Concepte, analiza, terminologie. Criterii ale selectiei

1. Concepte, analiza terminologica, istoric

Individualizarea, obiectivizarea si ierarhizarea indicatorilor modelului logic al performantei sportive moderne, coroborate de momentul participarii fiecaruia la procesul complex al realizarii ei impun o anumita succesiune in tratarea si analizarea eficientei lor. In viziunea noastra, performanta sportiva izvoraste din 3 surse principale: valoarea biologica si a personalitatii sportivului, cea intelectuala exprimata de corpul de specialisti, care conduce programarea modelului de antrenament, si timpul. In acest triptic, timpul este o constanta, iar celelalte doua surse sunt variabile. Dar cea mai importanta premisa ramane potentialul genetic, talentul copilului sau juniorului depistat oportun si incadrat intr-un sistem de pregatire, desfasurat in deplina armonie cu procesul de invatamant. Selectia presupune o actiune ampla de natura conceptuala si organizatorica de evaluare pe diferite planuri (anamneza, diagnosticarea starii de sanatate, nivelul de crestere si dezvoltare fizica si functionala, disponibilitatea psihica etc.) a unor colectivitati mari de copii si juniori. Prin urmare, cadrul organizatoric are nevoie de un ansamblu de criterii si indicatori, de fapt un model cu care se opereaza in alegerea celor mai dotati pentru un anumit tip de efort sportiv. Numarul criteriilor, structura lor (biologica, motrica, psihologica si sociologica), succesiunea aplicarii, procedeele de masurare si interpretare unitara a multitudinii de date izvorate din testarea subiectilor au generat un sistem. Prin caracterul sau atotcuprinzator, exprimat in tendinta de a aplica in tot spatiul de pregatire a sportului romanesc aceleasi criterii, aceeasi scalare a valorilor inregistrate, cu pastrarea specificului fiecarei discipline si probe sportive, de a opera cu aceleasi concepte si metode de testare si interpretare, de a grupa toti specialistii solicitati in diverse momente ale desfasurarii sale, acesta a devenit un sistem national de selectie, rod al gandirii si practicii sportive romanesti.

Selectia este un proces organizat si repetat de depistare timpurie a disponibilitatilor innascute a copilului, juniorului, cu ajutorul unui sistem complex de criterii (medicale, biologice, psiho-sociologice si motrice) pentru practicarea si specializarea lui ulterioara intr-o disciplina sau proba sportiva.

Conceptul de selectie a fost folosit initial intr-o actiune de profil economico-social, fundamentata stiintific inca de la inceputul secolului al XX-lea pentru diagnosticarea precoce a aptitudinilor profesionale si orientarea talentelor catre o profesiune sau alta, pe baza unor teste si metode menite sa evidentieze dexteritatea manuala, receptionarea si invatarea corecta si rapida a unor scheme motrice. Prin extensie, conceptul de selectie a fost preluat de activitatea sportiva in deceniul al III-lea al secolului XX, pentru a nominaliza o actiune similara de depistare a unor disponibilitati motrice pentru sportul de performanta. Ne fiind un concept clar conturat, selectia sugera doar inceputul unei actiuni de pregatire sportiva care, de-a lungul anilor, a cunoscut diferite exprimari consemnate in literatura de specialitate. Cea mai vehiculata expresie a fost specializarea timpurie, care exprima preocuparea spre dirijarea copilului catre o proba sau ramura sportiva inca din frageda varsta. Mai tarziu, in anii 60, a aparut expresia initiere precoce, care atenua directionarea specializarii sportive spre un proces premergator si preparator al viitoarei consacrari de la o varsta frageda. Apoi s-a folosit (si expresia s-a pastrat) selectia primara, care reprezinta momentul intrarii copilului - pe baza unor criterii - in unitatile sportive specializate. Dar, o data cu elaborarea Sistemului national de selectie si pregatire, s-a consacrat o alta expresie mai adecvata. Mai intai, actul selectiei nu este izolat si nu reprezinta in nici un caz un scop in sine pentru ca, odata terminat, determina un proces de pregatire care duce catre un alt moment al selectiei. Deci, selectia este un proces desfasurat pana la atingerea limitelor superioare ale performantei. Iata, de ce conceptele de selectie si pregatire, au fost reunite intr-o sintagma ce sugereaza un proces complex corelat si directionat catre o anumita specializare a copilului si juniorului.

Institutionalizarea sistemului unic de selectie si pregatire a copiilor si juniorilor se realizeaza in anul 1976, fiind precedata de analiza experientei acumulate pe plan national si international. Sinteza acestor cercetari a demonstrat ca avem de-a face cu o diversitate de opinii, de solutii si ca, de fapt, in lume nu exista sisteme verificate de timp, ci doar scoli dispersate, dar ne generalizate si ne investite cu autoritate metodico-stiintifica.

Ca urmare a acestei stari de lucruri, Centrul de Cercetari Stiintifice al Ministerului Tineretului si Sportului si-a propus, inca din anul 1970, sa elaboreze un sistem care sa unifice experientele avansate, dar razlete ale unor specialisti romani, sa valorifice adecvat informatiile provenite din cercetarea fundamentala si aplicativa, sa experimenteze si, in final, sa defineasca o gandire si un instrument practic, cu aplicabilitate in tot spatiul de pregatire si concurs al sportivilor din tara noastra.

Intr-un asemenea context, Centrul de Cercetari Stiintifice al MTS, impreuna cu Institutul de Medicina Sportiva si cu specialistii din unitatile sportive ale Ministerului Invatamantului si Stiintei au procedat la testarea somatica si motrica a intregului efectiv de elevi din unitatile sportive scolare. In intervalul 1969-1972, Centrul de Cercetari efectuase masuratori asupra potentialului biomotric al unui esantion semnificativ de elevi, eleve si prescolari (deci de la 4 la 18 ani) din populatia scolara a tarii, din medii sociale diferite (oras si sat) si din medii geografice variate (munte, deal, campie) pentru a constata care este relatia dintre dezvoltarea fizica (antropometrica) si cea motrica a unei generatii in crestere. O astfel de cercetare era cu atat mai necesara, cu cat se inregistrase si in tara noastra, in perioada postbelica, o accelerare (secular trend) a dezvoltarii generatiei in crestere, comparativ cu valorile inregistrate la generatiile anterioare (interbelice, de la inceputul secolului etc.). In asemenea situatie, cunoasterea raportului real intre indicii antropometrici crescuti si motricitatea fiintei umane respective, parte esentiala a functionalitatii ei organice, depasea cadrul unor simple concluzii stiintifice. Ea putea surprinde o perfecta compatibilitate, ceea ce era de dorit, sau, dimpotriva, o discrepanta in favoarea motricitatii, obligata sa suporte si sa transporte o incarcatura antropometrica (greutate mai mare, talie mai inalta, perimetre superioare) sporita si consemnata prin procesul de accelerare a dezvoltarii fiintei umane. Concluziile cercetarii potentialului biomotric, care a fost terminata in 1972 (in prima ei editie, pentru ca avea sa fie reluata peste 10 ani, cu aceeasi baterie de teste, pe aceleasi trasee sociale si geografice, cu acelasi numar de subiecti dintr-o generatie imediat urmatoare), au evidentiat lipsa de paralelism intre cele doua evolutii (antropometrica si motrica) dupa varsta de 10 ani, indeosebi in randul fetelor, la capitolul motricitatii inregistrandu-se indici scazuti si chiar o anume involutie dupa varsta de 16 ani. Rezultatele cercetarii s-au concretizat in imbunatatirea programelor didactice din domeniul educatiei fizice si sportului scolar, pe toate treptele lui (de la prescolar la terminarea liceului) si in elaborarea "Sistemului unitar de verificare si apreciere" (SUVA), menit sa obiectivizeze si sa stimuleze dezvoltarea motrica a elevilor, pe de o parte, iar pe de alta parte sa ofere profesorilor de specialitate un instrument concret de evaluare ritmica, periodica si longitudinala a evolutiei motrice a elevilor. Cercetarea a furnizat o experienta bogata in sensul obiectivizarii datelor asupra potentialului biomotric al populatiei scolare, din randul careia trebuie sa fie depistati copiii si elevii superdotati pentru efortul de performanta.

