere medico-legal este vorba de moarte accidentala.

RAZELE ROENTGEN (RAZELE X)

Au fost accidente frecvente la inceputul secolului prin necunoasterea modului de utilizare a razelor X.

Efectele acestora sunt:

Locale:

1. Eritemul roentgenian: apare dupa iradiere cu doza prea mare sau expunere prelungita, dupa un interval de latenta de 10-15 zile.

Simptomatologie: pielea devine aspra, uscata, se descuameaza, apare o pigmentatie trecatoare si o epilatie temporara pe suprafetele paroase.

2. Radiodermita apare dupa latenta de 12-15 zile, simptomatologia fiind: eritem accentuat, foarte pruriginos, apoi epidermul se exulcereaza, dermul denudat este dureros.

Evolutia este spre vindecare fara cicatrizare sau spre radiodermita cronica cu atrofie cutanata, ulcerare, uneori malignizare.

3. Radionecroza apare de obicei dupa interval liber de 15 zile cu simptomatologie variabila: forme usoare cu sfacelarea pielii si forme grave - partile moi interesate pana in profunzime.

Durerile sunt foarte intense intrucat elementele nervoase raman intacte in tesuturile sfacelate.

Leziunile osoase: determina oprirea in crestere a osului, intrucat cartilajele de conjugare sunt foarte sensibile la actiunea razelor X

Generale apar in iradierea de durata sau masiva:

1. forme usoare: apar la cateva ore de la iradiere prin: varsaturi, cefalee, ameteli, hipotensiune, hipertermie.

In sange se evidentiaza cresterea albumuninelor plasmatice; prin distrugerile tisulare masive, razele X determina eliberarea albuminelor dezintegrate.

2. formele grave care duc la:

- moarte dupa cateva ore;

- anemie grava, care nu reactioneaza intotdeauna la tratament;

- panmieloftizia radiologica: este scaderea hematiilor si leucocitelor sub limite compatibile cu viata;

- accidente de hipertensiune intracraniana (consecutive edemului ce insoteste liza formatiunilor tumorale intracraniene).

Corpii radioactivi actioneaza prin iradiatii, existand accidente profesionale sau terapeutice.

Efecte locale: dermite, necroze osoase (dupa o perioada de latenta de peste 5 ani), neoplasm pulmonar (prin inhalare de emanatii) si generale leucopenie (cu neutropenie si eozinopenie), leucemii (limfoida, mieloida), anemii.

Din punct de vedere medico-legal este implicata responsabilitatea medicala, avandu-se in vedere:

1. Daca boala pacientului necesita un astfel de tratament.

2. Daca tratamentul a fost corect aplicat (exista si cazuri de sensibilitate neobisnuita, anormala a bolnavului care inlatura responsabilitatea medicului).

VARIATIILE PRESIUNII ATMOSFERICE

Conditiile optime pentru viata omului sunt: 760 mm Hg (1 atm.).

Scaderea presiunii atmosferice:

Situatiile apar la profesiuni de tip aviatori sau la sportivii alpinisti. Accidentele sunt conditionate de:

1 - factorii de mediu:

- paralel cu scaderea presiunii atmosferice, scade presiunea partiala a oxigenului;

- scaderea temperaturii aerului;

- cresterea vitezei curentilor de aer;

2 - factori individuali:

- antrenamentul

- afectiuni care scad rezistenta: boli cardiace, pulmonare, anemii, endocrine.

Boala de altitudine: primele simptome sunt cianoza, dispnee, oboseala musculara, somnolenta. Urmeaza, in cazul accidenteleor grave: colaps, torpoare, varsaturi, anurie si respiratii tip Cheyne-Stokes.

In cazul ascensiunilor bruste (aviatori) hipoxia duce la impotenta musculara totala, slabire/pierdere a auzului si vazului (la revenirea la altitudini scazute cu somnolenta, coma). De aceea la ascensiuni si coborari bruste apar rupturi de timpan, colaps, vertij, hemoragii pulmonare.

Moartea se produce datorita unui complex de factori: lipsa oxigenului (prin scaderea presiunii partiale a lui); consecinte mecanice ale decompresiei; frig.

Anatomopatologic se evidentieaza: hemoragii mici in organele interne si cavitati (timpanica, nazala), semnele generale ale asfixiilor (interne si externe).

