INOTUL APLICATIV

INOTUL APLICATIV

Inotul este una dintre manifestarile motrice naturale care s-a nascut si perfectionat odata cu omul. In acelasi timp, caracterul igienic, recreativ si aplicativ, precum si necesitate de miscare a omului contemporan, valentele educative, explica interesul de care se bucura in intreaga lume, fiind in aceeasi masura raspandit in randul copiilor si a oamenilor maturi. Importanta acordata inotului in vechea Elada era atat de mare incat Platon isi punea intrebare daca un om " POATE FI BUN DE VREUN EXERCITIU, DACA NU STIE SA INOATE". De asemenea se spunea se spunea despre omul lipsit de educatie: "NEC LEGIT NEC NATAT" (nu stie sa citeasca si nici sa inoate). Grecii isi invatau copii sa inoate datorita caracterului utilitar: scufundarea pentru pescuit si culegerea coralului.

Datorita dezvoltarii cercetarilor marine inotul aplicativ a luat o amploare deosebita. Cercetarile efectuate la mica adancime au dus la crearea unor aparate si echipamente deosebite: costume de inot subacvatic, masti de respirat, aparate de luat vederi subacvatice etc.

Un numar din ce in ce mai mare de amatori practica in timpul liber diferite forme de inot aplicativ (inot subacvatic, surfing, schi nautic etc.)

Practicarea inotului subacvatic necesita cunoasterea in prealabil a unor notiuni privind efectele presiunii apei asupra organismului, apneea si altele. Presiunea apei creste odata cu adancimea. Astfel la o adancime de 10 m presiunea se dubleaza, la o adancime de 5 m apar senzatii de dureri in urechi din cauza diferentei de presiune corporala si cea exterioara a apei. Pentru reducerea senzatiei apasarii pe timpan se recomanda sa se efectueze cateva deglutitii cu gura inchisa si mentinerea respiratiei ceea ce provoaca o scadere a diferentei de presiune. La o adancime mai mare circulatia venoasa devine mai dificila, iar activitatea inimii este mai intensa.

Un alt fenomen observat in timpul inotului subacvatic este starea de incordare provocata de presiunea apei si de lipsa de oxigen, care influenteaza negativ sistemul cardio-vascular. Se poate atenua daca miscarile de inot sub apa sunt executate lent si ritmic.

Pentru a parcurge pe sub apa o distanta oarecare este necesar in prealabil sa se execute cateva exercitii de respiratie. Nu se recomanda umplerea peste masura a plamanilor cu aer, deoarece se produce o incordare a muschilor respiratori. In cazul in care s-a inspirat prea mult aer dupa scufundare, se va elimina treptat o cantitate mica pentru a reduce incordarea muschilor respiratori. La aparitia senzatiei de sufocare, inotatorul trebuie sa iasa imediat la suprafata. Restabilirea echilibrului respirator se va realiza prin inot lent, relaxat cu respiratii profunde, in bras pe piept sau inot spate cu bratele sub apa. In tehnica inotului subacvatic sunt incluse procedeele de scufundare si procedeele de deplasare sub apa:

1. Tehnica scufundarii in apa cu picioarele in jos: Se executa prin saritura cu 2 variante (cu bratele pe langa corp sau cu bratele intinse deasupra capului). Intrarea in apa se face in pozitie verticala cu corpul intins si incordat. Este preferat sa se sara cu bratele sus deoarece dupa intrarea corpului in apa, inotatorul poate sa opreasca scufundarea apasand cu ele in jos si sa treaca imediat in pozitie orizontala de inot.

2. Tehnica scufundarii cu capul in jos: Inotatorul se ghemuieste, apoi se intoarce cu capul in jos si printr-o vaslire de bras se scufunda ajungand in pozitie de echer, dupa care intinde picioarele in sus. Prin greutatea corpului inotatorul va aluneca in jos. Scufundarea poate fi intensificata prin executarea vaslirilor de brate si apoi prin miscarile propulsive ale picioarelor.

