Vulnerabilitate sociala si interventie

Vulnerabilitate sociala si interventie

1. Actiunea sociala si tipologia vulnerabilitatii

2. Dependenta si vulnerabilitatea sociala

Tipurile de interventie sociala

1. Actiunea sociala si tipologia vulnerabilitatii

Sociologia actionalista, in viziunea lui Max Weber, trateaza drept subiect central intelegerea interpretativa a actiunii sociale care conduce la explicarea cauzala a cursurilor si efectelor acestora. Pentru Weber, actiunea sociala reprezinta un comportament uman in care semnificatia subiectiva a unui actor social este elaborata in functie de comportamentul celorlalti si este orientata relational.

Din perspectiva intelegerii actiunilor sociale, Boudon afirma ca nu exista actiuni in afara rationalitatii. Pentru Boudon nu exista actiuni irationale; dupa el, "sociologia actionalista afirma ca, in principiu, comportamentul unui actor este intotdeauna comprehensibil' (1997, p. 33).

Mergand mai departe, el considera ca, "pentru a explica unele comportamente incomprehensibile, multe analize fac apel la notiuni cum ar fi cele de alienare sau masochism; cel mai adesea, ele nu fac decat sa traduca fie incapacitatea observatorului de a se pune in locul celui caruia ii observa comportamentul, fie preocuparea de a da prenotiunilor sale un aer obiectiv' (ibidem, p. 34).

Weber identifica patru tipuri de actiuni:

a) actiuni rationale in sens teleologic;

b)      actiuni rationale in sens axiologic;

c) actiuni traditionale;

d)      actiuni afective.

Continuand traiectul taxonomic al lui Weber, Boudon (ibidem, p. 42) realizeaza o clasificare a actiunilor sociale in functie de rationalitate, astfel:

a) actiuni utilitare ce au la baza o rationalitate utilitara care poate fi surprinsa prin rationamentul: "X avea motive intemeiate sa faca Y, deoarece Y corespundea interesului lui X)' ;

b)      actiuni teleologice bazate pe rationalitate teleologica exprimata prin rationamentul "X avea motive intemeiate sa faca Y, deoarece Y era cel mai bun mijloc pentru X in atingerea obiectivului pe care si 1-a fixat' ;

c) actiuni axiologice fundamentate de rationalitatea axiologica expusa prin rationamentul : "X avea motive intemeiate sa faca Y, deoarece Y decurgea din principiul normativ Z, iar X credea in Z si avea motive intemeiate sa creada in el';

d)      actiuni traditionale datorate rationalitatii traditionale exprimate prin rationamentul : "X avea motive intemeiate sa faca Y, deoarece X a facut intotdeauna Y si nu avea nici un motiv sa puna in discutie aceasta practica' ;

e) actiuni bazate pe cunoastere care au la baza rationalitatea cognitiva exprimata prin rationamentul: "X avea motive intemeiate sa faca Y, deoarece Y decurgea din teoria Z, iar X credea in Z si avea motive intemeiate sa creada in ea'.

1.1. Vulnerabilitatea sociala din perspectiva actiunii sociale

Folosim aceste categorii de actiuni pentru a explica tipurile de vulnerabilitate sociala. De aceea, este necesar un proces de comprehensiune a actiunilor sau nonactiunilor. Comprehensiunea presupune:

identificarea actorilor sau a categoriilor de actori responsabili de manifestarea fenomenului;

intelegerea comportamentului, identificarea cauzelor, sensului si motivatiilor;

explicarea modului in care fenomenele individuale produc fenomene macrosociale.

Daca ne propunem sa identificam populatii vulnerabile, trebuie sa identificam atat actiunile individuale, cat si pe cele colective care conduc la manifestarea vulnerabilitatii. Actiunile colective sunt rezultante ale agregarii actiunilor individuale, agregare privita ca insumare a acestora sau ca aparitie a unor actiuni diferite de cele individuale (de exemplu, cele perverse - al caror rezultat colectiv este invers celui urmarit; cele indezirabile - care pot fi pronosticate, dar nu sunt urmarite ; si cele neasteptate - care sunt imprevizibile).

incercarea de a explica sensurile sintagmei "vulnerabilitate sociala' din perspectiva laturii pragmatice de planificare si organizare a interventiei intalneste o serie de piedici:

a) vulnerabilitatea reprezinta o stare de potentialitate, de inca nemanifestare a unor factori care pot conduce la marginalizare sau alte fenomene conexe;

b)      vulnerabilitatea in sine caracterizeaza nu doar anumite populatii, ci fiecare persoana in parte raportata la unele repere exterioare;

c) stabilirea criteriilor dupa care se poate aprecia gradul de vulnerabilitate presupune o combinatie a factorilor individuali cu cei macrosociali;

d)      exista unele confuzii in utilizarea termenului pus in relatie cu unele fenomene care pot fi relativ usor sesizate : defavorizare, marginalizare si excludere sociala.

Consideram vulnerabilitate inapetenta indivizilor sau grupurilor de a actiona sau incapacitatea de adaptare a actiunilor la cerintele structurale ale sistemului social.

Pastrand liniile trasate de tipologia actiunilor a lui Boudon, in combinatie cu ideea ca vulnerabilitatea este o forma de pasivitate sociala, ajungem la urmatoarele tipuri:

1. vulnerabilitatea utilitarista - este situatia in care individul/grupul nu sesizeaza propriul interes sau actiunile pe care le intreprinde nu sunt adaptate acestuia;

2. vulnerabilitatea teleologica - este situatia generata fie de faptul ca mijloacele nu sunt adecvate atingerii scopului propus, fie de faptul ca scopul propus este inadecvat resurselor disponibile;

3. vulnerabilitatea axiologica - este situatia ce caracterizeaza individul/grupul care nu poate desfasura o actiune deoarece principiul normativ nu este adecvat credintelor proprii sau sistemul de valori personale nu este compatibil cu cel al sistemului societal;

4. vulnerabilitatea traditionala - este cazul in care individul/grupul actioneaza in virtutea obisnuintei sau starea de pasivitate sociala se transmite din cauza influentei mediului;

5. vulnerabilitatea cognitiva - este situatia in care se gaseste individul/grupul generata de inexistenta unei teorii eficiente sau de faptul ca individul nu crede intr-o teorie deja verificata.