Cresterea presiunii atmosferice:

Simptomele apar la profesiuni de tip muncitori in chesoane (2 atm.), scafandri (4 atm. si CO₂ crescut). Accidentele survin prin:

Compresia brusca (cresterea presiunii atmosferice): simptomele sunt otalgii, dureri sinusale, dentare, ameteli; cazurile grave duc la ruptura timpanului, epistaxis, deplasarea sangelui in organele interne, consecutiv comprimarii vaselor periferice; supravietuirea un timp mai lung la presiuni crescute duce la aparitia fenomenelor de insuficienta cardiopulmonara.

Decompresia:

1. lenta: azotul este eliberat incet si se elimina prin expiratie (un litru in 10 minute) si aspectul este fiziologic,

2. rapida: duce la dispnee intensa (comprimarea inimii si a plamanilor de gazele intestinale dilatate), dureri intense musculare si osoase (care dureaza ore-zile datorita degajarii azotului in muschi si tesutul spongios epifizar), epistaxis, ruptura de timpan, diplopie si nistagmus, vertij (azotul se dizolva in lipide si se fixeaza pe traiectul nervilor).

Simptomele de embolie gazoasa cerebrala, coronariana, pulmonara, cu moartea consecutiva apar datorita faptului ca azotul eliberat dilacereaza tesuturile si formeaza in capilare bule care stanjenesc/opresc circulatia.

Anatomopatologic la necropsie sangele apare spumos, inima dreapta contine o cantitate crescuta de sange cu bule de gaz (se deschide dupa umplerea sacului pericardic cu apa), la plamani apar leziuni de tip asfixic, in plus in alveole hemoragii, rupturi de sept, emfizem compensator.

Microscopic se constata necroze la nivelul sistemului nervos central, in miocard apar fragmentari ale fibrelor, degenerescenta hidropica.

AGENTII BIOlOGICI

Actiunea agentilor biologici asupra omului contemporan este cel mai adesea accidentala, exprimand o fateta, cea ostila, a biosferei din care omul face parte.

Moartea prin actiunea agentilor biologici se produce ca urmare a actiunii nocive a unor animale, reptile, insecte, artropode, microbi, plante etc. in masura, prin consecintele actiunii lor, sa depaseasca supraliminal rnecanismele adaptative ale organismului uman si apoi sa determine moartea.

Vom trata in continuare leziunile cele mai frecvente determinate de unele animale.

ANIMALE DE USCAT

Diferite animale de uscat pot produce traumatisme prin: muscare, lovire, calcare sau prin mecanisme complexe.

Prin muscare pot produce plagi:

a. animalele domestice (caini, pisici, porci, cai) - muscatura lor este nemortala, exceptand cazul in care survin infectii grave sau are loc transmiterea unor boli infectioase (turbarea);

b. animalele salbatice - muscatura de lup poate determina plagi cervicale sfasiate, complexe si grave, muscatura de vulpe (relativ frecvent asociata cu transmiterea turbarii) sau muscatura felinelor mari (leu, tigru, jaguar, ghepard - la noi rare); acestea din urma prefera fetele laterale ale regiunii cervicale, baza craniului (rareori fata sa anterioara), baza gatului si regiunea faciala.

Felinele mari isi manevreaza dintii (care poseda receptori proprioceptivi speciali) in asa fel incat, la momentul intalnirii planului osos cervical, realizeaza o realiniere a maxilarelor pentru a putea penetra in spatiul intervertebral, determinand leziuni grave medulare si bulbare urmate, cel mai frecvent, de moartea cvasiinstantanee sau foarte rapida a victimei.

Toate aceste animale, precum si altele din specii inrudite pot produce plagi perforante ale cutiei craniene, plagi intepate-penetrante, cat si plagi taiate si/sau sfasiate.

Prin lovire, animalele cornute (taur, cerb) pot produce plagi intepate-perforante, penetrante, adesea profunde si intens hemoragice. Plagile sunt situate mai frecvent ischio-scrotal si femural superior, au potential infectant, insotindu-se de delabrari si distrugeri musculare intinse.

Prin calcare (cerb, cal), plagile capata aspecte complexe prin asocierea plagilor delabrante, intepate, taiate sau zdrobite cu fracturi inchise si/sau deschise.

