PRESTATIILE IN DOMENIUL ASISTENTEI SOCIALE

PRESTATIILE IN DOMENIUL ASISTENTEI SOCIALE

I.1. Scurt istoric

In gandirea si mentalitatea comunitatilor care au populat intr-o istorie mai indepartata teritoriul tarii noastre,este dificil a stabili cand au aparut idei cu tangenta la asistenta sociala,cum ar fi cea de ajutor. Probabil ca cetatile antice grecesti au influentat intr-o anumita masura populatia cu care ele au venit in contact. Cu certitudine insa,dupa trecerea la crestinism,ideea de a ajuta este o valoare de prim ordin si se preia de fapt vechea filantropie.Intrucat Imperiul Bizantin era reperul modelului de viata,trebuie sa asociem cu ceea ce se gandea si ce se facea in statele din jur.

Primele forme de asistenta sociala in tarile romane au un caracter religios la inceput,dezvoltandu-se in jurul manastirilor,unde existau spitale,bolnite si azile.Cei asistati erau numiti misei (cei cu defecte fizice) si nemernici (cersetorii si vagabonzii).

In decursul timpului putem mentiona in secolul al XVI-lea pe Radu Basarab I care ramane in istoria asistentei sociale pentru initierea unui azil pentru persoanele cu handicap. Aceasta institutie a fost construita in Maltaul de Jos, unde domnitorul inzestreaza azilul cu o mosie si il scuteste de dari.

Cele mai vechi organizatii din mediul urban constituite sub egida statului,sunt targurile.In vremea lui Stefan cel Mare existau calicii (bresle) - organizatii profesionale conduse de un staroste ales din randul membrilor si toti primeau imbracaminte si bani.

Prima actiune cu caracter mai pronuntat de asistenta sociala o constituie infiintarea la 1751 a azilelor de femei Domnita Balasa care adapostea femei provenite din familii sarace.

Tot acum apar preocupari si pentru copii : in 1775 Alexandru Ypsilanti infiinteaza un impozit - dijma - din care erau platiti bani copiilor saraci si totodata mai infiinteaza un spital si un azil. In Tara Romaneasca exista un orfelinat ce adapostea 80 copii,precum si un azil numit Azilul lui Manea Spatarul.

In 1786 un document mentioneaza ca protopopul din Bucuresti trebuia sa arate visteriei lista saracilor care primeau bani. Tot in aceasta perioada se infiinteaza institutia"Casa milei" si "Cutia milei".Prima era o institutie in care

se depuneau banii proveniti din impozite si taxe. Cutia milei era subventionata de cei ce plateau taxa cu ocazia inscaunarii ca mitropoliti,boierii care erau instalati in dregatorii,arendasii care deveneau arendasii postei,cei care cumparau pasuni,cei ce plateau amenzi pentru animale de pripas,cei care detineau carciumi,amenzi judecatoresti.Functionarii publici trebuiau sa alcatuiasca liste cu saracii adevarati,deoarece se dadeau ajutoare si altora care nu aveau dreptul.

Alexandru Ypsilanti introduce pedeapsa cu bataia impotriva cersetorilor care nu aveau dreptul sa cerseasca.

La inceputul secolului al XIX-lea in Moldova se infiinteaza"Vornicia de obste" care supraveghea: Casa Milei,copiii si orfanii,eliberarea de bani pentru paine si carne,corecta repartizare a APEI DE BAUT in Tara Romaneasca.O institutie similara"Obsteasca epitropie" supraveghea : scolile,spitalele,pavatul strazilor din Bucuresti,incuraja mestesugurile.Fondurile erau insa insuficiente. In 1830 tarile romane erau administrate de Imperiul Tarist.Generalul Kiseleff a fost cel care a emis prima constitutie a tarilor romane cunoscuta sub numele de Regulamentele Organice. Articolul 8 din Regulamentele Organice stabileste drept institutii de asistenta sociala : Casa de Ajutorare a Saracilor,Casa Cersetorilor si o Casa de Nasteri pe langa care functiona o scoala de moase.Tot prin Regulamentele Organice sunt date o serie de dispozitii precise si se fondeaza in 1852 de catre Alexandru Ghica Institutul Gregorian care adapostea copii gasiti,acorda consultatii gratuite sugarilor,efectua vaccinul antivariolic,se ocupa de plasamentul doicilor si de pregatirea moaselor.

In anul 1930 prin Legea serviciului social s-au pus bazele unei retele teritoriale de servicii sociale comunitare capabile sa ofere un raspuns prompt problemelor generale,dar si celor speciale pentru cei in nevoie. Au fost create multiple centre de demnostratie practica pentru diferite tipuri de interventie sociala.

