Infectiile de tract urinar la femei - cistita acuta, cronica, interstitiala, radica, nonbacteriana, uretrita, bacteriuria asimptomatica

Infectiile de tract urinar la femei - cistita acuta, cronica, interstitiala, radica, nonbacteriana, uretrita, bacteriuria asimptomatica

07 Decembrie 2005 (14:26)

Cistitele acute

Manifestari si simptome

disurie (discomfort la urinat)

poliurie (cresterea numarului de mictiuni zilnice)

nicturie (mictiuni in timpul noptii)

incontinenta urinara

enurezis nocturn (incontinenta urinara in timpul noptii)

dureri uretrale

dureri suprapubiene

dureri lombare joase

hematurie (sange in urina)

febra este neobisnuita

Simptomele debuteaza de obicei dupa un contact sexual ("cistita de luna de miere"). Pana la 30% din persoanele cu simptome de cistita au, de fapt, o pielonefrita subacuta (nu fel de zgomotoasa ca si cea acuta motiv din care se poate pune eronat diagnosticul de cistita) in special daca simpotmele dureaza de mai mult de 1 saptamana.

Diagnosticul diferential al simptomelor cistitei

 Poliuria si senzatia imperioasa de urinat pot fi determinate atat de cistite cat si de:

infectiile de tract urinar

medicamente diuretice

cafeina

ceai

unele medicamente , ca de exemplu teofilina

cistite interstitiale

vaginite

sarcina

tumori pelviene

boli inflamatorii pelviene

hiperplazia prostatica benigna (la barbati) etc.

Cauzele de aparitie a cistitelor

Cistitele se datoreaza infectiilor cu:

Bacterii care colonizeaza colonul dintre care Escherichia coli in aproximativ 75-95% din cazuri

Klebsiella in aproximativ 5% din cazuri

Enterobacter

Proteus

Pseudomonas

Analize de laborator

Sumarul de urina (urina este recoltata din mijlocul jetului urinar din prima urina de dimineata):

Pozitivarea esterazei leucocitare sau piuria (leucocite in urina, cunoscut popular ca fiind puroi in urina). Aceasta inseamna mai mult de 5 leucocite pe un camp microscopic de citire. Cu toate acestea, aproximativ 30% din aceste analize urinare sunt fals negative, astfel incat pacientii pot avea cistite si sumare de urina normale.

Bacteriuria. Aceasta inseamna mai mult de 5 microorganisme (bacterii) pe campul de citire microscopic.

Pozitivarea stick-ului urinar pentru nitrati

Hematuria macro (vazuta cu ochiul liber) sau microscopica (vazuta doar cu ajutorul microscopului)

Urocultura va releva cresterea a mai mult de 100.000 microorganisme per mililitrul de urina. Cu toate acestea, 100 microorganisme / ml poate fi predictiva pentru o cistita.

Tratamentul cistitelor acute

Prezenta simptomelor clasice la un pacient care a avut o infectie de tract urinar anterioara documentata (bilete de iesire din spital, scrisori medicale, retete) este aproximativ 70% predictiva pentru o infectie de tract urinar actuala, astfel ca tratamentul poate fi instituit chiar in absenta analizelor urinare pozitive. Trebuie facut de asemenea, diagnosticul diferential al simptomelor, deoarece exista multe alte cauze ale acestor simptome, la femei fiind in special vaginita.

Tratamentul consta in antibiotice. Poate fi folosita o schema de tratament de 3 zile in cazul femeilor tinere, active sexual (preferabil cu un medicament cu administrare zilnica unica, deoarece creste complianta, scade riscul de recidiva fara a creste numarul de efecte adverse) sau o schema standard de 7-10 zile.

Schema de tratament standard de 7-10 zile este recomandata la:

femeile insarcinate

batrani

barbati

copii

persoanele cu infectii de tract urinar recurente

diabetici

pesoanele cu simptome durand de mai mult de o saptamana care au risc crescut de pielonefrita.

Ineficienta unei cure de tratament de 3 zile indica adesea, o infectie in tractul urinar superior (rinichi) si necesita o cura de antibiotice de 10-14 zile. Ineficienta dupa cea de-a 14 zi de tratament sugereaza o infectie renala profunda si necesita o cura de antibiotice de 4-6 saptamani.

Toate dintre urmatoarele antibiotice pot fi folosite atat in schemele de tratament scurte (3 zile) cat si in cele lungi (7-10 zile). 

