Istoricul jocului de tennis

Istoricul jocului de tennis

Tenisul asa cum il cunoastem astazi poate fi considerat un joc relativ tanar, avand o existenta de aproximativ 100 de ani. Totusi originea lui se pierde in negura timpurilor, in marea varietate a jocurilor cu mingea, cunoscute si practicate de diferite popoare.

Ca si celelalte jocuri sportive, tenisul isi are originea in jocurile simple cu mingea, inventate. Din cele mai vechi timpuri, jocurile cu mingea s-au bucurat de o mare popularitate, ele fiind preluate de la un popor la altul.

Dorinta omului de a se juca este veche, se pare cat insasi omenirea. S-a vorbit despre ' instinctul ludic' (lat. ludus=joc), existent la copii de la cea mai frageda varsta, ca si la oamenii primitivi. Navigatorii secolelor XVI - XVIII, care au lasat descrieri asupra insulelor Pacificului descoperite de ei, vorbeau in termeni pitoresti despre jocurile cu adevarat naive ale bastinasilor intalniti pe acele meleaguri indepartate. Treptat, pe masura evolutiei si perfectiunii in procesul muncii tematica jocurilor a inceput sa se separe de domeniul muncii, iar deprinderile de joc au inceput sa se imbunatateasca. Au aparut noi materiale si terenuri special amenajate, precum si anumite reguli ce vor diferentia jocurile si chiar specificul jocului de tenis.

In cadrul acestui complex proces evolutiv, se regasesc si stramosii tenisului de azi.Vechii greci introduceau in programul sarbatorilor rituale, numere atractive in care foloseau mingea.

Istoricii consemneaza practicarea jocurilor cu mingea in timpul desfasurarii ritualelor religioase din zona Orientului Mijlociu, China, si Japonia. In aceeasi perioada locuitorii de pe malul apusean al fluviului Mississippi practicau in mod curent jocul cu mingea. Pentru a lovi, foloseau o racheta (desigur foarte primitiva), pe care o tineau cu ambele maini.

Grecii au adus jocul cu mingea in Italia, unde in secolul al XI-lea, incepe sa se faca diferentierea intre jocul cu mingea mare si cel cu mingea mica, cu toate ca ambele erau denumite 'Giocco della Palla'. Din Italia 'Giocco della Palla', a patruns in Spania unde i se aduc o serie de imbunatatiri de catre basci in special, care il denumesc 'Pelota' (dupa numele pe care i l-au dat mingiei) si il transforma in sport national.

Totusi, se considera ca la originea tenisului sta 'Jeu de paume' practicat in Franta in secolul XII, sub domnia lui Filip al IV-lea. Se cunosc doua variante a acestui joc:

-'longue paume'-joc al oamenilor din popor, in care mingea era lovita cu palma urmarindu-se trimiterea ei cat mai departe. Era o varianta mai simpla dar prin aceasta castigand valoare atletica. Terenul era de 90/20 m, deci efortul in meci era mare.

Se puncta simplu 15-30-45 si joc castigat; cu 6 jocuri se incheia o mansa. Era un sport pe echipe, de fiecare parte actionand cate 2 jucatori dar puteau fi si cate 3,4 sau mai multi.

-'courte paume'-jocul nobililor, care se desfasura in sali inalte de 15m, special amenajate, numite 'Tripots'. Acesta era jucat pe un teren de forma dreptunghiulara impartit in doua parti egale, cu o plasa intinsa vertical in mijlocul terenului. Initial plasa era sustinuta de o franghie bine intinsa de care atarnau franjuri sau bucati de carpa.

Fiecare jumatate de teren era impartita in 15 fasii paralele cu plasa, de latimi diferite, fasia numarul unu fiind cea mai indepartata de mijlocul fileului.

Regulile jocului permiteau doua sarituri ale mingii pe sol iar returul se putea executa dupa contactul mingiei cu solul sau direct din zbor.

Jocul s-a bucurat de o mare popularitate, multi dintre lucratorii curtii si-au neglijat indatoririle de munca si familie. In 1369 regele Charles al IV-lea a fost nevoit sa-l interzica, ulterior fiind permis numai duminica. In aceasta perioada se aduc imbunatatiri materialelor de joc, aparand paleta de lemn cu maner scurt si cu mare suprafata de lovire, care incepand cu secolul al XVI-lea este transformata intr-un fel de racheta patrata, apoi ovala, cu rama si cu maner lung. Racordajul este format din snur din piele. Mingiilor, la inceput din piele groasa si umplute cu pietricele, nisip sau pilitura de fier, li se aduc imbunatatiri si pentru a fi mai putin periculoase li se reduce greutatea la 70 de grame.

Trecand Canalul Manecii, jocul este adoptat de englezi, care pentru prima oara in secolul XV il numesc 'TENIS'. Noua denumire se pare ca se datoreaza unei neintelegeri din partea englezilor a cuvantului 'TENEZ' folosit in momentul servirii mingii. Englezii incep practicarea tenisului in aer liber denumindu-l 'Field tennis'. Ei modifica materialul din care erau facute mingiile, in asa fel ca la jumatatea secolului al XIX-lea apar pentru prima data mingii din cauciuc.

In 1874, la 23 februarie, deci cu mai bine de 100 de ani in urma, un ofiter al Marii Britanii, maiorul Walter Wingfield Clapton, a solicitat un brevet pentru un teren de tenis simplu si ieftin, ca sa faca jocul accesibil publicului larg.

In 1877, Marshall modifica din nou regulamentul si dimensiunile terenului de joc, in aceste conditii desfasurandu-se la 9 iunie 1877 primul turneu de la Wimbledon. Totusi Wingfield, este considerat parintele tenisului, deoarece el a creat un teren cu dimensiuni si plasa, imbunatatite fata de cele precedente si a scos tenisul din sala, oferindu-l spre o practicare larga in aer liber.

Ultimele completari la regulamentul de joc, sunt aduse in anii 1880 si 1883 privind inaltimea fileului si greselile la serviciu. Dupa sapte ani, in 1900 are loc prima editie a ' Cupei Davis'.