Masuratorile facute in unitatile specializate ale sportului de performanta (cluburile sportive) aveau sa evidentieze valorile motrice ale colectivitatilor deja incadrate intr-un proces de initiere si instruire sportiva, disponibilitatile si limitele motrice de care s-a tinut seama la stabilirea unor criterii si norme pentru depistarea resurselor biomotrice existente, care, prin comparare cu datele culese de la populatia scolara obisnuita, ne-au condus spre statuarea unor criterii biomotrice de selectie sportiva. Dar experienta si observatiile efectuate timp de aproape trei decenii asupra fenomenului de coborare a varstei optime pentru marile performante, ca urmare a initierii precoce a copiilor si juniorilor, ne-au demonstrat ca singur examenul motric nu poate constitui o solutie atotcuprinzatoare si definitorie pentru actul selectiei, ca el nu poate reprezenta girul reusitei si consacrarii viitoare a sportivului depistat numai pe aceasta cale. Legitatile biologice si psihice ale antrenamentului si concursului sportiv modern reclama gasirea acelor subiecti care sa asigure, prin fondul lor genetic, prin starea lor de sanatate, prin potentialitatea adaptativa a organelor si functiilor vitale ale organismului, prin motivatia particularitatilor temperamentale si caracteriale, acel ansamblu de insusiri cerute de marea performanta sportiva. Pornind de la aceste idei, Centrul de Cercetari al MTS, impreuna cu Institutul de Medicina Sportiva au elaborat un sistem complex de testare a subiectilor si, derivat din acesta, un sistem de criterii si cerinte, care se aplica in operatia efectiva de selectie a copilului sau juniorului dintr-o masa eterogena, care prezinta certitudini in ceea ce priveste integrarea, stabilitatea, receptivitatea si capacitatea de afirmare in activitatea sportiva nationala si internationala.

Acest sistem imbina intr-un tot unitar o multitudine de criterii care actioneaza intr-o ordine prestabilita, impusa de o metodologie verificata in practica. La actul de selectie participa o echipa interdisciplinara de specialisti, fiecare actionand in acord cu rigorile instrumentelor de masurat si evaluat.

Concret, in "Sistemul national de selectie" actioneaza 5 tipuri de criterii (medico-sportive, somato-fiziologice, biochimice, psihologice si motrice), ale caror continut, norme, cerinte, cazuistica si sinteze le prezentam in continuare.

Criterii medico-sportive in selectia sportiva

In ultimele doua decenii, sportul de inalta performanta a cumulat o sumedenie de valente biologice, socio-economice, psihopedagogice, tehnologice etc., facand insuficienta doar selectia naturala (cu foarte putine exceptii) si impulsionand stiinta sportului in directia aplicarii unei selectii dirijate. Metodologia, mecanismele si criteriile acesteia au implicatii profunde in sfera geneticii si antropologiei, fiziologiei, biomecanicii si psihologiei, medicinii sportive, ciberneticii si informaticii, pedagogiei si metodicii antrenamentului, economiei sociale si chiar a futurologiei scientiste. Medicinii sportive, aceasta componenta a stiintei sportului, clinica omului sanatos, i-a revenit sarcina de a valorifica si sintetiza multitudinea de date provenite din stiintele biomedicale sau tehnice, informationale sau futurologice si de a oferi antrenorilor, profesorilor de educatie fizica sau metodistilor un sistem organizat care opereaza cu indicatori obiectivi, aplicand in acelasi timp si criterii de prognoza biologica (structurala sau functionala) in vederea realizarii unei selectii dirijate, obiectivizate pentru sportul de performanta. Aceasta componenta biologica nu are valoare absoluta decat prin corelare cu partea metodico-pedagogica, cu care de altfel alcatuieste un tot unitar in cadrul unui sistem complex. Pe de alta parte, latura biologica a selectiei are mari rezerve compensatorii (inauntrul sistemului sau al componentei), criteriile biologice fiind deseori prioritare. Indicatorii acestor norme si criterii de selectie reprezinta sinteza prelucrarii statistice a datelor obiective, in centrul lor situandu-se "modelul biologic" al performerului de azi si de maine. Viata ne arata ca acest model variaza sensibil de la un deceniu la altul, uneori de la o Olimpiada la alta, dupa cum nu rareori un campion se abate de la model, fara ca prin aceasta sa fie contestata valabilitatea modelului. De aceea, in abordarea concreta a selectiei dirijate trebuie dat dovada de multa flexibilitate, clarviziune si spirit novator, cu atat mai mult, cu cat insesi datele stiintei evolueaza intr-un ritm alert. Iata numai un exemplu: se stie de mult ca in compozitia fibrelor musculare, la om, exista fibre albe, rapide (FF - "fast fibers" sau FT - "fast twitch"), cu echipamente enzimatice perfectionate pentru eforturile explozive, de viteza, forta-viteza, si fibre rosii, lente (SF - "slow fibers" sau ST - "slow twitch"), al caror echipament enzimatic este favorabil eforturilor de durata, precum si fibre intermediare (mixte) (MF - "mixed fibres" sau MT - "mixed twitch") pentru toate acceptandu-se o conditionare genetica; iata insa ca studii bioptice efectuate in ultimii ani evidentiaza posibilitatea ca, printr-un antrenament perfectionat, sa se mareasca numarul de fibre rosii pe seama celor intermediare, ceea ce modifica radical ponderea unor criterii fiziologice in selectia si orientarea sportiva.

In continuare, vom prezenta in detaliu unele norme si criterii medico-sportive cu care se opereaza in selectie. In primul rand, trebuie facuta precizarea ca atat din punct de vedere didactic, cat si operational, biologic si sportiv, se recomanda abordarea selectiei la 3 niveluri: primar (selectia primara) de la varsta de 4-5 ani si pana la 8-10 ani (in functie de disciplina sau proba sportiva); secundar (selectia secundara, pubertara) intre 10-14 ani, de asemenea cu variatii in functie de sport/proba, dar la un interval de timp de 3-5 ani de prima etapa, si selectia finala (de performanta nationala sau internationala), care marcheaza de fapt trecerea spre sportul de performanta, fiind dominata in principal de criteriul valorii performantei sportive.

Etapele selectiei medico-sportive

In interiorul acestor etape se desfasoara procesul de pregatire care conditioneaza efectul relatiilor urmatoare. In linii mari, nivelul primar este dominat de criterii si indici sanogenetici si genetici - de realizarea "micromodelului biologic", care reprezinta si efectul unui antrenament sistematic de durata asupra organismului in crestere. In timp ce nivelul final este dominat de performanta, de modelul biologic al performantei, acest ultim aspect avand valoare mai ales atunci cand trebuie selectionati 2-3 sportivi pentru un loc in echipa sau intr-o delegatie sportiva pentru J.O. sau C.M.

Criteriile genetice si antropologice de selectie se desprind, in linii mari, din anamneza medico-sportiva, care cuprinde atat antecedentele personale, cat si cele eredocolaterale (configuratia morfologica a copilului si parintilor, nivelul cultural, educational, atitudinea fata de sport a parintilor, copilului, antecedentele sportive familiale, comportamentul psihomotor, inteligenta etc.).

Unele investigatii complexe (formula cromozomiala, biopsii musculare etc.) nu sunt inca aplicate curent in sport.

Sanogeneza ramane criteriul cu cea mai mare stabilitate de-a lungul diverselor etape de selectie: maxima exigenta la nivelul primar al selectiei ("sa alegem pe cei mai sanatosi dintre sanatosi"); exigenta la nivelul selectiei secundare, mai ales acolo unde apare elementul limitativ in performanta (ca prognoza) din motive de sanatate survenite pe parcursul pregatirii; oarecare indulgenta la nivelul selectiei finale (sa nu se pericliteze integritatea morfologica si/sau functionala prin efortul sportiv), avand in vedere, pe de o parte, investigatiile morale si materiale, performanta atinsa si motivatia, precum si posibilitatea aparitiei, de-a lungul anilor, a unor maladii (vindecate clinic) sau tulburari in legatura ori nu cu antrenamentul sportiv, pe de alta parte. La selectia primara se va acorda atentie afectiunilor reumatice din copilarie, bacilare, neuropsihice (epilepsie, stari spastice etc.), metabolice (diabet), cardiovasculare (congenitale sau dobandite), hepato-renale (hepatita, insuficienta renala), deformari cu limitari functionale ale aparatului locomotor, afectiuni endocrine (hipofizare, tiroidiene, suprarenale, paratiroidiene etc.), defecte ale analizatorilor vizual (miopie si strabism peste 5 dioptrii), auditiv etc. Investigatiile efectuate si in circuit pe plan endocrin, neurologic, ortopedic, cardiologic (EKG, VO₂ max.) si ORL determina gradul de sanatate si disponibilitatea pentru o ramura de sport sau alta.

