Calitatile motrice - viteza, capacitatile coordinative, supletea

CALITATILE MOTRICE - VITEZA

Definitie.

Notiunea de viteza poate fi înteleasa din doua perspective:

prima este cea de calitate a actelor si actiunilor motrice executate cu rapiditate;

a doua se refera la acea capacitate a organismului uman de a executa acte si actiuni motrice, cu respectarea anumitor cerinte de rapiditate, impuse în anumite conditii.

Forme de manifestare ale vitezei.

1. Viteza de reactie – reprezinta timpul scurs între receptionarea unui stimul si aparitia raspunsului motor. Exista unele puncte de vedere conform carora este vorba, de fapt, de latenta reactiei motrice(C.Bota,1997), rezultata din însumarea timpilor necesari pentru:

receptionarea informatiei-stimul din mediu si transformarea ei în semnal nervos(3-5ms);

transmiterea aferenta spre centrii nervosi(timpul difera în functie de impulsuri- pentru impulsurile vizuale, acustice 5-10 ms; pentru cele cutanate sau proprioceptive – 20-25ms);

analiza-sinteza si elaborarea raspunsului la nivelul ariilor motorii – 70-90 ms;

transmiterea eferenta, pe cai piramidale(pentru miscari voluntare) sau extrapiramidale(miscari semivoluntare sau automate) 8-10 ms;

aparitia raspunsului motor, consecinta depolarizarii placii motorii si contractiei musculare 25-35 ms.

Viteza de reactie se masoara în milisecunde, iar valoarea ei difera în functie de tipul de stimul la care se manifesta.

Astfel, viteza de reactie variaza de la 140 ms, la stimuli cutanati, 150 ms la stimuli sonori,  si 180 ms la stimuli vizuali(Thorner, citat de Gh. Mitra, Mogos 1984, Gh.Cârstea,1997, V.Tudor, 1999).

Reactiile la diferiti stimuli pot fi:

simple – la stimuli cunoscuti(startul în probele atletice);

complexe – presupun elaborarea unor raspunsuri motorii adecvate în conditiile în care nu se cunoaste stimulul si nici momentul aparitiei acestuia(în jocuri sportive, sporturi de lupte)

2. Viteza de executie – reprezinta capacitatea de a efectua cât mai rapid un act sau o actiune motrica. Se masoara în timpul scurs între începerea si încheierea unei miscari, se exprima în milisecunde;
3. Viteza de repetitie – numita si frecventa miscarilor, se refera la capacitatea individului de a efectua un numar cât mai mare de miscari într-un timp prestabilit. Se exprima prin numarul de repetari efectuat pe unitatea de timp.
4. Viteza de deplasare – reprezinta capacitatea individului de a parcurge o distanta cât mai mare, în timp cât mai scurt. Se exprima în secunde. Gh Cârstea(1993) considera ca este o varianta a vitezei de repetitie.
5. Viteza de accelerare – reprezinta capacitatea de a atinge nivelul maxim de manifestare a vitezei, în timp cât mai scurt(I.Siclovan,1972). Analizata în contextul manifestarii vitezei în cadrul anumitor acte sau actiuni motrice, se poate vorbi de combinarea acesteia cu alte calitati motrice. Astfel, avem viteza în regim de forta(detenta), de îndemânare sau de rezistenta.

Factori ce conditioneaza viteza.

În procesul dezvoltarii vitezei trebuie sa se tina seama de faptul ca este determinata de urmatoarele categorii de factori: nervos, muscular, osos, psihic si motric. Ponderea lor este diferita în manifestarea formelor vitezei.

În cadrul factorului nervos sunt incluse:

rapiditatea cu care alterneaza procesele nervoase fundamentale pe scoarta cerebrala: excitatia si inhibitia;

coordonarea intramusculara – se refera la activarea unitatilor motorii cu o frecventa care sa permita accelerarea contractiei si relaxarii muschilor implicati în miscare;

coordonarea intermusculara – realizata de centrii motori si reflectata în relatia dintre muschii agonisti si antagonisti implicati în realizarea unei miscari.

Din cadrul factorului muscular fac parte:

tipul de fibre din structura muschiului( cele albe favorizeaza producerea de acte si actiuni motrice rapide);

sursele de energie – substantele fosfagene existente la nivel muscular(ATP, CP);

forta musculara;

elasticitatea musculara.

Manifestrea vitezei depinde si de un factor osos, respectiv lungimea segmentelor si înaltime.

Factorul psihic este reprezentat de capacitatea de concentrare a atentiei, nivelul motivatiei. Viteza depinde si de nivelul de manifestare a celorlaltor calitati motrice, cum ar fi forta si rezistenta.

Alti factori conditionali pentru manifestarea vitezei sunt vârsta si genul

( masculin, feminin) al subiectilor.(A.Dragnea,1993, C.Bota,1997)

Metodica dezvoltarii vitezei în cadrul educatiei fizice.

