Cabinetul de asistenta psihopedagogica

Identificarea factorilor ce contribuie la esecul si

abandonul scolar, preventie si interventie

Esecul scolar nu este o problema noua, de-a lungul timpului au fost realizate multiple cercetari pentru identificarea si prevenirea esecului scolar. Odata cu trecerea timpului si aparitia unor noi factori ce contribuie la acest fenomen negativ in randul elevilor, schimbarea viziunii

educativ - informative si formative , egalitatea de sanse privind educatia , suportul psihopedagogic oferit in scoli , este necesara o implicare a tuturor factorilor ce contribuie la educatia scolara pentru stoparea si eventual eradicarea acestui fenomen. Esecul scolar este un fenomen periculos, deoarece el determina efecte negative atat in plan psihologic individual, respectiv o alterare a imaginii de sine a elevului in cauza, care-si va pierde tot mai mult increderea in propriile posibilitati si capacitati ajungand sa dezvolte o teama de esec, cat si pe plan social, pentru ca esecul scolar permanentizat "stigmatizeaza", "eticheteaza" si conduce la o marginalizare sociala cu un nivel crescut de comportamente deviante si infractionale.

Esecul scolar are la baza mai multi factori care pot fi diferiti, dar cel mai adesea asociati, elevul se confrunta cu o serie de dificultati scolare care au ca principale cauze: propria persoana, parintii si familia, scoala , comunitatea locala, etc.

Putem distinge cinci mari tipuri de dificultati pe care elevul poate sa le intampine:

Dificultati de natura somatica;

Deficiente intelectuale/cognitive;

Probleme de invatare de ordin instrumental;

Dificultati de ordin afectiv privind direct copilul, adesea familia sa;

Slabiciuni pedagogice privind scoala, dar adesea si parintii;

Deficientele de natura somatica;

Pentru a evidentia o afectiune somatica, un deficit senzorial sau conditiile de viata aberanta pe plan fizic, este necesar un examen somatic complet si o ancheta orientata in acest sens. In acest sens un rol predominant il are familia care trebuie sa fie sensibila la problemele de sanatate ale copilului prin realizarea unor controale medicale de specialitate, dar si medicii prin stabilirea unui diagnostic corect si masurilor de vindecare.

O boala cronica (diabet, infestarea cu h.i.v., pneumonii, etc.), o reactie cutanata, infectii repetate, o deficienta somatica de lunga durata pot perturba scolaritatea din doua motive:

absente repetate (nu intotdeauna justificate).

respingerea mai mult sau mai putin ascunsa a bolii somatice de catre ceilalti copii, de parinti si dascalii acestora.

Igiena de viata a copilului : o oboseala, o instabilitate pot fi legate de o aberanta organizare a zilei de lucru a copilului, de la scoala, ca si de acasa. Trebuie sa se insiste asupra momentelor suficient de prelungite si frecvente pentru a asigura nevoia de cheltuiala motrica si de destindere, ca si asupra necesitatii unui somn indestulator si de buna calitate.

Profesorul, invatatorul , medicul si familia pot contribui decisiv la identificarea cauzelor de natura somatica ce pot conduce la esec scolar, iar prin colaborarea factorilor implicati se poate interveni din timp prin masuri educative adaptate la nevoile elevului.

Deficiente intelectuale:

Eventualitatea unei deficiente intelectuale/cognitive constituie, in materie de retard sau esec scolar, o teama mai mult sau mai putin marturisita de parinti. Diagnosticarea deficientelor intelectuale profunde se poate realiza si inainte de varsta scolara, dar deficientele medii si cele lejere nu pot fi suspectate decat in momentul contactului cu scoala un mare rol avand invatatorul si profesorul psiholog in scolile unde exista acesta.

Pentru identificarea deficientelor intelectuale exista o serie de teste ce pot fi aplicate(teste proiective, teste pentru stabilirea Q.I. , etc), iar programa individualizata aplicata de invatator poate constitui un suport real pentru evitarea esecului scolar.