In anul 1929 multi dintre sociologii scolii monografice de la Bucuresti,sub directa conducere a lui Dimitrie Gusti,socati de efectele distructive ale urbanizarii asupra indivizilor si comunitarilor,incep sa acorde o atentie sporita orasului.Dimitrie Gusti este cel care prin teoria sa sociologica a realizat o deschidere majora catre problematica atat de complexa a procesului urbanizarii cu toate consecintele lui sociale si umane negative : vagabondaj, prostitutie, alcoolism,delincventa,saracie,marginalizare,inadaptare sociala, accentul fiind pus pe probleme speciale ale familiilor dezorganizate (concubinaj,divorturi,copii abandonati,neglijati sau abuzati).Sociologia urbana a reprezentat astfel debutul asistentei sociale ca profesie,imbinand cercetarea sociologica concreta cu actiunea de terapie si protectie sociala pentru indivizii si grupurile in dificultate.

Pe baza unor tehnici de investigatii sociale generale si specializate se intentiona realizarea unei cunoasteri cat mai exacte a marilor probleme ale vietii sociale romanesti,precum si adoptarea unei politici sociale corespunzatoare, capabila sa permita tratarea fenomenelor de devianta sociala,cat si prevenirea acestora. In conceptia prof.Dimitrie Gusti era necesara crearea unor tehnicieni si a unei asistente sociale stiintifice,avand doua misiuni :

cunoasterea tuturor situatiilor ingrijoratoare ale vietii sociale prin folosirea metodelor si tehnicilor investigatiei sociologice si pentru depistarea si intelegerea tuturor fenomenelor individuale anomice;

elaborarea unor tehnici de interventie directa prin mijloace de asistenta sociala individualizata.

In regimul socialist,asistenta sociala in Romania a avut unul din cele mai

dramatice destine.Intreaga atitudine a acestui regim fata de asistenta sociala demonstreaza o neintelegere structurala a rolului ei.Dupa al doilea razboi mondial se organizeaza un sistem de asistenta sociala teritoriala cu un asistent social la circa 30.000 locuitori,sistem ce a functionat la inceput in orase,dar s-a extins ulterior si la sate.Asistentii sociali erau formati intr-o scoala profesionala, primind o pregatire profesionala de inalt nivel pentru acea perioada, superioara multor tari europene. In anul 1969 initiativa curajoasa de a dezvolta si consolida sistemul de asistenta sociala a fost curmat de interventia brutala a regimului comunist care a radiat din nomenclatorul profesiilor profesia de asistent social. Activitatea de asistenta sociala care atinsese un inalt nivel de profesionalizare, utilizand metode de varf pe plan mondial,a fost inlocuita printr-o activitate pur birocratica de tip administrativ,a carei unica functie era distribuirea unor ajutoare materiale pentru persoanele aflate in situatii disperate.

Efectul acestei situatii a fost dublu:

- reducerea la minim a serviciilor de asistenta sociala;

- deprofesionalizarea acestei profesii,specialistii din domeniu fiind inlocuiti de functionari.

In prezent exista o variatie mare in definirea serviciilor sociale in general,a celor de asistenta sociala in special. Aceasta diversitate graviteaza insa in jurul unui nucleu comun referitor la finalitatea acestora : de a ajuta indivizii,grupurile sau comunitatile sa depaseasca perioadele de dificultate,adaptandu-se la o viata normala. Serviciile de asistenta sociala pot fi definite deci ca programe specializate,activitati organizate,tehnici de interventie sociala,metode de identificare a necesitatilor si tipurilor specifice de disfunctionalitati a persoanelor cu probleme. Cu ajutorul acestora,cei in dificultate pot obtine conditii minime,necesare unei vieti decente,auto-suficiente si pot sa-si dezvolte propriile capacitati si competente pentru integrarea normala in comunitate.

Cele mai importante schimbari care au avut loc in sistemul asistentei sociale dupa revolutie sunt:

reinfiintarea invatamantului de asistenta sociala in 1990,la nivel de colegiu-3 ani,la nivel universitar-4 ani si la nivel de masters-5 ani;

aparitia cartii albe a asistentei sociale in Romania,care evidentiaza conceptia M.M.P.S. cu privire la principalele directii de dezvoltare a serviciilor si prestatiilor in asistenta sociala;

imbunatatirea prestatiilor de serviciu,a conditiilor de viata in institutiile de ocrotire si asistenta sociala;

ridicarea gradului de calificare a personalului angajat in institutiile de asistenta sociala;

accentuarea necesitatii asistentei sociale personalizate,precum si a asistentei sociale in familie;

conturarea unei tendinte de dezinstitutionalizare a copiilor cu probleme;

cresterea categoriilor de persoane care pot beneficia de masa gratuita la cantinele de ajutor social;

majorarea alocatiilor de intretinere pentru minorii aflati in plasament familial sau incredintati unei persoane sau familii;

acordarea prin lege de ajutoare banesti pentru incalzire in sezonul rece.

Specialistilor in domeniul asistentei sociale le revin sarcini esentiale in acest moment crucial,cum ar fi:

regandirea organizarii institutionale a sistemului de asistenta sociala dintr-o perspectiva unilaterala,coerenta,capabila sa raspunda unor cerinte si necesitati reale ale indivizilor si grupurilor cu risc crescut de marginalizare si excluziune sociala;

descentralizarea sistemului de asistenta sociala,in acest fel putandu-se raspunde rapid si in mod eficient nevoilor urgente ale celor in dificultate;

dezvoltarea unei retele de servicii publice specializate,diversificate si personalizate la nivel local,precum si incurajarea O.N.G-urilor,inclusiv a unui sistem de voluntariat complementar acestora;

clarificarea mecanismului de adoptare a politicilor sociale in sfera asistentei sociale;

evaluarea eficientei diferitelor tipuri de masuri luate in domeniul asistentei sociale.