Trimetoprim-sulfametoxazol. Se administreaza per os, fiind un medicament preferat in general, datorita costului scazut si ratei de eficienta superioara fata de amoxicilina si cefalosporine.

Florochinolone. Ciprofloxacin 250-500 mg /zi per os ; Levofloxacin 250-500 mg/zi per os.

Cefalosporine orale. Cefalexin 250-500 mg/zi per os. Nu este la fel de eficient ca si Trimetoprim-sulfametoxazol.

Nitrofurantoin. 50-100 mg/zi seara, in timpul mesei, deoarece absorbtia este crescuta in acest mod.

Alte antibiotice. Doxiciclina 100mg/zi per os timp de 7 zile, Amoxicilina-Acid clavulanic (un medicament compus din doua componente) deoarece amoxicilina singura are o eficienta inferioara.

In cazul in care rezultatul uroculturii (aflat dupa inceperea tratamentului antibiotic) indica rezistenta microorganismului la antibioticul prescris, se recomanda schimbarea antibioticului doar in cazul in care pacientul este inca simptomatic. Multe antibiotice ating un nivel crescut in urina, astfel incat testarea standard a sensibilitatii microorganismului la aceste antibiotice sa nu reflecteze sensibilitatea in vivo.

Alte masuri

Poate fi luat in consideratie un anestezic al vezicii urinare, cum ar fi fenazopiridina hidroclorida 200 mg de 2 ori pe zi, care amelioreaza complet si rapid simptomele. Cei care iau acest medicament, trebuie sa fie avertizati ca acesta coloreaza urina si lacrimile in galben. Astfel ca, acestia nu trebuie sa poarte lentile de contact pentru ca se vor ingalbeni.

Consumul crescut de lichide este de asemenea important in tratarea cistitelor.

Cistitele cronice

Pana la 20% dintre femeile cu cistita acuta vor face infectii urinare recurente. In timpul recurentelor, microorganismul raspunzator trebuie identificat prin urocultura pentru a vedea diferentele care apar intre recaderi. Infectiile multiple determinate de acelasi microorgansim sunt prin definitie infectii de tract urinar complicate.

Simptomelesunt similare cu ale cistitelor acute, variind ca severitate.

Analize de laborator

Sumarul de urina arata o bacteriurie semnificativa si poate releva orice grad de piurie.

Urocultura va fi pozitiva de cele mai multe ori pentru Escherichia coli.

Piuria in absenta bacteriurie este sugestiva pentru o infectie cu Mycobacterium tuberculosis sau Chlamydia.

Radiografia

Urografiile excretorii si retrograde si cistografia mictionala pot releva urmatoarele stari patologice asociate:

Uropatie obstructiva (o obstructie la diverse nivele ale tractului urinar)

Reflux vezico-ureteral (refluarea urinii din vezica urinara in uretere)

Pielonefrita atrofica

Fistule vezico-vaginale sau vezico-enterice (comunicari intre vezica urinara si vagin sau intestine)

Tratamentul cistitelor cronice

Tratamentul se bazeaza pe rezultatele testelor de susceptibilitate a microorganismului la antibiotice (numite antibiograme) dar este unul empiric pana cand rezultatele sunt disponibile.

Metode de prevenire a cistitelor cronice

In cazul femeilor care au mai mult de 3 infectii urinare recurente pe an, documentate prin uroculturi, se recomanda:

Tratament instituit de ea insasi la aparitia simptomatologiei fie cu schema scurta de tratament, fie cu cea lunga.

Profilaxia postcoitala (dupa contact sexual) cu Trimetoprim- sulfametoxazol 1 singura tableta postcoital. Florochinolonele in doza unica zilnica pot fi folosite ca tratament de linia a doua. Pacientiilor li se recomanda mictiunea dupa contactul sexual, desi beneficiul este pus sub semnul intrebarii.

Profilaxia continua zilnica cu Trimetorprim-sulfametoxazol o singura doza zilnica crescuta sau Nitrofurantoin 50-100 mg/zi sau o fluorochinolona (de exemplu Levofloxacin 250 mg/zi).

Alte masuri preventive (valabile atat pentru cistita acuta cat si pentru cistita cronica)

S-a dovedit ca sucul de merisor reduce piuria si bacteriuria prin impiedicarea atasarii E.coli de celulele tractului urinar.

Consumul crescut de lichide este folositor.