Dificultati instrumentale:

In adaptarea copilului la scoala sunt implicate mijloacele pe care subiectul le foloseste pentru a se cunoaste si pentru a cunoaste lumea exterioara: mai ales motricitatea sa, viata perceptiva, limbajul si inteligenta sa. Dificultatile sau perturbarea acestor functii au ca urmare dificultati in realizarea unor activitati precise (scriere, citire, calcul matematic), sau a unor activitati de ordin general (capacitatea de a-si exprima propriile ganduri, dificultati de rationament, instabilitate, etc.), creand, in final, la copil un resentiment scolar.

Un instrument poate fi normal din punct de vedere anatomic dar perturbat in functionarea sa din mai multe motive adesea imprecise:

- in domeniul limbajului, se poate descoperii un retard oral cu dificultati mai mult sau mai putin importante pentru insusirea scrisului (dislexie, disortografie,);

- in domeniul motricitatii, dixplaxiile sau neindemanarea, stangacia generalizata, lentoare, disgrafia, dificultati de lateralizare, perturbarea schemei corporale intime si reprezentarea in spatiu;

Dificultati de origine afectiva:

Dificultatile afective se structureaza foarte schematic in trei registre pe plan scolar:

opozitia;

instabilitatea;

anxietatea si depresia;

Opozitia activa si pasiva: poate fi o reactie la un fapt precis petrecut recent ( conflictul copilului cu dascalul sau, cu unul dintre parinti etc.), sau se poate inscrie intr-un stil de comportament obisnuit al copilului a carui origine trebuie cautata intr-o insatisfactie a relatiilor afective din interiorul familiei.

Instabilitatea care are doua aspecte:

unul motor: copilul se misca mult, nu sta locului;

altul psihic: labilitatea atentiei, interesul si dezinteresul se succed rapid;

Anxietatea si depresia: ea jeneaza evident copilul in relatiile sale cu alti copii, cu dascalii, in activitatile sale scolare. Anxietatea si depresia se poate manifesta in plan psihic printr-un penibil sentiment de insecuritate, de asteptare a unui pericol nedeterminat, sau la nivelul corpului prin greturi, voma, dureri intestinale, etc. In anumite cazuri , anxietatea are la baza simptome foarte jenante ca: manifestari obsesionale (copilul lupta impotriva sosirii neasteptate a unor ganduri penibile) sau fobice ( frica, teama, focalizata pe o situatie precisa, de exemplu teama de pedeapsa, de a fi inchis in casa, etc.). In alte cazuri copilul refuza sa mearga la scoala devenind victime ale unei stari de angoasa, depresie si chiar de panica

Cauze pedagogice:

Ele sunt foarte frecvente si diverse ca si mecanismele care provoaca problemele scolare, ele se situeaza in cadrul scolar si familial

La nivelul scolii: trebuie studiata scolaritatea anterioara a elevului. Absenteismul, de pilda, se poate datora bolilor, relatiilor dificile cu dascalul, dificultati de invatare, supraincarcarii, neadecvatelor metode de invatare, perturbatiilor psihologice anterioare, dezinteresul fata de scoala ca urmare a unor esecuri repetate, etc. In cauza pot fi puse si conditiile actuale de scolarizare ca: - admiterea prematura intr-o clasa cu un nivel prea ridicat;

incompatibilitatea profesor-copil;

lipsa interesului fata de copil;

un profesor fara tact pedagogic, si slab pregatit;

lipsa interesului pentru un copil din partea profesorului care isi focalizeaza activitatea sa pe copii straluciti ai clasei sau, dimpotriva pe cei cu dificultati;

schimbarea frecventa a colegilor, profesorilor, programelor, metodelor etc;