I.2. Tipuri de prestatii

In conformitate cu prevederile Legii nr.47/2006 privind sistemul national de asistenta sociala"prestatiile sociale sunt masuri de redistributie financiara destinate persoanelor sau familiilor care intrunesc conditiile de eligibilitate prevazute de lege" NS art.5 din L47/06.

Prestatiile de asistenta sociala reprezinta transferuri financiare care pot fi

acordate pe o perioada determinata si cuprind:

alocatii familiale;

ajutoare sociale;

indemnizatii.

Principalele criterii pe baza carora se acorda prestatiile sociale sunt NT SAS:

evaluarea contextului familial;

veniturile solicitantului sau ale familiei acestuia;

conditiile de locuire;

starea de sanatate si gradul de dependenta.

Alocatiile familiale se acorda familiilor cu copii si au in vedere in

principal nasterea,educatia si intretinerea copiilor si se materializeaza in:

alocatia de stat pentru copii,prevazuta de Legea nr.61/1993,cu modificarile si completarile ulterioare;

- alocatia familiala complementara si alocatia de sustinere pentru familia monoparentala,prevazute de O.U.G. nr.105/2003,modificata si completata prin Legea nr.236/2008;

- alocatia de intretinere pentru copiii dati in plasament familial sau incredintati unor familii sau persoane,potrivit Legii nr.272/2002 privind protectia si promovarea drepturilor copilului;

alocatia pentru copiii nou-nascuti,prevazuta in Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat,modificata si completata prin Legea nr.115/2006;

- acordarea de trusouri pentru nou-nascuti,prevazuta de Legea nr.482/2006.

Ajutoarele sunt prestatii acordate in bani si in natura persoanelor sau

familiilor ale caror venituri sunt insuficiente pentru acoperirea nevoilor minime si se materializeaza in:

ajutorul social acordat in baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat,modificata si completata prin Legea nr.115/2006;

ajutorul pentru incalzirea locuintei acordat in baza O.U.G. nr.5/2003 privind acordrea de ajutoare pentru incalzirea locuintei precum si acordarea unor facilitati populatiei pentru plata energiei termice,modificata si completata prin H.G.nr.107/2006.

ajutoare de urgenta acordate in baza prevederilor Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat.

Indemnizatiile sunt prestatiile sociale reprezentand sume de bani acordate persoanelor , in vederea facilitarii egalizarii de sanse,asigurarea unei vieti autonome si favorizarea incluziunii sociale.

Dintre tipurile de indemnizatii acordate fac parte:

indemnizatia si stimulentul acordat pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani,respectiv 3 ani pentru copilul cu handicap,prevazuta de O.U.G.nr.148/2005,cu modificarile si completarile ulterioare;

indemnizatia lunara acordata persoanelor cu handicap,in baza Legii nr.448/2006,republicata;

indemnizatia pentru incapacitatea temporara de munca,acordata in baza      O.U.G. nr.158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate;

indemnizatia de somaj acordata in baza Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurarilor de somaj si stimularea ocuparii fortei de munca;

indemnizatia lunara acordata in baza Legii nr.309/2002 privind recunoasterea si acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar in cadrul Directiei Generale a serviciului Muncii in perioada 1950-1961;

indemnizatia,sporul sau renta acordata invalizilor,veteranilor si vaduvelor de razboi in baza Legii nr.44/1994.

La nivelul primariilor se primesc si se solutioneaza urmatoarele tipuri de prestatii: alocatiile familiale,ajutoarele sociale si indemnizatiile pentru cresterea si ingrijirea copilului in varsta de pana la 2 ani si respectiv 3 ani pentru copilul cu handicap.

Pentru celelalte tipuri de prestatii,primirea dosarelor si solutionarea lor se face de catre serviciile casei judetene de pensii.

I.3. Grupuri vulnerabile

"Pentru a identifica tipurile de vulnerabilitate ce caracterizeaza clientii serviciilor sociale trebuie sa identificam,in primul rand,tipurile de actiuni sociale. Chiar daca,de cele mai multe ori,vulnerabilitatea sociala a fost privita ca un rezultat al mediului ostil asupra individului,trebuie sa admitem ca ea poate fi privita si ca o neadaptare a individului la conditiile exterioare" NS AS..pag 28.

"Ideea este ca individul are o serie de nevoi,iar aceste nevoi sunt satisfacute prin intermediul valorificarii unor resurse.Obtinerea resurselor este privita drept mijloc pentru individ in vederea satisfacerii nevoilor,iar aceste nevoi devin scopuri pentru individ. Dependenta este o stare caracteristica unei persoane sau unor grupuri de indivizi vulnerabili,iar starea de dependenta a acestora se manifesta fata de o persoana sau un lucru pentru satisfacrea unor nevoi.

