CATEGORII DOCUMENTE |
Alimentatie nutritie | Asistenta sociala | Cosmetica frumusete | Logopedie | Retete culinare | Sport |
SUBSTANTE ANESTEZICE LOCALE
In aceasta grupa sunt incadrate substantele care in contact cu fibrele nervoase sau cu terminatiile acestora suspenda temporar functiile lor producand disparitia sensibilitatii locale. Aceste medicamente au electivitate deosebita pentru fibrele si terminatiile senzitive. Anestezicele locale se utilizeaza in practica medicala pentru a efectua unele interventii chirurgicale sau pentru tratarea unor afectiuni. Sunt multe situatiile in care anestezia locala bine efectuata suplineste narcoza care este destul de periculoasa pentru unele animale.
Cocaina este un alcaloid care se obtine din frunzele de Erythroxylon coca. In practica medicala se foloseste clorhidratul de cocaina, oficinal care se pastreaza la Venena. Alcaloidul se distruge prin fierbere si de aceea solutii sterile se prepara prin filtrare sterila. Pe mucoasele aparente se aplica solutia de cocaina 1-5% si produce o anestezie puternica insotita de anemie locala intensa (produce vasoconstrictie datorita actiunii sale simpaticomimetice) care dureaza aproximativ 10 minute. Daca se instileaza in sacul conjunctival induce midriaza activa. Daca se inoculeaza pe traiectul unui nerv produce anestezia intregii regiuni anatomice inervate de nervul in cauza. Dar de la locul injectiei, cocaina se absoarbe, o parte se descompune la nivelul ficatului iar o parte ramane nemodificata si determina surescitare, tahipneee, midriaza si mai rar convulsii, poaralizia centrului respirator si moarte prin asfixie. Cabalinele sunt mai sensibile ca rumegatoarele (invers decat la morfina). Produce dependenta denumita cocainomanie motiv pentru care este inlocuita cu alte anestezice locale care nu produc dependenta.
Anestezina (Benzocaina, Norcaina, Ethoforme) este esterul etilic al acidului paraaminobenzoic, este oficinala si se pastreaza la Separanda. Este greu solubila in apa.in practica medicala se utilizeaza pentru efectul anestezic local si antipruriginos. Se prezinta sub forma de pulberi, unguente si supozitoare in concentratii cuprinse intre 3 si 10%. La carnasiere se administreaza per os cate 0,3-0,5g/animal de 2-3 ori/zi pentru a preveni voma pe cale reflexa.
Procaina (Novocaina) este paaminobenzoildietilaminoetanol. In practica medicala se foloseste clorhidratul de procaina care este oficinal si se pastreaza la Separanda. Este incompatibila cu alcaliile (nu se pastreaza in flacoane din sticla alcalina), iodul, taninul, sarurile de argint si de mercur si cu sulfamidele. Pentru a realiza blocajul troncular se inoculeaza solutie 3-6% procaina la care se adauga 1gtt/ml adrenalina 1%. Pentru a realiza anestezia epidurala se inoculeaza intraepidural 3-5 ml procaina din solutia 2%. Pentru infiltratii locale se utilizeaza solutia 2% procaina.in tratamentul unor artroze se asociaza cu antibiotice si glucocorticoizi. Combinatia procainei cu penicilina da procain-penicilina care are o eliminare lenta din organism. Preparate comerciale: Clorhidratul de procaina fiole a 20 ml 1% si a 2 ml 2%, 4% si 8%; Denervin (4g fenol+20g glicerina + q.s. ad 100 ml procaina 2%) fiole de 5 ml este un analgezic si anestezic local cu actiune prelungita intre 7 si 45 zile, poseda si proprietati trofice si se recomanda in tratamentul exostozelor, fracturilor, iar la nivelul nervilor produce dezintegrarea mielinei care se reface ulterior prin celulele tecii lui Scwann; Gerovital H3 (procaina clorhidrica 0,1g + acid benzoic 0,006g + metabisulfit de potasiu 0,005g + fosfat de sodiu 0,0005g) sub forma de drajeuri sau fiole de 5 ml cu actiune trofica generala si locala, si intarzie fenomenele de imbatranire; Aslavital drajeuri (0,1g procaina + factor antiaterogen).
Pantocaina (Tetracaina, Amethocain, Dicainum) are actiune anestezica locala mai puternica decat procaina dar este mai toxic decat aceassta. Daca se asociaza cu adrenalina este mai putin toxica. In practica medicala se foloseste sub forma de solutii diluate 0,1-0,5%.
Tutocaina este un bun anestezic local. Daca se asociaza cu adrenalina este mai putin toxic. In paractica medicala se foloseste sub forma de solutii injectabile 1-2%.
Maxicaina (Paretoxicaina) se inrudeste cu procaina dar actioneaza mai bine asupra mucoaselor si nu produce vasodilatatie locala. In practica medicala se folosesc solutiile 0,5-2,5% preparate ex tempore.
Xilina (Xilocaina, Lidocaina, Lignocaina) se pastreaza la Separanda. Se utilizeaza solutiile injectabile oficinale 0,5%, 2% si 4%. Are actiune anestezica de cateva ori mai intensa decat a procainei si mai de durata. Produce efect anestezic de suprafata asemanator cu cel indus de cocaina. Daca se asociaza cu adrenalina efectul este mult prelungit. Nu se administreaza pe cale intravenoasa deoarece toxicitatea ei este de cateva ori mai mare ca a procainei. In practica medicala se utilizeaza fiole a 10 ml si 20 ml 1%, fiole a 2 ml 2% si 4% si fiole a 2 ml cu xilina 2% si adrenalina 1:200.000. Pentru uz cardiologic se folosesc fiole a 5 ml 1%, iar pentru uz extern spray-ul cu Lidocaina 10%.
Carbocaina (Mepivacaina) are structura asemanatoare cu a xilinei dar are actiune anestezica locala mai intensa decat xilina. Este singurul anestezic care nu produce vasodilatatie ci dimpotriva produce vasoconstrictie la locul de aplicare. In practica medicala se folosesc solutiile 0,5-1%. Preparatul Boicil forte are efect antialgic local imediat, de durata si este urmat de miorelaxare.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 2877
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved