OBIECTUL SI PROBLEMATICA SOCIOLOGIEI MEDICALE. SANATATEA SI BOALA . SANATATEA SI CALITATEA VIETII

OBIECTUL SI PROBLEMATICA SOCIOLOGIEI MEDICALE. SANATATEA SI BOALA . SANATATEA SI CALITATEA VIETII

Progresul tehnic, economic si social din ultimele decenii a contribuit in mod esential la asigurarea confortului si bunastarii oamenilor, la imbogatirea continutului vietii, usurarea muncii si a conditiilor de existenta ale acestora, fapt ce s-a reflectat pozitiv asupra dezvoltarii bio-psiho-sociale a indivizilor si colectivitatilor umane. In acelasi timp, civilizatia contemporana a creat conditii pentru aparitia unor noi provocari la adresa starii de sanatate a oamenilor, a numerosi factori de risc pentru viata acestora. Poluarea aerului, solului si apelor de suprafata, zgomotul si circulatia stradala, utilizarea exagerata a substantelor chimice in industrie si agricultura, problemele create de aglomerarile urbane si industriale, stresul, sedentarismul si abuzurile alimentare si medicamentoase, etc. sunt doar cateva exemple de presiuni nocive asupra sanatatii populatiei.

Aparitia sociologiei medicale se bazeaza atat pe pluridimensionalitatea fenomenului "sanatate", cat si pe ambitia sociologiei care se doreste, in conformitate cu dezideratele enuntate de intemeietorii sai, o stiinta a "bunastarii" si a "libertatii" umane.

Sociologia medicala reprezinta o sociologie de ramura relativ recenta (deceniul al V- lea - sec XX), aparuta ca urmare a progresului inregistrat de stiinta medicala, din punct de vedere tehnic si organizational si a penetratiei cunoasterii sociologice in perimetrul stiintelor medicale. Orientarea catre social in medicina are indelungate traditii, fiind determinata de multiple necesitati practice vizind optimizarea si umanizarea actului medical. In acest sens, reconsiderarea patologiei umane din perspectiva interactiunii factorilor biologici cu cei sociali si a influentei mediului social ca importanta variabila etiologica, aprecierea starii de sanatate a populatiei ca indicator de baza al bunastarii sociale, concentrarea activitatii profilactice si preventive asupra grupurilor si colectivitatilor si considerarea raportului intre medic si pacient ca o relatie institutionala au contribuit in cea mai mare masura la depasirea punctului de vedere al medicinei curative, strict biologice.

Sociologia medicala a debutat practic odata cu publicarea lucrarii "Le suicide. Etude de sociologie" (1897) a lui Durkheim, in care el distinge doua tipuri de solidaritate: mecanica si organica.

Solidaritatea mecanica este, ca forma de integrare sociala caracteristica societatilor primitive, definite de o minima diviziune a muncii, omogenitate a rolurilor sociale, experiente de viata comuna si o constiinta colectiva puternica.

Solidaritatea organica este specifica societatii moderne industriale cu o diviziune a muncii sociale complexa, care presupune prin specializare si interdependenta intre indivizi. Membrii societatii sunt diferiti, fiecare avand propria personalitate, iar constiinta colectiva restrangandu-se in favoarea celei individuale. Fiecare parte a sistemului are propria miscare, diviziunea complexa a muncii asigurand armonia si coeziunea ansamblului. Indivizii coopereaza pentru realizarea unor scopuri pe care nu le pot atinge singuri, datorita diferentelor de rol si a interdependentei impuse de diferentelor de status.

Dezagregarea relatiilor sociale - anomia - are consecinte negative pentru societate, dar si pentru persoane, acestea putand fi impinse catre comiterea sucidului. Folosind date statistice, demografice din surse autorizate, Durkheim contrazice teoriile potrivit carora rata suicidului este influentata de factori geografici, climatici, biologici, rasiali sau psihologici. El a sustinut ca suicidul este un fapt social obiectiv si poate fi explicat numai prin factori sociali. Analizand fenomenul sinuciderii (fenomen medical si social) Durkheim a demonstrat ca acesta variaza in functie de un alt fapt social, integrarea si coeziunea sociala, aparand astfel cerinta metodologica de a explica un fapt social tot prin factori de natura sociala.

Sociologia medicala are drept obiect de studiu fundamentele sociale ale sanatatii si imbolnavirii, interdependenta dintre factorii sociali si starea de sanatate sau de boala a populatiei, precum si incidenta starii de sanatate sau de boala asupra vietii sociale a indivizilor si a grupurilor umane.

Manifestarea unor tendinte contradictorii si de mare complexitate asupra starii oamenilor, create de procesul de trecere de la civilizatia moderna la civilizatia post-moderna, plaseaza sanatatea intr-un loc de frunte pe scara valorilor sociale, care definesc nivelul de trai si calitatea vietii. Sanatatea a devenit un bun deosebit de pretios, nu numai pentru bunastarea individului, ci si a colectivitatilor umane, iar apararea si promovarea sanatatii a depasit interesul individual si s-a transformat intr-o problema de prim rang pentru orice comunitate umana.

Obiectivele sociologiei medicale

Obiectivul medical

Sociologia medicala informeaza asupra proceselor sociale care interfereaza cu echilibrul fizic sau mental al indivizilor, aducandu-si aportul la realizarea studiilor de epidemiologie sociala, la studiul conceptiilor despre sanatate, si al comportamentului sanitar, in organizarea activitatii sanitaresi elaborarea politicii sanitare.

Obiectivul economic

Sociologia medicala efectueaza cercetari asupra costurilor ingrijirii medicale, consumul de medicamente, cheltuielile individuale si de la buget referitoare la sanatate, oferind cunostinte utile asupra comportamentelor sociale care influenteaza producerea si consumul prestatiei sanitare.

Obiectivul sociologic

Analizand problemele de sanatate, sociologia medicala vizeaza cunoasterea societatii, domeniul medical reflectand in mod specific comportamentul individual si al grupurilor sociale. Studiind raportul sanatate - boala - societate, sociologia medicala incearca sa dezvaluie acest loc particular al vietii sociale.

Dreptul la sanatate este unul fundamental, asa cum este si dreptul la educatie. Sanatatea este o valoare si o conditie indispensabila pentru toate celelalte activitati umane, pentru nivele inalte de competenta si performanta, pentru bucuria de a trai, pentru sentimentul de bine si siguranta oferit celor pe care ii iubim.

Sanatatea manifesta un caracter procesual, evolutiv, datorita caruia definirea sa cunoaste o multitudine de variante in concordanta cu dinamica si specificul valorilor culturale, cunostintele acumulate, etc.

Granita dintre sanatate si boala nu este atat de clar conturata precum

s-ar crede. Pentru a ajunge la o stare de sanatate optima, este necesar sa fim constienti de factorii de risc si de cei de protectie; sa avem informatii corecte si cunostinte adecvate despre acestia; sa avem o atitudine pozitiva fata de factorii de protectie si una negativa fata de cei de risc; sa practicam comportamentele sanatoase si sa le evitam pe cele nocive.

Cea mai consacrata definitie a sanatatii este cea data de Organizatia Mondiala a Sanatatii (1948) - "Sanatatea reprezinta starea completa de bine din punct de vedere fizic, mintal si social. Ea nu inseamna numai absenta bolii sau a infirmitatii". Caracteristicile definitiei sunt urmatoarele:

• este acceptata de toata lumea ca o "aspiratie";
• realizarea ei presupune responsabilizarea societatii;
• definitia subliniaza caracterul pozitiv si multiaxial al sanatatii.