Vulnerabilitatea poate naste dependenta. Cererea de sprijin pe care o face clientul catre serviciile sociale este un indicator al vulnerabilitatii.Odata accesat serviciul social,exista riscul ca persoana vulnerabila sa devina dependenta de acesta. Din acest punct de vedere,interventia asistentului social se orienteaza pe doua planuri: cel al depasirii gradului de vulnerabilitate si cel al prevenirii aparitiei starii de dependenta. Este adevarat ca strategiile sunt diferite si uneori este imposibil de eliminat aceasta stare de dependenta. In unele cazuri este folosita chiar starea initiala de dependenta pentru a obtine un angajament mai puternic din partea clientului.

Pe parcursul interventiei,asistentul social actioneaza pentru diminuarea acestei dependente" NS Ancheta s. Pag 40.

Vulnerabilitatea descrie starea unor indivizi sau grupuri de indivizi caracterizati de o probabilitate ridicata de a deveni defavorizati,marginalizati sau exclusi social.

Vulnerabilitatea o punem in relatie cu subiectivitatea indivizilor,cu modul lor de gandi si actiona,cu o potentialitate prezenta in toti indivizii si care se poate manifesta in anumite contexte sociale.O populatie vulnerabila este un grup de persoane ce se carcaterizeaza la un moment dat printr-o configuratie asemanatoare a structurii vulnerabilitatii,generata de interpretari asemanatoare ale situatiilor sociale particulare NS anc.s.pag.41.

Pentru a explica defavorizarea,trebuie sa apelam la argumente macrosociale,pornind de la faptele sociale exterioare individului care introduc inegalitati.Un individ nu se poate autodefavoriza,pentru ca defavorizarea reprezinta o relatie stabilita intre indivizi,intre diferite grupuri sociale. Sistemul social caruia ii apartine individul detine,in mod incontestabil,parghiile de defavorizare.O populatie defavorizata este formata din indivizi care nu au acces la resurse si ale caror conditii de viata sunt precare (din punct de vedere social, materiale si al sanatatii) din cauza inegalitatilor de sanse intre diferite grupuri sociale. Vulnerabilitatea reprezinta modul de a gandi despre sine si despre situatii care face ca individul sa nu actioneze eficient. Defavorizarea reprezinta rezultatul conditionarilor obiective,exterioare individului si care ii limiteaza acestuia accesul la diferite resurse din mediul social NS anc s.pag 41.

Termenul marginalizare (Boudon,1993/1996:159)NS a fost introdus in sociologie de R.K.Merton pentru a defini un tip particular de devianta. Autorul explica acest concept din perspectiva izolarii sociale a indivizilor care nu pot atinge obiectivele sociale prescrise cultural folosind mijloacele licite definite de normele sociale si prefera sa se retraga din social pentru a elimina contradictia dintre dorinta de atingere a scopurilor si lipsa mijloacelor NS anc s.pag.41.

"Vulnerabilitatea sociala este o stare de potentialitate care se poate transforma in defavorizare in conditiile neutilizarii oportunitatilor pentru schimbare. Vulnerabilitatea poate fi sesizata prin identificarea expresiilor verbale ale indivizilor utilizate in diferite contexte,sub forma unor definiri ale situatiei.Om populatie vulnerabila este un grup mare de persoane care,in situatii similare,prezinta o structura asemanatoare a tipurilor de vulnerabilitate dominante.

Din acest punct de vedere,nu exista o delimitare spatiala a populatiei vulnerabile,pentru ca vulnerabilitatea este construita de contextul similar in care se gasesc mai multi actori sociali ce interpreteaza asemanator acel context.

Solutiile cele mai indicate pentru reducerea vulnerabilitatii sunt in sfera educatiei,care conduce la schimbarea reperelor individuale utilizate in interpretarea situatiei" NS anc.s pag.42.

"Populatiile defavorizate sunt populatii la care vulnerabilitatea a trecut de la nivelul de potentialitate la cel de realitate.Interpretarile individuale ale persoanelor vulnerabile,incarcate cu un "limbaj de deficit"(Gergen,1985)NS,au generat situatii interpretate de ceilalti actori sociali ca fiind situatii reale. In Romania,se considera ca saracia este o cauza a mai multor probleme sociale (alcoolism,somaj,criminalitate,prostitutie,etc.) care,la randul lor,accentueaza aceasta stare. Daca reinterpretam fenomenul saraciei,vom putea identifica si alte surse ale acesteia,cum ar fi modurile de gandire ale persoanelor,care se obiectiveaza in structuri sociale ce mentin si chiar dezvolta saracia in randul multor categorii de populatii" NS anc.s pag.42.

"Daca ne propunem sa identificam populatii vulnerabile,trebuie sa identificam atat actiunile individuale,cat si pe cele colective care conduc la manifestarea vulnerabilitatii.Actiunile colective sunt rezultante ale agregarii actiunilor individuale,agregare privita nu ca simpla insumare a acestora,ci si ca aparitie a unor actiuni diferite de cele individuale (de exemplu,cele perverse-al caror rezultat colectiv este opus celui urmarit;cele indezirabile-care pot fi prognosticate,dar nu sunt dorite;si cele neasteptate-care sunt imprevizibile).

