Cistitele

Cistitele

Dintre toate portiunile tractului urinar, vezica este cea mai frecvent expusa infectiei. Cistitele apar de obicei secundar unei alte afectiuni si sunt favorizate de stagnarea urinii in rezervorul urinar.

Cistitele acute au deseori etiologie polimicrobiana; predomina infectiile cu E.coli, enterococ, stafilococ, proteus.

Macroscopic, mucoasa este  hiperemica si edematiata, cu ulceratii (mai ales la sexul feminin); suprafata vezicii este acoperita partial cu epiteliu alternand cu zone ulcerate acoperate cu membrane de fibrina, in ochiurile careia se gasesc neutrofile, hematii, microbi. Peretele vezical se ingroasa, prezinta infiltrate inflamatorii difuze granulocitare sau abcese.

Clinic, bolnavii au dureri abdominale inferioare, urinari frecvente, disurie.

Microscopic: epiteliul tranzitional al tractului urinar raspunde prin invaginarea epiteliala in lamina propria formand insule care isi pierd uneori continuitatea cu suprafata.

Intr-o infectie a tractului urinar, leziunile pot aparea in vezica urinara (cistite), ureter (uretrite) sau in pelvisul renal (pielite). Uneori se asociaza cu metaplazie glandulara (similara cu epiteliul din intestinul gros). Tratamentul consta in corectarea conditiilor care produc inflamatia (obstructie, calcul, hiperplazie de prostata), continuata cu administrarea de antibiotice specifice.

(Din manualul vechi: Dupa caracterul exudatului, se impart in: cistite catarale, in care predomina edemul si descuamarea epiteliala; cistite fibrino-purulente cu mucoasa acoperita de false membrane de fibrina si puroi, vezica avand continut purulent; cistite hemoragice, in care mucoasa este erodata, cu sufuziuni hemoragice in corion, iar continutul vezical este sangvinolent; cistite purulente, in care peretele vezical prezinta infiltrate cu polinucleare, iar urina este purulenta.)