FACTORII FAVORIZANTI AI CAPACITATII DE PERFORMANTA SI DE DEZVOLTARE AI ANTRENAMENTULUI SPORTIV CONTEMPORAN

FACTORII FAVORIZANTI AI CAPACITATII DE PERFORMANTA SI DE DEZVOLTARE AI ANTRENAMENTULUI SPORTIV CONTEMPORAN

Nivelul atat de ridicat al performantei in sportul modern impune perfectiunea continua a tuturor laturilor pregatirii sportive.

Performantele spotive deosebite au avut parte de o crestere vertiginoasa a recordurilor si totodata a concurentile in sporturile de mare amploare.

Inca nu demult, locurile fruntase erau disputate de 1-2 favoriti; acum insa numarul acestora este mult mai mare. In aceasta situatie, se afla nu numai pretendentii la medalie, dar si cei care vizeaza calificarile in finale, departajarea facandu-se de mai multe ori prin sutimi si miimi de secunda, studiindu-se finisurile pe film, cu ajutorul cronometrelor de mare fidelitate.

1. Perfectionarea continua a stagiilor de selectie

Selectia este un proces organizat si repetat de depistare timpurie a disponibilitatilor innascute a copilului, juniorului, cu ajutorul unui sistem complex de criterii (medicale, biologice, psiho-sociologice si motrice) pentru practicarea si specializarea lui ulterioara intr-o disciplina sau proba sportiva.

Conceptul de selectie a fost folosit initial intr-o actiune de profil economico-social, fundamentata stiintific inca de la inceputul secolului al XX-lea pentru diagnosticarea precoce a aptitudinilor profesionale si orientarea talentelor catre o profesiune sau alta, pe baza unor teste si metode menite sa evidentieze dexteritatea manuala, receptionarea si invatarea corecta si rapida a unor scheme motrice. Prin extensie, conceptul de selectie a fost preluat de activitatea sportiva in deceniul al III-lea al secolului XX, pentru a nominaliza o actiune similara de depistare a unor disponibilitati motrice pentru sportul de performanta. Nefiind un concept clar conturat, selectia sugera doar inceputul unei actiuni de pregatire sportiva care, de-a lungul anilor, a cunoscut diferite exprimari consemnate in literatura de specialitate. Cea mai vehiculata expresie a fost specializarea timpurie, care exprima preocuparea spre dirijarea copilului catre o noua proba sau ramura sportiva inca din frageda varsta. Mai tarziu, in anii'60, a aparut expresia de initiere precoce, care atenua directionarea specializarii sportive spre un proces premergator si preparator al viitoarei consacrari de la o varsta frageda. Apoi s-a folosit selectia primara, care reprezinta momentul intrarii copilului- pe baza unor criterii- in unitatile sportive specializate. Dar, o data cu elaborarea Sistemului national de selectie si pregatire, s-a consacrat o alta expresie mai adecvata. Mai intai, actul selectie nu este izolat si nu reprezinta in nici un scop in sine pentru ca , o data terminat, determina un proces de pregatire care duce catre un alt moment al selectie. Deci, selectia este un proces desfasurat pana la atingerea limitelor superioare ale performantei. Iata de ce conceptele de selectie si pregatire au fost reunite intr-o singura sintagma ce sugereaza un proces complex corelat si directionat catre o anumita specializare a copilului si juniorului.

Introducerea din ce in ce mai timpurie a antrenamentului sportiv, poate aduce rezultate bune dar pe termen scurt, apare insa si riscul de a efectua serios, mai tarziu, echilibrul organismului. Deci, selectia timpurie implica efectuarea antrenamentelor cu mai multa atentie, discernamant, tratandu-se diferentiat fiecare subiect selectionat, conform etapei de dezvoltare fizica si psihica in care se afla.

Cerintele generale ale selectei sunt urmatoarele:

- copii selectionati sa aiba o stare de sanatate perfecta (necesitatea efetuarii unui control medical minutios care sa evidentieze capacitatea de adaptare la efort, dar si pe cea de restabilire);

- stabilirea celor mai semnificative si adecvate probe de selectie, tinand seama ca exista parteneri morfofunctionali si motrici care sunt puternic determinanti genetic si pot fi putin dezvoltati prin antrenament (inaltimea corpului, anvergura, viteza, indemanarea);

- utilizarea pentru selectie a celor mai potrivite cai, cum sunt: asistenta la lectiile de educatie fizica si discutii cu profesorii, concursuri de selectie;

- selectia ca si antrenament, are un caracter permanent, diferntiat pe cele trei stadii: copii, juniori si sportvi consacrati dupa criterii adecvate fiecarui stadiu;

- strategia si selectia nu se reduc la procesul de depistare a copiilor cu aptitudini deosebite, ci include si etapa imediat urmatoare de initiere in sportul in care au fost selectionati.