Vulnerabilitatea este sesizabila prin unele comportamente specifice datorate factorilor precizati mai sus. Comportamentele caracteristice persoanelor vulnerabile sunt rezultatul definirii situatiei in care acestia se gasesc. "Orice comportament social se manifesta intr-un context structurat chiar de agentii umani' (Ungureanu, 1990, p. 126), iar sitsasiaa reprezinta tocmai acest context f&^stussa

Pentru a surprinde in mod real tipul de vulnerabilitate care afecteaza un individ, consideram foarte importanta sesizarea modului cum acesta isi defineste situatia in functie de valoarea sociala apreciata, de atitudinile fata de valorile sociale, de rezultatul asteptat si de procesul instrumental de insusire a acestui rezultat.

Asa cum considera W.I. Thomas (ctpud ibidem), "prin valoare sociala intelegem orice dat care are un continut empiric accesibil pentru membrii grupului social si o semnificatie care il face obiect al activitatii membrilor grupului'. Avand un continut empiric, valoarea poate fi observata si masurata, iar indivizii doresc sa aiba acces la ea. Ea este un rezultat al atribuirii subiective si, datorita acestui lucru, este relativa in functie de modul in care indivizii o obtin. De exemplu, un anumit aliment poate constitui o valoare diferita pentru subiecti din categorii sociale diferite, din zone diferite - painea este considerata aliment de baza in Romania, in timp ce, in tarile dezvoltate, consumul mare de paine este considerat un semn al saraciei. Pentru un om obisnuit, painea reprezinta doar un simplu aliment, pe cand pentru o persoana care traieste la limita subzistentei reprezinta un produs pe care rareori si-l permite.

in procesul definirii situatiei, un important rol il detin atitudinile. Acestea genereaza modul personal de a gandi pentru a actiona cu scopul obtinerii unei valori sociale. "Prin atitudine intelegem procesul constiintei individuale care determina o activitate reala sau posibila a individului in lumea sociala' {ibidem, p. 127), cu alte cuvinte, reprezinta nevoia de a obtine valoarea sociala. Sa consideram, de exemplu, ca alimentele reprezinta o valoare, ca si un mit sau alt rezultat al creatiei umane. Un subiect doreste sa obtina aceasta valoare (rezultatul asteptat) printr-un proces instrumental (munca depusa pentru un salariu). Persoanele defavorizate diminueaza rolul acestui proces (deci al muncii, fie din cauza conditiilor obiective - dificultatea de a obtine o slujba, fie din cauza conditiilor subiective - inapetenta pentru munca), incercand sa ajunga la rezultatul asteptat urmand alte cai, de obicei dependente de alte procese instrumentale desfasurate de ceilalti, de exemplu, cersitul, cererea de sprijin, furtul etc.

Procesul instrumental este traiectul intreprins de subiect pentru atingerea rezultatului asteptat, care poate fi identic pentru rezultate diferite sau poate fi diferit pentru obtinerea aceluiasi rezultat. Pentru obtinerea rezultatului asteptat, fiecare subiect defineste propria situatie si actioneaza conform motivelor proprii, construite in jurul atitudinii (dirijata de interes, de scop, de valori, obisnuinte sau de o teorie). Atitudinea inadecvata, rezultanta a unor discordante la nivelul interesului, al scopului, al valorilor, al obisnuintelor sau al teoriei, conduce la manifestarea unor comportamente dezavantajoase si ineficiente.

1) Vulnerabilitatea utilitarista este rezultatul inactiunii datorate subminarii propriului interes sau inadecvarii actiunilor la interesul personal. Lipsa interesului personal conduce individul spre o identificare cu socialul, la o pierdere a identitatii si a prestigiului social. Individul vulnerabil devine obiect al interesului celorlalti. Deseori, apeleaza la servicii sociale, considerand ca sprijinul acestor servicii i se cuvine pentru ca societatea nu-i ofera nici o sansa. Statul este vinovat de situatia sa si tot statul trebuie

sa-i rezolve problemele. Astfel, el transfera responsabilitatea unei entitati abstracte pe care o considera in masura sa-i apere interesele. Individul se pozitioneaza astfel in relatie cu statul intr-un raport inevitabil de inegalitate. Nimic nu are valoare daca nu vine din exterior. Interesul sau (cel de obtinere a ajutorului) este considerat un interes exterior; "statul trebuie sa ne ajute', "mai bine cer decat sa fur', "statul trebuie sa-mi dea de lucru' sunt expresii curente ale persoanelor vulnerabile care apeleaza la servicii sociale si exprima in mod clar modul in care acestea isi definesc situatia. Asteptarea unei interventii exterioare pentru rezolvarea problemelor personale face ca individul vulnerabil sa-si traseze coordonatele propriei situatii, coordonate ineficiente social care conduc la pasivitate. Asteptarea naste, totodata, inactiune si lipsa unei perspective pe termen lung.

intrebati "cum isi vad situatia dupa sase luni, de exemplu, in conditiile acordarii unui sprijin', clientii serviciilor sociale sunt incapabili de a-si construi un proiect al propriei schimbari: "nu stiu, o sa vad eu'. Lipsa interesului personal in construirea propriului plan de viitor ii conduce pe clienti la o perceptie denaturata a timpului. Concentrandu-se doar asupra zilei de maine, timpul se comprima, fiind constientizat doar timpul imediat. Pentru persoanele vulnerabile, sase luni e totuna cu un an sau doi.

