Conceptul de copii ai strazii

Conceptul de copii ai strazii

Societatea romaneasca actuala este supusa unei eroziuni din ce in ce mai ample, care genereaza aparitia unor categorii sociale vulnerabile. Aceasta vulnerabilitate se inscrie pe o axa avand la un capat supravietuirea la limita nivelului de trai, iar la celalalt capat excluderea sociala. Pe aceasta axa se inscrie si fenomenul copiilor strazii tot mai intalnit si mai mediatizat in zilele noastre.

Situatia economica din Romania se confrunta cu reduceri continue a resurselor financiare. Acest fapt atrage dupa sine cresterea ratei somajului si implicit scaderea nivelului de trai. In marile orase, foarte multi muncitori locuiau in camine de nefamilisti sau cu chirie. In momentul pierderii locului de munca, unii dintre acestia si-au pierdut locuinta si au ajuns in strada cu tot cu familia pe care nu o mai puteau sustine financiar.

Scaderea nivelului de trai a dus la amplificarea conflictelor din sanul familiei, crescand astfel numarul de divorturi, de persoane alungate din locuinte. Odata ajunse in strada acele persoane se resemneaza , in special cele fara cunostinte legislative care nu isi cunosc drepturile. Dintre aceste persoane, in cea mai dramatica situatie se afla copiii care pentru a dezvolta o personalitate armonioasa au nevoie de un mediu familial securizant, de afectiune si nu numai. Despre copiii strazii putem spune ca nu beneficiaza nici de cele mai elementare conditii pentru o dezvoltare armonioasa. Mediul stradal le marcheaza profound negativ si uneori iremediabil, dezvoltarea lor psihica si fizica.

Dinamismul complex al acestui fenomen a adus insa noi provocari in fata celor implicati si, ca urmare, necesitatea gasirii unor noi solutii. Daca, in general, opinia publica le eticheteaza, incercand sa se delimiteze de responsabilitatea unei implicari, administratiile publice din multe tari ale lumii au dezvoltat si mentin programe de protectie sociala care ofera pachete de servicii minimale pentru supravietuirea acestora. (Mitrofan, I.)

Pentru a intelege intr-un mod mai complex acest fenomen, consider necesare enuntarea unor definitii referitoare la acesta. Intrucat insesi realitatile sociale care genereaza acest fenomen sunt diverse iar, pe de alta parte, fenomenul este in continua schimbare, o definitie a copiilor strazii exhaustiva si unanim acceptata de catre toti autorii in domeniu este imposibila.

O definitie desi nu foarte cuprinzatoare, dar suficient de larga pentru a putea fi acceptata in contextul romanesc, este propusa de o echipa de cercetatori danezi: Copiii strazii sunt copiii sau adolescentii, sub 18 ani, care intr-o perioada de referinta data se afla pe strada, se deplaseaza dintr-un loc in altul si au propriul grup de prieteni si propriile relatii sau contracte in strada. Domiciliul lor poate fi acela al parintilor sau al unei institutii de protectie sociala. (Alexandrescu (coord.) 1999). In practica, insa, lucrurile sunt diferite, obligand fie la largirea cadrului de definire, fie la reducerea lui. Astfel, desi definitia propusa considera limita de varsta la 18 ani, iar institutiile de stat si neguvernamentale nu includ in programele lor de protectie decat copii sau adolescenti sub 18 ani, grupurile de copii intalnite pe strada sunt variate ca varsta, limita de 18 ani dovedindu-se uneori artificiala.

O alta definitie pertinenta este definitia data de Organizatia Salvati Copiii (ianuarie, 2002) care prevede: Copiii si tinerii strazii sunt acei copii sau tineri care stau permanent pe strada sau numai intr-o anumita perioada a zilei, procurandu-si singuri si ilegal mijloacele de subzistenta, fara sa beneficieze de vreo forma de protectie din partea parintilor ori a altor persoane abilitate de lege.

Persoanele fara adapost sunt definite, ca acele persoane care nu au o locuinta, locuiesc pe strazi, in canale, aziluri de noapte, sub poduri etc., si nu se refera si la cei care locuiesc temporar la prieteni/ rude, pana cand fie gasesc o solutie pozitiva definitiva, fie devin persoane fara adapost, in intelesul punctat anterior (Dan, 2005).

Copiii si adolescentii strazii traiesc in canale, in case demolate si abandonate, piete, garaje, pivnite, santiere sau sub cerul liber. Ei sufera de malnutritie, de boli cardiace si respiratorii cronice, de infectii ale urechilor, gastroenterite si boli transmisibile, inclusiv SIDA, care duc la o moarte tragica, prematura. Ei nu au documente de identitate si nici o adresa legala. Ca rezultat, ei nu primesc mese gratuite in cantinele sociale, nu pot fi angajati si nu beneficiaza de servicii medicale (mai putin jutorul de urgenta). Copiii si adolescentii strazii sunt respinsi si marginalizati de restul societatii.(Gheorghe C., coord, 2000).