Situatia protectiei sociale in Uniunea Europeana

Situatia protectiei sociale in Uniunea Europeana

1 Principii europene in domeniul protectiei sociale si in domeniul muncii

Inca de la inceputul crearii Pietei Interne comunitare s-a resimtit importanta dimensiunii sociale a acesteia. Ea nu consta doar in libertatea de miscare a oamenilor, bunurilor, serviciilor si a capitalului, ci si in orice alt element care ajuta la cresterea bunastarii cetatenilor Uniunii Europene si in special a persoanelor care muncesc in interiorul ei. Constructia unei Europe puternice si dinamice se bazeaza tot atat de mult pe recunoasterea unui "fundament" al drepturilor sociale. In acest sens, normele comunitare reglementeaza in mod amanuntit, aspectele referitoare la conditiile de munca, cum sunt: securitatea lucratorilor, salariile si durata de munca, relatiile de munca etc.

Principiile sunt :

- Principiul platii egale pentru munca egala. Reglementat in art. 119 din Tratatul de la Roma. Titlul 3 al celei de a 3-a parte a Tratatului dde la Roma art. 117 - 128 poarta denumirea de "Politica Sociala". El contine dispozitii apropriate legislatiilor, egalitatea sexelor si Fondul Social European.

- Principiul egalitatii de tratament intre barbati si femei. Reglementat de catre Directiva 76/2007/CEE, aceasta directiva pune in aplicare principiul egalitatii de tratament intre barbati si femei in ceea ce priveste accesul la angajare, la formareasi promovarea profesionala si conditiile de munca, de asemenea stabileste obligatia statelor membre de a transpune in legislatiile lor nationale dispozitiile amintite

- Principiul tratamentul egal in materia securitatii sociale. Acest principiu este reglementat de Directiva 79/7/CEE privind implementarea progresiva a egalitatii de tratament intre barbati si femei in domeniul securitatii sociale a reprezentat extinderea principiului egalitatii de tratament intr-un nou domeniu, cel al securitatii sociale. Se aplica in urmatoarele cazuri: regimurile legale de protectie sociala in caz de boala, invadilitate, batranete, accidente de munca sau boli profesionale si somaj; ajutoare sociale menite sa suplimenteze pe primele.

- Principiul egalitatii de tratament in sistemul de pensii. Reglementat de Directiva 86/378/CEE. Aceasta directiva se aplica sistemelor profesionale cu scopul sa ofere lucratorilor beneficii suplimentare celor oferite de sistemele legale de securitate sociala.

- Principiul tratamentul egal intre persoane indiferent de originea etnica sau rasiala. Directiva Consiliului 2000/43/EC privind implementarea principiului tratamentului egal intre persoane indiferent de originea etnica sau rasiala are in vedere eliminarea discriminarii directe sau a celei indirecte.

Art. 3 al Directivei 2000/43/EC enumera domeniile care sunt vizate in mod special si anume conditiile de angajare si munca, accesul la pregatirea profesionala, protectia sociala, avantajele sociale, accesul la bunuri si servicii care sunt de folosinta publica.

Considerandu-se ca discriminarea bazata pe religie sau convingeri, handicap, varsta sau orientare sexuala poate compromite realizarea obiectivelor prevazute in tratatele comunitare si in mod special a unui nivel de ocupare si de protectie sociala ridicata, precum si ameliorarea nivelului calitatii vietii, al coeziunii economice si sociale, al solidaritatii si liberei circulatii a persoanelor, s-a simtit necesitatea asigurarii cadrului general care sa elimine orice discriminare directa sau indirecta intemeiata pe aceste criterii.

2 Legislatia europeana cu privire la protectia sociala

Legislatia europeana cu privire la protectia sociala este formata din :

- Directiva 92/85/CEE, care se refera la necesitatea introducerii masurilor de incurajare a sanatatii si securitatii in munca a femeilor gravide si lucratoarelor care au nascut recent sau care alapteaza;

- Directiva 2002/73/CE a Parlamentului European si a Consiliului care modifica Directiva 76/207/CEE privind punerea in aplicare a principiului egalitatii de tratament intre barbati si femei in ceea ce priveste accesul la locurile de munca, la formarea si la promovarea profesionala si la conditiile de munca;

- Directiva 96/97/CE din 20 decembrie 1996, ce modifica Directiva 86/378/CEE privind aplicarea principiului egalitatii de tratament intre barbati si femei in regimurile profesionale de securitate sociala;

- Directiva 92/85/CEE privind punerea in aplicare a masurilor vizand promovarea, imbunatatirea securitatii si sanatatii in munca a lucratoarelor gravide, lauze sau care alapteaza, prevede protectia femeilor angajate, in curs de calificare sau in perioada de ucenicie si care sunt, in acelasi timp, insarcinate, au nascut recent sau alapteaza si au adus starea lor la cunostiinta patronului;

- Directiva 94/34/CE referitoare la acordul cadru privind concediul parental incheiat intre UNICE, CEEP si CES;

- Directiva Consiliului 97/80/CE, din 15 decembrie 1997, privind aducerea dovezii in cazurile de discriminare bazate pe sex;

- Directiva Consiliului 2000/43/EC privind implementarea principiului tratamentului egal intre persoane indiferent de originea etnica sau rasiala;

- Directiva Consiliului 91/383/CEE din 1991 care completeaza masurile ce privesc ameliorarea securitatii si sanatatii in munca a lucratorilor avand un raport de munca cu durata determinata sau un raport de munca intermediar;

- Directiva Consiliului 93/104/CE din anul 1993 privind anumite aspecte ale organizarii timpului de munca;

- Directiva 96/71/CE a Parlamentului European si a Consiliului din anul 1996 privind detasarea lucratorilor efectuata in cadrul unei prestari de servicii;

- Directiva 97/81/CE a Consiliului din anul 1997 privind acordul - cadru asupra muncii cu timp partial incheiat intre Uniunea Confederatiilor din Industrie si a Angajatorilor din Europa, Confederatia Europeana a Sindicatelor si Centrul European al Intreprinderilor cu participare Publica;

- Directiva 1999/70/CE din anul 1999 privind acordul cadru CES, UNICE si CEEP asupra muncii cu durata determinata;

- Directiva Consiliului 91/533/CEE referitoare la obligatia patronului de a informa lucratorul asupra conditiilor aplicabile contractului sau raportului de munca;

- Directiva 2002/14/CE a Pralamentului European si a Consiliului care stabileste un cadru general relativ la informarea si consultarea lucratorilor in Comunitatea Europeana;

- Directiva Consiliului 94/45/CE privind instituirea unui comitet european de intreprindere sau a unei proceduri in intreprinderi de dimensiune comunitara in vederea informarii si consultarii lucratorilor;

- Directiva Consiliului 94/33/CE referitoare la protectia tinerilor in munca;

- Directiva Consiliului 98/59/CE privind armonizarea legislatiilor statelor membre referitoare la concedierile colective;

- Directiva 2001/23/CE a Consiliului privind aproprierea legislatiilor statelor membre relative la mentinerea drepturilor lucratorilor in cazul transferurilor intreprinderilor, stabilimentelor sau partilor de intreprinderi sau stabilimente;

3 Institutii implicate in protectia sociala

Perioada de timp, trecuta de la semnarea Tratatului de la Roma concomitent cu reconstructia Europei unite, a determinat crearea unui sistem institutional si legislativ complex, aflat in continua transformare.