3. Tehnica inotului craul sub apa: se realizeaza foarte usor cu ajutorul labelor de cauciuc si constituie mijlocul obisnuit de deplasare a scufundatorilor echipati. Miscarile de propulsie se realizeaza lent si amplu pentru a reduce senzatia de oboseala si de incordare excesiva a muschilor de la picioare, bratele fiind intinse inainte. Unii inotatori folosesc un procedeu combinat, in care miscarile picioarelor craul sunt coordonate cu miscarile bratelor, specifice procedeului bras.

4. Tehnica inotului delfin sub apa: Se executa cu miscari ondulatorii ale corpului, terminate cu lovituri de propulsie ale picioarelor si cu vasliri simultane al bratelor dinainte-inapoi.

5. Tehnica inotului over sub apa: Bratele executa miscari alternative ca in procesul clasic de over sau efectueaza vasliri simultane ca la procedeul bras.

Salvarea de la inec.

Cea mai importanta masura de prevenire a accidentelor in inec este invatarea in masa a inotului de catre populatie, incepand cu copii de varsta prescolara. Se va interzice inotul in locurile periculoase precum si a sariturilor de pe poduri. Trebuie delimitate locurile pentru inot cu ajutorul geamandurilor, a culoarelor plutitoare si a indicatoarelor de adancime a apei. O alta masura foarte importanta este de pregatire a inotatorilor in ceea ce priveste cunoasterea celor mai eficiente metode de salvare si a metodelor moderne de reanimare.

Materiale de salvare si tehnica folosirii lor

Colacul de salvare: confectionat din placi de pluta captusite cu panza impermeabila (3,5 kg si un diametru de 80 cm). Sunt vopsiti in alb si rosu, prevazuti cu o franghie de 25 m. Salvatorul arunca colacul in apropierea celui care este in pericol de inec. Acesta introduce capul si bratele prin colac, singur sau cu ajutorul salvatorului. In aceasta pozitie el pluteste si poate fi remorcat spre mal.

Mingea de salvare: minge de plastic sau cauciuc de marimea unei mingi de polo, introdusa intr-o plasa si se leaga cu o franghie de 25 m. cel in pericol va apuca mingea, salvatorul il va trage cu ajutorul franghiei incet in asa fel incat sa nu-l scufunde.

Centura de salvare: formata din 2 bucle de piele introduse printr-un inel. De una dintre ele este legata o franghie subtire de cateva sute de metri. Salvatorul va introduce bratele prin cele 2 bucle in asa fel incat centura sa fie stransa la spate cu ajutorul inelului.

Vesta de salvare: alcatuita dintr-un material impermeabil usor, prevazuta cu spatii de aer. De vesta este legat un fir lung rezistent. Pe acesta la aproape un metru locul de prindere de vesta, se fixeaza un plutitor, cu rol de a derula firul, in timp ce el inoata spre cel aflat in pericol.

Salvarea prin inot

Necesita o pregatire prealabila. Salvatorul trebuie sa fie un foarte bun inotator, care sa cunoasca procedeele de inot utilitar si manevrele de salvare.

Alegerea locului de intrare in apa: In ape statatoare salvatorul va intra in apa. Nu se recomanda intrare prin saritura decat in cazul cunoasterii locului respectiv. In ape curgatoare salvatorul se va deplasa in josul apei si va calcula distanta si timpul, astfel incat sa iasa in fata accidentatului.

Apropierea prin inot de cel care se ineaca: Pe sub apa sau la suprafata, pe la spatele celui aflat in pericol pentru a evita apucarile disperate ale acestuia.

Procedee de transport: Se vor alege in functie de procedeul de inot cel mai cunoscut de salvator si de felul de comportare a victimei. Indiferent de procedeu accidentatul va fi transportat in pozitia pe spate cu fata in sus pentru a putea sa respire.

a) Transportul cu priza sub axila: victima fiind pe spate, salvatorul trece bratul sau pe sub axila acesteia si ii sustine barbia cu degetele astfel incat capul sa se sprijine pe umarul salvatorului. In aceasta pozitie salvatorul poate inota cu ajutorul miscarilor de picioare si al unui brat. Se va evita priza cu punerea bratului peste piept, deoarece in timpul transportului fata victimei poate fi acoperita de apa.

b) Priza la cap: Procedeul este folosit de salvatorii care au picioarele puternice. Salvatorul apuca cu mainile fata victimei, degetele apucand maxilarul inferior, si inoata pe spate cu ajutorul miscarilor de picioare in bras sau over.

c) Priza pe sub axile: Asemanator cu cel descris anterior, victima fiind sustinuta cu mainile sub axile.