Dat find faptul ca educatia fizica este o activitate ce poate angrena diferite categorii de populatie, este deosebit de importantanta cunoasterea particularitatilor vitezei la diferite vârste, astfel încât orientarea procesului de instruire sa se realizeze în concordanta cu particularitatile subiectilor. Conform datelor din literatura de specialitate se constata ca:

în perioada de vârsta cuprinsa între 5 si 7 ani, prin ameliorarea capacitatii de coordonare segmentara, se constata cresterea frecventei miscarilor; de asemenea se constata progrese la nivelul vitezei de reactie;

între 7 si 10 ani, procesele de crestere si dezvoltare favorizeaza manifestarea unei viteze de reactie si executie crescute;

între 10 si 14/15 ani se pot atinge, printr-o instruire adecvata, la indici ai vitezei de reactie echivalenti cu cei ai adultilor; prin cresterea capacitatii de efort anaerob, se poate interveni si asupra dezvoltarii vitezei de deplasare, precum si a vitezei în regim de forta;

adolescenta este perioada de vârsta la care pot fi abordate toate formele de manifestare ale vitezei.

În dezvoltarea vitezei, specialistul trebuie sa tina cont de o serie de cerinte care trebuie respectate în procesul de instruire(A.Dragnea,1993, V.Tudor,1997):

durata exercitiilor de viteza trebuie sa fie de circa 5-6 secunde  pâna la maximum 40-43 secunde;

pauzele dintre repetari trebuie sa fie suficient de lungi pentru a permite revenirea functiilor vegetative, dar nu si reducerea starii de excitabilitate optima obtinuta la nivelul scoartei cerebrale ca urmare a lucrului cu viteza maxima;

subiectii trebuie sa aiba structura exercitiilor bine însusita;

exercitiile pentru dezvoltarea vitezei se vor planifica la începutul lectiilor, în conditiile unui sistem nervos odihnit si ale unui organism cu nivel optim de încalzire.

CAPACITATILE COORDINATIVE

Definitie.

În majoritatea lucrarilor  de specialitate autohtone (I.Siclovan,1972; Gh.Mitra, A.Mogos,1980; E.Firea,1984; Gh.Cârstea, 1993,1999,2000; A.Dragnea,1993), aceasta componenta a capacitatii motrice este prezentata sub numele de îndemânare, fiind definita ”forma complexa de exprimare a miscarilor noi si adaptarea rapida la situatii variate, conform specificului fiecarei ramuri de sport sau al altor deprinderi motrice de baza si aplicative(A.Dragnea,1993). Acelasi termen este definit de Gh.Cârstea(1999) drept ”capacitatea organismului uman de a efectua acte sau actiuni motrice în conditii variate si neobisnuite cu eficienta maxima si cu un consum minim de energie din partea executantului”.

A.Dragnea si A.Bota(1999) definesc capacitatile coordinative ca fiind”un complex de calitati preponderent psiho-motric care presupun capacitatea de a învata rapid miscari noi, adaptarea rapida la conditii variate, specifice diferitelor tipuri de activitati, prin restructurarea fondului motric existent”.

Formele de manifestare ale capacitatilor coordinative.

1. Capacitati coordinative generale: necesare însusirii si efectuarii tuturor actelor si actiunilor motrice.
2. Capacitati coordinative specifice: evidentiate în practicarea diferitelor ramuri si probe sportive.
3. Capacitatile coordinative în regimul altor calitati motrice ( în regim de viteza, rezistenta, forta).

Factorii de conditionare a capacitatilor coordinative.

Manifestarea la un nivel superior este conditionata de o serie de factori de natura biologica, motrica, psihologica.

1. Factori de natura biologica:

mobilitatea proceselor nervoase fundamentale excitatia si inhibitia;

viteza de transmitere a impulsurilor nervoase pe caile aferente si eferente;

calitatea analizatorilor implicati în receptionarea informatiilor;

calitatea inervatiei musculare;

valoarea surselor energetice existente în organism;

2. Factori de natura motrica:

nivelul de dezvoltare a celorlaltor calitati motrice(viteza, forta, rezistenta, mobilitatea si combinatiile dintre acestea);

numarul si complexitatea deprinderilor motrice stapânite de subiect.

3. Factori de natura psihologica:

capacitatea de anticipare a desfasurarii miscarii;

anticiparea evolutiei viitoare a conditiilor în care se executa miscarea(sub forma de reflex sau de raspuns învatat – stereotip sau miscari automatizate);

calitatea proceselor cognitive(perceptii, reprezentari);

memoria (de scurta si lunga durata);

gândirea, convergenta si divergenta, dar mai ales gândirea creativa.

Metodica dezvoltarii capacitatilor coordinative în cadrul educatiei fizice.