ANIMALE MARINE

Unele specii de animale marine sunt veninoase 'per se' (secreta si injecteaza venin cu ocazia muscaturii sau intepaturii), altele sunt toxice sau conditionat toxice, cand sunt consumate in alimentatie.

Sunt multe specii de pesti in arealul tarii noastre si al tarilor vecine, ai caror reprezentanti, comestibili fiind, pot deveni conditionat toxici prin prezenta la un moment dat al evolutiei lor, de toxine tip ciguatera: baracuda, macroul, bibanul, pestele buzat, murena, rechinul, speciile exotice de heringi, sardinele, anchois-ul, pestele-chirurg, pestele-fluture.

De exemplu, bibanul poate deveni conditionat toxic in unele perioade ale anului si in unele lacuri si/sau balti, in timp ce in lacurile vecine din aceeasi regiune sa ramana comestibil; acest tip de toxicitate este sporadica si trecatoare.

Debutul intoxicatiei este la 30' - 4h de la ingestie cu: tulburari senzoriale ale fetei, buzelor si degetelor, greata, varsaturi, diaree, colici, slabiciune musculara; in formele grave se ajunge la paralizie musculara, dispnee si convulsii.

Dupa perioada critica (1-24h), daca supravietuieste, bolnavul acuza parestezii patognomonice ale fetei, buzelor si cavitatii bucale ce pot persista saptamani, senzatiile calorice sunt inversate (alimentele reci produc o senzatie intensa de arsura sau soc caloric, in timp ce alimentele calde produc o intensa senzatie de raceala).

Exista numeroase alte vietuitoare marine (inclusiv in tara noastra) care pot genera intoxicatii letale atunci cand sunt consumate:

Molustele (stridii, murex, etc.) nu sunt toxice 'per se', dar in perioada mai - octombrie, stocheaza toxinele organismelor unicelulare pe care le consuma (Dinoflagelate - Gonyanlax Catenella), fara a fi ele insele afectate. In aceasta perioada, consumul lor de catre om poate duce la moarte. Trebuie evitata recoltarea de stridii din ape tulburi, calme, colorate sau fosforescente.

Doza minima letala (DML) este de o stridie intectata.

In ordinea gravitatii exista patru tablouri distincte ale intoxicatiei:

a. forma gastro-intestinala cu debut in 8-12 ore de la ingestie, manifestandu-se prin greata, varsaturi, diaree, colici; dureaza 48 de ore si se vindeca fara sechele;

b. forma eritematoasa cu debut la 30 de min. - 6 ore de la ingestie (intoleranta individuala, teren atopic) cu eritem difuz la nivelul extremitatii cefalice care apoi se generalizeaza rapid, urmat de edem cefalic, facial, lingual, glotic, dispnee si uneori moarte (in general, rar);

c. forma paralitica cu debut la 30 min. de la ingestie. Toxina continuta in molusca (mytilitoxina) este bogata in compusi azotici, avand actiune curara-like; produce senzatia intensa de arsura a buzelor, fetei, limbii, frisoane, transpiratii profuze, prurit intens palmo-plantar, tulburari oculomotorii cu paralizii periferice apoi sindrom paralitic ascendent cu stop respirator central. Perioada critica este de circa 12 ore, dupa care, in caz de supravietuire, vindecarea cu restitutio ad integrum este regula;

d. forma hemolitica cu complicatii grave hepato-renale (in special, molustele japoneze) si cel mai adesea mortala.

Ficatul de ton, delfin sau urs polar pot da nastere la grave intoxicatii prin hipervitaminoza A.

LEZIUNI PRODUSE DE REPTILE

SERPII VENINOSI

Serpii veninosi sunt raspanditi mai ales in zonele tropicale si semitropicale, dar si in zonele temperate ale globului (in Europa, inclusiv Romania).

Gradul de toxicitate rezultat in urma muscaturii depinde de: activitatea toxica a veninului, cantitatea inoculata si greutatea corporala a victimei.

Un sarpe veninos poate musca si fara sa inoculeze venin (20-30% din muscaturile de vipera si 50% din cele ale cobrei sunt neveninoase). Nu exista un paralelism intre simptomatologia declansata si gravitatea intoxicatiei, cazuri rapid mortale putand evolua cu simptome minime.

Se estimeaza ca, in intreaga lume, circa 30.000-40.000 decese/an se produc prin muscatura de sarpe.