Initierea este precedata de orientarea copiilor, care se desfasoara in doua directii:

- in cadrul grupului de ramuri de sport (jocuri sportive, sporturi de lupta);

- in cadrul ramurei de sport pe grupuri de probe (alergari, aruncari, sarituri).

Intreaga strategie de selectie, prevazuta ca un sistem dimamic (ce presupune procese de autoperfectionare) ofera de la etapa la etapa o noua calitate intregului proces, sporindu-i eficienta.

Etapele selectiei si obiectivele urmarite

Etapa selectie initiale- se realizeaza la varsta de 4-10 ani, in functie de

accesibilitatea disciplinelor sportive: - sanogeneza;

- dezvoltarea fizica;

- dezvoltarea psihica;

- antecedente familiale;

- antecedente socio-economice;

etapa selectiei secundare- se realizeaza in perioada pubertara, intermediara, la

varsta de 11-13 ani, fete, si 12-14 ani,baieti: - dezvoltarea fizica;

- dezvoltarea psihica;

- starea optima de sanatate;

- capacitatea maxima de efort;

- motivatie si calitati volitive.

etapa finala- pentru marea performanta, cunoscuta si sub numele de "selectia

sportivilor frumosi": - capacitatea de efort;

- sanogeneza;

- dezvoltarea calitatilor motrice de baza si specifice;

- randament specific (rezultate).

2. Cresterea considerabila a volumului de lucru al sportivilor

Prin termenul volumul efortului se intelege cantitatea de lucru mecanic efectuat. Volumul efortului este sinonim cu termenul travaliu din fizica. El poate fi masurat exact prin unitati de lucru mecanic, potrivit formulei acestuia: LM=MxH in care Lm = lucru mecanic, m= greutatea, H=inaltimea.

In functie de continutul concret al efortului, se considera ca pot fi stabilite urmatoarele valori:- suma distantelor parcurse (la alergari, ciclism, sporturi naturale);

- suma executiilor tehnico-tactice (jocuri sportive);

- suma actiunilor efectuate (lupte greco-romane,box, scrima) si profilul lor;

- suma exercitiilor partiale sau integrale (gimnastica);

- suma repetarii executiilor si kg ridicate (haltere).

Aprecierea volumului efortului pe baza numarului de ore afectate antrenamentelor sau a timpului alocat lectiilor de antrenament in afara calculului densitatii duce la concluzii eronate, daca nu are in vedere densitatea lui pentru durata fiecarei lectii.

Consideratiile teoretice, observatiile si rezultatele cercetarilor experimentale duc la concluzia ca volumul efortului are valoare pentru crestera capacitatii de efort anaerob numai cand cotele sale nu depasesc limita dincolo de care intensitatea nu mai poate fi mentinuta la nivel maxim si submaxim fata de posibilitatile individuale. Metodica de atrenament care preconizeaza deplasarea accentului pe volumul mare de lucru in conditii de intensitate scazuta este eronata, deoarece duce la diminuarea masei si capacitatii functionale a sistemului neuromuscular si, ca urmare, determina scaderea capacitatii de efort anaerob.

Practica sportiva a demonstrat ca o crestere excesiva a volumului de lucru atrage dupa sine o serie de neajunsuri cum sunt: sporirea cazurilor de supraantrenament manifestat la principalele sisteme ale organismului, scurtarea perioadelor de pastrare a formei sportive, precum si epuizarea timpurie a posibilitatilor adaptative (uzura accentuata prematura si scaderea longevitatii sportive). De aceea se considera ca s-au atins anumite limite in ce priveste cresterea volumului, cele 24 de ore fiind insuficiente pentru a fi repartizate intre munca si odihna. De asemenea, amplificarea, in continuare a volumului se recupereaza nefavorabil si asupra altor componente ale efortului, in primul rand asupra celor de viteza-forta.