Folosirea diafragmei ca metoda contraceptiva poate exacerba recurentele infectiilor urinare datorita golirii incomplete a vezicii urinare.

Cremele estrogenice pentru uz vaginal (0.5-2 g zilnic administrat intravaginal) diminueaza incidenta infectiilor de tract urinar la femeile la menopauza.

Folosirea Nonoxinol-9 este asociata cu cresterea incidentei bacteriuriei.

Dupa defecatie, femeile trebuie sa se stearga din fata in spate pentru a evita introducerea microorganismelor din jurul anusului in uretra.

Nu este nici o dovada a reducerii incidentei cistitelor prin evitarea bailor frecvente. Cu toate acestea, sapunurile iritante trebuie evitate.

Cistitele interstitiale

Semne si simptome

Poliurie

Senzatie imperioasa de urinat

In rare cazuri, incontinenta urinara imperioasa, cu durere periuretrala si suprapubiana care se amelioreaza dupa mictiune

Hematurie la finalul jetului urinar

Cauze

Necunoscute

Posibil procese autoimune sau alergice

Diagnostic

Diagnosticul se pune de catre un medic specialist urolog, prin cistoscopie (facuta cu anestezie) care poate fi sau nu insotita de biopsie.

Tratament

Simptomele se pot ameliora cu fenazopiridina.

Instilatiile vezicii urinare cu dimetil-sulfoxid pot fi eficiente desi sunt costisitoare si au o eficacitate limitata la aproximativ 38%, efectele putand aparea chiar si la 9 luni de tratament.

Acidul hialuronic

Instilatiile vezicale cu heparina

Hidoxizina in doze standard de 75 mg seara la culcare

Antidepresive triciclice

Cistitele radice

Cistitele radice sunt cistitele care apar ca efect advers al radioterapiei in cancere. Simptomele apar dupa luni de zile de la incheierea radioterapiei. Uroculturile pot fi pozitive sau negative.

Cistitele hemoragice noninfectioase

Acestea pot aparea dupa radioterapie sau tratament cu ciclofosfamida. Adesea, hemoragia vezicala este severa. In aceste cazuri, se recomanda consultul urgent al unui medic specialist urolog.

Uretritele

Pacientii pot avea simptome de cistita, piurie, dar uroculturi negative.

Cauzele sunt:

Infectiile cu bacterii colonice

Infectii cu Chlamydia

Infectii cu Neisseria Gonorrhoeae

Infectii cu Trichomonas

Vaginite

Tratamentuleste identic cu cel al chlamydiazelor sau gonoreei.

Bacteriuria asimptomatica

Diagnosticul necesita mai mult de 100.000 colonii/ml ale aceluiasi microorganism din doua probe de urina diferite sau mai mult de 100 microorganisme/ml la o singura determinare din urina recoltata prin cateterizare vezicala.

Trebuie diferentiata de contaminarea cu bacterii vaginale sau uretrale, atribuita unei recoltari defectuoase a probei de urina.

Tratamentul se face pe baza uroculturii si antibiogramei, nefacandu-se empiric.

Singurii pacienti carora li se recomanda tratarea bacteriuriei asimptomatice sunt:

Femeile insarcinate

Pacienti cu antecedente de proceduri urologice (diverse tehnici invazive)

Cei care au fost recent cateterizati vezical

Pacientii cu mielita diabetica

Copiii

In cazul batranilor nu se recomanda tratarea bacteriurie asimptomatice.

Medicul D-voastra are dreptate in privinta administrarii de duphaston in timpul sarcinii( este suportul progesteronic pentru a preveni o alta pierdere din aceasta cauza.)Puteti incerca sa ramaneti insarcinata dupa 3 perioade menstruale de dupa avort. Da, din pacate , exista riscul de a pierde si alta sarcina ( este , totusi riscul oricarei femei ,fiti optimista!). Este foarte bine ca a-ti facut analize , dar sunt curioasa daca le-ati facut pe cele mai importante -Grupul TORCH( toxoplasma, ricketsii,listeria, brucella, citomegalovirus, rubeola si herpes simplex). Daca le-ati efectuat, incepeti administrarea de 1 tb. zilnic de ELEVIT-PRONATAL, si din decembrie puteti ramane insarcinata. Va doresc succes!