Incercarea de a explica sensurile sintagmei vulnerabilitate sociala din perspectiva laturii pragmatice de planificare si organizare a interventiei se loveste de o serie de piedici:

vulnerabilitatea reprezinta o stare de potentialitate,de nemanifestare in prezent a unor factori care pot insa conduce in viitor la marginalizare, defavorizare sau alte fenomene conexe,o harta mentala a unor interpretari neadecvate in raport cu realitatea sau potentialul persoanei;

vulnerabilitatea in sine caracterizeaza nu doar anumite populatii,ci si fiecare persoana in parte aflata in anumite raporturi cu realitatea exterioara,cu unele contexte sociale ale actiunii individuale si poate fi un rezultat al interpretarilor individuale date acestor contexte;

stabilirea criteriilor dupa care se poate aprecia gradul de vulnerabilitate presupune o combinatie a factorilor individuali cu cei macrosociali,a interpretarilor individuale cu cele contruite colectiv;

exista unele confuzii in utilizarea termenului,pus in relatie cu unele fenomene care pot fi relativ usor sesizate:defavorizare,marginalizare si excludere sociala.

Consideram drept vulnerabilitate inapetenta indivizilor sau grupurilor de a actiona ori incapacitatea de adaptare a actiunilor la cerintele structurale ale sistemului social,cauzata de interpretarile individuale neadecvate in raport cu unele interpretari comune si acceptate social" NS anc s.pag.30-31.

Factorii determinanti NS anc s.pg 31 ai vulnerabilitatii sunt : interesul,scopurile si mijloacele,valorile,obisnuintele si cunostintele.

"Aceasta combinatie de factori se structureaza in functie de dialogul existent intre persoana vulnerabila si cei din jur. Ne putem imagina cat de complex este procesul de negociere sociala daca luam in calcul toate variantele,combinatiile care pot exista intre doua persoane. Acest lucru devine si mai complex in momentul in care dorim sa punem in relatie adevarurile particulare ale fiecaruia in parte.

Asistenta sociala se orienteaza,in general,dupa paradigma deficientei si urmareste din aceasta perspectiva sa ajunga la rezolvarea problemelor. Iar rezolvarea problemelor inseamna,de multe ori,inlaturarea cauzelor,identificarea unor solutii si aplicarea acestora,diminuarea efectelor negative" NS anc s.pag 34.

Evaluarea initiala si interventia in asistenta sociala

Pe parcursul procesului de asistenta,in succesiunea de activitati desfasurate cu/pentru persoana asistata,asistentii sociali trebuie:

sa recunoasca si sa identifice problema cu care se confrunta persoana asistata;

sa evalueze situatia,s-o interpreteze si s-o explice;

sa decida obiectivele,sa planifice interventia si sa-si clarifice intentiile, impreuna cu persoana asistata;

alese metodele de interventie in vederea indeplinirii obiectivelor propuse;

sa evalueze rezultatele finale ale interventiei.

In relatia asistenta social-persoana asistata,acesta din urma se caracterizeaza prin nevoie si prin natura motivatiei sale. Intensitatea acesteia variaza in functie de ceea ce l-a determinat pe client sa se adreseze asistentului social,dupa cum urmeaza:

daca se adreseaza asistentului social de bunavoie (si-a dat seama ca are o problema si ca asistentul social este cel care l-ar putea ajuta sa o rezolve),motivatia este de obicei crescuta;

daca a fost trimis la asistentul social de catre un alt specialist,motivatia poate fi de intensitate medie;

daca este obligat sa se adreseze asistentului social (in cazul celor din sistemul de probatiune),motivatia poate fi scazuta sau chiar sa lipseasca.

In functie de toate aceste elemente,nevoia si motivatia genereaza comportamentul clientului care,la randul lui,va influenta natura relatiei dintre asistentul social si client.

Totusi,oricare ar fi natura acestei relatii,clientul cere de la asistentul social:

o relatie bazata pe incredere si acceptare;

proceduri clare si bine stabilite;

sa fie informat asupra stadiului procesului;

sa fie implicat in luarea deciziilor pe intrega durata a procesului de asistenta sociala;

obtinerea de rezultate pozitive in procesul de asistenta sociala.

Evaluarea problemei in relatia de asistenta sociala

Definirea problemei nu se poate face instantaneu,ci reprezinta un proces in care fiecare problema este luata in considerare,atat in plan orizontal-in sensul ramificatiilor sale in prezent,cat si in plan vertical-in sensul cauzalitatii din trecut.

Conceptul de problema a unui client se schimba in timp,pe masura ce munca cu persoana asistata progreseaza.Pe masura ce problema initiala se rezolva,ea poate conduce la o alta problema,legata de cea initiala.Rareori, asistentul social are de rezolvat doar o singura problema a unui asistat. De obicei,are de-a face cu o constelatie de probleme,legate unele de altele.

Problema imediata este ceea ce il preocupa cel mai mult pe client,in legatura cu care el se vede nevoit sa solicite ajutor.

