REACTII CITOTOXICE SAU CITOLITICE

REACTII CITOTOXICE SAU CITOLITICE

(reactii de tip II dupa clasificarea lui GELL si COOMBS)

In acest tip de reactii de HS determinantul antigenic se gaseste pe suprafata unei celule-tinta. Atc. specifici care se cupleaza cu Atg. fixeaza si activeaza C' care produce citoliza (Fig. 70).

Atg.

- pot fi Atg. care sunt componente ale structurii membranei celulei-tinta;

- pot fi Atg. (in general haptene) din plasma care se ataseaza pe suprafata celulei-tinta.

Atc.

- pot fi de clasa IgM sau de clasa IgG - activatoare de C'. Celulele care devin tinta principala a acestui model de reactii de HS sunt componente ale sistemului circulator:

Fig. 70  Reactii de tip II (Citotoxice/Citolitice)

a) Elemente figurate ale sangelui: eritrocite, granulocite si trombocite.

Entitatile clinice principale sunt:

anemiile hemolitice prin allo-Atc

incompatibilitatea feto-maternala

accidente hemolitice posttransfuzionale

anemiile hemolitice induse de medicamente

granulocitopenii 'imunoalergice'

agranulocitoza

trombocitopeniile produse de medicamente

b) Celulele endoteliului vascular

Entitatile clinice principale sunt:

unele purpure vasculare

unele glumerulonefrite

Alloimunizarea este consecinta introducerii intr-un organism de allo-Atg. eritrocitare sau trombocitare.

Trei situatii clinice pot duce la alloimunizare

1. sarcina

2. transfuziile: pot produce allosensibilizarea impotriva Atg. de grup sanguin sau a Atg.HLA.

3. grefele

Alloimunizarea de sarcina. Din punct de vedere antigenic fatul este semiidentic cu mama sa. Atg. fetale mostenite de la tata sunt 'straine' pentru sistemul imun al mamei. Asa cum s-a aratat, fatul este tolerat de mama prin mai multe mecanisme. In cursul sarcinii, cantitati mici de sange fetal pot strabate placenta ajungand astfel in circulatia gravidei. Aceste 'microtransfuzii' aduc in general o cantitate mica de Atg. fetale pentru a stimula un raspuns al mamei. In cursul travaliului insa (si mai ales daca se recurge la manevre obstetricale traumatizante) cantitatea de sange fetal care trece la mama creste suficient de mult pentru a provoca sensibilizarea acesteia. Daca Atc. produsi sunt de clasa IgG pot strabate placenta. Cu ocazia sarcinilor ulterioare ei vor produce distructia celulelor fetale purtatoare ale Atg. sensibilizatoare. (Fig.71)

Alloimunizarea de sarcin poate fi indus de Atg. eritrocitare, leucocitare sau trombocitare. Consecin]ele clinice cele mai importante sunt asociate cu alloimunizarea antieritrocit. Atc. materni produc hemoliza eritrocitelor fetale. Dac aceast hemoliz este deosebit de sever in uter, ftul nu va supravie]ui. Dac hemoliza este de mic intensitate sarcina va fi dus pan la capt, dar in cursul travaliului o cantitate mai mare de Atc materni vor trece in circula]ia fetal. Drept urmare fetusull

Fig. 71 Alloimunizarea de sarcina

fetusul expulzat va face un puseu sever de hemoliza la cateva ore dupa nastere. Distructia excesiva de eritrocite produce anemie si hiperbilirubinemie foarte importanta cu icter intens deoarece ficatul nou-nascutului este incapabil sa conjuge si sa elimine bilirubina care se acumuleaza progresiv in sange. Cresterile foarte mari ale bilirubinemiei prezinta riscul impregnarii nucleilor cerebrali (icterul nuclear Schmorl). Aceasta este o complicatie foarte grava deoarece multi fetusi mor iar supravietuitorii raman cu sechele neurologice permanente. Icterul hemolitic al nou-nascutului este o urgenta medicala. El necesita inlocuirea imediata a sangelui (care contine anticorpii materni agresori) cu sange normal de izogrup (exsanguinotransfuzie).

Alloimunizarea feto-maternala pe linie eritrocitara la om poate fi indusa teoretic de oricare dintre Atg. eritrocitare, dar cel mai frecvent imunizarea mamei se produce in sistemele ABO (2/3 din cazuri) si Rh (circa 1/3 din cazuri).

Imunizarea anti-A sau anti-B apare exclusiv la mame de grup O. Accidentele hemolitice sunt insa rare, deoarece substantele A si B sunt exprimate nu numai pe eritrocite ci si pe alte tesuturi (chiar si pe celulele endoteliului placentar) sau pot fi prezente in umori. Toata aceasta masa de Atg. neutralizeaza Atc. maternali inainte ca acestia sa vina in contact cu eritrocitele copilului. Trebuie precizat insa ca femeile pot fi uneori imunizate dinaintea sarcinii prin stimulari nespecifice cu substante exogene alimentare sau bacteriene (vaccinuri, infectii) care contin determinanti identici cu substantele A si B. Asa se explica posibilitatea, rara, ca anemia hemolitica sa apara chiar de la prima sarcina incompatibila.

Imunizarea anti-Rh apare la mame Rh negative dupa sarcini cu feti Rh pozitivi. In mod normal, persoanele Rh negative nu au Atc. anti-Rh preformati. Sensibilizarea mamei se produce cu ocazia primei sarcini incompatibile, iar primii nascuti nu fac anemie hemolitica. In schimb, dupa sarcina cu feti Rh pozitivi, mama se imunizeaza tot mai intens si urmatorii copii fac o boala hemolitica din ce in ce mai grava. Este de subliniat ca Atg. Rh sunt exprimate numai pe eritrocite care astfel suporta tot impactul anticorpilor. Asa se explica de ce boala hemolitica a nou-nascutului este mult mai severa in incompatibilitatea anti-Rh decat in incompatibilitatea anti-A,B,O.

Alloimunizarea posttransfuzionala

Reactiile imune se produc intre Atc. prezenti in sangele primitorului si Atg. exprimate pe celulele transfuzate (Atg. de grup sanguin sau Atg.CMH). Manifestarile clinice cele mai importante sunt puseele de hemoliza (in cazul transfuziilor incompatibile in sistemul ABO si Rh) si reactii febrile (legate de Atc. anti-leucocitari si antitrombocitari).