Metodologia cercetarii socialului. Repere pentru asistentii sociali

Metodologia cercetarii socialului. Repere pentru asistentii sociali

De la individual la social si invers

Cercetarea in domeniul asistentei sociale

De la obiectul cunoasterii la proiectul cercetarii

Metodologia anchetei

Tehnica observatiei

Convorbirea comprehensiva

Studiul de caz

Studiul spa(iului social

Studiul grupurilor si al altor forme de grupare socioumana 10. Analiza datelor si exigentele probei

1. De la individual la social si invers

Cunoasterea problemelor cu care ne confruntam si rezolvarea lor pot spori pe masura progresului teoriilor si metodologiilor de cercetare, ca si pe masura cresterii increderii oamenilor in puterea lor de a schimba lucrurile in modul asteptat de catre ei.

Sporul cunoasterii si succesul acesteia in rezolvarea problemelor sociale depind de intregul design al cercetarii teoretice si de teren, mai exact de teoria minimala, de observatiile si contactele initiale cu actorii implicati de probleme, aflati in proximitatea problemelor, de variabilele descriptive ale membrilor grupurilor, "mentalitatilor', "climatului', de sistemele de codificare, de modurile de culegere si de analiza a datelor.

Nu putem opune: mediul natural si mediul sociouman, comportamentul si semnificatiile date acestuia, inductia si deductia, cantitativul si calitativul, cifrele si cuvintele articulate intr-un discurs, legitatile si schemele valorizante, fara a trunchia, a steriliza cunoasterea.

Membrii Comitetului de cercetare asupra metodologiei (din cadrul Asociatiei Internationale a Sociologilor) au aratat ca ar trebui sa dispara disjunctia neta dintre metodele cantitative si cele calitative, fiindca nu exista o "metoda universala', ci un pluralism metodologic in beneficiul cunoasterii solide si al actiunii eficiente (Van Meter, 1944, p. 25).

Orice problema sociala este construita (Champagne et al., 1989, pp. 53-l01). Orice fenomen observat poate fi "redat' in mai multe variante. Asistentul social cercetator co-participa la constructia unei probleme sociale pentru cercetarea-actiune asupra ei, in interactiune cu alti actori implicati.

De aceea, precizez de la bun inceput ca sunt necesare cunoasterea si stapanirea tuturor teoriilor sociologice, deci si a teoriei etichetarii, a interactionismului simbolic, a etnometodologiei, a analizei discursului, a. pragmaticii, a intertextualitatii si indexi-calitatii etc.

Teoria la care putem apela este importanta si utila daca nu este dogmatica si daca noi nu ramanem prizonierii ei. Contactul cu terenul este important si util daca ne vom ocupa si de mentalitatile, prejudecatile, obisnuintele, rutinele oamenilor, fara sa neglijam cunoasterea cantitativa. Sa ne indoim si de afirmatiile din carti, dar si de afirmatiile persoanelor investigate pe teren, pentru a ne pastra spiritul liber si onestitatea stiintifica.

in jurul nostru, numeroase sunt dezbaterile asupra "problemelor cu care ne confruntam' si la care actiunile, solutiile se propun "dupa ureche', dupa "bunul-simt'.

La Congresul national de sociologie si asistenta sociala (Bucuresti, 14-l6 decembrie 2000), primul-ministru al Romaniei a recunoscut ca neimplinirile "tranzitiei' se datoreaza si faptului ca aceasta s-a facut fara sociologi si fara asistentii sociali.

Reflectiile talk-show-iste asupra situatiei in care ne aflam, asupra problemelor cu care ne confruntam si asupra solutiilor adecvate nu pot tine locul demersului de cunoastere si actiune cu onestitate stiintifica, prin care urmarim desprinderea de regularitati, legitati si aratam ca in aceasta lume nu bantuie intamplarea, ca noi ne putem opune "entropiei sociale' prin informatie adecvata, utilizata cu discernamant, prin actiune constructiva si prin imaginatie creatoare - ingradita doar de constiinta tuturor efectelor intentionate si neintentionale ale acesteia.

Noi cercetam cu onestitate stiintifica si retinem ceea ce este general, constant, chiar daca nu respingem ce e particular, unic. Unii resping unitatea si utilitatea cunoasterii generalului, ceea ce este la fel de pagubitor ca si respingerea cunoasterii individualului, particularului. "Omul nu este obiect, asa cum pretinde determinismul mecanicist. Fiecare act sau comportament uman contine in campul sau prezenta simultana si activa a conditionarilor interne si a praxisului care le filtreaza si le exteriorizeaza totali-zandu-le', spune F. Ferrarotti. Cercetatorul are de identificat o problema "arzatoare', arede definit observatii relevante in proximitatea oamenilor si pe baza ideilor emise de catre acestia, are de parcurs o cale spre familiarizarea cu cunostintele deja cumulate, cu o bibliografie selectiva. Daca va vorbi doar despre "legile' aflate de catre "marii sociologi', va fi acuzat ca "bate campii' fiind "rupt de realitate' ; daca se va pierde in amanuntele unei situatii, va fi etichetat ca "eseist'.

G. Balandier arata ca "metodologia calitativista' a ajuns in voga tocmai pentru ca "marile teorii' au avut supreme ambitii explicative (ca si "atotputernicele' lor me-dologii stiintifico-tehnice).

in disciplinele socioumane, problema este aceea a simplificarii (King et al., 2000). Sarcina acestor discipline, mai ales a sociologiei si a asistentei sociale, este de a surprinde cat mai convenabil realitatea socioumana complexa si proteiforma, iar dupa ce i-au inteles bogatia, plenitudinea, sa o prezinte simplificat, sintetic, concis. Disciplinele socioumane trebuie sa fie deopotriva generale si specifice, sa prezinte si categorii, cauze, factori, actiuni etc, dar si cazuri particulare ; si ceea ce este etern, si ceea ce e particular (ibidem, p. 53). Un somer, o banda de delincventi, un sat sarac etc. sunt cazuri particulare ale cunoasterii noastre ; prin cercetarea mai multor asemenea cazuri, un asistent social poate ajunge la un anumit grad de generalitate a cunoasterii sale care poate constitui o referinta mai temeinica pentru interventia eficienta urmatoare. Sigur ca generalizarile nu sterg importanta particularului, dar a ne opri si exagera cu detalierea unui caz particular pierzand din vedere ansamblul, generalul inseamna a iesi din sociologie (nu exista stiinta individualului). Explicam si intelegem mai bine de ce a fost trimis in somaj un otelar iesean sau un miner oltean, daca vom sti de ce sunt trimisi in somaj oamenii in Europa, in Romania etc., care sunt criteriile selectivitatii si vulnerabilitatii la somaj in general; desigur, si imprejurarile privatizarii "Tepro' sau ale disponibilizarii minerilor prin "ordonante de urgenta' (care au facut ca unii mineri sa faca greva in subteran pentru a fi scosi in somaj).

Este greu de exprimat si nu mai putin greu de priceput o realitate atat de complexa. De aceea simplificam si exprimam viata socioumana prin idealtipuri si modele utile. Unele variabile vor fi observabile, altele neobservabile (dar pe acestea din urma nu le putem omite ca si cum n-ar fi).

variabile

de intrare

observabile

neobservabile

interactiuni

interrelatii

activitati sociale

observabile

neobservabile

variabile

de iesire

Figura 1. Variabile observabile - variabile neobservabile

Nimeni nu are in minte o "familie monoparentala', o "banda de delincventi', un "sat izolat', o "comunitate defavorizata' etc.; avem in minte conceptele care le denumesc si relatiile intre acestea, ceea ce ne da posibilitatea re-prezentarii realitatii.

Toti utilizam modele, problema este aceea a alegerii intre modele diferite (Zeigher, 1976). Modelul "seamana' cu o "realitate socioumana', re-prezinta acea realitate in mod simplificat. Fiecare pleaca de la un real, de la ipoteze, de la prejudecati, de la idei (pre)concepute mai mult sau mai putin clare, mai usor sau mai greu exprimabile si isi poate construi modele mentale, reprezentari informale despre realitatea socioumana in diferitele ei aspecte. Modelele formale inseamna o realitate simplificata si pusa intr-o anumita forma: fizica, matematica, verbala etc, sau dupa schema propusa de L. Rejeau in La simulation sur ordinateur:

schematice

fizice

simbolice

verbale

de rol

matematice

pe calculator

Figura 2. Schema modelelor formale

Modelele matematice sunt mai precise decat modelele verbale, fiindca nu lasa Ioc ambiguitatilor in ceea ce priveste semnificatia simbolurilor utilizate (vezi Marcus, coord., 1986).

Modelul "mediaza' intre cele trei campuri:

campul teoreticului

campul empiricului ■<-

-►campul metodologicului

Figura 3. Modelul si campurile de mediere

Asadar, un model care sa ajute decidentul sa rezolve "problemei locuintelor' ar trebui sa articuleze coerent - pe langa istoricul asezarii, rolul statului, comunitatii, locuitorilor, rolul factorilor (economici, sociali), corelatia ocuparii cu habitatul,

constrangeri, (dez)echilibrele intre cererea si oferta de locuinte etc. - si diagrame cauzale simple:

cresterea

activitatii din

productie, servicii,

loisir etc.

constructia de locuinte

Figura 4. Diagrama cauzala simpla

sau mai complexe, avand in vedere "buclele retroactiunii', grafice, histograme, carto-grame, cartodiagrame, diagrame in bare, benzi, sectoare, poligoane de frecventa, curba lui Gauss etc. Este important sa retinem caracteristicile fundamentale si predicti-bile, dar sa nu pierdem din vedere caracteristicile nesistematice, aleatoare. Daca vom realiza un model de "monitorizare' a somajului in Iasi, in fiecare luna, vom constata ca vor fi diferente de la o luna la alta, unele abateri se vor datora, ca peste tot la noi, "restructurarii', "asigurarii stabilitatii macroeconomice', "privatizarii' etc, dar altele se vor datora influentei unui investitor falit sau unui accident care distruge o unitate productiva etc.

2. Cercetarea in domeniul asistentei sociale

"Cunoasterea care are sens demonstrat prin puterea de a actiona merita numele de stiinta.' (P. Valery)

Domeniul asistentei sociale este unul al faptelor, fenomenelor sociale complexe.

Finalitatea asistentei sociale este interventia eficienta. Nici o teorie singura nu-si poate aroga monopolul stiintificitatii, nu este singura depozitara a adevarului. Pretentia de a monopoliza stiintificitatea cunoasterii inseamna reductionism steril, imprudenta si dogmatism. Stiintificitatea cunoasterii si actiunea eficienta sunt scopuri de atins prin cercetare facuta cu onestitate stiintifica.

Cercetatorul in domeniu se situeaza in traditia ipotetico-inductiva, proiectul sau de cercetare aflandu-si pertinenta datorita situarii intr-un context localizat, datat, intrebarea de plecare, ipoteza fiind rodul explorarilor teoretice si al terenului, in proximitatea tuturor actorilor implicati (Richmond, 1924).

in lucrarea lui Duchamp, Bouquet si Drouard, La recherche en travail social, cercetarea in domeniul asistentei sociale este definita ca o metodologie de investigare a fenomenelor, faptelor problematice dintr-o situatie sociala datata, localizata, identificarea si analiza lor fiind facute in perspectiva interventiei eficiente.

Cercetarea in domeniu poate fi intreprinsa atunci cand apare o problema sociala, o nevoie comunitara, cand se ivesc efecte perverse ca urmare a punerii in act a unor masuri de rezolvare a lor, atunci cand este necesar un diagnostic prealabil implementarii

unei politici sociale etc. Cercetarea este garantul legitim al unei interventii adecvate, in conditiile in care sunt puse sub semnul intrebarii "miturile fondatoare' ale societatii, "marile teorii', "paradigmele', "garantii traditionali' ai reprezentarilor coerente, ai identitatilor si practicilor.

Asistentul social cercetator in domeniu:

isi contureaza o problematica de studiu;

isi clarifica intrebarea de plecare (prin explorare teoretica si prin contactul direct cu oamenii implicati in situatia problematica respectiva);

isi contureaza o ipoteza;

isi contureaza cadrul operatoriu (determinand variabilele si indicatorii);

construieste tehnicile de culegere a informatiilor si le aplica;

face analiza (cantitativa si calitativa) a datelor;

formuleaza concluziile;

contureaza propuneri, solutii, perspective de interventie.

De mai bine de doisprezece ani, la noi, statul isi modifica raporturile cu comunitatile, cu societatea. Statul actual nu mai are ambitiile "statului-providenta', isi relegitimeaza interventia remarcandu-si limitele. Asa cum aratam mai sus, la Congresul national de sociologie si asistenta sociala (Bucuresti, 14-l6 decembrie 2000) s-a recunoscut faptul ca "tranzitia' romaneasca s-a facut fara sociologi si fara asistenti sociali. Mai exact, in acest interval nu a existat preocuparea sustinuta pentru cunoasterea reala a populatiilor, grupurilor, cu nevoile, problemele, atitudinile, comportamentul lor. in Declaratia comuna a participantilor la acest congres se stipula importanta reinfiintarii Institutului Social Roman, a analizei problemelor sociale reale ale "tranzitiei' ca stare permanenta a societatii romanesti etc., subliniindu-se faptul ca sociologia si asistenta sociala, relegitimate, vor raspunde solicitarilor guvernului care le implica in activitatea de cercetare ce sustine decizia.

Pentru identificarea si rezolvarea problemelor sociale ale "tranzitiei' este nevoie de o multitudine de informatii. Sociologia si asistenta sociala vin cu o privire distincta de cea a administratorului si politicianului asupra problemelor sociale, asupra modului de organizare a activitatilor, asupra mijloacelor si procedeelor de pus in act pentru solutionarea eficienta a lor. Aceasta nu inseamna ca cercetarea specifica acestor discipline se rezuma la aspectul utilitarist si imediat functional. Problemele, nevoile sociale identificate de catre cercetatori, de catre administratie, politic, de catre actorii implicati si practicieni, devin probleme de cercetat stiintific, prin "retraducerea' lor in cadrul stiintei (Chauviere, 1983, pp. 10-l7). Cercetarea stiintifica in domeniu poate induce mai multa coerenta, evitand ideologizarea sau politizarea lui. Practica cercetarii in domeniu vizeaza descrierea, explicarea, comprehensiunea problemelor sociale reale, oferind o imagine fiabila, credibila a lor, nu una conturata de scheme preconcepute, speculativ-interpretative, ideologizante. Nu este insa respins demersul plural, trans-disciplinar, riguros, cu rol de pivot, de interfata a politicilor sociale adecvate.

in activitatea de cunoastere prin cercetare, asistentul social cercetator se ghideaza dupa codul deontologic al profesiei, dupa valorile si idealurile de care este convins ca se poate apropia:

respecta demnitatea umana si considera oamenii membri competenti;

are convingerea ca societatea poate si trebuie sa ofere fiecaruia un loc de "membru competent', de actor social;

are convingerea ca fiecare fiinta umana are valoare unica, indiferent de apartenenta etnica, sociala, de sex, varsta, credinta religioasa, nivel de pregatire scolara, status;

are convingerea ca fiecare are dreptul la viata demna, decenta (daca respecta si recunoaste acelasi drept celorlalti);

are sarcina de a-si pune toate cunostintele, abilitatile, competentele in serviciul persoanelor, grupurilor, comunitatilor defavorizate, excluse ;

are sarcina de a pastra secretul profesional;

are sarcina de a se informa corect asupra principiilor exercitarii profesiei sale in lume, in tara, asupra bazelor juridice ale activitatii sale, asupra textelor de referinta pentru el;

are dreptul la un minim de dotare necesar desfasurarii in bune conditii a intregii sale actiyitati.

Grila de reflectie etica

Ce persoane sunt implicate de cercetare ? Care este problema lor ?

Ce valori, norme trebuie sa respect?

Cunosc legile domeniului ? Cunosc motivele persoanelor ?

Cunosc consecintele pozitive ale interventiei mele ?

Ce consecinte negative ar putea avea aceasta cercetare-interventie ?

3. De Ia obiectul cunoasterii la proiectul cerci tarii

Oamenii politici, lucratorii in administratia publica, asistentii sociali si membrii unei comunitati pot avea la un moment dat impresia ca in acea comunitate exista o problema sociala (gestionarea igienei publice, a sanatatii persoanelor, administrarea bugetului local, traiectoria scolara, profesionala, sociala, locurile de munca, viata de familie, locuintele, timpul liber etc). Se contureaza ideea, vointa, dorinta de a intreprinde ceva pentru rezolvarea ei, dar ce? Pentru a raspunde este nevoie de o informare ordonata, pe baza unor date accesibile : cum se prezinta situatia ? Cine sunt cei implicati ? Ce s-a intreprins in sensul rezolvarii problemei respective ?

3.1. Formularea problemei de cercetat

O problema sociala nu apare din neant. Probleme sociale putem avea toti, dar nu le are oricine, oricand. Ce este o problema sociala? La modul cel mai general, este o "abatere' constatata intre o situatie prezenta nesatisfacatoare si o situatie ulterioara de dorit. "Somajul', de exemplu, este o problema sociala cu consecinte grave atat pentru oameni, cat si pentru societate. Omul fara loc de munca nu are salariu, iar lipsa banilor in casa antreneaza o suita de privari dureroase pentru el si pentru apropiatii lui (in primul rand pentru membrii familiei). Societatea resimte somajul ca pe o problema agravanta fiindca a investit in formarea unor oameni care sunt acum neproductivi.

Asadar, o problema sociala este declarata ca atare de catre membrii implicati ai comunitatii, societatii, de catre " societate ', de catre decidenti, de catre practicieni, de catre profesionistii tratarii si solutionarii acesteia.

Asistentul social este unul dintre cei care participa la elucidarea problemelor sociale, la definirea si "tratarea' lor etc, in parteneriat cu reprezentanti ai politicului, administrativului etc, in proximitatea tuturor actorilor implicati.

Cuvantul cu care surprinde problema respectiva este unul din vocabularul curent, "somaj', dar asistentul social cercetator il va construi sa desemneze, sa circumscrie cat mai multe si mai importante componente ale problemei. Un concept nu surprinde realitatea sociala in deplinatatea ei, ci o "aproximeaza'. Conceptul este un "instrument' de baza al metodologiei de cercetare care traduce mental realitatea de cunoscut; am putea sa ne imaginam demersul de cunoastere prin cercetare ca un joc de carti, in care "cartile' sunt conceptele ; jocul se poate desfasura fiindca jucatorii (re)cunosc "valoarea' fiecarei "carti'. Este deosebit de important sa definim bine conceptele (fara a avea pretentia ca dam definitii complete, o data pentru totdeauna). Nu exista "retete magice' pentru formularea conceptelor, a problemelor; este nevoie insa de o explorare bibliografica, de contactul exploratoriu cu terenul de investigat.

Explorarea teoretica

Conteaza mult daca am ales o problematica pentru care exista o bibliografie ampla sau una pentru care bibliografia este aproape inexistenta. Cartile, studiile, articolele au rostul de a ne ajuta sa fundamentam si sa aprofundam reflectiile asupra problemei de studiat. Nu putem citi totul, daca ne gandim la posibilitatile de informare actuale. De un real folos se poate dovedi un ghid al explorarilor teoretice in care desfasuram intrebarea de plecare si-i asociem toate cuvintele-cheie, iar pentru fiecare identificam o bibliografie selectiva (o lista cu carti, studii etc.) pe baza explorarilor bibliografice in biblioteci, in centre de documentare, la sediile unor institutii implicate de problema cercetata, cu ajutorul internetului etc. Este important sa utilizam dictionare diferite, enciclopedii, reviste de specialitate. Cand am conturat o lista de lucrari, putem avea in vedere data aparitiei lor, pe ce isi intemeiaza autorii afirmatiile, care este campul abordat, ce metodologie au utilizat, care sunt ideile esentiale, concluziile etc.

Bibliografia selectiva consultata va trebui prezentata in finalul raportului de cercetare, precizandu-se: numele autorului, prenumele - intreg sau initiala, anul aparitiei lucrarii - daca e vorba de mai multe carti ale aceluiasi autor, aparute in acelasi an, pot fi notate cu a, b etc, titlul - cu caractere italice, locul aparitiei, editura, numarul de pagini; de exemplu: Zamfir, E., Preda, M. (coord.), Diagnoza problemelor sociale comunitare, Bucuresti, Editura Expert, 2000, 450 p.). in cazul unui studiu, se vor preciza: numele autorului, prenumele (intreg sau initiala), anul aparitiei, titlul studiului (intre ghilimele), titlul revistei, volumului in care a aparut (cu caractere italice), numarul, anul, paginile ; de exemplu: Mateescu, M. (2000), "Evolutia fenomenului infractional in contextul tranzitiei din Romania', in E. Zamfir et al. (coord.), Starea societatii romanesti dupa 10 ani de tranzitie, Editura Expert, Bucuresti, pp. 408-418.

Explorarea terenului

Situarea in proximitatea colectivitatii teritoriale este conditia sine qua non a intelegerii in profunzime, din interior a problemei de investigat. Aceasta presupune contactul direct cu mediul colectivitatii teritoriale respective, cu oamenii ei (de exemplu, cu

somerii dintr-un cartier sau oras monoindustrial, cu membrii familiilor monoparentale, cu tineri intre 14 si 25 ani fara acte de identitate etc). Este important sa avem in vedere si persoanele aflate in relatie cu cei investigati: profesionistii, practicienii domeniului, patronii, primarii, alesii locali, lucratorii in institutii specializate etc). Este important contactul cu persoane din cele mai diverse (sub)grupuri ale colectivitatii teritoriale respective pentru a avea in atentie varietatea punctelor de vedere asupra problemei explorate. Cercetatorul multiplica punctele de plecare catre contactele initiale, precum si canalele comunicationale.