Criteriul biotipului constitutional intervine in selectie intr-o noua viziune a acestuia: somatofiziologic, motric, psihic, biochimic. Numerosi indici, care vor fi descrisi separat, permit definirea acestui tip constitutional si evidentierea legaturii lui cu diferite probe sau discipline sportive.

Criteriile neuropsihice, ce vor face obiectul unui capitol distinct, si criteriile neuromusculare opereaza de asemenea in selectie, ideala fiind aplicarea lor la nivelul selectiei primare (de exemplu, biopsia musculara); in practica, mai mult din considerente organizatorice si pragmatice, aceste criterii se aplica doar in mod exceptional.

Criteriile endocrinometabolice isi gasesc utilitatea atat in selectia initiala, cat mai ales in cea secundara, postpubertara. Se stie ca profilul hipertiroidian este favorabil eforturilor de viteza; cel android este compatibil cu eforturile de forta (atletica grea, aruncari etc.); cel hiperhipofizar (tip gigantoid) este ideal pentru jocurile sportive (baschet mai ales), recomandandu-se si la categoriile mari din sporturile care se practica pe categorii de greutate, iar profilul hipercorticosuprarenalian e favorabil eforturilor de durata, de rezistenta (atletism fond, de exemplu) s.a.m.d. Deci, inainte de a inregistra unele modificari adaptative dupa genul de efort, in sfera endocrinometabolica, este necesar sa evaluam (prin teste clinice si paraclinice, dozari hormonale) profilul endocrin, pentru a-l folosi in selectia dirijata. Sa nu uitam ca acest profil endocrinometabolic este corelat in mod constant cu cresterea organismului, iar in prognoza cresterii, necesara adesea la 12-16 ani, se folosesc indicatorii endocrini. Tipologia endocrina bazata pe criterii morfologice fiind usor de stabilit, este foarte utila in selectia pentru diferite ramuri de sport.

Criteriile integritatii morfologice si functionale a analizatorilor, in special a celui vizual si auditiv, se aplica si in selectie. Este vorba in primul rand de acuitatea vizuala si apoi de simtul cromatic, la fel de important in unele discipline sportive (auto, moto, sarituri in apa, sarituri de la trambulina, schi etc.). In ceea ce analizatorul acustic si vestibular, vom avea in vedere cerintele si in acelasi timp influenta unor probe sportive asupra acestuia (tirul, de exemplu).

Criteriile cardiorespiratorii sunt de maxima importanta in majoritatea disciplinelor sportive cu caracter predominant dinamic. Este adevarat ca sportul perfectioneaza functia cardiorespiratorie (motiv pentru care unii parinti isi indeamna copiii sa faca sport), dupa cum nu este mai putin adevarat ca solicitarile la care este supus sportivul pot avea unele efecte nefavorabile, imediate sau la distanta, asupra sistemului cardiovascular, mai ales in cazul unor greseli metodice de antrenament sau al aparitiei unor afectiuni cardiovasculare, chiar in afara antrenamentului sportiv. Malformatiile congenitale si afectiunile congenitale cardiovasculare exclud candidatul de la selectie, la fel ca si unele afectiuni cardiovasculare capatate (fibrilatie atriala, tahicardie paroxistica etc.). La nivelul selectiei secundare, in special pentru sporturile (probele) cu dominanta aeroba, putem avea unele profiluri cardiovasculare favorabile (conformatia si volumul cardiac, indicatorii functionali: consumul maxim de O2 - VO2 max., puls maxim, echivalentul volumului cardiac etc.), care sa motiveze selectia unor astfel de sportivi, dupa cum aceiasi indicatori pot folosi la selectia finala pentru prognoza performantei aerobe si cardiace.

Exista si unele criterii radiologice utile in selectie. De exemplu, radiografia coloanei vertebrale poate sa evidentieze unele anomalii vertebrale incompatibile cu practicarea anumitor sporturi (canotaj, gimnastica, haltere etc.); de asemenea, evidentierea altor anomalii, cum ar fi agenezia renala, rinichiul hipotrofic, anumite osteolize etc., impune alaturi de examenul radiologic cardiorespirator, si radiografia diverselor segmente si organe, cel putin la nivelul selectiei secundare (saua turceasca, cutia craniana, coloana vertebrala).

Criteriile si normele de selectie pentru sportul feminin isi au si ele particularitatile lor. Astfel, criteriile genetice si antropologice, biotipul constitutional (in special cel somatic), criteriile neuropsihice si neuromusculare, endocrinometabolice etc. sunt decisive in reusita selectiei.

Dincolo de normele si criteriile de selectie au fost validati si o serie de indici obiectivi, cu care operam in acest proces. De regula, criteriile tin seama de particularitatile biologice ale activitatii pentru care se selecteaza tinerii, iar indicii folositi exprima in mod obiectiv aceste norme si criterii.

Exista cateva exceptii de la aceasta inlantuire temporara a selectiei: de exemplu, in canotaj, auto, moto, retinem numai doua niveluri, cel primar si cel final, dispare deci selectia secundara.

Capacitatea de refacere si de adaptare reprezinta alte criterii importante de selectie, mai ales la nivelul selectiei finale. In aceasta faza nu trebuie neglijate nici criteriile antrenorului, care, in fata a doi sportivi cu performante apropiate, la sporturile de contact (box, lupta, judo si altele) sau pentru unele concursuri desfasurate in deplasare, il poate prefera pe cel mai robust din punct de vedere psihic, fizic si mai tehnic, chiar daca celalalt este campionul probei; o analiza complexa efectuata in colaborare cu medicul si psihologul poate duce uneori la concluzia, verificata si in practica, potrivit careia nr.2 sau 3 pe plan national poate fi mai eficient in afara tarii decat campionul datorita biologiei sale mai bune, starii de start corespunzatoare, neafectata de incarcatura emotionala a concursului.

De asemenea, in cadrul criteriilor de selectie pentru concurs se poate acorda atentie si ritmurilor biologice individuale ale sportivilor. In acest sens se determina atat bioritmurile fizic, emotiv si intelectual, cat si ritmurile circadiene, circamensurale si circanuale privind concentratiile hormonale, ale adenozintrifosfatului in muschi s.a., concluzionandu-se, in contextul tuturor parametrilor analizati - medico-sportivi, motrici, somatofiziologici, biochimici - , atat asupra selectiei sportivilor, cat si asupra utilizarii unor mijloace compensatorii pentru echilibrarea unor aspecte biologice negative, generate de ritmurile biologice.

Rezulta, deci, ca procesul de selectie dirijata are un caracter continuu, reprezentand un factor esential al performantei, permanent corelat cu alte tipuri de criterii asamblate intr-un sistem pe care teoria si practica noastra sportiva l-a creat si il aplica cu succes.

3. Criterii somatofiziologice in selectia sportiva

Rezultatele obtinute in sfera determinarii genetice a unor caractere cu importanta pentru activitatea sportiva se datoreaza numeroaselor cercetari efectuate prin diferite metode. Referitor la tipul somatofunctional si determinarea lui ereditara s-au obtinut o serie de date prin variate metode genetice (metoda gemenilor, a asemanarii dintre parinti si copii, a arborelui genealogic etc.). Baza fenomenelor motrice o constituie insusirile somatice, fiziologice si psihice.

Printre insusirile somatice principale se numara si acelea care caracterizeaza aparatul locomotor, mai puternic conditionat genetic decat tesutul adipos. Coeficientii de corelatie si de eritabilitate sunt mai mari in acest caz pentru tesutul osos decat pentru cel muscular, iar coeficientii de corelatie ai acestor doua tesuturi sunt mai ridicati comparativ cu cei ai tesutului adipos.

Fara indoiala, insusirile esentiale nu pot fi schimbate cu ajutorul exercitiilor motrice, astfel incat sa se obtina transformari datorate exclusiv unui succes sportiv.

In acest caz este necesara selectia indivizilor cu masa, inaltimea si proportiile corpului corespunzatoare tipului constitutional ideal pentru o anumita disciplina sau proba sportiva.

Dintre multiplii parametrii morfologici, inaltimea (talia), proportiile segmentelor corporale si tipologia somatosexuala sau o insemnatate prioritara in selectie. Lungimea corpului si a extremitatilor, greutatea corpului, largimea bazinului si a coapselor, circumferinta taliei, a pieptului, a feselor, umerilor, precum si depozitele de grasime din diferite parti ale corpului s-au dovedit a fi dependente ereditar. Din acest compartiment, al cercetarilor, cel mai important aspect pentru selectia si orientarea sportiva a copiilor il constituie datele cu privire la structura corpului. Aceasta (cu deosebire "masa activa a corpului" - MAC) este, dupa cum s-a stabilit in ultimii ani, un nou parametru al capacitatilor functionale ale organismului omenesc. MAC se coreleaza bine cu VO₂ max., cu forta musculara, rezistenta si cu alte calitati motrice. Deosebirile intre indivizi, in structura corpului, se manifesta ca urmare a interactiunii dintre activitatea fizica, hrana si, dupa cum au aratat cercetarile, factorii genetici.