Procedee folosite pentru a imobiliza un accidentat

Se urmareste eliberarea din stransoarea celui aflat in pericol de inec si imobilizarea pentru transportul spre mal. Procedeele cunoscute sub denumirea de "parade" sunt:

Eliberarea prin scufundare: Accidentatul se poate agata disperat de salvator, apucandu-l din fata sau din spate. In aceasta situatie salvatorul se scufunda, victima slabind apucarea si va da drumul salvatorului pentru a ajunge la suprafata pentru a respira. Inainte de scufundare, salvatorul va inspira adanc si daca apa nu este prea adanca va impinge victima spre mal.

Eliberarea cu ajutorul bratelor si al picioarelor: Daca este apucat din fata, salvatorul printr-o zvacnire brusca isi va elibera bratele si apasand cu palmele pe barbia accidentatului ii va da capul inapoi. In acelasi timp isi strange picioarele si aplicand talpile sau genunchii pe toracele victimei, il va indeparta. Daca este apucat de spate, se grupeaza intorcandu-se cu capul in jos si aseaza talpile pe abdomenul victimei, apoi executa o impingere lina dar puternica. Salvatorul ii va imobiliza bratele la spate si il va transporta cu fata in sus spre mal.

Remorcarea prin inotul bras: Salvatorul inoata bras, cel salvat se tine cu bratele intinse de spatele acestuia.

Remorcarea prin inotul over: Salvatorul inoata cu un singur brat, celalalt este tinut pe suprafata apei, astfel ca sa se poata sprijini pe el.

Remorcarea prin bras cu ajutorul a 2 salvatori: Salvatorii inoata bras pe piept la un metru unul de celalalt, cel obosit se va sprijini cu mainile de umerii lor.

Metode moderne de reanimare

La reanimare trebuie sa se urmareasca:

Oxigenarea organismului;

Sustinerea sau restabilirea functiilor vitale;

Mentinerea functiilor restabilite.

Actiunile de restabilire a activitatii cardiace, stimularea circulatiei si restabilirea respiratiei normale trebuie sa fie aplicate chiar daca accidentatul nu mai da semne de viata.

Dintre procedeele de transport cel mai avantajos este transportarea victimei pe umerii salvatorului, eliminandu-se astfel apa din plamani si stomac si se faciliteaza circulatia sangelui spre cap. Salvatorul va merge cu pasi saltati, scuturand corpul inecatului. In cazul unui ajutor ocazional, acesta preseaza ritmic spatele accidentatului si curata cavitatea buco-faringiana cu ajutorul degetelor.

Inecatul va fi asezat pe jos cu capul mult pe spate, cu ajutorul unor haine, patura. Salvatorul asezat in genunchi la capul victimei, ii prinde cu ambele maini fata, impinge maxilarul inferior inainte, insufla aer pe gura prin intermediul unei batiste. Se insufla scurt si accentuat pentru a mari concentratia de oxigen.

Reanimarea cardiaca. In cazul in care salvatorul este singur, se efectueaza reanimarea cordului combinata cu insuflarea aerului. El va face masaj cardiac timp de 30'' (6-10 expiratii) apoi va reveni la insuflare. Se continua pana cand cordul isi reia activitatea. In cazul in care sunt 2 salvatori, unul insufla aer celalalt efectuand masaj cardiac. Eficacitatea metodelor de reanimare se observa prin diminuarea cianozei fetei, aparitia pulsului si a tensiunii arteriale. In timpul reanimarii, salvatorii vor interveni rapid in cazul in care victima prezinta rani deschise, fracturi, prin pansarea lor. Metodele de reanimare vor continua pana la aparitia respiratiei si a pulsului sau sosirea medicului care va prelua ingrijirea accidentatului.