Institutiile Europene , abilitate sa creeze si sa aplice sistemul legislativ european, sunt:

Consiliul de Ministri, cu sediul la Bruxelles;

Comisia Europeana, cu sediul la Bruxelles;

Curtea Europeana de Justitie, cu sediul la Luxemburg;

Parlamentul European, cu sediul la Strasbourg;

Comitetul Economic si Social, cu sediul la Bruxelles;

Comitetul Regiunilor, cu sediul la Bruxelles;

Consiliul de Ministri (CM.) este organismul care ia decizii referitoare la legile ce trebuie aplicate in Uniunea Europeana. Se compune din ministri reprezentand toate statele membre. Principala activitate a CM. este sa delibereze asupra propunerile Comisiei si sa decida politica de urmat.

Comisia Europeana (CE.) este, cea care, din punct de vedere formal, initiaza si implementeaza legislatia europeana. Componenta Comisiei - 29 membri, inclusiv presedintele - se stabileste prin numiri politice, din partea statelor membre, dar acest lucru nu impiedica CE. sa functioneze, ca un "serviciu public' al Uniunii, adica independent de interesele nationale. Rolul sau, este de a sfatui C.M., de a formula initiative legislative, in domeniul dreptului european, de a monitoriza respectarea tratatelor si de a administra politicile comune.

In responsabilitatea sa, intra:

Relatii industriale si dialog social;

Ocuparea fortei de munca;

Securitatea sociala;

Protectie sociala si conditii de viata;

Fondul Social European;

Sanatate si protectia muncii.

Curtea Europeana de Justitie (CE.J.) vegheaza asupra respectarii tratatelor si legislatiei de aplicare. Curtea de Justitie numara 27 judecatori si 8 avocati generali. Judecatorii si avocatii generali sunt numiti de guvernele statelor membre de comun acord, pentru un mandat de sase ani, cu posibilitatea de reinnoire. Ei sunt alesi din randul juristilor de o incontestabila independenta si competenta profesionala. Judecatorii il aleg din randul lor pe Presedintele Curtii pentru un mandat de trei ani ce poate fi reinnoit.

Principalele sarcini sunt:

Sa asigure compatibilitatea actelor legislative, adoptate de C.M., Comisie si guvernele nationale cu dreprul european;      

Sa interpreteze dreptul european, astfel incat, sa existe garantia aplicarii sale uniforme.

Parlamentul European (P.E.) este un organism, care se constituie pe baza alegerilor directe, ce au loc, la fiecare cinci ani. Locurile sunt distribuite, intre tarile membre, in functie de numarul populatiei, iar membrii Parlamentului, se asociaza pe familii politice, formand grupuri care lucreaza in stranse relatii cu Comisia. Atributiile Parlamentului, se limiteaza la buget si la supervizare. El nu poate initia legi, dar poate dezbate o problema si solicita Comisiei, sa raspunda la intrebari. Prin refuzul de a formula o pozitie, in legatura cu o propunere a Comisiei, Parlamentul poate impiedica implementarea acele propuneri, de catre Consiliul de Administratie.

Comitetul Regiunilor (C.R.) a fost instituit prin Tratatul de la Maastricht. Opiniile Comitetului sunt solicitate in probleme sau aspecte de interes regional.

Principalele componente ale politicii sociale, de dupa 1999, sunt :

Reducerea somajului;

Dumping-ul social;

Sanatatea si siguranta la locul de munca;

Schimbarile democratice;

Ecluziunea sociala;

Egalitatea de sanse si discriminarea;

Dialogul social si negocierea colectiva;

Reconcilierea vietii de familie, cu munca salariala;

Protejarea mediului;

Largirea U.E.

4 Comitetul Economic si Social (C.E.S.)

Are in componenta 344 membri, care reprezinta diferite grupuri de interese (patroni, angajati, etc.) din agricultura, sectorul firmelor mici, consumatori, transportat, protectia mediului, mediul stiintific, profesii liberale, organizatii familiale. Comitetul este consultat in legatura cu proiectele de legi din domeniul politicii sociale, dar are dreptul de a-si exprima punctul de vedere, in privinta oricarui aspect, de interes comunitar.

Articolele 193 - 198 ale Tratatului de la Roma au instituit Comitetul Economic si Social, cu rol consultativ.

El asigura o reprezentare institutionala a diverselor categorii ale vietii economie si sociale: patroni si muncitori, ca si reprezentanti ai celor care-si desfasoara activitatea in agricultura, transporturi, comert, mestesugari, profesiuni liberale, conducatori de intreprinderi mici si mijloci. Consumatorii, militantii pentru protectia mediului, producatorii asociati isi au, de asemenea locul lor.

Comitetul este compus din membri, proveniti din organizatiile nationale cele mai reprezentative si desemnati, cu titlu personal, de catre Consiliu (cu avizul Comisiei).

Desi membrii Comitetului sunt numiti de Consiliu, ei isi desfasoara activitatea in nume propriu, fiindu-le in mod expres interzis sa actioneze conform unui posibil mandat sau instructiuni primite de la institutiile care i-au nominalizat.

Membrii C.E.S. sunt organizati in trei grupuri: patroni, muncitori, activitati diverse. Pregatirea avizelor, date in sedinta plenara, este asigurata de "sectiuni specializate", formate din membrii si la care pot participa, de asemenea, adjunctii lor, cu titlu de experti.

C.E.S isi exercita atributiile sale consultative pe langa Comisie, Consiliu si Parlamentul European sub forma avizelor, care pot fi de trei tipuri :

- Avize emise in cadrul procedurii de consultare obligatorie. Astfel Comitetul Economic si Social este obligatoriu consultat de catre Consiliu, la propunerea Comisiei, intr-o serie de cazuri, cum sunt: libera circulatie a lucratorilor si libertatea de stabilire, securitatea sociala a imigrantilor, stabilirea unor principii comune in politica formarii profesionale, functionarea Fondului Social European precum si armonizarea sociala.

- Avize exploatorii. C.E.S. poate, de asemenea, redacta avize exploatorii, atunci cand la solicitarea Comisiei, Consiliului sau Parlamanetului European, el poate fi insarcinat sa reflecteze intr-o maniera asupra unui subiect determinat.

- Avizul de initiativa C.E.S. poate decide sa-si exprime opinia emitand un aviz asupra unui subiect pe care-l apreciaza ca fiind de interes comunitar.

In mod obisnuit, Comitetul ajunge la un consens in cadrul sau in privinta avizelor care sunt sinteza pozitiilor diferitelor grupuri, fiind din acest motiv utile Comisiei si Consiliului, indicand modificarile sugerate de destinatarii cei mai interesati ai unei propuneri.

Desi avizele date de Comitetul Economic si Social nu au caracter obligatoriu, ele nu raman, totusi, fara efect. Intrucat, asa cum aratam, ele reprezinta punctul de vedere al celor implicati in activitatiile care probabil vor fi afectate de politica comunitara, s-a afirmat ca aceste avize ar fi chiar mai influente decat opiniile Parlamanetului.

Combaterea ecluziunii sociale

Acest concept, desemneaza conditiile care determina, lipsa de acces la protectia sociala.