Poate apela si la telefon, daca este cazul, dar cu maxima rigurozitate : inregistrand numele si prenumele persoanei contactate, ideile abordate, asigurandu-se ca a ales un interval in care persoana e realmente disponibila sa raspunda si dispusa sa acorde un timp pentru discutie etc.; in timpul convorbirii telefonice trebuie sa se comporte ca si cum ar avea interlocutorul in fata: sa se prezinte, sa fie concentrat, precis, politicos, convorbirea sa contina introducerea, discutia propriu-zisa si concluziile.

Contactele exploratorii pentru discernerea problemei de investigat pot fi mai numeroase sau mai reduse, nu exista o reteta; uneori pot fi contactate zece persoane, alteori doua-trei cazuri investigate in profunzime ne pot aduce mai multa si mai consistenta informatie decat zece cazuri abordate superficial. Si in acest caz, contactul cu persoana investigata poate dura o ora, o ora si jumatate (sa avem grija insa ca transcrierea inregistrarii poate dura, in acest caz, o zi, o zi si jumatate).

Convorbirea, interviul exploratoriu trebuie sa fie deschise, nondirective, iar pe parcursul lor cercetatorul sa aiba o atitudine de neutralitate binevoitoare, de empatie, de comprehensiune, incat sa favorizeze sinceritatea interlocutorului.

3.2. Formularea intrebarii de plecare

in legatura cu o problema sociala, intrebarile pe care ni le punem pot fi numeroase.

in cazul somajului, de exemplu : care este rata somajului ? Ce criterii de selectie opereaza ? Care este situatia somajului in randul tinerilor ? Care sunt cauzele (des)cres-terii somajului intr-un anumit interval de timp ? Care sunt consecintele somajului de lunga durata ? Este de preferat sa retinem una dintre ele intr-o cercetare, pentru a-i putea raspunde adecvat, cu seriozitate (decat sa raspundem superficial la mai multe).

intrebarea de plecare trebuie sa fie precisa si clara. Care sunt dificultatile intampinate de persoanele fara acte de identitate ? Care sunt motivele tentativelor de sinucidere ? Care este evolutia veniturilor salariale in primii zece ani ai " tranzitiei' ? Care sunt functiile actuale ale institutiilor de protectie a copilului! Care este etiologia delictelor de omor comise in Romania postcomunista ? etc. intrebarea de plecare formulata va fi un fel de "faza lunga' care ne va lumina demersul prin multitudinea informatiilor bibliografice, precum si printre "meandrele concretului'. Este important ca o asemenea intrebare sa nu "ceara' un raspuns prin "da' sau "nu'. Cercetatorul trebuie sa constientizeze cine sunt si unde sunt localizate persoanele care ii vor furniza informatii accesibile, trebuie sa vada daca nu are nevoie de aprobari pentru a le contacta (de exemplu, in cazul unei cercetari asupra persoanelor drogate, care consuma droguri, existente in Spitalul Socola), sa vada daca va putea obtine informatii pertinente, daca nu cunoaste limbajul persoanelor contactate (de exemplu, daca urmeaza sa se ocupe de

surdomuti, dar nu cunoaste limbajul respectiv, sau de imigranti asiatici carora nu le cunoaste limba si obiceiurile).

3.3. Formularea ipotezei

Tema de studiat si intrebarea de plecare apar la capatul unui relativ indelungat proces de explorare a bibliografiei si a terenului. Adesea, optiunea pentru un titlu, pentru o intrebare de plecare intr-o anumita forma este dificila si descurajanta. Sigur ca gradul de elaborare a unui titlu de tema, a unei intrebari de plecare depinde mult de capacitatea cercetatorului de a "condensa', "comprima' situatia cunostintelor in domeniu, depinde de experienta sa de cercetare pe teren. Cercetatorul isi precizeaza cadrul de referinta al cercetarii (teoretice si de teren): care este unitatea spatiala abordata : un bloc 1 un cartier 1 un sat izolati Care este unitatea temporala: o zii o saptamanal un ani Este vorba despre un agregat nominal la nivel societal: "copiii abuzati' 1, "minorii delincventi'! Ne focalizam pe sincronia sau diacronia unui fenomen 1 etc.

Pivotul cercetarii este ipoteza pe care o formulam pornind de la tema, de la intrebarea de plecare, pe baza proximitatii cu actorii din teren direct implicati.

Ipoteza este puntea ce leaga elaborarea proiectului de cercetare de verificarea rezultatelor lui si se prezinta ca un raspuns anticipat conceput de catre cercetator. Ipoteza se prezinta in forma unui enunt declarativ ce indica o relatie plauzibila anticipata intre fenomenele explorate in legatura directa cu tema de cercetat. Ipoteza trebuie sa fie clara, precisa, sa evite orice ambiguitate. Ea trebuie sa fie plauzibila (adica sa surprinda cu o anumita incertitudine corelarea variabilelor; nu emitem ipoteze cu privire la un adevar evident, nu "emitem' ipoteza ca apa fierbe la 100^[C). Ipoteza trebuie sa fie verificabila (la capatul cercetarii o vom confirma sau o vom infirma). Aceasta inseamna ca, atunci cand formulam o ipoteza, distingem entitati despre care avem informatii accesibile si le punem in relatie (nu putem emite o ipoteza despre "sexul ingerilor'). Ipoteza formulata trebuie sa fie inteleasa la fel de catre toti cei care o lectureaza. Este de preferat ca asistentul social cercetator sa caute date care s-o invalideze, sa caute ipoteze rivale, contraipoteze.

Ipotezele pot fi verificate prin studii de caz, prin anchete, prin experimentare etc.

3.4. Determinarea variabilelor si indicatorilor

Pentru a determina echivalentii empirici ai conceptelor operatorii din intrebarea de plecare si din ipoteza, va trebui sa le traducem in limbajul observatiei, sa le concretizam prin itemuri care sa surprinda elementele accesibile.

O variabila este o caracteristica, un atribut al unui fenomen observabil in realitatea socioumana cotidiana. Variabila dependenta (de exemplu, cresterea cheltuielilor pentru protectia copilului) variaza in functie de variabila independenta {numarul copiilor in dificultate din institutii de profil). Putem introduce o variabila intermediara {interventia organismelor europene care conditioneaza negocierile de aderare la UE si de rezolvarea problemei copiilor defavorizati).

Indicatorii precizeaza variabilele, fiind referenti empirici mai precisi decat acestea. Indicatorii pot fi identificati pe baza explorarii terenului si a literaturii de specialitate asupra domeniului abordat.

3.5. Designul cercetarii-actiune

Asistentul social cercetator are de identificat anumite probleme sociale care rezulta, cel mai adesea, din inadecvarea raporturilor dintre nevoile reale, cerintele exprimate si solutiile gasite.

Figura 5. Raportul dintre nevoi, cerinte si solutii

.Rar se intampla ca sferele acestora sa se suprapuna; de regula, ele se suprapun partial: sunt numeroase cazurile cand nevoile nu fac obiectul cererii exprimate, cand nevoile si cerintele nu-si afla solutiile adecvate etc. Zona comuna din intersectarea celor trei "sfere' din figura reprezinta cazul ideal, cand nevoii sociale exprimate in cerintele oamenilor ii corespund solutii, raspunsuri adecvate (servicii sociale etc).

A analiza nevoile, cerintele si raspunsurile la acestea intr-o comunitate inseamna a face cercetare-actiune.

Cercetarea-actiune-interventie presupune implicarea tuturor persoanelor afectate de problema. Acestea impreuna cu cercetatorul identifica problema reala, o numesc, o definesc, o analizeaza si o solutioneaza.

Designul unei cercetari-actiune-interventie incorporeaza articulat:

titlul temei;

introducerea-argument;

obiectivele;

definirea conceptelor, variabilelor, indicatorilor;

tehnicile;

rezultatele prelucrarii informatiilor culese, comentariile;

recomandarile, solutiile aflate, bibliografia si anexele.

Desigur ca fiecare pas definit poate fi facut cat mai explicit prin operationalizarea conceptuala (in limitele permise de explorarea terenului si contactul cu persoanele implicate):

Care este problema ?

De catre cine este formulata? Cine spune ca avem o "problema sociala'?

Care le sunt argumentele ?

Cine ofera informatiile accesibile ?

A incercat cineva sa rezolve problema?

Cum? Cand? Cu ce rezultate?

Cine si cum apreciaza importanta problemei ?

Cine resimte impactul problemei ?

Cine ia deciziile de solutionare a ei ? etc.

Tabelul 1. Cercetarea clasica vs. cercetarea-actiune

Atunci cand avem de studiat problematica somajului si a saraciei intr-un cartier, pentru a afla solutii viabile vom face:

a) analiza mediului:

situarea orasului in zona;

situarea cartierului in oras ;

istoricul cartierului;

delimitarea geografica;

repere privind resursele, infrastructura, mijloacele de transport si telecomunicatii etc. ;

b) analiza populatiei:

populatia totala;

numarul gospodariilor;

clase de varsta, sex;

aspecte privind mobilitatea rezidentiala, profesionala;

nivelul educational;

categorii socioprofesionale;

familia si tipurile ei etc. ;

c) nivelul somajului:

irfdicatori zonali, locali;

beneficiarii ajutorului de somaj;

beneficiarii alocatiilor bugetare (in cazul somajului de lunga durata) etc.;

d) nivelul saraciei:

indicatori internationali, nationali, zonali, locali;

e) viata comunitara:

tipuri;

viata asociativa;

manifestari socioculturale etc.

indicatori reali ai devenirii comunitatii

afirmatiile persoanelor implicate

rapoarte ale asistentilor sociali

procurarea mijloacelor - necesare cercetarii

conturarea problemelor

identificarea problemei,

a intrebarii de plecare,

a ipotezelor, a resurselor

formarea echipei (interdisciplinare)

insertia intr-o ierarhie a prioritatilor

desfasurarea si evaluarea obiectivelor cercetarii

evaluarea

Figura 6. Exemplu de demers privind "sanatatea publica intr-o comunitate urbana' fapud Bur, 1988)

Pentru a sintetiza si spori sansele unei analize strategice a problemelor sociale dintr-o comunitate, putem construi un tabel in care sa includem informatiile utile cercetarii.

Tabelul 2. Model de sinteza a informatiilor

Asistentul social cercetator este garant al onestitatii stiintifice atunci cand :

anima reuniunile la care participa cercetatorii si persoanele implicate de cercetare;

repartizeaza sarcini, stabileste termene ;

cauta resurse umane, materiale, financiare care pot fi modificate cu folos ;

ajusteaza, adecveaza, concerteaza activitati in acord cu obiectivul cercetarii-actiune;

face evaluari intermediare;

se preocupa de diseminarea rezultatelor si de impactul lor.

"Evaluarea este inteleasa nu ca o procedura exceptionala care ar viza doar fundamentarea unei judecati a posteriori, ci ca un instrument indispensabil actiunii insesi, punerii sale in act si ameliorarii sale. Pentru a raspunde acestor obiective, evaluarea nu trebuie sa se limiteze la masurarea rezultatelor actiunii, ci trebuie sa permita intelegerea originii efectelor sociale observabile si a consecintelor mijloacelor puse in act (financiare, umane, materiale, juridice)' (Monnier, 1987, p. 11).

Exemplu de cercetare-actiune (apud Houttuyn Pieper, 1961)

Regiunea si situatia ei sociala. Majoritatea nu cunosc probabil aceasta parte a Olandei ce se intinde de-a lungul coastei sudice a Z., intre orasele A. si Z., in provincia G. Ea se intinde pe o suprafata de 70 km lungime si 15 km latime, avand o populatie de circa 100.000 de locuitori. Majoritatea (68%) apartin ramurii ortodoxe a Bisericii Reformate, 4% celei Romano-Catolice, iar restul altor culte protestante. Populatia este cunoscuta ca fiind una foarte religioasa. O parte a acestei regiuni, de-a lungul coastei, este acoperita de pasuni, interiorul este acoperit de paduri si parcele cu pasuni ori parcele cultivate. Majoritatea satelor de aici sunt situate intre zona cu pasuni si cea cu paduri. Sunt cinci orase cu o populatie intre 5 si 10 mii de locuitori si 10 orase si sate cu o populatie intre 500 si 5.000 de locuitori.

Fiecare comuna are propriul sau consiliu comunal.

Acum o suta de ani, cea mai mare parte a populatiei traia din agricultura si pescuit, in prezent, doar 25 % din populatia activa masculina mai lucreaza in agricultura, iar pescuitul a disparut din cauza secarii lacului Z. 45% din populatia activa masculina se ocupa cu artizanatul si mica productie industriala. Regiunea a devenit o zona de loisir destul de frecventata, iar inchirierea camerelor pentru turisti constituie o sursa importanta de venit pentru numeroase familii.

Conditiile economice sunt mai putin favorabile decat in majoritatea celorlalte regiuni ale tarii. Cele mai multe ferme sunt mici, cu parcele inguste si dispersate. Pasunile sunt mlastinoase din cauza lipsei drenajului corespunzator, iar drumurile bune sunt rare.

in cele mai multe cazuri fiii agricultorilor raman in ferma parinteasca. Atunci cand se insoara, ei sunt obligati sa-si caute de lucru in industrie sau in constructii, dar, fara o formare profesionala, ei devin muncitori necalificati, cu salarii mici. Cei mai multi agricultori nu cunosc avantajele metodelor moderne de cultura. Unii ridica obiectii religioase impotriva noilor metode - precum insamantarea artificiala ori vaccinarea contra bolilor infectioase.

A fost conceput si aplicat partial un program local de ameliorari in agricultura (program ce viza cresterea suprafetei cultivate prin regrupare, drenaje, metode noi de cultura), insa un proiect pentru intreaga zona a fost respins de catre agricultori.

Populatia creste datorita sporului natural, insa numarul locurilor de munca nu creste, in consecinta, ar trebui create noi surse de ocupare. Pe moment, industria absoarbe putina forta de munca. Deci dezvoltarea ei ar trebui accelerata, fiindca schimbarile din viata economica sunt insotite de transformari in modul de viata, in modul de a gandi, ca si in structura sociala.

intrebarea initiala, miza principala a acestei cercetari-actiune, a fost aceea de a sti daca populatia va fi capabila, macar in parte, sa-si ia viata in propriile maini (daca nu, majoritatea valorilor culturale ale zonei aveau sa dispara lasand in urma un gol, in care se puteau ivi sciziuni sociale, familiale, individuale). Acestea erau si intrebarile pe care si le-a pus agentul dezvoltarii comunitare in zona. Guvernarea provinciala vedea si ea necesitatea de a ajuta populatia zonei. Asa a fost pusa pe picioare "Fundatia pentru organizarea si dezvoltarea zonei V.N.O.'.

Cum am mai mentionat, Biserica joaca un rol important in viata populatiei de aici. Locuitorii cred ca omul trebuie sa se conformeze doar Cuvantului lui Dumnezeu, de aceea sunt foarte neincrezatori in orice autoritate ce se bazeaza pe consideratii "teh-nico-rationale' sau pe convingerea ca omul este si poate fi stapanul propriului sau destin. in aproape fiecare sat sunt mai multe biserici. Numeroase dintre ele sunt recente si au aparut ca disidente in sanul vechii biserici (ca urmare a unor probleme de dogma). Dupa fiecare sciziune au fost tensiuni, au aparut simtaminte ostile intre cei implicati.

Fiecare biserica a insistat pe organizarea de activitati independente, a vrut sa aiba propriile cluburi ale tinerilor si tinerelor, ale barbatilor si femeilor. Cele mai instarite au vrut sa aiba si propriile scoli, ca si propria asistenta sociala.

Este greu ca intr-o astfel de comunitate sa vii cu ideea unui program de organizare si dezvoltare. S-a incercat in doua moduri:

prin interactiune informala : discutii in cadrul unor intalniri interpersonale pentru a se ajunge la o concluzie in privinta situatiei si nevoilor, pentru a se degaja o modalitate de actiune, pentru a se ajunge la luarea initiativei de rezolvare a unor probleme identificate;

prin decizii formale luate de consiliul Bisericii (membrii acestuia fiind lideri informali recunoscuti, iar Biserica - cea mai nimerita institutie pentru luarea de decizii formale aici; ascultate ar fi si persoanele in varsta, dar de la ele nu asteapta nimeni raspunsuri creatoare la problemele actuale).

Majoritatea satelor zonei au trait izolate pana in urma cu 15-20 de ani, cand au patruns si pe aici autobuzele. Locuitorii au insa o atitudine de respingere fata de straini si obiceiurile straine. in zona au fost si imigranti. Numarul lor a crescut mai ales in ultimii ani. O mare parte a activitatilor industriale de aici sunt organizate si conduse de catre acesti "straini'. Ca urmare a cresterii rolului administratiei publice locale, si numerosi functionau au venit in zona. Aici au ales sa traiasca si numerosi pensionari veniti din alte parti.

Consiliul Bisericii este in mainile populatiei autohtone. Treptat, un numar mai mare de "straini' au devenit membri ai cluburilor, organizatiilor din zona. Majoritatea initiativelor de introducere a noului au venit de la acestia. Ei au fost si primele persoane gata sa coopereze din start in actiunea de dezvoltare comunitara. Cu toate ca majoritatea membrilor consiliilor comunale sunt autohtoni, multi "straini' au devenit responsabili (explicatia sta in faptul ca administratia publica actuala este complicata si putini agricultori sau mestesugari - care reprezinta populatia autohtona in consiliu - sunt capabili sa discute temeinic problemele si sa le inteleaga solutiile adecvate; inainte, reprezentantii guvernului propuneau ceva, iar membrii consiliilor veneau numai cu obiectii, fara sa ofere vreo propunere constructiva; reprezentantii guvernamentali apareau ca "dusmanii' comunitatilor).

Sa mai amintim aici un aspect de retinut: populatia autohtona este foarte mandra de ea insasi si foarte unita impotriva oricarei amenintari exterioare. Aceasta nu inseamna ca elementele moderne nu patrund in sociocultura ei; aproape toti tinerii frecventeaza scoala, astfel incat ei descopera fapte si moduri noi de conturare a existentei sociale; presa scrisa, radioul, televizorul, cinematograful sunt instrumente importante ale procesului de schimbare, cu toate ca batranii sunt reticenti atunci cand copiii se uita la TV sau merg la film; "strainii' care vin in zona introduc idei, obiceiuri si aspiratii noi, deci fac sa slabeasca controlul social.

Desfasurarea cercetarii-intervenjie. Agentul dezvoltarii comunitare trebuia pregatit sa se poata confrunta cu toate aceste aspecte ale socioculturilor autohtone. intrebarea sa de plecare a fost daca membrii comunitatii au nevoi, obiective comune sau complementare. A constatat pe teren ca aveau, asa ca a inceput prin a-i ajuta sa si le clarifice, sa caute mijloace de actiune pentru rezolvarea lor (daca nu reusea sa identifice cu ei interesele, obiectivele comune, mai bine abandona proiectul). intr-o zona ca aceea mentionata, existau, mai exact, grupuri cu interese comune. Cele mai vechi erau familiile, vecinii, parohia; mai noi erau grupurile organizate ale agricultorilor, cluburile de fotbal etc.

Fundatia de care apartinea agentul dezvoltarii comunitare era autonoma si avea propriul sau executiv; ea era finantata de guvern si avea un personal compus din 14 membri (intre care si un expert agricol, un economist, un psihosociolog, patru specialisti in economie si cinci in administratie). Scopul fundatiei definit oficial era: coordonarea si stimularea actiunii tuturor celor interesati de dezvoltarea zonala (prin "toti cei interesati' intelegem si populatia zonei, si serviciile si specialistii guvernamentali etc).

"Organul suprem' al zonei este compus din primarii celor noua comune, din liderii ecleziastici, cei sindicali, precum si din specialistii guvernamentali. Acelasi amestec de reprezentanti locali si specialisti din afara era si in comitetele pe domenii: agricultura, industrializare, planificare regionala, educatie, sanatate, asistenta sociala, loisir.

Membrii fundatiei au asistat comitetele in activitatea lor. Dupa o activitate de cinci ani, evaluarile au aratat ca s-a reusit atingerea obiectivelor.

S-a inceput cu identificarea nevoilor si obiectivelor comune. Initial s-a implicat o mica parte din populatia locala. Atitudinile cooperante si actiunile in cooperare s-au manifestat cu mare greutate. Adesea s-a intamplat ca membrii fundatiei sa aiba primul cuvant de spus, "sa dea tonul'. Sa mai amintim ca pana atunci erau putine experiente sistematice vizand dezvoltarea comunitara in Olanda, iar in zona amintita nu se realizase nici o ancheta sociologica, nici o cercetare vizand situatia sociala cu scopul dezvoltarii comunitare. Locuitorii zonei si responsabilii s-au convins cu greu de problemele existente in zona si au acceptat cu greu ca e nevoie de ajutor si din exterior (numerosi responsabili si localnici au avut obiectii in privinta denumirii fundatiei: Fundatia pentru organizarea si dezvoltarea zonei insemna ca zona nu era organizata si nici dezvoltata, lucru de care locuitorii nu erau convinsi sau nu voiau sa fie). in plus, populatia era neincrezatoare in actiunile oficiale in zona. De aceea, cercetatorul a propus comitetelor sa selecteze o problema cu care erau confruntate localitatea si zona; problema a fost discutata in linii mari; s-a intocmit o lista cu asemenea probleme; fiecare membru al comitetelor a fost invitat sa reuneasca la randu-i un numar de concetateni pentru a le discuta, asigurandu-se ca toate grupurile importante sunt reprezentate. Scopul reuniunilor, li s-a spus, era acela de a determina natura exacta a problemelor locale si a mijloacelor concrete de a le rezolva. Membrii fundatiei se reuneau periodic pentru a lua act de ce se intampla si pentru a desprinde concluzii generale, valabile in toata zona. Treptat s-a conturat o noua conceptie in privinta sarcinilor fundatiei, accentul fiind pus pe stimularea dezvoltarii pe baza obiectivelor identificate si fixate de catre locuitori: a devenit un serviciu la dispozitia populatiei.