Infectiile vaginului Vaginul are o capacitate remarcabila de aparare, gratie unui ecosistem bacterian, flora Doderlein, care creeaza un mediu de protectie fata de infectii. Vaginitele (inflamatia peretilor vaginali) apar atunci cand echilibrul florei vaginale este distrus, in general ca urmare a unei infectii. Ele sunt in majoritate asociate cu infectia vulvei; in acest caz vorbim de vulvo-vaginite. Semnul principal de vaginita este secretia exagerata, uneori urat mirositoare, albicioasa (leucoree sau poala alba). La aceasta se adauga uneori sangerari, senzatie de arsura, prurit si durere la contactul sexual.

Infectiile vulvei Vulva este constituita din organele genitale externe ale femeii (labii mari, labii mici, clitoris). Alcatuita din tegument, ea asigura protectia organelor genitale interne. In afara cancerelor (rare), poate fi sediul a numeroase boli. Mancarimea (prurit) este principalul simptom al afectiunilor vulvei, din care cele mai frecvente sunt infectiile.

Vulvita. Este o inflamatie a vulvei, care poate avea diferite cauze. Cea mai frecventa este vulvita produsa de ciuperca Candida albicans, care produce prurit, roseata, edem responsabil de durerea din timpul contactului sexual (dispareunie) si arsuri la sfarsitul mictiunii. Aceste leziuni survin frecvent dupa un tratament antibiotic si sunt favorizate de diabet. Alte vulvite sunt produse de paraziti (Trichomonas vaginalis), de bacterii (gonococ, Hemophilus vaginalis); ele pot fi produse si de iritatii sau alergii (tratament local, produse de igiena etc.). In functie de cauza identificata, tratamentul consta in aplicarea locala de creme antipruriginoase sau antiseptice, tratament antimicotic, antibacterian etc. In formele cu transmitere sexuala, se recomanda tratamentul partenerului. Tratamentul vulvitelor produse de iritatii sau alergii consta in identificarea si eliminarea cauzei.

Vaginitele parazitare cu Trichomonas vaginalis. Infectiile cu acest parazit sunt foarte frecvente si produc prurit, secretie abundenta cu miros neplacut. Tratamentul pacientei si al partenerului sexual permite evitarea recidivelor.

Reactii adverse ale ampicilinei: Relativ frecvent reactii alergice: prurit, eruptii cutanate, urticarie, edem angio-neurotic, febra, tulburari gastro-intestinale (inapetenta, greata, varsaturi, diaree, dureri abdominale), cresterea tranzitorie a GOT; foarte rar anemie, trombocitopenie, purpura trombocitopenica si agranulocitoza de natura alergica, de obicei reversibile la oprirea tratamentului; suprainfectiile intestinale cu Candida, Klebsiella sau Pseudomonas.

Consideratii religioase, morale, economice au dus la variatii extreme, in diferite perioade istorice, intre acceptarea si interzicerea jocurilor de noroc. Adesea intalnim atitudini ce variaza de la admiratie la dispret.

Ca in orice alt comportament care devine excesiv, apare intrebarea: ce anume face ca persoana in cauza sa repete o data si inca o data acelasi comportament, care devine mult mai important decat orice lucru din viata cotidiana? Care sunt modificarile ce intervin in viata personala sau in mediul natural al unei persoane, astfel ca un anume comportament sa traverseze bariera dintre normal si patologic?
Autorii care au studiat jocul de noroc patologic emit diverse ipoteze, de la faptul ca acest comportament ar fi expresia unor ritualuri magice, sau un vestigiu al comportamentelor de risc ce 'incearca' norocul, dand iluzia de control, pana la explicatii mai simple ce au in vedere aspectele ludice, generatoare de stare de bine si euforie.

Putina patologie

Psihiatrii vorbesc despre jocul de noroc patologic in situatia in care acest comportament persista dincolo de efectele devastatoare in plan material, familial, social, profesional. Asemanator cu ce se intampla in cazul dependentelor de droguri, jocul de noroc dezvolta fenomenul de toleranta, in sensul ca apare nevoia de a creste 'doza' pentru a obtine aceeasi stare de bine, iar incercarea de a stopa jocul se insoteste de efecte fizice si psihice asemanatoare sevrajului la o substanta psihoactiva: iritabilitate, neliniste, dificultati de concentrare sau dispozitie depresiva.
Asadar, nu e de glumit cu jocurile de noroc!

Multi jucatori inca nu considera ca au o tulburare psihica si ca duc o lupta cu sansa si cu riscul.