Pe de alta parte, cresterea numarului de ore de antrenament, avand drept consecinta marirea corespunzatoare a numarului de lectii de antrenament, a impus sporirea numarului de zile de antrenament, care impreuna cu concursul, refacerea si recuperarea acopera toata durata anului calendaristic.

In concluzie, volumul efortului constituie un parametru important pentru cresterea capacitatii de efort aerob si anaerob, influenta exercitata asupra organismului de un anume efort fiind cu atat mai accentuata cu cat volumul acestuia este mai mare. Cotele volumului efortului trebuie insa ridicate doar pana la nivelul care permite lucrul cu intensitati adecvate gradului de perfectiune impusa de efortul competitional.

3. Realizarea unei stranse legaturi intre continutul si metodica antrenamenului sportivilor de performanta si cerintele de concurs ale ramurii de sport

Obiectivele de concurs rezultate din prognoza performantelor vor fi indeplinite cu ajutorul valorilor globale ale modelului de antrenament programate in unitatile functionale temporale de baza ale planificarii- lectia si ciclul saptamanal. Aceasta operatiune trebuie sa tina seama de o suita de actiuni si efecte corelate cu performanta dobandita. Se are de sigur in vedere dezvoltarea calitatilor motrice implicate in proba sportiva respectiva, formarea si perfectionarea deprinderilor motrice, adica a elementelor si procedeelor tehnico-tactice specifice regulamentului competitional, precum si necesitatile de perfectionare a surselor de eliberare a energiei, suport obiectiv si indispensabil activitatii motrice integrale din antrenamente si din concurs. Judecatile de valoare asupra efortului investit, in totalitetea lui se fac cu ajutorul paramerilor (indicatorilor) programarii- complexitatea, volumul, intensitatea, durata si densitatea lui, analizati de data aceasta din punct de vedere metodologic.

Aceasta cerinta consta, in principal, in desfasurarea antrenamentelor in conditii analoage concursurilor pe cat posibil in toate perioadele, si substructurile macrociclurilor prezent la cresterea substantiala a ponderii pregatitoare specifice in cadrul pregatirii integrale a sportivilor. Pregatirea generala are rol sporit in prima etapa a perioadei pregatitoare si mai ales ca mijloc de pregatire activa, urmand ca dupa 1-1,5 luni antrenamentul sa capete o specificitate evidenta. Specificitatea exercitiilor nu se refera numai la srtuctura motrica, ci si la continutul de efort fizic si psihic al lor.

Recomandari metodico-oranizatorice:

- lectia se organizeaza pe grupe constituite separat din studenti incepatori (anul I) si separat cu studenti deja initiati (anii I si II ):

- eficienta sporita pot avea grupele organizate pe probe de alergari, sarituri sau aruncari;

- continutul pregatirii cu grupele de incepatori va urmari insusirea elementelor tehnice de baza din alergari, sarituri, aruncari, iar la cei initiati predominanta va fi perfectionarea in proba preferata;

- mijloacele folosite in cadrul procesului de pregatire, volumul si intensitatea efortului, se aplica diferentiat pe sexe si progresiv de la un an la altul;

- pentru initierea in tehnica probelor, se folosesc procedeele cele mai simple ce deriva din scoala alergarilor, saritirilor sau aruncarilor iar pentru perfectionare se apeleaza la procedeele mai eficiente, utilizata in practica atletismului de performanta;

- pregatirea fizica generala va fi completata de pregatirea fizica speciala (perfectionare calitatilor motrice, sub formele de manifestare a acestora, in functie de proba practicta);

- invatarea si perfectionarea elementelor de tactica se va realiza in paralel cu dezvoltarea calitatilor motrice si va fi insotita in permanenta de depistarea si corectarea greselilor aparute in executie;

- numarul de repetari, distantale de alergare in pregatirea probelor de semifond, gradul de dificultate al traseelor in alergarea in teren variat, durata si tempoul de alergare, vor fi diferentiate pentru studenti-studente;

- dezvoltarea rezistentei generale va constitui o preocupare constanta pentru toate probele, fiind plasata in partea finala a lectie;

- exercitiile de forta vor avea caracter predominant in etapa de iarna, incarcaturile si numarul de repetari vor fi judicios dozate si diferentiate pe sexe;

- intre repetari se vor asigura pauze pentru refacerea organismului dupa efort, prin miscari de relaxare musculara;