Sunt existente trei elemente esentiale, ale ecluziunii sociale:

Relativitatea - se refera la definirea ecluziunii, prin raportare la o anumita societate, un timp si un loc;

Instanta generatoare - se refera la agentul sau originea situatiei, putand fi actiunile persoanei excluse sau actiunile celorlalti;

Dinamica - defineste ecluziunea, nu numai in functie de situatia prezenta, ci si de absenta perspectivelor viitoare, de a obtine un loc de munca sau un venit.

Conceptul de ecluziune sociala, se distinge de cel de saracie, tocmai prin dimensiunea sa dinamica: "Ecluziunea sociala, nu inseamna pur si simplu saracie, pe termen lung sau repetabila Lupta contra ecluziunii sociale, este, inainte de toate, responsabilitatea statelor membre, prin autoritatile nationale, regionale si locale, in cooperarea cu parteneri sociali si sectorul guvernamental".

Setul de obiective propuse in acest sens, de Consiliul Uniunii si apoi aprobat de Consiliul European de la Nisa, cuprinde urmatoarele:

Facilitarea participarii la munca platita si accesul tuturor la resurse, drepturi, bunuri si servicii;

Prevenirea riscurilor de excludere;

Ajutarea celor mai vulnerabili;

Mobilizarea organismelor relevante.

In contextul creat de evolutia impotriva saraciei si ecluziunii sociale, in planurile Nationale sunt prevazute obiective clare, precise si directe:

Facilitarea participarii la munca platita si accesul tuturor la resurse, drepturi, bunuri si servicii;

Prevenirea riscurilor de ecuziune;

Sprijinirea celor mai vulnerabili;

Mobilizarea tuturor organismelor relevante.

6 Statul bunastarii in Uniunea Europeana

Statul bunastarii este un produs al statelor - natiune existente, iar acestea au fost la randul lor, strans legate de ascensiunea capitalismului.

Elementul fundamental in aparitia statului bunastarii, este sistemul public de asigurari sociale, dar este relevanta si extinderea cetateniei si depauperizarea bunastarii protectiei sociale si cresterea cheltuielilor sociale.

In contextul acestor elemente, putem aprecia ca un stat al bunastarii, este un stat in care puterea este folosita in mod deliberat, in efortul de a modifica jocul fortelor de piata, in cel putin trei directii:

- Garantarea unui venit minim indivizilor si familiilor, indiferent de valoarea de piata a muncii sau a prestatiilor;

- Limitarea insecuritatii pe calea sprijinirii indivizilor si familiilor, pentru a face fata anumitor situatii: boala, batranete sau somaj;

- Garantarea unor servicii sociale.

De asemenea, statul bunastarii este rezultatul institutional al asumarii de catre societate a responsabilitatilor legale si deci formale si explicite, pentru nivelul de baza al bunastarii tuturor membrilor sai (Girvetz- 1968).

Tot in acelasi cadru, statul bunastarii se poate referi la masurile de acordare a serviciilor sociale cheie, sanatate, educatie, locuinta, mentinerea venitului si serviciile sociale personale ( Pierson-1991).

Pentru dezvoltarea sistemelor statelor bunastarii, sunt mentionate mai multe categorii de explicatii:

Categoria de natura demografica, care evidentiaza faptul ca fenomenul imbatranirii populatiei, a avut ca rezultat atat cresterea importanta a numarului de pensionari, cat si utilizarea mult mai mare a serviciilor medicale;

Evolutiile economice pozitive, cresterea P.I.B., au creat resursele financiare necesare si au facut posibila expansiunea programelor sociale;

Consolidarea rolului sindicatelor, ascensiunea partidelor socialiste, mobilizarea civica, sociala si politica a populatiei care a devenit preponderent urbana si cu un nivel de educatie mai ridicat.

Categorii de state ale bunastarii :

- Puternic interventionist politica sociala extensiva, orientare accentuata catre ocuparea deplina a fortei de munca. Exemple: Finlanda, Suedia, Norvegia sau Austria.

- Usor compensator - drepturi sociale generoase, orientare scazuta catre ocuparea deplina a fortei de munca. Exemple: Olanda, Franta, Danemarca, Olanda, Irlanda sau Italia.

- Orientat catre ocuparea deplina a fortei de munca si protectie sociala redusa - drepturi sociale reduse, dar angajare institutionala in ocuparea fortei de munca. Exemple: Elvetia.

- Orientat spre piata - drepturi sociale limitate, interes scazut pentru ocuparea deplina a fortei de munca. Exemple: Marea Britanic

In deceniul '90, statele bunastarii au promovat trei modele de politica sociala, astfel:

Modelul protectiei reziduale;

Modelul realizarii performantei economice;

Modelul institutional redistributiv.

Tipuri de regimuri ale bunastarii :

- Liberal - sistem dominat de logica pietei. Urmareste ca protectie social sa nu submineze motivatia pentru munca. Statul incurajeaza formele private de protectie sociala (asigurari private sau ocupationale). Exemple: SUA, Japonia, Canada.

Conservator sau cooperatist - drepturile sociale mentin diferentele de clasa si status existente, iar efectele redistributive sunt scazute. In acest regim, Biserica are o influenta considerabila , ceea ce a influentat atitudinea conservatoare in protectia familiei. Exemple: Austria, Franta, Germania sau Italia.

Social-democrat - se caracterizeaza prin universalism si subminarea mecanismelor de piata. statul este considerat ca principalul mijloc de a realiza drepturile sociale ale tuturor cetatenilor sai. Preocuparea pentru ocuparea fortei de munca este impusa de costurile enorme ale mentinerii unui stat al bunastarii, bazat pe solidaritate, universalism si de comercializare. Exemple: Suedia sau Norvegia;

Intre aceste tipuri de regimuri ale bunastarii, sunt totusi elemente de convergenta, precum:

Modelul bunastarii reziduale si a statului liberal al bunastarii;

Modelul realizarii performantei economice si statul conservator cooperatist al bunastarii;

Modelul institutional redistributiv si statul social- democratic.

Caracteristici comune la cele trei clasificari, avem:

Ele nu au vizat in mod specific spatiul Uniunii Europene si nu au avut in vedere armonizarea sau convergenta politicior sociale;

Nu au inclus statele din sudul Europei (Grecia, Portugalia sau Spania), care au aderat la U.E.;

Axarea pe componentele marginale ale statului bunastarii si nu pe cele care domina cantitatea, sistemul de protectie sociala.

Tipuri de state ale bunastarii:

Modern in care accentul este pus pe dreptul fiecarui cetatean la munca si nu pe transferurile obligatorii de venit. Trasatura dominanta este universalismul, care caracterizeaza in primul rand sfera muncii si mai putin redistribuirea venitului in afara muncii.

Acest stat este in fapt patronul principal, indeosebi pentru forta de munca feminina. Sistemul acestui tip de stat se dezvolta in urmatoarele directii: imbunatatirea veniturilor, imbunatatirea redistributiei pe scara larga in domenii particulare, cum ar fi alocatia pentru copii, dezvoltarea componentelor marginale pentru a le face sa corespunda standardelor din modelul institutional. Exemple: tarile scandinave.