La nivelul familiei: este clar ca rolul familiei este primordial mai mult pe plan afectiv decat pedagogic. Sunt cazuri in care realitatea este greu de modificat: disocierea familiei, decesele, divortul, neintelegerea grava, certuri frecvente, consum de alcool, boala psihica a unuia sau altuia din parinti, etc. Alte cazuri se refera la situatii cand parintii (constient sau inconstient) nu permit ca elevul sa-si dobandeasca autonomia si sa devina responsabil de actiunile sale, in aceste cazuri copilul poate reactiona printr-o conduita de opozitie pasiva sau activa, generalizata sau focalizata pe scolaritate. Unii parinti sunt prea exigenti pe planul scolaritatii, vor cu orice pret ca odraslele lor sa fie primii din clasa , copilul este suprasolicitat, saturat, dezgustat si sfarseste curand in esec, si in fine alti parinti care sunt in numar relativ mare la consultatii care fara a-si intoxica realmente copii cu materiile scolare, isi fac griji fara nici un motiv.

Trecand in revista diferitii factori ai dificultatilor scolare trebuie scos in evidenta urmatoarele: - la originea problemelor scolare intalnite in practica se asociaza doua sau mai multe tipuri de factori;

- pentru copil sunt relativ severe consecintele esecului scolar, atat la nivelul sau socio-profesional cat si la nivelul echilibrului sau afectiv din cauza conflictelor, a reactiilor negative care nu intarzie sa vina atat in familie cat si scoala;

- consecintele esecului scolar au efect negativ marcand defavorabil dezvoltarea personalitatii copilului;

Pentru preventia si interventia in cazuri de esec si abandon scolar este necesara o analiza atenta a factorilor ce pot declansa aceste fenomene si utilizarea unor metode si tehnici de consiliere individuala care sa conduca la rezultate pozitive . Sunt cunoscute diverse metode de consiliere individuala care pot fi utilizate pentru a sprijini elevul aflat in situatie de esec scolar in functie de factorii /cauzele care a declansat acest fenomen ca:

Metode privind intariri pozitive si negative ale comportamentului;

Tehnici de accelerare / decelerare a comportamentului ( SHAPING formatare, intarire gradata , EXTINCTIA - stingerea);

Metode in care se utilizeaza jocul de rol;

Metode privind rezolvarea unor conflicte;

Analiza rezultatelor activitatii;

Anamneza;

Dintre deficientele / factorii care contribuie la esecul scolar mi-am propus sa analizez pe acelea care tin de familie in special, de relatiile pe care elevul le stabileste, in special relatiile afective care au ca punct de pornire relatia de atasament intre copil si mama (figura constanta de atasament) inca din primii ani ai existentei sale.

Transmiterea intergenerationala a tipurilor de atasament

In ceea ce priveste riscul si eventualul esec sau abandon scolar plaseaza copii / elevii care prin prisma comportamentului obiectiv, se incadreaza in tipurile de atasament anxios ambivalent (evitant), tipul de atasament anxios rezistent si tipul de atasament dezorganizat care au nevoie de suport, sprijin si consiliere individuala si de grup. Cand depistarea unor modificari comportamentale ale copilului raportat la tipul de atasament ce necesita interventie la varsta prescolara (peste 5 ani) si se poate contura un diagnostic de tulburare primara de atasament de tip inhibant sau dezinhibant se pot utiliza tehnici si metode speciale de terapie in grup sau individuale ca: tehnici de desen, marionete sau chiar psihodrama, terapia de joc se poate combina cu tehnici de la varste mici sau mai mari, in functie de abilitatea, interesele copilului, de sistemul de suport aflat la dispozitie dar si de pregatirea terapeutului.

Dupa 12 ani, pentru obtinerea unor comportament asemanatoare atasamentului sigur, care sa permita relatii sociale integrative se pot aplica tehnici de terapie cognitiva de inspiratie psihodinamica: terapie de grup si individuala centrate pe problema specifica, educatia elevului in relatii sanatoase de cuplu bazate pe incredere si respect reciproc, educatia limitelor de intimitate si nonintrusivitate, al permisivitatii, al abuzului de substante (alcool, droguri) cat si asupra abuzurilor fizice, emotionale sau sexuale, a maltratarii, evitarea transformarii persoanei abuzate sau neatasate la randul ei in abuzator.

