Debutul in schizofrenie

Debutul in schizofrenie

In conformitate cu cele amintite de Henri Ey, debutul in schizofrenie survine cel mai adesea intre 13-35 ani, prin unul dintre urmatoarele moduri:

1. progresiv, insidios;
2. acut, delirant sau catatonic;
3. evolutiv intermitent sau ciclic;
4. monosimptomatic.

Cand schizofrenia debuteaza insidios, lent, simptomele pot trece neobservate, intarziind tratamentul. De aceea, clinicianul trebuie sa fie foarte atent in interpretarea corecta a acestor trasaturi care alcatuiesc personalitatea schizotima, definita de Bleuler si considerata pana astazi corespondentul in limitele normalului pentru schizofrenie.

Astfel, un individ schizotim se caracterizeaza prin bizarerii in ideatie si comportament, introvertire meditativa si abstracta, incapatanare si contemplatie greu penetrabila din afara.

Continutul gandirii poate include ideatii paranoide, suspiciuni, convingeri mistice si magice inconsecvente cu normele subculturii. Schizotimul este adeseori superstitios, crede in spiritism sau este convins ca altii pot percepe trairile sale. Experientele perceptuale neobisnuite constau in iluzii nefiziologice si sentimentul prezentei unei forte sau a unei persoane care, cel putin sub raport material, din punct de vedere al anturajului, nu este o persoana reala, fizica.

Limbajul poate fi sarac, vag, neadecvat si abstract.

In general, schizotimii nu au prieteni apropiati sau confidenti in afara de rudele de gradul I, afectivitatea lor fiind restransa sau neadecvata. Adesea sunt anxiosi sau deprimati.

Daca sunt propice conditiile generice si ambientale, personalitatea schizotima se transforma treptat in schizoidie. In 1966 Kretschmer enunta trei grupe de trasaturi caracteristice schizoidului, de fapt o accentuare a trasaturilor schizotimului:

asocial, linistit, reticent;

timid, rusinos, delicat;

docil, stupid.

Schimbarile dese si nemotivate de viata, dezordinea si neglijenta care invadeaza actele marunte fac din schizoid un antisocial, un inadaptat progresiv.

Comportamentul social isi pierde treptat fluiditatea, previzibilitatea. Uneori, dezorganizarea personalitatii schizoide se bazeaza pe o transformare prealabila nevrotica. Convertirea in catatonie sau agresivitate a crizelor isterice se face brusc sau treptat, insinuandu-se treptat printre manifestarile simplificarii de constiinta din aceasta pseudoisterie.

Exista si forme de debut zgomotoase, explozive. Halucinatiile, experienta depersonalizarii, intuitiile delirante, toate "cresc" dintr-o data.

In cadrul acestei modalitati de debut se pot distinge tipul hiperacut si hipertoxic, tipul acut propriu-zis si tipul insidios. Debutul hipertoxic si hiperacut se exprima clinic prin fenomenologia delirului acut cu modificarea cunostintei de tip delirant-oniric, cu mare agitatie psihomotorie.

In ceea ce priveste debutul acut propriu-zis, acesta poate urma unul din urmatoarele directii:

A.     Crizele delirante si halucinatorii acute (puseu delirant). Este vorba despre aparitia brusca a unui delir polimorf in expansivitatea sa, asociat cu anxietate si tulburari timice. Daca evolutia este acuta, progresia se face spre remisiune, in timp ce delirurile lungi reprezinta inevitabil  debutul unei schizofrenii.

B.     Starile de excitatie maniacala atipica difera de cele din psihoza bipolara clasica prin:

absenta euforiei si a fugii de idei adevarate;

agresivitate si incoerenta ideatica;

bizareria si stereotipia agitatiei.

C.     Starile depresive atipice se caracterizeaza prin:

existenta unei senzatii de gol cu anxietate profunda si monotona;

reticenta si detasare;

caracterul vag al ideilor de persecutie, de depersonalizare sau de hipocondrie.

Clinica perioadei de stare

Forma catatonica este tipul de schizofrenie in care domina cel putin doua simptome in tabloul clinic manifestat prin imobilitate motorie de tip stupuros sau cataleptic, agitatie extrema, negativism, mutism, stereotipii, grimase bizare, ecolalie, ecopraxie.