80% dintre noi
Statisticile din lumea occidentala arata ca cel putin 80% din oameni au jucat cel putin o data un joc de noroc.
Se pare ca incidenta jocurilor de noroc patologice este de 3%, balanta inclinand in favoarea barbatilor. Conform statisticilor, ne putem imagina jucatorul ca fiind barbat, avand o varsta peste 30 ani, apartinand cel putin clasei sociale de mijloc. Adesea, acestia consuma frecvent alcool si droguri. Acestea complica eventualele consecinte, in acest subgrup conflictele interpersonale si somajul fiind mai frecvente.

Trasaturile jucatorului

Etiologia acestui comportament ia in considerare, alaturi de trasaturile psihologice mentionate mai sus, si vulnerabilitatea biologica, studii ale ultimilor ani disputand inca jocul de noroc intre comportamentele din spectrul obsesiv-compulsiv sau cele adictive (dependenta de substante). Iata si criteriile diagnostice ce ar necesita ajutor specializat:

• Inabilitatea progresiva de a controla acest comportament in detrimentul pierderilor financiare si relationale;
• Nevoia de a juca sume din ce in ce mai mari pentru a atinge aceeasi stare de excitabilitate;
• Jocul aduce cu sine o stare euforica, iar imposibilitatea de a juca determina fenomene de 'sevraj';
• Existenta unor preocupari persistente in ceea ce priveste jocul: planificari, modalitati de a gasi bani etc.;
• Esecurile repetate in a controla jocul pe parcursul acestuia sau de a stopa acest comportament;
• Jocul, privit ca modalitate de a scapa de probleme sau de a diminua sentimente precum vinovatia, anxietatea, depresia, descurajarea;
• Pierderea unei sume de bani este urmata de un nou joc, cu credinta ca 'sigur de data asta voi recupera';
• Cei din jurul jucatorului sunt mintiti in legatura cu amploarea pierderilor sau lipsei controlului asupra comportamentului;
• Adesea apar comportamente ilegale, in legatura cu incercarea de a face rost de bani pentru a juca sau de a acoperi pierderile;
• In timp apar dificultati interpersonale, eventual pierderea de oportunitati profesionale sau a jobului.

Toxoplasmoza este, in egala masura, o boala a omului si animalelor, determinata de protozoarul Toxoplasma gondii, care este un parazit intracelular (la om preferand celulele nervoase, retinocoroidiene sau reticulohistiocitare), din ordinul Coccidia, clasa Sporozoare, care exista in trei forme : vegetativa (responsabila pentru manifestarile acute ale infectiei) ; chistica (care declanseaza infectia persistenta si latenta) si oochistica (caracteristica numai pisicii care constituie gazda obligatorie in care se desfasoara ciclul biologic evolutiv al toxoplasmei). Toxoplasmele, care nu rezista in mediul extern la temperaturi scazute, pot fi, practic, ingerate de orice mamifer, dar ciclul lor evolutiv complet este circumscris numai familiei Felidae (pisicii), in al carei intestin se multiplica repetat, rezultand oocisti pe care pisica ii elimina, odata cu materiile sale fecale, in mediul exterior, unde, prin maturarea chistului, puterea de infectiozitate se poate mentine timp de aproape un an in conditii corespunzatoare de umezeala. Ingerand aceste oochisturi mature infectante sau diverse alte tesuturi animale contaminate cu toxoplasme, pisica devine cel mai sigur rezervor infectios, astfel incat 20-80 % din persoanele care vin in contact direct (prin atingerea excrementelor sale) sau indirect (prin consumul de alimente contaminate cu pamant ce contine chisturi mature) cu pisica, dobandesc toxoplasmoza care, in cele mai multe cazuri, se manifesta prin forme usoare sau inaparente dar care, uneori, poate provoca limfadenita, manifestata prin oboseala, slabiciune musculara, anorexie si febra, iar in formele sale mai grave, prin miocardita, pneumonie, hepatita si meningoencefalita toxoplasmozica.

Infectiozitatea toxoplasmozei este cu atat mai grava cu cat, daca ea a fost dobandita de femei in cursul sarcinii, se poate transmite produsului de conceptie, transformandu-se in toxoplasmoza congenitala, cu consecinte letale asupra acestuia. Din acest motiv, se recomanda ca femeile gravide sa evite orice contacte cu pisica, iar, prin educatie sanitara corespunzatoare si masuri igienice riguroase, sa reduca riscul dobandirii infectiei.