Criteriile utilizate tin cont de: bunastarea functionala, capacitatea organismului de a se adapta la conditiile variate de viata si munca, conditia umana care il face pe individ creativ (criteriu utilizat frecvent de scoala franceza).

Din punct de vedere strict biologic, sanatatea omului consta in acea stare functionala a celulelor, tesuturilor si organelor care asigura continuitatea biologica si armonizarea perfecta (optima) a organismului uman in raporturile sale cu mediul.

Aceasta inseamna ca:

• fiecare celula a organismului functioneaza si se reproduce la capacitate optima si in armonie cu toate celelalte celule din organism;
• fiecare organ functioneaza la capacitate optima si in armonie cu toate celelalte organe ale fiintei umane;
• organismul uman in ansamblul sau se afla in relatii de armonie cu mediul natural in care traieste.

Sanatatea perfecta, in cadrul strict psihologic, consta in perceperea si reflectarea de catre fiinta umana a existentei unei armonii perfecte in privinta functionarii biologice a organismului sau si a relatiei acestuia cu mediul natural si social in care traieste, astfel ca individul poate sa faca fata, in mod optim, tuturor contingentelor (legaturilor exterioare). Din punct de vedere psihic, sanatatea poate fi inteleasa drept armonia dintre comportamentul cotidian si valorile fundamentale ale vietii asimilate de individ, reprezentand starea organismului in care capacitatea sa de a munci, a studia sau a desfasura activitatile preferate este optima.

Sub aspect social, sanatatea reprezinta acea stare a organismului in care capacitatile individuale, necesare indeplinirii sarcinilor si rolurilor sociale, se afla la un nivel optim. Omul, in decursul vietii sale, joaca anumite roluri. Functionarea societatii depinde in mod exclusiv de modul in care membrii ei isi indeplinesc rolurile, astfel ca sanatatea individului trebuie privita in ambianta cu mediul de munca, de viata, de convietuire, cu mediul economic, social si spiritual in care traieste omul.

Sanatatea poate fi definita si ca o posibilitate de adaptare armonioasa la un mediu ambiant complex; boala apare astfel, prin antiteza, ca o imposibilitate de adaptare la multitudinea de conditii ambientale: din punct de vedere social va fi deci o inadaptabilitate la mediul social, sanatatea fiind si expresia starii de bine din punct de vedere social. Omul trebuie privit in consecinta ca o fiinta sociala - o entitate biologica, economica, culturala, sociala - dreptul la sanatate facand parte indestructibil din justitia sociala.

In raport cu sanatatea, boala se manifesta ca o forma particulara de existenta a omului, caracterizata printr-un proces care tulbura echilibrul partilor in organism si al organismului in raport cu mediul si care duce, fie la limitarea sau disparitia libertatii si a capacitatii de munca, fie la moartea celui care s-a imbolnavit.

Definirea bolii ca ''viata ingradita in libertate" scoate in evidenta atat aspectele biologice cat si sociale importante, cum ar fi functia si pozitia specifica a omului la locul de munca (salariat, patron, lucrator pe cont propriu, lucrator intelectual, functionar public s.a.) sau in familie (bunic, sot, fiu, persoana dependenta de ceilalti sau persoana cu   responsabilitati sporite fata de membrii familiei etc.), in cadrul microgrupurilor sociale profesionale si neprofesionale, al diferitelor organizatii si institutii sociale, culturale etc.

In sociologie si medicina moderna, conceptul de boala s-a extins "la orice dereglare organica sau psihica, reala sau imaginara, care perturba senzatia de bunastare a unei persoane, amenintandu-i existenta".

Prin urmare, boala altereaza functionarea organismului si impiedica persoana afectata sa-si atinga scopurile sociale pe care si le-a propus. Aducand unele modificari in biologia organismului, ce se externalizeaza prin tulburarea reglarii neuro-umorale, boala limiteaza capacitatile adaptive ale omului si-i reduce, intr-o masura mai mare sau mai mica, temporara sau definitiva, capacitatea de a exercita rolurile pe care si le-a propus. Riscul de imbolnavire sau factorul de risc - constand din totalitatea conditiilor sau circumstantelor de ordin medical sau de alta natura ce ar putea prezenta un pericol pentru sanatate si ar situa individul sau grupul uman asupra caruia actioneaza intr-o pozitie de inferioritate fata de alti indivizi sau alte colectivitati cu caracteristici identice - constituie unul dintre elementele de baza care trebuie luate in considerare la definirea starii de sanatate. Factorii de risc ce rezulta din civilizatia contemporana sunt numerosi; ei au naturi diferite si se refera, in special, la conditiile de mediu necorespunzatoare, poluarea mediului, noxele profesionale, numeroasele stresuri, contactul cu bolnavii care au contactat boli transmisibile, alimentatia carentata sau supraalimentatia, nivelul cultural-sanitar scazut al familiei etc.

Din punct de vedere biologic, boala este o stare a organismului sau a unei parti din organism in care functiile sunt afectate sau deranjate de factori interni sau externi.

Din perspectiva plurifactoriala, boala poate fi definita drept o stare finala, rezultat al unei combinatii a factorilor ecologici si comportamentali aflati in interactiune cu predispozitiile genetice, care plaseaza statistic individul

intr-o situatie de risc marit, ca urmare a unei alimentatii nerationale, dezechilibrate, de lunga durata, expunerii cronice la agentii patogeni ai locului de munca, stresului vietii sau altor factori (R. Fitzpatrick, 1986).

Boala reprezinta, mai mult decat o o suma de simptome, fiind un proces care, chiar daca nu conduce la modificari importante structurale sau functionale, afecteaza psihicul individului ca o reactie la boala. Starea de boala, legitimata prin diagnostic, conduce la aparitia unui comportament structurat in jurul acestei stari. Constiinta bolii conduce la manifestarea unor stresuri psihice majore si de lunga durata.

Se diferentiaza in acest sens anozognozia, negarea subiectiva sau nerecunoasterea bolii si opusul sau, hiperozognozia, respectiv supraevaluarea subiectiva a simptomelor.

Pentru dimensiunile particulare ale bolii, literatura medicala anglo-saxona a introdus urmatorii termeni:

• pentru neprofesionisti, boala este definita conform perceptiei individului, acesta se defineste bolnav; aceasta este o definitie subiectiva. In unele situatii nu exista concordanta intre subiectiv (perceptia persoanei) si obiectiv (evaluarea medicala). Exprimarea "bolii" ca perceptie subiectiva in engleza corespunde cuvantului "illness"
• pentru profesionisti, criteriile de definire a bolii sunt biomedicale in concordanta cu un ansamblu de semne si simptome. In engleza cuvantul care exprima "boala" ca diagnostic medical este "disease".
• in literatura engleza se intalneste si cuvantul "sickness" care se refera la expresia bolii in raport cu normele sociale; "sickness" - realitatea socio - culturala a bolii, adica modelarea rolului social al bolnavului, formele de adaptabilitate sociala a maladiei ori atribuirea etichetei de bolnav persoanei suferinde.

Pentru toti acesti termeni, in limba romana exista un singur cuvant: "boala".

Boala presupune si anumite restrictii modificand stilul de viata al individului si implicit afectand starea sa psihica:

restrangerea sau modificarea unor activitati motrice sau fiziologice;

limitarea sau suprimarea unor activitati intelectuale sau profesionale;

suprimarea unor activitati extraprofesionale;

modificarea relatiilor intepersonale in sensul diminuarii contactelor cu cei apropiati;

dereglarea raporturilor familiale sau conjugale;

pierderea sau reducerea capacitatii de munca si, implicit, a posibilitatilor asigurarii subzistentei;

dependenta de alte persoane, mai ales in cazul aparitiei unor infirmitati.

