CRIOTERAPIA - MIJLOC DE RECUPERARE

CRIOTERAPIA - MIJLOC DE RECUPERARE

Crioterapia este o forma temoterapiei, care foloseste ca factor terapeutic temperatura in jurul punctului crioscopic al apei (0 grade Celsius).

Reamintim ca temoterapia foloseste medii care permit utilizarea excitantului termic, acestea sunt reprezentate de: apa, aer. In functie de influentele pe care acesti excitanti termici le exercita asupra sistemului de termoreglare al organismului, se disting urmatoarele zone de temperatura ale mediilor utilizate:

- zona de indiferenta, la care termoreglarea este minim solicitata, mentinerea

homeotermiei centrale a corpului realizandu-se usor.

- zona care impune solicitari mari ale termolizei, datorita aportului crescut

de caldura din exterior, cu efect hipertermic (apa, aer cald, lumina).

- zona care solicitat intens termogeneza, temperaturile mediului (aer, apa) fiind in

jurul punctului crioscopic al apei, zona in care se incadreaza crioterapia.

La organismul uman in repaus, senzatia de confort termic se constata la o temperatura cutanata de 34-35 grade C, centrala de 37,3-37,4 grade C si la un debit cutanat de 0,2-0,4 l/minut/mp pe suprafata corporala.

Temperatura cutanata oscileaza la acelasi individ in limite destul de mari, in timp ce temperatura centrala se caracterizeaza printr-o constanta remarcabila.

Tipuri de aplicare:

A. Dupa suprafata corporala:

- GENERALE: impachetari pe portiuni intinse sau pe tot corpul

- LOCALE: -

- comprese cu apa rece (30-40 min.)

- punga cu gheata pisata (30-40 min.)

- masaj cu calup de gheata

- utilizarea Kelenului - pulverizat la locul contuziei

B. Dupa forma:

- USCATE: realizate cu punga cu gheata, cu recipiente speciale de cauciuc sau de

metal, precum si cu aparate racitoare

- UMEDE: realizate prin comprese, impachetari, lotiuni si bai

Efecte

- GENERALE:

- asupra organismului in intregime, provoaca la inceput o vasoconstrictie periferica generala, insotita de vasodilatatie in tesuturile si organele din profunzime si cresterea diurezei.

- asupra sistemului nervos, scade excitabilitatea nervilor periferici si prin aceasta are efect anesteziant.

- LOCALE:

- pe suprafata tegumentelor provoaca o vasoconstrictie locala, insotita de ischemie. In tesuturile subiacente se produce in acelasi timp o vasodilatatie

compensatoare. Dupa o actiune indelungata, ischemia locala este inlocuita de hiperemie activa persistenta.

- asupra muschilor epuizati ii regenereaza intr-o oarecare masura,

refacandu-le forta de contractie.

- reduc numarul batailor cardiace, marindu-se forta de contractie a inimii. Prin vasoconstrictia periferica si marirea fortei de contractie a inimii, creste tensiunea arteriala si scade viteza de circulatie.

- respiratia devine de asemenea, mai rara, miscarile respiratorii insa

se amplifica, deci volumul respirator creste

- la nivelul regiunii epigastrice, provoaca o diminuare a secretiei

gastrice. In uree efectul vasoconstrictor are efect hemostatic.

- la nivelul regiunii cefei, are acelasi efect asupra circulatiei ca si in aplicatiile generale, actionand pe cale reflexa. Aceeasi aplicatie are un efect vasoconstrictor asupra mucoasei nazale, oprind hemoragiile nazale.

Indicatii:

- APLICATIILE GENERALE: se utilizeaza in special in: socul termic, starile

febrile, bolile febrile ale sugarului.

In aceste cazuri se procedeaza astfel:

- pentru a produce scaderea temperaturii tesuturilor, aplicatiile reci trebuie schimbate cat mai des, deoarece mentinute mai mult timp pe loc, preiau temperatura regiunii peste care s-au aplicat, si efectul ei se poate inversa. Efectul racitor se va mentine cu atat mai constant, cu cat ele vor fi schimbate mai des. Aceasta schimbare se va face de 3-6 ori pana la scaderea temperaturii la valoarea dorita.

- in caz de hiperpirexie, schimbarea lor trebuie facuta din minut in minut pana la obtinerea efectului dorit;

- in cazurile unde aplicatiile reci nu dau rezultatele dorite, ele pot fi asociate cu medicatie antipiretica sau cu medicamente ganglioplegice, care, prin actiunea de deconectare a centrului termoreglator, favorizeaza hipotermizarea.

- APLICATIILE LOCALE: se utilizeaza in: congestii, inflamatii, hematoame, contracturi musculare, leziuni posttraumatice, lombalgii etc.

- in toate aceste cazuri, durata de aplicare este mai lunga de la 1/2 la 2 ore. Intervalul de schimbare este in functie si de gradul de re activitate al organismului bolnavului. Astfel, organismele debilitate, anergice, cu o circulatie mai incetinita, incalzesc mai incet corpurile reci si deci efectul racitor este mai prelungit.