Modalitati de interventie a psihologului in cazul tulburarilor de atasament

Identificare populatiei/familiei tinta unde pot apare tulburari de comportamente sau atasamente nesigure in relatiile dintre parinti si copii:

familii cu resurse materiale, financiare limitate si cu multi copii;

parinti si copii cu probleme emotionale;

familii cu un grad de scolarizare redus;

familii dezorganizate ( divorturi, certuri frecvente pe fondul consumului de alcool si alte substante, abuzuri fizice si psihice repetate, mame singure, parinti recasatoriti, copii orfani crescuti de diverse rude, etc)

elevi cu comportamente deviante, delincventi, agresivi, violenti, etc.

2. Evaluarea modelelor interne de reprezentare (internar working models) ale atasamentului adultului prin intermediul "The Adult Attachament Intrerview" (A.A.I.) dezvoltat de Nancy Kaplan si Mary Main , impreuna cu Carol George , ca parte a lucrarii de doctorat (1985) unde se cere adultului sa reflecteze asupra relatiilor de atasament precoce si asupra experientelor in acest sens (vezi ANEXA). In cadrul acestui interviu li se cere adultilor sa descrie relatiile de atasament din copilarie, ca si experientele de pierdere, rejectare si separare. In cazul in care interviul nu se poate aplica prin refuzul parintelui, discutia dintre specialist si parinte se va axa pe evidentierea de catre adult a relatiilor precoce dintre el si parinti sau persoanele care au contribuit la cresterea sa. Bazat pe transcrierea interviului, Main a descoperit ca patternurile de reprezentare erau analoage celor din comportamentul copiilor clasificati in atasament sigur, atasament anxios ambivalent (evitant), atasament anxios rezistent si atasament dezorganizat. Acestea nu se manifestau ca descrieri ale evenimentelor vietii lor ci se cota modalitatea in care aceste evenimente erau rememorate si organizate.

In urma aplicarii interviurilor Main si colegii au descris trei patternuri de atasament, sigur, dezangajat/dezinteresat, preocupat, iar ulterior au sugerat ca interviurile care dovedeau esec in rezolvarea doliului sau traumei trebuie clasificati ca "nerezolvati in doliu sau trauma" ( dezorganizat ). Persoanele aflate in doliu sau trauma manifesta dezorganizare cognitiva sau afectiva, confuzie, disociatie, lapsusuri de constiinta si altele (Belsky & Cassidy 1994; Main 1995; Slade & Aber 1992). In urma aplicarii interviului sau discutiilor ghidate de specialist pe relatiile din mica copilarie si identificarea tipului de atasament , interventia se va realiza la elev pe baza stabilirii tipului de atasament in care se incadreaza elevul ( in functie si de comportamentul si atitudinile sale) si pe baza similitudinii atasamentului parinte-copil( incadrarea si identificarea tipului de atasament al copilului).

3. Interventia concreta a specialistului in relatie cu copilul: identificarea tipului de atasament al copilului se realizeaza prin psihoterapie individuala dinamica bazata pe faptul ca exista o relatie dinamica intre experientele din copilarie si adaptarea actuala. Scopul tratamentului ar fi sa puna in lumina emotional si structural legaturile intre trecut si experienta actuala. Bowlby ca psihoterapeut psihanalist a evidentiat faptul ca reprezentarea experientelor din copilaria precoce este intrinseca teoriei atasamentului. Cercetarile din domeniul atasamentului se indreapta tocmai asupra RELATIEI specifice intre INTEGRAREA SI REPREZENTAREA experientei din copilarie (mica copilarie) si perioada actuala. Cercetarile din domeniul atasamentului aduc probe clare ca atasamentele nesigure sunt parti intrinseci ale suferintei umane sub forme diferite si devine evident ca intelegerea celor doua: ISTORIA atasamentului si ORGANIZAREA trebuie sa fie elemente centrale in munca terapeutului.

