TEHNICA PRIMULUI AJUTOR

TEHNICA PRIMULUI AJUTOR

Salvarea accidentatiilor depinde in mare masura de primul ajutor acordat la locul accidentului si pe timpul transportului.

Masurile de prim ajutor au drept scop mentinerea victimelor in viata si prevenirea aparitiei unor complicatii grave. Pericolul principal la care sunt expusi marii accidentati consta in declansarea socurilor si in aparitia insuficientei respiratorii si a insuficientei circulatorii.

Metodele de prim ajutor pe care le vom prezenta nu necesita dotari speciale. Ele presupun, insa, priceperea salvatorului. Activisti sanitari voluntari si asistentii medicali trebuie sa fie familiarizati cu metodele simple si eficace de prim ajutor.

Respiratia artificiala este singura metoda de salvare a victimelor care nu mai respira. Masajul cardiac extern se instituie pentru salvarea victimelor la care inima a incetat sa mai bata. Aceste doua masuri sunt menite sa suplineasca deficitul schimburilor gazoase care se instaleaza imediat dupa oprirea respiratiei sau a circulatiei sangelui. Cel ce acorda primul ajutor nu va uita nici un moment ca succesul este dependent de rapiditatea instituirii acestor masuri. Intradevar, oprirea respiratiei este urmata, in cateva minute, de oprirea inimii. De asemenea, stopul cardiac este urmat de oprirea respiratiei. Viata accidentatului se hotaraste in aceste prime momente, fiindca stopul cardio- respirator neresuscitat determina, in cinci- zece minute de la instalare, leziuni grave in organele vitale, incompatibile cu supravietuirea.

Oprirea hemoragiilor la timp, prin metode de hemostaza provizorie, previne aparitia insuficientei circulatorii. Imobilizarea fracturilor are un rol in prevenirea aparitiei socului traumatic si hemoragic.

Pansarea ranilor combate hemoragia si previne infectiile secundare. Primul ajutor in electrocutari, inec, arsuri si degeraturi decide succesul asistentei de urgenta si recuperarea accidentatilor.

Indiferent de cauza accidentelor, victimele prezinta plagi, hemoragii si tulburari respiratorii si circulatorii. Este motivul pentru care prezentam tehnica primului ajutor in aceste situatii.

1. Respiratia artificiala

Scop: combaterea lipsei schimburilor gazoase ca urmare a opririi respiratiei.

Metoda: insuflarea aerului din plamanii salvatorului in plamanii accidentatului prin respiratia "gura la gura". Avantajul acestei metode consta in faptul ca nu necesita echipament special sau manevre obositoare.

Cum se procedeaza: se culca accidentatul intins pe spate, cu fata in sus. Se controleaza caile respiratorii pentru a avea siguranta ca nu sunt blocate de sange, secretii, noroi sau alti corpi straini, care daca sunt prezenti se vor indeparta. Salvatorul se aseaza in genunchi langa capul victimei. Mana stanga, trecuta pe sub ceafa accidentatului, impinge in asa fel incat sa se realizeze extensia cefei si impingerea capului pe spate. Aceasta manevrf asigura eliberarea cailor respiratorii, astupate de limba, care este cazuta in faringe la bolnavii ce si- au pierdut cunostinta. Dupa aceasta pregatire, salvatorul va trage cu putere aer in piept, apoi aplicand buzele sale pe ale accidentatului (ca intr-un sarut), ii va insufla acest aer in plamani. Pentru a impiedica refularea aerului pen as, salvatorul va pensa narile accidentatului, cu doua degete ale mainii drepte. In timpul insuflarii se va privi toracele victimei, care trebuie sa se umfle, dovada a patrunderii aerului in plamani. In asa fel se controleaza eficacitatea manevrei.