Actiunea terapeutica a frigului este in functie de reactivitatea organismului si variaza de la persoana la persoana. Efectul acestor aplicatii depinde si de felul cum au fost aplicate: daca panza a fost mai groasa sau a fost mai putin stoarsa, efectul de racire este mai indelungat, caci volumul mai mare de apa se incalzeste mai greu; daca panza este mai subtire, sau stoarsa pana aproape de uscare, nu pastreaza temperatura joasa, efectul lor fiind mai mult formal si momentan, caci in cateva minute ele se incalzesc. Efectul poate fi prelungit, daca peste ele se aplica un aparat racitor.

Contraindicatii:

- Alergie la frig

- Sindromul Raynond

Efecte secundare:

- Contactul ghetii direct si prelungit cu pielea bolnavului este foarte primejdios caci poate provoca leziuni de congelare. Din acest motiv va fi totdeauna izolata de piele printr-o flanela groasa sau prosop impaturit, iar aplicarea se va face numai pe perioada prescrisa. Este bine ca din ora in ora, punga cu gheata sa fie indepartata cateva minute pentru a preveni congelarea pielii.

- Aplicatiile reci timp indelungat provoaca maceratia sau mecrozarea tegumentelor si in acest fel favorizeaza insamantarea sau exacerbarea florei microbiene locale existente. Din aceste motive, pielea bolnavului trebuie protejata de actiunea directa a frigului si/sau umezelii fie printr-un strat de material sau un strat subtire de vaselina.

Crioterapia este foarte bine tolerata pe orice parte a corpului

BOMPA 2000

Terapia prin frig sau crioterapia

Crioterapia are un efect analgezic asupra tesutului localizat, facand sa creasca imediat fluxul sanguin, nivelul oxigenului si al metabolismului si reduce semnificativ spasmul muscular.

Aplicata timp de 15-20 minute, cel mai tarziu dupa 2 ore de la efectuarea antrenamentului, crioterapia are rezultate optime. (Lievens 1986)

Se aplica in special asupra muschilor slabi, in care predomina fibrele musculare cu contractie rapida (FT) si unitatilor tendinoase.

Tehnica crioterapiei include masajul cu gheata aplicat pe membrul accidentat sau      de jur imprejurul zonei lezate. Baia sub jet rece determina o vasodilatatie reflexa de pana la 2 ore.

Crioterapia este contraindicata persoanelor alergice la frig intrucat provoaca urticarie, dureri articulare, voma si stari reumatoide (precum durerea si rigiditatea articulara).

Baile alternative

Prin alternarea vasoconstrictiei cu vasodilatatia se penetreaza tesutul muscular la o adancime superficiala si se aplica acest tratament in cazul spasmului muscular localizat reducand durerea.

Acest tip de bai se recomanda in cazul accidentarilor aflate in faza subacuta, avand drept efect reducerea rigiditatii si a durerii (Arnheim 1985; Prentice 1990).

In tratamentele ce au la baza frigul si/sau caldura, temperatura variaza intre 10-15 grade Celsius, respectiv 35-37 grade Celsius (maximum 40-43 grade Celsius), iar ca durata se intind pe cel putin 25-30 minute.

Ca raport, se recomanda aplicarea caldurii de 3-4 ori mai mult decat frigului, dar trebuie sa inceapa si sa se incheie cu o "sedinta" de frig (in mod deosebit dupa antrenamente si competitii - Arnheim 1985; Prentice 1990).

Pentru baile alternative se pot introduce raze infrarosii (sauna) in combinatie cu jetul sau dusul rece.

Oxigenoterapia

Pentru a se evita scaderea oxigenului la 85% si o slabire a fortei la 75% in urma antrenamentului sunt recomandate exercitiile respiratorii si yoga alaturate inhalatiei cu oxigen inainte dupa competitii sau antrenamente.

Aeroterapia

Refacerea rapida a sistemelor circulator-respirator (Dragan 1978) este influentata de ionii negativi prezenti in aerul montan, de la malul marii, din preajma cascadelor sau dupa furtuni cu ploaie. Ionii negativi stimuleaza producerea imunoglobulinei A.

Pe cale naturala ionizarea se realizeaza prin odihna activa la altitudine subalpina, prin mersul pe jos prin parcuri sau paduri, iar pe cale artificiala se realizeaza prin instalarea in vestiare a aparatelor ce produc aeroioni negativi.

Cura la altitudine

Refacerea este favorizata de realizarea antrenamentului sau odihnei active la altitudini subalpine (600 - 1.000 m) pe o perioada de cel putin 1-2 saptamani intrucat in aceste zone presiunea atmosferica este redusa, umiditatea si temperatura sunt scazute si razele ultraviolete sunt mult mai intense (Dragan si Stanescu 1971).

Antrenamentele ce se efectueaza la altitudini cuprinse intre 1.800 - 3.000 m conduc la cresterea concentratiei de hemoglobina in sange cu aproximativ 1% in fiecare saptamana. In schimb, la peste 4.500 m creste semnificativ riscul raului de inaltime.

Adaptarea la altitudini subalpine este cuprinsa intre 2-3 saptamani (pentru altitudini moderate) si pana la 2 luni calendaristice, sau chiar mai mult (Berglund 1992).