A depista experientele de viata care produc fenomene disruptive in procesul de atasament constituie o sarcina relativ simpla si nu solicita o intelegere speciala a teoriei atasamentului si nici a clasificarilor. Din contra recunoasterea patternurilor si configuratiilor atasamentului care survin in comportament si limbaj presupun cunoasterea dinamicii si organizarii acestuia cat si a functiilor deservite de patternurile: dezinteresat, preocupat sau dezorganizat, care permit terapeutului sa imagineze mai precis cum si de ce relatiile de baza si sensul SELFULUI s-au distorsionat.

Dupa modul cum descriu relatiile , amintirile si sentimentele prin limbaj se poate deduce aceasta configuratie . Nu continutul ci coerenta si structura povestirii devin importante. Ea este edificatoare pentru ca i-a permis pacientului sa stie, sa simta si sa-si aminteasca. Dupa Main, ce nu poate fi cunoscut sau spus sta la originea incoerentei.

Aceasta se manifesta cu intreruperi inconsistente, contradictii, lapsusuri, deturnari ale persoanei. Eforturile lingvistice incearca sa faca fata amintirilor sau afectelor ce nu pot fi integrate sau reglate.

Natura organizarii atasamentului: descrie modul in care pacientul traieste in lume si in relatie cu ceilalti, ce pot tolera sa simta, ce nevoie are sa-i faca pe altii sa simta pentru a se simti el insusi in siguranta ( a te simti bine in pielea ta, a te valoriza, a te respecta pe tine insuti si pe ceilalti, a fi empatic, a intelege si a fi inteles, etc. ).

Fie ca se straduieste sa tina sentimentele si amintirile negative in afara constiintei sale cu pretul cel mare al capacitatii de a fii el insusi in intimitate(patternul dezinteresat /indiferent ), fie ca acrosaza experienta si amintirile negative drept cale de a explica patternurile relationale precoce (patternul preocupat), sau a esuat in mod substantial in a da semnificatii traumei precoce sau pierderii si de a o integra (patternul dezorganizat).

Recunoasterea naturii lor si a functiilor dinamice, ofera terapeutului semnificatie puternica pentru a intelege rupturile empatice cu persoanele din ingrijire, in identificarea insulelor disociate si neintegrate afectiv in experienta si modului in care pacientul gandeste sau nu despre emotie. Aceasta permite terapeutului sa inteleaga mecanismele care-l apara pe pacient de partea intolerabila a experientelor si aceasta presupune designul modului de a gandi, actiona cu altii inclusiv cu terapeutul. De exemplu daca pacientul in timp de o ora exprima o experienta emotionala terapeutul se poate intreba daca aceasta a fost o experienta pe care mama acestuia si-ar fi putut-o imagina sau daca l-a abandonat subit cand el si-o exprima. Cand aceasta lasa impresia de haos si lipsa de speranta terapeutul se poate intreba daca de fapt nu exprima nevoia de structurare sau de a fi continut. In ultima instanta se verbalizeaza "gives voice" , da glas la ceea ce fusese de nespus, de nestiut, de neinteles, si ofera pacientului semnificatii cu care poate sa-si reprezinte aspecte ale vietii interioare pe care a simtit nevoia sa le nege sau poate gasii semnificatii pentru care sa renunte a le contine. Terapeutul mentalizand aspectele povestirii "ofera o baza sigura" pentru pacient care-l conduc pe acesta spre procesul de vindecare si consolidare interna (Fonagy 1995).

Pacientul si terapeutul trebuie sa devina co-constructori ai povestirii si nu exista un adevar unic care sa fie acoperit, ci trebuie sa ajunga in comun la un fel de intelegere impartasita care ajuta la reconfigurarea si redefinirea sensului de sine si al raporturilor sale cu ceilalti.