2) Vulnerabilitatea teleologica este specifica persoanelor care isi propun un scop ce nu poate fi atins cu mijloacele disponibile sau celor care utilizeaza resursele proprii fara a ajunge la scopul propus. Relatia scop - mijloace directioneaza individul in actiunile sale. Rezultatul asteptat duce la o organizare sistematica a activitatii individului. Deseori, persoanele vulnerabile pervertesc scopurile actiunii, idealizand rolul mijoacelor. Mijloacele devin scopuri in sine pe care individul le urmareste in demersurile sale. Cererea de ajutor devine de cele mai multe ori un scop in sine si procesul instrumental este orientat de acesta. Sunt clienti care apeleaza in acelasi timp la diferite institutii pentru ajutor. De multe ori, ei obtin sprijin din directii diferite si deseori sprijinul primit este mai mare decat detine, de exemplu, o familie in care ambii parteneri lucreaza. Totusi, starea de vulnerabilitate a clientilor se mentine pentru ca sprijinul primit nu a conditionat nici o modificare in schimbarea definirii situatiei pe care acestia o realizeaza. Ba mai mult, starea de pasivitate sociala a clientilor face sa intareasca dependenta fata de serviciile primite, accentuand aceasta stare de vulnerabilitate. Uneori, starea de vulnerabilitate este mentinuta constient de catre clienti tocmai ca moneda de schimb in obtinerea ajutorului din partea institutiilor abilitate, fapt dovedit de nerecunoasterea primirii ajutorului. in practica sociala se intalnesc cazuri in care copiii din familii vulnerabile sunt considerati o sursa de venit (fie direct, prin alocatiile primite din partea statului sau din partea organizatiilor nonguverna-mentale, fie indirect, prin folosirea copiilor in obtinerea unor venituri - de exemplu, copiii de pe strada care cersesc).

Pe de o parte, persoana vulnerabila devine sclavul propriei neputinte deoarece scopul pe care si-l propune nu poate fi atins cu resursele pe care le detine. Urmarirea unui scop pe care nu-l poate atinge il determina pe individ sa sacrifice ceea ce detine in favoarea unei iluzii. Iluzia alimentata permanent naste insatisfactii si o data cu acestea apar nemultumirile si complexele datorate imposibilitatii de a ajunge la rezultatul asteptat.

Pe de alta parte, persoana devine vulnerabila atunci cand, avand o suma de resurse, nu are capacitatea de a le gestiona eficient. Chiar daca le detine, utilizarea acestora nu

face sa se ajunga la rezultatul asteptat. Cu aceleasi resurse, indivizi diferiti pot obtine rezultate diferite pentru ca procesul instrumental de organizare a activitatii este diferit, indepartarea de obiectivul propus, in conditiile unor resurse suficiente, conduce la nemultumiri generatoare de noi definiri ale situatiei in care individul se pozitioneaza intr-un context social defavorabil. Nu de putine ori, clientii serviciilor sociale nu constientizeaza resursele pe care le au, considerandu-le insuficiente pentru rezolvarea unei probleme. Experienta consilierii, in care clientii sunt ajutati sa vada ceea ce detin si sa reevalueze acest lucru, ajuta persoanele vulnerabile sa-si traseze noi linii de actiune prin implicarea in luarea unor decizii care le privesc. Implicarea si participarea la rezolvarea problemei sunt o cheie a reusitei la care asistentul social nu este decat un catalizator.

3) Vulnerabilitatea axiologica se intalneste la persoanele care actioneaza in virtutea unui principiu normativ incompatibil cu valorile campului in care actioneaza. Campul social¹ are propriile reguli, valori si norme. in fiecare camp exista numeroase institutii care controleaza ca fiecare agent sa-si respecte locul sau, adica distantele sociale (cf. Bourdieu, 1979, pp. 199-202). Individul trebuie sa actioneze conformandu-se acestora pentru a primi un maximum de gratificatie si un minimum de sanctiuni in conditiile constrangerii campului social de a mentine distantele sociale. O persoana devine vulnerabila atunci cand actiunile sale orientate axiologic contravin valorilor campului in care actioneaza. O alta situatie de ordin axiologic care genereaza vulnerabilitate este aceea in care individul actioneaza conform unui principiu normativ care nu se bucura de aprecierea sa. Este un principiu care nu a suferit un proces de internalizare si individul nu actioneaza ca si cum i-ar apartine. Este tipul actiunilor desfasurate de catre un agent care nu crede in ele si, de aceea, procesul instrumental de obtinere a rezultatului asteptat este dintru inceput compromis. Lipsa atasamentului fata de valoare conduce la nonimplicarea si nonparticiparea individului la propriile actiuni. Individul actioneaza pentru ca asa "trebuie', fara insa a transforma acest "trebuie' intr-un imperativ personal. Este o conditionare a socialului si, totodata, o constrangere. Constrangerea, in acest caz, este vazuta ca o incapacitate de a actiona liber, de a avea optiuni atat in procesul decizional, cat si in cel praxiologic.

Persoana vulnerabila apeleaza la servicii sociale pentru sprijin, dar conditionarile impuse de accesul la ajutor fac ca individul sa nu participe la rezolvarea propriei sale probleme. El "respecta' regulile nu din convingere, ci conjunctural, pentru a obtine sprijinul. Angajamentul declarat ramane doar la nivelul simplei afirmatii. Astfel, clientul se vede satisfacut de ceea ce a primit (datorita faptului ca scopul ultim era obtinerea ajutorului) si refuza sistematic ancorarea de un nou principiu normativ care sa-i modifice starea de vulnerabilitate. Aceasta se datoreaza faptului ca nu impartaseste noile principii de actiune, fie din cauza incapacitatii sale, fie din cauza presiunilor exterioare, intotdeauna va incerca sa abordeze un comportament de fatada cerut de asteptarile celorlalti, dar nu va incerca sa-si schimbe atitudinea in ceea ce-l priveste. Accepta in continuare pozitia omului neinteles si o afiseaza drept atu in obtinerea de asistenta.