- in cadrul unor lectii de pregatire se va urmari insusirea unor elemente de tactica a probei (formarea simtului propriu de dezvoltare a efortului in alergare pe parcurs si in finis, cunoasterea evolutiei valorice a performantelor intr-o serie de sarituri sau aruncari, in conditii de concurs);

- pentru perfectionarea tuturor formelor de manifestare a vitezei, vom folosi metoda repetarilor, in diferite variante iar pentru dezvoltarea capacitatii aerobe, vom apela la alergarea de durata, dar si la alergarea cu intrevale;

- atat in cadrul unor lectii speciale cat si pe parcurs, se vor transmite principalele prevederi regulamentare privind organizarea si poblemele de arbitraj in cadrul probelor de atletism;

- stimularea interesului de pregatire, il vom realiza si prin organizarea periodica a unor lectii sub forma de concurs, vizand motricitatea generala si pe cea specifica probei;

- pentru atragerea studentilor in cadrul grupelor de atletism, in ultima parte a lectiei vom aloca timp si pentru deconectare, prin folosirea unor mijloace din fotbal, baschet, badminton;

- in perioada sezonului rece lectiile organizate pe acest profil, se vor desfasura in sala, cu continut din jocuri sportive si din gimnastica de baza, urmarindu-se in paralel dezvoltarea calitatilor motrice predominante in probele de atletism.

Principii tehnico-medodice in corectarea deficientelor fizice

Pornind de la faptul ca la varsta primilor ani de studentie, procesele de crestere si dezvoltare fizica sunt inca in actiune, deci si sansele de stagnare, ameliorare si corectare a deficientelor sunt reale, apare ca justificare cuprinderea acestei categorii de studenti in grupe speciale de cultuta fizica medicala.

Activitatea corectiva desfasurata prin mijloacele gimnasticii medicale, cuprinde exercitii

speciale prin care se urmareste inlocuirea reflexului de atitudine deficienta a segmentului vizat si inlocuirea lui cu un reflex nou, corect si stabil;

Mentinerea in pozitie corecta a segmentului afectat      se realizeaza prin actiunea

antagogica a grupelor musculare ce actioneaza asupra acestuia. Actionam asupra sistemului neuromuscular, tonificand (prin scurtare) musculara hipotona si prin alungire, pe cea scurta si rigida (hipertona), contribuind astfel la resabilirea echilibruiui functional intre cele doua grupe musculare;

Succesiunea de abordare metodica a mijloacelor utilizate in activitatea de corectare a

deficientelor fizice, va cuprinde in ordine incalzirea (pregatirea organismului si a segmentelor vizate pentru efort) lucrul pe segmente, exercitii aplicative corective (mers, alergare usoara, exercitii de tratare, de echilibru, de ridicari si de transport de greuati), exercitii de respiratie si, in final, exercitii de redresare si de relaxare a segmentelor respective, inclusiv automasajul sau masajul;

Prin exercitii si structurile folosite, o prima sarcina o constituie cresterea mobilitatii

articulatiilor ce angajeaza in lucru segmentului vizat si apoi tonificarea musculaturii acestuia;

Pentru o actiune cat mai complxa a exercitiilor folosite, vom apela la pozitiile stand, pe

unul sau ambii genunchi, sezand, culcat (inainte, inapoi, sau costal), atarnat-toate, cu variantele ce deriva din acestea.

4. Cresterea considerabila a intensitatii efortului in lectiile de antrenament

Ritmul impreuna cu tempo-ul alcatuiesc un ansamblu corelat de indicatori operationali de o insemnatate majora in elaborarea si controlul dozarii efortului. El reprezinta relatia temporala dintre fazele principale ale loviturii.

Antrenamantul sportiv se desfasoara la intensitati ridicate, in tempouri apropiate de concurs, analog concursului sau mai tari dacat concursul.

Cresterea intensitatii efortului se evidentiaza cu preponderenta in partile fundamentale ale antrenamenului, in special la mijloacele prin care se realizeaza obiectivele lectiilor.

5. Cresterea numarului mijloacelor de pregatire netraditionale prin folosirea unor aparate si instalatii ce valorifica in cea mai mare masura rezervele functionale ale organismului

In unele sporturi cum sunt schiul, motociclismul, bobul, saritura cu prajina si altele componenta tehnologica are a o mai mare importanta, determinand recordul. Cum dezvoltarea tehnologica face progrese continue, desigur, ne asteptam la perfectionarea acestei componente care va determina noi rezultate de valoare. Un rol important il are sistemul nervos.