Un proiect-pilot. La un moment dat, fundatia a cerut organului executiv al zonei autorizarea lansarii unui proiect-pilot destinat organizarii si dezvoltarii comunitare. Implementarea si reusita lui tineau de capacitatea de a culege si prelucra toate informatiile, datele accesibile despre situatia locala si de a le integra intr-un ansamblu coerent.

S-a inceput cu un sat ce trecea ca unul foarte dificil (locuitorii spuneau despre ei insisi: "suntem un sat bizar, e imposibil sa se lanseze ceva nou aici, noi suntem foarte traditionalisti'). La inceput in sat a fost o biserica protestanta, dar, cu mai multi ani in urma, consiliul bisericesc s-a scindat, urmat de populatie. 75% dintre locuitorii satului sustineau un partid de extrema dreapta. Majoritatea satenilor criticau guvernul, opu-nandu-se cu vehementa interferentei sale in agricultura. Putini agricultori aveau o formare profesionala, multi erau ostili metodelor moderne de cultivare a pamantului. Satul era in concurenta acerba cu alte sate ale comunei etc.

Pentru a nu tulbura viata satului, o mare cantitate de astfel de informatii despre sat a fost culeasa mai intai din surse exterioare. Au fost contactate la inceput doua persoane despre care satenii spusesera ca aveau viziunea cea mai clara asupra problemelor

satului. Pe baza informatiilor oferite de catre acestea au fost determinate grupurile mai importante din sat. Au urmat convorbirile cu responsabilii locali. De fiecare data se cerea opinia lor: se dorea, era posibil sa fie promovat proiectul de dezvoltare comunitara ? Agentii dezvoltarii comunitare s-au prezentat in sat ca trimisi de fundatie cu scopul de a sti daca pot ajuta satul cu ceva; s-au ferit sa apara ca agenti guvernamentali si s-au straduit sa se mentina echidistanti in raport cu grupurile identificate. Au vizat tot timpul ameliorarea comunicarii intre sateni si discutarea cu obiectivitate a problemelor locale. Au reusit sa implice responsabilii celor doua grupuri religioase. Tinerii au aderat imediat la proiect, ca si "strainii'.

Numeroase persoane intervievate se aratau sceptice in privinta colaborarii satenilor pentru realizarea proiectului. Resurse de cooperare existau, dar trebuia creata o situatie in care aceste resurse sa devina si productive. Agentii dezvoltarii comunitare au cerut persoanelor direct implicate sa ceara tuturor localnicilor sa asiste la o reuniune pentru a discuta impreuna posibile actiuni comune. Au fost prezentate proiectul si ameliorarile identificate de satenii contactati. Au fost atrasi, implicati satenii cooperanti si cu influenta in sat. La reuniune s-a sugerat ideea unei asociatii satesti. Multi si-au exprimat indoielile ca astfel va fi scos satul din apatie etc, dar in cele din urma asociatia s-a creat, a fost ales un comitet provizoriu care a redactat o declaratie trimisa tuturor adultilor satului, a fost ales un comitet din 9 membri, iar un "strain', directorul scolii, a fost ales responsabil.

Timp de 4-5 ani dupa acesti pasi initiali, evolutia a fost incurajatoare: s-a implementat un plan de marire a satului, in cadrul unui plan de urbanizare a provinciei; s-a ameliorat substantial starea drumurilor (cum autoritatile comunale n-aveau atunci bani, din cauza starii precare a economiei olandeze, ele au cerut asociatiei sa se imprumute de la sateni, cu dobanda; a fost trimisa satenilor o circulara, au fost contactati multi dintre ei etc.; s-a reusit strangerea unei mari parti din suma necesara refacerii drumurilor ; cand au vazut ca realmente se lucreaza serios la drumuri, atitudinea satenilor a devenit si mai favorabila dezvoltarii comunitare) ; s-a construit o gradinita pentru copiii celor doua grupuri religioase, cele doua biserici implicandu-se impreuna etc.

Efortul colectiv pentru realizarea obiectivelor comune a cerut un parteneriat multiplu : fundatia, asociatia, segmentele comunitare, bisericile, autoritatile publice comunitare. Principiile acestui parteneriat au fost: contributia tuturor dupa posibilitati, obiectivele (construirea si abilitarea drumurilor, podurilor, amenajarea teritoriului - indiguiri, irigatii, construirea de scoli, spitale, locuri de agrement, dezvoltarea de activitati productive, intrajutorarea etc.) sa fie stabilite prin implicarea tuturor, resursele sa fie utilizate in modul cel mai transparent cu putinta, contributia obligatorie sa se imbine cu cea voluntara etc.

4. Metodologia anchetei

Romanii au introdus obligativitatea recensamantului (barbatii se adunau pe Campul lui Marte unde "censorul' le inregistra numele, domiciliul, inaintasii, membrii familiei, numarul copiilor, rangul social, averea, numarul sclavilor etc). Metodologia acestuia a fost mereu perfectionata, principiile sale fiind la ora actuala: universalitatea - sa cuprinda toata populatia unui teritoriu; periodicitatea - sa se repete dupa un numar de ani; comparabilitatea informatiilor - prin utilizarea de indicatori comparabili etc.

Este important ca recensamantul sa se faca in acelasi interval de timp pe toata populatia spatiului sociocultural, statal respectiv. Caracterul stiintific al acestui demers de cunoastere asupra starii unei tari a fost asigurat treptat prin infiintarea Societatii franceze de Statistica (1829), Societatii libere de Statistica (1830), Statistical Society of London (1833), la noi prin Institutul National de Statistica (1885). in 1958 a luat fiinta Comisia de Statistica a ONU (1958). Periodic au loc Conferintele Europene ale Statisticienilor.

Asistentul social cercetator poate utiliza datele recensamanturilor, dar si ale darilor de seama statistice, cu informatii privind starea si dinamica fenomenelor colective, a problemelor unor etape temporale distincte. in secolul al XlX-lea s-au produs mari schimbari economico-sociale: industrializarea, schimbarea raportului sat/oras, dislocarea unor mase mari de oameni etc. Guvernantii au cerut "societatilor savante', "birourilor de asistenta' sa culeaga date, sa identifice problemele etc. Astfel, in Franta anului 1800, prefectilor li se cerea sa se adreseze "oamenilor celor mai luminati' din departamentele lor, "sa vada bine' cum stau lucrurile si sa comunice rezultatul observatiilor (Berthelot, 1991). in Scotia li s-a cerut preotilor din 160 de parohii sa stranga informatii privind starea geografica, istorica, demografica etc. a tinuturilor respective. Rezultatele au fost publicate in Starea statistica a Scotiei (1791-l799). Pe baza unei activitati asemanatoare, L.R. Villerme (1840) a diagnosticat starea lucratorilor din fabricile de textile. Numeroase "anchete' vizand industria, agricultura, casatoria, nasterile, decesele etc. au reprezentat mai mult decat o "sociografie descriptiva' (Kent, 1981).

F. Le Play a fost consilier al lui Napoleon al III-lea. El a fondat Societatea de Economie Sociala. in 1885, lucrarea sa Les Ouvriers europeens (ce prezenta 36 de monografii ale familiilor de muncitori din mai multe tari europene) inaugura seria celor 13 volume din Les ouvriers des deux mondes (1857-l912), in care aflam ca anchetele sociale trebuiau sa culeaga informatii detaliate, precise, plecand de la categorii care sa permita comparatii asupra locului, organizarii industriale si familiei, asupra mijloacelor de subzistenta ale acesteia, asupra modului de existenta si istoricului familiei etc. Importanta studierii bugetelor de familie este deosebita, spunea Le Play, fiindca ele ne furnizeaza date despre conditiile si nivelul de trai al familiei, nucleul societatii; vom putea desprinde, pe aceasta baza, problemele materiale si spirituale ale populatiei societatii¹. Pe plan mondial s-a ajuns treptat la conturarea unui adevarat "manual' al bugetelor de familie (publicat sub egida ONU cu subtitlul indrumator practic pentru cercetarea nivelului de trai).

Nu intram in detalii istorice privind descrierea metodologiei marilor anchete (Miftode, 1995): monografiile satesti ale lui Dimitrie Gusti, anchetele Scolii de la Chicago, "Yankee city', "taranul polonez' etc. "Nici una nu are monopolul privilegiat al stiintificitatii' (Morin, 1984, pp. 21-23). "Marile anchete' au fost o etapa in devenirea cunoasterii societatii, in care "experienta savantului' facea stiinta. Toti se refereau la ce a spus Le Play fiindca a spus Le Play.

A urmat o alta etapa in care experienta unui savant constituia stiinta daca aceasta experienta era impartasita, acceptata de comunitatea savantilor, care a postulat, la un moment dat, ca o adecvata cunoastere stiintifica se realizeaza atunci cand observam si descriem complet, obiectiv, neutru faptele sociale; daca rezulta din interventia

pasiunilor, instinctelor, prejudecatilor savantului, cunoasterea este falsa; orice judecata de valoare trebuie refuzata, deoarece cunoasterea adecvata se bazeaza pe observare si pe experimentare etc.

Dar "faptele' vietii socioumane cotidiene sunt independente de conceptia, de teoriile, de paradigmele si reprezentarile celui care face observatiile ? "Totul se petrece in spiritul meu, care este un punct de vedere al spiritului universal', spunea Hegel. "Reprezentarea mea este capitala', spunea Schopenhauer. "Faptele sociale' nu pot fi detasate de observatiile, perceptiile, reprezentarile, semnificatiile pe care le da cercetatorul acestora. "Faptele sociale' sunt abstractizarile, generalizarile, formalizarile cercetatorului. Ca observator exterior al vietii socioumane, el sesizeaza anumite aspecte ale acesteia. Ca sa o poata intelege, el trebuie sa ia in seama ceea ce e general, comun si necomun, singular; sa numere, dar sa afle si semnificatiile pe care oamenii observati le dau la tot ceea ce intreprind. Vedem ca de multe ori faptul B urmeaza dupa faptul A, dar putem spune ca "A este cauza lui B' sau "A are efect, impact asupra lui B' ? Nu cumva interpretam cu ajutorul cuvintelor-cheie "cauza' si "efect' anumite secvente de viata sociala care se repeta ? Nu cumva cunoasterea vietii socioumane este rezultatul "intrebarilor pertinente si decisive' pe care le punem noi acesteia? Dar intrebarile nu le formulam situandu-ne in interiorul si folosind constrangerile si abilitatile unui cadru sociolingvistic transmis din generatie in generatie si pe care nu-l punem in discutie ? Pe de alta parte, familiaritatea cu lucrurile nu este o capcana ? Daca luam in atentie semnificatia pe care omul observat, chestionat, intervievat o da la ceea ce intreprinde, sa nu uitam ca fiecare da semnificatie din interiorul "proiectului lui asupra lumii'. Fiecare va percenp, isi va reprezenta ce se intampla si in raport cu traiectoria sociala parcursa. Sa nu uitam ca tot ce se intampla in viata socioumana cotidiana este o constructie laolalta a tuturor actorilor atenti la comportamentele (ne)asteptate ale celorlalti.

"fapte observabile'

TEORII

predictii

Figura 8. Gandirea cauzala

Gandirea cauzala nu este suficienta pentru a cunoaste adecvat realitatea. Exista insa intre componentele realitatii socioumane legaturi care nu se datoreaza intamplarii.

Monografiile inseamna studiul minutios al unei realitati socioumane daca respecta cerintele:

completitudinii si realitatii observatiilor ;

corectitudinii inregistrarilor;

compararii;

controlului permanent;

cercetarii interdisciplinare etc. (H.H. Stahl).

Numai ca cercetarea-actiune nu ramane la stadiul descriptiv, "sociografic'. "Socio-metriile' ne ajuta sa culegem date privind devenirea grupurilor datorita atractiei, respingerii, indiferentei oamenilor membri, pe care le putem masura, dand seama astfel de structurarea si functionarea grupurilor. Daca este sistematizata si isi mentine

controlul asupra unui mare numar de factori, experimentarea ne poate furniza informatii utile demersului, cu conditia sa respectam numeroase exigente de ordin moral si material. Sociologiile "comprehensive', "interpretative', "biografice', "calitativiste' cer sa ajungem la motivele, atitudinile, opiniile, semnificatiile pe care le au/dau oamenii in timpul vietii si activitatilor lor cotidiene ; prin empatie, reviviscenta etc. sa resituam actele in "cadrele de referinta' ale actorului (actorilor) etc.

Asumarea acestor optiuni cu responsabilitate inseamna si adoptarea unei metodologii a anchetei aferente.

Daca suntem "functionalisti', vom avea in vedere ca o institutie de protectie a copilului abuzat, de exemplu, indeplineste in societate anumite functii, pe care le vom identifica urmarind contributia institutiei la "functionarea ansamblului social'. Sigur ca vom putea ajunge la o analiza diferentiala a functiilor "sistemului', "institutiei subsistemelor', "componentelor' etc.

Daca suntem "structuralisti', vom accepta determinarea componentei de catre "ansamblul structurat', ideea cauzalitatii multiple - structurale si istorice etc.

Daca metoda anchetei este demersul regrupat de producere a cunoasterii-in-vederea--actiunii, tehnicile vor fi procedeele operatorii ce vor permite aplicarea metodei anchetei la obiectul de studiu ales.

Alegerea metodei si a tehnicilor se inscrie intr-o strategie a anchetei. Nu vom putea alege o metoda (inductiva, deductiva etc.) si opta pentru tehnici in functie de vreo ideologie sau anumite valori.

Ancheta cu etapele ei este un ghid al caii de urmat, dar nu constrange absolut aceasta cale punand piedici imaginatiei, inteligentei, creativitatii cercetatorului. Fiecare tehnica folosita inseamna un mod de sesizare sau de constituire a obiectului, o perspectiva diferita de abordare a lui. A folosi o pluralitate de tehnici inseamna a afla moduri diferite de constituire a obiectului, de sesizare a lui, perspective diferite de abordare, adica multiplicarea informatiei, marirea posibilitatilor de comparare etc.

Pentru a nu ajunge la generalizari eronate, pentru a cumula cunostinte generalizabile, metodologia anchetei poate folosi "variabile', "indicatori', "indici' etc. fara a reduce oamenii, grupurile la acestea. Generalizarile nu anuleaza originalitatea ireductibila a particularului. Cercetatorul este atent la contextul, situatia in care (inter)actioneaza oamenii, grupurile, dar ia seama si la trecutul lor, la istoria vietii si a practicilor lor, la "efectele de membru', de "asezamant', la "climat', la "efecte de agregare' a comportamentelor; el observa, examineaza cu atentie conditiile (non)(re)cunoscute ale actiunii, "factorii', dar retine ce spun, ce vad, ce-si reprezinta, ce si cum judeca "agentii', actorii, fara a "filtra' cuvintele lor prin "sita' de "expert'. Asistentul social cercetator pleaca de la ideea ca toti oamenii sunt demni de a fi luati in seama, chiar si cei handicapati (si care isi pot folosi handicapul drept atu).

in Bulletin de methodologie sociologique, nr. 47/1995, J. Salvador propune o schema care poate reda complexitatea unui demers de cunoastere a problemelor vietii socioumane si a tehnicilor anchetei (vezi figura 9).

Asadar, un demers menit sa evite punctele de vedere lacunare, reductioniste. A tine seama doar de "structuri', uitand de actorii implicati de ele, este la fel de reductionist ca a tine seama doar de actori, neglijand impactul constrangator si abilitant al structurilor.

Cercetatorul care isi r)ropune cunoasterea cu onestitate stiintifica a vietii socioumane cotidiene cu problemele ei observa, experimenteaza, explica, intelege si face inteligibila

viata socioumana cu problemele ei; mai exact, el da seama de structuri, functii, contacte, situatii, actori, rutine, semnificatii etc, facand efortul de articulare a lor, asa cum le articuleaza de fapt realitatea socioumana complexa si proteiforma.

COMPREHENSIUNE

. imersie transparenta

. observatie directa

. marturii istorice

. documentare interpretativa

OBSERVATIE

convorbiri non- si semidirecte ¹ cercetarea actiunii ¹ interventia sociologica

EXPERIMENTARE

. observatie

. comparare diacronica si sincronica

chestionare tehnici sociometrice masurari de laborator etc.

5. Tehnica observatiei

ASC cauta sa cerceteze profunzimile vietii socioumane cotidiene pentru a descoperi acolo problemele sociale ale indivizilor si comunitatilor, cauze ale acestor probleme, factori si actori care ar putea contribui la rezolvarea lor.

intre tehnicile pe care le utilizeaza, observatia ocupa un loc aparte.

E. Durkheim cerea "sa tratam faptele sociale ca lucruri', adica sa le observam ca si cum ar fi lucruri, obiecte, sa evitam interpunerea subiectivitatii noastre intre ele si ideile despre ele. "Noi nu spunem ca faptele sociale sunt lucruri materiale, ci ca ar fi ca si lucrurile materiale (). Ce este, de fapt, un lucru? Lucrul se opune ideii ()■ A trata faptele sociale ca lucruri inseamna a le clasifica in cutare sau cutare categorie a realului, inseamna a observa vis-a-vis de ele si o anumita atitudine mentala' (1968, p. XII). "Ignoranta metodica' cere ca, "patrunzand in lumea sociala, sa avem constiinta ca patrundem in necunoscut (), pregatiti sa facem descoperiri care ne vor surprinde si deconcerta'. Deoarece familiaritatea cu universul social constituie pentru cunoasterea realizata prin disciplinele socioumane un obstacol epistemologic, cercetatorul trebuie sa-si impuna o "polemica neincetata cu evidentele arbitrare ce dau iluzia cunoasterii imediate' (Bourdieu, Passeron, Chamboredon, 1968, p. 35).

P. Lazarsfeld a dat un exemplu in aceasta privinta, pe baza rezultatelor anchetei facute asupra soldatilor americani in al doilea razboi mondial. S-a plecat atunci de la un numar de propozitii luate ca evidente clare.

Tabelul 3. Ipotezele-,,evidente clare'

Numai ca rezultatele cercetarii au aratat cu totul altceva:

soldatii de la oras aveau un moral mai bun;

soldatii mai putin instruiti erau mai nevrozati;

soldatii din sud nu se adaptau mai bine la caldura decat cei din nord.

Asadar, trebuie sa ne ferim de:

pericolul pseudoevidentelor;

prejudecati;

stereotipii;

ceea ce "toata lumea vede ca' ;

afirmatii de genul "toti putem observa ca' ;

datele propriei noastre experiente observationale (cand studiem familia, de exemplu, facem abstractie de experienta noastra familiala);

etnocentrism (tendinta de a vedea, percepe, reprezenta si aprecia oamenii din alte grupuri, relatiile, actele lor, de pe pozitia propriului grup, cu valorile, normele, regulile sale).

Observatiile noastre hranesc analiza sistematica, teoretica, iar teoriile (bine cunoscute si pricepute) orienteaza si incadreaza observatiile.

"Chiar daca, pe de o parte, orice teorie trebuie in mod necesar sa se bazeze pe observatii, este la fel de adevarat, pe de alta parte, ca, pentru a face observatii, spiritul are nevoie de o teorie oarecare' (Comte, 1926, p. 14).

Daca cercetatorul nu se plaseaza in nici o teorie, exista riscul de a cadea in empirism (adica sa observe la intamplare, cat mai mult, considerand ca "totul este important' etc, fapt care va ingreuna foarte mult prelucrarea datelor culese); daca se plaseaza pe pozitiile unei teorii, exista riscul ca aceasta sa devina un adevarat filtru, "sita' prin care va "cerne' realitatea pe care o observa. Este important ca asistentul social cercetator sa cunoasca foarte bine diferite teorii, dar sa nu se lase prada lor; sa penduleze continuu intre empiric si teoretic.

Atunci cand face observatii, asistentul social cercetator adopta un comportament activ, nu pasiv. Un aspect al realitatii socioumane, un eveniment, un fapt devine social si prin interventia asistentului social cercetator.

"Nu exista idei fara fapte, nu exista fapte fara idei', spunea F. Simiand.

in imensa complexitate, in plenitudinea proteiforma a socioumanului, asistentul este obligat sa faca alegeri, sa selectioneze "parti de realitate', sa "decupeze' din ea.

"Cunoasterea apare ca un dialog intre spirit si lucruri Faptul depinde de gandire, dar el o influenteaza la randul sau, obligand-o sa revada cadrele si sensul explicarii pe masura ce observatia se extinde' (Meynaud, 1960, p. 61).

"Faptul stiintific e cucerit, construit si constatat' (cucerit din prejudecati, construit de ratiuni, constatat in fapte), spunea G. Bachelard.

Scoala de la Chicago a utilizat tehnica observarii modului de viata al oamenilor si grupurilor, a organizarii sociale, a impactului dezvoltarii industriale etc. Cercetatorii au patruns in diferite medii: sate, orase mici, mijlocii, mari, periferii, ghetouri, bande etc, pentru a observa desfasurarea vietii sociale, actorii implicati, comunitatile, populatiile in dificultate etc., pentru a putea cunoaste cu obiectivitate, pentru a putea desprinde semnificatii, pentru a face propuneri si a afla solutii de rezolvare a problemelor. Treptat a devenit o tehnica de cercetare foarte utilizata, pe baza ei ajungandu-se la exacerbarea empirismului cantitativ (adunandu-se o cantitate enorma de date, multe ramanand neprelucrate, neutilizate). O vreme s-a renuntat la monopolul ei pentru ca, dupa al doilea razboi mondial, sa reapara in "noua Scoala de Chicago' (Becker, Goffman s.a.), de aceasta data cerandu-se cercetatorului "imersia totala' in situatia sociala de investigat, cerandu-i-se aprehensiunea contextului.