Starea de boala depaseste astfel limita biologicului, fiind o stare sociala devianta si de nedorit. Prin devianta se intelege orice abatere de la regulile de convietuire si imperativele de ordine ale unei forme de viata colective, iar comportamentul deviant este supus de obicei corectiei, tratamentului sau pedepsirii de catre agentiile de control social.

Notiunea de stare de sanatate a populatiei sau a colectivitatilor umane - fenomen complex din punct de vedere biologic si social - este expresia nivelului de sanatate si a caracteristicilor sanatatii membrilor unei colectivitati umane in ansamblul ei.

Starea de sanatate a populatiei nu inseamna o simpla insumare a atributului de bolnav sau sanatos al fiecarui membru al unei colectivitati, ci un fenomen calitativ nou, biologic si social, care se manifesta ca o rezultanta a ansamblului situatiilor individuale de sanatate/boala si ca proprietate definitorie a colectivitatii umane date (cercetate).

In acest spirit, stiinta medicala romaneasca sustine ca "starea de sanatate a populatiei este expresia de sinteza a variatelor stari individuale de echilibru si dezechilibru pe plan fizic, mintal (afectiv, intelectual si moral) si social intre membrii colectivitatilor si mediul lor de viata si munca".

Punand in interdependenta notiunile ce definesc conceptul de stare de sanatate a populatiei, rezulta cateva idei de mare importanta teoretica si practica:

a. notiunea de sanatate depaseste caracterul individual al relatiei medic si bolnav (conceptia traditionala), incluzand in aceasta relatie si raporturile sociale complexe ce se stabilesc la nivel social global (integral);

b. sanatatea - atat in plan individual cat si social - se impune ca o valoare universala pentru orice colectivitate umana, indiferent de idealurile acesteia; ea apare ca un indicator de cea mai mare importanta in aprecierea bunastarii generale, ca bunastare pe plan economic, social si cultural;

c. imbunatatirea starii de sanatate a indivizilor si colectivitatilor se manifesta, pe de o parte, ca efect direct al nivelului de trai si al calitatii vietii, iar pe de alta parte, ca o premisa de cea mai mare insemnatate pentru ridicarea bunastarii economice, sociale si culturale a populatiei;

d. dependenta sanatatii de factori macrosociali dovedeste ca actul medical excede reperele pur biologice. Dinamica starii de sanatate, reactiile la boala si comportamentul fata de boala difera nu numai in functie de factorii fizici si psihici, ci si de variabile cu un accentuat continut social (gradul de cultura, rolurile sociale jucate de indivizi, statutul lor social, stratificarea sociala, mobilitatea profesionala si sociala etc.);

e. atat sanatatea cat si boala sunt atribute ale vietii oamenilor care nu se preteaza decat partial la o cuantificare precisa. De cele mai multe ori, este dificil de stabilit cu exactitate momentul de trecere de la sanatate la boala si a celui de evolutie de la boala inaparenta la boala aparenta, constatabila din punct de vedere clinic. Notiunea de boala este relativa, ambigua; boala se instaleaza inainte de manifestarea starilor clinice (de exemplu: sifilisul, cancerul, tuberculoza), chiar daca i se pot constata in mod obiectiv cauzele. Atunci cand avem de-a face cu tulburari functionale (cum ar fi cele neuropsihice), notiunea de cauza fundamentala a bolii devine inoperanta (nevroza, schizofrenia, conversiunile psihomatice s.a.).

f. pentru definirea sanatatii ca bunastare fizica si psihica se pot folosi sisteme de valori relativ bine precizate, care permit formularea de concluzii bazate pe comparatii; pentru interpretarea sanatatii ca bunastare sociala, ca un complex de conditii ce predispun la sanatate. In consecinta, sanatatea ar consta intr-un minim de conformism la anumite norme recunoscute, care variaza in raport cu unele elemente fundamentale, cum ar fi varsta, sexul, colectivitatea, regiunea, etc.

g. sanatatea este normalul sau starea de normalitate in existenta si activitatea oamenilor; ea reprezinta functionarea normala a organismului uman. Prin opozitie, boala consta in deviatia de la functionarea normala a organismului, avand consecinte nedorite intrucat produce disconfort personal sau afecteaza in mod ostil viitorul starii de sanatate a individului.

In existenta cotidiana a oamenilor, nici un individ nu este perfect sanatos (sanatate optima), dar nici toti oamenii nu sunt bolnavi (in acelasi moment), existand astfel o zona de sanatate mai putin perfecta, considerata ca sanatate normala; nici sanatatea si nici boala nu sunt entitati in sine, ci stari ce caracterizeaza un anumit proces de adaptare, in conformitate cu schimbarile vietii si sensul pe care il atribuim acestor schimbari.

Starea de sanatate perfecta constituie un ideal spre care tinteste orice individ, colectivitate umana, si care valorizeaza in mod diferit componentele bio-psiho-sociale ale sanatatii.

Sanatatea grupurilor umane reprezinta o sinteza a sanatatii individuale apreciate intr-o viziune sintetica, globala, ecosistemica. Evolutia societatii, dupa milenii si secole de incertitudini si agresiuni in existenta sa planetara, primeste in epoca moderna conceptualitatea durabilitatii pentru notiunea de sanatate, sensul sau prioritar contopindu-se cu atributele de promovare, echilibru si protectie. Sanatatea reprezinta marea bogatie a lumii. Dreptul la sanatate al individului si al colectivitatii umane (parte a eticii sanatatii), reprezinta o componenta a eticii intregii societati, determinand acesteia cadrul functionarii sub principiul echitatii.

Sanatatea pe de o parte este o calitate a vietii, iar pe de alta parte reprezinta si o masura a calitatii vietii (al nivelului de trai socio-economic si cultural).

Organizatia Mondiala a Sanatatii structureaza cinci dimensiuni ale calitatii vietii ce trebuie avute in vedere in evaluarea programelor de sanatate publica, si anume:

• reducerea simptomelor maladiei
• inlocuirea anxietatii si a descurajarii prin influxuri de stare de bine si optimism
• mentinerea unei retele de interactiuni sociale pozitive
• conservarea aptitudinor cognitive
• aptitudinea de a munci si de a pastra un nivel de trai si de munca suficient

Factorii psihosociali care influenteaza starea de sanatate si de boala sunt:

- comportamente sanatoase si de risc;

- abilitati cognitive, emotionale si sociale;

- atitudini si valori personale legate de sanatate;

Perspective diferite asupra sanatatii

In secolul al XIX-lea si la inceputul secolului XX, sanatatea era definita doar ca absenta bolii. Aceasta perspectiva asupra sanatatii este denumita modelul biomedical al sanatatii. Din perspectiva acestui model, sanatatea este studiata in termeni de reducere a imbolnavirilor, boala fiind determinata de factori biologici, chimici sau genetici.

Boala este definita doar in termeni de tulburari la nivel biologic, chimic sau modificari la nivel genetic.

In anii '70, un medic pe nume Engel a constatat ca exista si alti factori care pot influenta starea de boala in afara de cei identificati pana in acel moment, adica cei biologici. Acesti factori au fost denumiti factori psihosociali. Sanatatea este astfel redefinita din perspectiva acestei noi abordari biopsihosociale. Boala nu este explicata doar in termeni de prezenta a unor disfunctii la nivel biologic, chimic sau genetic, ci si prin aspectele psihologice si sociale ale sanatatii. Factorii psihologici care afecteaza starea de sanatate sunt atitudinile fata de sanatate si comportamentele adoptate de o persoana.