Institutional care vizeaza compensarea problemelor sociale, a subventiei pe piata muncii concomitent cu o politica de puternica dezvoltare economica. Dreptul la munca este inlocuit cu dreptul la securitate sociala. Statul bunastarii este compensatorul principal si nu patronul principal, modificand in acest sens si notiunea institutionalizata de cetatenie sociala. Acest tip de stat abordeaza evolutia, o abordare a nevoilor de tip universalist si non-rezidual, care sa fie tot mai putin restrictiva in testarea mijloacelor si care sa fie orientata spre individ, nu spre gospodarie. Exemple: Germania, Austria.

Rezidual care este conceput ca un mecanism de intarire a motivatiei pentru munca. Orientarea dominanta este selectivismul, statul bunastarii fiind un compensator de ultima instanta. In cadrul acestui tip de stat, venitul de baza, nu va conduce la optiune pentru iesirea din societatea muncii, ci la o evolutie catre un sistem normal de bunastare, asemanator sistemului scandinav. Aceasta va determina introducerea unui sistem de protectie universal. Se va atribui un rol mai important programelor publice de creare de locuri de munca, cu scopul integrarii pe piata primara a muncii. Exemple: Marea Briatnie, SUA, Australia sau Noua Zeelanda.

Rudimentar - specific este faptul ca dreptul la protectie sau bunastarea sociala, nu este garantat. Exista o puternica traditie in acordarea protectiei sociale, de catre Biserica si care marcheaza o diferenta importanta in raport cu modul rezidual, dar si cu cel modern (scandinav). Programele de securitate sociala au rol de a acorda un venit de baza, desi scopul pentru care au fost proiectate este altul, precum pensiile pentru persoanele cu disponibilitati. Acest tip de stat, este al bunastarii, caracterizat prin promisiunea institutionalizata. Exemple: Grecia, Portugalia, Spania sau chiar o parte a Italiei.

7 Sisteme nationale de protectie sociala in Uniunea Europeana

Grupul scandinav - primul grup este format din statele scandinave, Suedia, Danemarca si Finlanda. Trasaturile distincte ale acestui grup, sunt:

Cetatenia ca baza a dreptului la protectia sociala;

Nivelul ridicat al cheltuielilor sociale;

Principiul solidaritatii;

Rolul central al statului- care este administrator si finantator al sistemului;

Caracterul universal.

Protectia sociala constituie un drept cetatenesc, cu o cuprindere universala. Functiile de protectie sociala sunt integrate intr-un cadru administrativ unitar si autoritatile statale au responsabilitati directe in acordarea prestatiilor si serviciilor. Asigurarea de somaj are un caracter voluntar si este administrata de sindicate, fiind si singurul program care nu face parte din componenta publica a protectiei sociale.

Grupul anglo - saxon se considera ca are specific sistemul rezidual (Titmuss-1974) sau cel liberal (Esping-Andersen-1990) si se compune din Marea Britanie si Irlanda. Protectia sociala este de tip universalist, dar sunt si limite. In Marea Britanie, grupurile aflate la periferia sau in afara pietei muncii, pot fi excluse de la anumite prestatii. In Irlanda, eligibilitatea deplina la serviciul national de sanatate, are la baza nevoia economica. Ocrotirea sanatatii joaca un rol important, in finantarea prestatiilor, in bani. Cadrul administrativ este ca si in Scandinavia, integrat si are in centru autoritatile publice. Sistemele britanic si irlandez, nu presupune implicarea semnificativa a partenerilor sociali in managementul politicii sociale.

Grupul continental format din Belgia, Franta, Germania, Orlanda sau Austria, are ca exemplu definitoriu, cel din Germania. Acest sistem este denumit "modelul realizarii performantei industriale', formulat de Titmuss in 1974, "regimul conservator/corporatist', formulat de Esping-Andersen, in 1990 sau "institutional', formulat de Leibfried, in 199 Este creata o corespondenta dintre un sistem particular de protectie sociala si modelul sau tipul sau ideal. Cuprinde programe de mentinere a venitului, ca si in sistemele de ocrotire a sanatatii, care au la baza statutul de angajat sau statutul de familial. Finantarea, in principal, prin contributii, implica aplicarea unor reglementari diferite, in functie de grupul ocupational. Sistemul de asigurari sociale este extins, dar anumite grupuri raman totusi in afara lui. Protectia acestora este realizata prin programele de asistenta sociala, care sunt deosebit de dezvoltate. Corpurile profesionale si partenerii sociali, joaca un rol important, in administrarea protectiei sociale.

Grupul sud-european se compune din Italia, Spania, Portugalia si Grecia. Sistemele de protectie sociala evidentiaza sisteme foarte fragmentate de mentinere a venitului, care se bazeaza pe asigurari si care permit obtinerea unor pensii mari. Categoriile necuprinse de aceste programe sunt insa mai numeroase si nu beneficiaza de forme de protectie sociala, de tipul venitului minim pe economie. Aceste state au optat pentru sisteme nationale de sanatate cu cuprindere universala, dar realizarea acestora, nu este inca deplina, precum in Spania, Portugalia sau Grecia. In cazul asistentei medicale, finantarea prin impozit, inlocuieste treptat contributiile. Fondurile ocupationale si partenerii sociali au un rol semnificativ in programele de mentinere a venitului, dar nu si in celelalte.

Problemele protectiei sociale, cu care se confrunta in prezent toate tarile, constituie o preocupare aparte pentru statele aflate la un inceput de evolutie economica europeana si pentru tara noastra in special . Situatia este mai speciala pentru statul roman, in conditiile in care nu a existat un model pentru tipul de tranzitie parcursa, spre un sistem bazat pe automatizarea relatiilor de productie, a agentilor si functionarea economiei pe principiile cererii si ofertei.

Mobilizarea resurselor menite sa sprijine politica activa, in domeniul fortei de munca, pot sa provina atat din sectorul de stat, cat si din cel particular, desi la inceputul tranzitiei acestuia din urma, i-a revenit un rol foarte limitat in domeniul finantarii.

In statele cu o economie avansata, realocarea fortei de munca se face in cea mai marea masura, prin eforturile financiare ale firmelor particulare. Spre exemplu, in Japonia sau SUA, membrii sindicatelor de munca care urmeaza a fi concediati, au dreptul, prin contractul de munca sa fie recalificati in prealabil, pe cheltuiala firmei. Mai mult, contractul colectiv de munca, negociat si semnat cu toate firmele mari, din ramuri, stabileste programele de sustinere a veniturilor, care asigura membrilor de sindicat, plata de ajutoare de somaj, foarte apropiate de nivelul salariului pe toata durata contractului. Mentionez ca, firmele private vor asigura pe salariatii lor, contra riscurilor de fluctuare a cererii pentru forta lor de munca numai daca firmele la randul lor, pot sa plaseze aceste riscuri asupra pietei de capital.

In Romania, spre deosebire de Occident, asemenea pietei de capital, nu exista, pentru cea mai mare parte a sectorului privat, care este deocamdata in formare si dezvoltare. In acest context, presiunea sindicatelor nu insista asupra introducerii unor asemenea prevederi in contractele de angajare a fortei de munca. Oricum, cea mai mare parte a somajului, deriva din disponibilizarile din intreprinderile de stat, decat din cele private.