In ramurile de sport cu componenta predominant biologica recordurile sunt determinate de perfectionarea acestei componente, in principal prin antrenament, alimentatie si medicatie.

Mijloace asociate (nespecifice)

Factorii naturali de calire:

- radiatia solara, proprietatile apei si ale aerelui, judicios utilizata, tonifica organismul, ampilficand eficienta exercitiilor in procesul de educatie fizica, in antrenamentul sportiv, ca si in kinetoterapie.

- Practicarea exrcitiilor fizice, a sportului sau a altor activitati specifice cat mai mult posibil in aer liber, in zone montane, la mare, in statiuni balneo-climaterice, contribuie la mentinerea unei stari optime de sanatate, intarirea si calirea organismului.

Conditii igienice:

- Cerintele de prim ordin ale educatiei fizice, sportului sau kinetoterapiei vizeaza, inainte, in timpul si dupa efortul fizic, igiena (curatenia) bazelor sportive, a materialelor si instalatiilor folosite, ca si a locurilor unde se organizeaza aceste activitati. De asemenea, formarea unor deprinderi, obisnuinte, in conformitate cu cerintele igienice, are in vedere respectarea regimului de efort si de odihna, de alimentatie, precum si a conditiilor externe (luminozitate, aeresire, curatenie), in care se desfasoara activitatile specifice domeniului educatiei fizice, sportului sau kinetoterapiei.

6. Amplificarea ecoului social al sportivului de performanta si cresterea numarului de tineri care doresc sa fie cuprinsi in aceasta activitate

O privire comparativa intre anii nostrii si deceniili '30-'40 evidentiaza, in primul rand, o modificare de conceptii privind sportul de performanta. Daca in trecut acesta era considerat apanajul unor excentrici, azi asistam la cresterea impresionanta a numarului celor care doresc sa devina performeri si vedete internationale. Fenomenul este determinat de cel putin trei factori: amplificarea importantei sociale a sportului, ca mijloc de destindere, de combatere a sedentarismului si ca spectacol; dorinta naturala a omului modern de a se intrece cu altii si de a se autodepasi pe toate planurile,deci,si pe plan fizic; practicarea sportului ca profesie si obtinerea unor venituri materiale substantiale.

Consideram acesti trei factori ca importanti pentru motivatia performerului, la care, desigur pot fi atasati si altii.

Semnificativ in aceasta directie este participarea unui numar tot mai mare de sportivi de inalta clasa la marile competitii internationale, departajati in finale de sutimi si miimi de secunda sau de centrimetrii. In aceasta directie se observa cresterea numarului favoritilor si mai ales alternativa acestora in castigatori de la un concurs la altul. Practic, nu se mai poate vorbi de 1-2 favoriti sau "senatori de drept" in unele sporturi cum eram obisnuit nu cu multi ani in urma. Numarul sporit de mare valoare, determina ca lupta sportiva sa fie dusa la limita maxima a posibilitatilor de moment, lupta din care, de regula, rezulta noi recorduri olimpice si mondiale.

7. Conducerea stiintifica a antrenamentului sportiv

Analizand pregatirea sportivilor de inalta performanta vom constata ca principala rezerva de progres o constituie dirijarea stiintifica a intregului proces de pregatire care trebuie sa se desfasoare coborat sub forma unui sistem unitar (biologic, metodic, psihologic, igienic, organizatoric) in cadrul unor cercetari interdisciplinare, operationale si altele. Acestea, cu atat mai mult cu cat se cunoaste ca: " Organismul uman se prezinta ca un tot unitar, diferitele lui sisteme si aparate fiind in stransa corelatie functionala, integrate de catre sistemul nervos, atat intre ele, cat si cu mediul exterior. Orice modificare survenita intr-un sistem al organismului, atrage dupa sine schimbari in functionalitatea tuturor componentelor sale".

Bazele interpretarii interdisciplinare sunt puse de conceptia sistematica si reglarea prin feed-back, care necesita pregatirea speciala si baza materiala corespunzatoare. Astfel, multitudinea de aspecte si laturi ale pregatirii pot fi interpretate relationist, ca proces multifuntional si intelegand antrenamentul ca un sistem dinamic complex cu autoreglare si autoorganizare capabil sa-si optimizeze " comportamentul" performational.