Structura corpului este unul dintre cele mai importante criterii de selectie pentru anumite ramuri sau probe sportive.

Inaltimea corpului si proportiile segmentelor acestuia sunt in mare masura determinate ereditar. Inaltimea corpului sau talia este o caracteristica antropometrica dintre cele mai reprezentative. Multe studii referitoare la determinarea ei genetica au fost dedicate estimarii coeficientilor de corelatie dintre inaltimea corpului parintilor si aceea a urmasilor, dintre inaltimea descendentilor de diferite varste si cea a ascendentilor de grade variate (D. A. Bailey). Studiile demonstreaza ca acesti coeficienti de corelatie dintre descendenti si ascendenti sunt foarte variabili, depinzand atat de varsta si sexul copiilor, cat si de starea materiala a populatiei. Mueller a adunat datele furnizate de 24 de studii conduse de diferiti cercetatori in diferite tari si a descoperit ca acesti coeficienti de corelatie sunt, in general, mai mari la populatia din Europa si SUA decat la celelalte populatii. Autorul mentionat explica ultima situatie prin imperecherea nepotrivita dintre parinti si subalimentarea copiilor.

Eritabilitatea inaltimii corpului inregistreaza indici superiori pe masura cresterii copiilor, indiferent de metoda de apreciere. Coeficientii de eritabilitate ating cele mai inalte valori in grupa adultilor. De aceea, rolul factorilor de mediu in determinarea inaltimii corpului descreste cu varsta. Coeficientii de eritabilitate, calculati pentru grupa de varsta cea mai mare, pot fi considerati ca masura a ereditatii inaltimii corpului.

Rezulta, deci, cateva concluzii care prezinta o importanta deosebita pentru selectie, si anume:

- coeficientii de corelatie dintre inaltimea corpului la parinti si la urmati cresc o data cu varsta, atingand valori maxime la grupele de varsta cele mai mari. Valorile grupei de varsta inferioara sunt relativ scazute si se formeaza la un nivel similar cu valorile analoage ale populatiilor din afara Europei;

- indicele eritabilitatii inaltimii corpului creste, de asemenea, o data cu varsta, inregistrand diferente mari in functie de metoda de estimare.

Prin urmare, inaltimea fiului poate fi prognozata pe baza inaltimii tatalui, iar a fiicei, pornind de la inaltimea mamei. Pe de alta parte insa, trebuie avut in vedere faptul ca, in general, noua generatie inregistreaza indici superiori de dezvoltare fizica comparativ cu aceea a parintilor (fenomenul de acceleratie si neotonie).

Cunoscand inaltimea corporala, se poate stabili valoarea celorlalte proportii ale segmentelor corporale. De asemenea, pentru stabilirea tipului somatic s-au facut cercetari, determinandu-se coeficientii de eritabilitate ai dimensiunilor craniului. Se stie ca exista diferite tipuri de craniu, spre exemplu, cu diametrul antero-posterior mare (dolicraniu) sau mic (brahicraniu). Stabilirea tipului somatosexual conditionat ereditar, prezinta de asemenea, importanta pentru selectia sportiva. Determinarea parametrilor morfologici genetic conditionati care definesc tipul somatosexual este absolut necesara deoarece, intr-o serie de ramuri de sport, obtinerea performantei este conditionata de o anumita rata de masculinitate sau feminitate. Astfel, la gimnastica sportiva-fete, nu va obtine performante superioare un subiect hiperestrogen cu diametrul biacromial-bitrohanterian mare, cu glande mamare voluminoase etc. Sau, la unele probe de atletism, dobandesc performante de nivel superior subiectii feminini cu o rata mai mare de masculinitate. Acest determinism biologic se afla si el sub control genetic.

Plecand de la conceptul de mozaic al androgeniei (Draper), potrivit caruia fiecare individ este dotat cu caractere feminine si masculine in diferite proportii, noi am cautat sa conturam cat mai exact conceptul de constitutie de sexualitate, alaturi de cel de constitutie somatica (somatometrica).

Autorii au numit aceste tipuri, in ordinea crescatoare a scarii: hipermasculin, masculin, hipomasculin (unidiferentiat), mixt (bisexuat), hipofeminin (unidiferentiat), feminin, hiperfeminin. Aceasta metoda permite prognoza in proportie de 90% a ratei de masculinitate sau feminitate inca din etapa antepubertara, fiind deosebit de utila in selectia sportivilor.

O insemnatate esentiala pentru selectie prezinta si stabilirea globala a tipului de constructie corporala dupa diferite metode genetice, bioelectrice etc. (Kretschmer, Scheldon, Heath-Carter, Conrad, Briant, Willoughby), cu evidentierea corelatiilor intre diferitele tipologii citate si performanta sportiva.

Totodata, in ultimul timp descifrarea dermatoglifelor (amprentelor) palmare si plantare capata o tot mai mare importanta in cadrul criteriilor morfologice de selectie. Cercetari asupra boltei plantare efectuate de St. Milcu si colaboratorii sai inca din anul 1932 atesta valoarea unghiului dintre axa anatomica (calcaneu - spatiul interdigital) si cea      functionala (calcaneu - haluce), acesta fiind intre 5⁰-7⁰ la saritori (planta cava) sau 10⁰-12⁰ la aruncatori. Lukojanov si colaboratorii sai releva dezvoltarea accelerata a motricitatii la copiii cu o mare frecventa a retelelor zonei ulnare a palmei; Nikitiuk arata dependenta dintre numarul striurilor pielii celor 10 degete si dezvoltarea indicilor de viteza si viteza-forta; noi am atestat ca existenta a peste 10 vartejuri digitale palmare poate fi un element de pronostic pentru o talie foarte inalta.

Referitor la parametrii fiziologici ai tipului somatic, pe care, din motive didactice, ii abordam impreuna cu cei morfologici, remarcam urmatoarele - este greu de facut o diferentiere neta intre cercetarile avand ca obiectiv proprietatile motorii pe de o parte, si cele care studiaza factorii fiziologici-functionali, pe de alta. Majoritatea autorilor urmaresc atat caracterele somatofunctionale, cat si diferitele acte motorii finale, investigand diversele caractere in complexitatea lor, la nivel de organe sau chiar de structura histochimica.

Din aceasta cauza vom prezenta parametrii fiziologici de selectie in corelatie cu determinismul lor asupra nivelului calitatilor motrice.

Viteza. Sub raport functional viteza este conditionata, in principal, de doua elemente fundamentale:

- activitatea sistemului nervos si, in principal, a scoartei cerebrale, unde se realizeaza intreaga comanda, coordonare si reglare a miscarii; durata medie de 70-82 m/s a acestor operatii poate fi redusa prin antrenament, care inlesneste formarea unor stereotipuri dinamice motrice intr-un timp mai scurt, conditionate genetic sub raportul rapiditatii de instalare;

- metabolismul de la nivelul muschiului care asigura energia necesara contractiilor musculare in conditii de anaerobioza.

Energia necesara in cazul efortului de viteza in anaerobioza rezulta din descompunerea ATP in ADP si acid fosforic in muschi, ceea ce permite realizarea cuplajului excitatie-contractie.

Refacerea legaturii fosfat-macroergice se asigura la inceput pe seama unei legaturi similare a fosfocreatinei, iar in continuare are loc glicoliza anaeroba, care conduce la eliberarea de energie cu transformarea acidului piruvic in acid lactic, ce se acumuleaza in muschi ca urmare a datoriei mari de O₂ (circulatia si respiratia nu pot asigura necesarul de O₂ intr-un timp atat de scurt impus de desfasurarea efortului) si influenteaza negativ capacitatea de contractie a muschiului.

Rezulta deci ca, in efortul de viteza, al doilea element esential, dupa nivelul functionalitatii SNC, este capacitatea de efort anaerob.

De asemenea, sub raport morfologic, s-a dovedit ca fibrele musculare care asigura viteza sunt cele albe, bogate in mitocondrii si echipament enzimatic oxidoreductor. Proportiile acestor fibre sunt genetic determinate si pot fi stabilite pe baza biopsiei musculare.