In Romania, se continua adesea sa fie sprijiniti somerii, permitandu-le sa beneficieze in continuare de anumite facilitati sociale (de exemplu: locuinte sau finantarea unor lucrari publice). Dar asemenea activitati, nu sunt desfasurate in mod sistematic si, oricum, costurile lor se vor suporta in final de la bugetul de stat.

Finantarea publica poate fi efectuata in primul rand, din impozitarea cu caracter general sau din impozitele pe salarii ale patronilor si salariatilor. in cazul impozitelor pe salarii, specific etapei actuale din Romania, statul administreaza ceea ce reprezinta, in fond, resurse private destinate asigurarii de servicii, pentru angajarea, in munca, dar include (de obicei) plati, pentru asigurarea contra somajului. Pe masura ce situatia economica se imbunatateste, finantarea ar trebui sa se imparta, in masura sporita intre bugetul de stat si intre contributiile intreprinzatorilor si ale salariatilor. Romania a facut anumiti pasi, in aceasta directie, dar cu dificultati, intrucat restrictii severe sunt impuse intreprinderilor, iar in unele cazuri si pe masura ce se ajunge la folosirea integrala a fortei de munca, aceasta finantare poate fi trecuta catre patroni si salariati, situatii care de altfel sunt existente in statele dezvoltate, precum Japonia.

In Romania, salariile nu sunt corelate cu productivitatea muncii. Acest sistem acorda o atentie deosebita compensarii diferentierilor salariale, in conformitate cu riscurile de accidentare, cu beneficiile suplimentare, cu ierarhia si asigurarea functiei. In acelasi timp, sistemul nu face inca, diferentieri, rezultand din investitia diferita, de capital uman.

La nivel guvernamental, in Romania s-a stabilit structura salariala, tinand cont, de productivitatea marginala, imaginatia si de alte criterii, precum efortul si factorii sociali. Chiar primul criteriu, nu a putut fi implementat, deoarece preturile distorsionate, faceau imposibila, consumarea productivitatii.

Daca la nivelul unui minister de resort, se remarca spre exemplu o penurie de informaticieni, dulgheri sau electricieni, se poate decide o crestere salariala (ceea ce nu era usor, datorita contractelor colective si rigiditatii institutionale) apreciere care putea fi gresita, mai ales cu privire la disponibilitatea fortei de munca si la receptivitatea lucratorilor, privind sansele profesionale. in contextul prezentat, guvernul tinde sa subestimeze productivitatea marginala a fortei de munca, calificata si scolarizata. Introducerea factorilor sociali, alaturi de criteriile de productivitate, in stabilirea salariilor, a acutizat, in mod evident, problema.

Ca urmare, indiferent de efortul depus in construirea sa, structura salariala a devenit intamplatoare si nu reflecta diferentele in calificare si in productivitate. Spre deosebire de situatia din statele dezvoltate, veniturile mari nu reveneau persoanelor cu calificarea inalta, in sensul capitalului uman - medici, juristi, ingineri, contabili - ci, de obicei lucratorilor manuali de inalta calificare, din sfera materiala ori individuala.

Unul din sase europeni traia sub pragul national de saracie in 2004, conform ultimelor date Eurostat asupra conditiilor de trai in Uniunea Europeana. Eurostat calculeaza pragul national de saracie ca un venit mai mic de 60% din venitul mediu national din fiecare stat membru. Daca venitul unui individ este sub acest prag, Eurostat considera ca acel individ este supus riscului de saracie. In 2004 aproximativ 16% din populatia europeana (inclusiv Romania si Bulgaria pentru care au fost calculate datele desi nu erau membre UE la acea data) traia in risc de saracie.

Pe 19 februarie 2007 Comisia Europeana a adoptat propunerea de Raport anual Comun privind Protectia Sociala si Incluziunea Sociala, care a fost prezentat la summitul UE din martie 2007 pentru a fi aprobat de sefii de stat si de guverne din UE. Raportul este o suma de recomandari pentru statele membre, recomandari care formeaza linii directoare pentru politicile europene in domeniul social pentru urmatorii doi ani.

Bazandu-se pe cifrele constatate de Eurostat in studiile sale sociale, pe rapoarte nationale si pe strategiile de protectie sociala si incluziune din toate statele membre, raportul face si o radiografie a domeniului social in Europa, incluzand anexe referitoare la fiecare dintre cele 27 de state membre. Pe fondul problemelor cu care se confrunta din cauza imbatranirii populatiei, este prima oara cand toate statele membre prezinta Comisiei Europene rapoarte nationale integrate asupra strategiilor privind integrarea sociala, pensiile, sistemul sanitar si de ingrijire pe termen lung.

Raportul a fost trimis pe 22 februarie catre Consiliul pentru piata muncii, politica sociala, sanatate si afaceri ale consumatorului in vederea aprobarii sale de catre ministri.

Ce constata Eurostat ? Cel mai mic procent din populatie care traieste sub pragul national de saracie este de 9-10%, in state ca Suedia sau Cehia, in timp ce cel mai mare este de 21% in Portugalia sau Slovacia. Daca nu ar exista serviciile de asistenta sociala, unde nu sunt incluse si pensiile, acestea fiind considerate venituri, procentele ar creste de la media de 16% pe intreaga Uniune la 25%. Cu serviciile de asistenta sociala existente, Romania, spre exemplu, isi reduce populatia in risc de saracie de la 22% la 17%, Grecia de la 24 la 21%, in timp ce reducerea este spectaculoasa in Cehia: de la 21% la 8%, precum si in statele nordice un procent de 60%. In medie, statele membre ale Uniunii Europene cheltuiesc cam 28% din PIB pentru servicii sociale si 13% din PIB pentru pensii.

In 10 la suta din gospodariile europene nu munceste nimeni.

De asemenea, Eurostat arata ca 10% din cetatenii Uniunii Europene locuiesc intr-o casa unde nici o persoana nu munceste. Mai grav este ca 9,5% din copiii europeni traiesc intr-o astfel de casa. De altfel toate statisticile europene asupra incluziuni sociale arata ca cei mai expusi la riscul saraciei sunt copiii. Cifrele difera de la stat la stat: in Cipru sau Luxemburg doar 5% dintre familii traiesc fara slujbe in timp ce in Polonia si Belgia cifra urca la 13%. Cei mai multi copii care traiesc in case unde membrii familiei nu au nici o slujba sunt in Marea Britanie, iar cele mai multe astfel de gospodarii se afla in Polonia. Romania are aproximativ 11% astfel de gospodarii, situandu-se in aceeasi marja ca Slovacia, Franta sau Germania.

Dar Raportul UE arata ca a avea un loc de munca in Europa nu inseamna neaparat ca traiesti deasupra pragului saraciei. In 2004, 8% din cetatenii celor 25 de state membre care erau angajati aveau un venit sub 60% din venitul minim national din tara lor . Cifrele erau diferite, de la 5% in Cheia, Danemarca si celelalte state nordice pana la 13-14% in Grecia si Polonia.

Probleme demografice

Din date demografice provenite de la Eurostat , Comisia Europeana atrage atentia in Raportul sau asupra discrepantelor foarte mari care exista in statele membre intre asteptarile de viata. In Suedia, de exemplu, asteptarea de viata la barbati este de 78,4 ani, in timp ce in Lituania asteptarea de viata la barbati este de 65,4 ani. Romania are cea mai mica asteptare de viata la femei din Uniunea Europeana, de numai 75,4 ani, o cifra care urca la 83,9 ani in Spania. Aceleasi diferente exista si intre resursele alocate de statele membre pentru domeniul sanatatii: Estonia cheltuieste doar 5,5% din PIB in timp ce Germania aloca 10,9% din PIB.