In Romania si in general in Europa, singurul sarpe periculos pentru om este vipera, a carei muscatura poate fi mortala, mai ales pentru copii.

Sunt cunoscute mai multe specii de vipere: Vipera aspis, Vipers Luteasti, Vipers Ursini, Vipers Russelli si Vipers Berus, care poate fi intalnita si in Romania, frecvent in Muntii Neamtului. Ramura europeana a viperidelor (Vipers Berus) este cea mai putin veninoasa; Vipera Russelli, care traieste in Asia este apreciata ca una dintre cele mai veninoase viperidae, putand ucide cu usurinta un adult.

Vipera Berus masoara 18-20 cm, are pe piele un desen caracteristic si un "V" pe fata dorsala a capului; glandele sale veninoase contin 6-18 mg venin. Poate inocula o data maximum 75% din cantitatea de venin; daca musca intr-un timp scurt de mai multe ori, ultimele muscaturi sunt neveninoase.

Doza minima letala 50% (DML 50) este de 0,55 mg/kgc; rezulta ca, o singura muscatura ce elimina 75% din veninul animalului poate omori cu probabilitate de 50% un copil de 30 kg. Doza descrisa poate fi mortala si pentru adulti daca acestia au teren atopic.

Veninul de sarpe este un complex de substante, in cea mai mare parte proteine, multe cu activitate enzimatica. Printre cele mai toxice componente sunt polipeptidele mici. Majoritatea componentelor din veninuri au receptori pe membranele umane.

Cercul fiziopatologic al intoxicatiei cu venin de sarpe se inchide prin lansarea unui autoraspuns farmacologic (histamina-serotonina) care, conjugat cu efectele initiale ale veninului produc in final moartea.

Nu exista veninuri cu specificitate -neurotoxice, hemotoxice, cardiotoxice; veninul poate avea oricare dintre aceste efecte, cel mai adesea cumulate asfel incat, un bolnav muscat de sarpe trebuie sa fie considerat un intoxicat cu multiple substante toxice, adesea, necunoscute.

Efectele veninului asupra organismului uman sunt: neurotoxice (senzoriale, motorii), citotoxice (pe eritrocite, vase de sange, muschiul cardiac, rinichi, pulmon), hemotoxice - tulburari de coagulare mergand pana la incoagulabilitate acuta.

Leziunile patologice din tesutul nervos include: modificari in granulatiile Nissl, fragmentarea reticulului pericarionilor, opacitatea nucleilor si umflarea nucleolilor. Degenerarea granulara se poate observa si in celulele coarnelor anterioare ale maduvei spinale.

Sunt de asemenea prezente: hemoragii petesiale, necroza si descuamarea tubilor renali, distrofie hepatica, hemoragii intinse la locul muscaturii.

Ziua a patra de la muscatura, la cei netratati (incizie, antiser), reprezinta momentul critic al intoxicatiei, depasirea ei avand semnificatia vindecarii.

Veninul poate fi detectat prin radio-imunologia sau prin imuno-fluorescenta tesuturilor locale si a ganglionilor regionali.



ARTROPODE

Exista numeroase artropode (increngatura de nevertebrate superioare, cu antene si picioare, alcatuite din mai multe articule avand corpul segmentat - cap, torace, abdomen cu simetrie bilaterala) al caror venin si/sau muscatura (intepatura) poate fi periculoasa pentru om. Artropodele cu interes mai mare medico-legal sunt arahnidele (scorpioni, paianjeni), miriapozi (centipede, milipede) si insecte.

Scorpionii

In tara noastra se intalnesc unele specii mici de scorpioni in Delta Dunarii si rar in unele zone subcarpatice (se pot ascunde de preferinta sub fanul de pe pasuni).

Ating lungimea maxima de 8 cm si, spre deosebire de ruda lor siciliana, sunt putin periculosi pentru adulti. Local, intepatura produce durere, tumefactie redusa si limfangita.

Simptomele generale sunt: tahicardie, astenie fizica, tulburari respiratorii cu cianoza, dispnee, apnee (la copil), hipersalivatie; decesul este rar si priveste numai copiii.

Paianjenii

Cu exceptia a doua mici grupe de specii, absolut toti paianjenii sunt veninosi. Din fericire, aparatul lor bucal este mult prea fragil pentru a putea penetra tegumentul. Pe de alta parte, cantitatea de venin de care dispun si pe care o pot inocula omului este foarte mica, asfel incat distribuitia pe kilogram/corp nu asociaza toxicitate.