1. Pierre Bourdieu defineste, in La Distinction, campul social ca un sistem specific de relatii obiective (alianta sau conflict) localizate in timp si spatiu, intre pozitii diferentiate, socialmente definite si instituite cu o mare independenta fata de existenta fizica a agentilor (camp religios, economic, politic, stiintific, artistic).

4) Vulnerabilitatea traditionala este generata de conditionarea permanenta a liabitusului (Bourdieu, 1979, p. 190) individului pe care nu-l poate depasi. Este cazul clientilor care provin din familii dezavantajate social, dezavantaj care se transmite de la a generatie la alta. Bourdieu considera habitusul un ansamblu de dispozitii de a actiona, percepe, simti intr-o maniera determinata. Aceste dispozitii sunt proprietati atat de interiorizate, incorporate incat ele devin noi insine, ele devin nedisociabile de fiinta noastra. Avem impresia ca suntem nascuti cu aceste dispozitii, aceste maniere de a actiona si reactiona; dar ele nu sunt innascute, in sensul ca nu sunt inscrise in genele noastre. Dimpotriva, dobandim calitatile fizice, intelectuale, morale care sunt in raport :u pozitia pe care o ocupam in sistemul social in functie de actiunea pedagogica sxercitata asupra noastra. Habitusul consta in toata experienta trecuta care este incorporata fiintei, in toata istoria personala sub forma de predispozitii de a face, spune, gandi, simti etc. Habitusul caracteristic unei persoane care provine dintr-o familie vulnerabila se reproduce si devine la randul sau principiul generator de practica sociala. Altfel spus, intreaga experienta a individului in cadrul familiei dezavantajate social va produce un habitus mai putin elaborat care va fi folosit de catre individ in experienta viitoare. Lipsa unei educatii si instruiri dezvoltate va constitui o obisnuinta pentru individ de a trai si actiona conform normelor si valorilor in care s-a dezvoltat. Aceasta face ca o persoana dintr-o familie situata social la baza piramidei sociale sa se comporte ca apartinand acestei categorii. in practica sociala intalnim permanent clienti ai serviciilor sociale provenind din familii dezavantajate, dezavantaj transmis de la o generatie la alta. Aceasta naste si incurajeaza dependenta fata de serviciile sociale pentru ca apelul la acele servicii a devenit o obisnuinta pentru familia respectiva.

O alta categorie de persoane vulnerabile traditional este cea a persoanelor care se caracterizeaza prin faptul ca au un habitus mai elaborat (fiindca provin dintr-o categorie sociala mai bine pozitionata social), dar ajung intr-un mediu social cu conditii precare in urma unor experiente. Astfel, se produc disensiuni intre habitusul pe care individul il detine si posibilitatile pe care i le ofera mediul (de exemplu, un tanar dintr-o familie buna care a fugit de acasa si locuieste in strada, integrandu-se in grupul "copiilor strazii' ; un batran intelectual care a ajuns in strada, neavand sprijin din partea familiei sau a comunitatii). Integrarea intr-o noua categorie sociala mai prost valorizata social genereaza vulnerabilitate tocmai din cauza nevoii de apartenenta la grup, grup care constrange individul sa-si modifice valorile proprii.

in experienta asistentilor sociali sunt nenumarate exemple de persoane care au cerut sprijin datorita influentei mediului. Si aceasta chiar daca situatia nu impunea in mod obligatoriu un sprijin material; de exemplu, faptul ca persoana locuieste intr-un cartier mai sarac si cativa vecini sunt beneficiari ai unui asemenea tip de sprijin o determina sa apeleze pentru a obtine acest sprijin. Este un gest care are ca scop suplimentarea resurselor familiale si, in acelasi timp, un semn al solidaritatii sociale. in prezenta mai multor persoane care cer ajutor, persoana care nu cere acest lucru este vazuta ca si cum nu ar apartine grupului respectiv. De aceea, ca modalitate de protectie, persoana cere ajutor tocmai ca sa se identifice cu valorile pe care le impartasesc ceilalti.

5) Vulnerabilitatea cognitiva caracterizeaza persoanele care nu actioneaza conform unei teorii eficiente sau actioneaza conform unei teorii in care nu cred. Aplicarea unei teorii ineficiente conduce la consecinte nedorite, atat pentru individ, cat si pentru comunitate. Ideile si principiile dupa care ne conducem ne ghideaza intreaga viata.