Asteptarea de viata s-a marit spectaculos in toate statele membre ale Uniunii. In 10 ani, intre 1995 si 2005 asteptarea de viata s-a marit cu trei ani pentru barbati si doi pentru femei in toata Europa.

Din cauza imbatranirii populatiei Uniunii Europene, unul dintre obiectivele stabilte in Strategia Lisabona este de a prelungi perioada in care oamenii muncesc. Astfel, s-a stabilit o tinta de 50% - rata a angajarii oamenilor care au depasit varsta pensionarii pana in 2010. Din acest punct de vedere in 2004 Europa nu statea rau, 43% dintre cetatenii care depasisera varsta pensionarii fiind angajati pe piata muncii, cifra care a crescut de la 38% in 2001. Suedia, Danemarca, Marea britanie, Estonia, Finlanda, Irlanda, Cipru si Portugalia au atins deja procentul de 50% fixat in Strategia Lisabona.

Un alt aspect pozitiv prezentat in raport este faptul ca sistemele de pensii din statele membre ale Uniunii Europene ajunsesera in 2004 sa elimine saracia din randul pensionarilor, oamenii cu varste peste 65 de ani avand, in medie, un venit de aproimativ 85% din venitul celor mai tineri.

Flexicuritate - solutia europeana pentru piata muncii

Comisarul european pentru afaceri sociale, a publicat concomitent cu Raportul asupra incluziunii sociale un raport despre "flexicuritate", conceptul prin care UE propune sa adapteze piata europeana a muncii la provocarile globalizarii si ale imbatranirii populatiei. Conceptul de flexicuritate propune o abordare mai flexibila a procedurilor de angajare si de concediere in codurile muncii nationale. Flexicuritatea propune schimbarea abordarii rigide a practicilor de pe pietele muncii din statele membre ale UE, pe model Danez. Astfel, chiar daca ar fi mai usor de concediat lucratori, aplicarea teoriei flexicuritatii ar face mai usoara si angajarea de personal, si ar diversifica tipurile de contracte de munca. In paralel ar fi oferite beneficii mai mari in ceea ce priveste pregatirea continua si securitatea sociala.

"Reformele legislatiei privind contractele de munca ar permite o tranzitie mai usoara de la o slujba la alta si ar oferi mai multe oportunitati pentru muncitori sa progreseze in cariera lor, precum si mai multe investitii in pregatirea continua a personalului"[4].

Raportul comun privind incluziunea sociala atrage atentia asupra faptului ca, desi in 2005 Uniunea Europeana a cunoscut cea mai mica rata a somajului, mai trebuie create 22 de milioane de locuri de munca pentru a atinge tinta stabilita pentru anul 2010.

"Daca este ca Europa sa raspunda in mod serios si eficient la provocarile globalizarii si la cele ale unei forte de munca care isi subtiaza rapid randurile, flexicuritatea trebuie sa fie preocuparea principala. Lucratorii trebuie sa se poata misca usor si cu incredere de la o slujba la alta".

Securitatea sociala si incluziunea sociala sunt chestiuni abordate in Uniunea Europeana prin Metoda deschisa de coordonare. Domeniul social ramane astfel o preocupare strict nationala, dar unele state membre pot alege sa isi coordoneze eforturile din acest domeniu in aceeasi directie. In octombrie 2005, la summitul de la Hampton Court, domeniul social a fost unul dintre principalele subiecte din discutiile sefilor de stat si de guvern din UE. La acest summit Comisia Europeana a propus statelor membre sa intareasca instrumente ca cel al liniilor directoare integrate pentru crestere economica si locuri de munca si sa isi dezvolte interactiunile in zona protectiei sociale prin coordonare eficienta la nivelul Uniunii Europene.

Pe de alta parte, revizuirea Strategiei Lisabona din 2005 a adus doua provocari in ceea ce priveste Metoda deschisa de coordonare in domeniul social. In primul rand, statele membre au constatat o discrepanta intre obiectivele comune europene si politicile stabilite la nivel national pentru a le indeplini. In metoda deschisa de coordonare aceasta inseamna ca procesul ar trebui sa se mute de la definirea principiala a obiectivelor catre o eficienta mai mare a politicilor.

In al doilea rand, desi revizuirea Strategiei de la Lisabona a reafirmat importanta dimensiunii sociale a UE, a cautat sa puna accentul asupra concentrarii eforturilor catre cresterea economica si crearea unui numar mai mare de locuri de munca. Astfel este necesara o coordonare mai buna intre metoda deschise de coordonare pentru protectia si incluziunea sociala si politicile pentru crestere economica si locuri de munca.

8 Viitorul protectiei sociale in Uniunea Europeana

Anul 2009 va fi un an important, cu mari schimbari pentru Uniunea Europeana: dupa alegerile din iunie,  vor exista un nou Parlament  European si o noua Comisie Europeana. 2009 ar trebui sa fie si anul intrarii in vigoare a Tratatului de la Lisabona.

Planurile pe 2009 ale Comisiei Europene suna foarte frumos si sunt prezentate sub sloganul "Cetatenii pe primul plan". In opinia CE, tarile membre ale UE ar trebui sa se concentreze in perioada care vine asupra urmatoarelor aspecte:

- Cresterea economica si crearea de noi locuri de munca

- Abordarea schimbarilor climaterice si construirea unei Europe durabile 

- Transformarea politicii comune de migrare in realitate 

- Libera circulatie a cetatenilor in interiorul UE si atunci cand calatoresc in tari din afara UE  

-Asigurarea recunoasterii reciproce a hotararilor judecatoresti in UE si imbunatatirea accesului la justitie al cetatenilor UE 

- Punerea in aplicare a strategiei UE privind sanatatea

- Noi oportunitati pentru cetatenii UE

- Masuri active pe piata muncii, care sa ofere flexibilitate, ajutand, in acelasi timp, oamenii sa-si dezvolte competentele si capacitatea de a-si gasi un loc de munca

- Tinerii si mobilitatea transfrontaliera a acestora  

- Noi abordari in privinta sigurantei la locul de munca, egalitatea intre femei si barbati, libera circulatie a persoanelor si lupta impotriva discriminarii 

- Afirmarea mai accentuata si mai eficienta a Europei Unite, ca partener la nivel mondial  

- Imbunatatirea comunicarii privind Uniunea Europeana.

Este un program cu adevarat ambitios, ale carui efecte ar urma atat sa imbunatateasca viata cetatenilor din cele 27 de state membre ale Uniunii, cat si sa asigure cadrului comunitar continental o coeziune si o eficienta sporita.

 Depinde foarte mult de optiunea cetatenilor la alegerile europene de anul viitor ca aceste masuri necesare sa devina realitate. La fel cum depinde de angajamentul fiecarui stat in parte.