Jeremy Holmes intr-un articol recent 1997 sugereaza ca munca terapeutului angajaza "story making and story breaking" , adica trebuie sa-l ajuti pe pacient intr-un anumit moment sa spuna o poveste coerenta si in acelasi timp sa faci ca istoria sa sa fie spusa diferit in lumina procesului de vindecare;

La cei predominant ( indiferenti/dezinteresati): munca terapeutului trece prin fazele : - gasirea de cai pentru a permite accesul afectelor spre a fi experimentate, apoi constientizate, apoi permisiunea de a fi spuse in alta lumina "story breaking" . Acestia sunt indivizii care mentin constructiv si nu contin experienta emotionala care raman straini la sentimentele, motivatiile vietii lor interne. Cu alte cuvinte sunt vazuti obsesivi, schizoizi si narcisisti. Ei se pot simti tristi, singuri, maniosi sau puteau sa se simta altfel in copilarie, dar raspunsurile lor sunt de obicei "poate, dar nu acum" sau vorbesc la persoana a II - a "te poti simti frustrat sau manios". Din perspectiva terapeutica, in acest caz trebuie pus in situatia de a experimenta amintiri afective. Aceste cai sunt adesea blocate de ceea ce se numesc "nodal memories" , amintiri rigide, versiuni inflexibile care trebuie "prelucrate ... despachetate .si apoi reasamblate dintr-o noua perspectiva" (Holmes p.23)

La cei preocupati care pot aparea drept isterici sau border line ca personalitate adesea par a fi depasiti si sunt turmentati de sentimente iar tratamentul consta in a-i face sa-si contina si sa-si organizeze astfel sentimentele. Absenta structurilor care sa contina abundenta emotiilor este tipica pentru astfel de pacienti preocupati. Uneori dezvoltarea unei structuri internalizate reale par virtual imposibila. Asteptarile terapeutice de a-si organiza experientele par sa se evapore imediat si sunt inlocuite cu afectele care invadeaza scena. Abordarea terapeutica in loc sa conduca, sa netezeasca o cale spre o structurare reala, ia haosulul unui sentiment de neintegrat. In timpul intalnirilor terapeutice pacientii sunt "condusi" de sentimentul ca sar de la o problematica la alta fara nici o focalizare catre scopul intern. Cu acesti pacienti Fonagy si colegii (1996) au inregistrat cele mai putine progrese.

La cei dezorganizati/cu doliu sau traume nerezolvate pun probleme legate de absenta rezolutiei care a condus la o distorsiune profunda si disocieri. Aici gasim durere stocata si recreata in legatura cu ce s-ar fi putut intampla. A lucra cu astfel de pacienti angajaza in acelasi timp mecanisme in care se simt descoperiti si trebuie sa faca fata terorii si unei viitoare disociatii a pacientului(Liotti 1995).

Atasamentul si procesele de atasament reprezinta un aspect foarte important al functionarii umane fara a defini un individ in toata complexitatea sa. Intelegerea proceselor bogate descrise de Bowlby, Main si Ainsworth cat si de alti teoreticieni si cercetatori aduc in lumina demersul gandirii clinice fara a fi exhaustiv. Ce este sigur este faptul ca dobandind o gandire developmentala putem face preventia unor astfel de tulburari in populatia cu risc prin utilizarea unor tehnici specifice, adaptand madiul si ajutand in schimbarea atitudinii fata de copil.

Bibliografie:

Andrei Cosmovici (1999): Psihologie Scolara, Ed. Polirom Iasi 1999;

Luminita Iacob

Jurcau Nicolae (2001) : Psihologia Educatiei Ed. U.T. Pres Cluj Napoca;

Violeta Stan      Atasamentul - De la teorie la practica: tiparit Grafo-Market s.r.l

-Timisoara ; Salvati Copii cu sprijin Unicef;

Prof. psiholog Florin Muntean

Cabinetul de asistenta psihopedagogica