POLITICA SOCIALA A U

POLITICA SOCIALA A U.E.

1. Concepte de baza privind politica sociala

Termenul de politici sociale se refera la activitatile desfasurate prin intermediul statului (strategii, programe, proiecte, institutii, actiuni, legislatie) care influenteaza bunastarea individului, familiei sau comunitatii intr-o societate.

Evident, politicile sociale europene sunt acelea promovate de catre Uniunea Europeana ca institutie suprastatala, dar si cele promovate de fiecare dintre statele Europei, cel mai adesea numite in literatura de specialitate state ale bunastarii sociale.

Pierson distinge trei tipuri de bunastare :

bunastarea sociala - furnizarea sau primirea colectiva a bunastarii;

bunastarea economica - bunastarea asigurata prin intermediul mecanismelor pietei sau ale economiei oficiale;

bunastarea de stat - asigurarea bunastarii sociale prin intermediul statului.

Statul bunastarii desemneaza statul capitalist de dupa cel de-al II-lea razboi mondial, care s-a constituit intr-o modalitate specifica de guvernare pe baza consensului social, prin imbinarea eficientei sistemului economiei de piata cu solidaritatea sociala si umanismul politicilor sociale redistributive.

Nicholas Barr considera ca exista trei probleme care genereaza complicatii in cazul termenului de stat al bunastarii :

prima problema - bunastarea indivizilor deriva si din alte surse decat statul. Barr enumera pe langa stat:

piata, care furnizeaza bunastare ocupationala prin intermediul veniturilor primare;

acumularile individuale, care, prin intermediul asigurarilor individuale private si economiilor furnizeaza bunastare;

bunastarea voluntara, pe care o plaseaza atat in organizatiile voluntare, cat si in familie.

Modalitatile de furnizare a bunastarii sunt, de asemenea, multiple. Exista servicii si beneficii care satisfac nevoile indivizilor, deci le furnizeaza bunastare, finantate si produse de catre stat, dar pot fi finantate de catre stat si produse      de/prin sectorul privat;

Limitele, granitele statului bunastarii nu sunt clar definite.

Bazat pe principiul subsidiaritatii, sistemul de protectie sociala are ca obiectiv satisfacerea nevoilor minimale ale fiecarui cetatean. Aceasta presupune atat complementaritatea masurilor de protectie intre piata, familie, comunitate, institutii comunitare caritabile, stat si, in ultima vreme, institutii supranationale (Uniunea Europeana), sau internationale (FMI, Banca Mondiala) cat si o coerenta si complementaritate intre institutiile statului, pe axa central-local, in furnizarea serviciilor sociale si intre Uniunea Europeana si guvernul din fiecare stat membru.

Se poate vorbi, deci de doua tipuri de subsidiaritate:

a)    pe orizontala, in privinta relatiei piata- familie - comunitate - stat. Dupa stat, putem adauga si institutiile transnationale, care intervin      indirect, prin influentarea pietei, a organizatiilor societatii civile si statului, dar care in situatii de calamitati naturale, razboaie, intervin direct.

b)    Pe verticala, in privinta institutiilor implicate: nivel comunitar - national- regional - local.

Rolul statului in aceasta "ecuatie" a subsidiaritatii este acela de a prelua, ca o ultima "plasa de siguranta", pe cei care "scapa" plaselor de protectie ale celorlalte institutii amintite. Aceasta face ca toate segmentele sociale, toti indivizii sa fie protejati si sa atinga, in virtutea drepturilor lor de cetateni, cel putin un nivel minim de satisfacere a nevoilor.

Exista mai multe tipuri de beneficii de tip social :

a)    in functie de natura beneficiului:

beneficii in bani - formeaza sistemul de securitate sociala;

beneficii in natura - in bunuri sau servicii.

b)    in functie de natura dreptului de a beneficia:

beneficiile contributorii - cele acordate doar pe baza unei contributii anterioare a beneficiarului la un fond anume ( pensiile, ajutorul de somaj, asigurari pentru accidente de munca, asigurari de sanatate). Ele se numesc in general asigurari sociale;

beneficii necontributorii - cele acordate fara plata unei contributii prealabile si se acorda de la bugetul de stat pe baza drepturilor de cetatean. Unele se acorda tuturor cetatenilor si sunt beneficii universale (educatia gratuita, alocatia pentru copii, servicii medicale de urgenta care sunt gratuite) sau asistenta sociala - beneficiul se acorda tuturor indivizilor aflati in situatii de risc (ajutor social pentru cei saraci, burse sociale pentru studenti, forme de ajutorare a persoanelor cu handicap).