9 Modalitati de protectie sociala in UE

Modalitati de protectie sociala pentru mentinerea sub control a costurilor

Tinerea sub control a preturilor in cadrul politicii active a fortei de munca poate fi controlata pe mai multe cai. Orientarea atenta a programelor imbunatateste eficacitatea costurilor, ca si combinarea intre diferite masuri si politici. O modalitate comuna in multe tari inclusiv cele din Europa Centrala si de Est, o constituie limitarea perioadei de timp in care persoanele pot participa la orice program activ. Romania, de exemplu, impune o limita pentru timpul dedicat recalificarii profesionale, si pentru protectia resurselor ce pot fi dedicate programelor active.

Cercetarile efectuate in Occident si primele marturii din Europa Centrala si de Est atesta faptul ca orientarea programelor pentru salariatii disponibilizati influenteaza in mare masura gradul de participare la programe, costul total, momentul oportun al asistentei si orientarea de ansamblu, asistenta care cuprinde obiective ample (vizand de exemplu un intreg sector) risca sa amplifice costurile, ingustarea excesiva a obiectului poate, pe de alta parte sa excluda lucratorii care au nevoie de sprijin. Indiferent de modul de abordare a stabilirii obiectivului, declararea unui grup de lucratori disponibilizati ca fiind eligibili pentru asistenta speciala poate sa ridice probleme de echitate.

In cele mai multe tari din Europa Centrala si de Est nu s-au elaborat modalitati corespunzatoare pentru monitorizare, orientare si evaluare a fortei de munca si pentru alocare de resurse pentru anumite grupuri profesionale. Orientarea bine realizata necesita o definire clara a beneficiarilor avuti in vedere prin programele specifice. Automatizarea este cruciala pentru succesul oricarui sistem amplu si cuprinzator de orientare si evaluare.

Perioada de tranzitie spre economia de piata este marcata de tensiuni sociale, nesiguranta, nivel de trai scazut, pe fondul aplicarii unor solutii a caror eficienta nu transpare pe termen scurt, iar functionarea mecanismelor de piata este marcata de mentinerea mentalitatii. Astfel costurile protectiei sociale sunt excesive datorita consecintelor in folosirea neeficienta a resurselor.

Mai mult perspectivele evolutiei economiei romanesti nu cunosc o strategie, privatizarea si crearea mecanismelor economiei de piata fiind realizate in forme si modalitati diferite.

In acest context, apare inevitabila inrautatirea nivelului de trai al tinerilor si pensionarilor (categorie sociala in continua crestere numerica - in prezent depasind populatia productiva) ceea ce va presupune si cresterea costurilor pentru a crea un sistem modern de pensii si realizarea unei protectii sociale care sa determine un trai decent.

De asemenea, masurile active de pe piata muncii nu au eficienta scontata deoarece nu se poate, deocamdata accentua sensul si ponderea vreunui segment economic.

Pe acest fond nu trebuie sa surpinda procesul de degradare a capitalului uman atat datorita cresterii mobilitatii si moralitatii (degradare biologica) cat si prin lipsa preocuparii pentru ridicarea calificarii si perfectionarii profesionale. Implementarea unei reforme a economiei presupune costuri sociale mari dar aceasta tranformare economica este conditionata (sau ar trebui sa fie conditionata) de incadrarea costurilor sociale in limita suportabilitatii, dincolo de care orice crestere a lor poate avea consecinte imprevizibile.

Protectia sociala trebuie sa fie acordata in principal sub forma transferului de venituri. In majoritatea cazurilor, cetatenii sunt capabili sa dispuna in modul cel mai eficient de veniturile proprii, atunci cand li se ofera posibilitatea sa aleaga liber modul de folosinta a acestora.

Guvernul trebuie sa acorde prioritate asigurarii a doua tipuri de consum social in natura: servicii esentiale de ocrotire a sanatatii si educatie pe toata durata, de scolarizare. Subliniez ca aceste consumuri sociale prezinta o investitie in viitorul tarii.

In momentul de fata exista mai multe moduri de protectie sociala a somerilor.

In tarile Uniunii Europene politicilor active ale pietei fortei de munca le sunt alocate procente deloc neglijabile din PIB (intre 0,3% in Luxemburg si 1,6% in Germania). In acest fel finantarea politicilor active ale pietei fortei de munca reprezinta mai mult de o treime din totalul fondurilor alocate pentru reducerea somajului in tari precum: Germania, Italia, Olanda, Portugalia.

Proportiile fondurilor alocate politicilor active depind de un numar mare de variabile intre care se pot mentiona:

Marimea ratei somajului si ajutorului acordat persoanelor active aflate temporar in imposibilitatea de a-si gasi un loc de munca:

Gradul de dezvoltare a retelei de protectie sociala;

Capacitatea institutionala si gradul de dezvoltare a spiritului antreprenorial.

In tarile Uniunii Europene gradul de dezvoltare si implementare a politicilor active este diferit. Se apreciaza ca statele care poseda cele mai mari avansuri in acest domeniu sunt: Germania, Danemarca, Belgia, Olanda, Marea-Britanie. In general, se poate afirma ca exista un decalaj intre complexitatea si operationalizarea politicilor active intre Nordul si Sudul Uniunii.

Formele concrete ale politicilor active ale pietei fortei de munca include mai cu seama:

Investitia in formarea profesionala a tinerilor si adultilor. Ea este in crestere in toate tarile vest-europene, rezultatele cele mai bune obtinandu-se in Germania (tara considerata ca avand cele mai bune sisteme de formare profesionala din Europa) si Danemarca, unde exista cel mai ridicat nivel al somerilor si lucratorilor care urmeaza cursul de instruire;

Programe speciale consacrate unor grupuri de someri mai greu reintegrabile in activitati sociale utile (tineri, femei, lucratori in varsta disponibilizati, someri de lunga durata). Aceste programe au o frecventa mai mare in Germania (lucratori in varsta disponibilizati, someri de lunga durata), Danemarca (oferta garantata de angajare pentru somerii de lunga durata), Irlanda (tineri si someri de lunga durata), Olanda (oferirea pentru someri de lunga durata, de locuri de munca in sectorul necomercial la un salariu minim), Portugalia (someri de lunga durata si foarte lunga durata);

Imbunatatirea sistemului de informare asupra evolutiei caracteristicilor cererii de pe piata fortei de munca. Aceasta fatada a politicilor active se realizeaza, in Belgia sau Marea-Britanie mai ales prin intermediul jobcluburilor unde se efectueaza informarea asupra oportunitatilor de ocupare. De asemenea, se asigura indrumarea in domeniul tehnicilor de cautare a unui loc de munca. Totodata este interesant de relevat ca in Marea-Britanie acest aspect a fost dezvoltat cu deosebire. Astfel, patronii sunt incurajati sa anunte posturile vacante. De asemenea, se garanteaza interviurile pentru ocuparea unui loc de munca;

Alocatii pentru ocuparea cu timp partial (Belgia);

Pensionarea anticipata pentru lucratorii varstnici disponibilizati in urma restructurarii industriale (Franta);

Asistenta si facilitati fiscale acordate somerilor.

Dezvoltarea Romaniei in conditiile tranzitiei confirma ca ameliorarea traiului populatiei, ingradirea saraciei, ocuparea mai ampla a fortei de munca sunt posibile numai in limitele sporirii productiei nationale, ale cresterii eficientei utilizarii resurselor, precum si printr-o repartitie echitabila a rezultatelor lor astfel incat productia si rezultatelor ei sa nu intre in contradictie cu componentele sociale, ecologice, culturale, juridice si democratice ale dezvoltarii generale a societatii, ca sa creeze premise cat mai favorabile acestora.