Problemele adiacente se refera la situatia care a cauzat si care tinde sa mentina problema imediata.

Probleme curente sunt acele probleme care trebuie rezolvate pentru a obtine o schimbare sau pentru a remedia o situatie.

Problemele formulate in relatia de ajutor nu vor putea sa acopere toata gama de dificultati intalnite de persoana asistata,dar gasirea unor solutii pentru acestea va conduce la cresterea capacitatii de rezolvare a unor probleme similare.

Pentru fiecare caz,asistentul social trebuie sa urmareasca:

evaluarea nevoilor persoanelor care solicita ajutor si stabilirea prioritatilor de interventie;

evaluarea resurselor disponibile;

evaluarea serviciilor din retea care pot raspunde nevoilor persoanei asistate;

dezvoltarea planului individualizat de interventie;

crearea legaturilor persoanei asistate cu serviciile selectate;

monitorizarea interventiei;

evaluarea rezultatelor interventiei atat pentru persoana asistata,cat si pentru serviciu.

In procesul de asistenta sociala,cei mai importanti pasi de urmat sunt:

1. Sesizarea - Asistentii sociali afla de potentiale persoane asistate din diferite surse si in functie de natura institutiei,acestia pot accepta persoana asistata pentru evaluare suplimentara sau o poate indruma catre o alta institutie care o poate asista.
2. Evaluarea initiala a nevoilor persoanelor care solicita ajutor - cunoasterea si evaluarea nevoilor persoanelor care solicita asistenta,precum si stabilirea prioritatilor de interventie;
3. Elaborarea planului de interventie - identificarea resurselor individuale sau comunitare care pot fi utilizate,corelarea nevoilor cu: resursele,oferta serviciului in care lucreaza asistentul social si cu oferta de asistenta a celorlalte servicii din reteaua nationala si apoi stabilirea strategiei de interventie;
4. Implementarea planului de interventie - stabilirea legaturilor persoanei asistate cu serviciile stabilite in planul de interventie si alocarea resurselor identificate;
5. Monitorizarea - controlul modului in care sunt alocate resursele si efectele acestora asupra situatiei persoanei asistate;intrucat situatia persoanei se poate schimba in urma alocarii resurselor,implementarea planului de interventie trebuie monitorizata permanent cu scopul de a se cunoaste daca serviciile mai sunt corespunzatoare nevoilor si sa se faca modificarile cerute de evolutia cazului;
6. Evaluarea finala a cazului - evaluarea evolutiei cazului in urma implementarii planului de interventie; competentele dezvoltate si consolidate; acumularea de cunostinte si resurse.

Derularea logica in care sunt prezentate aceste repere de lucru face ca procesul de interventie sa para o actiune in etape succesive. In practica,insa, procesul este spiralat,cu frecvente reintoarceri la analiza cazului si a etapelor anterioare pentru clarificari sau adaptari in raport cu evolutia cazului.

1.Sesizarea

Asistentii sociali afla de potentiale persoane asistate din diferite surse:

l        membrii familiei,prietenii sau vecinii pot contacta institutia cu privire la ingrijorarea lor in legatura cu potentiala persoana asistata;

l        alti profesionisti din comunitate pot contacta institutia comunicand ingrijorarile lor referitoare la o persoana;

l        persoana asistata poate contacta direct institutia pentru a cere ajutor;

l        asistentul social se poate autosesiza asupra unei situatii de dificultate in care se poate afla o persoana;

l        institutia se poate autosesiza cu privire la existenta unei persoane care are nevoie de ajutor.

In functie de natura sau profilul institutiei,aceasta poate accepta persoana asistata pentru evaluare suplimentara sau o poate indruma catre o alta institutie care o poate asista.

Evaluarea si interventia sunt doua componente de baza ale procesului de asistenta sociala,iar hotarul dintre acestea doua este greu de stabilit,deoarece cunoasterea cazului nu se opreste la faza de evaluare,iar evaluarea trebuie astfel condusa incat sa nu agraveze starea clientului,ci sa o amelioreze.

2.Evaluarea initiala a nevoilor persoanelor care solicita ajutor

Evaluarea consta in aprecierea potentialului afectiv,intelectual si fizic de care dispune clientul. Aceste capacitati formeaza resursele interne ale clientului. Trebuie identificate si evaluate si resursele din reteaua sociala a clintului : relatia cu familia,cu vecinii,cu grupul de apartenenta,accesul la servicii si la forme de dezvoltare persoana si profesionala. Aceste retele sunt considerate primare,ofera sustinere,ajutor,chiar si resurse materiale si constituie mediul inedit al clientului,avand cea mai mare pondere in viata acestuia. Resursele externe - servicii,organizatii,institutii,asociatii - fac parte din mediul social al persoanei. In afara de acestea,trebuie evaluate resursele puse la dispozitia clientului de catre comunitate,intemeiate pe o anumita legislatie,pe resursele materiale si financiare.

Activitatea asistentului social este focalizata simultan asupra urmatoarelor actiuni:

l        Identificarea si analiza problemelor persoanelor care solicita asistenta si stabilirea aspectelor asupra carora trebuie sa intervina.

