Rezistenta si determinismul genetic al sporilor

Rezistenta si determinismul genetic al sporilor

Sporii au rezistenta mare la numerosi agenti fizico-chimici. Se remarca in special rezistenta termica mare, sporii fiind distrusi la o caldura uscata de 160-180 C dupa 30-60 minute, iar la o caldura umeda de 120 C dupa 20-30 minute. Sporii unor specii bacteriene pot rezista la fierbere pana la 1-2 ore, in timp ce formele vegetative sunt distruse in 10 minute la 70-80 C. Rezistenta sporilor este deosebit de mare la uscaciune si la radiatii. Isi pot mentine viabilitatea in pamant si in diverse materiale patologice, timp foarte indelungat. De exemplu, sporii de Bacillus anthracis isi pot mentine viabilitatea in pamant timp de peste 70 de ani ; sporii unor bacterii saprofite au supravietuit in conserve alimentare timp de peste 114 ani. La fel, sporii de Clostridium tetani s-a observat  ca au supravietuit intr-un cordon ombilical de copil timp de peste 60 de ani. In comparatie cu formele vegetative, sporii sunt mult mai rezistenti la substantele antiseptice si dezinfectante. Spre exemplu, sporii bacililor carbunosi se mentin viabili cativa ani in solutie cu adaos de 40-50% glicerina, in timp ce formele vegetative sunt distruse in cateva ore. Sporii unor bacterii raman vii pana la o saptamana in solutie de fenol 5% si mai multe saptamani in alcool.

Aceste aspecte subliniaza rolul lor biologic, care consta in conservarea indelungata a viabilitatii germenilor sub o forma latenta, in conditii de mediu si de viata in care formele vegetative nu pot rezista, asigurand astfel supravietuirea germenilor in natura.

Germinarea sporilor

Transformarea sporilor in forme vegetative este un proces complex, care se desfasoara in stransa corelatie cu factorii de mediu. Se desfasoara in trei etape succesive: activarea, germinarea si cresterea formei vegetative noi. Activarea si germinarea sunt stimulate de caracterul hidric al mediului si de prezenta unor componente chimice usor metabolizabile. In prima faza se produce o absorbtie intensa de apa, insotita de cresterea in volum a sporului uneori de 100% si de pierderea refringentei. Concomitent se produc modificari structurale si biochimice, in cursul carora se produce activarea si imbogatirea echipamentului enzimatic cu rol energetic si plastic. Celula nou formata desfasoara o activitate metabolica deosebit de intensa, creste si se divide intr-un ritm rapid, vadind parca un proces de intinerire. Viteza de germinare difera in limite largi, in functie de specie si de vechimea sporilor. Sporii de B. anthracis recent formati, ajunsi in conditii favorabile, germineaza de regula in 60-90 secunde, in timp ce germinarea sporilor vechi incepe abia dupa 1-2 ore sau chiar mai mult.

Determinismul genetic

Sporogeneza si germinarea sporilor sunt procese controlate si dirijate genetic de aproximativ 50 de gene, situate in cromozom in "locus"-suri diferite. Acestea se mentin in forma vegetativa in stare represata, pana cand sub actiunea unor inductori endogeni si exogeni (de mediu) sinteza represorului inceteaza. Asa cum s-a mai amintit, factorii de mediu exercita un rol activant sau inhibant asupra sporogenezei, dar si asupra germinarii sporilor, procesul de germinare fiind influentat pozitiv de o temperatura apropiata de cea optima multiplicarii, de umiditate, de diferite substante prezente in mediu (glucoza, acizi aminati ca L-alanina, ioni de Na, K si Ca etc). Din punct de vedere al implicatiilor ecologice, bacteriile sporogene sunt caracterizate prin posibilitatea de a duce o viata saprofita. Speciile patogene pentru animale si om se pot conserva timp nelimitat in mediul ambiant, iar unele chiar pot trai si se pot multiplica in sol. Sporii acestora ajunsi in organism pe cai accidentale convenabile, pot determina insa infectii grave. Datorita acestei caracteristici biologice si ecologice, bolile provocate de bacteriile sporogene sunt practic neeradicabile, dar incidenta lor poate fi redusa considerabil (antrax, teteanos etc.) prin masurile imunoprofilactice aplicate in masa consecvent.