Sanatatea unei persoane este influentata, alaturi de aspectele biologice, de factori cum ar fi:

. statutul socio-economic al persoanei - persoanele sarace dezvolta in special anumite tipuri de boli, iar persoanele bogate alte tipuri de boli.

De exemplu, cancerul de esofag, cel de stomac si de pancreas sunt mai frecvente la persoanele sarace, ele fiind denumite si cancerele saraciei, in timp ce cancerul de piele si cel de colon sunt mai frecvente la persoanele bogate, fiind denumite cancere ale bogatiei (Nicholas, 2000).

. cultura si rasa carora le apartine persoana - exista diferente semnificative intre culturi diferite privind incidenta unor boli.

De exemplu, rata mortalitatii datorata bolilor cardiovasculare este in Franta de aproximativ 80 de decese din 100.000 pe an la barbati si 20 de decese din 100.000 pe an la femei, in timp ce in Rusia rata mortalitatii este de 500 de decese din 100.000 pe an la barbati si 80 de decese din 100.000 pe an la femei (Weidner, 2000). Mortalitatea datorata bolilor cardiovasculare in Rusia este de 4 ori mai mare decat in Statele Unite ale Americii.

. nivelul de educatie al persoanei - exista diferente in incidenta unor boli in functie de nivelul educational.

. genul persoanei - exista diferente semnificative intre fete/femei si barbati in incidenta unor boli.

Diferente de gen in incidenta unor boli

In anul 2002, durata medie de viata in Romania a fost de aproximativ 71 de ani (comparativ cu 78 de ani in tarile Uniunii Europene), cu un avantaj de aproximativ 3-4 ani pentru femei comparativ cu barbatii. Acest avantaj al femeilor, cu valori mai mici sau mai mari, se regaseste in multe tari ale lumii.

Dupa 1989, durata medie de viata a barbatilor a scazut dramatic, incepand sa-si revina abia dupa 1996 .

Organizatia Mondiala a Sanatatii ia in considerare durata medie de viata sanatoasa a omului. Din acest punct de vedere, durata medie de viata sanatoasa a romanilor este de 61,7 ani (59,5 ani pentru barbati si 64 de ani pentru femei). Mai mult, daca se calculeaza procentul aproximativ de ani 'pierduti' din viata datorita bolii, femeile au un procent mai mare de ani pierduti decat barbatii: 12,9% din durata posibila de viata pentru femei comparativ cu 10,2% pentru barbati. (Organizatia Mondiala a Sanatatii, 2001).

Sanatatea se intretine printr- o serie de comportamente, denumite comportamente sanatoase. Formarea si dezvoltarea acestor comportamente sunt buni predictori ai starii de bine fizice si psihice.

De exemplu, exercitiul fizic, realizat constant, este un comportament sanatos, care are rol protector pentru starea de sanatate prin beneficiile sale asupra organismului.

Comportamentele sanatoase sunt invatate de catre copii in cadrul procesului de socializare prin observarea si imitarea adultilor. Alimentatia este unul dintre comportamentele care se invata in cadrul familiei. Obiceiurile alimentare sunt de cele mai multe ori asemanatoare in cadrul aceleiasi familii. Obisnuim sa consumam tipurile de alimente si sa preferam tipurile de preparare a alimentelor (prajire, fierbere) care sunt frecvent utilizate in familie.

Comportamente sanatoase:

- exercitiu fizic (practicat de minim 3 ori pe saptamana);

- alimentatie sanatoasa;

- echilibru somn-veghe;

- comportament sexual protejat;

- comportamente preventive (vizite medicale regulate, utilizarea centurii de siguranta, utilizarea

cremelor de protectie solara, utilizarea echipamentelor de protectie).

Comportamente de risc:

- sedentarism;

- alimentatie nesanatoasa;

- fumat, consum de alcool, droguri;

- comportament sexual neprotejat;

- neutilizarea centurii de siguranta, a echipamentelor de protectie, a cremelor de protectie

solara;

- nerespectarea unui program de controale medicale periodice.

Organizatia Mondiala a Sanatatii demonstreaza ca 50% din totalul cauzelor de decese se datoreaza unui stil de viata nesanatos, in care fumatul, abuzul de alcool, sedentarismul, alimentatia irationaa  au efecte deosebit de nocive.

Cu alte cuvinte, jumatate din cauzele de mortalitate sunt prevenibile prin modificarea stilului de viata. Stilul de viata sanatos este 'vaccinul', cel mai eficient pentru bolile care nu au un tratament curativ, de vindecare. Din nefericire, in aceasta categorie se includ de fapt majoritatea bolilor. Diabetul, cancerul, bolile cardiovasculare, SIDA sunt mai bine monitorizate si controlate astazi de catre medicina moderna decat acum doua-trei decenii, dar ele nu sunt eradicate prin tratamente medicale specifice.

Calitatea vietii este data de perceptiile indivizilor asupra situatilor lor sociale, in contextul sistemelor de valori culturale in care traiesc si in dependenta de propriile trebuinte, standarde si aspiratii (OMS, 1998).

Mai specific, prin calitatea vietii in medicina se intelege bunastarea fizica, psihica si sociala, precum si capacitatea pacientilor de a-si indeplini sarcinile obisnuite, in existenta lor cotidiana. O definitie utilitarista este propusa de Revicki & Kaplan (1993): calitatea vietii reflecta preferintele pentru anumite stari ale sanatatii ce permit ameliorari ale morbiditatii si mortalitatii si care se exprima printr-un singur indice ponderat - ani de viata standardizati, in functie de calitatea vietii.

Analizele consacrate calitatii vietii sunt deosebit de utile pentru practica medicala, in evaluarea efectelor fizice, psihice si sociale ale imbolnavirilor si tratamentelor medicale asupra vietii de zi cu zi a oamenilor; in analiza efectelor tratamentelor sau bolii, din punctul de vedere al pacientului, precum si in determinarea nevoilor pacientului de suport psihic, fizic si social pe durata imbolnavirii. Folosirea instrumentelor pentru evaluarea calitatii vietii pacientilor ajuta personalul medical sa aleaga intre diferite tratamente alternative, sa informeze pacientii asupra efectelor posibile ale diferitelor proceduri medicale, sa monitorizeze progresul tratamentelor aplicate, din punctul de vedere al pacientului si, in fine, permite personalului medical sa proiecteze pachete de ingrijiri medicale eficace si eficiente.

Dimensiuni ale calitatii vietii:

1. Bunastarea emotionala sau psihica, ilustrata prin indicatori precum: fericirea, multumirea de sine, sentimentul identitatii personale, evitarea stresului excesiv, stima de sine (self-esteem), bogatia vietii spirituale, sentimentul de siguranta.

2. Relatiile interpersonale, ilustrate prin indicatori precum: a te bucura de intimitate, afectiune, prieteni si prietenii, contacte sociale, suport social (dimensiunile suportului social).

3. Bunastarea materiala, ilustrata prin indicatori precum: proprietate, siguranta locului de munca, venituri adecvate, hrana potrivita, loc de munca, posesie de bunuri (mobile - imobile), locuinte, status social.

4. Afirmarea personala, care insemna: competenta profesionala, promovare profesionala, activitati intelectuale captivante, abilitati/deprinderi profesionale solide, implinire profesionala, niveluri de educatie adecvat profesiei.