Pentru o evaluare corecta a nevoilor si resurselor,asistentul social trebuie sa inteleaga modul in care elementele contextului social,familial si individual afecteaza:

situatia persoanei asistate;

vointa persoanei asistate de a utiliza sprijinul asistentului social pentru imbunatatirea conditiilor de viata (nevoia de ajutor a persoanei asistate, modul in care persoana asistata sustine actiunea de colectare a datelor si de pregatire a documentelor necesare asistentei,etc.);

cadrul familial (relatiile dintre membrii familiei;compozitia familiei si relatia cu rudele;identitatea etnica,religioasa si valorile asociate;situatiile in care membrii familiei au mai beneficiat de suportul serviciilor sociale si modul in care au fost folosite resursele;distributia rolurilor si a puterii in familie,etc.);

gradul de integrare a persoanei asistate in comunitate (sentimentul de apartenenta la alte grupuri;responsabilitatile asumate in cadrul comunitatii;modul de utilizare a resurselor comunitare pentru a raspunde nevoilor personale sau familiale,etc.);

aspectele de natura emotionala (tendinta de a se retrage si de a se izola de ceilalti;inclinatia spre stari cum ar fi tristete,furie,teama,rusine,etc.);

aspectele de natura intelectuala (idei si cunostinte folosite pentru intelegerea propriei persoane,a problemelor lor si ale celorlalti;abilitatea de a interpreta propria experienta;modalitatea de folosire a informatiilor si cunostintelor pentru a lua decizii,etc.);

locul de munca (relatia cu colegii,perceptia asupra muncii,etc.);

aspectele economice (achizitionarea resurselor si capacitatea de a administra si aloca banii necesari platiti bunurilor si serviciilor,etc.);

aspectele fiziologice (starea de sanatate,nutritia);

aspectele juridice (drepturile si responsabilitatile care ii revin in calitate de cetatean,etc.).

In baza acestei intelegeri,asistentul social va putea stabili care sunt elementele situatiei asupra carora se va focaliza pe parcursul interventiei,fie ca resurse pe care sa le utilizeze,fie ca aspecte care trebuie imbunatatite.Pentru claritatea actiunilor care ar trebui realizate sau a celor care ar trebui avute in vedere in planul de interventie,asistentul social intocmeste lista de nevoi,in ordinea prioritatii acestora.

Lista cu nevoi este importanta mai ales atunci cand persoanele asistate sunt dependente de asistenta combinata a serviciilor de asistenta sociala si medicala sau cand interventia se bazeaza pe lucrul in echipa multidisciplinara;in aceste situatii,lista care include nevoile persoanei asistate ajuta la clarificarea responsabilitatilor specialistilor implicati si la continuitatea actiunilor,evitandu-se suprapunerea serviciilor sau actiunilor specialistilor.

In evaluarea nevoilor,asistentul social trebuie sa inteleaga faptul ca,dincolo de trebuintele materiale si sociale primare,spectrul nevoilor umane difera de la o persoana la alta;asistentul social nu trebuie sa ia propriile sale nevoi drept etalon pentru considerarea nevoilor persoanei asistate.

Exista situatii de criza in care asistentul social trebuie sa actioneze urgent. Intr-o astfel de situatie,asistentul social nu mai are timpul necesar colectarii datelor; el trebuie sa actioneze imediat pe baza ipotezei referitoare la ceea ce nu functioneaza in situatia data si ce ar trebui facut.Dupa o prima interventie in situatie de urgenta,asistentul social trebuie sa colecteze datele necesare pentru verificarea validitatii primei ipoteze si pentru identificarea resurselor disponibile.Greseala in practica poate aparea atunci cand asistentul social nu isi schimba prima ipoteza chiar si atunci cand apar informatii noi si continua sa actioneze in baza primei ipoteze formulate.

3.Elaborarea planului de interventie

l        Identificarea resurselor individuale si comunitare care ar putea fi folosite pentru a raspunde nevoilor.

Dupa identificarea resurselor necesare pentru solutionarea problemei,asistentul social impreuna cu persoana asistata trebuie sa gaseasca resursele care pot fi folosite dintre cele disponibile.

Sistemul de resurse nu este legat numai de fondurile financiare,ci trebuie considerate si alte forme de resurse cum ar fi suportul social sau retelele familiale sau comunitare.

In evaluarea resurselor care ar putea fi utilizate trebuie sa se aiba in vedere:

disponibilitatea resurselor - daca resursele sunt prezente in cantitate suficienta pentru toti cei care au nevoie de ele;

distributia resurselor in mediul urban si rural,precum si accesul la resurse al celor care au nevoie de ele. Trebuie sa se tina seama de faptul ca oamenii care au nevoie de resurse si servicii sunt de obicei prea saraci pentru a acoperi cheltuielile de deplasare sau din cauza problemelor medicale nu pot sa se deplaseze pe distante lungi;

accesibilitatea resurselor - daca persoanele aflate in nevoie nu stiu de existenta resurselor,acestea nu pot fi accesibile pentru ei.

