Traumatismele articulatiilor

Traumatismele articulatiilor

Articulatiile au o inervatie bogata, mai ales la nivelul ligamentelor si capsulei articulare. Traumatismele produc tulburari functionale cum sunt durerea si vasodilatatia, care au consecinte asupra microcirculatiei sinoviale si a aparatului capsulo- ligamentar. Ca urmare, se produce edemul si revarsatul intraarticular. Edemul se manifesta prin tumefactia articulatiei. Revarsatul intraarticular se manifesta prin hidrartroza (hidartroza) si hemartroza. Hidrartroza este acumularea de lichid seros; hemartroza este acumularea de sange in articulatie.

Contuzia articulara poate fi paraarticulara sau juxtaarticulara.

Clinic, se manifesta prin durere localizata la nivelul loviturii. Durerea este exacerbata de miscare, activa sau pasiva. Excoriatia sau echimoza marcheaza locul loviturii. Articulatia este tumefiata, venele sunt dilatate (turgescenta). Impotenta functionala este in functie de intensitatea traumatismului si de localizare. In contuziile usoare se recomanda repaus in cele mai puternice, imobilizarea la pat (pentru membrele superioare). Aplicatiile umede sunt calmante si decongestionate. Unguentele cu lasonil favorizeaza resorbtiile si menajeaza pielea de maceratie datorita compreselor umede. Se vor prefera pozitiile care favorizeaza circulatia de intoarcere venoasa si limfatica.

Entorsele se pot defini ca o expresie a tulburarilor functionale determinate de traumatizarea aparatului nervos, bogat reprezentat la nivelul ligamentelor si de distorsiunile articulare mecanice ale acestora.

Miscarea care depaseste gradul de libertate fiziologica al articulatiei produce o suprasolicitare a aparatului capsulo- ligamentar. Ligamentele articulare se pot intinde sau rupe. Ruptura poate interesa un numar mic de fibre, un numar vizibil macroscopic sau poate smulge ligamentul de pe osul pe care se insera.

Entorsa usoara sau entorsa benigna corespunde unei intinderi a fibrelor capsulo- ligamentare ce pot merge pana la microrupturi fibrilare.

Clinic, se manifesta prin durere care apare imediat, se atenueaza in timp si este redesteptata de miscare.

Impotenta functionala este variabila, incompleta sau durabila. Tumifierea se datoreaza edemului. Edemul este determinat de congestia reflexa si de permeabilitatea capilara crescuta, cu aparitia de lichid extravazat in hipoderm si chiar cu articulatie (hidartroza). Tumifierea este maxima in zona corespunzatoare ligamentului lezat. Durerea, la palparea, este de intensitate maxima pe traiectul ligamentului fortat si mai ales, la punctul de insertie pe os.

Entorsa grava implica ruptura aparatului capsulo- ligamentar. Semnele sunt asemanatoare cu cele din entorsa usoara dar mult mai amplificate. Ruptura sau dezinsertia ligamentelor poate sa fie totala sau partiala. Dezinsertia se face, de obicei, cu smulgerea unui mic fragment osos. Capsula este desirata la nivelul la care ligamentul rupt adera. Ruperea sinovialei la nivelul de tractiune maxima este urmata de hemartroza. Tesuturile periarticulare sunt lezate si ele. Tesutul subcutanat prezinta leziuni vasculare care determina echimoze si edeme ce deformeaza, in timp, articulatia. Muschii si tendoanele pot prezenta desirari sau rupturi, urmate de hematoame interstitiale. Dupa entorsele grave, apare constant atrofia musculara, care se instaleaza la 48 de ore de la traumatism si care determina prognosticul functional. Persistenta ei este cauza instabilitatii reziduale si recidivelor.

Consecintele vasomotorii ale traumatismului articular sunt mari. Aparatul nervos centripet este excitat brusc. Raspunsul motor reflex se face prin muschiul striat care determina contractura si prin muschiul neted care determina hiperemia. Metabolismul celular local este crescut si hiperemia activa nu poate asigura aportul de oxigen necesar pentru procesele de degradare celulara. Scindarea incompleta a moleculelor de proteine, glucide si lipide duce la un numar mare de metaboliti intermediari care determina cresterea excesiva a presiunii osmotice. Hipertonia osmotica cheama lichidele in spatiul extracelular, fenomen care se traduce clinic prin edem si tumefactie.