In tara noastra, in Delta Dunarii, se afla unul dintre cei mai temuti reprezentanti ai speciei: vaduva neagra (Lactrodectus Mactans). Numai femela este periculoasa; are un aspect exterior caracteristic: lungime de 1,5-2 cm, integral neagra-albastruie, 13 puncte rosii de 1 mm pe marginile corpului si pe abdomen o pata oranj sau rosie, de forma unei clepsidre, de 2-3 mm. Muscatura este periculoasa, in general, numai pentru copii care au mai putin de 15 kg si carora le poate determina decesul.

Semnele locale ale muscaturii sunt: tumor, calor, dolor, rubor.

Semnele generale includ: crampe, rigiditatea abdomenului si toracelui, anxietate, cefalee, ptoza palpebrala, eruptii cutanate cu prurit intens, greata, varsaturi, hipersalivatie, hipertensiune arteriala si hipertensiune intracraniana.

Veninul contine numeroase proteine, dintre care unele sunt enzimatice; fractiunea letala este un peptid care afecteaza transmiterea neuromusculara.

Exista si alti reprezentanti ai ordinului, care traiesc in tara noastra si pot fi periculosi (mai ales pentru copii): paianjenul-cu-cruce sau marele paianjen de pestera (uneori acesta traieste in scorburi de copac).

INSECTE

Frecvente si deseori neglijate, intepaturile de insecte pot deveni grave, uneori chiar mortale.

Albine, viespi, barzauni, furnica rosie, furnica mare (sleroderma) care apartin ordinului Hymenoptere secreta si pot inocula venin.

Veninul hymenopterelor contine peptide, proteine neenzimatice, enzime (fosfolipaza A si B, hialuronidaza), amine (histamina, 5-hidroxi-triptamina), compusi ce au in ansamblul lor efecte complexe: hemolitice, histaminice, neuro-si nefrotoxice; in general, intepatura lor (iar in cazul furnicilor, muscatura lor) este benigna; cazurile grave (ce includ uneori si decesul) se datoreaza:

. numarului mare de intepaturi (100 viespi pot omori un adult);

. varstei mici (copii sub 15 kg; veninul a 15-20 viespi pot omori un astfel de copil);

. supradozarii de venin (doua albine africane, reputate pentru cantitatea si agresivitatea veninului lor, pot omori un adult);

. hipersensibilitati imediate (reactie anafilactica) survenite pe un teren atopic; in aceste cazuri sunt suficiente cateva viespi pentru a initia lantul fiziopatologic imunitar care duce la moarte;

. zona inoculata (intepatura endobucala duce la edem cu progresiune spre glota si asfixie mecanica prin obstructia cailor respiratorii superioare).

Decesul se poate produce prin:

toxicitatea cumulata a veninului inoculat (nevrite, hemoglobinurii, spasme musculare, incoagulabilitate acuta a sangelui cu multiple determinari hemoragice);

asfixie mecanica (edem al fetei asociat cu edem glotic);

soc anafilactic (vasoplegie paralitica cu staza generalizata, hipotensiune, colaps, prurit si urticarie giganta, dispnee si stop cardiorespirator central).

Intoxicatia cu cantarida se produce mai ales datorita reputatiei afrodisiace sau abortive a maceratului insectei Lita vesicatoria, care traieste pe frasini; insecta are un miros specific, elitrele sale au reflexe luminoase.

Substanta toxica continuta de insecta (cantarida si cantaridina) provoaca congestie cu vezicule pe tegumente si mucoase si congestia organelor interne. La nivelul stomacului si intestinului s-au observat leziuni hemoragice sau chiar necrotice, iar la nivel renal, nefrita toxica acuta, cu necroza epiteliului tubular.

Agentii biologici vegetali

Otravurile vegetale sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri. Cucuta folosita de Socrate la sinucidere, otravurile familiei Borgia, sagetile inmuiate in curara ale aborigenilor pigmei sunt doar cateva exemple devenite c1asice.

In tara noastra, cele mai frecvente intoxicatii cu manifestari grave mergand pana la deces sunt date de ciupercile necomestibile - subiect tratat la capitolul "intoxicatii".