Pornind de la acest substrat morfofiziologic, constatam ca in prognozarea perspectivei sportive pentru viteza si in urmarirea ratei de progres obtinute prin antrenament prezinta o valoare deosebita urmatoarele determinari:

- timpul de reactie. Cercetarile lui A. Demeter atesta urmatoarea clasificare sportiva: pana la 180 ms - foarte bine, pana la 190 ms - bine, 210-230 ms - mediu, peste 230 ms - slab. Exista numeroase tipuri de aparate si cronografe electronice pentru aceste determinari;

- cronaximteria, electromiografia si electroencefalograma pentru nivelul de excitabilitate, stiut fiind ca viteza este conditionata de acest parametru. Electromiografia permite inregistrarea secusei musculare (contractia izolata), determinand durata, intensitatea si forma ei, comparativ cu aspectele optime ce conditioneaza sub raport neuromuscular performanta.

Cronaxia, reprezentand durata impulsului de circuit dreptunghiular cu amplitudinea egala cu dublul reobazei (intensitatea circuitului care determina o contractie musculara minima) ce produce o contractie minima, trebuie sa aiba valori cat mai scazute (sub 0,18 ms), care indica un prag ridicat de excitabilitate (alfa).

Toate acestea se pun in evidenta prin numeroase teste printre care:

- testul masinii de scris pentru viteza de repetitie (rapiditatea apasarii pe 85 de clape ale masinii de scris). Valorile optime trebuie sa reprezinte peste 110 puncte la mana stanga si peste 120 la mana dreapta (in cazul dreptacilor);

- capacitatea de efort anaerob, cu valori variabile in functie de disciplina (proba) sportiva, trebuie sa se situeze la testul de 1 minut la cicloergometru (TTR) la valori peste 3200 kgm, respectiv peste 45kgm/kgcorp, pentru o reala competitivitate;

- biopsia musculara, unde se impune gasirea unui procent cat mai mare de fibre albe;

- teste psihologice, care stabilesc nivelul de functionalitate al SNC diferentiate pentru copii (psihomotricitate, capacitate de adaptare, echilibru emotional s.a.) si juniori, pentru functii cognitive - inteligenta (Raven), memorie (Ray), atentie (Praga), perceptie, pentru personalitate (Cattel), pentru temperament (Guillfort). La acestea se adauga testele pentru analizatori si acuitate vizuala (ideal - vederea la ambii ochi), statokinezimetria cu valori cat mai ridicate pentru simtul echilibrului.

Avand in vedere conditionarea vitezei de catre sistemul nervos si de nivelul capacitatii de efort anaerob, subliniem faptul ca ea este una din calitatile biometrice cu cel mai inalt nivel de determinare genetica.

Viteza miscarii picioarelor evidentiaza mai clar rolul factorului ereditar decat viteza miscarilor mainilor. Deci, pentru aprecierea dezvoltarii calitatilor de viteza este preferabil "testul Tapping" pentru membrele inferioare.

Perioada de varsta de 9-14 ani, pentru maini, si 9-12 ani, pentru picioare, se caracterizeaza prin reducerea controlului genetic asupra dezvoltarii vitezei miscarilor. E de presupus ca, la aceasta varsta, actiunile pedagogice corect organizate pot contribui la perfectionarea calitatilor de viteza.

Forta. Sub raportul substratului morfofiziologic, care asigura manifestarea fortei, se recunosc doua sisteme principale ale organismului, la care, bineinteles, se adauga activitatea tuturor celorlalte sisteme si aparate: sistemul nervos si sistemul muscular.

Sistemul nervos actioneaza indeosebi pe calea etajului cortical, prin doua mecanisme principale:

- punerea in actiune a unui numar cat mai mare de unitati motorii;

- asamblarea unitatilor motorii active.

Sistemul muscular este al doilea element principal care conditioneaza forta, in functie de gradul incarcaturii raportate la forta izometrica maximala.

Avand in vedere determinarea fortei de catre activitatea sistemului nervos central si de calitatea fibrelor musculare, se considera ca in acest caz ponderea ereditatii este substantiala, coeficientul de corespondenta fiind peste 0,80. Mentionam, ca exista autori care socotesc forta ca avand un determinism genetic tot atat de mare ca si viteza.

Prin aceasta prisma, criteriile fiziologice de selectie sunt in principal: stabilirea prin dinamometrie a fortei grupelor musculare functionale ce trebuie sa fie cat mai mare; determinarea tonusului cu ajutorul miotonometrului, diferentele cat mai mari intre starea de contractie si cea de relaxare indicand niveluri functionale bune; masurarea amplitudinii miscarilor articulare cu goniometrul; evidentierea capacitatii de efort aerob si anaerob pe baza elementelor biochimice prezentate in functie de nivelul incarcaturilor raportat la forta izometrica maximala; evaluarea pentru forta in regim de viteza a timpului de reactie, a cronaxiei si a electromiogramei. Valorile variaza in functie de ramura de sport si se interpreteaza individualizat.

Rezistenta. Aceasta calitate este conditionata de trei categorii de factori:

- factori anatomofunctionali ce privesc functionalitatea      tuturor organelor si indeosebi cardiorespirator, care asigura aportul de O₂ si a aparatului renal, ce conduce la eliminarea produsilor toxici rezultati in urma proceselor metabolice;

- factori biochimici, care privesc sistemul muscular si, indeosebi, locurile unde se petrec transformarile metabolice cu eliberare de energie;

- sistemul nervos si in special componentele sale simpatica si parasimpatica, ce regleaza procesele metabolice, inclusiv refacerea.

Factorii anatomofunctionali sunt reprezentati de:

- volumul pulmonar si suprafata alveolocapilara (presupune determinarea diametrelor si perimetrelor cutiei toracice in expiratia si inspiratie, precum si masurarea capacitatii pulmonare vitale, totale si reziduale);

- volumul cardiac determinat radiotelemetric (are valori de 700-750 ml. La adultul normal, ajungand la sportivi pana la 1300-1400 ml.);

- concentratia de hemoglobina in sange, la adult, se situeaza intre 14-16 g%, iar la sportivi valorile cresc pana la 19-20 g%, mai ales in conditiile de antrenament la altitudine. Dupa efort, valorile scad prin hemoliza;

- volumul sangvin total;

- capacitatea respiratorie maxima, investigatia efectuindu-se timp de 15 s., iar valoarea obtinuta inmultindu-se cu 4 pentru a nu produce fenomene de alcaloza (valorile normale sunt de 120-150 l/min.).

Determinarile se fac cu ajutorul spirografului si al unor normograme care permit compararea valorii in raport cu inaltimea si greutatea subiectului. Valoarea acestei determinari este conditionata si de forta musculaturii toracelui:

- volumul expirator maxim pe secunda (VEMS);

- VO₂ max. interpretat in functie de greutatea corporala, sex, varsta si cerintele impuse de ramura de sport respectiva;

- debitul cardiac maxim, care ajunge la 40-45 l/min. si este conditionat, la randul lui, atat de amplitudinea de contractie a fibrei cardiace, care determina, in principal, debitul sistolic, cat si de frecventa cardiaca;

- oxigen-pulsul maxim calculat prin raportarea VO₂ max. la frecventa cardiaca maxima (FC max.), el fiind considerat parametrul cel mai util al economiei cardiovasculare in efort;

- echivalentul ventilator maxim care este raportul dintre ventilatia maxima externa si VO₂ max., acesta reprezentand indicatorul cel mai fidel al economiei respiratorii in efort (sub 20 este excelent, 25-30 bun si peste 35 slab).

Desigur ca acesti parametrii, indeosebi cei functionali, nu sunt conditionati numai de sistemul cardiorespirator, ale carui capacitati le exprima, ci si de activitatea sistemului nervos care coordoneaza functionalitatea acestor aparate. In aceeasi masura intervin si aparatul digestiv, care asigura aportul principiilor nutritive necesare proceselor metabolice energogenetice, si aparatul de expulzare a materiei (indeosebi aparatul renal), ce contribuie la eliminarea catabolitilor, a caror concentrare in organism, la nivelul diferitelor sectoare somatoviscerale, declanseaza mecanismul de feed-back, foarte important pentru intreaga functionalitate organica si in special pentru rezistenta. In acest sens, investigarea functiei renale, care trebuie sa se prezinte la un nivel cat mai ridicat, are o importanta deosebita in selectia sportivilor pentru sporturile sau probele de rezistenta.