Au fost date insa mai multe definitii observatiei:

"descrierea unei socioculturi din punctul de vedere al membrilor sai' ;

"descrierea unor grupuri, situatii, evenimente' ;

"inregistrarea si descrierea actiunilor perceptibile, a comportamentelor in contextul lor' etc.

Definirile pleaca de la tipurile "clasice' de demers de cunoastere:

unul care urmareste descrierea exhaustiva a componentelor: locuri, obiecte, instrumente, persoane, grupuri, acte, evenimente etc, pentru a face tipologii; cercetatorul nu "deranjeaza' realitatea pe care o observa, el prefera distantarea, nu angajarea (N. Elias);

altul care urmareste descrierea "situatiilor', cautand sensul, semnificatia; cercetatorul utilizeaza inter subiectivitatea, ia act de subiectivitatea celui investigat, fiind atent si la impactul propriei subiectivitati; el cauta si angajarea, nu numai distantarea (el descrie, cauta sa priceapa, sa explice modul in care oamenii aleg, decid, comanda, modul in care se informeaza unii pe altii, cum se controleaza social, cum sunt arbitrate conflictele, cum negociaza, cum se mobilizeaza la o actiune, cum se stimuleaza, se incurajeaza, se recompenseaza, se asculta, se accepta etc).

Atunci cand identifica tipuri de observatie, unii cercetatori disting:

observatia nestructurata (cercetatorul are libertate deplina in privinta observatiilor pe care le face) si

observatia structurata (cercetatorul are un ghid care cerne datele, informatiile in functie de intrebarea de plecare, de ipoteza sau ipotezele emise).

Altii disting:

observatia directa libera (pentru a explora campul interventiei asistentului social cercetator); acesta se asteapta la aparitia unor fapte "neasteptate', aberante, capitale (fenomenul "serendipity', dupa R.K. Merton);

observatia directa metodica (utilizand o grila de observatie, inregistrand sistematic elementele prevazute de catre aceasta);

observatia participativa (cercetatorul cauta comprehensiunea, aprehensiunea din interior a faptelor, a evenimentelor, chiar a trairilor participantilor la acestea);

observatia clinica (privilegiata de catre cercetator pentru studiul unui grup de persoane cu caracteristici comune, al indivizilor din "institutiile totale' etc).

Observatia participativa presupune urmatoarele :

prezenta cercetatorului in mediul, contextul, situatiile etc. in care traiesc oamenii, grupurile cu probleme sociale ;

asistentul social cercetator cauta sa se insereze in acest "mediu' ;

incearca sa "se prinda' in reteaua de relatii interindividuale locale;

are constiinta ca nu poate "observa totul', ca nu poate participa la toate actele, la toate actiunile grupului etc.;

trebuie sa afle justa masura intre angajamentul personal (unii cercetatori spun ca gradul de descriere, comprehensiune, cuprindere a realitatii observate depinde de angajarea, implicarea acestuia; orice incercare de a te situa pe o pozitie exterioara grupului, situatiei etc. "sclerozeaza' cercetarea) si distantare (altii arata ca cercetatorul, el insusi "actor social' sau "membru competent', poate incepe prin "a fi strain si exterior' grupului, comunitatii, pentru ca apoi sa se insereze progresiv).

Asistentul social cercetator nu poate fi intru totul "neutru', mai ales atunci cand realizeaza o cercetare-actiune, cand vizeaza un obiectiv social, o problema sociala etc. Este important ca el:

sa se clarifice in privinta situarii sale intre stat, organizatia unde lucreaza si client;

sa evite etnocentrismul si subiectivismul;

sa respecte normele de convietuire sociala, traditiile, rutinele comunitatii;

sa nu se izoleze, sa nu faca opinie separata, dar sa nu aiba prea multa initiativa;

sa adopte un comportament natural pentru a nu trezi suspiciuni si resentimente care ar slabi sansele de incredere, de cooperare cu cei observati;

sa nu dea impresia ca este o autoritate (se poate comporta ca un "expert', dar intotdeauna mai curand sub forma interogativa decat normativa);

sa fie tot timpul disponibil;

sa nu socheze prin cunostinte, vocabular etc.

in situatia initiala, cercetatorul nu cunoaste terenul, clientii etc. si nici acestia nu-l cunosc. Cum procedeaza: isi dezvaluie din start identitatea ? isi pastreaza anonimatul si face observatii clandestin? Care este impactul acestor atitudini asupra tehnicii observatiei, asupra datelor? Ce probleme de etica se ridica?

Cercetatorii cu experienta ofera mai multe raspunsuri la aceste intrebari:

sunt cazuri cand este mai nimerit ca ei sa nu se identifice din start, sa nu-si decline identitatea de cercetatori; in astfel de cazuri, ei iau contact cu oamenii, se pot folosi de ei, le pot deveni prieteni etc, pentru ca apoi sa spuna ca "i-au cercetat' (deci sa le tradeze increderea acordata, deschiderea etc.);

este insa problematica si identificarea din start, deoarece poate aparea suspiciunea fata de asistentul social cercetator, neincrederea, oamenii putand adopta atitudini, comportamente rezervate, disimulate etc.

Este necesara o perioada de familiarizare a cercetatorului cu locurile si cu oamenii, cu obiceiurile si cu asteptarile lor, ca si a oamenilor colectivitatii studiate cu persoana sa. Familiarizarea reciproca poate favoriza increderea reciproca.

Insertia acestuia poate fi facilitata (sau nu) de anumite caracteristici: etnie, origine sociala, sex, varsta, fizionomie, imbracaminte etc. Cercetatorul poate intra intr-un grup din aceeasi etnie cu a sa, in aceeasi sociocultura, sau poate intra intr-un grup strain, foarte diferit din punct de vedere sociocultural. in astfel de cazuri, pentru a reusi, pentru a putea realiza o cercetare temeinica, el poate adera la o asociatie, la o organizatie a grupului, sa se angajeze intr-o firma de acolo, poate sa invete o meserie, poate sa adopte modul de viata al oamenilor care practica acea meserie, pentru a le putea descrie situatia reala, pentru a le intelege problemele etc.

in etapa contactului initial, cercetatorul trebuie sa aiba permisiunea unei (unor) persoane cu functii in colectivitatea investigata, sa explice pe scurt si pe inteles :

scopul prezentei sale ;

scopul cercetarii (tema, obiective);

institutia de care apartine ;

cat timp dureaza cercetarea;

c.e metode sunt utilizate;

care este finalitatea cercetarii si cum se va face diseminarea rezultatelor.

Cercetatorii cu experienta spun ca este important ca asistentul social cercetator sa aiba (sa capete, sa simta, sa simuleze) statutul de invitat in mediul cercetat si sa adopte un comportament in consecinta: sa fie politicos, simpatic, rabdator, tolerant, sa evite sa ia partea cuiva, "sa creada totul si nimic', sa se mire mai mult decat sa judece, sa ia aminte la date noi, la explicatii inedite etc.

Cercetatorul poate face observatii pe ulita satului, in casa, in spitalul de recuperare, in centrul de primire minori, in camine de batrani etc. Este important sa se realizeze comunicarea, increderea reciproca, sa se pastreze situatia de verosimilitate, firescul.

Deontologia profesiei obliga fiecare cercetator sa trateze situatia in care se afla ca pe o situatie sociala in care intra in interactiune, in contact, cu oamenii colectivitatii observate. El trebuie sa stie sa "sparga gheata', sa mentina bunele raporturi, relatii, sa mentina o distanta sociala optimala etc. Insertia in grupul, in comunitatea in care realizeaza cercetarea incepe de la primul contact, din prima zi, dar ea este un proces (adica se "negociaza' pe tot parcursul cercetarii). Primele zile sunt insa cele mai importante deoarece, cu tact, diplomatie, discernamant, cercetatorul poate afla atunci "punctele comune' care pot facilita insertia; totul poate incepe bine (sau rau) de la participarea la o activitate, de la prezenta sa vizibila intr-un loc public al comunitatii etc. Cercetatorul isi construieste credibilitatea (vorbind cu oamenii, negociind cu ei, "punandu-se in echivalenta'). Toate intalnirile si ocaziile sociale trebuie sa fie insa adevarate lectii de modestie reciproca.

in legatura cu situatia de cercetat, cu problema, se impun urmatoarele :

a) sa fie pertinente din punct de vedere social si din punct de vedere teoretic;

b) sa fie clar delimitabile (adica sa formeze un sistem, un ansamblu care are propria sa semnificatie in raport cu alte sisteme, alte ansambluri sociale);

c) sa fie accesibile (sa existe date perceptibile, observabile pentru cunoasterea lor);

d) sa poata fi observate cu usurinta, fara sa fie perturbata desfasurarea normala a vietii, a activitatii de acolo ;

e) cercetatorul sa aiba clar in minte ce observa;

obiecte materiale ?

practici comportamentale ?

actori ?

lideri?

conflicte? etc.

f) cercetatorul sa aiba clar in minte rolul sau:

este "explorator' ? "documentarist' ? face observatii pentru a-si confirma ipotezele? etc.

este realist ? documentat ? nuantat ? deschis catre experienta ?

isi cunoaste bine : tema, ipotezele, obiectivele, etapele cercetarii, tehnicile de utilizat, durata cercetarii, componentele esantionului ?

Uneori este imposibila observarea directa, participativa; de exemplu, atunci cand are de cercetat grupuri sociale si culturale marginalizate, defavorizate in raport cu sociocultura majoritara sau in contradictie cu ea (contraculturi), sau atunci cand cercetatorul nu cunoaste subsociocultura, nu-i cunoaste "codurile' etc, nemaivorbind de suspiciunile, de neincrederea pe care le trezeste prezenta sa acolo, atunci este inevitabila recurgerea la "persoane-cheie' (care pot deveni participanti-cercetatori). Conditiile reusitei contributiei acestora la cercetare tin de:

increderea in cercetator (care ii asigura ca datele, informatiile primite nu vor fi folosite in detrimentul lor, al grupului, al oamenilor etc.);

rolul acestora in comunitatea respectiva (datorita unor caracteristici - varsta, functie oficiala etc. -, anumite persoane pot avea o mai buna cunoastere a situatiei decat altii);

gradul de cunoastere (se apeleaza la persoanele-cheie atat timp cat acestea sunt "productive' - ofera informatii utile si sunt "obiective', impartiale);

disponibilitatea si interesul lor;

aptitudinea de a comunica ceea ce observa, ceea ce stiu etc.

Pentru a ajunge la cele mai nimerite persoane-cheie, cercetatorul:

are convorbiri cu mai multe persoane din comunitatea de investigat;

alege un numar dintre ele ;

alege persoane-cheie in functie de problemele particulare pe care le are de cercetat.

Cercetatorul poate pleca de la observatii generale, la observatii centrate, focalizate, selective, sau invers. Cu alte cuvinte, isi poate contura o vedere de ansamblu asupra situatiei, grupului etc. de cercetat, surprinse prin trasaturile lor: locuri, oameni, obiecte, evenimente, activitati, comportamente, reactii etc.

El tine un "jurnal de bord', noteaza, inregistreaza, fotografiaza, filmeaza etc. Aceste operatii sunt deosebit de importante pentru a nu uita, a nu distorsiona mai tarziu. Pe parcursul adunarii datelor, isi face mai multe feluri de notite :

a) in privinta metodei: de ce a ales observatia ? De ce a ales o unitate de observatie, si nu alta? Ce avantaje si ce limite are aceasta tehnica? Ce precautii si-a luat pentru a nu distorsiona? Ce impresii, temeri, reusite, reactii fata de metoda a inregistrat ?

b) in privinta teoriei: daca este un cadru teoretic adecvat, daca intrebarile si ipotezele formulate in cadrul ei sunt pertinente, ce alte legaturi intrevede intre fapte pentru a nuanta afirmatiile teoriei etc.; isi expliciteaza permanent ipotezele, conceptele, propozitiile, interpretarile, ca si prejudecatile, stereotipiile.

La inceput, cercetatorul poate avea tendinta de a nota totul; pe masura contactului cu realitatea de investigat, poate ajunge sa noteze pe scurt, sa foloseasca propo-zitii-cheie, concepte-cheie, din cand in cand poate face sinteze sau poate detalia. Fiecare observatie facuta trebuie datata, notandu-se ora, locul, actorii, activitatile observate etc. Cercetatorul poate recurge la camera video, la reportofon etc.

Asistentul social cercetator se poate intreba: cand sunt suficiente observatiile facute ? intrebare grea, fiindca o cercetare in domeniul socioumanului nu este niciodata incheiata. insa observatiile pe care le face in cadrul unei cercetari trebuie sa inceapa si sa inceteze. Putem retine ca atunci cand datele culese se repeta cu o frecventa din ce in ce mai mare inseamna ca observatia devine neproductiva, nu mai aduce nimic lamuririi intrebarii, ipotezei etc. si poate inceta.

Daca am realizat o cercetare pe baza observatiei, raportul de cercetare va cuprinde :

enuntul temei;

cum s-a institutionalizat, cum a devenit de cercetat;

prezentarea clara si concisa a cadrului conceptual;

obiectivul vizat de cercetare si ipotezele formulate initial;

designul cercetarii;

descrierea tehnicii;

prezentarea tehnicii de esantionare;

planificarea calendaristica a cercetarii;

tehnica de prelucrare a datelor;

prezentarea rezultatelor cercetarii;

concluzii, solutii, propuneri de interventie;

importanta, impactul cercetarii, diseminarea rezultatelor.

O cercetare, mai ales in domeniul asistentei sociale, nu este scop in sine. Rezultatele cercetarii trebuie facute cunoscute, difuzate, comunicate, publicate in mediul deci-dentilor, cercetatorilor, clientilor.

Exemple de cercetari bazate in special pe tehnica observatiei

Cercetare asupra copiilor strazii in Montreal (Cote, 1989):

cercetatorii au cautat sa identifice si sa aiba acces la reteaua de asistenta sociala care se ocupa cu aceasta problema in Montreal;

au participat la intalnirile acestor cercetatori specializati;

au avut contacte cu intervenienti directi;

au luat contact cu realitatea din diferite cartiere;

au apelat la persoane-cheie din grupurile de copii ai strazii;

au apelat la persoane oficiale (politisti etc).

Cercetatorii au insistat asupra:

organizarii spatiului urban;

atitudinii si comportamentului copiilor strazii;

atitudinii si comportamentului cetatenilor fata de copiii strazii;

atitudinii si comportamentului asistentilor sociali fata de copiii strazii etc.

Incidenta comportamentului abuziv al parintilor din medii socioumane precare asupra copiilor (Bouchard, 1990):

au fost identificate 60 de persoane-cheie (oficiale si neoficiale) pentru a estima: rata copiilor abuzati, portretul parintilor care abuzeaza, portretul copiilor abuzati etc.

Obisnuitii spitalelor europene (Ogien, 1986):

cine sunt acestia ? ;

cum ajung acolo ? ;

relatiile lor cu lumea medicilor;

descrierea lor;

intelegerea acestor relatii etc.

Studiul rolurilor in relatiile interpersonale de comunicare

cum se negociaza, cum se pun in echivalenta;

cum si cine arbitreaza in caz de tensiuni, conflicte;

cum se decide;

cum se sanctioneaza, anima, coordoneaza, controleaza etc.

6. Convorbirea comprehensiva

W. Dithey a insistat asupra ideii ca socioumanul nu poate fi surprins decat prin demers comprehensiv, adica afland sensul pe care oamenii il dau actelor lor. Scoala de la Chicago a cerat cercetatorilor sa caute sa intalneasca oamenii in mediul lor de viata pentru a-i studia. Alte scoli de sociologie sau de psihologie sociala au relevat importanta aperceptiilor subiective ale omului despre sine, importanta perceperii si priceperii comportamentelor si atitudinilor celorlalti.

C. Rogers a construit si utilizat "teoria centrata pe client', aceasta insemnand ca pacientul, clientul, trebuia lasat sa se exprime, inlaturand progresiv, treptat, obstacolele ce il impiedicau sa ajunga la "propriul adevar', sa se "elibereze' - psihoterapeutul fiind un revelator a ceea ce releva clientul.

Asistentul social cercetator are de cules informatii despre nevoile, situatiile critice, problemele sociale ale subiectilor-clienti investigati, ca si despre valorile, aspiratiile, prioritatile, starea de (dis)confort psihic etc. Observatia sau chestionarul nu sunt suficiente. Daca asistentul social cercetator vizeaza cunoasterea clientului in vederea schimbarii, transformarii lui, el intreprinde o activitate de (re)(de)structurare a experientei interlocutorului, il determina sa distinga obiecte, evenimente, valori, reguli, obiective, resurse, mijloace, metode etc. ca sa afle, printr-o atitudine comprehensiva, ce se intampla in acesta.

Daca el vrea sa stapaneasca mecanismele acestei tehnici, atunci:

poate veni cu ipoteze formulate din start (prin intrebari mestesugite cautand sa afle informatii care sa le confirme sau sa le infirme);

situatia in care cercetatorul se afla cu interlocutorul trebuie sa fie una de interactiune si interinfluenta (predominant verbala), fiind provocata de cel dintai (nu este o convorbire cotidiana, mondena);

poate folosi un ghid pe care il construieste si il stapaneste inainte de a-l pune pe interlocutor sa-si desfasoare gandurile, pe parcursul unui demers intensiv, dar si extensiv (trebuie realizate convorbiri cu mai multi interlocutori dintr-un esantion reprezentativ pentru o populatie) etc.

Deontologia profesiei il indeamna pe asistentul social cercetator :

sa-l considere pe clientul interlocutor capabil sa-i ofere informatii utile cerce-tarii-interventie;

sa-l asculte cu atentie, cu interes;

sa fie disponibil, deschis (cu grija permanenta de a-l determina sa se exprime "la obiect', nu "sa bata campii cu gratie' ;

sa fie atent la exprimarea verbala, dar si la limbajul corporal, la privirea, la gestica, mimica acestuia etc.

Nu exista retete pentru utilizarea cu bune rezultate a tehnicii convorbirii.

Sunt insa importante pentru cercetator cateva clarificari initiale : cine este cel din fata lui? ce asteapta de la el? etc. De asemenea, nu trebuie sa uite ca relatia cu interlocutorul-client nu este una de autoritate, de putere, ci de (re)cunoastere reciproca, de modestie reciproca (daca interlocutorul tace sau intrerupe convorbirea, cercetatorul accepta si-i respecta aceste comportamente atitudinale), fara a uita scopul intrevederii: culegerea de date utile, semnificative pentru cercetarea-interventia sa.

"Convorbirea este un tip de comunicare aparte. Pe de o parte, este suscitata, voita, pe de alta, mai mult sau mai putin acceptata, suportata. Ea are un scop precis si pune in coprezenta indivizi care in general nu se cunosc. Se bazeaza pe ideea ca, pentru a sti ce gandesc oamenii, ajunge sa-i intrebi.

insa comunicarea este un element banal al vietii noastre. Existenta noastra este bazata pe comunicare mai mult sau mai putin fragmentara, mai mult sau mai putin reusita. Astfel, fiecare are obisnuintele, atitudinile sale fata de semeni: de fuga sau de incordare, dupa cum se simte mai mult sau mai putin vulnerabil, dupa cum vede ca semenul este mai mult sau mai putin redutabil. Fiecare isi elaboreaza pentru a trai, in mod mai mult sau mai putin sofisticat, un sistem de protectie fata de ceea ce-i vine de la ceilalti: riscul influentei, curiozitatea sau atasamentul. Pe scurt, un adevarat camuflaj transforma raporturile cu semenii in dialoguri ale surzilor.

Noi avem, de asemenea, obisnuinta de a tria, de a interpreta ceea ce auzim, prin raportare la gandirea noastra, de a evalua cuvintele pronuntate in functie de imaginea pe care ne-o facem despre cel care le pronunta. Rogers pretinde ca tendinta noastra de a judeca, de a evalua, obiceiul nostru de a aproba sau dezaproba interlocutorul constituie bariera cea mai puternica in calea comunicarii. Cu cat un individ este mai implicat in credintele si sentimentele sale, cu atat este mai dificila comunicarea cu ceilalti; se ajunge adesea la doua idei, la doua sentimente, la doua judecati care se incruciseaza fara a se intalni in spatiul psihologic. Aceste blocaje obisnuite in existenta cotidiana trebuie sa dispara pe cat posibil in timpul privilegiat al convorbirii. Altfel spus, trebuie stabilit un proces de comunicare in care elementele care in mod obisnuit tind a o frana sau a o devia sa fie eliminate sau reduse. Aici trebuie sa ajunga cercetatorul.

Ne imaginam convorbirea, cel mai adesea, fie sub aspectul sau pur tehnic : mijloc de a obtine informatii, fie sub aspectul banal si jurnalistic : abilitatea de a face un personaj sa vorbeasca. Or, convorbirea, chiar si cea mai superficiala, este infinit mai complexa. Fara indoiala ca exista o tehnica a convorbirii, dar, mai mult decat o tehnica, convorbirea este o arta' (Grawitz, 1990).

La indemana oricui stau cateva tipuri de intrebari pe care le poate folosi:

intrebari deschise (lasand interlocutorului libertatea de a raspunde in ritmul sau, dupa dorinta sa);

intrebari intrusive;

intrebari defensive (care schimba directia sau nivelul convorbirii);

intrebari indirecte ("Ce parere aveti despre comportamentul lui X?')

intrebari autoreflexive, proiective ("Si totusi v-ati asumat responsabilitatea de a avea copii fiind bolnav grav') etc.

Convorbirea poate incepe cu o intrebare deschisa care sa suscite spontaneitatea; intrebarile privind variabilele independente (varsta, statutul matrimonial etc.) sunt lasate pentru faza de incheiere a convorbirii.