In evaluarea resurselor,asistentul social trebuie sa acorde atentie si resurselor personale de care dispune persoana pe care o asista. In aceasta evaluare,asistentul social trebuie sa se focalizeze mai mult pe ceea ce persoana poate face si ceea ce doreste sa faca,decat pe ceea ce nu poate sau nu va face.

l        Identificarea obiectivelor si a actiunilor care urmeaza sa fie realizate.

Asistentul social impreuna cu persoana asistata trebuie sa transforme nevoile in obiective ale interventiei.Obiectivele stabilite trebuie sa fie atat specifice si relevante pentru problemele persoanei asistate,cat si realizabile in raport cu:

resursele disponibile;

rezistenta sau obstacolele care pot fi intalnite.

In stabilirea obiectivelor,asistentul social trebuie sa cunoasca si sa se bazeze pe prioritatile interventiei.In multe cazuri,asistentul social si persoana asistata vad situatia si obiectivele urmarite in mod diferit; asistentul social trebuie sa stie care sunt scopurile pe care si le propune si le doreste persoana asistata si care sunt scopurile care se impun in situatia data.

In enuntarea obiectivelor,trebuie evitata confundarea lor cu metode, actiuni sau activitati.Acestea descriu modul in care se indeplinesc obiectivele. Obiectivele sunt un punct final sau jaloane spre un punct final,in timp ce metodele sunt drumul pe care se ajunge acolo.

O conditie pe care trebuie sa o indeplineasca obiectivele este sa fie SMART:

S      - Simple - enuntul nu trebuie sa contina conjunctia"si";

M - Masurabile - trebuie sa poata fi evaluate cantitativ;

A - sa poata fi Atinse;

R - Realiste;

T - limitate in Timp.

l        Formularea unui plan realist si relevant de interventie pentru atingerea obiectivelor.

Planificarea este puntea de legatura intre evaluare si interventie.In planificarea interventiei este detaliat cursul actiunilor,sunt specificate responsabilitatile partilor implicate si timpul necesar pentru realizarea fiecarei actiuni.

Un aspect important in planificare este cunoasterea serviciilor din retea si respectarea rolului si a responsabilitatilor specialistilor din alte servicii pentru actiunile planificate,precum si respectarea atributiilor si responsabilitatilor managerului de caz in cadrul serviciului.

Factorii de baza ai planificarii interventiei sunt:

stabilirea obiectivelor;

identificarea a ceea ce trebuie schimbat pentru atingerea obiectivelor;

stabilirea activitatilor pe care partile implicate urmeaza sa le realizeze;

stabilirea procedurilor de lucru;

stabilirea timpului de lucru.

4.Implementarea planului de interventie

Interventia este partea cea mai vizibila a procesului de asistenta. Un plan de interventie nu are nici o valoare daca nu exista o intelegere clara asupra modului in care va fi implementat.In aceasta faza se stabilesc legaturile persoanei asistate cu serviciile stabilite in planul de interventie si alocarea resurselor necesare.

5.Monitorizarea se refera la inregistrarea continua a ceea ce se intampla pe parcursul desfasurarii actiunilor.In functie de efectul interventiei asupra cotextului de viata al persoanei asistate,asistentul social va decide daca va continua,modifica sau opri actiunile prevazute in planul de interventie. Monitorizarea este diferita de evaluare prin faptul ca este realizata atunci cand actiunile sunt desfasurate,pe cand evaluarea are loc la sfarsitul interventiei,cand asistentul social priveste in urma la ceea ce s-a realizat.

Atunci cand este posibil,asistentul social trebuie sa comunice persoanei asistate rezultatele monitorizarii.Cand persoana asistata are capacitatea de a identifica schimbarile care se produc,comunicarea rezultatelor monitorizarii ii va oferi incredere in realizarea actiunilor viitoare.

l        Evaluarea finala a cazului si importanta acesteia pentru evaluarea serviciului

Serviciile de asistenta sociala trebuie sa-si dovedeasca eficienta in asistenta persoanelor aflate in nevoie. De asemenea,asistentul social trebuie sa fie preocupat de performanta metodelor folosite in rezolvarea cazului si de cunoasterea schimbarilor necesare pentru imbunatatirea calitatii serviciului.

Cele mai importante aspecte cuprinse in evaluarea eficientei unui serviciu sunt: numarul de ore alocat unui caz,numarul de ore efectuate de catre voluntari,tipul de specialisti implicati,numarul si natura resurselor folosite, numarul de persoane care sunt pe lista de asteptare a serviciului,numarul de cazuri noi,numarul cazurilor care au revenit la serviciu,numarul beneficiarilor, gradul de multumire al persoanelor asistate fata de serviciu,timpul alocat fiecarui caz,costul deplasarilor asistentilor sociali,timpul petrecut de catre asistentii sociali pentru rezolvarea activitatilor.

Este important de mentionat faptul ca,in practica,aceasta structura de baza trebuie adaptata caracteristicilor fiecarei persoane asistate,iar aspectele prezentate pe larg in cadrul fiecarei etape de lucru trebuie transformate in tehnici si proceduri de lucru specifice asistentei sociale,care sunt cerute de problematica abordata si de caracteristicile persoanelor asistate.