5. Bunastarea fizica, concretizata in sanatate, mobilitate fizica, alimentatie adecvata, disponibilitatea timpului liber, asigurarea asistentei medicale de buna calitate, asigurari de sanatate, activitati preferate interesante in timpul liber (hobby-uri si satisfacerea lor), forma fizica optima sau fitness, concretizata in cei patru S, Strenght - forta fizica, Stamina - vigoare sau rezistenta fizica, Suppleness - suplete fizica si Skills - indemanare sau abilitate fizica (Lupu, Zanc, 1999, pag. 57).

6. Independenta, care insemna autonomie in viata, posibilitatea de a face alegeri personale, capacitatea de a lua decizii, autocontrolul personal, prezenta unor valori si scopuri clar definite, auto-conducerea in viata.

7. Integrarea sociala, care se refera la prezenta unui status si rol social, acceptarea in diferite grupuri sociale, accesibilitatea suportului social, climat de munca stimulativ, participarea la activitati comunitare, activitatea in organizatii neguvernamentale, apartenenta la o comunitatea spiritual-religioasa.

8. Asigurarea drepturilor fundamentale ale omului, cum sunt: dreptul la vot, dreptul la proprietate, la intimitate, accesul la invatatura si cultura, dreptul la un proces rapid si echitabil, etc.

In contextul activitatii din domeniul medical, se impune gasirea unor criterii operationale pentru masurarea calitatii vietii pacientilor Printre modelele existente, se pot aminti: modulul celor 14 nevoi fundamentale ale pacientului, sistematizate de Virginia Henderson (Henderson, 1996, 1977) si cele 12 activitati cotidiene Roper Nancy (1990) esentiale pentru un pacient.

Cele 14 nevoi fundamentale ale pacientului propuse de Virginia Henderson sunt:

1. Respiratie normala.

2. Alimentatia (a bea si manca) adecvata.

3. Eliminarea excretiilor corporale.

4. Miscarea si mentinerea unor pozitii corporale dorite.

5. Somnul si odihna.

6. Selectarea unor articole de imbracaminte potrivite - imbracare si dezbracare.

7. Mentinerea unei temperaturi corporale normale, prin adaptarea imbracamintii si modificarea mediului ambiant.

8. Mentinerea curateniei corporale si protejarea tegumentelor.

9. Evitarea pericolelor din mediul de viata si evitarea ranirii/traumatizarii altora.

10. Comunicarea cu semenii prin exprimarea emotiilor, trebuintelor, temerilor si opiniilor.

11. Practicarea cultului religios la care apartine.

12. Munca, ce da sens si valoare vietii.

13. Jocul si participarea la activitati distractive.

14. Invatarea, descoperirea satisfacerea curiozitatii si folosirea serviciilor medicale accesibile/disponibile.

Cele 12 activitati vitale pentru un pacient sunt, dupa Roper Nancy, urmatoarele:

1. Mentinerea unui mediu de viata sigur si sanatos.

2. Comunicarea cu semenii.

3. Respiratia.

4. Hrana si bautura / satisfacerea minimului de hrana si apa.

5. Eliminarea excretiilor (urina si materii fecale).

6. Imbracarea si curatenia corporala.

7. Controlul temperaturii corporale.

8. Mobilitatea corporala.

9. Munca si jocul.

10. Exprimarea sexualitatii.

11. Somnul.

12. Moartea/decesul.

Ce determina calitatea vietii?

• Gradul in care sperantele si ambitiile proprii se realizeaza in viata cotidiana.
• Perceptia pozitiei in viata a persoanei, in contextul cultural si axiologic in care traieste si in raport cu scopurile, aspiratiile, standardele si preocuparile proprii.
• Evaluarea starii proprii de sanatate, prin raportare la un model ideal.
• Lucrurile ce sunt considerate importante in viata persoanelor.

Constantele starii de sanatate umana

Organismul biologic uman internalizeaza un ansamblu de elemente psihice si social-culturale. Particularitatile biologice ale omului sunt rezultatul filogenetic al intregii dezvoltari istorice a speciei umane, pe cand particularitatile psihice si sociale ale acestuia izvorasc din dezvoltarea sa ca o persoana sociala.

Din punct de vedere substantial, sanatatea/boala pot fi definite in functie de armonia sau dezarmonia organismului, organelor, tesuturilor si celulelor; din punct de vedere situational, sanatatea/boala depind de calitatea ambiantei sociale. Parametrii care definesc in integralitatea ei starea de sanatate sau de boala sunt, deci, de ordin biologic, psihologic si social.

Parametrii biologici ai starii de sanatate reliefeaza conditia biofizica a organismului uman, pentru ca acesta sa poata functiona in mod normal. Celulele, tesuturile si organele umane functioneaza in armonie perfecta si asigura continuitatea biologica, numai daca sunt satisfacute nevoile fundamentale ale omului (hrana, imbracaminte, conditii de locuit, de igiena etc.). Cu toate acestea, starea de sanatate perfecta poate sa fie primejduita prin patrunderea in organism a altor organisme si substante cu caracter nociv, care reduc capacitatile organismului, producand imbolnavirea sau chiar moartea acestuia. De asemenea, parametrii biologici cunosc modificari in functie de ciclul de viata al organismului: perioada de crestere, cea de dezvoltare si cea de deteriorare. De la nastere si pana in anii tineretii adulte, capacitatile biologice ale organismului cresc, iar organismul este capabil sa indeplineasca sarcini complicate. Dupa anii de prima maturitate, procesul de deteriorare celulara il devasteaza pe cel de regenerare celulara; capacitatea biologica a organismului se deterioreaza continuu, producand, in cele din urma, moartea. Prin urmare, parametri biologici si standardul de normalitate au diferite surse de variatie in cadrul ciclului de crestere-dezvoltare-deteriorare.

Parametrii psihologici ai starii de sanatate cuprind conditiile de bunastare psihica si constau in integritatea si capacitatea optima a functiilor si mecanismelor psihice ale indivizilor de a le asigura adaptarea la variatia mediului ambiant. Daca boala fizica (biologica) poate sa fie considerata ca diagnosticabila, in domeniul tulburarilor psihice exista o stare alternativa, dupa care oricine se crede bolnav trebuie considerat ca atare. In cadrul bolilor psihice exista doar un consens relativ intre etimologia si tratamentul bolii. Multe boli mentale depind de calitatea ambiantei (situationale), dar cu toate acestea, numai anumiti indivizi sunt afectati de aceste boli, existand deci, si o anumita analogie cu boala fizica. Totodata, efectele factorilor de "stres" asupra diferitelor categorii de populatie sunt deosebit de semnificative si au intensitati diferite, ceea ce orienteaza tot mai mult catre aspectele sociale ale starii de sanatate si boala.

Parametrii sociali ai starii de sanatate permit intelegerea conditionarii starilor de sanatate-boala in functie de variabilele sociale si culturale care se manifesta in sistemul social global. In principal, parametrii sociali ai starii de sanatate au in vedere conditiile de bunastare sociala, materiala si spirituala, a membrilor colectivitatilor umane si se refera la capacitatea lor optima de a-si realiza rolurile sociale. Acesti parametri pot varia in limitele unor sisteme social-politice diferite, ale sistemelor economice alternative existente in lumea contemporana - economia de comanda de piata si economia traditionala - si ale unor niveluri de dezvoltare economica si sociala.