Reformularile, redundanta etc. sunt eficiente pentru emergenta mesajului esential al convorbirii. Cercetatorul trebuie sa evite capcana de a se erija in posesor al adevarurilor. El renunta la credintele, la certitudinile si convingerile sale si primeste mesajul interlocutorului asa cum este, ascultandu-l comprehensiv, straduindu-se sa (a)perceapa semnificatiile mesajului, ale starii acestuia sau ale propriei sale stari. El trebuie sa fie capabil sa culeaga informatii si din ce ar vrea sa spuna interlocutorul, din ce nu ar vrea sa spuna, din intentiile, din reactiile sale.

Ascultarea inseamna concret:

a lasa interlocutorul sa vorbeasca;

a-l stimula doar daca e necesar;

a relansa convorbirea;

a reformula;

a clarifica;

a fi sensibil la emotii, la sentimente ;

a fi vigilent la intentiile interlocutorului de a se eschiva, de a manipula etc.

Cercetatorul este atent la trairile interlocutorului (care spune : "Am avut sentimentul nedreptatii, m-am simtit tradat'), intra "in rezonanta' cu acesta ("Am avut aceeasi senzatie cand profesorii ma ridiculizau din cauza accentului'). El este atent la registrul afectiv in care se desfasoara convorbirea (simpatie/antipatie), la registrul referential (la ce persoane semnificative se face referire), la "campul de forte' (exista o reciprocitate a influentelor? nu este afectata libertatea unuia dintre interlocutori?).

in experienta utilizarii acestei tehnici pe teren se constata adesea tendinta ca o convorbire sa se desfasoare mult timp la nivelul generalitatilor ("se spune ca'), fapt ce amana emergenta spontaneitatii, a originalitatii. Trecerea de la "se' la "eu' este un pas important catre personalizarea convorbirii. Fara sa afecteze intentionalitatea convorbirii (emergenta sinelui, efortul de "a se spune', a se face inteles), se cauta:

sa suscite disponibilitatea si deschiderea celuilalt, facandu-l sa-si invinga frica de relatie, de a fi gresit inteles, de a fi judecat, de a fi devalorizat, de a se arata vulnerabil, de a-si dezvalui sentimentele si emotiile, de a (re)prezenta o imagine

negativa de sine, de a se exprima in fata unui barbat sau a unei femei, de a-si pierde controlul etc.;

"fuziunea, centrarea pe interlocutor'.

Acestea emerg daca inca din faza contactului initial se creeaza un climat de incredere reciproca, iar cercetatorul ii prezinta cu modestie interlocutorului:

obiectivele cercetarii;

numele institutiei sau organizatiei pe care o reprezinta;

motivul pentru care 1-a selectat in esantionul de investigat;

cat dureaza convorbirea;

care sunt rolurile lor pe parcursul convorbirii (interlocutorul poate fi facut partas la cercetare).

Cercetatorul este tot timpul atent la ghidul convorbirii si la modul de desfasurare pe care 1-a planificat (la sfarsitul convorbirii poate cauta sa obtina informatii despre desfasurarea convorbirii: a fost interesant ? interlocutorul s-a simtit in largul sau ? au fost obstacole? etc), tragand invataminte utile pentru urmatoarea convorbire.

intr-o convorbire sunt implicate doua persoane, fiecare cu un anumit status, cu un anumit trecut etc. Cercetatorul are la baza valori ce-i orienteaza activitatea, responsabilitatile etc, ca si interlocutorul sau. Pentru realizarea unei bune comunicari pe parcursul convorbirii nu este suficienta doar lectura cartilor. Sunt la fel de importante : contactul prealabil cu mediul etnosocioeultural al interlocutorului, dobandirea constiintei diversitatii (sub)socioculturilor, a existentei constrangerilor de rol si status, asumarea cu discernamant a rolurilor sale de cercetator, de asistent social, de mediator, de consilier etc. (sustinerea clientului este considerata atitudine militanta, radicala a celui care consiliaza, dar cauta sa schimbe clientii, interlocutorii, grupul acestora). Cercetatorul respecta interlocutorul, respecta standardele asistentei sociale si ale cercetarii, colaboreaza cu toti actorii implicati si specialisti ai disciplinelor socioumane. in functie de accentul pus pe cunoastere sau pe interventie, el poate ajunge la anumite polarizari relationale : ascultand sau stimuland, distingand, informandu-se sau "manipuland'. Tatonarile in cautarea reciprocitatii in convorbire trebuie rapid depasite pentru a se ajunge la structurarea schimbului (inceput - cuprins - incheiere) pe parcursul caruia se adopta atitudinile obisnuite : ascultare, comprehensiune, empatie etc.

in privinta locului de desfasurare a convorbirii, se iau in calcul toate amanuntele ce pot avea impact asupra continutului acesteia: sala, mobilierul, lumina etc (este adecvat un loc calm, cu o anumita intimitate - fara zgomot; prezenta unui birou intre cei doi poate fi un obstacol distorsionant; scaunele sa fie egale, cei doi sa se poata privi pentru a-si surprinde posturile, gestica, mimica; este indicat un spatiu personalizat, cu obiecte comune, diverse, nu o sala cu aspect cazon sau foarte intim etc).

Este important ca asistentul social cercetator sa fie atent la durata unei convorbiri, la timpul din zi cand se desfasoara convorbirea, daca in intervalul ales interlocutorul e disponibil. Durata este in functie de saturatia informationala.

imbracamintea, aspectul fizic, "prestanta', postura etc. nu sunt elemente neutre intr-o convorbire. Ele pot crea "prima impresie', isi pun amprenta asupra perceptiei, senzatiilor care au legatura cu atentia, gandirea, capacitatea transpunerii in limbaj. Cercetatorul poate stimula sau inhiba, dupa cum iese in intampinarea celuilalt, se prezinta, strange mana, invita. Varsta si sexul pot fi aspecte structurante ale convorbirii.

in privinta statutului profesional, cercetatorul trebuie sa stie ca nu poate scapa de eticheta de "specialist' (ce starneste in interlocutor tot imaginarul, proiectiile etc. in legatura cu profesia, cu titlul de "asistent social', "doctorand', "doctor' si poate antrena opinii pozitive sau negative, prejudecati etc). in legatura cu limbajul folosit, cercetatorul trebuie sa fie atent la limbajul sau, si nu la cel al interlocutorului (pentru a vedea daca nu e prea "select', "codificat' etc).

in privinta tipurilor de convorbire, specialistii disting:

convorbirea de primire, de contact (in timpul careia dam repere suficient de clare pentru a inlesni con-vorbirea, schimbul, luam atitudinea de onestitate, luam "buna distanta' fata de interlocutor);

convorbirea semidirectiva (lasam interlocutorul sa vorbeasca, dar suntem atenti la ghid, urmarim ca informatiile oferite sa dezvaluie interiorul lui);

convorbirea nondirectiva (lasam interlocutorul sa spuna tot ce are legatura cu o tema propusa).

Dat fiind faptul ca cercetatorul este asistent social, inseamna ca el nu se poate detasa de comportamentul sau de specialist in sfatuire, sustinere etc., deci interpreteaza, clarifica, "manipuleaza' chiar (pentru a-l face pe "client' sa spuna, sa ia la cunostinta, sa-si schimbe atitudinea, modul de a fi, comportamentul etc).

Cei care utilizeaza convorbirea ca tehnica de cercetare au avantajul ca pot obtine informatii de o mare bogatie (privind trairi, reprezentari, valori, prejudecati etc. specifice persoanelor, dar si grupurilor din care acestea fac parte). Supletea acestei tehnici este un avantaj pentru realizarea unui studiu de profunzime. "Dezavantajele' ar fi ca apropierea celor doi poate distorsiona informatiile din cauza emotiilor, grijii (amandurora) de a afisa o anumita imagine de sine etc ; chiar abundenta informatiilor poate fi un dezavantaj, data fiind dificultatea de "reductie' ulterioara a lor, dificultatea de a face o buna analiza de continut.

7. Studiul de caz

Studiind un caz, cercetatorul poate desprinde cunostinte, abilitati de interventie, poate imbogati stocul de cunostinte teoretice sau poate verifica "puterea' unei teorii.

"Lumea studiata de stiintele sociale este o lume a particularului, alcatuita din indivizi, organizatii, orase, grupuri, state, provincii, natiuni. Obiectivul stiintei este de a depasi acest nivel, de a ajunge la unul mai ridicat de generalitate. Cu toate acestea, generalizarea nu elimina importanta evenimentelor particulare. De fapt, scopul real al tranzitiei de la particular la general este o mai buna intelegere a ambelor (), cunoasterea cazurilor individuale este facilitata de generalizari' (King et al., 2000, p. 46).

Asistentul social cercetator identifica o situatie problematica de viata socioumana cotidiana, cu ajutorul celor implicati in ea. El va descrie conditiile, resursele, valorile, normele, factorii, actorii, inarmandu-se cu o orientare sau o ipoteza (pe care le poate nuanta) cu care "traverseaza' situatia si cauta sa-i surprinda complexitatea. Aceasta nu inseamna ca nu-si completeaza informatiile din studierea cazului cu documente oficiale, cu observatii directe, convorbiri.

Se poate utiliza tehnica pattern-matching : se compara fenomenul studiat intr-un caz cu fenomenul prezis (cf. ibidem, pp. 53, 187). "Textul' rezultat din studierea cazului este supus atentiei unora dintre subiectii implicati in caz. Astfel, cercetatorul adauga elemente omise, considerate semnificative de catre el, corijeaza etc.

"Forma rezumativa' a studiului de caz se poate prezenta astfel:

Prezentarea problemelor identificate de asistentul social cercetator

Prezentarea problemelor identificate de catre persoanele implicate

Istoria problemelor, contextul

Puncte tari, puncte slabe

Mod de functionare formala/informala

Evaluarea problemei de studiat si definirea ei

Cercetarea-interventie

Evaluarea, impactul, diseminarea rezultatelor

Asa cum am mai afirmat in cazul altor tehnici, nici aceasta tehnica nu este "singura' care poate fi utilizata. Ea isi poate afla un loc intre altele in cercetarea unei teme (Ferreol, Deubel, 1993, pp. 154-l75).

Studiul minoritatilor etnice. Cazul tiganilor

Cercetatorul se lamureste asupra unor concepte pe care le utilizeaza pe parcursul studiului de caz: "etnie', "minoritate etnica', "etnonim', "apartenenta culturala', "prejudecati discriminatorii' etc. Poate apela la cunostinte din antropologia fizica si din genetica populatiilor etc. (J.D. Bowles, Ethnicity and Race, Londra^ 1988; R. Breton, Les ethnies, Paris, 1981; L. Cherata, Istoria tiganilor, Bucuresti, 1994; E. Zamfir, C. Zamfir, Tiganii intre ignorare si ingrijorare, Bucuresti, 1993 s.a.).

Se informeaza asupra cadrului legislativ; de exemplu :

Conventia Internationala privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala (1970): in care statele membre, inclusiv Romania, se angajeaza sa elimine formele de discriminare si condamna orice grup care se inspira din idei rasiste, ca si propaganda care incita la discriminare;

Documentul final de la Helsinki (1985): in care se cere respectarea drepturilor minoritatilor nationale;

Documentul final al Reuniunii de la Viena (1989): in care se cere protejarea identitatii etnice a minoritatilor;

Documentele Reuniunii de la Copenhaga (1990): in care se cere recunoasterea pluralismului, se condamna xenofobia, discriminarea;

Documentele Conferintei la nivel inalt de la Helsinki (1992): se cere tratarea problemelor minoritatilor pe baza principiilor OSCE, se propune implementarea de programe menite sa rezolve problemele tiganilor etc.

Se studiaza, de asemenea, legislatia interna. Se inventariaza concluzii desprinse din cercetarile asupra minoritatilor etnice: E. Zamfir (coord.), Strategii antisaracie si dezvoltare comunitara, Editura Expert, Bucuresti, 2000; E. Zamfir, M. Preda, Diagnoza problemelor sociale comunitare, Studii de caz, Editura Expert, Bucuresti, 2000; E. Zamfir, I. Badescu, C. Zamfir (coord.), Starea societatii romanesti dupa 10 ani de tranzitie, Editura Expert, Bucuresti, 2000 etc, concluzii cum ar fi urmatoarele:

numarul mediu de persoane in familie: 6,6;

tinerii casatoriti locuiesc, cel putin la inceput, in proportie de 70%, in familia sotului;

casatoria se realizeaza pe baza intelegerii intre familii;

circa 2,5% din casatorii sunt oficiate la biserica;

un mare numar de casatorii nu sunt legalizate;

un mare numar de persoane apartinand acestei etnii nu au acte de identitate;

natalitatea este foarte ridicata;

varsta medie la prima nastere este sub 18 ani;

meserii traditionale : spoitori, caldarari, argintari, lautari etc.

Asistentul social cercetator poate urmari:

traditiile culturale ale acestei minoritati etnice;

modul de viata intr-o comunitate a tiganilor;

modul de obtinere a resurselor subzistentei;

atitudinea fata de munca, fata de autoritati;

participarea scolara;

(auto)(socio)constructia identitatii individuale si colective etc.

Daca vizeaza familia, cercetatorul va urmari:

datele de identificare ale membrilor familiei;

pregatirea lor scolara;

ocupatii;

numarul membrilor familiei;

numarul copiilor;

numarul celor care frecventeaza scoala;

modul cum se ocupa familia de educatia copiilor;

relatiile cu vecinii, prietenii, rudele;

cine administreaza veniturile familiei;

cum se solutioneaza problemele ce apar in familie;

planificarea traiectoriilor membrilor familiei;

daca se apeleaza la servicii de planning familial;

cum se ierarhizeaza problemele cu care se confrunta membrii familiei;

cum incearca sa le rezolve etc.

Daca vizeaza Scolarizarea copiilor de tigani, se poate opri asupra acestei situatii dintr-un sat, ca in studiul "Educatia copiilor de tigani', in A. Neculau, G. Ferreol (coord.), Minoritati, marginali, exclusi, Editura Polirom, Iasi, 1996, pp. 115-l17.

Studiul familiilor monoparentale

Modelul " clasic' de familie a fost influentat, afectat de ruptura dintre generatii, evolutia conduitelor sexuale, conjugale, de punerea in discutie a eticii familiale de inspiratie iudeo-crestina, de urbanizare, de schimbarile din legislatie privind avortul, contraceptia, divortul, dreptul sotiilor, dreptul copiilor, coabitarea etc.; de cresterea numarului de femei care lucreaza, de schimbarile in politica sociala vizand familia etc.

Familia are cateva functii pe care doar ambii parteneri le pot mentine in echilibru: in primul rand, pe aceea de a asigura inlocuirea membrilor societatii pentru reproducerea acesteia (dar intr-un cadru reglementat al raporturilor sexuale, nu ca la "cainii comunitari'), ca si aceea de socializare adecvata a copiilor ce vor forma societatea de maine.

Pe langa cresterea violentei in familie si destramarea familiei din aceasta cauza, pe langa cresterea divorturilor, aparitia concubinajelor etc., se inregistreaza de o bucata de vreme tot mai multe familii cu un singur parinte (familii monoparentale).

in "societatea traditionala', acest "tip' de familie era discreditat, sanctionat (multi "specialisti' actuali in sociologia familiei considera ca este mai nimerita o astfel de familie decat una conjugala cu probleme). De fapt, varianta si mai adecvata ar fi familia

conjugala, cu copii sanatosi si bine educati, fara probleme economice, financiare, fara probleme de relationare etc. Cercetatorul avand ca scop studiul familiilor monoparentale poate urmari:

identificarea cauzelor aparitiei familiilor monoparentale (unul dintre soti paraseste familia prin divort; separarea in fapt; decesul unuia dintre soti; tanara care naste un copil fara a fi casatorita etc.);

identificarea problemelor cu care se confrunta acestea (probleme financiare, materiale; de exercitare a rolului parental: parintele are servicm cat doi, ceea ce face sa scada performantele in exercitarea altor roluri profesionale etc.); de relationare cu copiii (acorda mai putin timp copiilor; copiii se maturizeaza mai repede atunci cand preiau de mici sarcini familiale, devin confidenti, suport emotional al parintelui) etc.;

construirea unor proceduri de evaluare a situatiilor pentru interventie adecvata etc.;

implementarea unor module de training pentru parintii singuri (pentru a-i ajuta sa chibzuiasca bugetul familiei, sa-si schimbe fara traume modul de viata, sa-si formeze conduite de acces pe piata muncii etc).

8. Studiul spatiului social

Hipocrate atribuia mediului natural un rol determinant in configurarea "caracterului poporului' : nervozitate, agresivitate in tinuturile cu campii intinse si clima aspra, calm si bravura in tinuturile muntoase. Mai aproape de noi, Montesquieu era de parere ca institutiile sufera influenta terenului, a climei: "sterilitatea terenului Aticii a stabilit acolo o guvernare populara, fertilitatea Lacedemoniei - o guvernare aristocratica'. Antropogeograful Fr. Ratzel exagera determinarea societatii de catre mediul natural, dar A.L. Kroeber a venit cu argumente de teren, aratand ca in medii naturale foarte asemanatoare intalnim socioculturi diferite. Deci - a conchis Paul Vidai de la Blache -mediul ofera posibilitati oamenilor, nu actioneaza mecanic asupra vietii sociale. Astfel, orientarea determinista postuleaza ca sociocultura este determinata de conditiile mediului natural, orientarea posibilista afirma ca mediul ofera posibilitati comunitatii, societatii, dar nu actioneaza constrangator, iar orientarea constructivista vede co-evolutia, influentele reciproce ale mediului si socioculturii, mai exact, interrelatiile intre comunitatea oamenilor si mediul natural cu resursele sale.

Totusi, lectura simpla a concluziilor studiilor de etnozoologie (J. Henderson), de etnobotanica (L. Hedin), de ecologie culturala (J. Steward) etc. ne indeamna sa fim atenti la "corespondentele' intre conditiile mediului si trasaturile socioculturii. Trebuie evitate explicatiile facile. Nu uitam ca de mediu se leaga asigurarea hranei, a adapostului, reproducerea biologica (supravietuirea speciei). Omul a domesticit animale si a cautat sa-si afirme din ce in ce mai mult independenta fata de mediu. A cultivat plante in spatii noi, reamenajate, a intervenit in ciclul natural al plantelor si animalelor. Omul nu a inteles intotdeauna sa foloseasca resursele cu discernamant. Exista modele diferite de exploatare a resurselor (nici astazi oamenii nu tin seama de toate invatamintele "etnostiintei', "folkstiintei', de cunostintele locale in privinta folosirii cu discernamant a resurselor).

in Irlanda secolului al XlX-lea, cultura cartofului a transformat profund economia tarii si conditiile de subzistenta ale locuitorilor ; la un moment dat insa, cartoful a fost

lovit de o boala provocata de o ciuperca; intreaga tara a fost zguduita de foamete, fapt care a provocat tensiuni politice in interior si in raport cu Anglia, a provocat migratia masiva si crearea diasporei irlandeze

Sigur ca omul are posibilitatile si taria de a trai in cele mai diverse tinuturi (in Sahara la SOt si in Siberia la -57^[C). Datorita tehnicii si tehnologiilor sale, omul poate scapa constrangerilor biotopice, insa nu scapa legilor naturii, deci nu-si poate permite sa distruga padurile, sa polueze apele cu cianuri, nu poate interveni fara constiinta si fara responsabilitatea tuturor actelor sale ("manipularea genetica' a legumelor, fructelor, a porcilor, vacilor, fara sa se teama de eroziunea genetica si de anomaliile cu consecinte la scara planetara - de exemplu, problema "vacilor nebune' sau a febrei aftoase).

Asistentul social cercetator nu se intereseaza de mediul natural in general, ci de mediul locuit de catre oameni. Deci, pentru el, discutia despre raporturile omului cu mediul in care traieste nu este metafizica, ci legata de modul de a fi si deveni al unui ansamblu etnosociocultural.

Spatiul comunitar, spatiul social este si produs, nu doar dat. De aceea exista diferente intre spatiile etnosocioculturale ale oamenilor, ale grupurilor diferite. Poate exista o "spatializare' europeana, dar cu numeroase modalitati particulare etnosocioculturale.

Un spatiu comunitar, societal este constructia istorica si cotidiana a tuturor actorilor implicati care au ales, au optat, si-au reprezentat, au avut acolo anumite practici comportamentale concrete. Iar acest lucru se vede in felul cum isi amenajeaza membrii unui ansamblu social orasul, satul, strada, ulita, blocul, casa, interiorul.

Oamenii folosesc blocurile de piatra sa-si faca o locuinta, le pot macina pentru a face ciment, ori pot folosi "chirpicii'. intr-un oras, intr-o intreprindere, intr-o ferma, gospodarie sau bucatarie, relatiile dintre toate obiectele utile si inutile prezinta anumite configuratii. Se constituie anumite reguli de deplasare, de (re)amplasare a lor. Mediul in care locuiesc oamenii unei comunitati este un ansamblu de lucruri si de oameni, rezultat al asteptarilor, dorintelor, aspiratiilor lor, al institutiilor lor, dupa cum acestea au fost si sunt sau nu rationale, inteligente, ordonate, punctuale, dupa cum respecta sau nu anumite valori, norme, reguli. Putem recunoaste daca un spatiu social este nemtesc sau romanesc, daca este bucovinean sau banatean.

Le Corbusier sintetiza, la un moment dat, o doctrina urbanistica ce distingea si diferentia locuri diferite si distincte intr-o asezare (dupa cum ele corespund nevoii si functiei de a munci, de a se odihni, de a se distra, de a circula sau de a se plimba): "zona industriala', "zona de afaceri', "zona rezidentiala' etc.