Aceste teorii sunt rezultatul experientei, al valorificarii acestei experiente si al verificarii teoriilor deja existente. intreaga experienta sociala este incorporata in "teorii' dupa care ne conducem, constituind un punct de stabilitate. Multi clienti ai serviciilor sociale se conduc dupa teorii inadaptate conditiilor actuale. Dependenta fata de altii este alimentata de o teorie (mai ales cea de dependenta fata de stat). Deseori, clientii invoca sprijinul statului ca pe o obligatie fundamentala, fara a discerne rolul individului in construirea propriei vieti. Este viziunea prin care statul este dator, iar cetateanul nu are nici o obligatie. Transferand in mod absolut responsabilitatea unei alte entitati, individul asteapta o modificare a situatiei sale printr-o interventie exterioara. Fuga de responsabilitate transforma individul dintr-o persoana activa intr-o simpla existenta pierduta in universul social. Neasumandu-si responsabilitati sociale, el nu poate indeplini anumite roluri sociale. De aceea, va cauta intotdeauna pozitii marginale cu o solicitare minima din partea socialului. Nu va cauta sa evidentieze propria existenta, ci va incerca permanent sa-si dilueze existenta, traind uneori chiar la nivelul subzistentei. O alta categorie a vulnerabilitatii cognitive este cea generata de actiuni conform unor teorii verificate, dar in care agentul nu crede. De multe ori, persoanele vulnerabile care apeleaza la un sprijin material din partea comunitatii refuza sistematic sprijinul pentru a-si gasi un loc de munca. Unii considera, fara a verifica acest lucru, ca in conditiile actuale este imposibil sa-ti gasesti un loc de munca. Pentru majoritatea clientilor permanenti ai serviciilor sociale, acest mod de a gandi a devenit un stereotip. Prezentarea permanenta in mass-media a situatiei dezastruoase a economiei romanesti, a ratei ridicate de somaj conduce persoana vulnerabila care nu are loc de munca la a aplica aceasta teorie la propria-i situatie. "Este imposibil sa-ti gasesti de lucru', declara aceasta, fara a incerca totusi sa caute. intrebata "unde si-a cautat', raspunsul este mereu acelasi: "nu caut pentru ca nu gasesc'.

Aceste tipuri de vulnerabilitate caracterizeaza clientii serviciilor sociale, iar pentru o interventie adecvata consideram ca trebuie urmarite toate elementele care ne conduc la identificarea tipului dominant de vulnerabilitate.

2. Dependenta si vulnerabilitatea sociala

Barker (1995, p. 97) defineste dependenta drept starea unei persoane care se bazeaza pe alt individ sau lucru pentru existenta sau suport. Bourgeois si Nizet (1995) definesc dependenta in relatie cu puterea; astfel, autorii considera ca "A poate sa exercite putere fata de B in masura in care B este dependent de A, mai precis, in masura in care A gestioneaza unele resurse necesare lui B pentru atingerea unor obiective'. Definitia implicita a dependentei data de cei doi autori presupune o abordare instrumentala, deoarece porneste de la ideea ca individul are o serie de nevoi, iar aceste nevoi sunt satisfacute prin intermediul obtinerii unor resurse. Obtinerea resurselor este privita drept mijloc pentru individ in vederea satisfacerii acestor nevoi, iar aceste nevoi reprezinta scopuri pentru individ. Dependenta este o stare a unei persoane sau unor grupuri de persoane vulnerabile. Starea de dependenta se manifesta fata de o persoana sau un lucru pentru satisfacerea unor nevoi.

Vulnerabilitatea poate naste dependenta. Cererea de sprijin pe care o face clientul catre serviciile sociale este un semn al vulnerabilitatii. O data accesat serviciul, exista

pericolul ca persoana vulnerabila sa devina dependenta de acesta. Din acest punct de vedere, interventia asistentului social se orienteaza pe doua planuri: cel al depasirii gradului de vulnerabilitate si cel al prevenirii aparitiei starii de dependenta. Este adevarat ca strategiile sunt diferite si uneori este imposibil de eliminat aceasta stare de dependenta. Alteori, chiar starea initiala de dependenta este folosita pentru a obtine un angajament mai puternic din partea clientului. Dupa aceasta etapa, asistentul social actioneaza pentru diminuarea acestei dependente.

2.1. Schimbarea sociala si dezvoltarea sociala

Schimbarea sociala, in viziunea lui Helen Perlman, inseamna o "modificare, o variatie, o deplasare in natura sau in directia unei structuri sau a unui proces' (apud De Robertis, 1987, p. 83). Dezvoltarea, in conceptia aceleiasi autoare, inseamna "o schimbare continua in timp' (ibidem).

Schimbarea poate fi o modificare brusca, rapida, uneori neasteptata. Dezvoltarea este o modificare lenta. Relativismul conceptului de schimbare, deoarece implica anumite elemente legate de timp, de variatie, necesita de fiecare data o explicitare in cadrul situatiei pe care dorim sa o schimbam. Explicitarea schimbarii inseamna de fapt asteptarile fata de situatia existenta, ceea ce se doreste a se schimba, de ce se doreste schimbarea. Delimitarea conceptuala si explicarea particulara a schimbarii sunt conditionate de masurarea "cantitativa' si "calitativa' a starilor succesive ale situatiei. Nu putem sa ne dam seama de schimbare daca nu exista un proces de comparatie a diferitelor stadii de evolutie a unei anumite stari. De aceea, in situatia in care dorim sa observam modul in care s-a schimbat situatia unui individ sau a unei categorii de indivizi vulnerabili, nu facem altceva decat sa comparam situatia lor in diferite momente (inainte de interventia asistentului social si dupa interventia acestuia). Pentru sesizarea schimbarii este absolut necesara evaluarea initiala a situatiei. Aceasta activitate reprezinta unul dintre punctele-cheie ale reusitei schimbarii, pentru ca interventia se bazeaza pe ceea ce prezinta situatia la un moment dat.

in realitatea romaneasca actuala s-au identificat nenumarate esecuri in stabilirea si aplicarea unor politici coerente si eficiente. Aceasta nu s-a.datorat lipsei de interes, ci in primul rand ocolirii stadiului de evaluare initiala a situatiei. Nimeni nu poate explica o problema sociala si nu poate interveni pentru o schimbare pozitiva daca nu intelege foarte precis situatia existenta. insusi managementul a facut pasi importanti in aceasta directie, incurajand aparitia si dezvoltarea unor noi orientari, dintre care amintim managementul strategic, managementul schimbarii, managementul programelor. Aceasta inseamna ca schimbarea nu poate fi privita doar ca un fenomen natural, ci ca un proces care poate fi initiat, controlat si dirijat de catre om. Din acest punct de vedere, nereusitele modificarilor din societatea romaneasca pot fi atribuite modului in care a fost vazuta schimbarea. Multe dintre deciziile politice care s-au luat dupa 1989 nu au urmarit decat realizarea unor schimbari. Or, in situatia actuala este nevoie de planuri de dezvoltare care inseamna, dincolo de schimbare, obiective care trebuie atinse. Schimbarea, prin definitie, inseamna, in fond, inlocuirea unui lucru cu altul, a unui sistem cu altul. Dezvoltarea cere, de fapt, o proiectare a schimbarii in directia dorita, iar aceasta directie este dictata de obiectivele propuse pentru imbunatatirea situatiei membrilor societatii.