Bunastarea sociala, ca efect al optimizarii ansamblului vietii sociale, cunoaste specificitati in fiecare tara si pe grupuri de tari, inh functie de caracteristicile si deosebirile care exista intre acestea in privinta dezvoltarii economice, sociale si culturale. Ca urmare, starea de sanatate a colectivitatilor umane care traiesc in acelasi timp, dar in conditii sociale diferite, va fi puternic influentata de aceste conditii, impunandu-se evaluarea normalului si patologicului in fiecare societate umana.

Factorii starii de sanatate umana

Intrucat starea de sanatate are simultan cauze interne si externe, in raport cu organismul uman, factorii care influenteaza sanatatea sunt deosebit de numerosi si cu actiune complexa de natura endogena si exogena. Factorii starii de sanatate isi exercita influentele cu intensitati diferite si cunosc variatii importante in raport cu nivelul de dezvoltare economico-sociala si culturala, nivelul atins de stiinta si tehnica, conditiile aferente de medicina, gradul accesibilitate a populatiei la sistemul de sanatate, mediul rezidential (rural si urban), zonele geografice, varsta si sexul, etc. Fiecare factor conditionant al starii de sanatate reprezinta expresia, rezultanta actiunii unui mare numar de influente si impacturi ale organismului uman cu mediul natural si social, a caror intensitate este variabila.

Actiunea factorilor sanatatii este simultana, interrelationala si globala, fiind foarte greu sa se masoare si sa se ierarhizeze actiunea fiecaruia dintre ei.

Totusi din punct de vedere teoretic, se poate elabora o schema generala, a factorilor care actioneaza asupra starii de sanatate a populatiei, aceasta cuprinzand, in principal, factori de ordin biologic, factori demografici, factori sanitari, factori de mediu fizic si factori de mediu social.

Factorii biologici, ca principali factori endogeni, isi exercita influentele prin variabilitatea reactivitatii organismului uman la provocarile mediului, respectiv posibilitatile organismului de a se adapta la conditiile in continua miscare ale mediului, precum si prin ereditare, care poate sa fie normala sau patologica. Cei mai importanti factori de ordin biologic, care au o mare influenta asupra unor indicatori de baza ai starii sanatatii (cum ar fi: natalitatea, fertilitatea, mortalitatea, morbiditatea, dezvoltarea fizica etc.) sunt ereditatea, sexul si varsta. Imbunatatirea starii de sanatate presupune promovarea fondului ereditar normal, care favorizeaza dezvoltarea organismului uman si aplicarea unor masuri cu caracter preventiv, in vederea limitarii transmiterii la urmasi a structurilor genetice patologice, a unor boli ereditare. Factorii de ordin demografic au un impact puternic asupra starii de sanatate a populatiei si a dinamicii acesteia, atat prin starea demografica (numarul, densitatea, gradul de dispersie si structura populatiei) cat si prin mobilitatea spatiala sau migratorie si mobilitatea sociala a acesteia. Determinand unele caracteristici si imprimand anumite tendinte in starea de sanatate, factorii demografici actioneaza asupra intregului sistem de ocrotire a sanatatii, cu componentele sale - medicala si sociala.

Factorii sanitari, intelesi ca grad de dezvoltare si eficientizare a serviciilor sanitare, exercita un rol important asupra caracteristicilor starii de sanatate. Medicina moderna, prin succesele obtinute, contribuie cu certitudine la reducerea substantiala a morbiditatii, cu deosebire a celei cauzate de bolile transmisibile, a mortalitatii generale si infantile, la prelungirea duratei medii a vietii. Influenta factorilor sanitari asupra imbunatatirii starii de sanatate a populatiei este direct proportionala cu gradul de accesibilitate al populatiei la asistenta medicala si nivelul calitativ al activitatilor institutiilor sanitare. De aceea, extinderea retelei sanitare si dotarea acesteia cu instrumentele si materialele necesare, diversificarea serviciilor sanitare si incadrarea unitatilor sanitare cu personal de inalta calitate si tinuta sunt conditionarile cele mai semnificative, prin care factorii sanitari isi exercita influenta asupra sanatatii populatiei.

Factorii de mediu, ca factori de interactiune intre organismul uman si mediul in care acesta traieste, sunt un concept general, care se refera atat la ambianta naturala sau fizica (lumea naturala sau fizica: lumea organica, vegetala si animala, solul cu resursele sale, apa, clima), cat si la ambianta sociala.

Factorii sanatatii provenind din mediul fizic se refera la un sir de elemente care influenteaza starea de sanatate a indivizilor si a colectivitatilor umane, cum ar fi: factorii cosmici, conditiile hidro-meteorologice si geo-climatice, altitudinea, solul si complexul de agenti naturali:

a. de ordin fizic ( radiatii, praf, temperatura, lumina, magnetism,)

b. de ordin chimic (gaze, produse sintetice de natura chimica, substante toxice s.a.);

c. de ordin biologic (microorganisme, paraziti, virusuri, vectori, )

Factorii din mediul fizic produc influente contradictorii asupra starii de sanatate. Astfel, in cea mai mare parte a lor, factorii fizici din mediul ambiant produc o actiune pozitiva asupra starii de sanatate a oamenilor, daca intensitatea prin care se manifesta nu depaseste anumite limite. Absenta unor factori (substante) din mediul ambiental sau prezenta lor intr-o cantitate insuficienta poate sa genereze perturbari in organismul uman, daca nu se aplica masurile sanitare de completare a lor (fluorul, iodul, vitaminele etc.). Concluzia care se desprinde este urmatoarea: atat excesul cat si insuficienta sau lipsa de substante care alcatuiesc mediul ambiant al omului pot sa influenteze negativ starea de sanatate a acestuia.

Actiunea fiecarui factor de mediu asupra organismului uman nu este izolata, ci intr-o interdependenta permanenta. De asemenea, factorii din mediul fizic se afla intr-o stransa interconditionare cu factorii social-economici, culturali si sanitari, ceea ce face ca actiunea distructiva a unor factori naturali sa nu fie progresiv negativa asupra starii de sanatate. Oamenii pot transforma in mod pozitiv mediul natural, acesta aparand ca un "mediu fizic organizat" si constituind un element al bunastarii economice, sociale, culturale si de sanatate (asanarea mlastinilor, ameliorarea solului, plantarea de paduri, combaterea poluarii, imbunatatirea conditiilor de munca si de odihna etc.).

Factorii de sanatate provenind din mediul social survin din relatiile interumane in cadrul activitatilor din economie, familie, la locul de munca, in activitatea institutiilor, in viata spirituala a societatii. Prin efectele lui, mediul social sintetizeaza conditiile de munca si de viata pe care societatea le pune la dispozitia indivizilor si familiilor.

Nivelul de trai si calitatea vietii influenteaza pozitiv starea de sanatate a populatiei. Expresie a volumului de bunuri si servicii care stau la dispozitia indivizilor si familiilor, in vederea satisfacerii trebuintelor de viata ale acestora, nivelul de trai conditioneaza starea de sanatate a populatiei si este dependent, la randul sau, de gradul de dezvoltare economica a tarii, de masura participarii la procesul de munca a persoanelor apte, de marimea veniturilor create in societate si de gradul de accesibilitate al persoanelor si familiilor la aceste venituri.