Modurile de spatializare a locurilor sunt diferite, fiindca oamenii nu interiorizeaza exterioritatea si nu exteriorizeaza interiioritatea la fel. Nu peste tot aflam "cvartale muncitoresti', "blocuri' din prefabricate, "cartiere' ca Zabrauti (cf Zamfir, Preda, coord., 2000, pp. 49-91). Nu peste tot este intalnita de-o parte si de alta a caii ferate mizeria cumplita de la noi, mizeria si haosul din numeroase piete agroalimentare. Spatializarea nu este o proiectie stricta a organizarii sociale, dar nu putem nega ca o exprima, totusi. Dincolo de discutiile filosofice asupra "realitatii romanesti', realitatea sociala este cea observata in orasele, satele, mahalalele, blocurile, pietele noastre. "Zabrauti' nu este o "aparenta' sau o "iluzie', ci este o realitate socioculturala din centrul Bucurestiului anului 2001. Asistentul social cercetator care vrea sa priceapa problemele sociale din comunitatea Zabrauti trebuie sa le urmareasca in devenirea lor,

mai exact, afland ce s-a intamplat in diferitele structuri economice, politice, sociale, culturale sub influenta "schemei' ideologice comuniste, dar si a celei "ultraliberale', cum a tradus acest spatiu social anumite interrelatii, interactiuni sociale etc.

Pentru a pricepe, explicita si interveni eficient ca asistent social, trebuie sa observam, sa studiem centrul si periferia, ordonarea obiectelor dintr-o comunitate, posibilitatile deplasarii, posibilitatile informarii, educarii, recrearii etc.

Daca analizam si contextul global, si ideologia si comportamentele "vizibile' ale institutiilor si locuitorilor, vom pricepe mai usor de ce si cum apar problemele sociale, de ce un oras monoindustrial a murit, de ce un mare oras a devenit multime vida, devitalizata, fara "suflet', fara liant, de ce altele au renascut.

R.E. Park ("La viile, phenomene urbain', in L'Ecole de Chicago, Aubier, Paris, 1984) spunea ca ar trebui sa analizam orasul ca pe:

o "unitate functionala' (in care locuitorii interactioneaza, se intalnesc);

un "agregat material-conceptual' (in care valori, norme, reglementari juridice vizeaza controlul social);

un "agregat teritorial', structurat.

Modul in care sunt articulate materia si forma, exteriorul si interiorul, centrul si periferia, inchiderile si deschiderile etc. ne spune multe despre oamenii care traiesc acolo, despre personalitatea, comportamentele, atitudinile lor. Spatiul social al unei localitati nu este (si nu ar trebui sa fie) ocupat nu conteaza cum si nu conteaza cu ce. Localitatea, blocul, casa, interiorul si comportamentul individual si colectiv se implica si se reflecta intr-un joc al perceptiilor, reprezentarilor si practicilor. Omul care se respecta si care ii respecta pe ceilalti se gandeste si la felul in care arata ulita, strada, satul sau orasul sau. Locul de promenada, spatiul din jurul blocului, casa scarii, liftul pot arata unui oaspete "personalitatea' localitatii si a oamenilor sai, ii pot cinsti pe acestia sau ii pot face de rusine.

Am delimitat privatul de public, exageram acum pe autocentrare, pe proprietatea particulara, dar aceasta nu inseamna ca spatiul public nu ramane al nostru, al tuturor. Cu totii suntem responsabili de modul in care arata spatiile publice (inca nu s-au "privatizat' Piata Unirii sau Parcul Copou din Iasi). Un spatiu social face sa se conserve, sa se reproduca rutine, gesturi, contacte, acte. Normele si valorile unei comunitati, ale unei societati nu se invata doar din carti, ci si din "civilizatia strazii', din traiul laolalta in bloc, din intalnirile pe ulita sau in lift. Imaginile sociale, simbolurile nu apar si nu se transmit doar prin discursuri. Modul cum arata casele, strazile, pietele, statuile, vitrinele, locurile de loisir, locurile de joaca pentru copii, locurile de depozitare a gunoiului etc. spune multe despre noi, instruiesc si educa. Formele spatiului social educa; culorile dominante ale acestuia educa. Prin asocieri, prin analogii, te gandesti imediat la respectul de sine al oamenilor care traiesc acolo, la ce-i in mintea lor, in spiritul lor organizatoric, te gandesti la starile lor sufletesti. Faptul ca dominante sunt culorile gri, negru, cenusiu (pe fatadele blocurilor si in imbracamintea oamenilor) spune multe despre comunitatea oamenilor si oamenii comunitatii. Bordeiul, apartamentul din "bloc' sau vila sunt spatii locuibile ce exprima "posibilitatile' economice, dar exprima si imaginatia, dorintele, aspiratiile, cultura locuitorului. Iasiul, Bucurestiul etc. traduc o viziune despre lume a locuitorilor lor, viziune care contribuie la mentinerea ei pe mai departe in spirite si in naravuri. "Casa Poporului', "casa si

poarta maramureseana' sau casa din chirpici cu gard din tulpini de floarea-soarelui spun multe despre posibilitatile, dar si despre mentalitatile noastre. "Reprezentarea spatiului - spunea Durkheim - consta esentialmente in coordonarea introdusa intre datele experientei sensibile (). Pentru a putea sa dispui spatial lucrurile, trebuie sa le poti situa diferit: sa pui unele la dreapta, altele la stanga, unele sus, altele jos, la est, la vest ()■ Dar aceste diviziuni care-i sunt esentiale de unde vin? Caci, in sine, nu exista nici dreapta, nici stanga, nici sus, nici jos, nici nord, nici sud. Toate aceste distinctii vin din faptul ca valori afective diferite au fost atribuite spatiilor. Si, cum toti oamenii aceleiasi civilizatii isi reprezinta spatiul in acelasi mod, este evident ca aceste valori afective si distinctiile ce depind de ele sunt comune'.

La randul sau, M. Halbwachs arata ca "locul ocupat de un grup nu este ca o tabla neagra pe care scriem si stergem cifre si figuri (). Locul primeste amprenta grupului si reciproc. Fiecare aspect, fiecare detaliu au un sens care nu este inteligibil decat pentru membrii grupului, pentru ca toate partile spatiului pe care le-a ocupat corespund unor aspecte ale structurii si vietii sociale intr-o societate, cel putin in ceea ce ele au mai stabil'.

Organizarea si utilizarea spatiului domestic - spune H. Raymond (1974) - reflecta "etosul de clasa' si "modelele culturale' particulare : "Obiceiul ca parintii sa doarma intr-o camera separata de cea a copiilor, separarea bucatariei etc. corespund unor modele determinate social'.

Daca observam, daca "citim' cum trebuie un loc de munca, aflam multe despre pozitionarea sociala, despre categoria socioprofesionala de apartenenta a lucratorilor (Fischer, 1980): "Maretia unui birou, numarul ferestrelor, prezenta sau nu a mochetei depind de locul in ierarhie (). Birourile, atelierele retraduc decupajul spatiului si in functie de organizarea ierarhica (). Membrii unei uzine oarecare duc uneori adevarate lupte pentru a avea telefon, pentru a avea dreptul de a manca la o anumita cantina, de a avea un loc in parking, desigur, si pentru ca le este util, dar si pentru semnificatia sociala a acestor fapte'.

G. Simmel a fost impresionat si a scris despre schimbarile socioculturale si oamenii unei mari asezari urbane : "Cluburile, scolile, miracolul confortului tehnic ce domina spatiul urban, formele vietii sociale si institutiile vizibile prezinta o bogatie proliferanta, un spirit cristalizat si devenit impersonal (). Pe de o parte, viata este foarte mult facilitata: solicitari, interese si mijloace de a ocupa timpul si constiinta - care se ofera din toate partile si poarta omul ca pe un pai fara ca el sa mai faca efortul de a invata. Pe de alta parte, viata se umple din ce in ce mai mult de continuturi si de solicitari impersonale care sterg coloritul si caracterul incomparabil al persoanelor' ("La viile', in Philosophie de la modernite, Payot, Paris, 1989). intr-un oras, omul isi cauta identitatea singularizandu-se, afirmandu-si diferenta. De aici bizareriile, extravagantele, excentricitatile specifice locuitorilor oraselor: fiecare cauta sa se distinga, sa se remarce prin ceva in raport cu ceilalti, unii chiar prin handicapul lor Cercetatorul nu postuleaza fara discernamant ca in orasul actual domina "degradarea', depravarea etc. Orasul actual este ceea ce a devenit in timp prin alegerile si actele tuturor celor care l-au locuit si il locuiesc. "Teritoriul prostituatelor' din zona garii, "ungheriul unde se vand pocnitori si tigari Plai-Plugar', "locul de intalnire al boschetarilor', zona nu stim carei bande etc. n-au existat dintotdeauna; ele au fost instituite in spatiul localitatii oamenilor, cu institutiile si practicile lor economice, sociale, culturale, religioase. "Habitatul' unei bande determina interese si acte ale membrilor ei, spune Fr. Thrasher (1927).

Studiul mediului inseamna pentru asistentul social cercetator un spor de cunoastere a mediului social de interventie. El "decupeaza' mediul in sociospatii cu caracteristici , reperabile, poate distinge comunitati, zone, adica grupuri traind in arii specifice, unde exista o anumita densitate a relatiilor, a interactiunilor, in raport cu productia, consumul, administratia, educatia, loisir-vl. Asistentul social nu trebuie sa se astepte ca va gasi doar in carti criterii de decupaj al spatiului social, comunitar de studiat. El isi poate decupa singur spatiul de analiza si interventie dupa ce ia act de "harta sectorului industrial', a "sectorului agricol', a "sectorului serviciilor', de harta scolaritatii, harta sanitara sau cea electorala.

Pe baza contactului cu terenul delimitat pentru cercetarea-interventia sa, el poate afla acolo caracteristici proprii unor oameni, grupuri care au "sentimentul apartenentei' la acel loc, se simt acolo "ca acasa' etc. Este important sa stabileasca insa frontierele clare in interiorul carora oamenii au o anumita viata publica, au institutii, au convingeri, unde emana "energii sociale' specifice. in contact cu mediul, oamenii se intalnesc, se despart, traiectoriile lor se intretaie sau nu. "Investigatia trebuie sa ajunga pana in profunzimile caracteristicilor singulare ale microsocietatii comunitare si sa se largeasca pana la intelegerea macrosocietatii' (Morin, 1984). Mai concret, asistentul social-cerce-tator tine seama de natura mediului studiat in raport cu obiectivul interventiei sale, adica va putea urmari, de exemplu:

daca oamenii apeleaza la servicii sociale ;

care e frecventa acestor apeluri;

daca oamenii se deplaseaza la "oficiul' de evidenta a somerilor;

daca apeleaza la administratia publica;

daca apeleaza la societati, la asociatii si fundatii;

in ce constau relatiile lor de vecinatate ;

care le e "sociabilitatea medie' etc.

in plus, el trebuie sa tina seama ca un acelasi spatiu social nu este totusi acelasi pentru casnice, pentru muncitori, pentru prostituate, soldati sau functionarii institutiilor.

Dupa contactul initial in care discuta cu oamenii si observa caracteristici ale mediului in care acestia traiesc, asistentul social cercetator poate ajunge sa constate comportamente asemanatoare in mediul si grupul de apartenenta.

Concomitent cu efortul de documentare privind starea si prezentul mediului de interventie, asistentul social cercetator poate identifica problemele cu care se confrunta clientii sai.

Daca reuseste sa faca inventarul elementelor constitutive ale mediului, poate reusi o viziune mai clara asupra fiecarei componente.

Pentru aceasta ii este necesara o grila cu indicatori pentru a urmari aspectele de mediu geografic, demografic, istoric.

Diferitele caracteristici ale mediului geografic pot fi in raport de codeterminare cu comportamentele (in)actionale ale locuitorilor. Este important sa avem in vedere calitatea pamantului, alte categorii de resurse, tipul dominant de activitate. Mai exact, trebuie identificate particularitati ale mediului in relatie cu posibilitatile de contact, de comunicare, de asociere, de intrajutorare etc. ale oamenilor (formele de relief, apele, soselele etc). Modul de ocupare a terenului - daca este vorba, de exemplu, de un sat

"in pustie', de unul aflat pe locul unei vanatori ritualice, infiintat "prin decizie spontana', daca e "crang' sau catun, sat matca sau roi, sat de munte, de deal, de ses, sat izolat, ingramadit, de-a lungul dramului etc. (D. Stan, Satul romanesc traditional) -poate determina anumite aspecte de viata ale locuitorilor comunitatii, asa cum pot determina activitatile lor (Zamfir, coord., 2000, pp. 17-25). Asistentul social se poate interesa de:

numarul locuitorilor zonei, comunitatii;

repartitia pe sexe, varste;

populatia activa;

volumul populatiei pe nationalitati, pe minoritati etnice;

fertilitatea, nuptialitatea, natalitatea, divortialitatea, migratia, mortalitatea populatiei etc.

Analiza acestor indicatori ii va permite sa urmareasca si tipul de politica (demografica, in acest caz), chiar sa contribuie cu elemente eficiente pentru o politica (demografica) adecvata in zona studiata.

Asistentul social cercetator nu devine geograf, sociolog al populatiei si nici arheolog sau istoric, dar poate retine ca anumite fapte, evenimente din devenirea spatiului social si-au putut pune amprenta asupra mentalitatii si comportamentului locuitorilor. Astfel, sunt recomandate: documentarea in arhive, in muzee, convorbirile informale cu persoane in varsta, reprezentative ale localitatii etc, pentru ca astfel poate identifica mentalitati, traditii (politice, ocupationale, educationale), "clivaje' intre familii, intre autoritati publice si grupuri de populatie etc.

Asistentul social cercetator poate viza un decupaj spatial privind munca intr-un spatiu social. in acest caz el poate utiliza indicatorii:

populatie activa (in raport cu populatia asezarii);

cererea si oferta de munca (pe sexe, varste, calificari);

locuri de munca efective in intreprinderi, IMM-uri, servicii etc.;

zonele din localitate unde se afla locurile de munca;

existenta mijloacelor de transport adecvate ;

durata muncii, cuantumul salariului, viata sindicala;

obiective culturale, sociale, de loisir necesare etc.

Daca vizeaza modul de socializare a copiilor din medii vulnerabile, poate analiza si habitatul, folosind urmatorii indicatori (precum si altii, pe care-i poate identifica singur pe teren):

tipuri de locuinte, vechime ;

numar de camere, suprafata, confort;

existenta unei anumite segregari sociale (tiganii, de exemplu, stau in mahala sau in centru ?);

densitatea popularii locuintei;

cereri de locuinte la primarie ;

oferta de locuinte a primariei;

asociatii de locatari si rosturile lor etc.

Asistentul social se poate ocupa de solutionarea situatiei persoanelor cu pregatire, cu calificare, care nu mai au cautare pe piata actuala a fortei de munca, si atunci poate

insista asupra "formarii profesionale continue', asupra "reconversiei', "recalificarii' lor etc. in acest caz, el poate viza identificarea asezamintelor de formare profesionala initiala si continua din localitate (amplasare, personal, curriculum) etc.

Pentru ca transformarile din conditiile de munca si timp liber au fost substantiale, iar acest lucru nu este fara urmari pentru nivelul de viata pe categorii socioprofesionale, pentru bugetul de timp (intr-o societate de productie sau/si consum) etc, asistentul social poate viza amenajarea timpului liber, al oisir-ului diferitelor categorii daca a constatat ca de sporirea sau micsorarea lui se leaga (in)activitatea, pierderea timpului in fata "telenovelelor', dezorganizarea vietii familiale si comunitare traditionale, delincventa, criminalitatea. El poate urmari cat se pierde cu transportul in comun, cu televizorul, cu hoinareala fara rost si poate identifica:

tipuri de activitati de loisir pentru persoanele de ambele sexe, de varste si profesii diferite;

asociatii, fundatii, institutii publice care se ocupa cu organizarea unor astfel de activitati;

echipamente necesare si existente intr-un anumit spatiu social;

frecventarea locurilor special amenajate pentru loisir etc.

Daca o localitate sau o zona isi poate afla in agroturism rezolvarea multor probleme sociale si individuale, asistentul social poate identifica, impreuna cu autoritatile locale, agentii, persoane dispuse sa dezvolte astfel de activitati:

posibilitatile turistice ale zonei;

necesarul de echipamente speciale care sa deserveasca turistii (locuri de cazare, masa, cumparaturi, sosele, mijloace de transport, de distractie etc.);

dezvoltarea productiei artizanale cu specific local;

ce ghiduri, pancarte, indicatoare sunt utile;

cum poate fi facuta mai cu folos publicitatea etc.

Cei care se ocupa cu diagnoza problemelor sociale comunitare in vederea dezvoltarii comunitare se pot folosi de exemplul preluat din volumul Un village du Vaucluse (Gallimard, Paris, 1969):

1. Peyrane si imprejurimile

2. Peyrane si trecutul sau

3. Copilaria

4. Scoala

5. Adolescenta

6. Instalarea in gospodarie: casa, familia

7. Castigarea existentei: veniturile; reducerea cheltuielilor; esecuri si reusite in plan economic etc.

8. Igiena si sanatatea

9. Raporturile sociale

10. Peyrane si lumea inconjuratoare

11. Cafeneaua, belota, cinematograful

12. Caminul cultural

13. Serbari locale

14. Activitati in grup : liantul social

15. Batranetea

in conformitate cu conceptia sa sociologica ("legea paralelismului sociologic'), D. Gusti propunea studiul "cadrelor' si al "manifestarilor'. Iata aspectele urmarite in Dragus. Un sat din tara Oltului:

A. Cadrele

I. Cadrul cosmic

Conditii geologice, pedologice, hidrografice, climatice

2. Flora, fauna

Vatra satului, drumurile, casele, fantanile

Natura si cultura

II. Cadrul biologic

1. Tipul antropologic

Factorii demografici (structura populatiei, miscarea ei, neamuri, familii)

Igiena locuintei, alimentatiei etc.

Ereditatea, adaptarea, selectia sociala

III. Cadrul istoric

Trecutul Tarii Oltului

Trecutul Dragusului

Structuri traditionale in Dragus etc.

IV. Cadrul politic

Structura psihica

Mentalitati colective

Personalitati ale satului

Conformism si inovatii

B. Manifestarile I.      Spirituale

graiul

viata religioasa

viata rurala

conceptia despre lume (filosofica, stiinta, magia)

viata artistica (literatura, muzica, artele plastice, ceramica, interiorul caselor, tesaturile, portul, opiniile despre frumos)

obiceiuri si ceremonii (la nastere, casatorie, inmormantare) etc.

II. Economice

agricultura

meseriile satesti

comertul etc.

"Pe teren - spune C. Petonnet (1979) - impartasim momente mai scurte sau mai lungi de viata cotidiana alaturi de oameni, in casele lor, la masa lor, observandu-le tehnicile corpului, doliul, munca, relatiile, felul cum castiga banul etc, culegand informatii direct, fara intermediar.

Sa acordam faptelor si locurilor la fel de multa importanta ca si cuvintelor, acceptand tot ce ne e dat sa vedem si sa auzim'.

9.Studiul grupurilor si al altor forme de grupare socioumana

Pentru studiul grupurilor, asistentul social cercetator poate apela la statistici, observatii, chestionare, interviuri etc. pentru a numara, pentru a identifica practici, mentalitati, stiluri de viata, revendicari, pentru a identifica posibilitatile actiunii colective sau ale intaririi liantului comunitar sau/si societal etc.

Studiul grupurilor, al altor fenomene de grup sau de "masa' este important pentru cercetatorul care are sarcina interventiei comunitare, care are de rezolvat probleme colective. El vine in contact tu someri, cu tarani dintr-un sat izolat, cu elevi delincventi dintr-o "zona de educatie prioritara' etc. Este important sa aiba cateva repere metodologice pentru studiul grupurilor (Maisonneuve, 1968; Anzieu, Pages, 1968; Ancelin-Schutzenberger, 1972 etc).

Asistentul social poate cauta informatii privind:

istoria grupului;

tipurile de grupuri;

elementele componente;

identitatea;

obiectivele;

prioritatile;

mijloacele;

resursele;

realizarile;

problemele etc.

Aceasta fara a neglija inter-existenta, relatiile interpersonale, interactiunile membrilor in grup sau ale grupurilor, in ceea ce priveste grupul:

el este identificat (nume, sigla, adresa, insertie teritoriala etc.);

se stabileste tipul grupului;

se analizeaza compozitia sa (numar de membri, sex, varsta, CSP - categorie socioprofesionala, grad de omogenitate/eterogenitate etc.);

sunt identificate obiectivele, mijloacele, rezultatele sale ;

se. stabileste daca are relatii cu alte grupuri (cu ce scop ? care este frecventa acestora? membrii unui grup apartin si altor grupuri? etc).

Categorii pentru observarea interactiunilor dintr-un grup :

Solidaritate: oamenii fac dovada ca se intrajutoreaza, se incurajeaza etc.

Destindere: cauta sa diminueze tensiunea, glumesc etc

Acord: isi dau acordul, accepta, se inteleg etc.

Sugestii date: fac sugestii, dar ii respecta pe ceilalti

Opinii emise : isi exprima dorintele, s.entimentele etc

Orientari date: (se) informeaza, repeta, clarifica

Orientari cerute: cer informatii, repeta, confirma

8. Opinii cerute : evalueaza, analizeaza etc.

9. Sugestii cerute: privind mijloacele de actiune etc.

10. Dezacord: resping, refuza ajutorul

11. Tensiune: se manifesta tensionant, se retrag, refuza dialogul

12. Antagonism: se opun, ii denigreaza pe altii, se lauda (apud Lievre, 1998)

Tipul grupului poate fi stabilit plecand de la:

numarul de membri (mare, mic);

structura sa (formal, informai);

obiective (centrat pe obiective, centrat pe sine) etc.

centrare pe sine

Q (optim)

centrare pe obiective

Figura 10. Centrare pe sine vs. centrare pe obiective

Grupul mic este ansamblul de persoane ce permite contactul fiecaruia cu toti, permite comunicarea face to face, relatii afective autentice etc. Grupul mic are mai putin de 20 de persoane. Cel mai raspandit grup mic este familia ("grup primar').

