Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport

Fitness

NOTIUNI GENERALE DESPRE INVATAREA MOTRICA - VOLEI

Sport



+ Font mai mare | - Font mai mic



NOTIUNI GENERALE DESPRE INVATAREA MOTRICA - VOLEI

Invatarea reprezinta din punct de vedere pedagogic, activitatea proiectata de cadrul didactic pentru a determina schimbari comportamentale la nivelul personalitatii elevului sau studentului prin valorificarea capacitatii acestora de dobandire a cunostintelor, deprinderilor, a strategiilor si a atitudinilor cognitive. Psihologic, invatarea este un      fenomen psiho-comportamental prin care individul dobandeste ca urmarea a exersarii, anumite forme de conduita.(S. Cristea, 1998 -Dictionar de termeni pedagogici)



In activitatea de instruire specifica lectiei de educatie fizica procesul de invatare angajeaza dimensiunile cognitive, afective, motivationale si volitive ale personalitatii elevilor.

Vom aborda cateva notiuni generale referitoare la invatarea motrica, pentru ca in predarea jocului de volei in lectia de educatie fizica este cea care detemina formarea deprinderilor necesare insusirii actiunilor de baza si a capacitatii de practicare a jocului in scopul realizarii obiectivelor educatiei fizice scolare.

Dupa unul dintre specialistii din domeniul psihologiei sportive, Schmidt (1991), invatarea motrica este definita 'ca un set de procese asociate exersarii si experientei care conduc la schimbari permanente in conduita motrica si realizarea deprinderilor inalt performante.'

Prin invatarea motrica se insusesc acte si actiuni motrice, pe baza unor modele, care determina o conduita motrica. Aceasta      va fi valorificata atat la nivel motric prin gradul de maiestrie de executie al actiunilor motrice invatate, dar si la nivelul componentei cognitive prin sistemul de cunostinte specifice dobandite.

Activitatea cognitiva care insoteste orice proces de invatare motrica confera acestuia specificul sau. Deprinderile insusite devin mijloace operationale de rezolvare a problemelor care apar. Invatarea motrica realizata la nivel de priceperi si deprinderi este dublata de insusirea unor notiuni si concepte care ofera individului posibilitatea de a efectua rationamente, judecati si de a se manifesta creativ in rezolvarea situatiilor concrete. Invatarea motrica capata astfel caracterul unei invatari inteligent creativa, iar performanta motrica este manifestarea superioara a aptitudinilor de invatare rapida, eficienta, conditionata de factorii atitudinali, in special de motivatie. (Dragnea, Bota Aura, 1999)

In invatarea motrica specifica jocului de volei subiectul trebuie sa cunoasca urmatoarele elemente:

structura actiunii motrice d joc;

modalitatile de executie;

posibilitatile proprii de actionare;

modalitatile de actionare, aplicare si adaptare a sistemului motric la situatia concreta, pe baza sistemului de cunostinte despre actiunea respectiva si a unor deprinderi elementare deja insusite (priceperi motrice);

Prin exersare, pe baza elementelor prezentate mai sus, subiectul va reusi sa-si formeze deprinderea motrice specifica, caracterizata printr-un inalt randament si un indice de executie performant (viteza, precizie, coordonare, usurinta in executie, automatizare). Perfectionarea indicelui de executie este asociata automatizarii si caracterizeaza deprinderile motrice care se manifesta cu un grad de eficienta ridicat.

Invatarea motrica este un proces dinamic care se desfasoara pe o perioada de timp marcata de momente de schimbare, accelerare, stagnare sau chiar regres.

Fiziologic, etapele de formare a deprinderilor motrice sunt:

etapa miscarilor inutile si a lipsei de cordonare;

etapa miscarilor realizate      cu un grad mare de incordare si disparitia miscarilor inutile;

etapa stabilizarii executiei;

etapa executiei actiunii la indicii normali de viteza, precizie, usurinta;

Pentru realizarea      unui proces de invatare motrica eficient in predarea jocului de volei profesorul va lua masuri pentru ca elevii sa-si formeze o imagine cat mai corecta despre deprinderea care urmeaza a fi invatata, folosind explicatia si demonstratia si incercand sa angreneze in acest proces cat mai multi analizatori.

Explicatia va consta in expunerea logica si argumentata a informatiilor necesare despre actiunea sau situatia de joc care urmeaza a fi invatata. Este important felul in care se transmit aceste explicatii, iar profesorul trebuie sa faca un efort special pentru ca acestea sa fie foarte clare si sa fie reformulate in cazul in care se observa ca nu au fost corect receptionate.

Explicatiile sunt eficiente numai daca determina elevii sa execute ceea ce li se cere. Este usor pentru un profesor sa fie nemultumit atunci cand elevii nu inteleg ce li se cere, dar nu este o rezolvare. Capacitatea de a reformula de cate ori este necesar explicatiile fara ca acest lucru sa supere, este o calitate importanta a unui profesor eficient.

Demonstratia trebuie folosita in corelatia cu explicatia, iar eficienta ei depinde de masura in care se apropie din cat mai multe puncte de vedere de 'modelul' actiunii care urmeaza sa fie invatata. In situatia in care profesorul nu are abilitatile necesare pentru realizarea unei astfel de demonstratii este mai utila folosirea altor mijloace: kinograme, fotografii, inregistrari video.

Procesul de invatare motrica nu se desfasoara liniar si continuu. Mai ales cand este vorba despre actiuni complexe, anumite secvente pot avea variatii sub aspectul calitatii executii, dar privita global performanta motrica va fi in progres. Dezvoltarea si perfectionarea deprinderilor are mai degraba aspectul unei spirale cu reveniri si reluari ale scventelor si actiunilor, de fiecare data la un nivel ceve mai ridicat. In jocul de volei, durata in timp a formarii deprinderilor specifice depinde de experienta motrica a individului, de nivelul indicilor morfo-functionali, de complexitatea actiunii si nu in ultimul rand de nivelul motivatiei.

Referitor la modalitatea de abordare a invatarii din punct de vedere metodic, exista opinia ca abordarea globala este mai eficienta, decat cea in care se foloseste metoda analitica prin care miscarea ce compune actiunea d joc este descompusa in secvente care se invata separat, ansamblandu-se apoi intr-o executie globala.Noi consideram, ca pentru invatarea actiunilor de baza a jocului in cadrul lectiei de educatie fizica, in care nu se urmareste atingerea unui grad inalt de maiestrie tehnic, metoda globala este potrivita. Eficienta invatarii depinde de maiestria profesorul care trebuie sa aiba in vedere umatoarele aspecte:

elevii sa-si formeze o imagine corecta si bine conturata a actiunii;

explicatia sa indice cu precizie si claritate secventele 'cheie' ale actiunii, carora carora executantii trebuie sa le acorde atentie sporita;

sistemul de actionare sa fie alcatuit din exercitii cu eficienta testata;

corectarile sa fie facute individualizat;

numarul de exersari sa fie suficient pentru realizarea fixarii si consolidarii.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2977
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved