ORGANIZAREA ACTIVITATILOR DE ERGOTERAPIE PENTRU DEFICIENTII NEUROMOTORI

ORGANIZAREA ACTIVITATILOR DE ERGOTERAPIE PENTRU DEFICIENTII NEUROMOTORI

In neurologie, ergoterapia este un bun mijloc de marire a potentialului functional pentru o serie de persoane cu deficiente motorii, datorita unor leziuni periferice sau centrale, cu tulburari de coordonare de pe urma carora bolnavul a ramas cu un deficit functional. Se folosesc urmatoarele practici recuperatorii: fizioterapie; cultura fizica medicala; terapie ocupationala; ergoterapie; kinetoterapie. Exista doua modalitati de ergoterapie:

1) Ergoterapia pentru deficientii acuti - care se bazeaza pe exersarea anumitor grupe de muschi si functii nervoase;

2 ) Ergoterapia pentru deficientii cronici - este o etapa importanta cu metode profilactice si curative pentru tulburarile de comportament, pentru dezechilibrul psihic care survine la deficientii motorii. Se folosesc o serie de aparate si dispozitive adaptate gradului de suferinta si care ofera posibilitatea exersarii unor miscari prin confectionarea diferitelor obiecte.

Pentru a evita oboseala si durerea, aparatele sunt reglate sub posibilitatile de miscare maxime ale subiectului. Activitatile se impart in doua categorii:

Activitati destinate deficientilor cu membrele lezate, la inceputul perioadei de recuperare;

Activitati pentru deficientii ajunsi la sfarsitul recuperarii, cand activitatile de ergoterapie trebuie sa se apropie de conditiile de lucru obisnuite.

Pentru ultima categorie de deficient mentionat se recomanda introducerea acestora in activitatile mestesugaresti (de tamplarie, horticultura, cultura, artizanat etc.)

Printre terapiile ocupationale recomandate pentru a fi incluse in programul de recuperare a deficientului neuromotor, amintim:

>       activitatile care sa formeze relaxarea musculara, in cazul spasticilor, iar in cazul paraliziilor faciale, activitati care sa stimuleze contractia musculara in vederea tonifierii treptate;

>       activitati practice (de munca si distractiv - recreatoare), care sa dezvolte forta muschilor cu deficit, toleranta si rezistenta la efort;

>       activitati de munca si sportive, care sa contribuie la recastigarea mobilitatii - atat articulare, cat si generale (de miscare, de deplasare - actiune), precum si la influentarea, recastigarea si imbunatatirea componentelor coordinative;

>       categorii de activitati care sa vizeze executarea miscarilor voluntare, pana la automatizarea acestora, folosind componente ale activitatilor de munca corespunzatoare particularitatilor fiecarei persoane, incluzand atat activitati libere, cat si ustensilele si uneltele de munca;

>       activitati indelungate pentru ameliorarea componentelor senzorio-perceptive si ideomotricitatii;

>       activitati recreativ - sportive si de intrecere, care sa imbunatateasca starea moral-volitiva si afectiva a pacientilor, asigurand conditiile unei integrari sociale si profesionale fiecarei persoane;

>       activitati cotidiene, profesionale si recreative, care sa reduca starea de dependenta a pacientului, asigurandu-i posibilitati crescute pentru realizarea sarcinilor ce-i revin in familie si societate.

Din fiecare categorie de activitati enumerate se vor selecta acelea care sunt in stransa legatura cu particu1aritatile fiecarui pacient in ceea ce priveste varsta, sexul, gradul de afectare, dar si cu preocuparile profesionale, vocationale si recreative ale acestuia.

Asa cum s-a mai amintit, cu cat activitatile vor motiva mai tintit si mai bine pacientul, cu atat rezultatele obtinute vor fi mai bune, satisfactiile persoanei in dificultate creand o stare pozitiva, optima continuarii activitatii de recuperare.

De multe ori indeosebi la inceputul folosirii terapiilor ocupationa1e - terapeutul va trebui sa aleaga sau chiar sa ,,inventeze" activitati stimulante ale diferitelor profesii, vizand direct partile sau segmentele afectate (musculare, ligamentare, articulare ).

Aceste activitati pot fi alese dintre cele bazate pe placa de slefuit, prinderea si deplasarea unor obiecte de diferite marimi, panouri de exercitare a deprinderilor zilnice etc., sau din variante ale acestora, dar structurarea unor activitati noi.

In terapiile ocupationale pentru deficientii neuromotori, un rol important i1 au ortezele, pentru realizarea carora s-a construit o adevarata industrie in tarile cu capacitati economice si cu o adevarata protectie.

Ortezele reprezinta un dispozitiv special imaginat (proiectat) si construit pentru a pozitiona, sustine si imobiliza un segment in posturi corective, pentru a ajuta musculatura deficitara, pentru a contribui la refacerea functiei si la imbunatatirea tonusului muscular.