Schimbari in modelele familiale

a) Relatia familie - societate :

scaderea importantei functiei economice a familiei

laicizarea si dezinstitutionalizarea partiala a familiei

accentuarea mobilitatii sociale a membrilor familiei

intensificarea participarii femeii la activitati extrafamiliale

preluarea de catre societate a unor functii ale familiei

diminuarea intensionala si extensionala a relatiilor de rudenie si vecinatate

diminuarea controlului comunitar asupra comportamentului demografic

cresterea tolerantei sociale fata de noi comportamente demografice

cresterea bunastarii materiale a familiilor

cresterea preocuparilor familiale fata de problemele sociale

b) Comportamentele tinerilor necasatoriti:

extinderea experientei sexuale premaritale

controlul fecunditatii

extinderea coabitarii premaritale

extinderea celibatului definitiv etc.

c) Comportamente nuptiale:

desacralizarea casatoriei

reducerea importantei motivatiilor economice ale casatoriilor

cresterea eterogamiei casatoriilor

scaderea ratei nuptialitatii etc.

d) Comportamente familiale:

cresterea importantei relatiilor emotional-afective intre parteneri

intensificarea preocuparii pentru calitatea vietii familiale

diversificarea formelor de convietuire

modificarea relatiilor dintre parteneri

modificarea diviziunii rolurilor in familie

modificarea fertilitatii si a rolului copiilor in familie

cresterea relativa a instabilitatii familiei nucleare

(apud Mihailescu, 2000, p. 210)

Se face distinctie intre institutia sociala, sistem de relatii sociale organizat pe baza unor valori comune si in care se utilizeaza anumite procedee in vederea satisfacerii anumitor nevoi sociale fundamentale ale unei colectivitati sociale (cf. Mihailescu, 2000, p. 223), si organizatie, ansamblu de persoane care urmaresc scopuri determinate, identice sau complementare: de exemplu, o ferma, o scoala, o intreprindere etc.

O organizatie este un construct social voluntar (oamenii isi stabilesc scopuri productive, isi diferentiaza, isi determina sarcinile, isi dau sau accepta reguli privind structurarea si functionarea familiei, privind pozitionarea lor, a conducerii ce controleaza indeplinirea sarcinilor, parasirea sau intrarea in grup). "Asistenta sociala', de exemplu, este o institutie; institutia de asistenta sociala cu un anumit numar de asistenti specializati, cu personal de conducere, auxiliar, cu obiective, scopuri, sarcini, reguli, cod deontologic privind lucrul cu fiintele umane etc, poate fi o organizatie.

Asistentul social cercetator al unei organizatii se intereseaza de :

numele ei;

functie;

reglementarile juridice pe care se fondeaza;

numarul angajatilor;

mediul de amplasare ;

clientela etc.

Desigur ca, atunci cand se intereseaza de angajati, pe langa numarul lor, poate retine : varsta, sexul (cati barbati, cate femei), categoria socioprofesionala etc.

Si amplasarea conteaza: un camin de copii handicapati aflat la 50 de kilometri de orice asezare este un fel de ghetou, cu toata discutia despre necesitatea "dezinstitu-tionaiizarii'.

in functie de obiectivele vizate de cercetarea sa, asistentul social se poate interesa si de:

reglementarile juridice: legi, decrete, hotarari guvernamentale, ordonante de urgenta;

sursele de finantare (interne, externe);

finantarea externa (daca a existat) pentru a demara un program; ce se intampla cu activitatea dupa ce finantarea externa inceteaza ? etc.

Actualizate, organigramele organizatiilor pot furniza informatii utile despre:

posturi;

relatiile dintre posturi;

legaturile functionale;

raporturile ierarhice etc.

Pentru ASC, exista patru etape de urmat in aceasta privinta:

1. Identificarea se face dupa urmatoarele criterii:

nume, functie etc.;

documente reglementative de fiintare;

salariatii, angajatii (dupa sex, varsta, CSP - categorie socioprofesionala etc.);

scurta prezentare istorica;

amplasarea;

finantarea;

modalitati de contact cu clientii;

caracteristici ale clientului.

2. Analiza functionarii formale :

organizarea;

comunicarea formala in grup;

raporturi ierarhice;

proceduri de angajare-conciliere.

3. Analiza functionarii informale :

abateri;

relatii informale intre membri;

comunicarea informala etc.

4. Analiza posibilitatilor actiunii, schimbarii.

Ghidul poate fi completat in urma studiului altor lucrari printre care : C. de Robertis, Methodologie de l'introduction en travail social, Centurion, Paris, 1981; H. Amblard et al., Les nouvelles approches sociologiques des organisations, Seuil, Paris, 1996 s.a.

Este insa util ca cercetatorul sa fi luat contact cu scrierile lui Cooley, Sheriff, Asch s.a. privind grupurile, privind "frustrarea relativa' etc, cu sociometria lui Moreno, cu teoria "disonantei cognitive' (L. Festinger), a alter-ego-ului (G.H. Mead), a "puterii pacientului' (C. Rogers), a leadership-ului (Lippitt si White), a "grupului client' (L. Frank), a "modelului de mediere' (W. Schwartz), a "sistemului de actiune concret' (M. Crozier) etc.

M. Forse si A. Degenne (1995) cer sa identificam "clicile', "blocurile', sa le pozitionam in structura, sa le determinam scorul de centralitate, prestigiu, autonomie, sa identificam procedurile de asociere, "efectele de prag' etc. Identificarea retelelor si

studiul lor, spun autorii citati, pot ajuta la descifrarea structurilor si la sesizarea flexibilitatii acestora. Putem urma indemnul sociologiilor clinice (De Gaulejac, Roy, 1993 ; Ionescu, 2000) pentru a pricepe ca cel care studiaza un grup, o organizatie nu poate viza doar "cunoasterea pur si simplu', identificarea problemelor fara finalitatea practica a interventiei, schimbarii. Metodologia cercetarii-interventie inseamna tocmai articularea cunoasterii asupra grupului, organizatiei, a cunoasterii cu membrii implicati, in proximitatea lor, pentru ei (membri componenti, decidenti). Asadar, ASC vizeaza obtinerea, ameliorarea cunostintelor stiintifice, dar fara a omite latura practica, aplicativa a lor.

G. Homans (1950) arata ca indivizii se asociaza, adera, actioneaza daca obtin un avantaj superior costurilor asocierii, aderarii, actiunii lor ; oamenii fac calcule egoiste : cost - profit. M. Olson {La logique de l'action collective, 1966) mergea mai departe, observand ca nici comunitatea (latenta) de interese nu determina actiunea colectiva fiindca, daca in urma actiunii colective se produce un bun colectiv, fiecare poate profita de el, deci si cei care nu participa la producerea lui ifree rider, pasagerul clandestin). Cercetatorii Scolii din Virginia au dezvaluit aspecte similare in mecanismele deciziei publice. J. March si H. Simon au formulat ideea "rationalitatii' limitate : majoritatea deciziilor umane, individuale sau organizationale - au spus autorii citati, in Les organisations, 1958 -, sunt luate facand alegeri satisfacatoare; doar in cazuri exceptionale fac alegeri optimale. R. Boudon a atras atentia si asupra faptului ca orice fenomen este produsul agregat al comportamentelor indivizilor supusi constrangerilor situatiei si depinzand de variabilele macrosociale. O organizatie cauta sa articuleze, sa agrege comportamentele individuale ale membrilor pentru a le supune, orienta, concerta catre acelasi scop de atins, respectand aceleasi reguli, insa efectul poate sa nu corespunda asteptarilor actorilor. "Se poate spune ca apare efectul pervers atunci cand doi (sau mai multi) indivizi cautand, sa atinga un obiectiv dat, dau nastere unei stari de lucruri neurmarite, care poate fi indispensabila fie din punctul de vedere al unuia, fie al amandurora' (Effets pervers et ordre social, 1977). in Micromotives and macro-behaviour (1978), Th. Schelling a urmarit situatiile de viata socioumana cotidiana care ilustreaza "tirania micilor decizii'.

10. Analiza datelor si exigentele probei

Culegerea datelor nu este scop in sine. Scopul este ca, pe baza datelor prelucrate, sa putem formula raspunsuri, concluzii, propuneri in legatura cu problema cercetata, solutii adecvate. Asadar, o etapa importanta a demersului de interventie-actiune prin cercetare este prelucrarea datelor, analiza lor cantitativa si calitativa, cu alte cuvinte punerea in relatie logica si punerea in relatie cu situatia reala. Analiza cantitativa vizeaza evidentierea corelatiilor, frecventelor etc., analiza calitativa - discernerea de nuante, semnificatii, specificatii (distinctia este adesea legata de aspectul manifest sau latent, exploratoriu - confirmatoriu, inductiv - deductiv, formalizabil - neformalizabil). Prin analiza cantitativa se urmareste constructia de tabele de date (de contingenta, binare, de rang, de modalitati, de sinteza etc), efectuarea de calcule matriceale (pentru evidentierea caracteristicilor spatiului variabilelor sau/si persoanelor investigate), masurarea asemanarilor: (di)similaritatea, distanta (ultra)metrica, distanta X², corelarea rangurilor

(Spearman, Kendall), a proximitatii intre grupuri de persoane si intre grupuri de variabile, analiza factoriala a corespondentei etc. (T. Rotariu, coord., 1999; N. Rahmania, 1995). Cercetatorul are de utilizat numeroase date numerice. Pentru a putea fi interpretate, ele trebuie prezentate intr-o forma condensata. Cel mai adesea se folosesc tabele de date cantitative. Daca intr-o zona in care vrem sa studiem "nivelul saraciei' contactam un numar de gospodarii pentru a afla venitul lunar (Vj), consumul lunar (V₂), numarul de persoane din familie (V₃), putem trece astfel datele obtinute pe teren:

Tabelul 4. Model de centralizare a datelor cantitative

Daca vizam identificarea celor cu ajutor de somaj si a celor cu alocatie de sprijin pe diferitele categorii socioprofesionale (CSP) dintr-o zona investigata, putem construi un tabel care indica o asemenea repartitie :

Putem construi tabele binare (cu 0 si 1) atunci cand prin cercetarea de teren urmarim sa aflam care sunt sursele la care apeleaza oamenii pentru a se informa, de exemplu:

Putem codifica informatiile obtinute privind: (Vj) sexul: masculin - 1, feminin - 2 (V₂) locul de rezidenta: rural - 1, urban - 2 (V₃) statutul marital: casatorit'- 1, necasatorit - 2 (V₄) optiunea politica: stanga - 1, centru - 2, dreapta - 3 (V₅) stilul educational: represiv - 1, putin represiv - 2, putin permisiv - 3, permisiv - 4,

si apoi le trecem intr-un tabel de genul celui urmator, pentru mai clara lor prezentare: Tabelul 7. Codificarea informatiilor

Pentru mai buna decelare a unor corelatii, pot fi folosite tabele de sinteza (de tip Burt).

Daca intr-un grup de 30 de studenti vizam cunoasterea optiunii acestora pentru o orientare politica, putem incrucisa variabilele independente (sex, loc de rezidenta etc.) cu aceasta:

Daca, de exemplu, in urma unei cercetari exploratorii am obtinut informatii de la 10 asistenti sociali privind tendinta lor de a considera asistenta sociala (AS) orientata spre persoane, spre comunitati in dificultate, spre lucrul in echipa pentru asistenta comunitara etc, dupa ce codificam sexul, varsta, mediul de rezidenta, nivelul pregatirii in domeniu (sex : feminin - 1, masculin - 2, varsta: peste 35 ani - 1, sub 35 ani - 2, rezidenta: rural - 1, urban - 2, nivel: universitar - 1, master - 2, doctorat - 3 etc), tabelul pe care il construim va arata ca in continuare:

h Le choix du conjoint (1964), A. Girard a construit "indicele distantei globale intre soti', facand efortul de a retine caracteristicile :

nationalitatea;

numarul de locuitori ai localitatii unde s-au nascut;

situarea geografica a acestei localitati;

nivelul studiilor;

apartenenta religioasa;

localitatea de domiciliu dupa casatorie (numar de locuitori);

situarea geografica a localitatii de domiciliu dupa casatorie ;

numarul localitatilor in care au stat de la nastere la casatorie;

profesia actuala a sotului si profesia sotiei sale inainte de casatorie;

nationalitatea tatalui fiecaruia dintre soti;

profesia tatalui fiecaruia dintre soti;

profesia actuala a sotului si profesia actuala a cumnatului sau.

Este vorba despre retinerea unor caracteristici care nu sunt nici echivalente, nici de aceeasi importanta. Autorul a adoptat un barem in care nota 1 reprezenta cea mai mare distanta, iar 7 similitudinea. El a reliefat dificultatea de a estima greutatea fiecarui indicator si contributia lui la indicele global, dar, pe de alta parte, a vrut sa sublinieze ca si in acest caz se poate trece de la caractere non-numerice la valori numerice pentru a rezuma, a prezenta succint si eficient un volum imens de date, de informatii.

Analiza multivariata cauta sa surprinda contributia mai multor variabile in schimbarea variabilei dependente (putem estima "forta' liantului intre doua variabile daca mai introducem si alte variabile).

Analiza factoriala evalueaza legaturile intre toate variabilele cu scopul de a le ierarhiza, a propune reprezentarea configurarii de ansamblu a legaturilor si a da putinta citirii rapide a unor tabele incarcate. Dupa ce punem variabilele in relatie,(intr-un tabel de contingenta, de exemplu), cautam sa evaluam "forta' legaturii lor comparand apoi tabelele si legaturile intre variabile. Daca avem tabele care evidentiaza relatii intre originea sociala si scolarizarea copilului, putem sa urmarim care ar fi diferentele eventuale intre ele. Putem retine doar datele din CSP extreme : cadre si necalificati.

Astfel, vedem mai clar cum se prezinta (in)egalitatea sanselor. Putem apoi masura abaterile (comparand cresterea sanselor fiecarui grup intre tj si L, putem conchide asupra cresterii inegalitatilor) si le putem figura cu ajutorai histogramelor, al curbelor construite pe axe de coordonate rectangulare etc.

Mult timp s-a resimtit (si se mai resimte) influenta traditiei sociolingvistice de sorginte structural-functionalista la specialistii stiintelor sociale care fac analiza de continut (fie ca e vorba despre "analiza discursului', "analiza enuntarii', "analiza lexicometrica', "analiza sociosemantica sau "ingineria textuala').

Cercetatorii asistenti sociali care au de facut analiza continutului informatiilor culese pot fi atenti la castigurile din "statistica textuala', "analiza statistica a datelor textuale', "analiza factoriala a corespondentei' etc. "Analiza de continut' poate fi si tehnica de culegere a datelor atunci cand le vizeaza pe cele din "documente oficiale' ale organizatiilor (sindicate, ONG-uri), ale administratiilor, din presa etc, dar in continuare vom insista pe analiza de continut ca tehnica de analiza a informatiilor

predominant "calitative': raspunsuri la intrebari deschise, convorbiri, povestiri ale practicilor, istorii ale vietii (dar si conversatii si discursuri, zvonuri, mesaje publicitare, gesturi conviviale sau conflictuale, practici, afise, grafitti, ceremonii, trairi rutiniere etc). Oricarui mesaj ii poate fi analizat continutul pentru a desprinde din el elementele care sa ne ajute sa tratam cu onestitate stiintifica o problema sociala, sa-i aflam cauzele si solutiile adecvate.

Dat fiind un "text', "corpus' caruia trebuie sa-i facem analiza de continut, vom proceda la "condensarea' lui si la "extragerea' sensului. Dintr-un "text' de zeci sau sute de pagini transcrise, putem desprinde cuvintele-cheie (ca si cum am face indexul unei carti, adica am intocmi lista tuturor conceptelor in raport cu ideile autorului in acea carte, pe care le-am insira in ordine alfabetica, indicand paginile la care apar). De asemenea, unui text ii putem face rezumatul (cautand surprinderea ideilor esentiale ale lui, ordinea interna, fara digresiuni, ilustrari etc). Titlul unui text poate fi un rezumat indicativ.

Reamintesc faptul ca pe cercetator il intereseaza cu predilectie continutul datelor, informatiile culese, si nu (neaparat) stilul, forma lor. Dar ce e un continuti Continutul e exprimat in raspunsul la o intrebare deschisa, intr-o istorie a vietii, intr-o convorbire transcrisa, intr-un "discurs' etc. Continutul este (relativ) independent de forma in care este pus (aceleasi lucruri pot fi spuse in diferite moduri). Cand o persoana isi descopera capul in fata alteia care se inclina, de asemenea, cu respect, cercetatorii - care fac parte din aceeasi sociocultura ca persoanele observate - vor "citi' gestul: "un cetatean saluta o autoritate', "un tanar saluta un batran' etc. Comportamentul respectiv nu este un "act reflex', un act intamplator, ci este un comportament sistematic, intr-un "model etnosociocultural', in care apare ca plauzibil, necesar. Asadar, in mintea celor doua persoane, ca si in mintea noastra, sunt si "structuri preexistente', exprimabile manifest prin gestualitate specifica. Atunci cand am analizat continutul gestului, am vizat (re)montajul structurii cu sens interiorizate (daca ne intrebam cum s-a ajuns la interiorizarea acestui gest, vom invoca socializarea, educatia, "cei 6 ani de-acasa', experientele care au intarit si sedimentat gestul care s-a adaugat altora din "ghidul de comportament' al rezervei comune de cunostinte, deprinderi, experiente, "constrangerea', "autoconstructia identitatii' etc). Cercetatorul are de degajat (plecand de la informatii despre comportamente, atitudini, opinii) sisteme de sens tipice care orienteaza comportamentele interactionale si care au fost produse istoric si cotidian.

in Methodologie de l'analyse developpementale de contenu, R. L'Ecuyer distinge cateva etape ale analizei de continut. Evitand reductionismul celor care postuleaza "opozitii clasice', vom incerca sa facem designul analizei de continut intreprinse de catre asistentul social cercetator:

el merge la literatura de specialitate pentru a se informa;

isi poate reaminti cu sarg toate teoriile implicate de tematica sa de cercetare, stiut fiind ca si in domeniul disciplinelor socioumane cunoasterea (gratie cercetarii) este cumulativa (ce se tese ziua nu se destrama noaptea);

el are in fata corpusul, pe care il "defriseaza' ;

selecteaza unitatile de analiza;

(pre)defineste categorii analitice ;

codifica;

determina reguli de enumerare;

compara datele;

valideaza ipotezele;

afla raspunsurile, solutiile scontate etc.

Asistentul social cercetator este interesat cu precadere de continutul datelor culese, care este exprimat in limbaj (deci trebuie sa aiba o foarte buna cunoastere a limbii), care contine idei; el trebuie sa stie sa-si obiectiveze teoriile etc, toate "apriori'-le care l-ar putea influenta etc. Cercetatorul citeste si reciteste materialul de analiza (raspunsuri la intrebari deschise, convorbiri, povestiri ale practicilor transcrise etc). Fiind in permanenta atent la tema sa de cercetare, cauta sa utilizeze cunostintele din "stocul la indemana', dar manifesta prudenta maxima ca acestea sa nu devina "filtru', "oglinda deformanta' atunci cand analizeaza informatiile culese. El nu manifesta nici un fel de preferinte partizane fiindca, "sedus' fiind de o preferinta teoretica, o poate lua pe o anumita directie (sa spunem, structuralista), ceea ce poate insemna manipularea informatiilor pe care le are de analizat cu onestitate stiintifica.

Asistentul social cercetator a observat, a ascultat, a inregistrat "manifestari' pentru a desprinde sistemele de sens, "modelele socioculturale' (sau subsocioculturale) - care pot fi distincte, dar oricum comune pentru mai multi indivizi. Daca intervievam un tanar aflat in penitenciar, care ne spune ca a abandonat scoala, a ajuns sa fure etc. ("Ce sa faci azi cu scoala ? Nu castigi nimic, iar mie imi place sa castig bani multi, de aceea m-am lasat de scoala'), putem incerca desprinderea unui sistem de sens, poate un anumit "model sociocultural', chiar din acest fragment de raspuns. Identificam cuvintele folosite : "scoala', o dorinta: "a castiga bani multi', "a abandona scoala'. Putem retine disjunctiile:

scoala - "non-scoala' ;

nu-mi place - imi place ;

nu castig bani - castig bani;

abandonez - nu abandonez.

Tanarul alege intre scoala si non-scoala, doreste, vrea sa castige, nu-i place, nu-l satisface scoala, are loc o mobilitate : paraseste scoala si cauta alt loc unde sa castige bani. Putem spune ca am desprins un sistem de sens care ghideaza un tanar in lumea in care traim. Sigur ca acesta nu este singurul, ca nu exclude alte modele, favorabile scolii. Atunci cand culegem informatii, este important sa pastram intocmai maniera de exprimare (neconstransa) a subiectului investigat, sa ajungem la unitati de sens operatorii pentru el (Analyse de donnees qualitatives, De Boeck-Wesmael, Bruxelles, 1991).

"Adesea - spunea Durkheim in Formele elementare ale vietii religioase - un fapt marunt poate pune in lumina o lege, in timp ce o sumedenie de observatii imprecise si vagi nu vor produce decat confuzie'.

" Tema' abandonului scolar este o problema sociala foarte serioasa si complexa. Daca vrea sa o studieze, cercetatorul nu va investiga doar un tanar care a abandonat scoala, nu va utiliza doar interviul. El poate selecta din esantionul reprezentativ de subiecti (carora le-a aplicat un chestionar) un numar de 20-30 de tineri, baieti, din mediul urban si rural, din familii mai mult sau mai putin numeroase, cu venituri diferite, cu parinti avand pregatire scolara diferita etc. El va utiliza convorbirea (cu fiecare 1-2 ore) urmarind : "climatul' familiei, al scolii, experientele lor, valorile lor, materiile la care le-a placut sa invete, profesorii preferati, interesele lor culturale, imaginea lor despre

diferite meserii, despre diploma, munca, succes social etc. La problema abandonului propriu-zis va ajunge la sfarsit, cand va avea suficiente informatii care vor cantari mai mult decat raspunsurile lor la o intrebare directa: "De ce ai abandonat scoala? '. Pe aceasta baza, se pot "decanta' maniere tipice de a vedea, percepe, imagina, reactiona ale tinerilor, pentru a putea da mai multa greutate afirmatiilor despre abandonarea | scolii de catre baieti intr-un anumit interval de timp.