3. Tipurile de interventie sociala

Vulnerabilitatea sociala conduce la fenomene sociale conexe cum ar fi marginalizarea, excluderea sociala si stigmatizarea. Toate acestea fac ca persoanele respective sa fie situate pe pozitii marginale. Acest lucru este dezavantajos pentru indivizi si disfunctional pentru sistemul social. Resursele neutilizate ale sistemului social devin surse de aparitie a unor fenomene disfunctionale.

Interventia sociala poate fi exprimata in termeni de putere, influenta si autoritate. Interventia presupune existenta a doua elemente :

a) pe de o parte, cel care desfasoara interventia (in cazul nostru, asistentul social);

b)      pe de alta parte, cel care suporta interventia (in acest caz, clientul asistentei sociale, care poate fi individul, grupul sau comunitatea).

Interventia reprezinta o actiune din partea unui actor social care actioneaza si influenteaza sistemul altui actor social. intotdeauna, interventia presupune existenta si manifestarea agentului interventiei asupra mediului de interventie.

Agentul interventiei, pentru a avea influenta asupra mediului, trebuie sa posede o serie de resurse de care clientul are nevoie (fie resurse informationale, fie resurse materiale), posibilitati reale de obtinere a legitimitatii din partea clientului in ceea ce priveste actiunile sale menite sa realizeze o interventie la nivelul clientului si al relatiilor acestuia cu mediul.

Mediul de interventie poate fi reprezentat de client (incluzand toate caracteristicile si resursele clientului), de mediu (familial, social, institutional - abordare care considera clientul un sistem alcatuit din ansamblul relatiilor pe care le intretine cu mediul). Astfel, specialistul intervine asupra clientului considerat entitate singulara si asupra mediului acestuia (familie, grup, comunitate).

Interventia poate fi intreprinsa prin doua strategii:

strategia presiunii, care se manifesta sub forma unei amenintari atunci cand un actor social il determina pe altul sa faca un lucru impotriva vointei sale;

strategia legitimitatii, atunci cand un actor social determina alt actor social sa-si schimbe vointa, facandu-l sa accepte sau sa adere la ceea ce vrea primul.

Interventia este vazuta in acest caz doar ca instituire a unui raport de dominare in care un actor social incearca sa-l determine pe altul sa actioneze.

in cazul strategiei presiunii, este vorba despre un raport de influenta datorat dependentei. Aceasta se manifesta prin faptul ca "un actor social poseda unele lucruri pe care celalalt le doreste sau de care are nevoie' (Pfeffer, 1981, p. 99). De obicei, sunt utilizate doua mecanisme de presiune (Bourgeois, Nizet, 1995, p. 34):

a) in situatia in care A controleaza o singura resursa de care B are nevoie pentru a-ti realiza obiectivele, A incearca, prin folosirea amenintarii, sa-l determine pe B sa faca lucruri impotriva vointei sale;

b)      in situatia in care A controleaza un obstacol pe care B trebuie sa-l evite daca doreste sa-si atinga obiectivele, B va fi, de asemenea, determinat sa faca lucruri impotriva vointei sale.

Cea de-a doua strategie are ca fundament legitimitatea, care reprezinta conformarea perceputa la norme sociale acceptate ca pozitive. Astfel, "un comportament, o opinie, o decizie sunt legitime pentru un actor social daca ele sunt percepute de el ca fiind in conformitate cu normele sociale pe care le considera pozitive' (ibidem, p. 35).

O situatie este definita de relatia care exista intre un individ si ceilalti indivizi, intre individ si institutii, valori, norme si habitudini. Interventia presupune implicarea unor factori externi pentru modificarea situatiei date, factori care pot actiona la nivelul individului, al grupului, al structurii, la nivelul normelor si al valorilor. Interventia presupune manipularea conditiilor de manifestare a situatiei, modificarea unor elemente definitorii pentru situatia data. Unii autori identifica urmatoarele forme de interventie: a) interventiile personalizate; b) interventia structurala; c) dezvoltarea sociala locala ; d) interventia Ia nivelul mediului de origine (Miftode, 1999, p. 167).

Interventia personalizata are drept obiectiv modificarea situatiei clientului prin actiuni exterioare la nivelul individului. Aceste actiuni sunt concepute astfel incat sa se obtina cel mai mare grad de participare a clientului la propria sa schimbare. Depasirea starii de vulnerabilitate presupune :

a) identificarea tipului dominant de vulnerabilitate a persoanei;

b)      stabilirea contractului intre specialist si client;

c) stimularea clientului pentru clarificarea propriului interes si motivarea actiunii pentru urmarirea acestui interes;

d)      acordarea sprijinului pentru evaluarea realista a mijloacelor disponibile ale clientului si pentru trasarea unui traiect in atingerea obiectivelor pe care si le propune;

e) sprijinirea clientului pentru adaptarea propriului principiu normativ la cele recunoscute social;

f) acompanierea clientului in a depasi propriile obisnuinte ineficiente social;

g)      stimularea clientului pentru realizarea unei definiri proprii a situatiei intr-o maniera care sa diminueze pozitionarea sa defavorizata.