Dupa fiecare insuflatie, in timp ce salvatorul inspira din nou, se lasa libere gura si nasul victimei. Iesirea aerului se realizeaza in mod pasiv, prin elasticitatea toracelui si a plamanilor, insuflatia se poate face prin intermediul unei comprese sau al unei batiste curate puse pe buzele accidentatului. Insuflatiile trebuie repetate la 4- 6 secunde, adica cu un ritm de 10- 15 insuflatii pe minut, pana cand apar miscarile respiratorii spontane. In cazurile in care victima are gura inclestata, se va asigura insuflatia prin metoda respiratiei "gura la nas", in care buzele se aplica pe narile accidentatului.

Greselile cele mai frecvente, de evitat neaparat, constau in insuflarea ineficienta, datorita asezarii incorecte a capului (lipsa extensiei cefei), in neobservarea blocarii cailor respiratorii (lipsa controlului permeabilitatii cailor) si in insuflarea insuficient de puternica. La accidentatii cu fracturi de coaste sau cu leziuni ale organelor interne aplicarea altor metode de respiratie artificiala este periculoasa.

2. Masajul cardiac extern

Scop: resuscitarea batailor cardiace in situatiile in care inima a incetat sa mai bata.

Metoda: exercitarea unor compresiuni ritmice asupra inimii, prin intermediul peretelui toracic.

Cum se procedeaza: accidentatul este culcat pe spate, pe un plan tare, cu capul mai jos decit trunchiul.

Palmele salvatorului incep sa exercite compresiuni ritmice, care sa asigure o turtire de 3- 4 cm toracelui, in ritmul de 60 de apasari pe minut (o apasare la o secunda). In acest fel se imprima inimii, in mod ritmic, o compresiune si o decompresiune care suplinesc contractia si decontractia muschiului inimii. Prin urmare, se mentine functia de aspirare si de pompare a sangelui in reteaua vaselor de sange. De obicei, la scurt timp de la incetarea masajului, inima isi reia bataile automate, spontane. Reluarea batailor inimii se manifesta prin reaparitia pulsului si colorarea tegumentelor si a mucoaselor. Bataile inimii se pot auzi din nou la aplicarea urechii pe torace. Accidentatul redevine constient, pupilele reactioneaza la lumina. Miscarile respiratori se reiau spontan.

Stopul cardiac este urmat, la un anumit timp, de stopul respirator. In cazurile acestea este necesar sa se execute concomitant respiratia "gura la gura" si masajul cardiac extern. Daca sunt 2 salvatori, unul face respiratie artificiala si celalalt masaj cardiac extern. Cele doua tehnici vor fi alternate ritmic, in asa fel ca la 4 apasari pe torace sa se faca o insuflatie de aer. Cind actioneaza un singur salvator, acesta va face ritmic 4 apasari pe torace si o insuflare puternica. Ritmul de o insuflare si 4 compresiuni o va pastra, folosind timpul necesar compresiunilor pentru aspirarea puternica a aerului in vederea viitoarei insuflari. Pentru a favoriza aducerea sangelui in mod preferential la nivelul inimii si al creierului, este bine ca un ajutor sa ridice membrele.

La copii toracele fiind, mai fragil si mai elastic, compresiunile se vor efectua numai cu doua degete si cu multa blandete.

Manevrele de masaj cardiac si de respiratie artificiala trebuie sa fie executate cu multa perseverenta. Victima nu va fi abandonata cu usurinta, acesta insemnand pierderea utimelor sanse de supravietuire.

Erorile mai frecvente constau in plasare defectuoasa a palmelor in afara zonei in care se afla inima, in nerespectarea frecventei si a ritmului corect. Apasarile brutale pot sa produca fracturi costale si leziuni ale organelor interne (plamani, inima, ficat, splina).

Manevrele pot duce la oboseala, dat fiind ritmul sustinut in care se fac. De aceea, este nevioe sa se aleaga o pozitie cat mai comoda si cat mai relaxata, care sa nu solicite un efort muscular inutil. Pentru a evita solicitarea suplimentara a musculaturii bratelor, este bine ca apasarea sa se faca numai prin lasarea greutatii corpului pe mainile aplicate pe torace, printr-un balans usor al corpului, pe picioare si palme, din solduri. De aceea, tehnica masajului cardiac extern trebuie exersata in prealabil, intr- un cadru organizat si sub conducerea unei persoane competente.