Factorii biochimici. In ultimul timp, cercetarile histochimice au dovedit ca elementul de baza in existenta unui prag ridicat de rezistenta metrica generala este capacitatea fibrelor musculare de a utiliza o cantitate mai mare de O₂ si de a furniza energia necesara efectuarii lucrului mecanic pe calea proceselor aerobe de fosforilare oxidativa. Aceasta capacitate o au, indeosebi fibrele rosii, care contin o cantitate sporita de mioglobina si mitocondrii mari, cu capacitate oxidativa ridicata. Cantitatea acestor fibre in muschi este genetic determinata, de unde rezulta utilitatea biopsiei musculare in momentul selectiei si orientarea corespunzatoare a viitorului sportiv. Proportia intre fibrele rosii (SF sau ST), care constituie substratul rezistentei si al fortei, si fibrele albe (FF sau FT), care conditioneaza viteza, orienteaza selectia spre ramurile de sport corespunzatoare calitatilor biometrice ale sportivului.

S-a dovedit, in ultimul timp, ca efortul de rezistenta conduce la biosinteza proteinelor mitocondriale mari si neconformarea de ribozomi citoplasmatici, respectiv RNA mitocondrial. Aceste procese au loc la nivelul unor fibre intermediare, care au o structura mixta, intre cea a fibrelor rosii si cea a fibrelor albe.

Intensitatea aceasta nu trebuie sa treaca in zona energetica anaeroba, deoarece poate declansa alte mecanisme intracelulare, ci e necesar sa se situeze la zona superioara a aerobiozei, la limita cu anaerobioza, atingand acel prag aerob-anaerob numit si zona de anduranta a efortului (stare de steady-state). Intensitatea efortului ce va situa organismul in zona de anduranta este determinata de structura genetica a fiecarui subiect si se impune a fi individualizata. Aceasta zona de anduranta se caracterizeaza printr-o concentratie a acidului lactic in sange de 4 mmol/l. In cazul in care zona de anduranta se situeaza la nivelul a 90% din consumul maxim de oxigen, capacitatea de efort aerob este foarte buna; la valori de 80-85%, situatia devine defavorabila.

Incontestabil ca, alaturi de aceste mecanisme biochimice, in obtinerea unei rezistente sporite intervin sinapsele neuromusculare, respectiv placile neuromotorii, care sunt puse in actiune de centrii nervosi si piramidali pe calea unitatilor motorii. De aici, importanta deosebita a activitatii sistemului nervos central si, indeosebi, a zonelor de comportament rinencefalice, unde, conform ultimelor cercetari, se gasesc centrii volitionali. Prin punerea in functiune a unor sisteme de receptori endocrini intracerebrali, acestia au un rol deosebit in mentinerea activitatilor placilor neuromotorii, in ciuda starii de oboseala generata de acumularea acidului lactic in muschi.

Rezulta deci ca si rezistenta, desi reprezinta o calitate biomotrica perfectibila, prin transformarea pe calea antrenamentului a fibrelor intermediare in fibre rosii, este genetic determinata atat prin existenta pe plan periferic a unui procent de fibre intermediare in muschi si a dimensiunilor anatomice ale sistemului cardiorespirator (Williams), cat si prin functionalitatea sistemului nervos central si indeosebi a zonelor sale rinencefalice.

Rezistenta este incontestabil legata de capacitatea de refacere ce poate fi exprimata sintetic prin eficienta mecanismelor homeostatice biochimice de a reface in permanenta rezerva energetica, asigurand la nivel inalt procesele metabolice in toate sectoarele organismului si indeosebi in ceea ce ne intereseaza in efortul sportiv la nivel muscular si neuroendocrin. Prin urmare, sunt implicate toate aparatele si sistemele constitutive ale organismului uman.

In ce priveste determinismul nervos al rezistentei, subliniem importanta echilibrului intre tonusul nervos vegetativ simpatic si cel parasimpatic, fapt ce justifica introducerea in cadrul criteriilor de selectie a testelor de functionalitate simpatica si parasimpatica.

Pentru sporirea rezistentei, un rol important il are indeosebi cresterea tonusului parasimpatic pe calea stimularii receptorilor (alfa), cu atat mai mult cu cat blocarea receptorilor (beta) cu ajutorul betablocantelor      constituie manevra doping.

Indemanarea. In acceptiunea clasica, adoptata chiar in prezent de majoritatea specialistilor in domeniul educatiei fizice si sportului (antrenori, medici, cercetatori, psihologi s.a.), indemanarea este considerata o calitate motrica a aparatului locomotor, exprimata prin precizia miscarilor, respectiv a contractiilor musculare si adaptarea lor la conditiile impuse de cerintele victoriei sportive, indeosebi de realizarea unei replici motrice cat mai eficiente la actiunile adversarului. Aceasta calitate este solicitata mai ales in jocurile sportive, in scrima, in box, dar si in alte discipline si probe sportive, in care raspunsul motric in fata adversarului este esential.

Aceasta calitate, dupa parerea noastra, este conditionata in principal de activitatea corticala, respectiv de comanda primita de muschi pe caile motorii corticale si in secundar de musculatura insasi, aceasta fiind importanta doar in masura in care poseda anumite proprietati de viteza, forta si chiar de rezistenta pentru a putea raspunde prompt si corespunzator la comanda corticala primita.

Din acest considerent, nu o vom socoti o calitate biomotrica in care exista un echilibru de determinare a diferitelor sisteme si aparate, inclusiv a sistemului nervos, ci o vom aprecia ca pe o calitate psiho-neuro-motrica, intrucat ea este predominant determinata de sistemul nervos. De aceea, ea va fi prezentata o data cu tipologia constitutionala psihica, fiind strans corelata cu activitatea sistemului nervos si cu inteligenta generala a subiectului cercetat.

Dintre testele care pot constitui criterii de stabilire a nivelului de functionalitate corticala si care, implicit, furnizeaza informatii pretioase asupra potentialului de indemanare, subliniem in mod deosebit: testarea inteligentei; testele de personalitate si temperament; stabilirea tipului de sistem nervos prezentat o data cu criteriile de selectie somatofiziologice privind viteza.

Un element esential in evaluarea indemanarii il constituie conditionarea ei de catre analizatorul vestibular respectiv, implicat in mentinerea echilibrului in conditii statice si dinamice, fapt ce justifica testarea acestui parametru fiziologic in selectie (testul Romberg, statokinezimetria s.a.).

De asemenea, gradul de asimetrie functionala si dominanta corticala trebuie avute in vedere in selectie. Pornind de la faptul ca exista sporturi asimetrice (lupte, scrima, box s.a.) si sporturi simetrice (canotaj, schi, s.a.), testarea gradului de simetrie care conditioneaza indemanarea prin proba de saritura cu rotare spre stanga si spre dreapta este foarte importanta. S-a dovedit ca sportivii cu un grad ridicat de asimetrie stanga (care inregistreaza valori superioare de rotare spre stanga comparativ cu cele spre dreapta) au un nivel de indemanare mai ridicat. Se apreciaza ca un subiect este simetric cand valorile de rotare spre stanga sunt egale cu cele spre dreapta.

De asemenea, s-a dovedit faptul ca persoanele la care predomina emisfera dreapta, respectiv stangacii, au circuite nervoase mult mai permeabile, functionale si un grad de indemanare sporit comparativ cu dreptacii, ceea ce justifica selectarea lor pentru sporturile unde indemanarea se situeaza pe prim-plan - scrima, box, lupte, jocuri sportive s.a.

In corelatie cu criteriile somatofiziologice de selectie trebuie sa subliniem ca in perioada de crestere, determinarea varstei biologice are o importanta deosebita pentru cei ce se ocupa de selectia si pregatirea sportiva a copiilor si juniorilor, deoarece capacitatea de efort a acestora este mai strans legata de varsta biologica decat de cea cronologica. Determinarea varstei biologice este bine sa se faca dupa cele mai stiintifice metode. Cand insa nu avem la dispozitie cabinete de radiologie si medici specialisti, aceasta se poate face folosind criterii mai simple, care prezinta totusi un suficient grad de probabilitate. Unul dintre aceste criterii este cel somatic, care consta in compararea datelor (talie si greutate) celui caruia dorim sa-i determinam varsta biologica, cu mediile pe tara ale acestor parametri. In acest scop este necesar sa se consulte tabelele referitoare la "Nivelul mijlociu de dezvoltare fizica a generatiilor in crestere" (0-18 ani) si apoi sa fie comparate cu datele subiectului. Cand dorim sa aflam, de pilda, varsta biologica a unui copil care, calendaristic, are 10 ani, comparam inaltimea si greutatea acestuia cu mediile inaltimilor si greutatilor din tabelele de referinta. Daca vom constata ca datele acestuia sunt mai mici decat cele indicate pentru varsta respectiva, vom conchide ca subiectul nu are inca 10 ani (din punct de vedere biologic); daca datele sunt mai mari, aceasta inseamna ca subiectul a depasit varsta de 10 ani. Se poate intampla ca unul dintre parametri sa-l depaseasca pe cel din tabel, iar celalalt sa fie mai mic. In acest caz se va aprecia ca respectivul are, de pilda, inaltimea unuia de 12 ani (sau cat rezulta din tabelul de referinta) si greutatea unuia de 9 ani s.a.m.d. Pentru stabilirea varstei biologice a copiilor si adolescentilor din tara noastra dupa criteriul somatic, recomandam folosirea tabelelor intocmite de Institutul de Igiena din Bucuresti.