Schizofrenia catatonica debuteaza la varsta cea mai tanara, are o evolutie mai indelungata si nivelul cel mai redus de functionare sociala si ocupationala. Pentru diagnosticul diferential se are in vedere faptul ca o serie de simptome izolate catatonice pot fi intalnite si in celelalte forme de schizofrenie, precum si in afectiuni medicale ca encefalita virala, tumorile de lob frontal, porfiria sau diverse intoxicatii. Amobarbitalul sodic intravenous poate fi o solutie pentru diagnosticul diferential in sensul ca o catatonie functionala se remite temporar in urma dezinhibitiei cu amital, in timp ce in cazul unui sindrom catatonic determinat de o conditie medicala se instaleaza o stare de somnolenta.

Din punctul de vedere al ICD 10 schizofrenia catatonica se caracterizeaza prin tulburarile psihomotorii proeminente care pot alterna intre extreme, cum ar fi hiperkinezia si stuporul sau supunerea automata si negativismul. Fenomenele catatonice pot fi combinate cu o stare "asemanatoare visului"(oneirodia), cu halucinatii scenice vii.

Simptome catatonice tranzitorii si izolate pot aparea in contextul oricarui subtip de schizofrenie, dar pentru un diagnostic de schizofrenie catatonica este necesar ca una sau mai multe din urmatoarele trasaturi comportamentale sa domine tabloul clinic:

stupor si mutism;

excitatie(activitate motorie crescuta, neinfluentata de stimulii externi);

atitudini posturale(adoptarea  unor pozitii inadecvate si bizare);

negativism(rezistenta nemotivata la toate tentativele de a fi imobilizat sau miscarea intr-o directie opusa);

rigiditate;

flexibilitate ceroasa(mentinerea membrelor si a corpului in pozitii impuse din exterior);

altze simptome, precum: automatismul la comanda si repetarea cuvintelor si a frazelor.

In general, in cazul schizofreniei catatonice viata mintala a bolnavului este strabatuta de halucinatii imperative, sentimente de influenta si de pierdere a libertatii, teroarea catastrofei iminente.

Delirul catatonic are ca tema persecutia, urmarirea, exteriorizand experiente terifiante de distrugere sau idei fantastice, despre care aflam fie prin dezinhibitie medicamentoasa, fie din povestirile ulterioare ale pacientului despre perioada de stare.

In ceea ce priveste tulburarile de comportament si cele motorii, multi pacienti schizofreni dezvolta o hipobulie si modificari in relatiile sociale.Lasat singur, pacientul poate fi inactiv lungi perioade sau se poate antrena in activitati repetitive si fara scop. Se poate intalni reducerea sau exagerarea activitatii motorii. Extremele includ stupoarea catatonica si excitatia. Uneori pacientii adopta din proprie initiativa posturi bizare si necnfortabile impuse , pe care le pot mentine pe perioade lungi.

Deteriorarea comportamentului social apare adesea aodata cu decaderea sociala. Pacientii se neglijeaza, astfel incat devin "messy"; ei pot purta haine murdare, neadecvate si adesea ignora anturajul. Bolnavii pot adopta si alte comportamente neobisnuite care rup conventiile sociale, cum ar fi maniere grosolane la masa sau rostirea unor obscenitati in public.

Anhedonia(incapacitatea de a percepe satisfactia) a fost considerata importanta de catre Bleuler, nefiind totusi un simptom specific. Multi pacienti schizofreni par incapabili sa traiasca evenimentele placute si declara ca se simt goliti emotional.

Uneori, exprimarea afectivitatii este inadecvata. Acest lucru nu inseamna, totusi, ca bolnavul traieste o stare emotionala inadecvata, desi comportamentul sau o poate sugera.

Unii bolnavi prezinta simptome vegetative cuprinzand tulburari de somn, de apetit sexual sau de functionalitate a diverselor organe. Multi bolnavi schizofreni au satisfactia foarte scazuta in urma experientei sexuale.

Unele dintre aceste simptome pot fi efectul neurolepticelor, dar majoritatea au fost descrise cu mult inaintea aparitiei acestor medicamente.