Interventia structurala presupune actiunea asupra structurii careia ii apartine clientul. Fiecare client se gaseste pe o anumita pozitie in structura sociala. Caracteristica dominanta a clientilor serviciilor sociale este aceea ca se gasesc in pozitii sociale defavorizate. Interventia structurala urmareste modificarea acestor structuri prin crearea conditiilor de acces la pozitii mai bine apreciate social.

Interventia sistemica isi are la baza ideile teoriei sistemelor. Conform acestei teorii, un sistem este definit ca un ansamblu de elemente interdependente si intre care exista interactiuni. Aceste elemente sunt organizate si formeaza o totalitate ireductibila la suma elementelor constitutive. Daca elementele sunt puternic interdependente, vorbim de sisteme puternic organizate (asa cum este sistemul familial); daca elementele sunt relativ independente, vorbim de sisteme slab organizate (asa cum este o comunitate). Interventia sistemica inseamna manifestarea unei forte exterioare sau interioare sistemului (de exemplu, actiunea asistentului social) care are drept scop echilibrarea sistemului. O caracteristica importanta a sistemului este tendinta spre mentinerea echilibrului. in momentul in care actioneaza o forta exterioara sau interioara sistemului, se produce un dezechilibru, o ruptura, iar sistemul reactioneaza pentru a-si restabili echilibrul. Restabilirea echilibrului existent inaintea oricarei interventii inseamna

atingerea vechilor parametri (de exemplu, in cadrul unei familii, unul dintre soti isi pierde locul de munca - aparitia dezechilibrului -, dar, la interventia specializata a asistentului social, sotul isi gaseste din nou un loc de munca - restabilirea vechiului echilibru). Acest tip de echilibru se numeste echilibru stabil. Sunt insa situatii in care nu mai este posibila restabilirea vechiului echilibru al sistemului, deoarece modificarile intervenite in cadrul sau sunt ireparabile (de exemplu, decesul unui sot). in acest caz, interventia asistentului social are rolul de a stabili un echilibru care este, de aceasta data, un echilibru dinamic. Din acest punct de vedere, asistentul social poate fi privit ca un catalizator: intervine in momentul aparitiei unui dezechilibru, actioneaza pentru sistem, dupa care, o data cu stabilirea unui echilibru, iese din sistem. Cele doua tipuri de interventie au scopuri diferite. in cazul refacerii echilibrului stabil, asistentul social intervine pentru inlaturarea cauzei care a dus la aparitia dezechilibrului. Echilibrul dinamic poate fi restabilit prin interventia asistentului social asupra efectelor pe care le are manifestarea cauzei (in exemplul dat, decesul unuia dintre parteneri este ireversibil, de aceea, asistentul social va interveni pentru diminuarea efectelor pe care le are aceasta pierdere).

Dezvoltarea sociala locala implica interventia de tip comunitar. Astfel, agentii sociali pun in comun resurse pentru a atinge obiective comunitare. Este o noua filosofie de abordare a problemelor sociale, probleme care trebuie rezolvate prin responsa-bilizarea comunitatii. Problema nu mai este vazuta doar ca o problema a individului, ci a intregului complex social caruia ii apartine. Dezvoltarea sociala locala reprezinta un proces lent, de durata, care se obtine prin implicarea membrilor comunitatii si a institutiilor puse in slujba cetateanului.

Interventia la nivelul mediului de origine urmareste activarea retelei de sprijin a familiei largite sau a mediului social din care provine clientul. Acest lucru este destul de dificil in cazul unei persoane vulnerabile traditional. Aceasta se datoreaza vulnerabilitatii transmise din generatie in generatie si, din punctul de vedere al habitusului, este practic imposibila modificarea. Ceea ce poate duce la diminuarea acestui tip de vulnerabilitate este interventia care rupe clientul de obisnuintele sale, situandu-l intr-un mediu social diferit de cel de origine (de exemplu, centrul maternal care asigura gazduire si asistenta tinerelor mame pentru o perioada determinata - de obicei sase luni -, timp in care mama este ajutata sa devina independenta).

Interventia participativa, interventia actuala in serviciile sociale, urmareste diminuarea distantelor sociale prin construirea/reconstruirea unor noi relatii sociale bazate pe participare. Persoana vulnerabila prezinta tendinta de a se izola, de a se automarginaliza prin trasarea unor noi frontiere, a unor noi limite, pe care apoi nu le poate depasi singura. Altfel spus, persoana vulnerabila isi construieste propriile obstacole pe care le "consolideaza' in practica sociala prin refuzul de a adera la valorile, normele, principiile recunoscute ca valide de mediul social. Agentul interventiei, in cazul nostru asistentul social, incearca sa reintegreze clientul serviciilor sociale in sistemul social, folosind metode si tehnici care diminueaza distantele sociale. El urmareste motivarea clientului in a participa la noi relatii sociale care se construiesc in grupurile de suport, de exemplu, formate din indivizi cu aceeasi problema, indiferent de caracteristicile personale si statusul social. Agregarea indivizilor in functie de problema creeaza premisele participarii si implicarii pentru rezolvarea problemei. Indivizii participanti isi dau seama ca nu sunt singuri, ca aceeasi problema o au si altii. imi aduc aminte ca,