Datele medii ale inaltimii si greutatii corporale la fetele de 4-18 ani

(dupa Tanasescu si colab.)

Datele medii ale inaltimii si greutatii corporale la baietii de 4-18 ani

(dupa Tanasescu si colab.)

Se pot face predictii, cu un suficient grad de probabilitate, privind evolutia cresterii in inaltime, daca aceasta se desfasoara normal si nu este tributara vreunei maladii congenitale sau contractate. Acest lucru are o deosebita importanta la sporturile in care dimensiunile somatice longitudinale sunt favorizante pentru obtinerea unor performante de valoare, deoarece se poate prevedea inaltimea pe care o va avea cel in cauza in momentul incetarii cresterii.

Nu este recomandabil sa se faca predictii inainte de 10 ani, deoarece numai de la aceasta varsta in sus incep sa se manifeste tendintele si au loc transformarile organice specifice perioadei prepubertare, care contrasteaza puternic cu dinamica lenta si uniforma a cresterii din ultima parte a copilariei.

4. Criterii biochimice in selectia sportiva

Pentru a intelege importanta criteriilor biochimice de selectie, reprezentate de nivelurile genetic determinate ale diferitilor componenti chimici, este necesara prezentarea succinta a aspectelor biochimice ale energeticii organismului.

Parametrul biochimic al determinismului biotipului antropologic constitutional uman, alaturi de parametrii somatofiziologic, motric si psihic, reprezinta un element esential atat pentru selectie, cat si pentru antrenament. Lucrurile se explica prin aceea ca functionalitatea organismului, in general, si in conditii de efort, in special, este conditionata, in primul rand, de factorul energetic, implicat in formarea si refacerea moleculelor complexe din cele simple, in producerea energiei termice si a celei mecanice atat pentru miscarile interne (cord, plaman, digestie etc.), cat si pentru cele externe, al caror efector sunt sistemele osteoarticular si muscular.

Sursa de energie este unica, reprezentata de radiatia solara, si este absorbita prin procesul de asimilare clorofiliana din plante, in electronii atomilor de H din glucide, lipide, protide, intrand astfel in circuitul lumii animale si vegetale. Aceasta energie este apoi transferata la nivelul adenozintrifosfatului (ATP) prin transportorii de electroni:

- nicotinamid - adenin - dinucleotidul (NAD);

- nicotinamid - adenin - dinucleotidul fosfat (NADP);

- flavin - adenin - dinucleotidul (FAD).

ATP in organism se desface in ADP + H₃PO₄ (acid fosforic) + energie, iar in anumite conditii sub influenta miochinazei, ADP se scindeaza in doua molecule de acid fosforic si energie, iar apoi ATP-ul se reface datorita energiei aduse de transportatorii de electroni (NAD, NADP si FAD).

Mentionam, de asemenea, posibilitatea initiala ca ciclul de transformari energetice sa constea in descompunerea fosfocreatinei in creatina + H₃PO₄ + energie, fosfocreatina ce se reface apoi cu ajutorul transportatorilor de electroni.

Placa turnanta a intregului proces metabolic energetic din organism este acetil coenzima A (acetil CoA), la care se acroseaza electronii de H din glucide, lipide, protide incarcati in mod diferentiat cu energie. Acetil CoA, a carei concentratie este specific individuala, prezinta un rol energetic, un rol in cetogeneza, respectiv in sinteza hormonilor steroizi anabolizanti si a colesterolului, precum si in formarea succinatului si in continuare a hemului si hemoglobinei esentiale in transportul de O

Furnizarea de energie de la nivelul CoA, care, mai departe, prin transferul energetic, va reface moleculele de ATP (1 molecula de acetil CoA reface 12 molecule de ATP), se poate realiza in conditiile lipsei de O₂ prin procese anaerobiotice sau in prezenta O₂ prin procese aerobiotice.

Procesele anaerobiotice care duc la degradarea glicogenului (in unitati glicosil) si apoi la transferarea electronilor incarcati cu energie pe acidul piruvic si acetil CoA vor determina apoi pentru o unitate glicosil refacerea a trei molecule de ATP, o data cu acumularea de acid lactic in muschi, care va bloca placa neuromotorie limitand manifestarea in timp a acestui efort foarte intens.

Procesele aerobiotice care implica atat degradarea glicogenului, cat si a lipidelor si chiar a proteinelor prin neoglucogeneza si furnizarea din toate aceste surse a electronilor de H incarcati cu energie sunt practic nelimitate in timp. Dar ele se declanseaza cu inertie si nu ating intensitatea maxima decat dupa cateva zeci de secunde, spre deosebire de cele anaerobiotice. In aceste conditii insa, o unitate glicosil reface 38 de molecule de ATP, acizii grasi si lipidele devin sursa energetica (la eforturi ce depasesc 30 minute), iar acidul lactic format in anaerobioza in proportie de 1/5 prin reactia Pasteur-Mayer se descompune in CO₂ si H₂O, energia rezultata refacand fosfocreatina si prin ciclul de reactii ale lui Cori, care au loc in ficat in principal si in fibrele musculare rosii in secundar, 4/5 se retransforma in glicogen. Rezulta, deci, avantajele proceselor aerobiotice care, desi nu asigura o intensitate si rapiditate maxime ale eforturilor, sunt insa de lunga durata, cu economicitate energetica si fara acumulari de lactat ce blocheaza placa neuromotorie. Remarcam faptul ca aceste procese energetice aerobiotice sunt de data mai recenta in evolutia lumii vii. Mentionam, de asemenea, producerea de peroxizi si radicali liberi in aceste procese, care sunt factori limitativi ai efortului; in ultima vreme se folosesc substante de tipul oxidoreducatoarelor (vitamina C, vitamina E) sau seleniul in neutralizarea lor, aceste substante intrand in arsenalul mijloacelor de refacere.

Intre caile metabolice anaerobiotice si aerobiotice exista stranse corelatii si interconditionari, cu importanta in selectia sportiva. Astfel, procesele anaerobe (glicoliza anaeroba) de la nivelul globulelor rosii conduc la formarea difosfogliceratului (2-3 DPG), care, la randul sau, potenteaza eliberarea O₂ din oxihemoglobina, sporind eficienta proceselor aerobe. De asemenea, acidul lactic format in procesele anaerobe este convertit in glucoza atat in ficat, in cea mai mare parte, cat si in fibrele musculare rosii, prin ciclul Cori, chiar in timpul efortului anaerob. Aceste elemente prezinta importanta in conditiile in care selectia pentru o anume ramura de sport vizeaza in mod prioritar capacitatea anaeroba, fara a neglija insa nici parametrii aerobiozei, caci idealul este complementaritatea de nivel superior.

