MEDICATIA APARATULUI EXCRETOR

Medicatia aparatului excretor

Atunci cand medicul veterinar stabileste sa faca o terapie cu lichide trebuie sa-si puna urmatoarele intrebari:

cand trebuie instituita terapia cu lichide ?

ce fel de solutii va utiliza ?

ce cantitate de lichid va trebui administrata ?

cat de repede va trebui administrata solutia ?

care va fi calea de administrare ?

care va fi rezultatul terapiei instituite ?

Raspunsul la aceste intrebari sunt critice si depinde de cunostintele si intelegerea mecanismelor homeostatice normale. Depinde de anamneza, de aspectele de baza in care o boala in particular afecteaza echilibrul metabolic al apei si electrolitilor si de stabilirea unui diagnostic corect.

Scopul terapiei cu lichide si electroliti este de a corecta deshidratarea sau suprahidratarea, dezechilibrul electrolitic si/sau dezechilibrul acido-bazic. Ea poate sa fie indicata pentru a corecta conditiile de acidoza sau alcaloza, tratamentul socului, administrarea parenterala de hrana sau chiar pentru stimularea functiilor unor organe (ex. rinichii).

Cauzele pierderilor de lichide, electroliti si/sau proteine includ situatiile in care substantele nu sunt disponibile deoarece nu sunt administrate, sau sunt conditii dependente de animal, de ex. un animal cu o fractura de mandibula, in care animalul  poate sa fie incapabil sa ingere hrana sau lichide, sau un animal cu tulburari ale SNC care poate sa fie incapabil sa manance sau sa bea apa datorita existentei unei boli primare. Alte cauze ale aparitiei unui dezechilibru al lichidelor, electrolitilor si/sau proteinelor pot sa implice excesiva lor eliminare din organism.

Informatii se obtin prin interogarea proprietarului animalului, prin observarea pacientului si prin  examinarea clinica si se refera la: durata si frecventa vomitarii si/sau diareii, consistenta fecalelor, frecventa urinarii, culoarea urinii, prezenta si caracterul setei, dieta si lichidele ingerate/consumate, uscaciunea si elasticitatea pielii, natura si culoarea mucoaselor si sclerei oculare, mirosul respiratiei si greutatea pierduta sau castigata.

Colectarea, determinarea cantitatii si analiza urinei este necesara pentru a diagnostica boala primara. Analiza urinei va include teste de laborator pentru determinarea greutatii specifice, glucozei, acetonei, pH-ului, albuminei precum si examinarea sedimentului microscopic.

In timpul starii de deshidratare, daca rinichii functioneaza normal, greutatea specifica a urinei va creste si volumul urinei va scade. Daca greutatea specifica a urinei este neschimbata sau scazuta si animalul prezinta semne clinice de deshidratatre este foarte posibil ca rinichii sa nu functioneze corespunzator si atunci trebuie sa se efectueze teste mult mai complicate.

Greutatea specifica a urinei va fi monitorizata in timpul perioadei de tratament. O scadere a acestor parametri indica ca s-a produs hidratarea.

Daca animalul nu a primit  un tratament cu o solutie care contine glucoza, dar glucoza este gasita in urina este foarte posibil ca acidoza de origine diabetica sa produca deshidratarea.

Glucoza din urina va fi si ea monitorizata in timpul tratamentului. Daca animalul a primit glucoza si aceasta creste in urina la +3 sau +4, doza trebuie micsorata corespunzator.

Acetona este gasita in urina frecvent in timpul deshidratarii si/sau lipsei de glucide din hrana (ex. infometare).

Daca pH-ul urinei este alcalin la speciile care au in mod normal urina acida, aceasta indica prezenta alcalozei daca nu este detectata nici o boala renala sau a tractului urinar.

Prezenta albuminei in urina si a sedimentului poate sa fie o indicatie a unei boli renale. Daca rinichii functioneaza corespunzator ei pot sa raspunda la diferite injurii. Cu toate acestea, in prezenta insuficientei renale, terapia trebuie sa fie specifica altfel tratamentul poate sa fie fatal.

Examenul de laborator al sangelui va include: hematocritul, CO₂ plasmatic, puterea de combinare (bicarbonatul), Cl^- , Na+ , azotul ureic si creatinina.

Hematocritul este un indicator al starii de hidratare. Cand gradul de hidratare este crescut, hematocritul va scade. Daca hidratarea creste si hematocritul scade sub normal, atunci trebuie luata in considerare terapia sangelui.

Daca animalul se afla in conditii critice, este esentiala monitorizarea pH-ului arterial, presiune O₂ si presiune CO₂ pentru a gestiona corespunzator cazul.

In tabelul 1 sunt redati parametri care trebuie monitorizati si valorile normale de referinta

Tabelul 6 Parametri care trebuie monitorizati in perioada terapiei cu lichide

Caii prezinta unele probleme in mentinerea echilibrului acido-bazic. In cazurile cu diaree severa, soc si obstructie intestinala caii par sa fie predispusi la acidoza metabolica severa.

Acidoza respiratorie se produce de obicei atunci cand se realizeaza anestezia in circuit inchis la cabaline.

O concentratie scazuta, anormala de Na+ este frecvent intalnita in cazul deshidratarii la cal. Hipopotasemia severa cu valori serice ale K+ mai mici de 2,5-3 mEq/l poate sa necesite tratament cu solutii care contin mult K+.

Hiperpotasemia este si ea periculoasa atunci cand nivelul seric este mai mare de 7 mEq/l si poate sa fie asociata frecvent cu acidoza la iepe. Corectarea rapida a acidozei va fi obisnuit realizata prin corectarea hiperpotasemiei.

Rumegatoarele prezinta tulburari frecvente ale echilibrului acido-bazic. Cand un diagnostic al unei boli a abomasului este insotita de o tulburare evidenta a echilibrului lichidelor, hipocloremia, hipopotasemia si alcaloza sunt in mod obisnuit prezente. Aceste considerente vor fi confirmate prin teste de laborator corespunzatoare.

Supraincarcarea cu cereale va duce la deshidratare severa si la acidoza metabolica. In sindromul diareic la vitel se produce deshidratarea severa si acidoza metabolica, iar in unele cazuri poate sa apara hiperpotasemie care este foarte periculoasa.