In aceste conditii de hipoxie si de catabolism incomplet, creste cantitatea de ioni de hidrogen care scade ph-ul la 6, 8- 6, 5. Aciditate locala crescuta are drept consecinta cresterea permeabilitatii capilare, urmata de trecerea lichidelor sangvine in spatiul intercelular, de hemoconcentratie si de cresterea viscozitatii sangelui. Viscozitatea crescuta a sangelui, atonia si dilatarea capilarelor duc la incetinirea circulatiei locale. In acest fel, hiperemia locala initiala este inlocuita de congestia pasiva si de acidoza, care accentueza durerile si favorizeaza osteoporoza dureroasa. Hiperemia activa dureaza 7- 10 zile. Daca este trecatoare, ea ajuta la repararea leziunilor. Dar daca

persista, antreneaza modificari negative de genul hidartrozei rebele si al osteoporozei.

Examenul radiologic este obligatoriu, in entorsele grave, pentru evidentierea unor fracturi asociate sau smulgeri ligamentare cu mic fragment osos. La nevoie, artrografia

cu substante de contrast poate evidentia rupturile aparatuli capsulo- ligamentar sau dezinsertiile de menisc.

Evolutia entorselor simple, fara rupturi ligamentare duce la vindecare cu recuperare functionala totala in 1- 3 saptamani. Entorsele grave necesita imobilizare in aparat gipsat pentru 3- 5 saptamani, urmata de recuperare care sa previna amiotrofia. Tratamentul chirurgical are indicatii mai rare decat cel ortopedic. Suturile ligamentare practicate in timp util, in primele 15 zile de la traumatism, se recomanda in leziunile cu instabilitate articulara.

Luxatiile reprezinta deplasarea extremitatilor osoase ale articulatiei cu pierderea permanenta a rapoartelor anatomice normale. Cand pierderea acestor rapoarte este totala, luxatia este completa.

Cand extremitatile articulare raman partial in contact, luxatia este incompleta si se numeste subluxatie.

In raport cu vechimea leziunii se disting luxatii traumatice recente, luxatii vechi si luxatii recidivante. Frecventa luxatiilor este mai mica decat a fracturilor, in medie o luxatie la 10 fracturi. Traumatismul poate actiona direct, ca in caderile pe articulatie, dar mai frecvent indirect, ca in rasucirile fortate ale membrelor.

Clinic, se manifesta prin durere acuta in momentul luxatiei, chiar sincopala si care se estompeaza in timp pentru a se redestepta la cea mai mica miscare. Impotenta functionala este totala. Deformarea regiunii si atitudinea anormala a articulatiei si membrului respectiv se remarca de la prima vedere. Edemul se dezvolta rapid si creste progresiv, putand masca deformarea caracteristica a articulatiei.

Examenul clinic trebuie sa evalueze sterea circulatiei prin cautarea pulsului si starea nervilor periferici prin testarea sensibilitatii si motilitatii. Examenul radiologic este obligatoriu, din mai multe incidente, pentru evidentierea tipului de luxatie, importanta deplasarii si eventualele fracturi de vecinatate.

Luxatiile reprezinta urgente majore dat fiind riscul compresiunilor vasculare si nervoase, posibilitatea unor fracturi si iminentei socului traumatic.

Tratamentul incepe cu primul ajutor care consta in calmarea durerii si socului, eventual, imobilizarea provizorie si transportul la spital. Aici, se realizeaza reducerea

cat mai precoce, inainte de aparitia tumefactiei si fenomenelor compresive. Reducerea se face in sensul invers al drumului parcurs de extremitatea luxata in momentul

procedurii luxatiei. Mentinerea reducerii se face in aparat gipsat sau in (bandajul Desault, la umar).

In cazurile in care s- au produs fracturi ale lacasului articulatiei, se impune interventia chirurgicala.