Cea mai dinamica dintre disciplinele care studiaza activitatile corporale- exceptandu-le pe cele cu caracter de munca profesionala- psihologia sportivului se ocupa de fenomenele psihice si comportamentlul acelora care practica sprturile de sporturile- activitati cu caracter agonistic, ludic si gimnic orientat preponderent spre perfotmanta, spre depasirea propriei, a adversarului sau a naturii.

Idiferent de modul in care a fost definit, esenta psihologiei sportivului sta in studiul omului care practica exercitiul fizic la limita posibilitatilor sale fizice si psihice, pentru aceasta supunandu-se constient si voluntar unui antrenament intens in vederea realizarii performantelor valoroase in concurs.

Psihologia sportivului este, in acelasi timp, o psihologie situationala. In pofida reglementarilor sticte ale conditiior de concurare (lupta), "originalitatea" personalitatii competitiilor face ca nici unul dintre evenimentele sortive sa nu semene cu altul. Spectacolul sportiv este astfel o rezultanta a varietatii particularitatilor si a strategiilor utilizate de ei si, in acelasi timp, un fenomen social care genereaza motivatii specifice pentru cea mai mare parte a sportivilor.

Psihologia sportivului se prezinta, astazi, ca disciplina cea mai receptiva si cea mai creatoare. Impulsionata de nevoia obtinerii si depasirii performantelor, ea a inovat antrenamentul modelat, antrenamentul psihoton, antrenamentul mintal, tehnicile de asistenta psihologica a sportivilor, prin acestea contribuind si la imbogatirea stiintei psihologice.

Domenilul psihologiei- sportivului s-a largit mult in ultimul deceniu, atat in privinta aspectelor fundamentale, cat si a celor aplicative si metodologice.

Domeniul educational- include totalitatea demersurilor prin care psihologii sau antrenorii cu pregatire psihologica corespunzatoare le intreprind pentru instruirea si educarea sportivilor, "formarea" lor din starea de eteronomie (indrumat) la aceea de autonomie. Problemele sunt urmatoarele: - instruirea psihologica a sportivilor:

- psihologia instruirii (pregatirii) si antrenarii:

- pregatirea psihica;

- pragatirea psihica pentru concurs;

- asistenta psihologica (inclusiv psihoprofilaxia si psihoterapia);

- orientarea si selectia psihologic;

Domeniul paraxilolgic- se stie ca paraxiologia este stiinta actiunii eficiente, referindu-ma      la conditiile optimizarii activitatii, cresterea eficientei antrenamentului si implicit a performantei. Problemele majore sunt: - paraxilogia antrenamentului;

- paraxilogia concursului;

- tipologia psihologica a sporturilor si ramurilor de sport (mongrafia psihologica a sporturilor) care determina strategiile de pregatire .

Domenuil subiectului - se refera le toata psihologia care isi pune eforturile in beneficiul omului, al dezvoltarii si perfectiunii personalitatii lui. Omului care face sport, mai ales de performanta, psihologia sportivului ii descopera si dezvolta trasaturi si particularitati remarcabile. Studiul personalitatii sportivilor, a antrenorilor, a arbitrilor, a spectatorilor constituie astfel, un capitol teoretic- fundamental, dar, in acelasi timp, si practi-aplicativ al psihologiei sportului, prin sondarea nu numai a ceea ce este sportivul sau antrenorul, ci si prin ceea ce poate deveni in efortul sau de a atinge perfectiunea. Aici ne referim la:

- personalitatea sportivului ;

- personalitatea (sintalitatea) grupului, echipei;

- personalitatea antrenorului;

- personalitatea arbitrului ;

- psihologia conducatorului de club;

- psihologia spectatorilor, suporterilor ;

Domeniul mecanismelor psihcomportamentale - acest domeniu constituie principala latura teoretica- fundamentala a psihologiei sportului, in care sunt sintetizate principiile si legitatile acesteia, rezultate din analiza logica si cercetarea experimentala a fenomenelor psihocomportamentale din sport (starile, procesele si functiile psihice). Aici intalnim descrierea si explicarea trairilor, intentiilor, eforturilor, emotiilor, stresurilor, inspiratiei, combativitatii sau agreasivitatii. Sintetic vom studia :

- capacitatea psihica ;

- procesele psihocomportamentale ale reglarii conduitei voluntare, afective si cognitive ;

- stari si procese psihocomportamentale de limita, pre- si post- competitie;

- stari si procese dependente de structura personalitatii sportivului (atitidini, motivatii, anexietate, agresivitate);

- manifestari psihopatologice specifice;

- refacerea psihica ;

- psihoprofilaxie si psihoterapie .