Nivelul de trai conditioneaza starea de sanatate a populatiei, direct si indirect, cel putin sub urmatoarele aspecte:

a. prin nivelul si structura consumului, in special prin alimentatie si nutritie (consumul de bunuri alimentare), consumul de imbracaminte, de bunuri de valoare mare si de uz indelungat, consumul de medicamente si materiale sanitare, consumul de bunuri si servicii de igiena personala si familiala etc.;

b. prin conditiile de locuit si serviciile comunale, concretizate in gradul de asigurare a populatiei cu locuintele decente, caracteristicile si gradul de confort al locuintelor, accesibilitatea locuintelor si sistemele de apa, canal, electricitate, gaze, amenajari stradale s.a.;

c. prin conditiile de la locul de munca, intensitatea muncii, monotonia/variabilitatea muncii, durata zilei si saptamanii de lucru, durata timpului liber si modul de utilizare a acestuia, conditiile de odihna, recreere si sport;

d. prin nivelul cultural al populatiei, respectiv nivelul de instruire, activitatile culturale si gradul de accesibilitate la cultura a populatiei, gradul de dezvoltare, calitatea si gradul de accesibilitate la invatamant, dezvoltarea stiintei si gradul de raspandire a acesteia in randul populatiei.

Se poate conchide ca starea de sanatate a indivizilor si colectivitatilor, care este influentata de factori biologici, demografici, sanitari si ecologici, se afla sub influenta determinista predominanta a nivelului de dezvoltare socio-economica a colectivitatilor umane; ea este elementul cel mai reprezentativ al nivelului de trai pentru ca reda, intr-o forma sintetica, masura in care ansamblul componentelor existentei colectivitatilor umane actioneaza in directia promovarii caracteristicilor pozitive (biologice, mintale si sociale) ale indivizilor, precum si pentru diminuarea, mentinerea in limite tolerabile sau eliminarea influentelor negative ale mediului natural si social asupra starii oamenilor. Un anumit stadiu (nivel) al starii de sanatate a indivizilor si colectivitatii umane din care acestia fac parte constituie, la randul sau, o premisa pentru evolutia pozitiva, pe o noua treapta, a vietii economico-sociale.

Indicatori ai starii de sanatate umana si de asistenta medicala

Valoarea sociala a starii de sanatate a populatiei rezulta nu numai din conditionarea ei de catre progresul economico-social, ci si din conexiunea inversa: rolul starii de sanatate a colectivitatilor umane in realizarea progresului tehnic, stiintific, economic si social. Imbunatatirea starii de sanatate a oamenilor, a caracteristicilor lor bio-psiho-sociale, inseamna o vigoare sporita, o mai completa utilizare a timpului anual de munca, creativitate si eficienta sporite. Impactul social al acestor efecte se concretizeaza in imbunatatirea cantitativa si calitativa a productiei de bunuri si servicii, a rezultatelor activitatii, atat la nivel micro cat si macrosocial. Inrautatirea starii de sanatate, dimpotriva, se soldeaza cu reducerea capacitatii de munca sau pierderea acesteia, temporar sau definitiv, efectuarea unor cheltuieli suplimentare pentru tratament, recuperarea si reintegrarea in viata economico-sociala a fostilor bolnavi. Pierderi sporite pentru societate rezulta si din invaliditatea si moartea prematura a oamenilor.

Pornind de la dubla dependenta, a sanatatii de progresul economico-social si a progresului economico-social de starea de sanatate a populatiei, rezulta ca sanatatea si asistenta medicala, toate serviciile de sanatate, depasesc relatia medic-pacient si devin o problema prioritara a comunitatii. Mai trebuie adaugat faptul ca agentii economici si populatia, administratiile centrale si locale finanteaza serviciile de sanatate, iar aceste cheltuieli ocupa o pondere in crestere in totalul veniturilor din societate. De aceea, exista interesul sporit al intregii societati pentru elaborarea si finantarea strategiilor si programelor de sanatate, urmarindu-se obtinerea unor avantaje maxime. In acest scop, s-a creat un sistem informational complex, referitor la starea de sanatate a populatiei si s-au stabilit principalii indicatori ai acesteia, care se raporteaza statistic.

Trei grupe de indicatori pun in evidenta starea de sanatate a populatiei:

-indicatorii accesibilitatii populatiei la asistenta sanitara;

-indicatorii starii de sanatate ;

-indicatorii bilantului vital al populatiei.

Indicatorii accesibilitatii populatiei la asistenta sanitara identifica si surprind suportul material si financiar al serviciilor de sanatate, atat publice cat si private.

Componentele acestei grupe de indicatori se refera la

numarul de unitati sanitare si de posturi, in expresie absoluta si la mia de locuitori, pe categorii de unitati: spitale, dispensare, centre de sanatate, policlinici, sanatorii, preventorii, crese, leagane pentru copii, cabinete medicale, laboratoare de tehnica dentara etc., pe total si forme de prioritate;

numarul de posturi in spitale, pe specialitati si in dinamica: boli interne, chirurgie, obstetrica-ginecologie, pediatrie, nou-nascuti si imaturi, boli infectioase, TBC si pneumologie, psihiatrie si neurologie, oftalmologie, ORL, dermato-venerice;

statii de salvare de urgenta si dotarea lor cu autosalvari;

numar de medici stomatologi, farmacisti, personal sanitar mediu la zece mii de locuitori sau numarul de locuitori la un medic etc.;

distanta medie pana la cel mai apropiat spital, pe judete si pe zone geografice;

nivelul cheltuielilor populatiei pentru ingrijirea sanatatii si proportia acestora in bugetul de familie;

numarul de farmacii (de stat si private) repartizate in profil teritorial si pe medii sociale: urban si rural;

indicele pretului medicamentelor si al tarifelor pentru asistenta medicala;

cheltuieli din bugetul de stat pentru ocrotirea sanatatii.

Indicatorii starii de sanatate a populatiei exprima numeric aspectele fizic, psihic si social ale starii de sanatate, in conformitate cu definitia data sanatatii de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii.

Principalii indicatori ce compun aceasta grupa sunt:

morbiditatea populatiei, reflectata prin indicatori posibil de calculat, cum ar fi:

- numarul bolnavilor iesiti din spital, pe clase de boli;

- rata morbiditatii cu incapacitate de munca;

- numarul zilelor de boala cu incapacitate, pe total populatie si la 1000 de locuitori;

- numarul intreruperilor de sarcina si rata avorturilor, pe total si pe grupe de varsta;

- cazuri vazute (numarul vizitelor medicale), pe total si grupe de afectiuni;

- rata de incidenta a diferitelor afectiuni: numarul de imbolnaviri diagnosticate in timpul anului la 100.000 locuitori. Imbolnavirile noi (cele diagnosticate in decurs de un an) se urmaresc pe diferite afectiuni: boli infectioase si parazitare, diareice acute, hepatita virala, tuberculoza, rubeola, gripa, dizenterii, sifilis, tuse convulsiva, scarlatina, rujeola, erizipel, trichineloza, salmoneloza, leptospiroza, SIDA. Morbiditatea populatiei este indicatorul complex al starii de sanatate cel mai greu de calculat, deoarece nu sunt diagnosticate toate starile de boala pentru intreaga populatie. Pentru unele boli, mai ales din categoria cronico-degenerative, populatia nu apeleaza in toate cazurile la medic, astfel ca lipseste o informatie statistica integrala;

mortalitatea pe sexe si cauze ale decesului, indicator ce da o imagine sugestiva a rezultatelor obtinute in combaterea unor maladii; se determina pe total si ca rate specifice de mortalitate;

durata medie a incapacitatii de munca, pe cauze ale incapacitatii;

numarul invalizilor si al celor inapti la 1000 locuitori sau la 100 de persoane in varsta apta de munca;

indicatorii somato-metrici.