Atunci cand aduna un material voluminos, o cantitate imensa de informatii, cercetatorul nu se apuca sa le citeasca rand cu rand (ca pe o carte). El nu uita ca are de aflat o "tema', o "structura', "conexiuni', "corelatii'. Dintr-o cantitate uriasa de raspunsuri la intrebari deschise, el va alege toate informatiile de acelasi nivel (izo-topii). Va renunta la cuvinte parazite etc, ajungand la un "vocabular condensat' care sa abstraga continutul (nu trebuie sa se teama de pierderea bogatiei de informatie; el o poate presara ici si colo in continutul abstras, pentru a exemplifica, ilustra, nuanta). in Manuel du resume en documentation, J.C. Costello sfatuieste analistul de continut sa distinga "unitati cu sens', sa le faca "rezumatul indicativ' si "rezumatul informativ' (la rezumatul indicativ adaugand si observatiile, concluziile proprii).

Pe masura cresterii exigentelor utilizarii computerului in analiza de continut, s-a ajuns la "dictionare speciale' in care conceptele sunt insirate in functie de sensul lor. "Thesaurus' este un cuvant folosit ca titlu pentru un dictionar alcatuit in 1852 de catre P.M. Roget. "Thesaurus'-ui evita dificultatile legate de polisemia, sinonimia etc. cuvintelor (de exemplu, dintre toate sinonimele este retinut unul, preferential). Fiecare sens este trimis la un "camp semantic de apartenenta' (eventual se realizeaza o ierarhie logico-semantica); de exemplu, MEMORIE (de scurta durata, de lunga durata, colectiva, semantica etc).

Mai exact, operatiile asistentului social cercetator sunt urmatoarele:

a) reductia, simplificarea, condensarea etc. materialului cules (activitate pe care a inceput-o din momentul inregistrarii acestuia, pe care a continuat-o in timpul transcrierii etc.);

b) organizarea unitatilor de sens astfel incat ele sa poata fi analizate in raport cu obiectivele urmarite de intrebarea de plecare;

c) analiza de continut propriu-zisa (aflarea "regularitatilor', "legitatilor', "configuratiilor', structurilor', "lanturilor' cauzale etc).

culegerea datelor

analiza continutului datelor

reductia datelor'

organizarea datelor

Figura 11. Operatiile asistentului social cercetator

Cercetatorul nu pleaca la drum cu scheme preconcepute, cu "categorii' prefabricate, pentru a nu "tulbura' contextul informational in care a avut loc imersia sa. Din

informatiile contextualizate poate degaja sensul pe care-l va urmari inductiv, cautand inteligibilitatea "corpus'-ului (ansamblul informatiilor carora le face analiza continutului) care poate fi: totalitatea raspunsurilor la intrebari deschise, totalitatea convorbirilor transcrise etc. El poate cauta similitudini de sens in texte diferite ale corpusului, asa cum poate pleca si de la categorii ale caror definiri si le-a asumat cu responsabilitate si onestitate stiintifica. Este realmente utila pentru asistentul social cercetator codificarea in vederea compararii informatiilor culese (de exemplu, "extrasul 2' din "convorbirea nr. 5', comparat cu "extrasul 7' din "interviul nr. 22'). O codificare corespunzatoare poate inlesni compararea verticala (toate unitatile "somajul diplomelor' sau "copilul abuzat' din intregul material cules) si compararea orizontala (textele reduse, cu acelasi continut, intre ele).

Cercetatorul se va confrunta cu problema distingerii unitatilor de continut, de sens (care pot fi: cuvantul, propozitia, fraza, fragmentul etc). El va cauta cea mai mica unitate de semnificatie, va cauta nodul de sens, divizand textele corpusului in cele mai mici unitati cu sens de sine statator pe care le rezuma:

"Reactia negativa a asistentilor sociali privind corelarea pensiilor lasa guvernul insensibil'.

"Guvernul promite de mult timp cresterea cuantumului pensiilor celor pensionati inainte de 1990'.

"Simtul responsabilitatii personale in rezolvarea problemelor proprii este subminat de alocatiile generoase'.

" Grevistii sunt responsabili, dar nu pot face fata vietii datorita conditiilor de criza economica' etc.

Decuparea in unitati a materialului supus analizei de continut in unitati se face respectand regulile omogenitatii, exclusivitatii, exhaustivitatii.

Asistentul social cercetator poate face analiza conceptuala plecand de la concepte dinainte definite pe care le poate cauta in unitatile cu sens din corpus sau pe care le defineste singur, dupa cum sunt:

clare, pertinente (in raport cu continutul textului analizat si cu obiectivele cercetarii sale);

obiective (sunt intelese de catre toti "la fel');

exclusive (sunt distincte unele de altele);

exhaustive (sunt definite pe baza informatiilor din toate unitatile textelor corpusului).

Daca ne informam temeinic in privinta sociologiei comunicarii, vom putea afla ca se produce sens in momentul elaborarii enuntului, atunci intervenind efectul punerii in limbaj, efectul de model cultural, de ideologie, incoerentele datorate insuficientei stapaniri a limbii etc. Enuntul nu reflecta integral opiniile, gandurile, atitudinile etc. ale persoanei (adesea cuvintele ascund ce ar avea de spus in fapt; de aceea, cel care face analiza enunturilor nu trebuie sa-i ocoleasca pe Freud, Lacan, Harris, Chomsky s.a.). Osgood arata ca enunturile il re-prezinta pe cel care le emite ; astfel, cercetatorul poate incerca sa caute in textele culese "pivotii atitudinali', directia si intensitatea atitudinilor etc.

Cand are de analizat o imagine (fotografie, afis etc), cercetatorul urmareste mimica, privirea, pozitia mainilor, corpului, postura, concordanta sau discordanta cu diferitele coduri ale posturilor (de exemplu, un osan cu clop, pieptar, blugi, dar si cu o sticla de Coca-Cola in mana). Nu intram aici in amanuntele distingerii informatiei semantice din

imagini, dar asistentul social cercetator poate citi cu folos: A. Moles, Theorie de l'information et perception esthetique (1958), L'Affiche dans la societe urbaine (1969) s.a. InMythologies, R. Barthes da un exemplu: pe coperta unui Paris-Match era infatisat un tanar negru in uniforma de soldat francez salutand cu ochii atintiti spre tricolor. "Dincolo' de aceasta "poza' se poate citi: Franta este o mare putere, pe care toti tinerii, indiferent de rasa etc, o slujesc sub arme (nu se poate vorbi de inegalitate etc).

De o bucata de vreme nu exista ziar, revista, post de radio sau TV care sa nu prezinte horoscopul. Este interesant, pentru asistentul social cercetator, sa faca analiza continutului lor, fiindca multi nu se pot apuca de munca pana nu-l citesc, nu-l asculta Dupa ce citeste astfel de texte si le "piaptana', cercetatorul poate desprinde temele abordate, atitudinile valorizate si pe cele devalorizate. Astfel, el poate afla ca aceste texte difuzeaza in forme variate cateva dintre valorile specifice unei categorii de oameni care duc un trai decent: iubire (conjugala, normala, morala, controlata), sanatate, bani, relatii socioumane bazate pe negociere, conciliere, exigenta reusitei etc. Este promovata o ideologie temperata a controlului de sine si a conformarii in normele general admise. Un horoscop flateaza narcisismul celui care il citeste, cauta sa fie un fel de suport moral. Pana la urma cel care isi urmareste horoscopul intelege din el ce vrea

O data cu expansiunea ziarelor, revistelor, au aparut si specialisti care vizau "studiul' realitatii socioumane pe baza analizei presei (inca prin anii '30 ai secolului XX s-a analizat influenta propagarii naziste pe baza analizei continutului presei).

"D.P. Cartwright arata ca acela care isi propune analiza presei trebuie sa-si puna urmatoarele intrebari:

ce cuprinde articolul?

este o perpetuare favorabila/neutra/nefavorabila?

pe ce se bazeaza autorul articolului ?

la ce sistem de valori se raporteaza ?

ce mijloace utilizeaza ?

in numele cui comunica ?

care ii sunt intentiile? etc.' (apud Bardin, 1989).

Daca am aplicat un chestionar unor persoane dintr-un esantion construit pentru a afla care este perceptia asupra asistentei sociale si asupra asistentului social in societate, vom putea face decupajul propozitiilor (al raspunsurilor la intrebari deschise) in care subiectii investigati definesc asistenta sociala :

asistenta sociala este sociala, si nu medicala, psihiatrica sau economica

asistenta sociala se deosebeste de sociologie si psihologie;

se ocupa de persoanele handicapate;

se ocupa de persoanele marginalizate, excluse;

se ocupa de persoanele defavorizate ;

asistenta sociala este interventie;

asistenta sociala rezolva nevoile oamenilor;

asistenta sociala ajuta clientul sa-si recapete respectul de sine;

asistenta sociala este o conceptie despre oamenii in dificultate;

asistenta sociala nu este scop in sine;

asistenta sociala este abilitatea de a gandi si interveni eficient;

asistenta sociala descrie, explica, prezice, prescrie ;

asistenta sociala ajuta clientii sa-si foloseasca propriile abilitati;

asistenta sociala sprijina oamenii sa-si determine un stil de viata in raport cu nevoile si posibilitatile lor;

asistenta sociala este mediator intre stat si client;

asistenta sociala se ocupa de reconsiderarea politicilor de protectie sociala ;

este o profesie ca oricare alta ;

este o meserie ;

este o ocupatie ;

este foarte dificila deoarece se ocupa de problemele oamenilor etc.

Iar in legatura cu asistentul social, se vor emite diverse consideratii:

un om care incearca sa inteleaga alti oameni;

incepe sa studieze temeinic nevoile sociale;

cauta solutii la problemele oamenilor;

studiaza adultii cu probleme ;

ajuta oamenii in diferite moduri;

este un psihosociolog ;

este dispus sa-i asculte pe altii;

este un personaj care apare cand societatea e in criza ;

urmareste intelegerea vietii celorlalti;

are acelasi rol ca psihologul;

se ocupa de clientii cu probleme de ordin social;

este un educator specializat;

cauta cauzele vulnerabilizarii oamenilor etc.

Cercetatorul va avea de patruns in mentalitatea celor care i-au furnizat informatiile necesare cercetarii sale, in stocul lor de idei, valori, intentii, aspiratii etc. Pe aceasta baza va trebui sa (re)examineze semnificatia faptelor si cuvintelor si, in cele din urma, semnificatia ansamblului textului. Conceptul de "asistent social' va surprinde in cele din urma:

"conceptia' despre sine a asistentului social;

conceptia altora;

conceptia expertilor;

conceptia traditiei in domeniu;

"idealul' de asistent social.

Mai mult, daca un asistent social ne-a oferit informatiile, va trebui sa ne plasam "in pielea lui' pentru a pricepe cat mai adecvat ce ne-a spus : sa avem in vedere contextul sau etnosociocultural, conjunctura in care l-am intervievat, normele, constrangerile etc. locale, situationale, personalitatea sa (cateva date ale traiectoriei sale biografice: formare, influente etc), vocabularul utilizat etc.

Daca am cercetat impactul asistentei sociale intr-o societate in tranzitie postcomunista si am cules un numar suficient de convorbiri cu asistentii sociali, o prima grila pe baza analizei continutului convorbirilor ar putea arata astfel:

1. Ocupatia, meseria, profesia de asistent social:

definiri si autodefiniri;

practici rutiniere; comportamente tipice;

atitudini (fata de sine, fata de organismele care-l platesc, fata de clienti);

insusiri (de)valorizate etc.

Raporturile, relatiile, interactiunile cu ceilalti "lucratori' in domeniul socio-umanului:

cum percep, ce opinii, convingeri au despre psihologi, sociologi, asistenti medicali etc. ;

ce parere au despre studentii de la Asistenta Sociala, despre stagiari, despre "veteranii' in profesie etc,

Statusul si rolurile exercitate :

ce atribute acorda statusului;

pe cine vad responsabili de acest status;

cum isi exercita rolurile, "superrolul profesional' etc.;

cine ii evalueaza ;

dupa ce criterii etc.

Care este impactul meseriei, profesiei, ocupatiei de asistent social:

in comunitatea locala;

in societatea tranzientei.

Este vorba despre o grila provizorie, susceptibila de a fi corijata pe masura analizei altor materiale, a compararii cu alte studii pe aceasta tema etc.

Daca are de studiat transformarile din tranzitie si strategia deformare a asistentilor sociali, cercetatorul isi poate contura si asambla o grila care poate arata astfel:

identificarea caracteristicilor "tranzitiei' ;

identificarea "populatiilor vulnerabile', "defavorizate' ;

identificarea politicilor sociale in actu ;

identificarea mizelor, a nevoilor de formare a asistentilor sociali;

diferite logici de formare initiala (si continua);

conditii ale formarii;

impactul primelor promotii;

perceptia si audienta in randul clientilor si al populatiei etc.

Daca, de exemplu, asistentul social cercetator a urmarit "practicile formarii initiale a asistentilor sociali', pe baza termicii convorbirii, poate face analiza continutului convorbirilor pentru a discerne :

tipuri de nevoi, obiective, prioritati privind formarea asistentilor sociali (de la "cererea sociala' la "aspiratia individuala');

rolul conferit cunoasterii si cercetarii in societatea in care traim;

rolul celui format ("captiv' sau "strateg' al propriei formari?);

raporturile, relatiile (de putere etc.) intre formatori si formati;

caracteristicile procesului decizional;

caracteristicile (auto)controlului;

actorii implicati si partenerii formarii asistentilor sociali;

impactul, efectele (ne)intentionate ale formarii asistentilor sociali etc.

Am alcatuit corpusul din toate convorbirile realizate. Un singur text contine mai multe zeci de pagini; la o prima lectura ne dam seama ca el contine informatii interesante, dar raspandite in intregul text, de altfel destul de monoton si de greu digerabil (iar noi avem de analizat 30 de asemenea texte transcrise). Cum procedam?

astfel incat sa aiba sub ochi toate evenimentele comune si necomune, sa poata compara, sa poata analiza cu mai mare claritate informatia continuta in convorbiri.

De exemplu, am avut convorbiri cu un numar insemnat de persoane implicate pentru a face un studiu despre centralizarea/descentralizarea deciziei in sistemul de formare a asistentilor sociali in perioada tranzitiei. Putem intocmi un tabel pentru a retine "logicile' fiecarui decident:

Putem reduce astfel zeci sau sute de pagini la cateva care ne vor permite analize mai fine.

Asistentul social cercetator nu poate rupe afirmatiile de context. Arunci cand analizeaza continutul convorbirilor, va avea in vedere impactul contextului (prin "context' intelegand situatia unde e localizata fizic persoana care ne-a oferit informatia, cu ce alte persoane interrelationeaza, chiar traiectoria relatiilor lor etc, dar si alte "cercuri' mai largi care circumscriu situatia, sa spunem disputa dintre profesor si student, sala de curs, facultatea, universitatea, comunitatea locala etc).

Daca rupem textul convorbirii de context, exista riscul de a nu retine multe dintre semnificatiile faptului, evenimentului prezentat. De exemplu, cercetatorul a retinut in scris : "X a ridicat telefonul, a ascultat putin, apoi a spus celui de la capatul celalalt al firului (Y): Nu cred ca trebuie. Nu sunt de tolerat capriciile nimanui. Discutam maine. Buna ziua .''. Scoasa din context, aceasta unitate de convorbire nu ne spune nimic. Dar daca X este prodecanul lui Y ? Daca Y este studentul lui X ? Daca Y este clientul medicului de familie X ? etc.

Comprehensiunea contextului este capitala, deoarece sensul exista intr-u context. Daca interlocutorul se afla intr-o casa de copii, cercetatorul va include in "diagrama contextuala' : ierarhia, diviziunea muncii, cine exercita oficial controlul acolo, care sunt relatiile intre rolurile implicate etc. Din analiza convorbirilor cu managerul, personalul de ingrijire, copiii etc, se va putea afla mai clar : cine exercita realmente autoritatea, care sunt relatiile pe orizontala, cine sunt responsabilii reali cu introducerea noului, cine se opune etc. Daca plasam fragmentul de convorbire de mai sus in diagrama contextuala prezenta, iar Y este directorul educatorului X, vom desprinde alte semnificatii despre pasii facuti spre reformarea invatamantului Cercetatorul poate intocmi matricea rolurilor. El identifica rolurile existente : directori, educatori, medici, psihologi,

asistenti sociali, personal TESA, ingrijitori, elevi etc. si urmareste modul in care acestia reactioneaza la o situatie (pedagogica etc.) noua, cu care se confrunta prima data. in mod asemanator, ASC poate intocmi matricea efectelor (X si-a pierdut locul de munca; efecte asupra firmei, asupra lui X, asupra familiei sale ; efecte materiale, efecte umane; efecte primare/secundare, directe/indirecte, pe termen scurt/mediu/ lung etc.) sau diagrama cauzelor.

in legatura cu exigentele validitatii informatiilor culese, asistentul social cercetator trebuie sa se fereasca sa nu fie "inghitit', sa nu fie "robul' teoriilor, nici al terenului, nici al oricarei "evidente' ; sa nu suprainterpreteze datele (in functie de cata hermeneutica stie), nici sa nu dea mai multa importanta unor date in dauna altora (celor provenite din statistici in raport cu cele din istoriile vietii sau invers). El trebuie sa se asigure ca eventualele distorsiuni nu i se datoreaza (nici ca urmare a efectului sau asupra terenului, nici al terenului asupra sa, nici ca urmare a tehnicilor folosite). Pentru a minimiza distorsiunile, cercetatorul poate ramane cat mai mult pe teren, utilizand metode (in)discrete (nu in sensul brutal al "ascultarii la usa' sau "uitatului pe gaura cheii', ci in sensul de a profita de orice informatie), asigurandu-se ca mandatul sau este limpede pentru cei investigati etc. Daca este "popperian', el poate umbla mereu dupa contra-exemple, exceptii, alternative. Poate "verifica', "testa', asa cum procedeaza oamenii care organizeaza lumea in minte ca sa le apara mai coerenta. Asadar, el poate repera pattern-uri, poate grupa datele pentru a afla relatiile stabile dintre ele, poate subsuma (fara a-l desconsidera, neglija) individualul generalului, poate cauta lanturi cauzale sau coerenta conceptuala, teoretica etc.

Am insistat mereu asupra faptului ca cercetatorul se preocupa cu precadere de continut, si nu de forma. Nu inseamna sa evite ce a invatat la limba romana sau la logica despre "figurile de stil' sau despre aspectul conotativ sau denotativ al cuvintelor, propozitiilor (el poate fi atent la expresiile aluzive: "vina angoasanta a celui care-si abandoneaza copilul' ; "suferintele celui care-si paraseste cuibul' ; casa de copii - o "oaza de liniste ' etc). Poate folosi un sistem propriu de semne si coduri care sa-l ajute sa repereze mai usor relatiile (exprimate in cuvinte stufoase) intre variabile :

Cum cauta politistul Colombo probe ? Aduna amprente, fire de par, cauta sa vada ce alibiuri au cei direct implicati, sta de vorba cu martorii etc., notand torul in carnetel La un moment dat toate se articuleaza in mintea lui si se produce declicul care-l conduce la concluzia certa. Sigur ca anumite date sunt "mai bune' decat altele provenite de la alti martori. Asistentul social cercetator poate cauta mereu "fereastra' pe care s-o deschida

pentru a vedea dincolo de aparente si iluzii. Pana la urma, el va cauta "explicatia cea .mai plauzibila', care "(nu) contrazice teoriile consacrate', care este "fondata si confirmata empiric' de datele si evenimentele locale etc. Va cauta sa argumenteze. Cercetatorul nu neaga, nu renunta la explicatiile alternative, mai putin plauzibile. "Nimic nu poate proba ca am dreptate, totul poate dovedi ca ma insel', spunea Einstein. in domeniul socioumanului, multi au tendinta de a spune cu usurinta invers in ultima vreme este utilizat computerul. Pentru preocupari constante in domeniu sunt recunoscute Centrul de Studii asupra Discursului Comun (CEDISCOR), Centrul de Analiza a Discursului (CAD, de la Universitatea Paris XIII) s.a. Autorii au citit temeinic din Barthes, Lacan, Foucault, Austin, Searle, Milner, Greimas s.a. si "au invatat' computerul sa "citeasca' textele, sa utilizeze o lista de "cuvinte goale' pe care sa le suprime automat, incat textul sa ramana ca o telegrama, sa utilizeze dictionarul de sinonime (computerul retine un termen pentru toate sinonimele), sa calculeze frecventa fiecarui cuvant, sa caute asociatii ale acestora, sa elimine cuvintele, sintagmele care apar cu o frecventa foarte redusa in text etc. (curentul - "clasic', de acum - ramane cel al Analizei de Continut Tematic (ACT); capata insa recunoastere - gratie eficientei analizei - programele SATO, INTERVIEWS, MODALISA, LEXICA, SPAD-T, ETHNOS, PROTHESE, PROSPERA s.a.). Si in acest caz, pentru a evita erorile autoiluzionarii, ar trebui sa adoptam, cu modestie, o pozitie ceva mai sceptica.

Bibliografie selectiva

Amblard, H. et al., Les nouvelles approches sociologiques des organisations, Seuil, Paris, 1996.

Ancelin-Schutzenberger, A., L'observation dans les groupes de formation et de therapie, Epi, Paris, 1972.