2. Istoricul politicii sociale europene

Cateva evenimente au marcat istoria integrarii europene din cea de-a doua jumatate a secolului XX:

- 1950 - Declaratia Schumann a dus la crearea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului care promova ideea pietei comune. Principala temere se referea la aparitia dumping-ului. Factorii care puteau conduce la dumping social erau:

a)     nivelul scazut al contributiilor la sistemul de securitate sociala;

b)    faptul ca in unele tari femeile erau platite mai putin, comparativ cu barbatii, pentru aceeasi munca.

Astfel nu se putea crea o piata comuna fara armonizarea securitatii sociale si inlaturarea inegalitatii de plata a femeilor si barbatilor.

in Tratatul de la Roma (1957) progresul social era vazut ca rezultat natural al dezvoltarii economice. Scopul economiei era acela de a imbunatati standardele de viata si de munca ale muncitorilor. Obiectivul principal era imbunatatirea activitatilor de securitate sociala in ceea ce-i priveste pe muncitori.

- Regulamentul nr. 3 , adoptat in ianuarie 1958, prevedea crearea unui Fond Social European;

- Actul Unic European (1986) continea directive privind sanatatea si siguranta la locul de munca;

- Carta Europeana privind Drepturile Fundamentale ale muncitorilor (decembrie 1989) a fost primul acord privind definirea drepturilor muncitorilor;

- Tratatul de la Maastrich (1992) prevedea:

a)     atingerea unui nivel inalt al protectiei sociale si ocuparii fortei de munca;

b)            realizarea coeziunii economice si sociale si a solidaritatii dintre statele membre;

c)     Semnarea unui protocol  social;

- Tratatul de la Amsterdam (1997) prevedea:

a)     Reintegrarea in tratat a Protocolului Social de la Maastrich;

b)    Integrarea unui nou articol care viza elaborarea unei strategii coordonate de promovare a ocuparii fortei de munca;

c)     Recunoasterea, pentru prima data in istoria Comunitatii, a drepturilor fundamentale ale cetatenilor.

In momentul de fata, exista patru provocari comune la care sunt supuse toate tarile membre ale Uniunii Europene:

Imbunatatirea performantelor privind ocuparea fortei de munca (in Uniune ca intreg, doar aproximativ 60% dintre persoanele cuprinse in intervalul de varsta 15-65 de ani sunt ocupate pe piata muncii, comparativ cu SUA - 74% si Japonia - 75%);

Reconcilierea dintre imperativul competitivitatii economice si cel al bunastarii sociale;

Adaptarea la progresul tehnic (restructurare industriala si organizarea optima a muncii);

Rezolvarea dezechilibrelor create de procesul de imbatranire a populatiei.

La nivelul Uniunii Europene putem vorbi despre trei imperative importante, si anume :

Construirea unei Europe pentru cetateni. Drepturile fundamentale ale cetatenilor reprezinta elementul cheie al identitatii europene;

Succesul extinderii UE prin ajutorul acordat tarilor candidate care trebuie sa se apropie cat mai mult de Modelul Social European;

Reconcilierea Uniunii Economice si monetare cu coeziunea economica si sociala

3. Obiectivele si instrumentele politicii sociale europene

Obiectivele si instrumentele politicii sociale sunt:

Asigurarea locurilor de munca

- prevederile care vizeaza locurile de munca din Tratatul de la Amsterdam;

- Fondul Social European.

- Initiativele comunitare si masurile inovatoare;

Implementarea libertatii de miscare:

- recunoasterea reciproca a diplomelor si perioadelor de studiu;

- securitatea sociala a persoanelor care se deplaseaza in cadrul UE;

- Agentia Europeana a Locurilor de Munca.

Promovarea invatamantului si pregatirii

- programul de pregatire LEONARDO DA VINCI;

- programul de pregatire SOCRATES.

Egalitatea sanselor pentru barbati si femei

- directiva referitoare la salarizarea nediferentiata;

- directive privind tratamentul nediferentiat;

- tratamentul nediferentiat in domeniul social;

- concediu de maternitate/paternitate;

- povara dovezii.

Imbunatatirea conditiilor de munca

- organizarea timpului de lucru;

- documente scrise privind drepturile si obligatiile ce decurg din relatiile de la locul de munca;

- drepturile salariatilor in momentul schimbarii locului de munca;

- protectia angajatilor in cazul insolvabilitatii patronilor lor;

- directive privind excesul de personal;

- Consiliul European al Muncii;

- integrarea lucratorilor;

- slujbele fara norma intreaga;

- siguranta si protectia sanatatii la locul de munca.