In acelasi timp, procesul tranzitiei evidentiaza ca fara realizarea, unor progrese reale in diminuarea saraciei, fara reducerea insemnata a somajului si inlaturarea marginalizarii sociale de orice natura, nu se pot asigura nici conditii pentru o buna dezvoltare a economiei.

Realizarea justitiei sociale printr-o mai buna corectare a repartitiei si evitarea discrepantelor mari intre venituri, prin asigurarea unei protectii sociale suficiente si eficiente pentru categoriile sarace, marginalizate, in vederea combaterii saraciei in general, are la baza nu numai ratiuni umanitare, ci si economice.

Pentru Romania, aflata in plin proces de tranzitie la economia de piata, lupta impotriva saraciei, a somajului si a marginalizarii implica nu doar un proces de crestere si de dezvoltare economica, ci si o mai buna armonizare a obiectivelor economice cu cele sociale si de mediu inca din etapa restructurarii si reformei. Realizarea acestei sarcini majore are in vedere, ca o conditie fundamentala corelarea actiunii mecanismelor dereglare macroeconomica in cadrul reformelor structurale de proprietate, tehnologica, organizationala si de conducere cu cea de adecvare economica permanenta a programelor sociale de protectie sociala de sanatate, de educatie si de formare profesionala de protectie a mediului ambiant.

Combaterea injustitiei si saraciei a constituit o preocupare majora inca de la inceputul tranzitiei, cind, s-au pus, in fapt bazele juridice noi ale dezvoltarii sociale. Astfel, Constitutia stabileste printre caracteristicile statului, alaturi de cele de a fi 'democratic si drept', si pe cea de 'social', s-au instituit si consacrat drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor.

Intre aceste drepturi sunt proclamate si garantate, conform standardelor europene si internationale, drepturi si libertati civile si politice, social-economice si culturale, printre care: egalitatea in drepturi, libera circulatie, dreptul la ocrotirea sanatatii, dreptul la asociere, munca si protectia sociala a muncii, interzicerea muncii fortate, dreptul la greva, protectia tinerilor si copiilor etc.

Mai mult decat atat, Constitutia stabileste expres faptul ca daca exista neconcordante intre legile interne si pactele, respectiv tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, au prioritate reglementarile internationale.

In acest context, in ultimii ani. Romania a ratificat sau semnat, dupa caz, o serie de documente - cu largi semnificatii in plan social - elaborate in cadrul ONU sau unor organizatii europene. Este ilustrativ, in acest sens ratificarea Cartei ONU, cu privire la drepturile copilului.

In consens cu noua legislatie adoptata, Romania a ratificat, ih 1992, inca trei conventii ale OIM care privesc drepturile esentiale ale salariatilor (Conventia nr. 144/1976 privitoare la consultarile tripartite. Conventia nr. 154/1981 privind negocierea colectiva si conventia nr. 168/1988 privind promovarea angajarii si protectia contra somajului).

Prin negocierea si semnarea acordurilor de asociere la Uniunea Europeana si intrarea acestora in vigoare de la 1 februarie 1995 s-au deschis noi perspective pentru Romania pe planul legislatiei muncii si protectiei sociale prin aproprierea acesteia de normele comunitare, unele din dispozitiile dreptului comunitar, care sunt cele privind circulatia muncitorilor aplicandu-se si tarii noastre .

Criza economica, inflatia si somajul, reducerea continua a puterii de cumparare a populatiei, au condus la cresterea numerica a categoriilor defavorizate ale populatiei, impinsa in saracie si la excluderea sociala.

Somajul este de natura sa reduca substantial veniturile familiei. Ajutorul de somaj legiferat reprezinta numai 50-60% din salariul realizat in ultimele trei luni de catre o persoana si se acorda pentru o perioada de noua luni. Dupa expirarea termenului legal de acordare a ajutorului de somaj acesta este inlocuit cu o alocatie de sprijin, al carei nivel este mai redus (60% din salariul minim net lunar pe economie) si se acorda pentru operioada de 18 luni. Dupa ce si aceasta perioada este epuizata, persoanele care nu au iesit din somaj nu mai primesc nici un sprijin din fondul de somaj.

Grupurile cele mai afectate, in Romania sunt cele caracterizate prin una sau mai multe din urmatoarele trasaturi:

Familiile cu copii, deoarece copiii contribuie la cresterea rapida a
consumului fara a aduce surse suplimentare, corespunzatoare de venit;

Un numar scazut de aducatori de venituri in familie; familii
monoparentale, familii cu un singur salariu, cu copii maturi care nu au serviciu etc;

Familiile care au unul sau mai multi membrii in somaj;

Familiile de pensionari (aproape 5 milioane de persoane, inclusiv cei din agricultura) si mai ales cuplurile de pensionari cu o singura pensie;

Persoanele sau familiile lipsite de locuinta sau avand locuinte degradate sau insalubre;

Persoanele handicapate sau cu probleme grave de sanatate;

Pependentii de droguri, copii strazii;

Persoanele excluse de la sistemele sociale care furnizeaza servicii de alimentatie, invatamant, sanatate, securitate sociala, etc.

Cercetarile facute in Romania sugereaza faptul ca riscul cel mai ridicat de a fi in saracie il prezinta familiile cu copii.

Cvasitotalitatea familiilor cu trei sau mai multi copii se afla in saracie. Potrivit recensamantului din 2002, 7.5% dintre familii aveau trei sau mai multi copii in intretinere, categorie care cuprinde 155 din totalul populatii. Daca la existenta copiilor se mai adauga, cum se intampla adesea - mai ales in conditiile existentei a unui 1 milion de someri - si lipsa sau diminuarea unuia din cele doua venituri salariale (sotia casnica sau un parinte in somaj), saracia creste semnificativ. Chiar si o familie cu doi copii si doua salarii prezinta, de regula, un risc foarte ridicat de a se plasa sub pragul saraciei.

Introducerea ajutorului social, urmareste protectia sociala a acestor categorii vulnerabile. Calculat ca diferenta intre nivelurile de venit prevazute de lege in functie de marimea familiei si veniturile efective ale acesteia, se urmareste de fapt atenuarea riscurilor sociale induse de procesul de tranzitie. Pe aceasta cale, 515 mii familii dintre cele mai defavorizate beneficiaza de aceste ajutoare sociale, adica 9,7% din numarul total al populatiei.

Deosebit de critica este situatia tinerilor absolventi care nu isi pot gasi un loc de munca, desi statul cointereseaza agentii economici pentru angajarea tinerilor absolventi, o parte a salariilor acestora fiind suportata de la buget pentru primele 12 luni de la angajare. Potrivit legii protectiei sociale a somerilor, ei pot primi insa ajutor de somaj, chiar daca nu au lucrat, fapt care le usureaza intrucatva situatia. Este aproape sigur ca situatia cea mai dificila o au cuplurile tinere, lipsite de sprijin din partea parintilor si care se gasesc in confruntare cu somajul si cu nevoia, greu de satisfacut, de cumparare a altor bunuri necesare gospodariei.