in urma cu trei ani, parintii copiilor seropozitivi erau izolati, atat din cauza constrangerilor din partea comunitatii, cat si ca efect al unui act voluntar. Distantele sociale existente intre fiecare parinte si comunitate erau foarte mari, date fiind lipsa de comunicare si ignoranta comunitatii. Asteptarea parintilor de a se produce de la sine o modificare in mentalitatea comunitatii a fost o experienta tragica, dureroasa, fara rezultat. Cu timpul, s-au format grupuri de suport, parintii s-au cunoscut intre ei si au realizat ca au aceleasi probleme (stigmatizare din partea comunitatii, refuzul cadrelor didactice si al copiilor din scoala de a sta in preajma copiilor seropozitivi, refuzul autoritatilor de a recunoaste existenta acestei probleme in comunitate, refuzul vecinilor de a pastra relatiile cu parintii si copiii seropozitivi, refuzul anumitor medici de a oferi asistenta medicala etc). intalnirile periodice la care au participat acesti parinti au marcat un proces benefic si s-au stabilit noi relatii sociale. Dupa doi ani, au realizat ca asteptarile dorite nu puteau veni din partea mediului si, pentru a influenta si accelera aceste schimbari, s-au constituit in asociatii ale parintilor. Astfel, au dobandit un nou statut, o noua imagine de sine, devenind o entitate care se doreste integrata in comunitate. Acest mod de cristalizare a societatii civile a fost, pentru toti parintii, o cale eficienta de a se face ascultati, de a se reintegra in societate, dar intr-un raport diferit. Fiecare nu se reprezinta pe sine, ci asociatia de parinti. Astfel, prin participare, au fost reduse distantele sociale care pareau de netrecut si au devenit purtatori de cuvant ai problemei care i-a unit.

Interventia planificata urmareste realizarea unui plan de catre asistentul social impreuna cu clientul. Acest mod de interventie se pliaza pe valorile persoanei vulnerabile si/sau marginalizate care percepe situatia in care se afla ca un efect al necesitatii. Asistentul social urmareste sa schimbe aceasta atitudine, promovand o viziune care explica aparitia situatiei respective ca pe o intamplare. Vazuta ca efect al necesitatii, problema este perceputa de client ca un dat caruia trebuie sa i se conformeze, iar orice incercare de a depasi aceasta situatie este sortita esecului. Cramponarea intr-o explicatie fatalista distruge initiativa clientului de a depasi situatia. Uneori, aceasta interpretare fatalista este folosita de catre client tocmai pentru a sublinia caracterul unic al celor intamplate, pentru a scoate in evidenta propria situatie si a impresiona pentru a primi sprijinul. Asistentul social sprijina clientul sa inteleaga ca evenimentele care au dus la aparitia problemei sunt intamplatoare si acestea pot fi depasite printr-o serie de activitati planificate. Prin evaluarea situatiei clientului se identifica unele resurse latente ale sale care pot fi revalorizate si valorificate. Astfel, clientul este sprijinit sa-si construiasca propriul plan pentru depasirea situatiei.

Interventia oportunista are rolul de a construi impreuna cu clientul o imagine reala, ade6vata a sanselor pe care acesta le are. Ea urmareste crearea cadrului pentru egalizarea sanselor clientului sau chiar pentru maximizarea acestora. Asistentul social intervine atat asupra mediului pentru a diminua efectele discriminarii si marginalizarii, cat si in pregatirea clientului pentru a sesiza si construi propriile oportunitati. Clientul serviciilor sociale are permanent imaginea unei predestinari in ceea ce priveste accesul si manifestarea propriilor posibilitati. Marginalizarea inseamna, inevitabil, intrarea pe un drum fara intoarcere, un drum pe care apar mereu probleme ce par de netrecut. Aceasta duce la pasivitate si resemnare. in momentul in care clientul este beneficiarul unei asemenea interventii, se produc modificari ale modului de percepere a mediului si a sinelui. Oportunitatea se construieste la interactiunea dintre mediu si individ, introducand o atitudine dinamica in ceea ce priveste modul in care individul poate modifica

mediul si, totodata, se poate adapta la ceea ce-i ofera acesta. Asistentul social ii dezvaluie clientului posibilitatile pe care i le ofera mediul si modul in care le poate fructifica in interesul personal.

Interventia globala este o interventie care pune accentul pe rezolvarea problemelor clientului. Aparitia unei probleme genereaza altele. Asistentul social sprijina clientul pentru rezolvarea intregului registru de probleme. Acest tip de interventie este mai rar intalnit deoarece implica o participare a asistentului social pe mai multe domenii sau campuri sociale. Ea poate avea rezultate atunci cand interventia este conceputa ca o modalitate de educare, modificare a modului de a gandi al clientului.

in interventia partiala, asistentul social intervine pentru rezolvarea unei anumite probleme cu care se confrunta clientul. in aceasta situatie, asistentul social realizeaza impreuna cu clientul o selectie a problemelor cu care acesta se confrunta, stabilind de comun acord prioritatile pentru rezolvarea lor. in acest caz, asistentul social acompaniaza clientul in rezolvarea unui registru mai redus de probleme.

Toate aceste tipuri de interventie vizeaza, in primul rand, o modificare a modului de a gandi si actiona al persoanelor vulnerabile. Problemele fiecarui actor social se plaseaza intr-un context care are anumite coordonate. Interventia presupune actiuni convergente ce urmaresc schimbarea contextului in care se afla persoana vulnerabila, a naturii conditionarilor exterioare sau, daca acest lucru nu este posibil, plasarea actorului social intr-un alt context pe care-l poate manipula.

Bibliografie selectiva

Barker, Robert L., The Social Work Dictionary, NASW Press, 1995.

Boudon, Raymond, Tratat de sociologie, Editura Humanitas, Bucuresti, 1997.

Bourdieu, Pierre, La Distinction, Les Editions de Minuit, Paris, 1979.

Bourgeois, E.; Nizet, J., Pression et legitimation, PUF, Paris, 1995.

De Robertis, Cristina, Methodologie de l'intervention en travail social, Centurion, Paris, 1987.

Miftode, Vasile, Fundamente ale asistentei sociale, Editura Eminescu, Bucuresti, 1999.

Pfeffer, J., Power in Organisations, Pitman Publishing, Inc., Massachusetts, 1981.

Ungureanu, Ion, Paradigme ale cunoasterii societatii, Editura Humanitas, Bucuresti, 1990.