Domeniul metodologic-cuprinde preocuparile specialistilor de definire logica a domeniului si de perfectionare a metodelor de investigatie :

- aria de cuprindere (logica interna a domeniului) ;

- aspecte inter- si pluridisciplinare;

- metode de investigatie specifice ;

- tehnicile de psihodiagnoza in vederea selectiei si conducerii procesului de pregatire;

- standardizarea testelor ;

- programa pregatirii in domeniu a specialistilor sportivi (antrenori, arbitri, organizatori).

8. Accelerarea refacerii capacitatii de efort

Dintre procesele inregistrate in ultimul timp in stiinta sportului, pe plan biologic, cele mai semnificative ar putea fi considerate refacerea organismului si medicatia in efortul sportiv. Importanta refacerii organismului dupa efortul din antrenament si concurs i-a determinat pe specialistii domeniului sa trateze refacerea ca pe o componenta a procesului de antrenament.

Practic, refacerea inseamna combaterea oboselii in timpul efortului care diminueaza randamentul spotiv. Studii recente considera ca oboseala metabolica locala s-ar datora urmatorilor factori:

- depletia de fosfocreatina musculara- in eforturile pana la 2 min;

- acumularea de acid lactic in muschi- in eforturile cuprinse intre 35s si 4-5 min;

- scaderea glicogenului muscular si acumularea de amoniac in eforturile depuse timp de 10-90 min;

- epuizarea glicogenului muscular si acumularea de peroxizi lipipidici in eforturile cuprinse intre 70-360 min;

- pentru aparitia oboselii centrale se incrimineaza: scaderea glucozei circulante (creierul consuma 5 g glucoza/zi);

- depletia aminoacizilor esentiali din sange si patrunderea triptofanului in creier;

- factorii neuropsihici de disconfort.

Odata cu cerintele privind cresterea volumului si intensitatii efortului, precum si marirea numarului de concursuri, apare ca fiind justificata si necesitatea accelerarii refacerii capacitatii de efort a sportivilor. Aceasta este necesara pe de o parte pentru a face fata numeroaselor lectii de antrenament de diferite tipuri, care se succed la intervale logice de timp, si pe de alta parte pentru a raspunde cu succes noilor solicitari competitionale. In acest sens antrenorii colaboreaza strans cu medicii pentru a stabili un complex de masuri pentru desobosire si in acelasi timp de a asigura recuperarea de catre organism a surselor energetice necesare desfasurarii eforturilor viitoare.

Eficienta masurilor de refacere este conditionata in mare parte de respectarea de catre fiecare sportiv a normelor de baza ale vietii sportive si, in special, de pastrarea unui raport corect intre munca si odihna. Somnul, alimentatia rationala, odihna activa, evitarea exceselor de orice natura, sunt tot atatea masuri ce pot asigura refacerea rapida si deplina a capacitatii de efort.

9. Rationalizarea si standardizarea principalelor mijloace de antrenament

Rationalizarea si standardizarea sunt masuri cu caracter metodic intreprinse in cadrul procesului de obiectivizare a antrenamentelor si concururilor. Acest proces de analiza dezvaluie si inventarul de mijloace cu cea mai mare eficienta din formule de organizare si in special in pregatirea pentru concurs. Ansamblul de exercitii rationalizate si standardizate se sistematizeaza dupa anumite criterii constituind un sistem unitar de actionare, dupa ce au fost analizate si desprinse caracteristicile concursului. O forma de rationalizare, standardizare si in final de stabilire a modelelor de pregatire, se realizeaza prin metoda corelatiei statistice dintre doua variabile: exercitiie pregatitoare (x) si perfomanta in concurs (y). Pe baza gradului de legatura dintre acesti doi factori la unele ramuri de sport (cum a fost cazul la atletism-sprint) din 120 de exercitii pregatitoare utilizate s-au retinut ca avand un inalt grad de corelare cu proba de concurs numai 12, care, practic constituie modelul operational de pregatire.