În metodologia dezvoltarii acestei calitati motrice, se vor avea în vedere urmatoarele aspecte, legate de corelarea ei cu stadiile cresterii si dezvoltarii organismului:

- în cadrul vârstei de 3-6 ani se va insista asupra însusirii unui numar cât mai mare de deprinderi motrice simple;

- între 6 si 10 ani, accentul se va pune pe ameliorarea capacitatii de coordonare segmentara, favorizata de plasticitatea scoartei cerebrale; precizia si orientarea spatio-temporala se vor aborda în perioadele de vârsta urmatoare;

- perioada de vârsta(10-14 ani) se caracterizeaza prin ameliorarea capacitatii de învatare motrica, manifestata mai ales la nivelul indicilor de stocare a informatiei si de diferentiere temporala;

- între 14-18 ani, ca urmare a modificarilor proportiilor, cresterii extremitatilor, se înregistreaza o scadere a capacitatii de coordonare segmentara, mai ales în cazul miscarilor complexe;

- perioada adolescentei – se caracterizeaza printr-o stabilizare generala a conduitelor, fapt cu consecinte favorabile si asupra posibilitatilor de ameliorare a componentelor capacitatilor coordinative.

Principalele cerinte de care trebuie sa se tina seama în procesul de dezvoltare a capacitatilor coordinative sunt:

1. Abordarea capacitatilor coordinative  se realizeaza la începutul lectiei de educatie fizica, ca si în cazul vitezei, pe fond de odihna si încalzire corespunzatoare organismului;
2. Nu se recomanda abordarea capacitatilor coordinative si vitezei în cadrul aceleiasi lectii;
3. Între exercitii trebuie programate intervale de odihna optime ca durata, care sa permita revenirea marilor functii ale organismului la valori adecvate reluarii efortului.

SUPLETEA

Definitie.

Este considerata a fi ”capacitatea unui sportiv de a executa miscari cu mare amplitudine, în una sau mai multe articulatii”(J.Weineck,1992). Este inclusa de unii autori(R.Manno,1992; J.Weineck,1992) în categoria capacitatilor motrice intermediare, situând-o între cele conditionale(forta, viteza, rezistenta-determinate de procesele energetice) si cele coordinative(influentate de procesele de control a miscarilor).

Frey(citat de C.Bota,1997) considera ca supletea include mobilitatea articulara si capacitatea de întindere(elasticitate musculara). Alti autori(L.P.Matveev,1980; E.L.Fox,1988; Ch.L.Hubley,1991; citati de V.Tudor,1999) considera supletea ca fiind unul dintre cei mai importanti factori determinanti pentru manifestarea celorlalte calitati motrice. S.Macovei(1988) defineste aceasta calitate ca reprezentând „ capacitatea de a mobiliza una sau mai multe articulatii prin interventia unor forte externe(actiunea altor segmente, partener, aparatura,etc.)”. Printre componenetele supletei, autoarea enumera: supletea musculo-ligamentara, supletea neuro-motrica, supletea articulara.

Forme de manifestare ale supletei.(R.Manno,1992).

supletea generala – exprimata prin intermediul mobilitatii principalelor articulatii ale corpului(centura scapulara, coxo-femurala, coloana vertebrala);

supletea specifica – solicitata în cadrul anumitor ramuri si probe sportive – aruncarea sulitei, înot, etc.;

supletea activa – caracterizeaza amplitudinea maxima a unei miscari executate prin contractia musculaturii agoniste;

supletea pasiva – caracterizeaza amplitudinea unei miscari efectuate sub efectul unei forte externe. Depinde de capacitatea de întindere si de relaxare a muschilor antagonisti(D.Harre, 1979, citat de C.Bota,1997);

supletea mixta – manifestata în conditiile de alternare a supletei active cu cea pasiva.

Factorii de conditionare ai supletei

Supletea este determinata de un complex de factori morfo-functionali(A.Dragnea,1993; C.Bota,1997; Gh.Cârstea,1999)din care fac parte:

tipul articulatiei – mobilitatea cea mai mare se manifesta la nivelul articulatiilor de tip diartroze sferoidale(coxo-femurala, scapulo-humerala);

masa musculara, tonusul muscular, capacitatea de întindere musculara, calitatea tendoanelor si capsulelor articulare;

vârsta – la copii, mobilitatea este mai mare comparativ cu adultii si vârstnicii;

genul – persoanele de gen feminin prezinta o mobilitate mai mare decât cele de gen masculin(cercetarile nu confirma în unanimitate acest punct de vedere);

temperatura mediului ambiant – mobilitatea articulara si elasticitatea musculara au valori optime într-un mediu cald;

ritmul diurn – valori scazute ale supletei se înregistreaza dimineata comparativ cu amiaza.

Metodica dezvoltarii supletei.(J.Weineck,1992)

la vârsta prescolara, ca urmare a particularitatilor aparatului musculo-articular, nu se impun exercitii speciale destinate dezvoltarii ei;

între 6 si 10 ani se recomanda cresterea numarului de exercitii destinate mobilitatii articulatiilor coxo-femurale si scapulo-humerale;

specialistii trebuie sa aiba în vedere ca între 10 si 14 ani mobilitatea se amelioreaza doar în directiile în care se intervine asupra ei;

în perioada pubertatii, caracterizata printr-un puseu de crestere important, se recomanda sa se intervina asupra mobilitatii generale, dar nu se vor executa exercitii care sa supralicite aparatul locomotor;

pentru perioada adolescentei si pentru vârsta adulta se poate lucra identic.