Indicatorii bilantului vital al populatiei se refera, in special, la indicatorii demografici ce caracterizeaza miscarea naturala a populatiei si a altor indicatori calitativi ai populatiei. Cei mai semnificativi indicatori ai starii de sanatate a populatiei din aceasta grupa sunt:

rata generala a natalitatii, precum si pe medii sociale (rural si urban);

ratele de fertilitate pe grupe de varsta si indicele conjunctural al fertilitatii;

rata generala a mortalitatii, pe medii sociale (rural si urban), pe grupe de varsta si sexe;

rata mortalitatii infantile;

sporul natural al populatiei, pe total si pe medii sociale (rural, urban);

durata medie a vietii, pe total, pe sexe si pe medii sociale (rural, urban).

Sociologia medicala distinge urmatoarele componente asemanatoare ale sistemelor medicale nationale:

orientarea functionala catre mentinerea si promovarea sanatatii la nivel social, prin conservarea, reabilitarea si dezvoltarea capacitatii indivizilor de a-si exercita rolurile sociale, in masura in care aceasta capacitate este amenintata de boala;

toate sistemele nationale de sanatate fac distinctie intre functiile diferitelor servcii medicale (prevenire, diagnostic, tratament, reabilitare, educatie medicala), in raport cu diversele aspecte ale bolii (decese, imbolnavire, incapacitate, disconfort, insatisfactie s.a.). Prin insumarea activitatii tuturor serviciilor medicale si sanitare se obtine produsul medical total, indicator global ce caracterizeaza contributiile aduse de sistemul medical la mentinerea si dezvoltarea sanatatii populatiei;

existenta unor "suporturi structurale" necesare bunei desfasurari a activitatii in cadrul tuturor serviciilor si unitatilor sistemului medical- personal, mijloace si resurse.

Contextul social-politic din fiecare tara determina si unele deosebiri structural-functionale ale sistemelor medicale, care permit gruparea acestora in trei tipuri de sisteme:

sisteme medicale pluraliste intemeiate pe experienta unor tipuri structurale multiple de autoritate: publica, privata si voluntara (cazul

sisteme medicale cu autoritati mixte (formale si voluntare), care colecteaza si achita necesarul de cheltuieli pentru ingrijirea populatiei in cadrul serviciilor medicale (Suedia, Norvegia, Franta, Japonia);

sisteme medicale cu caracter national, ca sisteme controlate si administrate in intregime de catre autoritatea politica, administrativa, in cadrul carora cheltuielile cu sanatatea sunt platite, in cea mai mare parte a lor, din bugetul statului (Anglia si fostele tari socialiste).

Coordonarea la nivel national a deciziilor privind apararea sanatatii populatiei este, in toate statele, o functie exercitata de catre autoritatile publice; acestea elaboreaza politici, strategii si programe de sanatate, existand mari deosebiri intre tari in privinta diferitelor forme si grade de centralizare a raspunderii si autoritatii. Cum viitorul medicinei il reprezinta activitatea prioritara de preventie, organismele nationale previzioneaza si elaboreaza modele de asistenta medicala viitoare, mai ales pentru problemele medicale acute la care stiinta medicala si institutiile medicale nu au gasit inca solutii tehnice, organizatorice si administrative.

Sanatatea publica, ca disciplina de invatamant, a aparut in Romania in jurul anului 1930 la Bucuresti si la Cluj.

In 1942 apare medicina sociala sub aceasta denumire, la Bucuresti, sub conducerea Prof. Gh. Banu, iar la Cluj , Prof. I. Moldovan.

Orientarea scolii bucurestene a fost catre dezvoltarea aspectelor teoretice, conceptuale, in timp ce scoala clujeana a dezvoltat partea metodologica. O alta personalitate a scolii bucurestene de medicina sociala a fost Prof. Th.Ilea.

Obiectul sanatatii publice il reprezinta starea de sanatate a grupurilor populationale umane.

Scopurile sanatatii publice:

• promovarea sanatatii
• ocrotirea sanatatii, prin mentinerea sanatatii si prevenirea bolilor
• controlul morbiditatii prin combaterea bolilor si a consecintelor acestora
• redobandirea sanatatii

Dupa Winslow "Sanatatea publica este stiinta si arta de a preveni maladia, de prelungire a vietii si de promovare a sanatatii fizice si mentale si a eficientei prin eforturile organizate ale comunitatii pentru asanarea mediului, lupta contra maladiilor transmisibile, educatia individului in igiena personala, organizarea serviciilor de ingrijiri medicale si comunitare pentru diagnosticul precoce si tratamentul oportun al maladiilor si dezvoltarea unui mecanism social care sa asigure fiecarui individ al comunitatii un standard de viata adecvat mentineriii sanatatii sale".

Sanatatea publica (dupa OMS) este "stiinta care studiaza problemele de sanatate ale unei populatii, starea de sanatate a colectivitatii, serviciile de igiena mediului, serviciile generale sanitare si administrarea serviciilor de ingrijiri. Este strans legata de conceptele medicinei preventive, medicinei sociale, abordand in egala masura sanatatea comunitara, sanatatea publica veterinara".

In general, sanatatea publica desemneaza in exclusivitate eforturile organizate si conjugate ale societatii, sustinute prin legi, programe de prevenire si combatere, institutii si servicii sanitare, sociale, educative - in vederea reducerii discomfortului, bolii, incapacitatii, invaliditatii si a deceselor premature.

Sanatatea publica este o stiinta de actiune. Asemenea stiintelor medicale si sanatatea publica se gaseste intr - o continua evolutie,   in jurul valorilor ei determinante, incadrate in viziunea ecologica, sociologica, culturala si economica.

Sanatatea publica este o stiinta a actiunii comunitare, economice si sanitare, componenta a dezvoltarii, reprezentand totodata argumentul major pentru cercetarea masurilor sanogene cu contributia grupurilor sociale si a tuturor sectoarelor comunitatii, in scopul mentinerii sanatatii, prevenirii si combaterii bolilor si a consecintelor lor.

Principalele domenii ale sanatatii publice sunt:

• biostatistica;
• demografia;
• epidemiologia;
• etica;
• legislatiei si dreptul;
• aplicarea stiitelor sociale si comportamentale la sanatate;
• conducerea serviciilor medico-sociale.

Dupa Hanlon, sanatatea publica este "stiinta protejarii oamenilor si sanatatii". Sanatatea publica reprezinta ansamblul cunostintelor, deprinderilor si atitudinilor populatiei orientate spre mentinerea si imbunatatirea sanatatii. Ca ramura si parte integranta a sanatatii publice se numara si medicina comunitara, desemnand legatura bilaterala intre medicina si comunitate si determinismul socioeconomic, politic si cultural al sanatatii comunitatii. Deasemenea, exprima responsabilitatea colectiva a

medicinei fata de comunitate pentru problemele comunitare susceptibile de a afecta sanatatea.

Totalitatea serviciilor de sanatate si felul in care acestea sunt furnizate constituie sistemul de sanatate. Acesta este structurat si organizat diferit in functie de determinanti socio economici si ca expresie a unei optiuni politice, abordarea sanatatii reprezentand o cerinta intersectoriala pentru societate.. Sanatatea reprezinta investitia de prioritate a capitalului uman, individul si grupul fiind participanti activi in conceptul modern al sanatatii.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA:

1. Coroi V. - Medicina Sociala, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1980;

2. Lupu Iustin, Zanc Ioan, Sociologie medicala. Teorie si aplicatii, Iasi, Editura Polirom, 1999

Popescu Gr. Grigore, Radulescu M.Sorin, Medicina si colectivitatile umane, Editura Medicala, Bucuresti, 1981

4. Petra Stefan - Sociologie Medicala, Editura Dacia, Cluj - Napoca, 2007