Mentionam ca aceste reactii chimice energetice sunt dependente de o serie de factori care concura la realizarea homeostaziei organismului (Canon), respectiv la mentinerea in anumite limite constante a unor serii de parametrii fizici, chimici, biologici, enzimatici ce conditioneaza intreaga functionalitate a organismului, in regim bazal si cu atat mai mult in efort. Din multitudinea acestor factori mentionam:

- nivelul apei endogene, de care depinde numarul de ioni pozitivi H₃O⁺ (ion hidronium) si ioni negativi OH^- (ion hidroxil) si, in consecinta, reflexele osmo-neuropsihice de reglaj; cu cat apa endogena este cantitate mai mare, cu atat caile metabolice functioneaza mai bine. Mentionam ca, in mod normal, 100 g apa endogena trebuie sa revina la 60 moli glucide, la 100 moli lipide, respectiv la 50 moli protide;

- nivelul pH, respectiv al gradului de aciditate al diferitelor umori si structuri ale organismului. Mentionam ca o scadere a pH in sange sub valorile 5,9-7 unitati care provoaca o crestere a aciditatii, cum se intampla in cazul acumularii acidului lactic in efortul anaerob, tulbura caile metabolice, diminuand nivelul capacitatii de efort. pH este genetic determinat, ca de altfel si mecanismele sale de reglare (Williams);

- viteza diferitelor reactii enzimatice, care depinde de concentratia substratelor (in principal glucide, lipide, protide); de concentratia enzimelor (constituite dintr-o portiune proteica numita holoenzima si o portiune neproteica numita cofactor, ce poate fi molecula organica - coenzima sau ion metalic), cum intalnim la urmatoarele enzime cu rol deosebit in efort - Zn la carboxipeptidaza, Mg la fosfohidrolaze, Mn la fosfohidrolaze, Mn la fosfotransferaze, Fe la citocromi, K la piruvatkinaza, Na, Mg si K la adenozintrifosfataza (rezulta importanta concentratiei acestor ioni in efortul sportiv); de pH, de temperatura corporala; de efectorii biochimici care, la randul lor, pot fi activatori si inductori in biosinteza enzimelor (precum vitaminele E, C, K s.a.) sau inhibitori (radicalii liberi, peroxizii s.a.).

Un indicator deosebit de important pentru selectia sportivilor sub raport biochimic este VO₂ max. S-a constatat ca intre capacitatea respiratorie a celulei musculare, pe de o parte, capacitate ce conditioneaza efortul indeosebi si este determinata de agregatele multienzimatice constituite din dehidrogenaza, flavoproteina, coenzima Q si citocromoxidaze, si VO₂ max., pe de alta parte, exista o stransa corelatie. Mai mult, studii de microscopie electronica atesta ca exista un raport direct proportional intre densitatea mitocondriala (structuri cu rol principal in metabolismul aerob) si VO₂ max. De asemenea, prin antrenamentul de rezistenta creste densitatea mitocondriala.

Aceste criterii biochimice de investigatie au valoare atat in selectie, cat si in obiectivarea ratei de progres sub raport biologic obtinuta prin antrenamentul sportiv.

5. Criterii psihologice in selectia sportiva

Ca scop, selectia psihologica constituie demersul prin care se realizeaza cunoasterea particularitatilor psihologice ale copiilor si tinerilor si corespondenta acestora cu cerintele precis delimitate ale activitatii sportive de performanta.

Implicarea factorilor psihologici in selectie este confirmata de faptul ca modelul campionului sportiv nu poate exista in afara unei anumite configuratii a structurii personalitatii acestuia (aptitudini generale, fond atitudinal, structuri senzorio-perceptive, motivatii, nivel de aspiratie, insusiri ale SNC, disciplina, constiinciozitate, caracteristici ale analizatorilor, calitati de vointa, capacitate de invatare motrica, capacitate de daruire in efort), precum si a factorilor psiho-sociali (familie, societate, standard de viata, traditie, experienta, nr. de membrii, cadrul conceptional, sistem de pregatire sportiva, mediul social, moda, traditia sportiva, mass-media, opinia publica).

Selectia psihologica urmareste sa asigure corespondenta dintre aptitudinile si atitudinile individului, pentru ca pe aceasta baza sa se asigure adaptarea la efort si eficienta in antrenamente si competitii.

Se considera ca existenta unei consonante intre aptitudini si atitudini constituie una din conditiile fundamentale ale succesului sportiv. Pentru activitatea de mare performanta, actul selectiei sportive trebuie sa urmareasca depistarea potentialitatilor de exceptie, a sportivilor superdotati sub raportul unor cerinte si particularitati specifice fiecarei discipline sportive (dupa ce in prealabil s-au definitivat selectia motrica si cea biologica).

Din acest punct de vedere trebuie subliniat faptul ca, indiferent de ramura de sport practicata, unele procese sau activitati psihice se impun a fi dezvoltate (initial) cel putin la un nivel mediu, pentru ca pe aceasta baza, prin educare si antrenament, sa apara consolidarea si perfectionarea lor. In aceasta categorie sunt incluse unele cerinte psihologice de baza (primare), care reunesc intr-un tot unitar comportamentul adecvat al unui viitor performer. Este ceea ce se cheama capacitatea psihica de start (motivatie pentru succesul sportiv, rezistenta psihica, disciplina, constiinciozitate, daruire in efort, ambitie, perseverenta, tenacitate).

Capacitatea psihica a sportivului presupune: reglaj afectiv, capacitatea de invatare motrica, capacitate mentala (reprezentare, memorie, gandire), capacitate prosexica (atentie), psihomotricitate, aptitudini speciale, deprinderi, reglaj volitiv, motivatie, temperament, caracter, atitudini, adaptare sociala.

Practica sportiva de mare performanta a dovedit ca sportivii dotati din punct de vedere al capacitatii psihice obtin succese intr-un ritm ascendent, spre deosebire de cei care manifesta carente in pregatirea psihologica. Trebuie subliniat inca de la inceput faptul ca factorul psihologic nu poate suplini inadvertente motrice, antropologice sau biologice (decat partial), in schimb, potenteaza si permite valorificarea calitatilor motrice in concordanta cu solicitarile endo sau exoceptive.

Capacitatea psihica implica unele caracteristici cu variabile grade de determinare ereditara. Cu cat coeficientul de ereditate a unui caracter psihic este mai mare, cu atat trebuie pus un accent sporit pe selectie. De exemplu, gradul de inteligenta exprimat prin coeficientul de inteligenta, aflat intr-o puternica corelatie (coeficient de evolutie 3,85) cu capacitatea de a rezolva sarcini motrice, temperamentul, flexibilitatea mintala s.a. sunt parametri psihici cu rol important in selectie. Dupa Paul Popescu-Neveanu, contributia ereditatii este mai mare in ce priveste insusirile de sistem nervos ale analizatorilor si structurilor senzoriomotorii, in timp ce pentru aptitudini ce implica organizare intelectuala si adaptare sociala, decisive sunt exercitiile si educatia.

Faptul ca selectia se realizeaza la varsta de crestere, pentru unele sporturi chiar la 6-8 ani, face ca psihodiagnoza (cunoasterea stiintifica a caracteristicilor psihocomportamentale) sa fie in foarte mare masura numai orientativa. Este drept ca unele calitati (aptitudini) manifeste in copilarie se mentin si se afirma apoi plenar in adolescenta si tinerete; altele insa nici nu pot fi depistate de timpuriu, asteptandu-si "momentul" evidentierii in pragul si pe durata adolescentei.

De aceea, in actiunea concreta a selectiei, "ochiul" antrenorului (adica experienta si maiestria lui) va dubla si inlocui chiar tehnicile de testare psihologica de laborator.

Selectia psihologica nu reprezinta un scop in sine, ci doar o etapa in complexul si dificilul proces de selectie si pregatire a performerilor. Ca atare, se impune o anumita strategie din partea selectionerilor in urmarirea si realizarea progresiva a unei dezvoltari psihice armonioase a sportivilor angrenati in procesul de instruire, stiut fiind faptul ca legile acestei dezvoltari trebuie cunoscute si aplicate.

Ca solutii viabile si concrete, se poate recomanda urmatoarea strategie de abordare a actiunii de selectie:

- depistarea timpurie a sportivilor care prezinta o capacitate psihica "de start", compatibila cu exigentele actuale; caracteristicile acesteia sunt observabile in procesul de initiere, iar pentru precizarea diagnosticului se pot solicita specialisti din zonele teritoriale aferente;

- paralel cu actiunea de depistare, se recomanda orientarea copiilor si juniorilor talentati in directia in care potentialul genetic permite acumulari de mare eficienta si productivitate (potentialitati explozive - pentru sporturi de viteza, aruncari, sarituri; potentialitati de anduranta - pentru sporturile ciclice; potentialitati creative - pentru jocurile sportive, lupte, scrima, judo etc.; potentialitati introvertite - pentru tir, sah);

- un loc important in evaluarea capacitatii psihice trebuie sa-l ocupe fondul aptitudinal, constand din caracteristicile greu perfectibile, a caror expresie calitativa ofera un spatiu de siguranta cu privire la succesul sportiv (tip de sistem nervos, structurile senzorio-motorii, finetea analizatorilor);

- actiunea de selectie si orientare psihologica se desfasoara stadial, pe trepte de varsta si de maiestrie, in corelatie cu aceea educogena, exercitata de antrenor, familie, scoala, organizatiile de copii si tineret, societate, ceea ce implica un mare grad de responsabilitate si competenta psiho-pedagogica.